Tag: continuare

  • Doi miliardari americani primesc bani ca să cumpere petrol. Cum s-a ajuns aici

    Piaţa de petrol se află într-o zonă extrem de periculoasă, barilul ajungând să fie tranzacţionat cu 20 de dolari. În Canada preţul este chiar mai mic, respectiv de 8 dolari pe baril.

    Cu toate acestea, chiar şi preţul de 8 dolari pare mare raportat la o tranzacţie recentă încheiată de fraţii Kock. Flint Hill Resources, o unitate de rafinare deţinută de fraţii Kock, a anunţat că va cumpăra petrol nerafinat din North Dakota la preţul de -50 de cenţi.

    Un preţ negativ pare ceva de necrezut, dar explicaţia stă în faptul că petrolul s-a depreciat atât de mult încât producătorii dau bani cumpărătorilor interesaţi doar pentru a scăpa de materia primă.

    Petrolul cumpărat de Flint Hills conţine de asemenea o cantitate mare de sulf, iar pentru rafinarea acestuia este necesar un proces destul de costisitor, acesta fiind un alt motiv pentru care producătorii renunţă la preţ. Cantitatea extrasă zilnic în statul american North Dakota este de aproximativ 15.000 de barili pe zi.

    Preţurile petrolului au coborât miercuri, în timpul tranzacţiilor asiatice, la sub 28 de dolari pe baril, un nou minim al ultimilor 12 ani, supraoferta din piaţă continuând să influenţeze investitorii, potrivit MarketWatch.

    La bursa din New York, petrolul cu livrare în februarie este tranzacţionat pe platforma electronică Globex în declin cu 3,2%, la 27,56 dolari pe baril, cel mai redus nivel din septembrie 2003.

    Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în coborâre cu 2%, la 28,19 dolari pe baril.

    Agenţia Internaţională pentru Energie anticipează în raportul lunar publicat în această săptămână că preţurile ţiţeiului vor continua probabil să scadă în acest an, piaţa fiind incapabilă să absoarbă cantităţile suplimentare de petrol provenite din ţări precum Iranul, care a ieşit de sub sancţiunile occidentale.

  • Preţurile ţiţeiului se îndreaptă spre 28 dolari/baril,după ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului

    Preţurile petrolului se îndreaptă luni spre 28 de dolari pe baril, continuând evoluţia descendentă, pe fondul îngrijorării investitorilor că majorarea exporturilor de către Iran, ca urmare a ridicării embargoului occidental, va accentua supraoferta din piaţă, transmite MarketWatch.

    La bursa din New York, petrolul cu livrare în februarie este cotat în scădere cu 1,2%, după ce a coborât cu până la 2,5%, la 28,67 dolari pe baril, pe platforma electronică Globex.

    Preţul ţiţeiului Brent, de referinţă la Londra, a coborât cu până la 2,7%, la 28,14 dolari pe baril, iar în timpul nopţii a atins 27,67 dolari pe baril.

    Piaţa americană de acţiuni şi obligaţiuni este închisă luni pentru sărbătoarea Martin Luther King, dar contractele pentru petrol sunt tranzacţionate pe platforma Globex.

    Perspectiva ca Iranul să reia exporturile a îngrijorat investitorii în contractele futures, acestea pierzând peste o cincime din valoare de la începutul anului, coborând sub 29 de dolari pe baril pentru prima oară în ultimul deceniu.

    Analiştii consideră că preţurile ţiţeiului ar putea coborî la 25 de dolari pe baril, sau chiar mai mult, în următoarele săptămâni.

  • Nemţii au înlocuit diviziile de panzere cu euro: Cum a ajuns Germania să aibă un PIB record, creştere economică continuă şi un excedent bugetar “istoric”

    Cu toate că economia duduie, criza imigranţilor riscă să o dea jos de la putere pe Angela Merkel.

    Cu şase ani neîntrerupţi de creştere, cu un surplus bu­getar „istoric“ şi cu nu­mărul angajaţilor la un nivel record, economia Ger­maniei, cea mai mare din Europa şi către care se îndreaptă cele mai multe exporturi româneşti, este pregătită să înfrunte provocările dificile ale anului 2016.

    Introducerea euro a fost cea mai inteligentă mişcare susţinută de nemţi, care le-a permis să-şi majoreze importurile în Europa şi în întreaga lume. Fiind o monedă unică în Europa, ţările mai slabe nu au mai putut să-şi deprecieze monedele naţionale pentru a se apăra de produsele germane, mult mai competitive.

    Criza refugiaţilor şi tensiunile so­ciale pe care le creează aceasta, redu-cerea încrederii populaţiei în guvern, scandalul Volkswagen, încetinirea economiilor emergente, discordia din Uniunea Europeană şi alegeri locale sunt o parte din încercările care vor testa anul acesta tenacitatea guvernului condus de cancelarul Angela Merkel. În 2016 în cinci din cele 16 landuri nemţeşti vor fi alegeri regionale, iar în 2017 vor fi alegeri federale.

    Economia Germaniei a crescut cu 1,7% anul trecut, iar motoarele de creştere au fost consumul intern pu­ternic şi exporturile solide către SUA. Anul 2015 este al şaselea an consecutiv în care economia germană creşte. De altfel, Germania este singura ţară din zona euro care a înregistrat creştere consistentă după marea criză finan-ciară, scrie Fortune. PIB-ul s-a situat la 3.027 miliarde de euro, depăşind pentru prima dată în istorie pragul de 3.000 miliarde de euro, notează AFP.

    În mediul economic general plin de incertitudini, un semn încurajator pen­tru Germania este că exporturile au fost înlocuite de cererea internă ca motor principal de creştere, ceea ce sugerează că numărul angajaţilor a ajuns la cel mai mare nivel de după reunificare şi dobânzile reduse încurajează consumatorii să cheltuiască mai mult.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • F64 a depăşit anul trecut cifra de afaceri de 100 de milioane de lei, în creştere cu 15% faţă de 2014

    Reprezentanţii magazinului-foto video F64 au anunţat o creştere a afacerii de 15% anul trecut faţă de 2014. Astfel, compania a ajuns la venituri de aproximativ 108 milioane de lei (circa 24 de milioane de euro), în creştere cu aproximativ 14 milioane de lei faţă de 2014, când înregistra o cifră de afaceri de 94,1 milioane de lei şi profit net de 3,6 milioane de lei, la un număr mediu de 133 de angajaţi, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile.

    În ceea ce priveşte estimările pentru 2016, F64 prevede o creştere cu 22,5% a cifrei de afaceri.

    Cea mai bună perioadă de vânzări pentru F64 a fost între octombrie şi noiembrie, când magazinul a derulat campaniile Black Friday Pro. Tradiţional, însă, cele mai mari vânzări sunt înregistrate în al doilea trimestru, când clienţii se pregătesc de vacanţă şi îşi înnoiesc, completează sau actualizează echipamentele.

    În ceea ce priveşte preferinţele clientului F64, valoarea medie a coşului de cumpărături a fost de 1.000 de lei, iar cele mai populare produse achiziţionate în ultimul an au fost: camerele foto DSLR Canon EOS 6D, Nikon D750, Canon EOS 70D, Nikon D5300, dar şi modelul mirrorless Sony Alpha 5000.

    Creşterea din 2016 pe care o estimează F64 va fi realizată pe fondul unor trenduri globale în domeniu. Va continua să scadă cererea pentru camerele foto compacte, produsele din segmentul DSLR prosumer au ajuns la maturitate şi urmează o evoluţie similară cu anul precedent, dar vânzările de echipamente action şi cele dedicate profesioniştilor din domeniu vor continua trendul ascendent. Deşi televizoarele şi monitoarele 4K există de câţiva ani, 2016 va fi cel mai bun pentru acestea, deoarece preţurile pentru echipamente au ajuns la un nivel foarte bun şi există tot mai mulţi producători de conţinut de înaltă rezoluţie.

  • 11 motive pentru care 2015 a fost un an bun

    1. Educaţia

    Conform UNESCO, numărul copiilor care nu au acces la educaţie a scăzut de la 100 de milioane la 57 de milioane – practic, nouă din zece copii învaţă în prezent să citească şi să scrie. Este continuarea unui proces început în urmă cu 15 ani, iar Banca Mondială apreciază că suntem la doar o generaţie distanţă de o lume fără analfabeţi.

    2. Scăderea sărăciei

    Numărul celor care trăiesc în sărăcie extremă, cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi, a scăzut la 702 milioane în 2015, adică 9,6% din populaţia globului. Este un progres faţă de 2012, când 902 milioane de oameni, adică 12,8% dintre oameni trăiau în sărăcie, şi cel mai redus număr de oameni săraci din ultimii 200 de ani.

    3. Internetul

    În prezent sunt 3,2 miliarde de oameni conectaţi la internet, dintre care 2 miliarde în ţări dezvoltate. Pentru comparaţie, în 2000 erau 300 de milioane de oameni conctaţi la internet, dintre care 100 de milioane în ţări dezvoltate. 2015 ne-a arătat şi că următorul miliard de oameni se va conecta la internet folosind telefoane mobile ieftine, iar internetul mobil este atât de folositor şi de intuitiv, încât devine cea mai rapid adoptată tehnologie din istoria omenirii.

    4. Educaţia financiară

    700 de milioane de persoane au căpătat, în ultimii trei ani, acces la conturi bancare şi servicii financiare şi de transfer de bani, iar procentul persoanelor nebancarizate a scăzut sub 20%. Acestea sunt rezultatele unui studiu care a analizat 150.000 de persoane din 140 de ţări.

    5. SIDA înregistrează o tendinţă descrescătoare

    Pentru 37 de milioane de persoane de pe întreg globul SIDA este în prezent tratabilă. 41% dintre bolnavi sunt trataţi, de două ori mai mulţi decât în 2010, iar numărul celor înfectaţi este la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani.

    6. Lupta cu malaria

    Malaria ucide mai mulţi oameni decât accidentele de automobil, dar în ultimii ani, în urma folosirii insecticidelor împotriva ţânţarilor şi a terapiilor, rata mortalităţii a scăzut cu 85% în Asia, cu 72% pe continentul american, cu 65% în zona Pacificului şi cu 64% în Orientul Mijlociu. În Africa rata mortalităţii a scăzut cu 66% şi cu 71% în cazul copiilor sub cinci ani. Numărul total de decese a scăzut la 438.000 în 2015, de la 839.000 în 2000.

    7. Eradicarea poliomielitei

    După investiţii de 9 miliarde de dolari şi după vaccinarea a 2,5 miliarde de copii, numărul cazurilor de poliomielită a scăzut cu 99%. În luna decembrie 2015 OMS a anunţat că poliomielita nu mai este epidemică în Nigeria, care ar putea deveni ultima ţară de pe continentul african din care boala va fi eradicată, în 2017. Cele mai afectate două state sunt în prezent Pakistan şi Afghanistan.

    8. Reducerea foametei

    Din cei 7,3 miliarde de locuitori ai planetei, 805 milioane sufereau de foamete cronică întrte 2012 şi 2014, dar numărul acestora a scăzut în prezent cu circa 200 de milioane faţă de 1990 (trebuie să ţinem cont şi de creşterea populaţiei cu 1,9 miliarde de oameni, în aceeaşi perioadă).

    9. Apa potabilă

    Numărul celor care au acces la apă potabilă a scăzut sub 700 de milioane pentru prima dată în istorie, iar numărul celor care au apă de băut a crescut cu 76% faţă de 1990. În 2015 doar trei state – Angola, Guinea Ecuatorială şi Papua Noua Guinee – au apă potabilă pentru mai puţin de jumătate dintre locuitori, în comparaţie cu 23 de ţări în 1990. Doar în Africa 427 de milioane de oameni au dobândit acces la surse de apă proaspătă.

    10. Rata mortalităţii infantile

    Rata mortalităţii infantile a scăzut în toate ţările din lume, graţie eradicării epidemiilor, a suplemntelor de vitamina A, a medicamentelor pentru SIDA şi tratamentelor medicamentoase. În 2015, pentru prima dată, rata globală a mortalităţii infantile  a scăzut sub 6 milioane:  în fiecare zi rămân în viaţă 19.000 de copii care în alte vremuri ar fi fost condamnaţi.

    11. Lupta împotriva schimbărilor climatice

    2015 a fost cel mai cald an din istoria măsurabilă, temperatura medie mondială crescând cu 1 grad Celsius de la debutul revoluţiei industriale. Dar China a început să ardă mai puţin cărbune, iar emisiile de CO2 nu au mai crescut. Acordul de la Paris, semnat de aproape 200 de state, este o altă măsură demnă de menţionat.

  • Veste bună pentru românii care vor să muncească în Marea Britanie

    Piaţa forţei de muncă din Marea Britanie a continuat să se consolideze, în timp ce rata anuală de creştere a salariilor a fost sub aşteptări, transmite BBC.

    Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunţat că rata şomajului a scăzut la 5,2% în perioada august – octombrie 2015, cel mai redus nivel din ianuarie 2006. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,3%.

    Numărul cetăţenilor din UE care lucrează în Marea Britanie a crescut cu 324.000, la 2,02 milioane, în timp ce numărul angajaţilor care nu sunt nici din state membre ale UE, nici din Regatul Unit, “este puţin modificat”, la 1,20 milioane, potrivit Agerpres.

    Numărul şomerilor din Regatul Unit a scăzut cu 110.000, la 1,71 milioane, a anunţat ONS. De asemenea, numărul persoanelor care au solicitat în octombrie indemnizaţie de şomaj a crescut cu 3.300, la 795.500.

  • A apărut primul trailer de la Independence Day: Resurgence – VIDEO

    Acţiunea din Independence Day: Resurgence se petrece la câteva zeci de ani de la evenimentele din primul film, rasa umană fiind din nou ameninţată de extratereştrii.

    În rolurile principale îi regăsim pe Liam Hemsworth, William Fichtner şi Jeff Goldblum, care îşi reia rolul din filmul original.

    Independence Day: Resurgence va avea premiera mondială pe 24 iunie 2016.

     

  • Cât vor să cheltuie românii pentru cadourile de Moş Nicolae? Bugetul a crescut faţă de media ultimilor ani

    Conform celui mai recent studiu de piaţă realizat de MEDNET Marketing Research Center, anul acesta peste 90% dintre românii din mediul urban vor oferi cadouri de Moş Nicolae.

    Intenţia de a cumpăra cadouri, chiar dacă de valoare mai mică, este mai ridicată în oraşele mici (93,2%), comparativ cu oraşele mari (peste 100.000 locuitori) unde numai 87,7% dintre aceştia oferi cadouri.

    Cu toate acestea, chiar şi în cazul oraşelor mari, care au peste 100.000 locuitori, se înregistrează o evoluţie pozitivă, comparativ cu anul trecut, a numărului celor care oferă cadouri.

    În acest context, dacă în 2014 mai puţin de 80% dintre locuitorii oraşelor mari îşi exprimau intenţia de a cumpăra cadouri de Moş Nicolae, în 2015 numărul acestora a crescut cu aproape 10 procente.

    În ceea ce priveşte cadourile oferite de Moş Nicolae, acestea vor fi multe şi diversificate, însă vedete vor fi dulciurile, peste 70% dintre orăşeni declarând că intenţionează să le cumpere pentru a le oferi celor dragi.

    În topul preferinţelor de cumpărături rămân jucăriile, dar şi articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte, cosmeticele/parfumurile şi fructele. Peste 12% dintre orăşeni intenţionează să ofere cadou de Moş Nicolae un smartphone sau o tabletă.

    În oraşele mari, cu peste 100.000 de locuitori, suma medie alocată pentru cumpărăturile de Moş Nicolae îşi continuă trendul ascendent şi ajunge la 310 lei, în uşoară creştere comparativ cu cea din anul 2014 (294 lei).

    Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban (oraşe mici – sub 30.000 locuitori, oraşe mijlocii – 30.000-100.000 locuitori, oraşe mari – peste 100.000 locuitori) în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2015. Au fost intervievate prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing) 800 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.

  • Care este secretul transformării lui Novak Djokovic. Ce l-a ajutat să ajungă numărul 1 în lume

    Novak Djokovic a ocupat ani de-a rândul locul 3 în clasamentul de simplu al celor mai buni jucători de tenis din lume, în spatele duoului formidabil Federer-Nadal. În 2011, însă, ceva s-a schimbat în cariera lui Djokovic: a câştigat trei turnee de Grand Slam şi a reuşit una dintre cele mai lungi serii de meciuri câştigătoare, 43 la număr, întreruptă în cele din urmă de Roger Federer.

    Anul 2011 a reprezentat, aşadar, momentul de cotitură al carierei sale; ce a dus însă la această schimbare?

    Există numeroase teorii pe acest subiect, începând cu regimul său fără gluten şi continuând cu schimbări la nivel psihic. Cea din urmă a venit, probabil, în urma succesului înregistrat la finalul anului 2010 în finala Cupei Davis – primul trofeu câştigat de Serbia. Djokovic a realizat, în acel moment, că poate câştiga orice meci, indiferent de advesar. Este într-un fel ironic, pentru că acest trofeu este unul câştigat în echipă, iar cariera lui Djokovic este una incredibilă la simplu.

    Nici aspectul fizic nu trebuie neglijat – regimul său alimentar a eliminat practic numărul mare de meciuri abandonate şi i-a dat o rezistenţă aproape nemaivăzută astăzi. Dovadă stau numeroase meciuri, dintre care merită să amintim finala de la Australian Open, câştigată în faţa lui Rafael Nadal, care a durat mai bine de cinci ore.

    Astăzi, la 28 de ani, Djokovic ocupă primul loc în clasamentul ATP de simplu, cu un număr dublu de puncte faţă de ocupantul locului 2, Andy Murray. Dominaţia sa este impresionantă: a jucat 15 finale consecutive şi a câştigat 11 titluri, dintre care 3 de Grand Slam şi 6 de Masters 1000. Singurul jucător care a reuşit să îl învingă de mai multe ori este Roger Federer, care la 34 de ani continuă să fie principalul său competitor. De altfel, 7 dintre cele 15 finale jucate de Djokovic au fost în compania lui Federer.

    Jucătorul sârb termină anul cu 82 de victorii şi 6 înfrângeri (3 în faţa elveţianului), cele mai bune cifre de la cele înregistrate de Federer în 2006 (92 de victorii, 5 înfrângeri).

    Principalul obiectiv al lui Djokovic pentru 2015, după cum a declarat chiar el, este Roland Garros-ul, singurul turneu de Grand Slam care îi lipseşte.

  • Valoarea plăţilor cu cardul de Black Friday s-a dublat faţă de 2014. Românii preferă, în continuare, produsele IT&C

    Vinerea Neagră din România, 20 noiembrie 2015, a întrecut aşteptările PayU România, în această ediţie a evenimentului comercial Black Friday plăţile cu cardul depăşind estimările iniţiale. În cele 24 de ore în care majoritatea retailerilor online s-au concurat în oferte, valoarea comenzilor plătite cu card bancar s-a dublat.

    Cumpărăturile de Black Friday au continuat şi în week-end, când mulţi dintre comercianţii online au venit cu noi campanii de reduceri. Valoarea comenzilor în cele trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică) a fost de 2,5 ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
    În privinţa numărului de comenzi, dacă în ziua de vineri acestea depăşiseră cu 40% numărul tranzacţiilor din ziua de 21 noiembrie 2014, în cele trei zile în care s-au derulat cele mai multe campanii, creşterea a fost dublă.

    “Aşteptările noastre au fost depăşite. Strategia magazinelor online, de a-şi repartiza mai multe oferte pe o perioadă mai mare de timp a dat roade şi, per total, nu doar ele au înregistrat încasări cel puţin duble după estimările noastre, dar şi cumpărătorii au avut la dispoziţie o perioadă mai mare de timp pentru a alege produsele preferate“, declară Marius Costin, CEO la PayU România.

    Categoria preferată de cumpărători a fost cea a produselor IT&C, cu o pondere de 47% în numărul total al comenzilor înregistrate în cele trei zile, respectiv 66% din valoarea totală. Produse din categoria fashion s-au comandat în procent de 10% din numărul total al comenzilor, respectiv 5% din valoarea totală. Restul produselor comandate (parfumuri, accesorii, ceasuri, cărţi, flori, cadouri etc) au reprezentat 21% din numărul total al comenzilor şi 22% din valoarea totală.

    Cea mai mare tranzacţie realizată cu cardul bancar în ziua de vineri a fost de aproximativ 18.000 de lei, dar a existat şi o tranzacţie record de 20.000 de lei în timpul celor două zile de week-end.

    Minutul de aur a avut loc în timpul dimineţii de vineri şi a înregistrat peste 600 de tranzacţii pe minut. Intervalul orar cu cele mai multe tranzacţii a fost tot vineri între 9-9.59, când numărul total al tranzacţiilor a fost de aproximativ 18.000 de tranzacţii.

    Prin PayU s-au procesat comenzi de Black Friday plasate pe cele mai mari magazine online din România: eMag, Elefant, FashionDays, Flanco, Altex, Carrefour Online, F64.ro, PC Garage, Telekom (clickshop.ro, germanos.ro).