BusinessMagazin

Tag: brand

  • Cum vor două antreprenoare să facă 1 milion de lei cu un atelier la Târgovişte

    O afacere începută în anii ’90 de un antreprenor din Târgovişte a ajuns astăzi la a doua generaţie şi estimează afaceri de peste 1 milion de lei din producţia manuală de pantofi din piele. Paşii următori sunt expansiunea peste graniţe şi deschiderea primului magazin fizic în România.

    Produsele Smiling Shoes realizate în atelierul de la Târgovişte au fost vândute în România prin magazinul online al companiei, promovarea fiind de asemenea făcută exclusiv pe internet. „Afacerea cu pantofi a fost începută de tata în 1994 la Târgovişte, acolo unde este şi în prezent atelierul”, îşi amintesc Corina şi Luiza Naduh, fiicele antreprenorului care a pus bazele businessului. Ele au început să se implice în business începând cu 2007 şi respectiv 2009, după ce anterior au lucrat în domenii diferite. Corina Naduh, absolventă a Academiei de Studii Economice, a lucrat în multinaţionale precum UPC sau Oracle, în timp ce sora sa Luiza este arhitect urbanist. Cele două surori au crescut însă odată cu acest business, iar astăzi amândouă se ocupă de marketing şi vânzări, în timp ce Luiza este şi designerul colecţiilor apărute sub brandul Smiling Shoes.

    Compania a început să producă pantofi pentru femei în 2007, iar de atunci şi-a concentrat atenţia pe acest business. „Când a început tata acest business avea o fabrică mică, care făcea producţie de serie exclusiv pentru bărbaţi. La început, sora mea şi cu mine nu ne-am implicat direct în afacere, însă după ce am ajuns în Bucureşti lucrurile s-au schimbat, tocmai din dorinţa noastră de a ne diferenţia faţă de uniformele existente pe piaţă.”

    În primăvara anului 2007, acum aproape nouă ani, a apărut prima colecţie Smiling Shoes, iar de atunci compania a continuat să scoată două colecţii principale pe an şi mai multe colecţii capsulă, axate pe trendurile principale sau dezvoltate în colaborare cu designeri sau personalităţi care le sunt aproape ca stil şi ca valori. Fiecare colecţie are câte 20-30 de modele clasice, alături de 3-4 modele în ediţie limitată, din materiale mai rare, precum piele de piton. 

    „În prezent producem lunar aproximativ 280-300 perechi de pantofi, iar capacitatea de producţie este acoperită în procent de 80%. Avem însă şi luni în care producţia depăşeşte 400 de perechi”, rezumă cele două surori ritmul de producţie. Anul trecut fabrica din Târgovişte a companiei Eldur Prod, care administrează brandul Smiling Shoes, şi-a dublat capacitatea. În prezent compania are şapte angajaţi permanenţi plus cele două surori, alături de o serie de colaboratori pentru diferite servicii externalizate.„Toţi pantofii Smiling Shoes sunt produşi manual. Fiecare comandă este total personalizată şi manufacturată în consecinţă.”

    Luiza Naduh explică faptul că o clientă poate alege un pantof cu o platformă de 1 cm şi cu toc cui, baretele verzi, branţul mov şi tocul portocaliu, o anumită dimensiune la circumferinţă sau o ajustare la baretă. Totul este customizabil, iar un angajat al companiei stă şi manufacturează acel produs exact după aceste detalii. Pentru fiecare model există multiple combinaţii, în funcţie de dorinţele celei care îl va purta. Mai mult, compania nu lucrează cu stocuri şi producţia se face doar la comandă. Astfel, clientele comandă şi abia apoi pantofii intră în producţie, livrarea făcânduse în 10-12 zile. Ar putea livra şi mai repede, spun ele, însă acest lucru ar însemna să pericliteze produsele.

    Pentru realizarea pantofilor, cele două surori şi tatăl lor au ales să folosească doar furnizori italieni, atât pentru calapoade, tocuri şi tălpi, cât şi pentru piele şi accesorii. „Decizia cea mai importantă pentru business, dar şi cea mai dificilă totodată a fost schimbarea liniei de producţie şi importul din Italia a tuturor elementelor care constituie un produs – de la calapoade, tocuri, tălpi la piele.” De altfel, ele nu sunt singurele care optează pentru acest model în contextul în care şi producători mari precum Musette sau Denis aleg furnizori din cizmă afirmând că local nu există tăbăcării sau furnizori specializaţi pe astfel de materiale. „Noi ne ocupăm de alegerea materialelor, a designului şi de creionarea colecţiei. De asemenea, noi ne ocupăm şi de stabilirea contactelor şi negocierea cu furnizorii din Italia”, explică antreprenoarele. De supervizarea producţiei se ocupă tatăl lor împreună cu echipa responsabilă pentru controlul calităţii şi inspecţia tehnică.

    Uitându-se în urmă, cele două surori spun că toată această aventură a început din pasiunea pe care o împărtăşesc pentru accesorii şi combinaţii de culori. A contat şi experienţa familiei în businessul de profil, dar şi faptul că Luiza Naduh este arhitect. „Am vrut să punem în evidenţă amprenta personală acolo unde, altfel, ar domina uniformitatea.” Primii lor clienţi au fost chiar ele, urmând prietenii şi cunoştinţele. Au venit apoi alte persoane care au aflat prin recomandare de brandul Smiling Shoes, care era disponibil doar online şi care se promova doar prin reţele sociale. Astfel, extinderea bazei de potenţiali clienţi a venit în mod natural. Conceptul „Smiling“ a prins viaţă, iar lumea a început să recunoască produsele made in Târgovişte.

    „Ne sunau prietenii să ne spună că au văzut pantofii noştri la cineva în club sau în mall. Brandul a început astfel să se contureze.” Cele două tinere antreprenoare spun că reţeta din spatele Smiling Shoes are câteva ingrediente-cheie, mai exact experienţa de 20 de ani în domeniu a tatălui lor, pasiunea pentru modă şi trenduri şi ideile îndrăzneţe ale celor două surori care nu aveau nici 30 de ani când s-au implicat în acest business.

    „Suntem în permanentă cercetare şi reinventare a businessului, atât din punctul de vedere al produsului Smiling Shoes, dar şi punctul de vedere al shopului online.” La circa nouă ani de la lansarea primei colecţii de pantofi sub brandul Smiling Shoes, în continuare produsele sunt vândute aproape exclusiv doar online, în magazinul propriu, însă cele două surori recunosc că se gândesc să facă primul pas şi în offline.

    „Momentan, produsele Smiling Shoes se vând aproape exclusiv online, în shopul propriu, care ne permite să lucrăm în fabrică aproape de capacitatea maximă de producţie. Suntem prezenţi şi în câteva magazine multibrand, însă nu în România.” Strategia de viitor a celor două surori se îndreaptă de altfel către zona de export. Ele nu oferă mai multe detalii, afirmând că sunt în curs de definitivare a strategiei pentru anul viitor. „Din păcate, din cauza lipsei unui sistem de buying corect, magazinele multibrand din România nu au reprezentat până în prezent o alternativă eficientă pentru vânzarea produselor noastre.” A existat însă un contract de colaborare cu un magazin din Rusia care a văzut colecţia pe reţeaua de socializare Instagram şi a comandat 50 de perechi. Reprezentanţii acestuia au venit şi în România să vadă pantofii şi i-au cumpărat.

    Un alt plan de viitor al companiei este reprezentat de deschiderea unui magazin fizic propriu sub brandul Smiling Shoes. Luiza şi Corina Naduh spun că, pentru businessul lor, care mizează foarte mult pe produse personalizate, deschiderea unei reţele de magazine nu este justificată.

    „Dacă ne gândim la specificul activităţii noastre, cu serii mici şi limitate, cu produse personalizate, cu siguranţă că, cel puţin momentan, o reţea de magazine nu are sens.”

    Deşi locuiesc în Bucureşti, cele două tinere antreprenoare fac naveta între Capitală şi Târgovişte. În fiecare zi de luni sunt la fabrică să vadă cum merge businessul, iar în perioada de pregătire a colecţiilor stau acolo o lună întreagă pentru că fac probe şi realizează prototipuri.

    Clienţii vin în special din multinaţionale, fiind femei cu venituri medii care doresc să iasă din „uniformele” din piaţă. Pe site sunt prezentate şi colecţiile anterioare, şi pentru că totul se face pe comandă, un client poate comanda orice model, indiferent de colecţie şi de anul în care aceasta a fost prezentată. Preţurile variază de la 60 de euro pentru o pereche de balerini şi merg până la 250 de euro pentru o pereche de cizme.

    Modelul de business al Smiling Shoes nu se bazează pe reduceri, precizează cele două surori. Există un program de fidelizare şi o serie de produse de tip prototip care pot avea preţuri promoţionale, însă acesta nu este argumentul suprem în business.

    Compania Eldur Prod, care operează fabrica unde se realizează brandul Smiling Shoes, a terminat anul trecut cu afaceri de 776.000 de lei, de peste 2,5 ori mai mari decât în 2013. Anul acesta businessul urmează a depăşi pragul de 1 milion de lei, iar optimismul familiei de antreprenori de la Târgovişte duce planurile brandului şi mai departe de acest prag.

  • Un fost concurent la Masterchef face 25.000 de euro din prăjituri

    Vlad Mureşan, 30 de ani, şi-a deschis propria cofetărie în Cluj-Napoca imediat după participarea la concursul Masterchef în 2013, iar pariul „dulce“ l-a costat 20.000 de euro, bani proveniţi din surse proprii.

    Tânărul nu a reuşit să prindă finan­ţă­rile acordate de către stat, dar s-a amibiţio­nat să pună pe piaţa clujeană brandul „Un dulce de la Vlad Mure­şan“, care foloseşte în toate reţetele ciocolata în proporţie de 80%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce face în timpul liber designerul care îmbracă toate vedetele din România

    Pentru Andreea Constantin, proprietarul şi designerul brandului de modă Rhea Costa, weekendul începe de regulă duminica. Sâmbăta, atunci când este în Bucureşti, merge la showroom unde se întâlneşte cu stiliştii companiei şi cu clientele care vin pentru consultanţă sau pentru probe.

    În restul săptămânii, de luni până vineri, merge în fabrica Rhea Costa, unde se află atât departamentul de creaţie cât şi producţia pentru România şi pentru export. Compania Rhea Costa Fashion care administrează brandul creatoarei de modă a terminat anul trecut cu afaceri de 1,5 mil. lei, de 2,5 ori mai mari decât în 2012.

    “Primul lucru pe care îl fac sâmbăta de dimineaţa este să comand un latte cu soia “to go” în drum spre showroom-ul Rhea Costa. Dimineţile de weekend sunt ceva mai relaxate decât cele din timpul săptămânii, însă devin din ce în ce mai mult o persoană matinală”, spune designerul.

    Dacă sâmbăta lucrează, duminica alege să o petreacă împreună cu prietenii atunci când rămâne în Bucureşti. Spune că rar simte nevoia de evadare, “atât de bine mă simt în viaţa pe care mi-am creat-o în jurul brandului Rhea Costa.” Vara aceasta a descoperit braţul Borcea al Dunării, datorită unor prieteni care au o casă de vacanţă aici.

    Cititi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Ce face în timpul liber designerul care îmbracă toate vedetele din România

    Pentru Andreea Constantin, proprietarul şi designerul brandului de modă Rhea Costa, weekendul începe de regulă duminica. Sâmbăta, atunci când este în Bucureşti, merge la showroom unde se întâlneşte cu stiliştii companiei şi cu clientele care vin pentru consultanţă sau pentru probe.

    În restul săptămânii, de luni până vineri, merge în fabrica Rhea Costa, unde se află atât departamentul de creaţie cât şi producţia pentru România şi pentru export. Compania Rhea Costa Fashion care administrează brandul creatoarei de modă a terminat anul trecut cu afaceri de 1,5 mil. lei, de 2,5 ori mai mari decât în 2012.

    “Primul lucru pe care îl fac sâmbăta de dimineaţa este să comand un latte cu soia “to go” în drum spre showroom-ul Rhea Costa. Dimineţile de weekend sunt ceva mai relaxate decât cele din timpul săptămânii, însă devin din ce în ce mai mult o persoană matinală”, spune designerul.

    Dacă sâmbăta lucrează, duminica alege să o petreacă împreună cu prietenii atunci când rămâne în Bucureşti. Spune că rar simte nevoia de evadare, “atât de bine mă simt în viaţa pe care mi-am creat-o în jurul brandului Rhea Costa.” Vara aceasta a descoperit braţul Borcea al Dunării, datorită unor prieteni care au o casă de vacanţă aici.

    Cititi mai multe pe www.da.zf.ro

  • La doar 20 de ani a pus bazele propriului atelier, iar acum numele său este cunoscut în toată lumea

    Edouard Heuer este numele orologierului elveţian care a pus bazele companiei TAG Heuer, ce produce ceasuri şi accesorii fashion, precum şi ochelari şi telefoane mobile sub brandul TAG. Sloganul TAG Heuer este „avangardă elveţiană din 1860“, iar compania pare să păstreze sensul acestuia şi în prezent: pe 8 noiembrie, TAG Heuer va lansa la New York „Ceasul conectat“, la care a lucrat împreună cu Intel şi Google, potrivit presei internaţionale.

    TAG Heuer îşi are rădăcinile în 1860, când Edouard Heuer a pus bazele Uhrenmanufaktur Heuer AG în Saint-Imier, Elveţia. Heuer s-a născut în 1840, în familia unui pantofar din Brügg, cantonul elveţian Berna. La doar 20 de ani, Edouard Heuer a pus bazele propriului atelier în Saint-Imier. Abordarea lui era să vândă cronografe mai uşor de realizat din punct de vedere tehnic şi, prin urmare, mai ieftine, aşa că s-a concentrat pe simplificarea procesului de fabricaţie a acestora, dat fiind faptul că producţia, finisajele şi asamblarea reprezentau un cost major.

    Edouard Heuer a devenit astfel primul producător de ceasuri care a introdus producţia în serie a cronografelor. În 1864, Heuer şi-a mutat compania la Biel, iar în 1876 şi-a extins afacerea în Londra. În 1882, Heuer a patentat primul cronograf, iar şase ani mai târziu, un pinion oscilant, folosit în continuare de majoritatea producătorilor de ceasuri pentru cronografele mecanice. A murit în 1892, iar fiii săi, Charles-Auguste şi Jules-Edouard Heuer, au preluat managementul companiei. Ulterior, Charles-Edouard Heuer a dus mai departe moştenirea familiei, iar în 1910 a creat cronograful medical, ce avea o scară de măsurare a pulsului, iar un an mai târziu a lansat pe piaţă primul ceas de maşină.

    În 1964, producătorii de ceasuri Heuer şi Leonnidas au fuzionat, formând Heuer-Leonnidas, cu Jack W. Heuer, fiul lui Charles, ca managing director. Compania a fost achiziţionată de Techniques d’Avant Garde în 1985, când brandul Heuer a devenit TAG Heuer. În anii următori, Jack W. Heuer a devenit responsabil de dezvoltarea noilor modele şi direcţionează marca în direcţia modelelor sport. În 1999, grupul TAG Heuer a vândut grupul către conglomeratul de bunuri de lux LVMH. În prezent, compania are sediul central în La Chaux-de-Fonds, în Elveţia, şi este condusă de preşedintele şi CEO-ul Jean-Claude Biver, iar Jack Heuer, nepotul fondatorului, este preşedinte onorific al companiei.

  • Povestea antreprenorului român care a lansat unul dintre cele mai importante pariuri tehnologice ale anului

    Ceasul gândit în România, produs în China şi poziţionat strategic ca brand britanic este unul dintre cele mai importante pariuri tehnologice ale acestui an.

    Andrei Pitiş îmi arată pe modelul său Vector Watch Luna spaţiile pline din cercul ce dublează cadranul. Spaţiile reprezintă intervalele orare în care are întâlniri, iar cele libere sunt orele în care poate să facă şi alte lucruri. „Pentru o persoană care nu are foarte mult timp, acest calendar clar este valoros“, descrie Pitiş utilitatea ceasului său.

    De fapt, ideea de utilitate a stat la baza conceptului Vector Watch, după cum povesteşte antreprenorul: „Când Vector Watch s-a născut, am pornit de la ideea că viaţa noastră este extrem de fragmentată, că ar trebui să fie mai puţin dependentă de telefon şi de notificările acestuia: vezi pe ceas cine te sună şi cine îţi scrie şi de ce este asta important, aşa că poţi să decizi să ignori persoana respectivă; altfel, dacă iei telefonul ca să vezi SMS‑ul, poate începi să răspunzi, poate mai intri şi în alte aplicaţii şi aşa pierzi 10 minute. 10 minute, de mai multe ori pe zi, înseamnă mult timp pierdut“.

    Vremea, rezultatele sportive, rezultatele bursiere, toate aceste mici bucăţi de informaţii care ar putea genera pierderea timpului verificând neîncetat telefonul pot astfel fi văzute mai rapid pe ceas. Spre deosebire de un ceas obişnuit, modelele Vector Watch, disponibile cu ecran rotund sau dreptunghiular, se conectează prin intermediul tehnologiei wireless Bluetooth la un smartphone şi pot afişa notificări atunci când utilizatorul primeşte un apel sau un SMS. Andrei Pitiş, iniţiator al proiectului, vorbeşte despre Vector la fel de pasionat ca în urmă cu doi ani, când, în cadrul unui eveniment Innovation Labs, mărturisea că vrea să intre pe piaţa de wearables cu ceva revoluţionar. Acum mărturiseşte că în intervalul care s-a scurs de când i-a venit ideea a reînvăţat tot ce ştia. „În ultimul an am învăţat mai mult despre tot – nu doar despre ceasuri, dar tot ce ştiam până atunci şi până anul trecut am învăţat din nou. Nimeni nu înţelege cât de greu este să asamblezi totul: design, hardware, software, manufactură, logistică, distribuţie. Un astfel de produs este un proiect uriaş.“

    La circa două luni de la lansarea pe piaţa din Marea Britanie, în prag de a fi promovat oficial pe piaţa Statelor Unite ale Americii şi la mai puţin de trei săptămâni de prezenţă pe piaţa locală, smartwatch-ul din oţel a umplut paginile publicaţiilor din întreaga lume, impresionate mai ales de autonomia de 30 de zile a bateriei:  „Durata de viaţă a bateriei: atracţia vânzărilor pentru un nou brand britanic de ceasuri“ – New York Post, „Un smartwatch superb – de la un producător de ceasuri, nu de la Apple“, scria şi ComputerWorld, „Vector Luna Smartwatch: Simplu, Subtil şi Sexy“, sunt caracteristicile sesizate de Wareable. Nu mulţi jurnalişti din presa internaţională au sesizat însă originile adevărate ale Vector Watch. Andrei Pitiş povesteşte cum ideea de a face un smartwatch i-a venit în urmă cu doi ani, când singurii competitori erau Pebble şi primul smartwatch Samsung, iar despre Apple Watch nici nu se discuta încă. „Voiam un ceas inteligent care făcea ce face şi Fitbit, în acelaşi timp Pebble avea unele notificări şi aplicaţii, dar eu voiam ceva care să facă ambele lucruri, dar să fie într-o carcasă din oţel şi să arate mai bine decât Pebble.“S-a asociat cu designerul Irina Alexandru, cât şi cu profesorul Dan Tudose, specialist în hardware, şi au început să construiască prototipul. „Irina făcea desenele, Dan hardware‑ul, iar eu făceam software-ul ca să demonstrez că poate să funcţioneze.“ La momentul când au ajuns să prezinte proiectul lui Radu Georgescu, partener fondator al grupului Gecad, în vederea obţinerii primei finanţări, aveau un prototip dreptunghiular. „Am făcut pitch-ul proiectului, iar sâmbătă am primit mesajul că vom obţine finanţarea de 500.000 de euro.“

    Andrei Pitiş îşi aminteşte cum prezentarea era construită din mai multe prezentări mici, cu mai multe finaluri – o construise astfel pentru a se opri în cazul în care i-ar fi plictisit pe investitori. Investitorii nu s-au plictisit, aşa că luni, după obţinerea finanţării, a început deja să sune specialişti pentru a forma echipa de software – majoritatea participanţi la primul eveniment Innovation Labs. „Căutam programatori care să gândească dincolo de cod, la cum vor arăta produsele.“

    Ca în mai toate poveştile cu antreprenori din zona IT, odată ce au format echipa de aproximativ 10 dezvoltatori, au început să lucreze la primele prototipuri într-un apartament din apropiere de Piaţa Victoriei. „Primul era ca un panou, iar pentru al doilea am făcut chiar şi carcasă la un bijutier. Este foarte greu să faci ceasul propriu-zis şi să îl vinzi. Să găseşti producători care să construiască designul tău este iarăşi foarte complicat, trebuie să îi convingi, să pui la punct linia de producţie, să faci ingineria produsului.“ Acesta a fost principalul motiv pentru care, în iunie 2014, au prezentat proiectul fostului CEO al Timex, Joe Santana. Necesitatea de a aduce la conducerea Vector Watch un specialist din industria ceasurilor s-a dovedit ulterior un atu important al produsului, produsul fiind lansat la târgul de ceasuri de la Basel de către fostul CEO al Timex, care a devenit CEO al Vector Watch. Referitor la producţia în China, spune că aceasta a fost singura variantă de a produce smartwatch-urile: „Am căutat şi fabrici în România, m-am uitat spre exemplu în Braşov, unde avem fabrici pentru componente din industria auto, dar mi s-a spus că nimeni din România nu va face ceva atât de mic şi la precizia aceasta“.

  • Inventatorul care a dat greş de peste 5.000 de ori înainte să dezvolte obiectul care acum este în aproape fiecare casă din lume

    James Dyson este creatorul aspiratoarelor fără sac, care se vând în peste 50 de ţări. Trebuie ştiut însă că până la un aspirator funcţional, a creat 5.127 de prototipuri care au eşuat.

    Brandul Dyson vine dintr-o ţară a “cultului majordomilor”, iar un număr de 5.000 de patente aplicate pentru dezvoltarea de noi produse – la fel de multe cât cele ale unui Rolls-Royce – nu este ceva ieşit din comun când vorbim despre revoluţii industriale, cum îşi doreşte britanicul James Dyson. Cercetătorul cu titlu de “Sir” a fondat compania responsabilă pentru primul aspirator fără sac din lume, iar numele acesteia s-a făcut cunoscut în SUA, Japonia, Germania, Australia sau China.

    James Dyson a început să lucreeze la această idee în 1978 pentru că era frustrat de aspiratorul său care-şi pierduse puterea de aspirare. După 5 ani de încercări, Dyson a lansat în 1983 aspiratorul G-Force, însă niciun producător sau distribuitor din Marea Britanie nu a vrut să-i vândă produsul, deoarece piaţa sacilor de aspiratoare era prea importantă.

    Inventatorul s-a reorientat spre Japonia, unde a reuşit să vândă mai multe aspiratoare, în valoare de 2.000 de lire sterline, iar în 1991 a câştigat premiul târgului de Design Internaţional din Japonia.
    Pentru că niciun producător nu voia să producă aspiratorul lui Dyson, acesta şi-a înfiinţat propria firmă de producţie, Dyson Ltd. Într-un final, la 10 ani distanţă, aspiratorul fără sac a intrat pe piaţa din Marea Britanie. La acel moment, piaţa sacilor de aspirator era evaluată la 100 de milioane de lire. Aspiratorul Dyson Dual Cyclone a devenit aspiratorul cel mai bine vândut în Marea Britanie şi market leader în Statele Unite (în funcţie de valoare, nu volum).

    De asemenea, James Dyson a inventat o maşină de spălat vase, dar care nu s-a dovedit a fi un succes comercial şi a fost retras de pe piaţă. Iar în 2006 a lansat Dyson Airblade, uscătorul de mâini, care în loc să folosească un jet de aer cald, utilizează un strat de aer care este suflat de maşinărie cu 640 km pe oră, astfel Dyson Airblade îndepărtează apa de pe mâini, nu o evaporă.

    “50% din deciziile pe care le vei lua sunt greşite. Învaţă din acest greşeli”, este sfatul lui Dyson pentru viitorii antreprenori.

    James Dyson are o avere estimată la 4.9 miliarde de dolari.

     

     

  • Ce spune moştenitorul brandului Stefanel despre cum se îmbracă românii – VIDEO

    Curiozitatea şi pulsul fashionului direct de pe străzile ţărilor pe care sunt răspândite magazinele retailerului italian l-au adus pe Carlo Stefanel în România, odată cu lansarea noii colecţii a mărcii. Cu o săptămână în urma acordării interviului pentru Business Magazin a fost în Portugalia, în următoarea va fi în Germania şi, deşi, locuieşte în prezent în Italia, în apropiere de Veneţia, discursul său trădează experienţa  anterioară, de country manager al Stefanel România.

     

     

  • A cumpărat un brand cu 16.000 de dolari şi l-a vândut cu 43 mil. $. Cine este omul despre care se spune că a salvat industria elveţiană de ceasuri?

    Se spune despre el că a salvat industria elveţiană de ceasuri în 1980, o „specie“ care era pe cale de dispariţie odată cu revoluţia ceasurilor japoneze cu baterie. Este omul care a triplat vânzările OMEGA şi care l-a făcut pe James Bond să aleagă acest brand elveţian din zeci.

    A cumpărat un brand cu 16.000 de dolari şi l-a vândut cu 43 mil. $. Cine este omul despre care se spune că a salvat industria elveţiană de ceasuri?

     

     

  • Povestea lui Louis Vuitton, creatorul care a schimbat moda

    Cei mai scumpi pantofi care poartă numele celebrei mărci sunt încălţări bărbăteşti, lansate în 2010, fiind, de fapt, cei mai scumpi pantofi din lume. Pot fi cumpăraţi la Manhattan Richelieu Men’s Shoes, la preţul de 10.000 de dolari perechea. Cu siguranţă că fondatorul afacerii, antreprenorul francez care a dat numele faimoasei mărci, nu şi-a imaginat unde va ajunge firma pe care a fondat-o în 1854, la Paris. Firma de pielărie Louis Vuitton Company aparţine companiei multinaţionale Moët Hennessy Louis Vuitton SA (LVMH), fiind cea mai importantă marcă din portofoliul acesteia. Alte mărci din cele circa 35 de nume reunite de sub umbrela Moët Hennessy Louis Vuitton sunt Bulgari, Guerlain, Moët et Chandon şi Donna Karan.

    Louis Vuitton s-a născut în Cons-le-Sannier, în Franţa, pe 4 august 1821, iar la 16 ani a ajuns la Paris, unde a început să lucreze ca ucenic pentru fabricantul de valize Monsieur Marechal. În 1854 şi-a înfiinţat propria firmă, ale cărei produse au început să fie imitate în scurt timp. În 1885, antreprenorul francez a deschis primul magazin în Londra, pe Oxford Street,m iar apoi, din pricina numeroaselor imitaţii, el a creat în, 1888, imprimeul Damier (tablă de dame) la care a adăugat un logo în care scrie „marque L. Vuitton déposée“, adică „marcă înregistrată L. Vuitton“. În 1892 L.Vuitton a murit, iar administrarea grupului a trecut în mâna fiului său, Georges, care a dezvoltat şi mai mult compania. De pildă, pentru a promova la nivel internaţional produsele, Georges Vuitton a expus produsele la Chicago World’s Fair în 1893. În 1896 a fost lansat celebrul imprimeu Monogram care a devenit emblema companiei. Pe lângă monograma LV apăreau şi alte simboluri grafice (flori, trifoi) inspirate de influenţele japoneze şi orientale din era victoriană târzie. În 1913 a fost deschis boutique‑ul pe bulevardul Champs-Élysées, în Paris. La începutul Primului Război Mondial, Louis Vuitton avea magazine în New York, Washington, Londra, Bombay, Alexandria (Egipt) şi Buenos Aires. În 1936 Georges Vuitton a murit şi fiul său Gaston-Louis Vuitton a preluat controlul firmei familiei. Marca nu este însă lipsită de controverse. Jurnalista franceză Stephanie Bonvicini a publicat în 2004 o carte, „Louis Vuitton, une saga française“, în care povesteşte cum membrii familiei Vuitton au ajutat în mod activ guvernul fantomă condus de Philippe Pétain şi cum au sporit averea familiei făcând afaceri cu germanii. Un purtător de cuvânt al companiei LVMH a comentat: „Asta este o poveste veche. Cartea acoperă o perioadă când era o afacere de familie şi cu mult timp înainte să devină o parte din LVMH. Noi suntem diverşi, toleranţi şi cu toate calităţile unei companii moderne“.

    Louis Vuitton a intrat în România în iunie 2008, cu un magazin de 130 mp în galeria hotelului de cinci stele JW Marriott în urma unei investiţii care depăşeşte un milion de euro. Anul trecut, vânzările mărcii Louis Vuitton s-au plasat la circa 10,1 miliarde de euro la nivel mondial.