BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Sever Mircea Solomon coordonează o echipă de aproximativ 55 de subordonaţi, care gestionează achiziţia de energie destinată clienţilor rezidenţiali şi de business

    Sever Mircea Solomon coordonează o echipă de aproximativ 55 de subordonaţi, care gestionează achiziţia de energie destinată clienţilor rezidenţiali şi de business (fie că au ales sau nu să activeze pe piaţa liberă). De asemenea, el supervizează vânzarea pe piaţa liberă către clienţii business.

    Cariera sa în Enel a început în urmă cu 8 ani. Primul departament în care a activat este cel de Afaceri de Reglementare. A crescut profesional odată cu dezvoltarea Departamentului de Performance Management şi din august 2014 asigură managementul Departamentului de Achiziţii Energie şi Vânzări.

    În opinia sa, domeniul energiei electrice este într-o continuă transformare: „Trecem de la o piaţă reglementată către o piaţă concurenţială. Prin urmare apar noi provocări şi nevoia de a ne adapta procesele, de a crea produse noi, de a transmite informaţii simple şi clare către clienţii noştri. Chiar dacă liberalizarea are un termen legal de implementare, 1 ianuarie 2018, piaţa anticipează acest moment şi noi vom suntem deja pregătiţi să răspundem provocărilor“.

    De aceea, Mircea Solomon consideră că pe termen mediu se va afla tot în domeniul vânzării de energie, deoarece are potenţialul cel mai mare de creştere şi de diversificare a produselor. Solomon a terminat Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara în 2003, iar în 2004 a finalizat un master în Monitorizarea si conducerea eficientă a sistemelor electroenergetice

  • Cum plănuieşte noul CEO al Medicover România să dubleze afacerea operatorului privat de servicii medicale în următorii trei ani

    Sunt de profesie contabil, dar am încercat să scap de contabilitate: am fost director de finanţe în sectorul FMCG şi am parcurs etape în cariera mea în care am realizat că sunt un contabil mediocru, iar sfera managementului era contextul în care aveam mai multe de oferit“, se prezintă Adrian Peake, executivul care a preluat, din luna iunie a acestui an, conducerea operatorului suedez de servicii medicale private Medicover, în cadrul primei sale întâlniri cu presa.

    Peake şia început cariera în sectorul medical privat în 2009 ca director executiv al unei clinici din reţeaua BMI Healthcare, unul dintre principalii operatori medicali privaţi din Regatul Unit. Anterior experienţei sale în sectorul medical, a lucrat şi în FMCG, în cadrul unor companii precum Unilever şi Coca‑Cola & Schweppes Beverages. Venirea sa în România se datorează unui headhunter britanic, care făcuse anterior recrutări pentru el şi care apelase la Peake cu scopul de a obţine o recomandare pentru postul de CEO al Medicover România. Peake a decis să preia chiar el funcţia, încurajat şi de familie – povesteşte cum fiica sa, spre exemplu, sa entuziasmat când a auzit că tatăl său va lucra în ţara în care se află Transilvania.

    Medicover a intrat pe piaţa locală în urmă cu două decenii, interval de timp în care reţeaua a ajuns la 16 clinici în Bucureşti şi în provincie, 15 laboratoare de analize şi un spital generalist cu o capacitate de 120 de paturi în Băneasa, deschis în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro. Anul trecut afacerea Medicover, în care intră şi divizia de laboratoare Synevo, a ajuns la venituri de circa 50 de milioane de euro în România, iar pentru 2015 Adrian Peake estimează că operatorul va avea înregistra o creştere de aproximativ 20%. Piaţa locală este printre cele mai importante ale companiei, reprezentând circa 10% din cifra totală de afaceri a grupului Medicover, cel mai mare operator de servicii medicale private din Europa Centrală şi de Est.

    Peake este mulţumit de decizia venirii sale în România – atât prin prisma descoperirilor sale în materie de arhitectură din Capitală, cât şi a celor ce ţin de gastronomia locală –, dar mai ales pentru oportunităţile pe care le oferă piaţa locală în prezent, mai ales în ce priveşte piaţa serviciilor medicale private. „Am văzut acest lucru odată cu creşterile pieţei înregistrate în ultimii ani, iar achiziţia operatorului Regina Maria este un bun indicator al faptului că alţi investitori văd piaţa locală atractivă, aşa că ne vom continua dezvoltarea în România şi vom înregistra creşteri semnificative de la an la an“, argumentează Peake.

    În acest context, planurile suedezilor de la Medicover sunt „ambiţioase, dar tangibile“ şi constau în dublarea afacerii în următorii trei ani. Strategia de atingere a acestui obiectiv se va realiza, potrivit lui Peake, pe trei direcţii: creşterea afacerii de la an la an cu aproximativ 20%, prin extinderea reţelei şi prin achiziţii. Anul acesta, Medicover a deschis o clinică la Timişoara, în urma unei investiţii de aproximativ 0,6 milioane de euro, iar, până la finalul anului, suedezii vor inaugura două noi unităţi, în Ploieşti şi Braşov. Acestea, alături de extinderea clinicii din Piaţa Victoriei, vor aduce nivelul investiţiilor în noi clinici realizate în acest an la valoarea de 2 milioane de euro.

    Peake spune că şiau propus ca anul viitor să deschidă cel puţin trei noi clinici, la care se vor adăuga şi alte douătrei posibile achiziţii: „Dacă ne uităm la harta României şi la oportunităţi în termeni de populaţie, există probabil şase oraşe potenţiale în care am putea fi – pe trei dintre ele le vom alege anul viitor, pe celelalte trei în 2017“.

    În ce priveşte cea dea treia strategie de creştere a companiei, achiziţiile, CEOul Medicover nu dezvăluie detalii legate de posibilitatea încheierii unei tranzacţii până la finalul anului, dar spune că se află în discuţie cu mai mulţi operatori. „Avem o strategie pe termen lung – aşa că nu trebuie să ne grăbim în a lua decizii, vorbim cu câţiva operatori şi vom achiziţiona companiile care sunt potrivite pentru Medicover. Bucureştiul este în continuare important pentru noi, aşa că ne uităm la clinici de aici, dar şi din alte regiuni din ţară – avem o întindere destul de vastă.“

    Adrian Peake nu exclude nici posibilitatea extinderii cu un spital – cel operat în prezent generează 30% din veniturile Medicover –, însă extinderea pe acest segment ar putea fi realizată mai ales prin parteneriate cu alte spitale din Bucureşti.
    Comparând experienţa sa anterioară în domeniul serviciilor medicale din Regatul Unit cu cea a pieţei locale, Peake spune că marile provocări sunt aceleaşi. „Piaţa serviciilor medicale private din România este similară celei aflate în orice altă ţară din lume – veştile importante pentru noi, potenţialii pacienţi, sunt că trăim mai mult şi că avansul tehnologiei ne ajută să identificăm problemele de sănătate de foarte devreme. Veştile proaste sunt că, în acelaşi timp, consumăm din ce în ce mai mult servicii medicale – acest lucru se aplică atât în România, cât şi în Regatul Unit, şi în alte ţări, iar satisfacerea acestei cereri ar trebui să vină parţial din partea guvernului şi parţial din partea investitorilor privaţi. Ce putem face toţi în industria sănătăţii este să oferim mediul potrivit pentru doctori şi asistente – o parte a problemelor lor sunt legate de bani, aşa că creşterea salariilor de către guvern este o direcţie de concentrare, dar trebuie să oferim împreună şi un mediu potrivit de dezvoltare, să le creăm cele mai bune condiţii pentru îndeplinirea unui act medical de calitate.“ Menţinerea talentelor medicale în ţară este o prioritate, în contextul în care şi pieţele vestice se luptă cu o criză a forţei de muncă a personalului pregătit – Regatul Unit, de pildă, a recrutat personal din Thailanda sau Pakistan.

     

  • Vinul o ia pe urmele berii şi se mută în cutii metalice

    După tradiţionala sticlă şi mai noul sistem bag-in-box, vinul o ia pe urmele berii şi se mută în cutii metalice.

    Cu toate că primele încercări de a vinde vin la doză au fost făcute prin 1996 în Australia, conform LA Times, acestă formă de îmbuteliere a început abia recent să câştige teren, mai ales în Statele Unite.

    Dozele sunt percepute de producătorii de vinuri ca o metodă mai ecologică de îmbuteliere, care nu strică gustul băuturii, aceasta nefiind suficient de acidă cât să corodeze metalul.

    Totodată, ele sunt o cale de a-i atrage pe cei care nu consumă vin prea des, percepându-l ca pe o băutură de ocazii speciale, sau pe cei care doresc să-l bea la picnicuri sau ieşiri în natură, unde o sticlă e incomod de transportat.

  • Povestea multinaţionalei cu vânzări de 83 de miliarde de dolari şi activităţi pe toate continentele

    Procter & Gamble este una dintre cele mai mari multinaţionale, având vânzări nete de peste 83 de miliarde de dolari în 2014, mai mult de 70 de mărci în portofoliu şi activităţi pe toate continentele. Miliarde de produse fabricate de P&G, sub mărci ca Pampers, Ariel, Lenor sau Head & Shoulders, trec zilnic pe la casele de marcat.

    Procter & Gamble nu ar fi existat niciodată, dacă surorile Olivia şi Elizabeth Norris nu s-ar fi căsătorit cu William Procter şi James Gamble. Ambii erau emigranţi; William Procter, producător de lumânări, a plecat din Marea Britanie şi s-a stabilit în SUA, iar irlandezul James Gamble, producător de săpun, a ales aceeaşi destinaţie.

    Socrul celor doi, Alexander Norris, i-a convins să se asocieze, iar firma Procter & Gamble a fost înfiinţată la 31 octombrie 1837. A fost un veritabil act de curaj la acea vreme, dat fiind că doar în Cincinnati, oraşul în care locuiau, erau alţi 14 concurenţi, care produceau săpun sau lumânări. Cei doi au investit 3.596,47 dolari şi nu şi-au imaginat probabil, niciodată, că firma lor avea să devină peste secole una dintre cele mai mari companii la nivel mondial. Sediul central se află, în prezent, la mică distanţă de locul în care a fost deschis primul birou al celor doi fondatori. În 1838 firma apela deja la reclame în ziare, iar în 1841 înregistra primul patent, pentru un aparat folosit la producţia lumânărilor.

    În numai 20 de ani, vânzările companiei ajunseseră la 1 milion de dolari şi 80 de angajaţi lucrau pentru cei doi cumnaţi. În timpul Războiului Civil dintre statele americane, compania a devenit furnizor de săpun şi lumânări pentru unionişti. Acest contract s-a dovedit o veritabilă trambulină pentru afacerile celor doi asociaţi, nu numai din prisma creşterii profiturilor, în calitate de furnizor pentru armată, ci şi pentru că produsele lor au devenit cunoscute unui număr mare de oameni din statele americane.

    Un pas important în evoluţia companiei a fost momentul în care Procter & Gamble a pus pe piaţă, în 1879, primul produs vândut ca brand, săpunul Ivory, iar vânzările au crescut spectaculos. În 1890 compania a înfiinţat un laborator de cercetare şi dezvoltare, unul dintre primele din întreaga lume.

    William Arnett Procter, nepotul lui William Procter, a pus în aplicare încă din 1887 un program de motivare a angajaţilor, printr-un program de recompensare a acestora în funcţie de profitul companiei. El intuise, în mod corect, că în aceste condiţii riscul ca angajaţii să intre în grevă era mult mai mic. În scurt timp, compania a început să construiască alte fabrici în SUA, pentru că unitatea de producţie din Cincinnati era insuficientă pentru a acoperi cererea.

    În 1930 compania a făcut pasul în afara graniţelor SUA, prin achiziţia unei companii din Anglia. Cu această ocazie, a crescut portofoliul de produse şi de mărci al companiei, care a pus pe piaţă detergentul Tide în 1947. În 1955 compania începe să vândă pasta de dinţi cu fluor Crest. Unul dintre cele mai revoluţionare produse a fost Pampers, scos pe piaţă în 1961, în acelaşi an în care a fost lansat şi şamponul Head & Shoulders. Deceniu după deceniu compania a continuat să crească, prin achiziţia de noi mărci, companii, prin intrarea pe noi pieţe, prin creşterea consumului în diferite regiuni ale lumii. Cu titlul de exemplu, P&G înregistra, în urmă cu zece ani, o cifră de afaceri de peste 50 de miliarde de dolari; vânzările nete au depăşit în 2014 83 de miliarde de dolari. În ultimii ani însă, conglomeratul a ales o altă tactică. Preferă să se concentreze pe mărcile cele mai profitabile şi să le vândă pe cele care nu constituie miezul afacerii. În vara acestui an, Procter & Gamble a acceptat o ofertă de 12,5 miliarde de dolari din partea companiei Coty pentru preluarea a 43 dintre brandurile de îngrijire a frumuseţii ale grupului, între care assoon Professional, Hugo Boss, Dolce & Gabbana, Max Factor şi Covergirl.

  • Premieră în România! Dalai Lama ar putea ajunge la noi în ţară

    Tenzin Gyatso, cel de-al XIV-lea Dalai Lama, liderul spiritual premiat cu Nobel pentru pace în 1989, ar putea ajunge pentru prima dată în România, la invitaţia fondatorului Transylvania College din Cluj-Napoca, Simona Baciu, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.

    „În septembrie am avut onoarea de a-l cunoaşte pe cel de-al 14-lea Dalai Lama în India. I-am menţionat programul nostru de mindfulness de la Transylvania College şi l-am invitat să ne viziteze în România. Răspunsul său a fost afirmativ: „Da, vreau să vin în România!” Sperăm să îl intâlnim din nou aici”, a declarat Simona Baciu.

    Dalai Lama, aflat în prezent în India, trăieşte în exil din 1959 şi a primit premiul Nobel pentru pace în 1989. Dalai Lama anunţa, în martie 2011, că-şi abandonează rolul politic de lider al mişcării tibetanilor în exil, un rol în mod esenţial simbolic, mai notează sursa citată.

  • 5 oraşe din România care sunt mai frumoase decât te aşteptai

    După ce ţi-am dezvăluit care sunt cele 7 minuni ale României, spectaculoase şi necunoscute, îţi propunem să descoperi 5 oraşe condimentate bine cu istorie, cultură şi tradiţii şi care sunt mult mai frumoase decât te aşteptai!

    De câte ori vorbeşti despre frumuseţile patriei, mai ales atunci când trebuie să faci câteva recomandări unor prieteni din străinătate, primele locuri din România care îţi vin în minte sunt Sibiu, Sighişoara şi Timişoara. Însă există şi alte oraşe mioritice mult mai frumoase decât te aşteptai.

    Descoperă în Galeria Foto care sunt aceste oraşe şi locurile pe care le poţi vizita acolo!

  • Un nou film de animaţie: Gardianul Lunii

    Într-un univers în care ziua şi noaptea se află sub atenta grijă a unor gardieni legendari, Mune, un mic spiriduş al nopţii, este ales să devină Gardianul Lunii, spre surprinderea tuturor. |n ciuda unei staturi deloc impunătoare şi a lipsei sale de experienţă în coordonarea unei echipe, simpaticul personaj trebuie să ghideze Luna în noapte şi să vegheze asupra Lumii Viselor. Când novicele şi inocentul Mune pierde Luna din greşeală, echilibrul planetei este în pericol, iar Soarele cade în mâinile lui Necross, lordul lumii subterane, şi întreaga planetă se scufundă în întuneric.

    Pentru a salva omenirea, Mune trebuie să facă echipă cu noul Gardian al Soarelui, egoistul Sohone şi cu Glim, o făptură agilă, dar plăpândă, din ceară. Distribuită de Freeman Entertainment, animaţia ”Mune: Gardianul Lunii„ ajunge din 11 septembrie la cinema în versiune 3D dublată sau subtitrată.

  • Marile schisme

    Când spun marile schisme mă refer, desigur, la separarea dintre politic şi mediul de afaceri, dar şi la cea dintre patronul clientelar şi patronul întreprinzător. Nici politicul, nici patronul clientelar nu au prea mult a se sinchisi de valoarea taxelor sau de impozitarea muncii, iar creşterea consumului, rezultatul reducerii TVA în piaţă este doar un panaceu, pentru că răspunsul adevărat ar fi crearea de noi companii, noi investiţii şi noi locuri de muncă.

    Recent, un prieten, antreprenor din 1990, mi-a trimis un text care explică foarte bine, aşa cum doar un antreprenor pursânge o poate face, schismele de care vorbesc; o să reproduc cât mai mult din textul său:
    „Numeroase speranţe au fost puse în noua clasă antreprenorială din România. Din păcate însă, o multitudine de condiţii sociale şi politice fac ca aceste speranţe să nu aibă temei. În primul rând este vorba de specificul clasei antreprenoriale. Aceasta este împărţită în două categorii distincte: patronul întreprinzător şi patronul clientelar.

    Patronii întreprinzători sunt numiţi în general capitalişti. Imaginea lor continuă să fie aceea a unor exploatatori. Ei sunt consideraţi principalii vinovaţi de existenţa salariilor mici şi a şomajului; ei sunt hoţii îmbogăţiţi peste noapte; ei sunt cei care trăiesc bine pe spinarea celorlalţi. Fără îndoială că în anumite cazuri astfel de aprecieri snt corecte. Însă generalizarea lor este departe de a reprezenta un adevăr. În ciuda celor afirmate de economişti de peste 100 de ani, patronii întreprinzători nu cumpără forţă de muncă, ci surse de profit.

    Fiecare nou angajat este evaluat în funcţie de profitul pe care îl poate genera, mai degrabă decât în funcţie de munca pe care o poate depune. Cu alte cuvinte, nu munca în sine este valorizată, ci munca profitabilă. Patronul întreprinzător se loveşte în activitatea sa de aparatul birocratic extins sau de taxe şi impozite excesive şi prost concepute, care nu sunt generate de activitatea sa directă.

    Cred cu tărie că una din cele mai importante anomalii ale tranziţiei noastre spre economia de piaţă rămâne statul.

    Patronul clientelar a folosit singura formă de supravieţuire, şi anume alianţa cu aparatul politico-administrativ. Întreprinzătorii care au rezistat în timp s-au conformat acestei reguli nescrise, o regulă de fier într-un amalgam de acte normative fără noimă. Este rezultatul unui efort colectiv de adaptare a clasei antreprenoriale la un mediu ostil. Următoarea generaţie de patroni ar putea inventa o altă regulă, mai eficientă, mai puţin costisitoare. Până atunci însă, între ideea de afacere, sursa de finanţare şi piaţă se va interpune în continuare acelaşi şir de integratori hămesiţi, imposibil de ocolit. A-i ignora echivalează cu înmormântarea oricărui proiect.

    Simbioza dintre demnitarii statului şi capitalul privat în formare pare a se eterniza în stil sud-american. Cu trecerea timpului şi răcirea entuziasmului popular pentru ştampila de vot, succesul politic a devenit independent de bani. S-ar putea ca după următoarea campanie electorală finanţatorii să nu mai considere sumele date ca o taxă de protecţie, ci mai degrabă o cheltuială de personal. Relaţia rămâne, cu roluri inversate. Aristocraţii de partid au toate şansele să fie, incognito, amploaiaţi de lux la firme cu forţă financiară.

    Dar cel mai important motiv de incompatibilitate dintre fragilul model de piaţă liberă dorit de toată lumea şi cel clientelar-fraudulos prevalent astăzi constă în caracterul extrem de strâns al resurselor pentru care ele concurează. Regularizarea unei pieţe libere şi transparente, ca să nu mai vorbim de măsurile active de încurajare a ei, presupun cheltuieli substanţiale de buget, de pildă cele presupuse de reforma politicilor şi administraţiei fiscale; dar tot bugetul este sursa ultimă din care provine bogăţia ilicită, iar restrângerea economiei libere este dictată de nevoia de conservare a mecanismelor capitalismului clientelar.

    Ne dorim să avem cât mai mulţi antreprenori activi în decizie, fără să respingem managerii şi tehnocraţii profesionişti. Ca urmare, patronatele cu o reală vocaţie pentru interesele economice şi sociale ale României trebuie să fie constituite, în primul rând, din proprietari adevăraţi şi nu «patroni care administrează sau utilizează capital».“

    Iuliu îmi spune că a scris aceste rânduri în momentul în care mai credea că se poate schimba ceva; înţeleg că acum s-a resemnat. Chiar, oare s-o mai putea schimba ceva?

    Clarobscurul cred că este termenul din pictură ce se potriveşte cu acest text, aşa că ilustrez cu „Băiat aprinzând o lumânare“ de El Greco.


     

  • Ţara care dă televizoare noi pe gratis. 10 milioane de oameni vor beneficia de pe urma programului

    Mexicul trebuie să treacă de la televiziunea analogică la cea digitală până pe 31 decembrie, astfel încât guvernul a decis să dea gratis peste 10 milioane de televizoare cu ecran plat, estimate la 145 de dolari bucata.

    Deşi mexicanii sunt evident entuziasmaţi de decizia autorităţilor locale, mai mulţi critici ai guvernului spun că aceasta ascunde fapte grave de corupţie. Aceştia se întreabă de ce guvernul preşedintelui Enrique Pena Nieto a ales să dea gratis televizoare de 24 de inci când ar fi putut să meargă pe soluţia aleasă de Statele Unite în 2009, respectiv oferirea unor decodoare de 40 de dolari bucata care permit recepţia transmisiei digitale pe televizoarele vechi. Costul total suportat de autorităţile mexicane este de peste 1,6 miliarde de dolari, scriu cei de la mcclatchydc.com.

    Răspunsul autorităţilor a venit prin Javier Lizarraga Galindo, un consultant angajat de guvern pentru acest proiect. “Un televizor vechi consumă între 320 şi 340 de waţi, iar decodorul adaugă încă 9 waţi”, a explicat Galindo. “Televizoarele pe care le oferim consumă doar 40 de waţi, iar acest lucru se va simţi atât în buzunarele beneficiarilor cât şi în impactul asupra mediului.”

    “Sunt fericită, ne doream de mult un televizor digital”, a spus Tonasa Lopez, o îngrijitoare din Mexico City. “Copiii pot să se uite acum la desene animate.”

    Şi alte state, precum Argentina, au desfăşurat un astfel de program, înă nu la o scală atât de mare precum Mexicul.

    Aproape 5 milioane de televizoare au fost deja livrate, beneficiarii fiind mexicani cu venituri mici sau cei care primesc diverse forme de ajutoare sociale. Cu toate acestea, autorităţile trebuie să dubleze numărul de televizoare livrate săptămânal (aproximativ 40.000) pentru a putea respecta termenul limită impus.

  • El voia să meargă la studii in Anglia dar parinţii l-au trimis in China. Acum deţine o afacere de 100 de milioane de euro

    Claudiu Ciobanu ştia încă din clasa a unsprezecea că vrea să facă facultatea în afara ţării. Voia să meargă în Anglia, dar părinţii l-au convins să încerce o facultate din China, care îi va da mai multe posibilităţi.

    Claudiu Ciobanu a plecat în 2001 să studieze mandarina, iar din 2003 comerţul internaţional în China, la University of International Business & Economics (UIBE). La terminarea celor 4 ani de facultate şi după o lucrare de licenţă despre impactul Yiwu la PIB-ul Chinei, avea deja oferte de la cel puţin două multinaţionale pentru a le reprezenta în China, dar învăţase şi destul de bine piaţa pentru a porni o afacere pe cont propriu. A ales a doua variantă, pentru că trăia deja într-o piaţă unde milionarii în cash deveneau mainstream şi unde creşterile fabuloase ale volumelor de business se întâmplau efectiv de la o zi la alta.

    Până a ajunge în situaţia absolventului care are de ales ce să facă mai departe, Claudiu Ciobanu îşi aminteşte că acomodarea în China a fost o poveste în sine: „Am aterizat pe aeroportul din Bejing neştiind că în prima săptămână care urma nu o să mai văd nicio persoană caucaziană. Când am ieşit din aeroport, mă aşteptam să văd un munte de biciclete, dar în schimb am văzut maşini de lux. Ministerul Educaţiei cerea atunci studenţilor străini să fie recomandaţi de un cetăţean chinez care să răspundă în cazul în care cursanţii le-ar face probleme. Nu ştiam pe nimeni în afară de o cunoştinţă a tatălui meu, iar acomodarea într-o ţară precum China nu a fost deloc uşoară”.

    Totul era nou, povesteşte antrepenorul, care nu ştia nici cum să folosească beţigaşele la cantina studenţească, aşa că venea de la cămin cu o furculiţă ascunsă într-un şerveţel. Limba? „Mandarina este o limbă muzicală, bazată pe patru tonuri. Dacă ai ureche muzicală este mai uşor de învăţat. Dacă nu, aşa cum este şi cazul meu, este destul de dificil, pentru că a trebuit să învăţ mecanic tonalitatea. În funcţie de tonul folosit, «mai» poate însemna a vinde, a cumpăra, sau «mai mai» înseamnă comerţ.”

    Diferenţele culturale? „Nu se aseamănă cu nimic din ceea ce suntem noi, românii, obişnuiţi. Chinezii, când ies să ia masă, duc o luptă pentru achitarea notei de plată. Pentru că e şansa celui care plăteşte să crească ierarhic. Chinezii au mese rotunde, dar liderul este cel care se aşază la masă orientat spre ieşire. Sunt şi alte lucruri care m-au frapat iniţial în China şi pot spune că a fost un şoc, dar am absorbit noutatea.”

    Câţi aţi auzit despre Yiwu? Despre oraşul care leagă Europa de China prin cea mai lungă cale ferată din lume (Yiwu – Madrid, 13.000 kilometri)? Despre cel mai mare centru comercial din lume, Futian Market sau Yiwu International Trade City, care se întinde pe 4 milioane de metri pătraţi, cu peste 70.000 de standuri comerciale, şi pe care Naţiunile Unite, Banca Mondială şi Morgan Stanley l-au numit, încă din 2005, cel mai mare angro din lume pentru bunuri de consum?

    „Nu există produs care să nu fie la Futian Market, la fel cum nu există producător chinez, de la cei mai mărunţi până la cei mai mari, şi nici multinaţională importantă care să nu aibă un reprezentant acolo”, spune Claudiu Ciobanu, care a fost fascinat de centrul comercial încă din studenţie, motiv pentru care l-a ales ca subiect al lucrării de licenţă şi care, mai târziu, i-a devenit casă.

    În anii în care Ciobanu era student la Beijing, oraşul Yiwu din provincia Zhejiang câştiga teren în faţa capitalei în rândul micilor comercianţi români. Aşa că în vacanţa de iarnă din anul I Ciobanu a plecat până la Yiwu ca să vadă de ce oraşul din sudul Chinei devenise un magnet pentru oamenii de business. „Nu semăna cu nimic din ceea ce văzusem până atunci! Oameni veniţi din toate colţurile Pământului pentru a cumpăra produse Made in China! Un oraş mic pentru China, cu aproape 2 milioane de locuitori, cu cinci benzi pe sens şi limită maximă acceptată de 100 de tone!”

    A început să lucreze încă din facultate, ca interpret pentru clienţii români veniţi cu afaceri în China: „A fost o perioadă când am exersat mult chineza şi care mi-a deschis apetitul pentru lumea afacerilor. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am cunoscut în acea perioadă pentru ca mai târziu să îmi deschid propriul business”. Imediat după terminarea facultăţii, în 2006, s-a urcat în maşina sa Geely (construită de fabricantul chinez care iniţial producea frigidere, care a început să facă maşini în 1998 şi care a cumpărat în 2010 brandul Volvo) şi a plecat de la Beijing la Yiwu, împreună cu viitoarea sa soţie, care, la sfârşitul călătoriei de 1.600 de kilometri, l-a întrebat dacă la Yiwu se vor întâlni cu prietenii lui. „I-am răspuns: «Vom avea prieteni aici, încă nu îi avem!». Şi am pornit spre hotel. Luasem decizia să îmi încerc norocul în acel loc care mă fascinase şi să deschid o firmă care să ofere clienţilor români servicii de consultanţă în achiziţii de la fabricile din China.”