Tag: romania

  • Zborul unei companii de tehnologie. Cum a reuşit Vola să facă afaceri de 44 milioane de euro şi ce planuri are

    Fondată în 2007 de Daniel Truică împreună cu doi parteneri polonezi, Vola.ro s-a concentrat iniţial doar pe vânzarea biletelor de avion. Ulterior, portalul şi-a diversificat oferta, adăugând toate serviciile conexe călătoriilor: hoteluri, asigurări medicale, închirieri maşini, servicii corporate şi pachete (zbor + hotel) de tip city break şi vacanţă. Totul a început cu doi angajaţi şi un sediu de 50 de metri pătraţi, iar acum compania a ajuns la 80 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 42-44 de milioane de euro în 2015, adică o creştere de peste 50% faţă de anul trecut.

    Daniel Truică nu a reuşit de unul singur această performanţă şi de-a lungul anilor a atras atenţia mai multor investitori, printre care şi 3TS Capital, companie de administrare a fondurilor de private equity şi venture capital, care a intrat în acţionariatul Vola în februarie 2015 printr-o investiţie de 5 milioane de euro. Vola a primit o investiţie de 500.000 de euro şi prin fondul Catalyst, administrat tot de 3TS, singurul fond Jeremie din România, tranzacţie finalizată în octombrie anul acesta. În aceeaşi perioadă, Marius Ghenea, unul dintre cei mai cunoscuţi business angels locali, s-a alăturat echipei 3TS Capital pentru a coordona investiţiile fondului din regiune. „3TS a investit în Vola prin fondul TCEE fund 3 încă de la începutul lui 2015, iar investiţia s-a făcut în primă instanţă în grupul fruvola, ce include şi compania din Polonia. 3TS Catalyst Romania este destinat pentru investiţii în companii de tehnologie din România şi iată de ce am fost interesaţi de o investiţie în Vola prin acest fond, mai ales prin poziţia de leadership pe care compania o are pe piaţa românească şi ritmul de creştere. Compania se află într-o verticală de business care este de interes pentru fondul nostru“, spune Marius Ghenea, investment director la 3TS Capital.

    Vorbind despre aceste investiţii, Daniel Truică, managing partner Vola, spune că „suntem la început, dar este un început bun. Pot să spun că am avut relaţie bună cu reprezentaţii fondului TCEE, cât şi cu Marius. Există mici spaime ale unui antreprenor înaintea acestui pas. Pentru că, evident, Vola a fost copilul nostru şi ai aceleaşi instincte de protecţie asupra businessului ca faţă de copilul tău. Când cedezi o parte din munca ta ai anumite anxietăţi, naturale. Din fericire, nu s-a concretizat nimic din temeri, dimpotrivă, lucrurile au mers foarte bine“.
    Marius Ghenea este recunoscut ca un antreprenor în serie, care a fondat mai multe companii, a investit ca business angel şi a realizat mai multe exituri. Toate aceste experienţe l-au pregătit de fapt pentru piaţa de venture capital. „Ce facem în venture capital este ceea ce am făcut ca business angel într-un mod mult mai mare şi mai structurat, mai riguros.“ Pe lângă asta, activitatea de antreprenor de-a lungul anilor îl ajută foarte mult în prezent, ca investment director al 3TS, deoarece cunoaşte bine antreprenoriatul şi relaţionează mai bine cu antreprenorii. „Ştiu ce înseamnă să construieşti o companie, să ajuţi nişte oameni, să plăteşti salarii, să vinzi în piaţă“, spune Ghenea. De fapt, această combinaţie de specializare financiară şi antreprenoriat este „sosul magic care face investiţiile din business să funcţioneze“, potrivit lui Ghenea.

    Obiectivul Catalyst România este acela de a susţine dezvoltarea companiilor de tehnologie din ţară, însă aici nu intră start-up-urile mici, ci afacerile cu un model de business scalabil, care să genereze venituri. Catalyst este interesată de lideri naţionali precum Vola sau de companiile „global challengers“, precum Vector Watch. La acest moment al discuţiei, Marius Ghenea aruncă o privire spre ceasul său marca Vector Watch şi îi spune pe un ton glumeţ lui Daniel Truică că ar trebui să-şi cumpere şi el unul, neapărat: „Chiar a fost o revelaţie pentru mine, s-a dovedit a fi un mare ajutor“. „Ar trebui, chiar mă întreb ce mai fac cu asta la mână“, zâmbeşte Truică ridicând mâna stângă, la care poartă un ceas clasic.

    „Avem la dispoziţie sume pentru companii de acest gen (n.r. challengers şi lideri naţionali) în România. Putem spune că am ajuns cu primary investments cam la 50% din capacitatea fondului, deci mai sunt sume semnificative disponibile. Aceste sume pot merge în investiţii iniţiale, primare, dar şi în follow-on investments, pentru companiile aflate deja în portofoliu“, continuă Ghenea. În momentul de faţă portofoliul 3TS Capital este destul de diversificat, incluzând companii precum Green Horse Games, Elefant.ro, Vector Watch sau Zoot. 3TS Capital administrează mai multe fonduri, printre care TCEE Found 3, care are o capitalizare de peste 100 de milioane de euro, fond ce activează în Europa Centrală şi de Est. Prin acest fond se fac investiţii mari, între 5 şi 10 milioane de euro, iar prin Catalyst se investesc sume cuprinse între 0,5 milioane de euro şi 1,5 milioane de euro. „Cu Catalyst putem coinvesti alături de fondul mare printr‑un pachet mai mic de acţiuni sau să investim în companii early stage, start-up-uri care apoi să crească şi să-i ducem până la runda următoare, de unde ar putea fi continuată investiţia de către fondul regional mare. În următoarele trei luni vom finaliza cel puţin două investiţii care sunt deja în curs“, spune Ghenea.

    Vola este percepută ca fiind doar o agenţie de turism, însă Daniel Truică ţine să precizeze că este în primul rând o companie de tehnologie, iar multe dintre resursele financiare şi de management au mers în această direcţie. Vorbind despre Catalyst, Truică spune că „este un fond care înţelege companiile de tehnologie şi asta contează enorm, iar noi ne considerăm o companie de tehnologie. Probabil că publicul ne vede ca pe o agenţie de turism, însă coloana vertebrală a companiei este tehnologia şi punctul spre care se îndreaptă cele mai multe dintre resursele noastre, atât financiare, cât şi de management“.

  • Compania locală Ascendis înregistrează anul acesta o creştere de 16% şi ajunge la venituri de peste cinci milioane de euro

    Compania axată pe programe de training Ascendis estimează că va încheia anul 2015 cu o creştere de 16% faţă de anul anterior şi va înregistra afaceri de peste cinci milioane de euro.

    ”Anul 2015 se prefigurează a fi cel mai bun din istoria Ascendis din punctul de vedere al rezultatelor financiare ale grupului. Ne-am întâlnit în sălile de curs cu peste 15.000 de cursanţi şi în centrele de evaluare cu peste 500 de persoane. În plus, la începutul anului ne propusesem să realizăm 250 de evenimente corporate – team building-uri şi conferinţe. Până la finalul anului vom fi finalizat 280 de astfel de evenimente. Astfel, în total am interacţionat cu mai mult de 35.000 de persoane în 2015. Estimez că afacerile grupului vor creşte cu 16% anul acesta, faţă de nivelul de 4,7 milioane de euro înregistrat în 2014”, a declarat Andrei Goşu, directorul general al Ascendis.

    Afacerile grupului au crescut în contextul în care companiile din România, în special multinaţionalele, au alocat bugete mai mari pentru instruirea angajaţilor, pe fondul creşterii economice.

    ”Piaţa serviciilor de training corporate din România a crescut constant în ultimii 3 ani, după declinul din anii de criză (2009-2010), aflându-se în prezent la o valoare cuprinsă între 30 – 40 de milioane de euro, conform estimărilor noastre. Tendinţa de creştere se va menţine şi în anii următori, întrucât companiile care vin sau care îşi extind activitatea în România vor fi nevoite să investească tot mai mult în formarea angajaţilor, dacă vor rezultate de business mai bune. În plus, România mai are de recuperat un mare decalaj faţă de alte ţări, întrucât doar 1,5% din populaţia cu vârste cuprinse între 24 şi 64 de ani a participat în 2014 la un program de învăţare continuă, ponderea fiind de şapte ori mai scăzută decât media înregistrată la nivelul statelor Uniunii Europene (de 10,7% în 2014), potrivit datelor Eurostat”, a mai spus directorul general al ASCENDIS.

    Grupul Ascendis şi-a început activitatea în anul 1997. Cu afaceri de 4,7 milioane de euro în 2014, grupul oferă servicii de consultanţă, training, team building, well-being şi training de limbi străine. Compania are o echipă de 67 de consultanţi şi facilitatori şi un portofoliu de peste 160 de clienţi constanţi.

  • Care au fost cele mai populare căutări pe Google în 2015. Românii au fost interesaţi să afle cine este Dumnezeu şi ce este ISIS

    Ca în fiecare final de an, Google prezintă lista celor mai populare căutări realizate pe Google de-a lungul anului 2015 de către români. Topurile căutărilor anului prezintă o imagine de ansamblu a ceea ce au căutat oamenii pe internet în 2015, oferind o perspectivă asupra celor mai importante evenimente şi trendurilor ale anului, pe baza căutărilor realizate pe Google în România.

    Jocul Pixwords a crescut cel mai mult în popularitate in 2015. Răspunsurile pentru puzzle-urile lui au fost căutarea cu cea mai mare creştere anul acesta. Simona Halep şi performantele ei continuăşi anul acesta să o transforme în personalitatea numărul unu în cautarile pe Google în 2015 în România. Evenimentele din 2015 care au generat cel mai mare interes prin căutarile pe Google sunt cele tradiţionale – bacalaureatul şi titularizarea, dar si momentele tragice derulate în clubul Colectiv şi redacţia publicaţiei Charlie Hebdo. Românii au căutat pe Google să afle cine este noul premier, Dacian Cioloş, dar şi cine este Izabela, cea a cărei aniversare a fost evenimentul viral anului trecut.

    Cele mai populare căutări

    1. raspunsuri pixwords
    2. rezultate bac 2015
    3. puterea destinului
    4. rase de caini
    5. fast and furious 7
    6. simona halep
    7. eurovision 2015
    8. elena udrea
    9. calendar ortodox 2015
    10. gabriel cotabita

    Cele mai populare evenimente

    1. Bacalaureat
    2. Concurs titularizare
    3. Colectiv
    4. Charlie Hebdo
    5. Ziua Izabelei
    6. Evaluare nationala
    7. Loteria bonurilor fiscale
    8. Black Friday
    9. Admitere liceu
    10. Oscar 2015

    Cele mai căutate expresii “cine este…?”

    1. cine este dumnezeu
    2. cine este dacian ciolos
    3. cine este izabela
    4. cine este a din pretty little liars
    5. cine este andrei versace
    6. cine este sorin campeanu
    7. cine este dan bilzerian
    8. cine este charlie
    9. cine este gabriel oprea
    10. cine este regele junglei

    Cele mai populare căutări “Ce este…?”

    1. ce este isis
    2. ce este diaspora
    3. ce este ebola
    4. ce este autismul
    5. ce este turmericul
    6. ce este poliomielita
    7. ce este it
    8. ce este ziua izabelei
    9. ce este un tehnocrat
    10. ce este impozitul forfetar

    Cele mai populare personalităţi

    1. Simona Halep
    2. Elena Udrea
    3. Gabriel Cotabita
    4. Vadim Tudor
    5. Mihaela Radulescu
    6. Oana Zavoranu
    7. Marioara Zavoranu
    8. Dacian Ciolos
    9. Robbie Williams
    10. Stephen Hawking

    Cele mai populare evenimente sportive

    1. australian open
    2. us open
    3. wimbledon
    4. indian wells
    5. roland garros
    6. mayweather vs pacquiao
    7. rugby world cup
    8. copa america
    9. ungaria romania
    10. steaua trencin

     

    Cele mai populare emisiuni TV

    1. Ferma vedetelor
    2. Sunt celebru scoate-ma de aici
    3. Romanii au talent 2015
    4. Insula iubirii
    5. Vocea romaniei 2015
    6. Burlacul
    7. Voteaza mireasa pentru fiul meu
    8. Supermodels by Catalin Botezatu
    9. Burlacita
    10. X factor 2015

    Cele mai populare filme

    1. fast and furious 7
    2. fifty shades of grey
    3. taken 3
    4. jurassic world
    5. insurgent
    6. minions
    7. american sniper
    8. focus
    9. mad max
    10. birdman

    Cele mai populare concerte

    1. untold festival
    2. concert robbie williams
    3. electric castle 2015
    4. folk you 2015
    5. parov stelar
    6. concert andre rieu 2015
    7. festivalul george enescu 2015
    8. joe satriani
    9. airfield festival
    10. concert violetta

    Aceste liste au fost create utilizând combinat mai multe servicii şi instrumente care ne oferă o imagine detaliată asupra trendurilor de căutare la nivel global şi regional, trecut şi prezent. Cea mai mare parte a datelor provin dinGoogle Trends, un serviciu public şi care prezintă volumul de căutări pe diferite regiuni geografice, perioade de timp şi termeni utilizaţi. De asemenea, utilizăm instrumente interne care ne permit să realizăm analize complexe suplimentare. Mai mult, am eliminat spam-ul, căutări de navigare şi cele care se repetă, astfel încât aceste liste să reflecte „spiritul vremii”.

    Topurile cuprind rezultatele agregate din două tipuri de liste de căutări:
    • Căutări în trend (populare) – Acestea sunt căutările care au înregistrat cea mai mare creştere de trafic în 2015, în comparaţie cu 2014
    • Cele mai căutate – În această listă se regăsesc termeni care au înregistrat cel mai mare volum de căutări în 2015

  • Cea mai pură apă de pe planetă se găseşte în România

     Una dintre cele mai mistice zone ale României se află în Munţii Bucegi. Legende despre peşteri miraculoase, poteci care te teleportează în alte lumi, stânci cu puteri paranormale… poveşti care se pierd în negura timpului şi pe care localnicii le atribuie dacilor. Apa-vie este una dintre poveştile locului, un lichid cu proprietăţi de necontestat, care vindecă orice rană, orice boală. Dincolo de legendă, există şi adevăr: în munţii Bucegi se află cascada cu cea mai pură apă din lume!

    Apa-vie despre care localnicii vorbesc ar avea puterea să vindece orice boală. Din munte răsar şapte izvoare. Legenda spune că de acolo a băut Zalmoxe prima oară apă, iar locul a devenit sfânt pentru preoţii daci.

    Cititi mai multe pe www.da.zf.ro

  • 62% dintre românii emigraţi îşi doresc să investească în România

    62% dintre românii emigraţi vor să investească în dezvoltarea unei afaceri în România, conform rezultatelor studiului despre diaspora românească realizat de Open-I Research pentru Asociaţia Romanian Business Leaders. Ei consideră că cele mai atractive domenii sunt turismul (50%) şi agricultura (44%), însă principala barieră pe care o sesizează este gradul ridicat de corupţie din ţară.

    Principalul motiv pentru care românii emigrează este posibilitatea de a avea o situaţie materială şi loc de muncă mai bune (70%), dar recunosc că ajung să le lipsească cei dragi (73%) şi interacţiunile sociale (33%). Interesant este faptul că, deşi 70% dintre respondenţi  îşi doresc să se întoarcă în ţară, 46% dintre ei nu au nici un plan concret în această direcţie. Mai mult decât atât, cei mai mulţi consideră că viitorul lor în România ar fi incert, în special din cauza  gradului ridicat de corupţie din ţară. Astfel, acesta este principalul motiv pentru cei care nu îşi mai doresc să revină în ţară (83%), iar lipsa corupţiei este menţionat de 56% dintre respondenţi ca fiind unul dintre cele mai importante avantaje oferite de ţara de adopţie (56%), depăşit doar de  nivelul de trai mai bun.

    „Veniţi dintr-o cultură în care familia şi sentimentul de apartenenţă reprezintă valori esenţiale, românii au, de cele mai multe ori, dificultăţi în a se adapta într-un mediu nou, departe de familie. Pe de altă parte, oricât de mult şi-ar dori să revină în România, corupţia, nivelul scăzut de trai şi diferenţele de mentalitate reprezintă cele mai importanteimpedimente”, a spus Adina Nica, Managing Director Open-I Research.„ Ei sunt interesaţi să investească în deschiderea unei afaceri în România, iar un procent de 81% dintre ei trimit regulat bani în România.”, a adăugat Nica.

    Din studiu mai rezultă că jumătate dintre emigranţii români (48%) sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul ţării, în timp ce 34% consideră că nu se va schimba nimic. Deşi îşi doresc să revină în ţară, cei mai mulţi respondenţi (43%) îi încurajează pe cei care vor să emigreze să o facă, în timp ce doar 27% îi descurajează.

    Studiul privind românii din diaspora a fost iniţiat în noiembrie 2015 de către agenţia de cercetare Open-I Research, la cererea Asociaţiei Romanian Business Leaders. Chestionarul a fost completat online de peste 300 români emigraţi în ţări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania şi Belgia. Chestionarul va rămâne deschis până la finalul lunii ianuarie 2016.

  • Cel mai vândut medicament din România a fost interzis. Vezi unde şi din ce motive

    Australia a retras de pe piaţă produsele Nurofen pentru calmarea durerilor în urma unei acuzaţii de ”afirmaţii înşelătoare”. Astfel, o decizie judecătorească a ordonat retragerea produselor Nurofen dedicate calmării durerii, din cauză că producătorul i-ar induce în eroare pe consumatori, potrivit BBC.

    Curtea australiană care a luat această decizie spune că produsele sunt prezentate pe piaţă cu scopul de a trata anumite dureri specifice, precum migrene, ori alte tipuri de dureri, când de fapt toate medicamentele conţin aceeaşi substanţă activă.

    În rândul produselor afectate de această decizie se numără Nurofen pentru dureri de spate, Nurofen pentru migrene ori Nurofen pentru dureri de cap cauzate de tensiune. Produsele nu s-au dovedit a fi mai eficiente în tratarea unei dureri particulare decât formula originală, fiecare dintre acestea având acelaşi ingredient activ, ibuprofen lysine de 342 mg.

    Preţul de retail pentru fiecare din aceste produse pentru dureri specifice s-a dovedit a fi cu mult mai mare comparabil cu orice alt analgezic.

    Producătorul britanic Reckitt Benckiser spune că situaţia se aplică doar în Australia. Ordinul nu se aplică pentru nicio altă ţară. Compania a declarat că se va conforma ordinului curţii australiene şi că nu a intenţionat să îi inducă în eroare pe consumatori.

    Curtea Federală a Australiei a menţionat că produsele trebuie să fie scoase de pe rafturile farmaciilor din Australia în termen de trei luni. Reckitt Benckiser trebuie să publice erate în ziare şi pe site-ul său şi să plătească ACCC (Australian Competion and Consumer Commission) cheltuieli de judecată.

    În România, Nurofen este cel mai bine vândut medicament fără prescripţie medicală (OTC, over the counter), cu 4,4 milioane de cutii de Nurofen pentru adulţi vândute anul trecut, în valoare totală de 80,5 milioane de lei, potrivit datelor furnizate Ziarului Financiar de Reckitt Benckiser.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 14 decembrie 2015

    COVER STORY: Forţa fie cu tine!

    Se dau: cea mai închegată comunitate de fani ai unui film din întreaga lume, debutul celei de-a treia serii a celei mai de succes francize din istoria filmului şi noua strategie de dezvoltare a acestei francize, odată cu preluarea ei de către Disney.

    Şi ne întrebăm: cum va primi publicul „Trezirea forţei“ (primul episod din a treia serie a Star Wars, care va avea premiera mondială pe 8 decembrie, cea mai aşteptată zi de milioane de fani din întreaga lume), cum vor evolua veniturile francizei care a generat până acum 28 de miliarde de euro şi cum va duce mai departe Disney tradiţia care a schimbat pentru totdeauna lumea filmului?


    INVESTIŢIE: Marius Ghenea şi Daniel Truică, combinaia pentru decolarea Vola


    STRATEGIE: Ryanair vrea să fie liderul pieţei aviatice din România în maximum cinci ani. Vi se pare plauzibil?


    INTERNAŢIONAL: Cine finanţează ISIS cumpărându-i petrolul?


    MANAGEMENT: Vânzarea de maşini electrice, între lobby şi strategii legate de mediu


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 14 decembrie 2015

    COVER STORY: Forţa fie cu tine!

    Se dau: cea mai închegată comunitate de fani ai unui film din întreaga lume, debutul celei de-a treia serii a celei mai de succes francize din istoria filmului şi noua strategie de dezvoltare a acestei francize, odată cu preluarea ei de către Disney.

    Şi ne întrebăm: cum va primi publicul „Trezirea forţei“ (primul episod din a treia serie a Star Wars, care va avea premiera mondială pe 8 decembrie, cea mai aşteptată zi de milioane de fani din întreaga lume), cum vor evolua veniturile francizei care a generat până acum 28 de miliarde de euro şi cum va duce mai departe Disney tradiţia care a schimbat pentru totdeauna lumea filmului?


    INVESTIŢIE: Marius Ghenea şi Daniel Truică, combinaia pentru decolarea Vola


    STRATEGIE: Ryanair vrea să fie liderul pieţei aviatice din România în maximum cinci ani. Vi se pare plauzibil?


    INTERNAŢIONAL: Cine finanţează ISIS cumpărându-i petrolul?


    MANAGEMENT: Vânzarea de maşini electrice, între lobby şi strategii legate de mediu


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Un neamţ câştigă în Kaufland minimum 10 € pe oră. Un român ia atât într-o zi

    Salariul minim al unui angajat Kaufland Germania a ajuns la 10 euro pe oră, sumă pe care un român o câştigă abia într-o zi, potrivit datelor ZF. Astfel, în timp ce un neamţ câştigă minimum 1.600 de euro pe lună în cadrul Kaufland, pe o poziţie similară un român câştigă de 7-8 ori mai puţin. Salariile minime sunt acordate de regulă lucrătorilor comerciali aflaţi la început de drum.

    În ceea ce priveşte diferenţele dintre salariul minim din Kaufland România şi Germania, acestea sunt similare şi la nivelul întregii economii. Astfel, salariul mediu net în România, de 380 de euro, este de circa 6-7 ori mai mic decât salariul mediu net din Germania. În ceea ce priveşte preţul la alimente spre exemplu, diferenţa nu se mai menţine însă. Astfel, diferenţa este de doar 40%, situaţie ce poate explica în parte diferenţa între nivelul de trai din cele două ţări.

  • Randamentele fabuloase ale investiţiilor în lux

    Bijuterii sau pur şi simplu diamante? Maşini de epocă? Poate obiecte de artă? Pentru persoanele cu averi mari, cumpărarea unui diamant sau a unei maşini rare este deopotrivă o investiţie, dar şi o cheltuială pentru propria plăcere. Aproape un sfert din bogaţii lumii continuă să cheltuiască mai mult pe bunuri de lux şi numai 8% spun că vor să reducă sumele alocate acestor produse, arată studiul The Wealth Report 2015, realizat de compania de consultanţă Knight Frank. Cei mai mulţi dintre cei cu apetit în creştere pentru bunuri de lux se găsesc în Marea Britanie, ţară cu cea mai mare densitate a rezidenţilor cu averi de peste 30 de milioane de dolari. La finalul lui 2014 în Marea Britanie se aflau 81 de miliardari în euro şi aproape 2.500 de persoane cu averi mai mari de 100 de milioane de euro. Pentru comparaţie, studiul arată că România are doar 2 miliardari şi 48 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de euro. Numai în 2014, averile bogaţilor au crescut cu 700 de miliarde de dolari. În vârful piramidei bogaţilor sunt 53 de nou intraţi tot anul trecut, arată The Wealth Report.

    Nu se vorbeşte foarte mult despre românii care aleg să investească în pietre preţioase sau colecţii de timbre, dar este de notorietate colecţia de maşini a lui Ion Ţiriac. Aceasta reuneşte peste 150 de exponate de epocă, fabricate începând cu anii 1899, dar şi automobile performante, cu un design actual. Este singura colecţie din lume cu cele 6 Rolls-Royce Phantom produse până în 1972, precum şi cu exemplare care au apărut anterior unor personalităţi ca Sir Elton John, Sammy Davis Jr. sau Bernie Ecclestone. Ion Ţiriac spune, în materialul de prezentare de pe site-ul Ţiriac Collection, că totdeauna a fost pasionat de maşini, dar că din păcate, vreme de 50 de ani nu a prea avut timp pentru a se dedica acestui hobby. Povesteşte că a început să cumpere maşini în momentul în care şi-a permis, din punct de vedere economic, respectiv când a început să facă bani din sport. „În 1969 a fost cel mai bun an al meu, când am câştigat 17 turnee. Cel mai rău m-am clasat la Roland Garros, pe locul opt, fiind singurul amator lângă şapte profesionişti. În acel an am adunat la un loc 5.000 de dolari şi mi-am cumpărat primul Mecedes 280 S, ţin minte că am ales S, pentru că era cu carburator şi puteau românii să umble cu şurubelniţa la el“.

    Campionii din tenis câştigă acum zeci de milioane de dolari, sume despre care Ion Ţiriac spune că sunt rezonabile. Adaugă şi că a fost un mare pasionat de Ferrari: „Mereu am luat, am luat, am luat, le-am ţinut pe unde nu am mai ştiut. O poveste complet ridicolă – când a ieşit Ferrari F40 mi-au alocat unul – cu marketingul «serie limitată» pe care îl au sunt probabil cea mai isteaţă companie din lume -, de-abia aşteptam să vină şi am mai luat unul la suprapreţ.“

    Le-a ţinut vreme de zece ani la un prieten, spune Ion Ţiriac, iar la un moment dat neamţul l-a întrebat ce să facă cu cele două Ferarri de la el din grajd; Ion Ţiriac le-a vândut într-o singură zi la preţ de unul şi regretă şi în ziua de azi, pentru că în prezent un astfel de automobil se vinde cu peste un milion de euro. „Este o boală cronică, nu numai o pasiune. Nu mă mai duc la licitaţii, deşi din când în când nu pot să mă abţin. Sunt lucruri care îmi plac, poate peste măsură şi atunci nu prea am limită. De pildă 600-le Mercedes eu cred că e o maşină din care am opt bucăţi şi cred că mai cumpăr dacă mai găsesc. Mi se par atât de performante şi fiabile încât am cumpărat tot pe ce am putut să pun mâna.“

    Recondiţionarea unei maşini de colecţie poate dura până la doi ani şi jumătate, iar costurile pot fi uriaşe, deoarece pentru o singură piesă de la o maşină rară un investitor poate ajunge să plătească cât pentru o maşină întreagă. Cât ajunge să valoreze după recondiţionare? „Numai atât cât este cineva dispus să plătească pe ea“, punctează Ion Ţiriac, care apreciază că Spania a găzduit, cel mai proababil, cele mai mari colecţii de maşini. Valoarea unei maşini de colecţie este dată de un complex de factori, iar istoria contează în cazul acesta aproape tot atât de mult cât şi obiectul în sine. „S-au făcut doar 16 maşini Phantom 4 şi au fost vândute numai către casele regale. Eu am singurele două Phantom 4 care se află în mâini private“, spune Ţiriac, care povesteşte că a învăţat să conducă la 15 ani, când lucra la fabrica de camioane Steagul Roşu „şi am luat palme de mi-au sărit urechile de la cei mai în vârstă până am învăţat să conduc“.