Tag: conducere

  • Blaga, întrebat dacă s-a întâlnit cu PNL: E un neadevăr. Nu avem ce să discutăm

     Întrebat înainte de şedinţa BPN dacă a avut o întâlnire la sfârşitul săptămânii trecute cu conducerea PNL, Blaga a răspuns: “E un neadevăr. Nici eu, nici nimeni din conducerea partidului. Toţi am fost plecaţi la sfârşitul săptămânii, nu avem ce să discutăm cu ei. Până la urmă această alianţă de cumetrie stă pentru că îşi împart resursele chiar dacă nu guvernează”.

    El a adăugat că PDL nu are niciun motiv să aibă o astfel de întâlnire şi nu are ce să negocieze cu PNL, deoarece democrat-liberalii sunt în opoziţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Pensionarilor: Poşta Română încasează un comision, să ia măsuri pentru plata pensiilor

     “Ei trebuie să ia măsuri pentru ca banii să ajungă la pensionari. După ce că pensiile sunt atât de mici, ar mai lipsi să nu ajungă la timp. Am încercat de o oră şi jumătate să vorbesc cu cineva din conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, pentru a găsi o soluţie, şi nu reuşesc. E lupta lor, revendicările sunt ale lor şi nu le cunosc, dar conducerea Poştei este obligată să rezolve această problemă”, a spus Viorel Copil.

    Liderul pensionarilor crede că s-ar putea găsi o soluţie pentru a se apela la anumiţi funcţionari care să meargă la pensionari, precizând că în Bucureşti se asigură în medie plata pensiei pentru 50.000 de oameni pe zi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conducerea USL se reuneşte luni pentru a discuta despre Constituţie şi Legea electorală

     Anunţul a fost făcut, luni, de către premierul Ponta.

    “Vom avea o şedinţă a USL legat de Constituţie, de Legea electorală, de proiectele economice ale Guvernului pentru că practic, acum, terminăm şi cu Legea retrocedărilor, şi cu toate celelate lucruri, şi 95% din eforturile Guverrnului să se îndrepte numai şi numai spre proiectele economice, multe dintre ele rămase în aşteptare de foarte mulţi ani sau blocate în diverse feluri”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTEST SPONTAN la Poşta Română: Peste 1.500 de factori poştali de la mai multe oficii din Capitală au refuzat să plece pe teren

     Preşedintele Sindicatului Poşta Română, Matei Brătianu, a spus că protestul început iniţial la Oficiul Poştal 39 din Şoseaua Iancului s-a extins. În prezent, factorii poştali de la oficiile 39, 7, 77, 4, 10, 19, 82, 61, 53, 57, 76, 37, 24, 69, 9, 67, 30, 27, 74, 75 şi de la magazia Odoarei stau în faţa oficiilor poştale, refuzând să plece pe teren.

    Brătianu a precizat că angajaţii sunt nemulţumiţi de faptul că ar urma să li se impună între una şi patru zile neplătite, iar pentru acest lucru nu este necesară consultarea sindicatelor, întrucât există o prevedere în Codul muncii care permite acest lucru.

    Poştaşii din Bucureşti sunt nemulţumiţi şi de faptul că le-a fost anulată o cursă pe zi, deşi aceştia sunt obligaţi să facă două curse zilnice din cauza volumului mare de corespondenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chestorul Gheorghe Popa, numit adjunct al şefului Poliţiei Române

     Oficiali din Ministerul Afacerilor Interne au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Popa va ocupa de luni funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Române, în locul lui Viorel Vasile, căruia urma să îi expire împuternicirea. Vasile Viorel a solicitat să îi înceteze mai devreme împuternicirea, din motive personale.

    Potrivit surselor citate, Gheorghe Popa va avea în subordine Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Investigare a Fraudelor.

    Înainte să fie împuternicit în funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa ocupa funcţia de director adjunct al Direcţiei Generale Mobilizare Operaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tiberiu Niţu: CE şi cei care doresc binele ţării vor ca procedura numirii la conducerea Ministerului Public să se finalizeze. Cum a decurs audierea la CSM

     “A fost foarte bine, aţi văzut şi dumneavoastră”, a spus Tiberiu Niţu la finalul audierii sale de către membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Întrebat ce notă şi-ar da el pentru prestaţia de la CSM, Niţu a răspuns că îi lasă pe cei în drept să evalueze. El a apreciat că s-a prezentat mai bine decât la precedenta audiere.

    Întrebat despre emoţiile pe care le-a arătat în timpul audierii, Tiberiu Niţu a spus că “orice examen implică şi emoţii”, adăugând că este emoţionat şi în faţa jurnaliştilor.

    “Avizul Consiliului este foarte important. Deosebit de important este şi faptul că şi Comisia Europeană şi toţi cei care doresc binele, şi-al ţării, şi-al Ministerului Public, doresc ca această procedură să se finalizeze”, a mai declarat Tiberiu Niţu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sancţiuni pentru şoferi în vacanţa de 1 Mai şi Paşte: Peste 1.500 de permise de conducere au fost reţinute. Câte amenzi au dat poliţiştii

     În perioada 1-6 mai au fost înregistrate 528 de infracţiuni, dintre care 179 pentru şoferi care s-au urcat băuţi la volan şi 230 pentru cei care au condus fără a avea permis.

    Poliţiştii de la rutieră au dat peste 14.300 de amenzi, dintre care 14.000 şoferilor care au fost prinşi conducând cu viteză mai mare decât cea legală.

    În cele şase zile au rămas fără permise de conducere 1.564 de şoferi, fiind totodată reţinute şi 433 de certificate de înmatriculare.

    Echipajele de poliţie rutieră au fost prezente pe drumurile naţionale şi europene cu aproximativ 300 de aparate radar. De asemenea, nouă elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie au participat la misiuni de supraveghere a traficului rutier, intervenţie în caz de urgenţe medicale şi supraveghere a zonelor unde au avut loc manifestări publice sau ceremonii religioase.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce pachet salarial a primit şeful Yahoo pentru şase luni la conducerea companiei

     Yahoo i-a acordat un pachet salarial de 36,6 milioane de dolari directorului general, Marissa Mayer, potrivit Bloomberg.

    Salariul lui Mayer, care are ca principală misiune revigorarea companiei, s-a situat la numai 454.862 dolari, la care s-a adăugat un bonus în bani de 1,12 milioane de dolari.

    Cea mai mare parte a pachetului salarial constă dintr-un bonus în acţiuni cu valoare de circa 35 milioane de dolari, potrivit unui document transmis bursei din SUA.

    Mayer a primit şi alte beneficii în valoare de peste 40.000 de dolari, între care servicii de securitate şi asigurare de viaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transgaz şi Romgaz vor fi conduse de actualii directori ai Ţiriac Holdings şi E.ON Gaz Distribuţie

     Niţă a precizat că luni vor avea loc adunările generale ale acţionarilor la cele două companii, unde, cel mai probabil, vor fi numiţi cei doi manageri.

    El a adăugat că la conducerea Nuclearelectrica va fi numit unul dintre membrii CA care a fost selectat săptămâna trecută.

    La începutul lunii aprilie, CEO-ul Ţiriac Holdings, Petru Văduva, avocatul Radu Cernov şi un director din OPSPI, Mihaela Preda au fost aleşi în Consiliul de Administraţie a; companiei, de către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

    Virgil MEtea este director general al E.ON Gay Distribuţie din anul 2009, iar din 2007 până în 2009 a fost director general E.ON România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea românului de 170 de milioane de dolari care a decis să ia viaţa de la zero în Sahara

    ANUL 2010 A VENIT CU O PROVOCARE MAJORĂ, pentru că am decis să schimb nu numai industria, ci şi continentul”, îşi aminteşte Adrian Vasiliu. Atunci a preluat conducerea Star Brands & Star Goods, distribuitorul P&G, Nestlé, Puratos şi al altor câteva companii multinaţionale prezente pe piaţa algeriană. „A fost o schimbare radicală de mediu şi cultură locală.”

    Executivul nu era străin de pieţele externe, însă cariera sa se conturase în Europa, având nu mai puţin de 13 ani în cadrul gigantului american Procter & Gamble şi alţi doi ani în care a lucrat pentru Diageo, cel mai mare producător mondial din domeniul băuturilor alcoolice.

    UN NOU MOD DE VIAŢĂ. Decizia de a pleca în Algeria şi a lucra în distribuţie a fost uşoară, spune el, pentru că experienţele pe alte pieţe ajută la dezvoltarea personală şi la transformarea unui individ într-un om de afaceri. Schimbarea a fost totuşi una majoră, deoarece a presupus adaptarea la un nou mod de viaţă, departe de prieteni şi de stilul european. „Îţi redescoperi alte trăsături interioare pe care le ignori în lumea trepidantă a bătrânului continent.„ El spune că petrece mai mult timp în familie, citeşte mai mult şi ignoră televizorul, internetul devenind astfel principala sursă de informaţii despre ceea ce se mai întamplă în ţară. „Venind de la Diageo, a trebuit să renunţ complet la lumea strălucitoare a vieţii de noapte din barurile şi cluburile responsabile de majoritatea cifrei mele de afaceri pentru o viaţă personală mult mai liniştită la malul Mării Mediterane.”

    Totuşi s-a adaptat rapid deoarece avea deja experienţa acomodării într-o altă ţară, chiar dacă diferenţele culturale dintre România şi Algeria sunt mult mai mari decât cele dintre piaţa locală şi Elveţia sau Serbia. „Dacă decizi să trăieşti într-o altă ţară, trebuie în primul rând să eviţi comparaţiile cu ceea ce ai lăsat în urmă şi să te concentrezi în a-ţi găsi un alt echilibru în noul mediu.„ Uitându-se în urmă, spune că în afara familiei şi a prietenilor pe care i-a lăsat acasă îi lipseşte viaţa culturală bogată a Bucureştiului, precum şi actul general de socializare atât de diferit „într-o societate laică precum cea românească, prin comparaţie cu cea algeriană unde religia şi restricţiile care sunt impuse din cauza ei modelează în mod diferit relaţiile interumane”.

    DIN BALCANI SPRE ORIENT. „Am avut şansa ca în 1989 să fiu încă pe băncile şcolii, aşa că am reuşit să mă adaptez rapid la noul mediu şi să îmi găsesc propriul drum.„ A început să lucreze încă din timpul Facultăţii de Studii Economice în Limbi Străine din cadrul ASE, primele poziţii fiind în mass-media. Începând cu 1995 s-a angajat la Procter & Gamble România, cel mai mare jucător din industria bunurilor de larg consum nealimentare, cu afaceri de peste 300 mil. euro anual. Gigantul american a intrat oficial pe piaţa locală în 1993 şi un an mai târziu a deschis primul birou al companiei în zona Balcanilor. În 1995 P&G cumpăra fabrica de detergenţi din Timişoara, într-o perioadă când investitorii străini puteau fi număraţi pe degetele de la o mână. „Începutul carierei mele în P&G a coincis cu intrarea marilor lanţuri de magazine în zona balcanică”, iar el conducea echipa care se ocupa de administrarea relaţiilor comerciale cu retaileri precum Metro, Mega Image, Billa, Selgros sau Carrefour. Iniţial se ocupa doar de relaţiile pentru România, însă ulterior a preluat şi atribuţiile pentru Bulgaria, Serbia, Bosnia & Herţegovina şi Macedonia.

    „A urmat o experienţă de câţiva ani ca market strategy and planning manager pe zona Balcanilor şi mai apoi la nivel regional, fiind responsabil pentru categoria de îngrijire a părului pentru Europa Centrală si de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.„ Ultimul său rol în P&G a fost acela de division manager pentru zona Balcanilor de Vest: Serbia, Muntenegru şi Bosnia & Herţegovina. „În cei 13 ani de P&G am avut şansa să lucrez şi să locuiesc în mai multe ţări, precum Elveţia şi Serbia şi să mă adaptez diferitelor culturi.” Cu o populaţie majoritar musulmană, Algeria face însă notă discordantă cu tot ce se întâmplă pe bătrânul continent.