BusinessMagazin

Tag: romania

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 23 martie 2015

    COVER STORY: Excepţionalii

    „Tu cum îţi imaginezi viitorul?“ a fost întrebarea la care a încercat să răspundă Şcoala de Valori, un ONG care activează în domeniul educaţiei şi care a adunat laolaltă 84 de adolescenţi conectaţi, critici şi creativi, cu mici afaceri funcţionale sau cu timpul liber dominat de voluntariat, dor-nici să înveţe şi să se dezvolte. I-au numit excepţionali şi au făcut un exerciţiu de imaginaţie în care adolescenţi ca ei vor reprezenta România următoarelor generaţii.

    FINANŢE: Ce surprize mai pot aduce euro, dolarul şi francul în 2015?

    IMOBILIARE: De la comunicare la antreprenoriat în imobiliare

    ANTREPRENORIAT: Familia care vinde suplimente alimentare de 12 milioane de euro 

     STRATEGIE: Nişe de făcut bani în arhitectură

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Eurostat: Peste 1.500 de străini au cerut azil în România, în 2014

    Cifrele Eurostat arată că 1.545 de străini au cerut, în 2014, azil în România, în creştere faţă de 2013, când au fost depuse 1.495 de cereri.

    Cele mai multe cereri au fost depuse de cetăţeni sirieni – 615, afgani – 280 şi irakieni – 210.

    În primă instanţă au fost avizate pozitiv 740 de cereri, dintre care 460 pentu cetăţeni sirieni, 120 pentru irakieni şi 60 pentru afgani.

    La nivelul întregii Uniuni Europene, numărul persoanelor din state terţe care au cerut azil a crescut, anul trecut, cu 44% (191.000) faţă de 2013, ajungând la 626.000.

    Numărul sirienilor care au depus cereri de azil în statele membre UE a crescut de la 50.000 în 2013 la aproape 123.000 în 2014. Pe locul al doilea se află afganii – 41.305, iar pe al treilea, kosovarii – 37.875.

    Cei mai mulţi străini au ales Germania – 202.700 de cereri de azil, adică 32% din total, urmată de Suedia – 81.200 de cereri, Italia – 64.600, Franţa – 62.800 şi Ungaria – 42.800.

    Faţă de 2013, numărul cererilor de azil a crescut, anul trecut, cu 143% în Italia şi cu 126% în Ungaria.

    Din totalul de decizii în primă instanţă pronunţate în justiţie în 27 de state membre UE (Eurostat nu deţine date despre situaţia din Austria), 45% au fost pozitive.

  • Aşteptările analiştilor privind economia României s-au îmbunătăţit în martie

    Indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni a avansat în cazul României cu 4,1 puncte, la 54,2 puncte, după o creştere de peste 27 puncte în luna februarie, se arată într-un sondaj întocmit de institutul german de cercetare ZEW, în colaborare cu grupul austriac Erste.

    Cu un scor de 57,7 puncte (o creştere de 15,4 puncte faţă de luna februarie), Slovacia a urcat pe prima poziţie în clasamentul pe regiune în privinţa aşteptărilor analiştilor asupra evoluţiei economiei pe termen scurt. În februarie, Slovacia se situa pe locul al patrulea, după România, Polonia şi Austria.

    Podiumul pentru luna martie este completat de Cehia, cu un scor de 50 puncte.

    În ceea ce priveşte percepţia experţilor financiari asupra stării actuale a economiei, indicele pentru România a scăzut în martie cu 8 puncte, la 20 puncte, majoritatea respondenţilor considerând că situaţia economică curentă este “acceptabilă”.

    Polonia rămâne ţara cu cea mai bună situaţie economică din regiune, cu un scor de 42,3 puncte, urmată de Cehia (24,9 puncte), Slovacia (22,2 puncte) şi România.

    Pentru întreaga regiune din Europa Centrală şi de Est, indicele aşteptărilor economice pentru următoarele şase luni a urcat în martie cu 6,9 puncte, la 46,2 puncte, însă indicele care măsoară percepţia asupra economiei actuale a scăzut cu 10,3 puncte, la 11,1 puncte, pe fondul înrăutăţirii semnificative a perspectivelor din Turcia.

    Regiunea Europa Centrală şi de Est include, în sondajul ZEW, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Turcia.

    În privinţa zonei euro, analiştii sunt optimişti privind evoluţia economiei pe termen scurt, indicatorul urcând cu 9,2 puncte, la 60,6 puncte.

    La studiul efectuat în intervalul 2-16 martie au participat 63 de analişti, dintre care 14 din Turcia.

  • A transformat criza în cel mai bun moment pentru afacerea pe care o conduce – a crescut în timp ce alţii nu puteau opri căderea

    Ce a făcut Manuela Plăpcianu în ultimii şase ani a avut ca rezultat o piaţă de artă mai prietenoasă, dar şi o creştere de peste o treime a numărului de cumpărători (şi de pasionaţi) dintr-un domeniu care a simţit criza într-un mod pozitiv.

    Din biroul său de la etajul 1 al palatului Cesianu-Racoviţă, care adăposteşte Galeriile Artmark, Manuela Plăpcianu teoretizează cu seninătate despre antreprenoriat, la distanţă de peste şase ani de momentul când s-a retras din banking şi a intrat ca CEO şi acţionar în zona artei. Recunoaşte că a avut şase ani intenşi, că noul statut a venit la pachet cu dificultăţi pe care intraprenoriatul nu ţi le oferă şi exemplifică printr-o paralelă între viaţa unui antreprenor şi cea a personajului principal din trilogia „Stăpânul inelelor“: „Frodo nu s-a născut erou. Frodo nu are nicio calitate ieşită din comun, nu este mai deştept sau mai talentat decât alţi hobbiţi, nu a absolvit mastere de supravieţuire şi cu siguranţă Frodo nu s-a născut învingător.

    Doar că, la un moment dat, ajunge într-un complex de situaţii de unde nu mai poate da înapoi. Se comite. Cam aşa este şi cu antreprenorul. Nici antreprenorul nu s-a născut antreprenor. Nu are cum să prevadă complexul situaţiilor (care în limbajul colocvial se numesc încurcături) în care se va afla. La fel ca Frodo, te-ai comis şi, indiferent de cât de mult se complică lucrurile şi indiferent cât de departe de planul iniţial ai fi, trebuie să mergi mai departe. Nu există drum înapoi“.

    De fapt, uitându-se înapoi, Manuela Plăpcianu este mulţumită: a lansat şase companii noi, pe care le-a gândit ca să diversifice si să complementarizeze oferta culturală a Artmark, şi a lucrat intensiv la ceea ce ea numeşte „profesionalizarea şi accesibilizarea pieţei de artă din România“. Manuela Plăpcianu deţine acum 20% din Artmark, 80% fiind deţinut de Alexandru Bâldea, care a fondat Artmark în 2008 alături de Radu Boroianu, regizor de teatru şi fost ambasador al României în Elveţia.

    Îi place să creadă că motivul pentru care piaţa de artă a tot crescut în ultimii ani (până la o valoare de 20 de milioane de euro de la o valoare de aproximativ 8 milioane de euro în 2008, când a fost lansată Galeria Artmark) este legat de vectorul de profesionalizare pe care Artmark l-a adus, prin instrumentele create pentru a transparentiza şi a credibiliza piaţa. Indexul Pieţei de Artă, un catalog care se actualizează în fiecare an şi care este auditat de PricewaterhouseCoopers, face o radiografie a tuturor tranzacţiilor publice pentru peste 1.000 de artişti români tranzacţionaţi public în România în ultimii 20 de ani.

    La o răsfoire scurtă a Indexului de Artă, oricine poate înţelege de ce criza a fost o oportunitate pentru zona de artă, randamentele de doi digiţi devenind o raritate în alte domenii în ultimii ani. „Criza financiară a fost o oportunitate pentru piaţa de artă, a fost o alternativă investiţională pentru toţi cei care înainte preferau un alt tip de plasament“, spune şi Manuela Plăpcianu, care a văzut clienţii venind în galerii dinspre piaţa imobiliară sau dinspre bursă, deoarece randamentele în artă erau mult mai ademenitoare. „Investitorii s-au îndreptat către artă şi pentru că, în scenariul cel mai pesimist posibil, rămâi cu un Ţuculescu. Achiziţiile însă nu au niciodată în spate doar o raţiune investiţională ori monetară, ci există un complex de factori care determină încheierea unei tranzacţii. Prin oferta tematică diversă, prin programe educaţionale, dar şi prin varietatea lucrărilor şi propunerea unor preţuri de pornire încurajatoare am vrut să arătăm oamenilor că arta nu este un lux. Luxul este timpul pe care îl aloci pentru artă, nu potenţa financiară“, explică Manuela Plăpcianu strategia prin care a ajuns la o creştere de 34% a numărului de clienţi noi în 2014.

    Modul cum a fost materializată democratizarea artei a început cu „preţurile neintimidante“ (în jurul câtorva sute de euro) şi cu oferta care a pornit de la artă plastică şi a ajuns la cabinetul de curiozităţi, la iluminism, la erotică, la ezoterică, la România Regală, la benzi desenate, la fotografie, la lucrări în alb şi negru, la artă decorativă, la vinuri de colecţie, la ceramică, la ceasuri vechi, la carte veche şi obiecte de scris, la whisky-uri japoneze, la şampanii de colecţie, la obiecte din epoca de aur, la afişe, la jucării de colecţie şi până la maşini vechi, mobilier de grădină sau bijuterii.

    Aşa că Manuela Plăpcianu spune că a avut un 2014 excepţional: „Intens, dinamic, fertil, scurt. A fost un an de diversificare şi de complementarizare a ofertei Artmark, cu câte 4-5 licitaţii în fiecare lună, cu primele cursuri de management al artei în ţară şi cu primele licitaţii caritabile“. Practic, Artmark înseamnă în acest moment şapte companii: Casa de Licitaţii Artmark, Lavacow – Casa de licitaţii virtuală care comercializează cu precădere artă contemporană din Europa Centrală şi de Est, Art Games – o companie care dezvoltă şi vinde softuri dedicate pieţei de artă, Artmark Historical Estate – care tranzacţionează imobile istorice & identităţi culturale, ArtSociety, Institutul de Management al Artei Artmark, ArtSafari.

  • Reducerea comisioanelor la plăţile electronice: băncile pierd venituri, comercianţii sunt stimulaţi să nu mai facă evaziune fiscală

    Reducerea taxei interchange nu va avea nicio influenţă asupra cumpărătorilor, fiind o taxă menită să compenseze banca emitentă pentru costurile ce intervin atunci când autorizează o plată a posesorului de card către comerciantul acceptator. În România, comisionul de interchange bancar este de 1% pentru plăţile fizice şi 1,5% pentru e-commerce, iar reglementările vor duce aceste comisioane la 0,2% pentru plăţile cu carduri de debit şi la 0,3% pentru plăţile cu carduri de credit.

    „Această variaţie este masivă şi ca urmare şi efectele sunt importante. Băncile care emit carduri vor avea veniturile micşorate de câteva ori din acest tip de activitate“, spune Cătălin Creţu, director regional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe, în cadrul unui eveniment organizat de Visa. Tot el atenţionează că în domeniul financiar, unde tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important, inovaţiile nu sunt ieftine, mai ales la început de drum, şi devin din ce în ce mai ieftine cu cât cresc volumele, cu cât rata de adopţie este mai mare. „Ce se va întâmpla în condiţiile creşterii presiunii pe veniturile băncilor emitente? Vom putea să susţinem nivelul de tehnologizare? Suntem la început de drum în zona contactless în România, la început în zona de mobile payments, nu mai vorbesc de portofelul electronic. Toate aceste inovaţii care costă vor intra în piaţă pe fondul reducerii dramatice a veniturilor din taxa interchange“, spune Creţu.

    Tot el adaugă că de anul viitor, cel mai probabil, costurile acceptării cardurilor vor scădea dramatic şi rămâne de văzut dacă retailerii mici şi mijlocii vor începe să accepte în masă plăţile electronice. Pentru că în momentul acela comercianţii nu vor mai avea motiv să nu mai accepte plata cu cardul, în afară de, arată reprezentantul Visa, fenomenul evaziunii fiscale. Fiona Wilkinson, vicepreşedinte la Visa Europe spune că „reglementările, care vin de la nivel european vor crea o nouă conjunctură. Sperăm că vor înlatura o parte dintre bariere, în special privind acceptarea la comercianţi. Totodată, se vor creea oportunităţi imense pentru noi jucători pe piaţă, iar plăţile mobile vor avea un rol esenţial în noul context“.

    Tranzacţiile cu cardul duc la scăderea economiei subterane, iar acesta a fost principalul argument al proiectului local care urmăreşte reducerea comisionului interchange şi plafonarea plăţilor în numerar. „Vrem să vedem o scădere a costului tranzacţiilor electronice, care să le facă mai atractive pentru comercianţi. Reducând costurile, facem produsul mai atractiv pentru retaileri“, afirmă Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Ţinta principală a acestor reglementări este utilizarea mai frecventă a cardurilor, cu beneficii în general pentru economie. „Cât din reducerea aceasta merge către consumatorul final, nu ştim, dar noi am fi fericiţi dacă ar creşte gradul de acceptare al cardurilor. Pe termen scurt cred că băncile se vor confrunta cu o scădere a veniturilor, dar cred că pe termen lung facem un bine“, adaugă Chiriţoiu.

    Or o creştere accelerată a plăţilor cu cardul poate avea loc în domeniul comerţului electronic, unde acum comisionul este de 1,5% din valoarea tranzacţiei. La aceasta se adaugă eventual, comisionul procesatorului, ajungând astfel şi la 2%. „Este mult. Suportăm din marginea pe care o generăm din vânzarea produsului,“ spune Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online din România. Conform calculelor efectuate de retailer, „un comision care să fie OK din punct de vedere al rentabilităţii de a trece de la cash către card, se plasează la un nivel de 0,3%,“ arată Stanciu. El spune că eMAG are posibilitatea de a influenţa clientul în ce priveşte alegerea plăţii, să îi recomande să plătească cu cardul, să îi arate beneficiile, între care se numără o uşurinţă mult mai mare a efectuării plăţii, o valoare mai mare a comenzii, o rată mai mică de anulare a comenzilor.

    Pe de altă parte, companiile de curierat sunt interesate să să colecteze cash-ul, pentru că aşa sunt mai motivaţi şi angajaţii, deoarece „clientul, în momentul în care plăteşte curierul, îi mai lasă şi ceva bani“, spune Stanciu. Tot el punctează că, în intenţia de a creşte volumul de plăţi cu cardul se pune mult accent pe securitate, dar o importanţă cel puţin la fel de mare are uşurinţa clientului de a plăti. „Cred că toată reglementarea 3D Secure îngreunează foarte mult, ba chiar încurcă. Am făcut teste comparative între sistemul off on 3D şi diferenţa este cam de 20% între rata de aprobare a plăţilor cu cardul online, adică de la o medie de 60% la una de 80%“, adaugă Stanciu. În acest moment, plata cu cardul online reprezintă 15% din vânzările eMAG, iar reprezentantul retailerului spune că şi şi-ar dori ca în cinci ani să ajungă la 100%. „Putem asuma în faţa băncilor creşterea ponderii plăţilor cu cardul, în condiţiile în care şi afacerea are o proiecţie de creştere. Cred că în cinci ani nivelul de bani care s-ar putea procesa prin eMAG ar fi de zece ori mai mare decât în prezent, ceea ce e o propunere interesantă pentru orice bancă“, mai spune Stanciu.

  • REACŢIA Ungariei după comentariile lui Victor Ponta privind poziţia faţă de Rusia

    Ministerul ungar a declarat că Ungaria a acţionat întotdeauna în conformitate cu poziţia europeană în pofida efectelor negative semnificative pe care aceasta le-a avut asupra economiei ungare.

    Citând date Eurostat, ministerul a afirmat că, în pofida sancţiunilor şi a embargoului, România şi-a putut creşte exporturile către Rusia cu 5 procente.

    Reacţia intervine după ce premierul român Victor Ponta a declarat, într-o întâlnire avută, marţi, cu reprezentanţi ai presei străine, că poziţia Ungariei faţă de Rusia nu este doar un subiect de îngrijorare pentru România şi ar trebui să reprezinte un subiect de discuţie la nivel european.

    “Nu vreau să vorbesc despre un vecin, dar cred că poziţia Ungariei faţă de Rusia nu este doar un motiv de îngrijorare pentru România, ar trebui să fie un subiect de discutat la nivel european”, a spus Ponta, citat de Reuters.

    În articol este amintit că, anul trecut, Ungaria a atribuit companiei ruse Rosatom un proiect de construcţie a două reactoare nucleare de câte 1.200 MW, finanţat parţial dintr-un credit rusesc, ceea ce a generat critici la adresa faptului că Ungaria este apropiată de Rusia în contextul conflictului din regiune.

    Ponta a mai arătat, potrivit Bloomberg, că relaţiile României cu premierul maghiar Viktor Orban sunt mai puţin strânse decât cu oficialii altor ţări vecine.

  • Efectele concurenţei acerbe din telecom persistă: „Diferenţierea prin preţ nu este sustenabilă şi trebuie să înceteze. Este o competiţie prostească“

    “România şi Grecia sunt singurele două pieţe europene distruse din acest punct de vedere, iar dacă un astfel de model de business se menţine se poate ridica întrebarea dacă investitorii vor mai fi dispuşi să finanţeze o afacere pe o astfel de piaţă sau să ia o decizie mai radicală de a ieşi, cum s-a întâmplat în cazul Vodafone în Japonia“, spunea Liliana Solomon în cadrul unei conferinţe de presă înainte de plecarea din România.

    În 2012, Liliana Solomon a preluat poziţia de director de operaţiuni şi apoi director financiar al grupului britanic de telefonie mobilă Vodafone Europe, gestionând aproape 40 de miliarde de euro pe an în opt ţări, funcţie care a poziţionat-o drept cel mai puternic executiv femeie de origine română la nivel mondial. Numită între timp director financiar al furnizorului de software şi servicii de comunicaţii Unify, companie mixtă a Siemens şi a fondului de investiţii The Gores Group, clujeanca a transmis un mesaj la plecarea din România pe care puţini l-au luat atunci în seamă, dar care rămâne actual.

    Preţurile pentru un pachet similar de beneficii au coborât chiar şi de trei ori în cazul abonamentelor de telefonie mobilă, clienţii plătind astăzi 10-12 euro pentru un pachet care costa acum trei ani peste 30. Despre bătălia nesustenabilă a preţurilor vorbea în decembrie 2014, citat de Ziarul Financiar, şi Ravinder Takkar, actualul CEO al Vodafone România: „Credem că pe piaţă există prea mulţi jucători, iar, sincer vorbind, o asemenea piaţă în care sunt prea mulţi jucători, în care preţurile sunt cele mai mici din Europa, iar calitatea reţelelor este una dintre cele mai ridicate de pe continent nu este una sustenabilă pe termen lung şi, potenţial, nici chiar pe termen mediu“.

    Un moment psihologic important a avut loc în august 2014, când războiul preţurilor din industria locală de telefonie mobilă a adus Orange, Vodafone şi Telekom în situaţia de a vinde cu 10 euro pe lună abonamente care includ apeluri şi SMS-uri nelimitate către orice reţea şi până la 1 GB de trafic de date pe internet, un tarif de aproximativ trei ori mai mic decât cel practicat pentru planuri tarifare cu mai puţine resurse incluse în urmă cu unul sau doi ani de zile. Pentru clienţii pre-pay, la o reîncărcare de şase euro un client Orange, Vodafone şi Telekom primeşte nelimitat minute şi SMS-uri în reţea, 100-200 de minute naţionale şi 200-300 MB trafic de date.

    „Cei de la Cosmote au fost cei care au democratizat mobilul. Au venit cu nişte concepte şi cu nişte inovaţii care nu existau. Într-adevăr, preţul s-a dus mult în jos, dar a crescut mult valoarea oferită clienţilor“, spunea anterior Gabriel Ioniţă, director de management de produs al Telekom România, manager care a lucrat anterior la concurenţii Orange şi Vodafone, dar şi pentru operatori telecom din Canada. El face trimitere la deja celebra ofertă cu 2.000 de minute de la începutul anului 2006 – „A fost o nebunie atunci. Era o nevoie a clienţilor nesatisfăcută, iar tot conceptul a plecat de la ideea că telefonul mobil trebuie să fie un drept şi nu un privilegiu“. Gabriel Ioniţă spune că inovaţia nu s-a oprit în toţi aceşti ani şi dă exemplul cel mai recent al serviciului adresat utilizatorilor de cartelă, care beneficiază de trafic nelimitat de date în aplicaţia de mesaje scrise WhatsApp. „Dacă privim retrospectiv, vedem că în fiecare moment am încercat să aducem ceva nou: am fost primii care au introdus pachetele de minute naţionale şi internet, am fost primii care au oferit posibilitatea de a folosi minutele naţionale şi ca internaţionale, cu considerente logice în spate. Avem o mulţime de «primii în»“. De cealaltă parte, responsabilele de oferte de la Orange şi Vodafone susţin că preţul este doar unul dintre ingredientele care contribuie la succesul unui produs.

  • Gafe diplomatice în România şi în lume – de la ţări inventate la glume bizare şi hărţi greşite

    Postul public german ZDF a prezentat, sâmbătă, gafele diplomatice ale săptămânii, printre ele figurând şi broşura cu harta Franţei acoperită cu steagul german oferită de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, omologului Frank-Walter Steinmeier, în timpul vizitei făcute luni în România.

    Greşeala, asumată de Agerpres, care a realizat broşura respectivă, a dus la eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

    În aceeaşi zi, Aurescu i-a comunicat lui Steinmeier “regretul profund” pentru faptul că pe broşură se afla harta Franţei, şi nu cea a Germaniei, aşa cum ar fi trebuit.

    Potrivit MAE, “ministrul de Externe german i-a transmis omologului român că nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale, până la semnalarea acesteia de către omologul român ea nefiind remarcată”.

    Nici presa germană nu a fost prea vehementă, Hamburger Morgenpost notând că o astfel de încurcătură a făcut, recent, şi Ministerul de Externe de la Berlin. În februarie, în pregătirea vizitei lui Steinmeier în Republica Democrată Congo, MAE german a comandat insigne cu steagul acestei ţări. Din fericire, chiar înainte de plecare cineva a observat că în loc de steagul Republicii Democrate Congo pe insigne se afla cele al ţării vecine, Republica Congo (Congo Brazzaville).

    Din România, şeful diplomaţiei germane a mers la Sofia, de unde a postat pe Facebook, marţi, 10 martie, că spre finalul vizitei sale în Bulgaria a fost primit şi de către “preşedintele român Rosen Plevneliev”.

    Câteva ore mai târziu, greşeala a fost corectată, după ce a fost taxată într-o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari, potrivit cotidianului bulgar BGglas.

    Întâmplarea cu broşura a fost cea de-a doua gafă a diplomaţiei române în acest an. În februarie, la Ambasada din Paris a izbucnit un scandal, după ce mai mulţi invitaţi la o recepţie organizată cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis au primit un e-mail care avea ataşat şi un document intern în care o angajată a misiunii a trecut o serie de aprecieri nepotrivite, precum “indezirabil” şi scârbos”, la adresa unor persoane.

    În urma incidentului de la Paris, ministrul Aurescu a decis încheierea misiunii permanente a diplomatului implicat, precum şi încetarea detaşării şi a raporturilor de muncă cu Ministerul Afacerilor Externe. Yvette Fulicea, implicată şi ea în scandalul invitaţiilor, şi-a prezentat, demisia din funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Paris.

    Nu a fost lipsit de incidente diplomatice nici mandatul lui Teodor Baconschi.

    Revocat intempestiv de la conducerea MAE în 23 ianuarie 2012, pentru declaraţii fără legătură cu politica externă, Teodor Baconschi rămâne în istorie ca un şef al diplomaţiei care s-a remarcat nu neapărat prin fapte – chiar dacă în timpul mandatului său s-a semnat acordul cu SUA privind scutul antirachetă şi s-a desfăşurat cea mai mare operaţiune de evacuare de români din străinătate: peste 700 aduşi din Libia – ci mai ales prin declaraţiile de culoare cu care şi-a presărat intervenţiile publice.

    El s-a remarcat de-a lungul timpului prin afirmaţii nu neapărat greşite, dar foarte colorate.

    Mandatul său a început sub auspiciile problemei cetăţenilor români de etnie romă din Franţa. “Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă”, a spus el în declaraţii cu omologul francez, în februarie 2010, referindu-se la comunitatea de romi.

    La începutul lui 2011, Baconschi afirma, într-un interviu, că în condiţiile în care MCV este folosit în alte domenii şi devine un handicap, România îl poate denunţa unilateral, la fel cum poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE. La acel moment au intervenit atât Comisia Europeană – precizând că România nu poate denunţa unilateral MCV – cât şi preşedintele Traian Băsescu.

    Mai puţin diplomatic, însă foarte sincer, Baconschi deplângea, la 6 ianuarie 2012, faptul că nu există nici la MAE, nici în altă parte “o baghetă magică” prin care să se schimbe compoziţia Guvernului olandez, referindu-se la opoziţia Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, pusă pe seama faptul că Executivul de la Haga era sprijinit în Parlament de o formaţiune de extremă dreapta. Ministrul mai spunea atunci că deplânge “aceste opţiuni câteodată radical eurosceptice sau chiar antieuropene”.

    Şi Adrian Cioroianu a fost un şef al diplomaţiei care s-a remarcat printr-o serie de gafe.

    La puţin timp după începerea mandatului, în aprilie 2007, ministrul Cioroianu a fost aspru criticat după ce i-a solicitat o întrevedere secretarului de stat al SUA Condoleezza Rice, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, de la Oslo, dar a primit răspuns negativ, din cauza scurtei prezenţe a oficialului american în capitala Norvegiei. În timp ce Ambasada SUA de la Bucureşti explica imposibilitatea organizării unei reuniuni bilaterale prin programul foarte aglomerat al Condoleezzei Rice, Cioroianu declara că a avut o întâlnire “de prim contact” cu secretarul de stat american, dar că nu s-a urmărit realizarea unei întrevederi bilaterale, în sens clasic.

    O întâlnire pe care a avut-o cu secretarul de stat american Condoleezza Rice l-a adus din nou pe Adrian Cioroianu în centrul controverselor. “Da”, “da, da, desigur”, “bineînţeles” şi “vă mulţumesc foarte mult” au fost singurele cuvinte rostite de ministrul român de Externe în prezenţa omologului său american, în timpul întâlnirii cu presa, conform transcrierii publicate pe site-ul Departamentului de Stat american.

    Uciderea unei italience de către un imigrant român de etnie romă din Italia a creat contextul în care ministrul a făcut o nouă gafă.

    În timpul unei intervenţii telefonice la un talk-show televizat, Adrian Cioroianu a spus: “Vă rog să mă credeţi. Şi eu mă gândesc de săptămâni de zile care ar fi situaţia. Eu vă spun deschis că nu mi se pare cea mai bună soluţie aceasta, de a nu-i lăsa să părăsească… Aceasta ar trebui să fie, cum să spun, cea mai uşoară pedeapsă. Aceşti oameni, din păcate, repet, nu am studii de drept, nu vreau să pozez în altceva decât ceea ce sunt, dar, aşa cum judec eu, aceşti oameni care comit astfel de fapte, aceşti oameni nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor, ar trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate probabil batalioane din alea disciplinare. Nu ştiu dacă asta le-ar aduce mintea la cap, dar, credeţi-mă, eram ieri pe drumul dintre Alexandria şi Cairo, la sfârşitul vizitei, îmi veneau ştirile din ţară, din păcate pe SMS, nu puteam fi prins pe telefonul mobil, vă daţi seama, prin deşert…şi mă gândeam dacă nu cumva puteam cumpăra un teren în deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care..astfel de oameni ne fac de râs”.

    În vara lui 2007, aflat în vizită în Macedonia, Adrian Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul.

    Aflat în vizită în Italia, în noiembrie 2007, împreună cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, Cioroianu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai românilor din această ţară, printre care şi cu liderul Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia, Costică Argint. Cei doi s-au îmbrăţişat, iar Adrian Cioroianu a spus “Să trăiască domnu’ Argint”. Argint era acuzat de mai multe infracţiuni în România, iar ulterior el a fost arestat şi pentru infracţiuni comise pe teritoriul italian.

    Tot în noiembrie 2007, presa a relatat că, aflat în vizită în Spania, în delegaţia care îl însoţea pe preşedintele Traian Băsescu, Cioroianu i s-a adresat într-un limbaj colocvial suveranului spaniol. În timpul ceremonialului de primire, ministrul i-ar fi spus regelui Juan Carlos: “Good point, good, good point”. Mai mult, ministrul de Externe a continuat, ridicând degetul mare de la mâna dreaptă în sus, cu pumnul strâns în dreptul pieptului, facându-i regelui Juan Carlos semnul “OK”, a mai relatat presa.

    Tot presa a relatat că, în timpul vizitei în Suedia, alături de şeful statului, Adrian Cioroianu a întârziat la întâlnirea cu oamenii de afaceri suedezi, la care au participat preşedintele Traian Băsescu şi regele Suediei, Carl XVI Gustaf. El a intrat după rege, ceea ce contravine protocolului.

    Şi summit-ul NATO de la Bucureşti a fost o ocazie pentru criticii lui Cioroianu să remarce că acesta nu s-a aflat la aeroportul “Henri Coandă” pentru a-l întâmpina pe preşedintele SUA George W. Bush, iar la plecarea acestuia l-a condus însoţit de logodnică.

    Prezenţa militară slovacă în Irak i-a pus în încurcătură, pe 29 mai 2009, pe şefii diplomaţiilor de la Bucureşti şi Bratislava, ministrul Diaconescu spunând că a fost o temă discuţiilor bilaterale, nefiind contrazis iniţial de omologul său, care ulterior a spus însă că Slovacia s-a retras din Irak în 2007.

    Gafe şi greşeli diplomatice se întâmplă şi la case mai mari.

    În 2008, înainte de summitul NATO de la Bucureşti, Casa Albă anunţa, potrivit transcriptului conferinţei de presă a consilierului pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american, că preşedintele SUA, George W. Bush, se va deplasa la “Constadt”, pe litoralul Mării Negre, pentru a se întâlni cu “preşedintele Vasesque”.

    Ulterior, Casa Albă, prin intermediul unei precizări făcute de Ambasada SUA la Bucureşti pentru MEDIAFAX, şi-a exprimat regretul pentru eroarea de grafie apărută în transcriptul referitor la vizita preşedintelui Bush în România, precizând că, din păcate, transcriptul a fost postat pe pagina de Internet înainte de a fi editat, iar numele preşedintelui Băsescu a apărut “aşa cum a auzit stenografa”.

    Tot fostul preşedinte Traian Băsescu a fost “victima” unei greşeli în 2012, când site-ul oficial al summitului NATO de la Chicago, chicagonato.org, l-a prezentat drept prim-ministrul României.

    Preşedintele Barack Obama a fost criticat de presa americană şi de cea britanică după ce, în martie 2009, i-a dăruit premierul Gordon Brown, aflat în vizită în SUA, o colecţie de DVD-uri cu filme americane clasice. Acestea însă nu erau compatibile cu DVD playerele britanice.

    O lună mai târziu, Obama se ducea la Buckingham Palace cu un IPod pentru regina Elizabeta a II-a, cadou catalogat drept o gafă de către presa din Albion.

    În cadrul aceleaşi întrevederi, Michelle Obama a încălcat protocolul casei regale, îmbrăţişând-o pe suverana britanică, care nu a părut derajantă de gest.

    Una dintre cele mai criticate greşeli ale preşedintelui SUA s-a petrecut în 2012. Obama a vorbit, în cursul unei ceremonii omagiale, despre “lagărele de exterminare poloneze” din cel de-al doilea Război Mondial, sintagma fiind considerată o ofensă gravă în Polonia, unde regimul nazist german a executat polonezi şi evrei în timp ce ţara era sub ocupaţie.

    Liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare omologului Bronislaw Komorowski pentru a-şi cere scuze, dând asigurări că a folosit expresia “în mod eronat”.

    La summitul G20 din 2011, din cauza unor microfoane rămase deschise, întreg mapamondul a aflat o discuţie privată între preşedinţii Barack Obama şi Nicolas Sarkozy.

    Referindu-se la premierul israelian Benjamin Netanyahu, Sarkozy a declarat: “Nu îl mai suport. Este un mincinos”. Obama a replicat: “Tu te-ai săturat de el, dar eu trebuie să tratez cu el în fiecare zi!”.

    Ulterior, Sarkozy i-a trimis o scrisoare lui Netanyahu în care i-a amintit de prietenia pe care i-o poartă şi a subliniat că divergenţele lor privind problemele din Orientul Mijlociu, apărute în presă, nu au impact asupra acestei prietenii.

    Şi vicepreşedintele american Joe Biden este cunoscut pentru gafele sale, unele cu implicaţii asupra relaţiilor cu alte state.

    Anul trecut, a reuşit într-un singur discurs să enerveze autorităţile din Turcia şi Emiratele Arabe Unite, aliate ale SUA, acuzându-le că sprijină financiar grupările militare din Siria. Biden a fost nevoit să-i sune pe preşedintele turc, Recep Erdogan, şi pe prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan pentru a-şi cere scuze.

    Tot anul trecut, l-a descris pe fostul premier din Singapore Lee Kuan Yew drept “cel mai înţelept om din Orient”, asiaticii considerând termenul “Orient” ca fiind învechit şi ofensator.

    Secretarul de stat american John Kerry şi-a cerut şi el scuze autorităţilor de la Tel Aviv, după ce presa a relatat că oficialul SUA a avertizat Israelul că riscă să devină un stat “de apartheid”, în cazul în care nu face rapid pace cu palestinienii.

    Kerry a negat vehement că ar fi spus aşa ceva, dar Departamentul de Stat nu a dezminţit că şeful diplomaţiei americane a folosit acest termen care desemnează sistemul social segregaţionist aflat în vigoare în Africa de Sud în perioada 1948-1994.

    În septembrie 2013, secretarul de stat John Kerry a dorit să salute activitatea diplomaţilor americani din Kyrgyzstan, dar a dat impresia că a confundat această ţară cu vecina mai bogată în resurse, Kazakhstan.

    Diplomaţii SUA din afara ţării “luptă împotriva corupţiei în Nigeria, sprijină statul de drept în Burma, sprijină instituţiile democratice din Kyrzakhstan”, a spus Kerry.

    Predecesoarea sa, Hillary Clinton, a fost ţinta ironiilor în 2009, după ce i-a oferit omologului rus, Serghei Lavrov, un “buton de resetare”. Dar cuvântul de pe buton, “peregruzka”, înseamnă mai degrabă “supraîncărcare” decât “resetare”. Clinton i-a dat asigurări omologului său că personalul său a depus eforturi pentru a face acest lucru corect. “A fost corect?”, a întrebat ea, zâmbind. “Aţi greşit”, i-a răspuns Lavrov, care zâmbea, de asemenea.

    În pofida situaţiei stânjenitoare, cei doi s-au amuzat în faţa camerelor de luat vederi şi au apăsat butonul împreună. La o conferinţă comună, după două ore de discuţii, cei doi au glumit pe tema greşelii. “Am ajuns la un acord despre cum se scrie «resetare» în rusă şi engleză, nu mai avem divergenţe”, a spus Lavrov.

    În 2010, Hillary Clinton a felicitat-o pe regina Marii Britanii cu o săptămână înainte de ziua sa de naştere.

    “E mai bine să feliciţi cu o săptămână mai devreme decât cu o săptămână mai târziu”, a replicat Philip Crowley, un purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat, încercând să repare gafa.

    Soţul reginei, ducele de Edinburgh, este recunoscut pentru comentariile incomode şi pentru umorul mai ciudat, cotidianul Daily Telegraph alcătuind o lungă listă cu gafele sale diplomatice.

    Printre ele, se numără şi întrebarea adresată, în 2002, unor aborigeni din Australia, prinţul dorind să ştie dacă aceştia trag în continuare cu săgeţi.

    “Nu sunteţi cei mai mulţi dintre voi descendenţi din piraţi?”, l-a întrebat el, în 1994, pe un locuitor din Insulele Cayman.

    “Arăţi de parcă eşti gata de culcare”, i-a spus, în 2012, preşedintelui nigerian, îmbrăcat într-un costum tradiţional.

    Fostul preşedinte George H. W. Bush i-a insultat involuntar pe australieni în timpul unei vizite la Canberra în 1992, când a făcut semnul victoriei, fără să ştie că în Australia acesta are altă semnificaţie, fiind un gest obscen.

    Fostul lider de la Casa Albă este, de altfel, autorul uneia dintre cele mai celebre gafe din politica internaţională. Involuntară şi aceasta.

    Din cauza unei gripe intestinale, Bush Sr. a vomitat pe premierul japonez Kiichi Miyazawa, în 1992, în timpul unui dineu găzduit de oficialul nipon. Incidentul i-a adus popularitate preşedintelui american în Japonia, fiind inventată o expresie nouă în limba japoneză: “bushu-suru” (a vomita în public).

    Aflat în vizită în China în 2010, premierul britanic, David Cameron, şi-a supărat gazdele, refuzând să renunţe la floarea de mac de la butonieră. Cameron şi miniştrii care îl însoţeau purtau la butoniere flori de mac, simbol al comemorării eroilor căzuţi la datorie în primul Război Mondial. Pentru chinezi, florile de mac reprezintă o amintire dureroasă a celor două războaie ale opiumului, ambele pierdute de ei în faţa britanicilor.

    Exprimarea liberă, gafele şi alte derapaje erau caracteristice şi pentru fostul premier italian Silvio Berlusconi.

    În noiembrie 2008, când se afla în vizită oficială la Moscova, Silvio Berlusconi l-a calificat pe preşedintele Barack Obama drept “tânăr, frumos şi chiar bronzat”.

    A recidivat un an mai târziu, spre indignarea opoziţiei din Italia.

    Întors de la Pittsburgh, el spunea: “Vă aduc salutările unui om care se numeşte, care se numeşte… aşteptaţi, era cineva bronzat: Barack Obama!. Nu o să credeţi, însă, au mers amândoi la plajă ca să facă baie de soare, pentru că şi soţia sa este bronzată!”.

    În 2003, Berlusconi a provocat o criză diplomatică între Roma şi Berlin după ce a declarat că Martin Schulz, pe atunci eurodeputat, ar putea juca “rolul unui gardian de lagăr” într-un film despre nazişti.

    În cursul summiturilor oficiale, Berlusconi a fost protagonistul mai multor episoade insolite, ascunzându-se în spatele unei plante pentru a o speria pe Angela Merkel sau punându-i coarne unui ministru spaniol în timpul unei fotografii de grup.

    În anul 2000, cancelarul german Gerhard Schröder a stins, din greşeală, flacăra eternă de la Memorialul Yad Vashem dedicat Holocaustului din Israel, flacăra care arde în memoria celor şase milioane de evrei ucişi de nazişti. Cancelarul şi premierul israelian Ehud Barak au încercat fără succes să o aprindă, fiind nevoie de intervenţia unui angajat de la Memorialul Yad Vashem.

  • Eurobarometru: Doar 34% dintre români consideră că România merge în direcţia corectă

    74% dintre români se declară optimişti în legătură cu viitorul UE (media europeană fiind de 56%), cu 11% mai mulţi în 2014 faţă de 2013, conform ultimului Eurobarometru prezentat, luni, de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

    60% dintre români au încredere în UE, iar 68% se simt cetăţeni români, în creştere faţă de 56% în 2013.

    Marea majoritate a românilor (74%) consideră că UE se îndreaptă în direcţia cea bună, în timp ce numai 34% spun că România merge în direcţia corectă.

    17% dintre repondenţi percep situaţia economiei naţionale ca fiind bună şi foarte bună. În ceea ce priveşte aşteptările pentru următoarele 12 luni, 35% se aşteaptă ca situaţia economică să se îmbunătăţească.

    53% dintre români sunt mulţumiţi de modul în care îşi exercită drepturile democratice în cadrul UE, în timp ce doar 25% sunt satisfăcuţi de modul de funcţionare a democraţiei româneşti, în creştere, totuşi, cu 10% faţă de 2013.

    Totodată, românii sprijină într-o măsură mult mai mare decât media europeană priorităţile Comisiei Juncker. Astfel, politica de extindere a UE este susţinută de 72% dintre repondenţi, faţă de media europeană de 39%, românii situându-se pe primul loc în acest sens.

    La nivel naţional, românii sunt preocupaţi de şomaj şi inflaţie, precum şi de starea sistemului sanitar şi de asistenţă socială.

    88% dintre cei chestionaţi apreciază că situaţia locurilor de muncă în România este proastă şi foarte proastă.

    Românii apreciază pozitiv drepturile lor în alitate de cetăţeni europeni, 84% fiind mulţumiţi de dreptul de a lucra în orice stat membru.

    Eurobarometrul a fost realizat în perioada 8-17 noiembrie 2014.

    Au fost intervievate 1.016 de persoane, marja de eroare fiind de 3%.

     

  • Românul desemnat antreprenorul anului în Italia. A construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al conaţionalilor

    Florin Simon, singurul român desemnat antreprenorul străin al anului în Italia, face parte din primele generaţii de emigranţi care au luat drumul Vestului în anii ’90. În două decenii, a construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al românilor din Italia.

    “Aveţi de mers 10 staţii cu metroul, 16 staţii cu autobuzul şi 200 de metri pe jos“ – aşa au sunat indicaţiile pe care le-am primit la telefon pentru a ajunge din centrul Romei până la depozitul lui Florin Simon, antreprenorul numit în urmă aproximativ trei ani omul de afaceri al anului în Italia, singurul premiu acordat antreprenorilor imigranţi din Italia, de compania de transfer de bani MoneyGram.

    Sosit în Peninsulă în urmă cu 18 ani, Florin Simon a pus bazele unei companii de import şi distribuţie de produse fabricate în România care ajung la românii răspândiţi în toată Italia. Afacerea totalizează în prezent venituri de 16 milioane de euro şi are 50 de angajaţi, toţi români. Denumită simbolic Roma..nia SRL, compania lui Simon a îndeplinit toate cele cinci criterii pentru câştigarea titlului de „cel mai bun antreprenor“: creştere, număr de angajaţi, inovaţie, tineri antreprenori şi responsabilitate socială.

    În drum spre depozitul lui Florin Simon, semnele că te apropii de o mică Românie sunt evidente de la staţia de metrou Rebibbia, în nordul Romei, unde vezi la tot pasul afişe cu apartamente de închiriat în limba română. Depozitul, întins pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, se află într-o zonă industrială din Roma, poartă în poartă cu un depozit al producătorului italian de cafea Lavazza, departe de Forul Roman, de Vatican şi, în general, de ochii turiştilor. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, Florin Simon a fost bucuros să acorde un interviu între două întâlniri de afaceri şi a fost încântat să răsfoiască o revistă Business Magazin în care a găsit întâmplător şi povestea antreprenorială a lui Adrian Gârmacea, fondatorul Electric Plus şi al brandului Barrier, originar, la fel ca şi el, din zona Moldovei. Sunt prieteni şi, potrivit lui Simon, se gândeau chiar să colaboreze, dar afacerea românului stabilit în Italia se concentrează deocamdată exclusiv pe produsele alimentare.

    „Povestea mea este lungă, aş putea spune că poate fi cuprinsă într-o carte“, şi-a început Simon discursul presărat cu oftaturi dese şi zâmbete modeste. Începe cu concluziile: a sosit singur la Roma în 1996, la 26 de ani, dar acum alături de el se află părinţii săi, soţia sa, Monica, fără de care spune că nu şi-ar fi putut construi afacerea, şi cei doi copii, unul în vârstă de 19 ani, student la Economie şi Management în Roma, şi un băieţel de 12 ani, elev pasionat de fotbal.

    Spiritul antreprenorial al lui Simon a început să se manifeste când avea puţin peste 20 de ani, în Bacău: „Făceam tot comerţ, adică luam de aici – vindeam acolo, vindeam nişte măsuţe găsite prin târgurile la care mergeam zilnic: la Roznov, la Târgu-Frumos, la Bucureşti“. Şi-a încercat apoi norocul cu un bar şi, pentru că lucrurile nu mergeau bine, a decis să plece în Italia cu gândul de a economisi banii de care afacerile lui aveau nevoie ca să funcţioneze. „Am venit în Italia pentru că aveam aici o rudă îndepărtată care mi-a spus că îmi poate oferi un pat. Era bun şi acesta, nu am fost nevoit să dorm pe sub poduri sau prin vagoane, cum s-a întâmplat cu alţi conaţionali“, îşi aminteşte Simon.

    Cele patru luni care au urmat au fost însă printre cele mai grele din viaţa sa: posturile erau blocate, mai ales în domeniul construcţiilor, din cauza Mani Pulite, una dintre cele mai vaste operaţiuni anticorupţie din Europa Occidentală postbelică, în care a fost dezvăluită lumea afacerilor murdare din spatele sistemului politic italian. După patru luni a reuşit să îşi găsească un loc de muncă pe un şantier, tot prin intermediul unei cunoştinţe. „Ţin minte că eram foarte descurajat şi aş fi vrut să mă întorc“, spune Simon. Dar nu se putea întoarce din cauza unui împrumut de 1.000 de dolari pe care trebuia să îl returneze cu dobândă. „Momentele în care vii sunt foarte grele, te gândeşti numai la familie şi îţi spui «Ce bine era acasă!».“ A început să lucreze ca salahor (ajutor de zidar – n.r.), muncă ce îi asigura un câştig zilnic ce echivalează astăzi cu suma de 25 de euro. „Era o experienţă nouă şi nu îmi plăcea, niciodată nu m-am gândit că o să lucrez în construcţii, nici nu mă uitam la domeniul acesta când eram în România.“

    Spera însă să strângă 10.000 de dolari într-un an, cu care să se întoarcă în România şi să îşi continue afacerile. După un an însă, a realizat că nu reuşeşte să economisească nici măcar suma pe care o împrumutase din cauza cheltuielilor pe chirie şi hrană. „După un an de zile începusem să mă obişnuiesc şi să îmi dau seama că, dacă nu ştiu chiar nimic, o să rămân salahor toată viaţa, iar visurile mele nu se vor putea adeveri niciodată“, rememorează el momentul când a conştientizat că s-ar putea să stea în Italia mai mult decât îşi propusese. I-a venit astfel ideea de a-şi face o firmă de renovări, la modă la vremea aceea în Peninsulă. Pentru a face acest lucru, trebuia să cunoască meseria, astfel că a început să se implice tot mai mult în activităţile firmei de construcţii în care era angajat.

    Ulterior s-a angajat într-o altă firmă, nişată pe ceea ce îşi dorea el să facă – rigips, pereţi falşi, tavane – , iar după trei ani consideră că „a început să înveţe“. O altă problemă de care s-a lovit în întemeierea unei firme era însă lipsa documentelor care să îi asigure şederea legală în ţară. „Mă gândeam că niciodată nu o să mă pot realiza. Italia era o ţară care nu îţi oferea prea multe şi trebuia să răzbaţi singur.“ A reuşit să îşi facă documentele în anul 2000, datorită soţiei. Sosită şi ea în Italia la un an după soţul său, a început să lucreze în cadrul unor familii care au ajutat-o să îşi facă documentele mult mai repede şi astfel au intrat amândoi în legalitate.