Avem momente de glorie cand vine vorba de afaceri, dar sunt
conjuncturale si doar putine se transforma in businessuri de
anvergura. Sunt franturi despre cum se descriu romanii, mai in
gluma, mai in serios, iar BUSINESS Magazin si-a propus sa dezbata 7
mituri despre romani si Romania, despre defectele, dar mai ales
despre calitatile care ne definesc.

“Ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de
seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau
dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de
pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”,
s-au nascut aceste mituri despre Romania, considera Catrinel Plesu,
directorul Centrului National al Cartii.
Catrinel Plesu pleaca in aceste aprecieri de la sintagma
“romanul s-a nascut poet”, ca fiind printre cel mai des folosite
mituri dintre cele pe care BUSINESS Magazin si-a propus sa le
dezbata. Pana la urma, nu e nimic rau in a fi poet si chiar n-ar fi
nimic rau in a fi granarul Europei. Problema apare atunci cand
vorba in cauza isi pierde esenta si devine un fel de proverb, o
vorba de duh spusa ca sa umple o conversatie sau ca sa scuze o
greseala.

Asadar, ne reprezinta, ne onoreaza sau ne acuza faptul ca
romanii se considera frumosi, inteligenti, ospitalieri? Sunt in
Romania cele mai frumoase femei din lume si cei mai buni croitori
si ingineri software? Pana la urma, fiecare popor are parerile lui,
mai mult sau mai putin magulitoare, la adresa cetatenilor sai.
Fiecare natie considera ca are cele mai frumoase femei si
fiecare popor vorbeste despre placerea de a primi oaspeti. In
valoare absoluta, cele mai multe dintre aceste ziceri despre
Romania sunt adevarate – romanii sunt placuti la infatisare, scriu
poezie, omenesc oaspetii si asa mai departe, dar totul e in regula
atat timp cat nu ne comparam cu altii, dupa cum spune Paul
Marasoiu, unul dintre analistii intervievati pentru acest articol:
“De ce credem ca am fi noi mai ospitalieri decat japonezii,
croatii, marocanii sau eschimosii?

Fiecare dintre noi, ca indivizi sau ca natiune, avem propria
proiectie a imaginii despre noi insine. Important este ca aceeasi
perceptie sa o aiba si cei din exterior, esential este ca evaluarea
acestora sa fie similara celei la care noi ne raportam mental. In
general noi, ca romani, avem tendinta de a ne asuma merite care nu
ne apartin in mod direct si ne vedem mai frumosi, mai isteti nativ,
mai inzestrati de mama natura, dar niciodata mai punctuali, mai
seriosi, mai constiinciosi”.
Odata iesiti “in lume”, calitatile pe care si le atribuie
romanii devin in mare parte cu adevarat mituri. Adica, asa cum
spune DEX-ul, “povestire de origine populara, cu continut fabulos,
care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si
viata sociala”.