Tag: producator

  • Producătorul de ketchup Heinz, preluat de Warren Buffett şi 3G Capital pentru 28 miliarde dolari

    Acţionarii Heinz vor primi 72,5 dolari pe acţiune, cu 20% peste preţul înregistrat de titluri la închiderea de miercuri, relatează MarketWatch.

    După preluare, Heinz va fi retrasă de la bursă, iar sediul central va fi la Pittsburgh.

    Heinz “are un potenţial mare şi sustenabil de creştere”, a declarat Buffett, preşedinte şi director general al Berkshire Hathaway.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul de pâine Dobrogea a cerut intrarea în insolvenţă

    Producătorul din industria de morărit şi panificaţie Dobrogea a cerut intrarea în insolvenţă în urmă cu două zile iar instanţa a stabilit termenul de judecată pentru 22 februarie. La sfârşitul anului 2011 compania Dobrogea Grup avea afaceri de 54,7 milioane de euro, pierderi de aproximativ 1 milion de euro şi 845 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor (MF). Compania avea şi datorii totale de 22,5 milioane de euro. Industria locală de morărit şi panificaţie s-a confruntat în ultimii doi ani cu probleme financiare ca urmare a creşterii puternice a preţurilor materiei prime, aceste avansuri fiind transmise numai parţial în preţurile finale ale produselor. În acelaşi timp această piaţă este şi una dintre cele mai “negre” din economie, evaziunea fiscală fiind evaluată an de an la 70%. Cererea de intrare în faliment a Dobrogea Grup vine şi după ce Pambac Bacău a fost preluată de doi traderi agricoli iar producătorul Pan Group Craiova se află în prezent în negocieri pentru vânzarea mai multor active către Tymbark.

    Mai multe stiri pe zf.ro

  • BMW se inspiră de la magazinele Apple: Ce concept a adoptat producătorul auto

    Producătorul german de maşini de lux a derulat teste la dealeri din Marea Britanie, iar acum introduce propria versiune a Apple “Genius Bar” în Europa, potivit portalului AdvertisingAge, preluat de Wall Street Journal.

    Angajaţi ai “BMW Genius Everywhere”, echipaţi cu iPad-uri şi pregătiţi special pentru a asista posibilii clienţi, vor furniza informaţii despre vehicule şi pachete de opţiuni, dar nu vor vinde maşini.

    Specialiştii care vor consilia clienţii vor purta tricouri albe pe care va scrie “BMW Genius”. Aceştia vor primi salariu şi nu comision din vânzări.

    Programul merge cel mai bine atunci când maşinile sunt comandate în funcţie de preferinţele clientului, a declarat Ian Robertson, membru în board-ul BMW pentru vânzări şi marketing.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul de carne Carmolimp: Considerăm acţiunile din Franţa un atac fără precedent asupra industriei locale de carne

    “În tot decursul anului 2012 grupul Carmolimp nu a livrat la export carne de vită, motiv pentru care carnea de cal nu ar fi avut cum să fie greşit etichetată. De asemenea, reprezentanţii Carmolimp consideră cel puţin ruşinoasă încercarea Spanghero şi Comigel de a da vina pe producătorii români. Dacă a plecat din România carne de cal, aceasta nu putea fi etichetată decât ca şi carne de cal. Dacă procesatorul francez a confundat carnea, atunci cu siguranţă era prima zi din viaţa sa când procesa carne”, se arată într-un comunicat al Carmolimp, producător de carne.

    Compania menţionează de asemenea că grupul Carmolimp nu are contracte comerciale cu vreo firmă din Franţa, iar că pe parcursul anului 2012 compania nu a avut livrări către această ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare producător de cupru al Poloniei, KGHM, vrea să investească 4 miliarde dolari în o mină din Chile

    KGHM, cel mai mare producător de cupru al Poloniei, va investi cel mult patru miliarde de dolari în mina Sierra Gorda din Chile dacă situaţia de pe pieţe nu se schimbă până când proiectul este finalizat, faţă de trei miliarde de dolari cât prevedea planul iniţial, a declarat Herbert Wirth, directorul executiv al companiei. Proiectul ar urma să fie finalizat în următoarele 13 luni. Potrivit estimărilor preliminare, profitul net al KGHM pentru  anul trecut  a fost de 4.744 miliarde zloţi (1,1 miliarde euro). Directorul KGHM spune că rezultatul final ar putea fi chiar mai mare.

    Mai multe pe zf.ro

  • Romgaz devine companie energetică integrată, prin preluarea termocentralei Iernut

    Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea termocentralei Iernut de către Romgaz Mediaş, de la Electrocentrale Bucureşti, operaţiune prin care producătorul de gaze devine companie energetică integrată, informează Mediafax.

    “Ca urmare a realizării concentrării economice, Romgaz va intra pe toate cele trei pieţe pe care activează Iernut, realizându-se astfel o creştere a numărului de concurenţi pe aceste pieţe. Concentrarea conduce la integrarea pe verticală a celor două părţi, având în vedere că Iernut produce energie electrică pe bază de gaze naturale”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

    Termocentrala Iernut are o cotă de până la 5% din piaţa producerii de electricitate din ţară.

    Scopul operaţiunii este stingerea datoriei pe care ELCEN o are către producătorul de gaze naturale. Romgaz va prelua şi salariaţii, contractele şi activele termocentralei, potrivit comunicatului.

    Datoria către producătorul de gaze naturale Romgaz reprezintă preţul gazelor livrate, la care se adaugă TVA, dobânzi de eşalonare şi penalităţile de neplată.

    Centrala Iernut, care face parte din sucursala Electrocentrale Mureş a ELCEN, a fost evaluată în 2010 la 230 milioane de euro.

    Prin această tranzacţie Romgaz va deveni a doua companie din România, după OMV Petrom, care va beneficia de prevederea unei hotărâri de guvern ce permite producătorilor de gaze şi electricitate să utilizeze gazele proprii pentru generarea electricităţii.

    Atât Romgaz, cât şi ELCEN, sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei. ELCEN face parte din Termoeletrica.

  • SUA vor deveni cel mai mare producător de ţiţei şi biocarburanţi în 2013, înaintea Rusiei

    SUA vor depăşi Rusia şi Arabia Saudită datorită producţiei de petrol la exploatările de şist şi a producţiei mari de biocarburanţi, dar şi în urma reducerii anticipate a producţiei de către OPEC, estimează BP, potrivit RIA Novosti.

    Rusia se va plasa în 2013 pe poziţia a doua, înaintea Arabiei Saudite, şi se va menţine pe acest loc până în 2023. Arabia Saudită va redeveni principalul producător mondial de petrol în 2027, consideră grupul britanic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Symmetrica şi-a majorat business-ul cu 10% după ce a inaugurat două fabrici anul trecut

    Producătorul sucevean de pavele, borduri şi rigole Symmetrica, deţinut de Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu, şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 10%, până la 14,6 milioane de euro. “Această creştere a fost susţinută cu precădere de majorarea producţiei prin inaugurarea a două noi fabrici, la Prejmer (Braşov) şi Şintereag (Bistriţa)”, a declarat Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica. Compania estimează că în 2012 piaţa de pavele şi borduri a scăzut cu aproape 10%, până la 66,3 milioane de euro, pe fondul instabilităţii politice, a lipsei capacităţii de atragere a fondurilor private şi a întreruperii unor lucrări de reabilitare. “Cu toate că în primul semestru am observat o creştere a pieţei cu aproximativ 15-20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a doua parte a anului a consemnat un regres puternic”, a spus Bobu.

    Mai multe pe zf.ro

  • HP a redevenit cel mai mare producător de PC-uri la nivel mondial, devansând Lenovo

    Lenovo a avut în ultimul trimestru al anului trecut o creştere a vânzărilor de 8,2%, cea mai rapidă în rândul principalilor cinci producători de computere, dar a fost devansată de HP datorită dominaţiei acestei companii pe segmentul PC-urilor profesionale, relatează Bloomberg.

    Hewlett-Packard a livrat în trimestrul trecut 16,2% din PC-urile vândute la nivel mondial, comparativ cu 15,5% în urmă cu un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul de ţigarete JTI are un nou director general

    Coupland va prelua funcţia de general manager în Polonia.

    Charlie Cunningham-Reid are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul comercial şi în marketing, dintre care 11 ani in industria tutunului. El s-a alăturat JTI în 2001, ocupând diverse poziţii la sediul central din Geneva. În România a venit în 2012, ca vice president, head of C&TM (Consumer & Trade Marketing), anterior ocupând poziţia de General Manager al JTI Bulgaria.

    “Vom continua să investim în afacerea de pe piaţa locală, în brandurile noastre şi în oameni”, a declarat, într-un comunicat, Cunningham-Reid.

    JTI a investit de la lansarea pe piaţa românească, în 1993, peste 100 milioane de euro, şi exportă în prezent în peste 45 de ţări. Anul trecut, JTI Romania a finalizat o investiţie de peste 25 de milioane de euro în capacităţile de producţie, care a generat peste 125 de noi locuri de muncă. Compania are în prezent peste 1.000 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro