Tag: Venituri

  • Veniturile de anul trecut trebuie declarate până pe 25 mai. Cine trebuie să depună la Fisc declaraţia 200?

     Formularul 200 sau Declaraţia privind veniturile realizate din România, pentru fiecare categorie şi sursă de venit, pentru anul trecut, trebuie să fie depus la ANAF până pe data de 25 mai.

    Potrivit Ordinului ANAF nr. 3605/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului ANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aflat în vigoare de la 15 decembrie 2015, au obligaţia depunerii declaraţiei 200 persoanele fizice care în anul 2015 au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, din:

        activităţi independente;
        cedarea folosinţei bunurilor;
        activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real (cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi, creşterea şi exploatarea animalelor);
        piscicultură şi silvicultură (recoltarea şi valorificarea produselor specifice fondului forestier naţional, respectiv a produselor lemnoase şi nelemnoase, precum şi cele obţinute din exploatarea amenajărilor piscicole);
        transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise;
        operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
        jocuri de noroc.

    Totodată, declaraţia se depune şi de către persoanele fizice rezidente într-un stat membru al UE sau al Spaţiului Economic European care obţin venituri din activităţi independente din România şi optează pentru regularizarea impozitului în România. Concret, opţiunea de regularizare a impozitului poate fi exercitată pentru veniturile realizate începând cu 1 iunie 2015. Astfel, potrivit reglementărilor aflate în vigoare, pentru anul fiscal 2015, declaraţia cuprinde veniturile realizate în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2015, iar la declaraţie trebuie să fie anexate următoarele acte:

    • un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală în anul în care s-a obţinut venitul din România într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;
    • un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European în anul în care a exercitat opţiunea de regularizare în România a impozitului pe venit;
    • documente justificative din care rezultă veniturile realizate şi cuantumul impozitului reţinut la sursă de către plătitorul de venit.

    Cititi mai multe pe www.vocatnet.ro

  • Facebook şi Google, investigate de ANAF

    Facebook, Google şi alte companii din industria online, care nu sunt înregistrate în România, sunt investigate de Fisc, potrivit unei declaraţii a lui Dragoş Doroş, şeful ANAF, într-o emisiunea a Digi 24.

    Şeful Fiscului spune că se încearcă identificarea veniturilor realizate de mai multe companii IT, dar care nu se reflectă în declaraţii de impozite la noi, pentru a putea fi taxate corespunzător.

    „Plătesc ceva taxe, dar ele se află în acelaşi pool de analiză în felul în care plătesc taxe şi ar trebui să plătească taxe. O să vedem în urma analizei dacă ar trebui sau nu să plătească mai multe taxe, dar scopul pentru care facem această analiză este evident că da, credem că da”, a declarat Dragoş Doroş pentru Digi 24.

    „Trebuie să identificăm sursele de venit şi dacă acele surse de venit pe care le realizează nu doar aceste două companii, e vorba de industria online, aici avem discuţii mai complicate şi mai complexe, e vorba şi de site-urile de vânzări online ş.a.m.d., toate astea se află în vizorul nostru”, a dat asigurări şeful Fiscului.

    „Dacă acele venituri care se localizează pe teritoriul României, dar ele – prin plăţi electronice sau alte mecanisme – nu sunt vizibile sau declarate, noi să le impozităm în România”, a explicat Dragoş Doroş.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP: Claudiu Tuhuţ. Metropolitan Life

    Business Magazin va lansa în curând catalogul 100 tineri manageri de top- ediţia 2016.  Catalogul tinerilor manageri de top este produsul-fanion al Business Magazin şi a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care îţi deschide drumul spre top.

    Catalogul propus anual de Business Magazin este o expunere a câştigătorilor unei competiţii bazată pe dedicare, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevarate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum.

    Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat prin iniţiativă, performanţă şi profesionalism.



    Claudiu Tuhuţ a fost numit în aprilie 2015 şef al departamentului de B2B al companiei de asigurări de viaţă Metropolitan Life, parte a grupului american MetLife, ce a subscris anul trecut prime în valoare de 264 de milioane de lei şi care ocupă locul doi pe segmentul asigurărilor de viaţă, cu o cotă de piaţă de 16%.

    Tuhuţ şi-a petrecut primii cinci ani din carieră în cadrul companiei de telefonie mobilă Vodafone România, unde s-a angajat în 1997 pe postul de  dealer support call center representative.

    A avansat în cadrul companiei până la funcţia de sales training specialist, iar în 2005 s-a angajat ca director of alternative channels division al Alpha Bank România. A intrat în industria asigurărilor în 2010, ca employee bennefits director al Alico Life Insurance (achiziţionată în 2010 de Metropolitan Life), de unde a evoluat în 2011 spre funcţia de director pe segmentele de asigurări bancare şi pentru persoane fizice pe care a avut-o până la numirea sa în funcţia de şef al departamentului de B2B al companiei.

    Pe parcursul carierei sale a acordat atenţie consolidării cunoştinţelor practice cu cele teoretice: de profesie avocat, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti (1993-1997), a urmat şi un MBA în Financial Management al City University din Seattle. 

  • Această tânără a început să vândă haine vechi în urmă cu zece ani. Astăzi are un imperiu de sute de milioane de dolari

    Sophia Amoruso este fondatoarea şi CEO-ul Nasty Gal, un retailer din domeniul fashion-ului online care a ajuns la venituri de 100 de milioane de dolari şi la mai mult de 350 de angajaţi în doar opt ani. 

    Antreprenoarea a pus bazele afacerii când avea 22 de ani şi căuta o modalitate prin care să îşi plătească chiria. « Există diferite tipuri de antreprenori : cei care încep o afacere pentru că sunt educaţi în această direcţie, dar şi cei care încep o afacere pentru că este singura lor variantă de supravieţuire. Cu siguranţă eu fac parte din a doua categorie », explică Amoruso motivele pentru care a ales să fie antreprenoare într-un interviu acordat Business Insider.  

    Nasty Gal are în prezent mai mult de 550.000 de clienţi din peste 60 de ţări. Site-ul a fost fondat de Sophia Amoruso în 2006, când a  lansat din San Francisco un magazin online, parte a eBay, axat pe vânzarea obiectelor vechi de îmbrăcăminte. Numele magazinului online, Nasty Gal Vintage, a fost inspirat de Betty Davis, fosta soţie a lui Miles Davis, sursa de inspiraţie a stilului hainelor de pe site. Amoruso vindea haine vechi pe care le găsea în magazine second hand, un exemplu în acest sens fiind o jachetă Chanel pe care a cumpărat-o cu opt dolari şi a vândut-o cu mai mult de 1.000 de dolari.

    Antreprenoarea s-a folosit mai întâi de MySpace pentru a discuta cu fanii ei şi a ajuns astfel ca până în 2007 să construiască o comunitate de 60.000 de prieteni pe această platformă. În iunie 2008, a mutat Nasty Gal Vintage de pe eBay pe propria platformă, nastygal.com. În 2010, Amoruso a mutat sediul companiei în Los Angeles, iar până în 2012, a ajuns deja la 110 angajaţi şi venituri de 24 de milioane de dolari.

    Potrivit ei, unul dintre secretele reuşitei a fost faptul că ce primeau clienţii prin poştă, era identic cu ce vedeau pe site.« Îmi cunoşteam clienţii şi ştiam ce le place pentru că eu eram clientul meu. În loc să dictez ce ar trebui să cumpere şi să poarte, am ales să îi ascult în schimb. », explică ea.

    Un alt avantaj a fost faptul că a înţeţes cum poate profita de social media: “le-am oferit  ceva pentru share în fiecare zi, fie că a fost vorba despre un citat, o piesă vintage, o poză “din culise”. Dacă în alte companii, există o persoană care se ocupă de conturile de Twitter şi Facebook, eu îmi fac timp să citesc fiecare comentariu al fanilor”, spune Amoruso. Unul dintre avantajele reuşitei în afacerea sa a fost cu siguranţă şi aspectul său fizic. În octombrie 2012, Business Insider a numit-o pe Sophia Amoruso drept unul dintre cei mai sexy CEO în viaţă.

     

     

     

     

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP: A venit în România pentru a se ocupa împreună cu tatăl său de imobiliare şi a ajuns responsabil de afacerile cu restaurante

    Business Magazin va lansa în curând catalogul 100 tineri manageri de top- ediţia 2016.  Catalogul tinerilor manageri de top este produsul-fanion al Business Magazin şi a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care îţi deschide drumul spre top.

    Catalogul propus anual de Business Magazin este o expunere a câştigătorilor unei competiţii bazată pe dedicare, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevarate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum.

    Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat prin iniţiativă, performanţă şi profesionalism.



    Georgios Malideros s-a mutat în 2013 în România pentru a se ocupa împreună cu tatăl său de afacerile imobiliare ale familiei, iar la finalul anului a devenit responsabil de afacerile cu restaurante Osho – Steak şi Fish din cartierul Primăverii din Capitală, deţinute anterior de antreprenorul Florin Rădulescu.

    În 2014, familia Malideros a lansat şi lanţul de restaurante Oro Toro, format în prezent din cinci unităţi. Afacerile conduse de Georgios Malideros au ajuns astfel la 2,5 milioane de euro anul trecut, iar în cadrul acestora lucrează în prezent 110 angajaţi.

    Georgios Malideros a studiat la Atena administrarea afacerilor, iar la Londra a absolvit un MBA în finanţe şi contabilitate. Înainte de a veni în România, Georgios Malideros a fost auditor în Grecia şi totodată a lucrat în construcţii, tot într-o  companie a familiei. Printre cele mai dificile decizii pe care le-a luat a fost închiderea Osho Fish, rebranduit în Retsina, la aproximativ un an după achiziţie, spaţiul în care se afla acesta fiind pentru extinderea Osho Steak.

    Familia Malideros a construit în ultimii 22 de ani mai multe businessuri în România, printre care lanţul de supermarketuri Mega Image vândut către belgienii de la Delhaize şi producătorul de lactate Brenac, aflat acum în faliment. Astăzi grecii mai deţin în afară de restaurante  afaceri în domeniul imobiliar, operate de compania Dolphin Invest.

  • Doi din trei salariaţi din România câştigă mai puţin de 1.700 de lei lunar

    Doi din trei salariaţi din România câştigă mai puţin de 1.700 de lei lunar (380 de euro net), în condiţiile în care România nu reuşeşte să atragă investiţii cu valoare adăugată mare care să ofere locuri de muncă bine plătite.

    Doar 34.000 de angajaţi câştigă peste 10.000 de lei net pe lună, 400.000 între 3.000 şi 10.000 de lei net pe lună, iar restul de 4 milioane sub 3.000 de lei, arată datele de la Ministerul Muncii obţi­nute de Ziarul Financiar.

    Structura salariaţilor pe categorii de venituri ilustrează o discrepanţă ma­joră pe piaţa muncii din Româ­nia, în care foarte mulţi salariaţi câştigă foarte puţin şi foarte puţini salariaţi au venituri mari.

    Astfel, circa 44% dintre angajaţii români au venituri de sub 1.000 de lei net pe lună (adică peste 2 milioane de salariaţi), iar 28% câştigă între 1.000 şi 1.700 de lei net pe lună (adică peste 1,3 milioane de persoane).

    Totodată, aproape un sfert (23% dintre angajaţi, adică 1,1 milioane de persoane) câştigă între 1.700 şi 4.000 de lei net pe lună, în timp ce 5% dintre salariaţii români (adică circa 250.000 de oameni) câştigă peste 4.000 de lei net pe lună.

    Citiţi articolul integral pe www.zf.ro

  • Care este cea mai săracă localitate din România şi care este cea mai bogată?

    Bugetul administraţiilor locale e format din veniturile proprii, sumele din TVA defalcate de la bugetul de stat, subvenţiile de la bugetul de stat, sumele atrase de la UE şi alte venituri. Din cele 18,05 miliarde de lei, cât au fost veniturile cumulate ale primăriilor de comune din România, cele mai mari sume le-au încasat primăriile din judeţele Iaşi (709 milioane lei), Timiş (699 milioane lei), Suceava (642 milioane lei), Prahova (633 milioane lei) şi Argeş (612 milioane lei). Pe de altă parte, Hunedoara, Tulcea, Ialomiţa, Brăila şi Covasna sunt judeţele cu cele mai mici venituri cumulate ale primăriilor de comună în 2015.
     
    Potrivit datelor MDRAP, cea mai bogată primărie de comună din România a fost Primăria Miroslava din judeţul Iaşi, cu venituri totale de 56,2 milioane de lei. Pe locul doi s-a aflat Chiajna, primăria care ocupa prima poziţie în 2014; anul trecut, Chiajna a avut venituri de 55 milioane lei. Potrivit execuţiei bugetare din 2015, Primăria Dragomireşti din judeţul Ilfov ocupă locul trei; urmează comuna Lumina din Constanţa, cu venituri totale în 2015 de 41,3 milioane de lei, Floreşti din Cluj, comuna Cumpăna din Constanţa, Ariceşti din Prahova, Valu lui Traian din Constanţa, Dumbrăviţa şi Giroc din Timiş.
     
    Potrivit Ministerului Dezvoltării, comuna Necşeşti din Judeţul Teleorman este cea mai saracă unitate administrativă din România. Din cei 1.300 de locuitări rămaşi, 1.000 sunt pensionari; astfel, comuna nu mai are şanse de dezvoltare. Paradoxal, Necşeşti se află la doar 100 de kilometri de Bucureşti, cel mai bogat oraş al ţării.
     
    Deloc surprinzător, bugetul Capitalei este mult mai mare decât în cazul oricărui alt municipiu, respectiv peste 8 miliarde de lei. Cea mai mare sumă s-a înregistrat în dreptul Primăriei Generale, 3,5 miliarde de lei, urmată de cea a sectorului 1, cu 1,1 miliarde lei. 
     
    Veniturile sectorului 2 au fost de 840 milioane de lei, urmate de ale sectorului 3, cu 764 de milioane. Cele mai mici venituri le-a avut sectorul 5, respectiv 461 milioane de lei.
     
    În ultimii zece ani, un sfert din judeţele României şi-au crescut ponderea deţinută în economia naţională. Deloc surprinzător, Bucureşti a avut în toată această perioadă cea mai mare pondere în PIB (21% în 2005, 24% în 2015), în condiţiile în care populaţia reprezintă doar 11% din totalul populaţiei rezidente. Urmează în ordine Cluj, Timiş, Ilfov şi Constanţa – acestea înregistrând creşteri semnificative ale ponderii în PIB.
     
    Un aspect extrem de important este nivelul PIB-ului pe cap de locuitor. Judeţele cu cele mai ridicate valori sunt Bucureşti, Constanţa, Timiş, Cluj şi Ilfov, în vreme ce la polul opus se află Teleorman, Mehedinţi, Botoşani, Giurgiu şi Vaslui. Diferenţa dintre Bucureşti şi Vaslui este însă una uriaşă: 21.000 de euro faţă de 3.700 de euro; de altfel, PIB-ul pe cap de locuitor în Bucureşti este 260% faţă de media naţională.
     
    De la momentul integrării în Uniunea Europeană, în 2007, PIB‑ul pe cap de locuitor a crescut de la 6.000 de euro la 7.950 de euro, adică de la 23% din media europeană la 28%. Diferenţele între regiuni erau evidente încă de atunci: în Bucureşti PIB pe cap de locuitor reprezenta 52% din media UE, în vreme ce acelaşi indicator aplicat judeţului Vaslui reprezenta doar 10% din media europeană. Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Hunedoara sunt judeţele în care PIB-ul pe locuitor a înregistrat cea mai mare creştere în perioada 2007-2015: peste 2.500 de euro. Cele mai mici creşteri s-au înregistrat în Harghita şi Bihor, sub 500 de euro. 
     
  • Creşterea salariului minim aduce 600 de milioane de euro net pentru consum

    Creş­terea salariului mi­nim de la 1.050 la 1.250 de lei brut înce­pând din această lună va ma­jora veniturile disponibile ale peste 1,6 milioane de sa­lariaţi cu circa 600 de milioane de euro pe an, arată datele centralizate de ZF pe ba­za informaţiilor de la Minis­terul Muncii.

    Românii cheltuiesc anual câte 12 miliarde de euro pe alimente, 12 miliarde de eu­ro pe produse ne­alimentare şi 10 mld. euro pe carburanţi.

    Astfel, creşterea venitului net cu câte 140 de lei pe lună pentru fiecare dintre cei 1,6 mi­lioa­ne de salariaţi (că­rora le creşte suma primită „în mâ­nă“ de la 785 de lei la 925 de lei) ar putea stimula consumul de pro­du­se necesare pentru traiul zilnic.

    Deşi teoretic salariul minim brut lunar este de 1.050 de lei, datele de la Ministerul Muncii arată că 338.000 de salariaţi câştigă între 1 şi 1.049 lei lunar salariu brut, cu o medie de 596 de lei brut (450 de lei net), iar o creş­te­re preconizată de 20% a salariului le va aduce un sala­riu net de 540 de lei lunar.

    Ministerul Muncii nu a explicat până ieri la ora închiderii ediţiei de ce rapor­tea­ză în statisticile sale 338.000 de salariaţi care câştigă mai puţin de 1.050 de lei salariul brut.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cele mai importante trei hărţi înainte de alegerile locale din vară: harta corupţiei, a bugetelor şi cea a şomajului

    Harta corupţiei

    A spune că imaginea politicianului român este una extrem de proastă este deja un clişeu; situaţia de astăzi, cu aproape jumătate dintre primarii ce conduc reşedinţe de judeţ aflaţi în vizorul DNA, este relevantă în acest sens. Dacă ne uităm la consiliile judeţene, acolo situaţia stă şi mai rău: aproape două treimi dintre preşedinţii CJ sunt condamnaţi sau anchetaţi pentru diverse fapte.

    Harta bugetelor 

    Bugetul administraţiilor locale e format din veniturile proprii, sumele din TVA defalcate de la bugetul de stat, subvenţiile de la bugetul de stat, sumele atrase de la UE şi alte venituri. Din cele 18,05 miliarde de lei, cât au fost veniturile cumulate ale primăriilor de comune din România, cele mai mari sume le-au încasat primăriile din judeţele Iaşi (709 milioane lei), Timiş (699 milioane lei), Suceava (642 milioane lei), Prahova (633 milioane lei) şi Argeş (612 milioane lei). Pe de altă parte, Hunedoara, Tulcea, Ialomiţa, Brăila şi Covasna sunt judeţele cu cele mai mici venituri cumulate ale primăriilor de comună în 2015.

    Harta somajului – decembrie 2015

  • Miza alegerilor locale se ridică la zeci de miliarde de lei. Care este însă valoarea unui vot în Bucureşti sau Botoşani?

    3.365 este un alt număr pe care e important să îl reţineţi: reprezintă valoarea în lei a unui vot în România. El diferă, desigur, în funcţie de regiune; un vot în Bucureşti valorează 4.500 de lei, în vreme ce unul în Ialomiţa doar 2.800 de lei.

    Miza alegerilor locale din iunie este, aşadar, uriaşă: vorbim de zeci de miliarde de euro care trebuiesc administraţi astfel încât rezultatele să nu se lase aşteptate până cu 6 luni înainte de alegerile din 2020.

    Am încercat să desluşim ce s-a întâmplat cu banii oraşelor, comunelor şi satelor din România în ultimii patru ani şi să aflăm unde ar trebui investiţi aceştia în următorii patru; care sunt problemele pe care le avem la nivel local şi care sunt şansele să rezolvăm o parte dintre ele.

    Veţi citi, în paginile următoare, despre coşuri de gunoi de 2.800 de lei şi crizanteme cumpărate cu peste 300 de lei firul; despre cum 35% din gospodăriile României au toalete în curte, în vreme ce media europeană e de 2%; despre faptul că avem acelaşi număr de kilometri asfaltaţi şi de drumuri de ţară. Cel mai important, însă, veţi citi unde se duc cele peste 60 de miliarde de lei care reprezintă bugetul satelor, comunelor şi oraşelor din România.

    Ca de obicei, ciclul electoral începe cu întrebarea caragialească „eu cu cine votez?“. Şi tot ca de obicei, această întrebare nu are răspuns; nu că nu ar exista opţiuni, dar eterna promisiune a partidelor cu aducerea „oamenilor noi“ nu pare să se fi materializat nici în 2016.

    Alternanţa dintre stânga şi dreapta nu s-a făcut de-a lungul anilor în mod natural, ci mai degrabă ca urmare a unor alegeri caracterizate prin dorinţa de a înlătura un partid de la putere. Deşi stânga a câştigat toate alegerile locale din 1992 şi până astăzi, au existat momente în care opoziţia s-a apropiat destul de mult de câştigarea majorităţii primăriilor; în 1996, 2004 şi 2008 partidele de dreapta sau centru-dreapta au câştigat un număr semnificativ de mandate. Singurul partid constant în ultimii 24 de ani a fost UDMR, care a obţinut la fiecare ciclu electoral între 100 şi 150 de mandate de primari.

    A spune că imaginea politicianului român este una extrem de proastă este deja un clişeu; situaţia de astăzi, cu aproape jumătate dintre primarii ce conduc reşedinţe de judeţ aflaţi în vizorul DNA, este relevantă în acest sens. Dacă ne uităm la consiliile judeţene, acolo situaţia stă şi mai rău: aproape două treimi dintre preşedinţii CJ sunt condamnaţi sau anchetaţi pentru diverse fapte.

    Toate alegerile sunt în mod egal foarte importante, explică sociologul Andrei Boţeşteanu, dar „semnul sub care sunt organizate acestea poate fi însă considerat unul aparte, pe fondul unui dialog şi pe fondul acţiunilor anti-corupţie. „Nu cred că oamenii sunt mai interesaţi de alegerile generale, dimpotrivă: alegerile locale au teme cu care alegătorii pot relaţiona perfect. Dar alegerile generale sunt mai uşor de discutat, fiind dincolo de sfera imediată a utilului. Alegerile generale sunt încărcate de ideologii şi principii atât de mult rafinate încât devin simple: ai lor sunt răi, ai noştri sunt buni, sau mai des întâlnitul «toţi sunt la fel». Cred, de asemenea, că votanţii din mediul urban sunt interesaţi şi de alegerile din mediul rural. Nu mai suntem demult atât de izolaţi încât să nu respirăm acelaşi aer, să nu ne vizităm unii pe alţii sau să nu avem cunoştinţe sub un primar sau altul. Iar cei care teoretic s-ar putea feri de toate, probabil că vor folosi alegerile locale şi ca un barometru pentru cele generale“.

    Alegerile locale din acest an vor avea loc la data de 5 iunie şi vor fi organizate după noi reguli, cu primari aleşi într-un singur tur şi şefi de consilii judeţene aleşi indirect, prin votul consilierilor judeţeni. Modificări au fost aduse şi în privinţa sistemului de vot, fiind pregătit un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În urma implementării acestui proiect, alegătorii care doresc să îşi exprime opţiunea prin vot nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secţiilor de votare, ci operatorului unui calculator. Ulterior, sistemul va semnala dacă persoana respectivă a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, dacă şi-a pierdut drepturile electorale, dacă este arondată la altă secţie şi dacă şi-a mai exercitat dreptul la vot la acelaşi scrutin.