BusinessMagazin

Tag: romania

  • Cele mai bune filme din 2015

    BLACK MASS

    Whitey Bulger este cel mai bun rol al lui Depp din ultimii zece ani, iar actorul avea nevoie de acest rol ca de apă. După filme precum Transcendence, Lone Ranger sau Mortdecai, Depp intrase într-un con de umbră din care numai un rol dramatic îl mai putea salva. Iar Black Mass pare să fie creat cu acest scop: este un film construit în jurul unui actor şi pentru acest actor.

    Iese în evidenţă Joel Edgerton, care pare să fi primit cea mai mare libertate de exprimare în rolul agentului John Connoly. Connoly pare să fie, de mai multe ori în film, personajul cu cel mai mult de pierdut, iar Edgerton speculează impecabil aceste momente.

    Black Mass putea deveni un film de referinţă, precum Goodfellas sau mai ales The Departed. Ceea ce lipseşte în filmul lui Cooper este un punct culminant: acţiunea se desfăşoară liniar, fără momente dramatice şi fără schimbări neaşteptate. Aflăm de la început că Whitey Bulger este informator al FBI, iar restul filmului prezintă modul în care ceilalţi află acest lucru sau încearcă să se obişnuiască cu ideea.

    JIMMY’S HALL

    Ken Loach, câştigător în 2006 al Palme d’or pentru The Wind That Shakes the Barley, revine la tema irlandeză şi reuşeşte să captiveze mai ales prin atenţia la detalii. De la costume şi până la anumite expresii dispărute între timp din limba engleză de astăzi, Jimmy’s Hall aduce pe marele ecran, cu exactitate, atmosfera de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: „Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi“.

    Scenariul este bine scris, dar atinge destul de puţin problemele existente în acea perioadă în Irlanda, respectiv sărăcia şi tradiţionalismul dus către extrem. Firul acţiunii nu reuşeşte să lege spectatorul de personaje sau să trezească simpatie faţă de personajele implicate.

    MAD MAX: FURY ROAD

    Mad Max este o poveste plasată într-un cadru post-apocaliptic, unde toată lumea luptă doar pentru a supravieţui. Cei care nu cunosc stilul regizorului vor fi surprinşi de modul în care imaginile se schimbă de-a lungul filmului şi de inserarea unor scene anterioare momentului în care se petrece acţiunea. George Miller şi ideea lui de regie întruchipează o combinaţie între filmele lui Stanley Kubrich şi cele ale lui Danny Boyle, secvenţele fiind uneori dificil de urmărit. Rezultatul final este unul impecabil: un film science-fiction de modă veche ce utilizează pe cât de puţin posibil imaginile generate pe calculator.

    Decizia lui George Miller de a folosi foarte puţine efecte speciale creează un dinamism ieşit din comun. Un lucru greu de înţeles este decizia de a filma acest film în format 3D; sunt mai puţin de 5 scene care evidenţiază aceste efecte.

    SPECTRE

    În comparaţie cu Skyfall, noul film ce îl are în centru pe agentul 007 pare o joacă de copii; seamănă mai mult cu filmele din era Pierce Brosnan. Surprinzător poate, acest lucru este binevenit.

    Pentru mine, James Bond nu a fost niciodată un personaj profund, marcat de încercări şi de împrejurări nefavorabile. Bond a fost întotdeauna un personaj amuzant, aflat pe linia dintre realitate şi absurd. Nu sunt neapărat un fan al acestui gen, dar filmele cu Bond, în marea lor majoritate, mi-au plăcut. Bond reprezintă imaginea agentului secret care poate să facă orice, oricând. Iar acest lucru nu a deranjat niciodată pe nimeni, pentru că Ian Fleming nu a avut intenţia de a scrie cărţi care să candideze la premiul Nobel; el a dorit să scrie poveşti în care oamenii să îşi regăsească visurile din copilărie (OK, poate e doar cazul meu, dar cine nu şi-a dorit să devină agent secret?).

    THE MARTIAN

    The Martian, adaptat după cartea cu acelaşi nume a lui Andy Weir, este regizat de o legendă a filmelor sci-fi, Ridley Scott, şi spune povestea lui Mark Watney, astronautul care rămâne singur pe Marte. Spre deosebire de alte filme SF, protagonistul filmului nu se luptă cu fiinţe extratereste, ci duce o luptă cu elementele şi mediul ostil. Astfel, îl urmărim pe Watney cum încearcă, din răsputeri, să supravieţuiască şi să depăşească obstacolele care-i apar în cale.

    Ridley Scott nu este cunoscut pentru umorul din filmele sale, însă The Martian are foarte multe momente comice, iar acestea funcţionează datorită scenariului şi modului cum sunt livrate de actori. Matt Damon parcă niciodată nu a jucat atât de bine, iar carisma acestuia ţine spectatori cu ochii pe ecran. Singurul minus ar fi faptul că atunci când acţiunea se mută pe Pământ ritmul filmului scade şi nu este la fel de interesant de urmărit.

    AFERIM!

    Un alt exemplu este, desigur, Aferim!, film ce a câştigat Ursul de Argint în cadrul Festivalului Internaţional de la Berlin.

    Regizorul Radu Jude a reuşit să evoce o perioadă extrem de agitată din istoria României, respectiv începutul secolului al XIX-lea. Costumele, decorul şi chiar înjurăturile reflectă perfect atmosfera de la acea vreme, iar acest lucru a fost extrem de bine primit atât de publicul din România, cât şi de cel din străinătate. Primele filme ale lui Radu Jude au avut ca laitmotiv lipsa de empatie a oamenilor în raport cu alţii, iar Aferim! urmează această temă, dar o transpune într-o poveste cu iz de epocă.

    POVESTE DE DRAGOSTE

    În România, industria cinematografică a generat câteva filme interesante. Unul dintre acestea este Poveste de dragoste, în regia Cristinei Iacob, cunoscută pentru alt film românesc de succes, Selfie.

    Scenariul filmului, semnat de Cristina Iacob şi Dan Chiriac, spune povestea de iubire dintre doi tineri artişti. Filmul a fost filmat la Braşov, iar acest lucru nu este întâmplător: oraşul a fost ales pentru a transmite atmosfera de sărbători.

    Poveste de dragoste a rulat în premieră internaţională în cadrul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiţia internaţională. De asemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Montreal şi în cadrul celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Portobello.

  • Românul desemnat antreprenorul anului în Italia. A construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al conaţionalilor

    Florin Simon, singurul român desemnat antreprenorul străin al anului în Italia, face parte din primele generaţii de emigranţi care au luat drumul Vestului în anii ’90. În două decenii, a construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al românilor din Italia.

    “Aveţi de mers 10 staţii cu metroul, 16 staţii cu autobuzul şi 200 de metri pe jos“ – aşa au sunat indicaţiile pe care le-am primit la telefon pentru a ajunge din centrul Romei până la depozitul lui Florin Simon, antreprenorul numit în urmă aproximativ trei ani omul de afaceri al anului în Italia, singurul premiu acordat antreprenorilor imigranţi din Italia, de compania de transfer de bani MoneyGram.

    Sosit în Peninsulă în urmă cu 18 ani, Florin Simon a pus bazele unei companii de import şi distribuţie de produse fabricate în România care ajung la românii răspândiţi în toată Italia. Afacerea totalizează în prezent venituri de 16 milioane de euro şi are 50 de angajaţi, toţi români. Denumită simbolic Roma..nia SRL, compania lui Simon a îndeplinit toate cele cinci criterii pentru câştigarea titlului de „cel mai bun antreprenor“: creştere, număr de angajaţi, inovaţie, tineri antreprenori şi responsabilitate socială.

    În drum spre depozitul lui Florin Simon, semnele că te apropii de o mică Românie sunt evidente de la staţia de metrou Rebibbia, în nordul Romei, unde vezi la tot pasul afişe cu apartamente de închiriat în limba română. Depozitul, întins pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, se află într-o zonă industrială din Roma, poartă în poartă cu un depozit al producătorului italian de cafea Lavazza, departe de Forul Roman, de Vatican şi, în general, de ochii turiştilor. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, Florin Simon a fost bucuros să acorde un interviu între două întâlniri de afaceri şi a fost încântat să răsfoiască o revistă Business Magazin în care a găsit întâmplător şi povestea antreprenorială a lui Adrian Gârmacea, fondatorul Electric Plus şi al brandului Barrier, originar, la fel ca şi el, din zona Moldovei. Sunt prieteni şi, potrivit lui Simon, se gândeau chiar să colaboreze, dar afacerea românului stabilit în Italia se concentrează deocamdată exclusiv pe produsele alimentare.

    „Povestea mea este lungă, aş putea spune că poate fi cuprinsă într-o carte“, şi-a început Simon discursul presărat cu oftaturi dese şi zâmbete modeste. Începe cu concluziile: a sosit singur la Roma în 1996, la 26 de ani, dar acum alături de el se află părinţii săi, soţia sa, Monica, fără de care spune că nu şi-ar fi putut construi afacerea, şi cei doi copii, unul în vârstă de 19 ani, student la Economie şi Management în Roma, şi un băieţel de 12 ani, elev pasionat de fotbal.

    Spiritul antreprenorial al lui Simon a început să se manifeste când avea puţin peste 20 de ani, în Bacău: „Făceam tot comerţ, adică luam de aici – vindeam acolo, vindeam nişte măsuţe găsite prin târgurile la care mergeam zilnic: la Roznov, la Târgu-Frumos, la Bucureşti“. Şi-a încercat apoi norocul cu un bar şi, pentru că lucrurile nu mergeau bine, a decis să plece în Italia cu gândul de a economisi banii de care afacerile lui aveau nevoie ca să funcţioneze. „Am venit în Italia pentru că aveam aici o rudă îndepărtată care mi-a spus că îmi poate oferi un pat. Era bun şi acesta, nu am fost nevoit să dorm pe sub poduri sau prin vagoane, cum s-a întâmplat cu alţi conaţionali“, îşi aminteşte Simon.

    Cele patru luni care au urmat au fost însă printre cele mai grele din viaţa sa: posturile erau blocate, mai ales în domeniul construcţiilor, din cauza Mani Pulite, una dintre cele mai vaste operaţiuni anticorupţie din Europa Occidentală postbelică, în care a fost dezvăluită lumea afacerilor murdare din spatele sistemului politic italian. După patru luni a reuşit să îşi găsească un loc de muncă pe un şantier, tot prin intermediul unei cunoştinţe. „Ţin minte că eram foarte descurajat şi aş fi vrut să mă întorc“, spune Simon. Dar nu se putea întoarce din cauza unui împrumut de 1.000 de dolari pe care trebuia să îl returneze cu dobândă. „Momentele în care vii sunt foarte grele, te gândeşti numai la familie şi îţi spui «Ce bine era acasă!».“ A început să lucreze ca salahor (ajutor de zidar – n.r.), muncă ce îi asigura un câştig zilnic ce echivalează astăzi cu suma de 25 de euro. „Era o experienţă nouă şi nu îmi plăcea, niciodată nu m-am gândit că o să lucrez în construcţii, nici nu mă uitam la domeniul acesta când eram în România.“

    Spera însă să strângă 10.000 de dolari într-un an, cu care să se întoarcă în România şi să îşi continue afacerile. După un an însă, a realizat că nu reuşeşte să economisească nici măcar suma pe care o împrumutase din cauza cheltuielilor pe chirie şi hrană. „După un an de zile începusem să mă obişnuiesc şi să îmi dau seama că, dacă nu ştiu chiar nimic, o să rămân salahor toată viaţa, iar visurile mele nu se vor putea adeveri niciodată“, rememorează el momentul când a conştientizat că s-ar putea să stea în Italia mai mult decât îşi propusese. I-a venit astfel ideea de a-şi face o firmă de renovări, la modă la vremea aceea în Peninsulă. Pentru a face acest lucru, trebuia să cunoască meseria, astfel că a început să se implice tot mai mult în activităţile firmei de construcţii în care era angajat.

    Ulterior s-a angajat într-o altă firmă, nişată pe ceea ce îşi dorea el să facă – rigips, pereţi falşi, tavane – , iar după trei ani consideră că „a început să înveţe“. O altă problemă de care s-a lovit în întemeierea unei firme era însă lipsa documentelor care să îi asigure şederea legală în ţară. „Mă gândeam că niciodată nu o să mă pot realiza. Italia era o ţară care nu îţi oferea prea multe şi trebuia să răzbaţi singur.“ A reuşit să îşi facă documentele în anul 2000, datorită soţiei. Sosită şi ea în Italia la un an după soţul său, a început să lucreze în cadrul unor familii care au ajutat-o să îşi facă documentele mult mai repede şi astfel au intrat amândoi în legalitate.

  • Tranzacţii emblematice

    „Nu am cum să mă retrag de la Allianz. Nu este cazul. Eu de la UniCredit nu m-am retras.În urmă cu zece ani mi-am făcut un calcul cu banca austriacă (UniCredit a cumpărat HVB/Banca Austria), am spus că nu vând totul atunci, dar vând cu o promisiune de cumpărare de la ei peste zece ani. După zece ani ne-am strâns mâinile şi fiecare a plecat pe drumul lui. La Allianz Ţiriac nu este cazul deoarece nici nu am vândut, nici nu am cumpărat, sunt al doilea acţionar cu 47-48% şi aşa rămâne”, spunea în vară Ion Ţiriac, după ce vânduse participaţia sa în cadrul UniCredit.

    Cu toate acestea, în noiembrie a ieşit din acţionariatul Metro Cash & Carry România, vânzând şi participaţia de 15%. Metro a fost primul comerciant străin care a investit în România, deschizând primul magazin în 1996, la Bucureşti, iar decizia de a investi este strâns legată de parteneriatul dintre grupul german şi Ion Ţiriac.

    Grupul UniCredit, care a preluat în iunie participaţia de 45% deţinută de Ion Ţiriac la UniCredit Ţiriac, era obligat, conform opţiunii de vânzare din 2005, să cumpere pachetul de acţiuni al fostului tenisman la un multiplu de 3,6-3,8 din activul net al băncii.

    Ţiriac Holdings are în continuare activităţi variate, în domeniul auto, imobiliare, leasing, aviaţie, energie, administrarea profesională şi managementul operaţional al imobilelor. Divizia auto a grupului, cu afaceri plasate în jurul a 200 de milioane de euro pe an, reuneşte mai multe afaceri, între care reţeaua de distribuţie şi service Ţiriac Auto, importatori, Ţiriac Auto Rulate.

    Ţiriac Imobiliare este un grup de companii care reuneşte proiecte rezidenţiale (precum Clubul Rezidenţial Stejarii), centre de afaceri şi showroom-uri, spaţii comerciale dar şi spaţii intravilane în întreaga ţară. Divizia financiară reuneşte Ţiriac Leasing, Premium Leasing şi Ţiriac Brokers, iar Ţiriac Air este un operator charter specializat în servicii VIP şi corporate, fiind singura companie aeriană privată din România care deţine un terminal business. Omul de afaceri mai deţine participaţii şi în cadrul firmei de asigurări Allianz Ţiriac (44%), dar şi alte pachete de acţiuni – 25% la Globe Ground Bcc şi 35% la Meteor Universal. De asemeni, este de notorietate colecţia de maşini a fostului tenisman, care reuneşte peste 150 de autoturisme.

  • REPORTAJ: Dorinţe de copil în România de azi: Să-mi aducă Moşul mâncare de Crăciun, ulei sau făină

    Casa Alexandra – aşezământ care aparţine fundaţiei Concordia şi care funcţionează exclusiv cu fondurile fundaţiei – este unul dintre cele două centre de zi în care se asigură pentru peste 70 de copii din familii sărace program gratuit de tipul “şcoală după şcoală”. Aici, copiii primesc zilnic o masă caldă, haine, îşi fac temele şi pot face duş. Totuşi, casa de copii nu e acasă, aşa că seara aceşti copii merg la casele lor, în Mimiu, cel mai sărac cartier din Ploieşti, unde casele nu au apă, iar curţile nu au garduri.

    Experienţa de 24 de ani în România i-a învăţat pe cei din organizaţie că sărăcia cruntă duce la abandon şcolar, iar de aici până la abandonul familial nu mai e mult.

    “Abandonul şcolar este primul pas spre abandonul familial. Părinţii sunt depăşiţi de situaţie, nu-şi permit să le asigure copiilor nevoile de bază, căldura în case, lemne, mâncarea. Urmează abandonul familial; în cel mai bun caz îi duc într-un centru al DGASPC. Au fost cazuri când i-au lăsat pur şi simplu pe stradă sau i-au abandonat în faţa unei instituţii”, spune Elena Matache, director executiv de programe şi proiecte la Organizaţia Umanitară Concordia.

    Casa Alexandra este al doilea centru de zi al fundaţiei Concordia, după Casa Cristina, deschisă în urmă cu doi ani. Aici, copiii primesc tot ce nu le poate asigura familia lor.

    “Primesc masa de prânz, iar pentru unii dintre ei este singura masă pe care o primesc. Acasă nu prea au ce să mănânce. Adică sunt cazuri în care nu putem discuta despre mic dejun, prânz şi cină în niciun fel. Pe de altă parte, primesc hăinuţe, materiale pentru şcoală şi pentru ei astea sunt cele mai importante valori. După aceea discutăm despre educaţie, despre planurile lor de viitor. Pentru ei, astea sunt nevoile de bază şi, în plus, au posibilitatea să facă un duş, care e foarte important. Ei nu au baie, nu au apă curentă. Faptul că pot să vină la noi să se apele, să-şi facă temele, fără să le pricinuiască părinţilor griji…părinţii văd în asta ca un cămin pentru copii, ei pleacă dimineaţă la şcoală şi merg seara acasă mâncaţi, spălaţi, cu temele făcute”, spune Elena Matache.

    Seara, unii părinţi îşi iau copiii de la centru şi îi duc acasă. Pe cei mai mari îi duc cei de la fundaţie până în staţia de autobuz. Pe lângă mâncare şi haine, copiii primesc şi consiliere, iar părinţii lor sunt ajutaţi să-şi găsească de muncă. De cele mai multe ori, trauma acestor copii poartă un singur nume: sărăcia.

    “Majoritatea au nevoie de consiliere, nu neapărat că în familie ar fi suferit traume mai mult decât acelea de a fi în situaţia de a nu avea ce să mănânce, ci din problemele sociale cu care ei se lovesc tot timpul: şi la şcoală şi pe unde merg sunt respinşi. Sunt etichetaţi: eşti ţigan, eşti sărac, eşti murdar şi atunci toate aceste respingeri au dus, în timp, la nişte probleme pe care le regăsim foarte uşor în comportamentul copiilor. Această respingere şi-a pus automat amprenta pe comportamentul lor şi atunci copiii sunt fie foarte timizi, fie agresivi, nu neapărat fizic, dar mai ales verbal. Majoritatea sunt introvertiţi, nu au încredere, nu au curaj să deschidă gura nici măcar la ore. A fost nevoie de aproape un an să reuşim să-i facem pe unii dintre copii să deschidă gura la ore. Deşi ştiau lecţiile, nu aveau curaj, pentru că le era teamă că vor fi luaţi în râs de colegi”, povesteşte Elena Matache.

    Şi totuşi, copiii aceştia atât de săraci sunt mult mai echilibraţi decât cei care primesc totul “de-a gata”, este de părere directoarea executivă de la Concordia.

    “Pentru mine sunt trei categorii de copii şi am sesizat diferenţele dintre ele în cei 13 ani de când lucrez aici. Sunt copiii din casele de tip familial care sunt abandonaţi de părinţi, care trăiesc acum în condiţii foarte bune la noi, dar nu au părinţii lângă ei. Sunt copiii din centrele de zi, care stau cu părinţii, dar sunt foarte săraci. Şi mai sunt copiii din familiile normale. Şi pot să spun că cei mai echilibraţi din punct de vedere emoţional sunt copiii din centrele de zi. Un copil care trăieşte lângă părinţi este mult, mult mai echilibrat. Sunt mult mai luptători, mai ambiţioşi şi mult mai recunoscători. Un copil care a crescut de mic într-o casă de tip familial preia practic ce se întâmplă într-o familie: este absolut normal să primească de toate şi ajunge la un moment dat să nu mai aprecieze o jucărie pe care o primeşte, sau o tabără sau o excursie sau hăinuţe, pentru că a crescut într-un ritm în care toate nevoile lui au fost acoperite şi nu a fost în situaţia în care să lupte pentruceva. Le-a avut pe toate”, mai spune Elena Matache.

    În aceste zile, copiii de la Casa Alexandra îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Şi îi pregătesc şi ei Moşului o surpriză: o serbare.

    La cei opt ani împliniţi, Cezar ar dori ca Moş Crăciun să-i aducă un elicopter cu telecomandă. Ar fi cea mai frumoasă jucărie din viaţa lui. A fost cuminte, învaţă să scrie şi este încrezător că-şi va primi cadoul, pentru că “Moşul e magic”. Întrebat ce face în centrul de zi, Cezar răspunde: “Învăţ. Învăţ să-i scriu Moşului. Dacă nu ştiu să-i scriu, nu cred că Moşul ar veni”.

    Monalisa are şase ani. Vrea “o păpuşă mare cu tabletă”. Nu ştie încă să scrie, dar e hotărâtă să înveţe, pentru că ştie că, după şapte – opt ani, dacă nu ştii să scrii, nu ai parte de cadouri de la Moş Crăciun. Lângă Monalisa, stă Marta. Are şapte ani şi spune că vrea “o păpuşă mică”. Şi mai spune că la Casa Alexandra “e mai bine ca acasă”.

    Gabi are nouă ani şi este în clasa a doua. Când întreb de ce nu e în clasa a treia, aşa cum ar trebui să fie la vârsta lui, tace şi lasă privirea în jos. Spune că merge la Casa Alexandra “ca să înveţe, să înveţe”. Denisa, şase ani, şi Maria, opt ani, sunt surori. Şi ele vin la Casa Alexandra să înveţe să scrie. Mai au o soră mai mică, de cinci ani, care abia aşteaptă să crească, să vină şi ea cu ele la centrul de zi. Fiecare dintre ele vrea câte o păpuşă de la Moş Crăciun.

    Pentru Monalisa, Marta, Denisa sau Cezar cadourile de la Moş Crăciun sunt cele mai frumoase din lume, iar la centru darurile sunt mai mari şi mai frumoase decât cele de acasă. Pentru ei, cadourile nu au brand. Păpuşa nu se cheamă în niciun fel, e doar o păpuşă. I-au scris cu toţii Moşului, s-au pregătit pentru serbare şi aşteaptă ziua cea mare.

    “Anul acesta reuşim să le oferim ce-şi doresc. Printr-un noroc, să zic aşa, voluntari din Austria au colectat scrisorile şi au pregătit cutii cu dorinţele copiilor. În proporţie de 90 la sută, totul e rezolvat”, spune directoarea de la Concordia.

    Şi adaugă: “Copiii ăştia ştiu să se bucure şi ştiu să aprecieze orice mic cadou pe care-l primesc. Pentru ei, o masă are cu totul altă valoare decât pentru un copil care are acasă tot ce-i trebuie şi zice «azi vreau să mănânc şi prăjituri şi ciocolată» şi nu le apreciază pentru că fac pare din viaţa lui de zi cu zi. Copiii ăştia au ajuns să dea o cu totul altă valoare alimentelor”.

    Sărăcia i-a făcut pe aceşti copii ca la şapte, opt sau nouă ani să-i ceară lui Moş Crăciun de mâncare. Pentru unii dintre ei, aceasta este mult mai importantă decât o păpuşă.

     

    “Fetiţele îşi doresc păpuşi, băieţii maşinuţe. Dar pe lângă astea, ei au scris acolo o listă întreagă cu mâncare, haine… Ei au dorinţe din astea…Eu sunt cea care am deschis ambele proiecte (Casa Alexandra şi Casa Cristina – n.r.) şi am fost implicată de la contactul cu comunitatea, până la punerea proiectelor pe picioare cu tot ce a însemnat: acte, dotări, personal, tot. Fiind implicată în asemenea manieră, m-am ataşat foarte uşor de copii şi am avut ocazia să văd tot felul de situaţii care m-au emoţionat. Au fost cazuri în care copiii au zis: «Eu nu vreau să-mi aducă Moşul o păpuşă pentru că ştiu că ea costă foarte mult, vreau să-mi aducă Moşul mâncarea de Crăciun, o sticlă de ulei, un kilogram de făină. Vorbim de copii mititei, de şapte ani, opt ani, nouă ani…” povesteşte Elena Matache.

    Cât despre viitorul îndepărtat, copiii din centrele de zi ale fundaţiei nu vor să fie cosmonauţi, poliţişti, învăţătoare sau doctoriţe. Vor să fie “oameni mari”. “(…) Adică să aibă un loc de muncă, să aibă un salariu în fiecare lună şi să aibă o casă. Ei spun «să fiu mare» şi asta înseamnă să aibă o casă, un salariu şi un loc de muncă”, mai spune directoarea de la Concordia.

    Conform celor de la Organizaţia Concordia, numai la Ploieşti şi numai în cartierul Mimiu se înregistrează o rată uriaşă a abandonului şcolar – doar zece la sută dintre copiii din acest cartier merg la şcoală. Familiile celorlalţi sunt prea sărace pentru un asemenea lux. Unii dintre ei au ajuns la 15, 16, 17 ani şi nu ştiu nici să scrie şi nici să citească.

  • (P) Angelli devine partener oficial “Let`s Do It, Romania!”

    “Am ales să sprijinim “Let`s Do It, Romania!”, în primul rând datorită cauzei pe care o reprezintă cu succes de mai bine de 6 ani, şi anume protecţia mediului, o cauză cu care rezonăm foarte mult ca şi companie. Acordăm o atenţie deosebită folosirii ambalajelor reciclabile, dar şi recuperării într-un mod cât mai structurat a ambalajelor puse deja pe piaţă, pentru a avea un impact minim asupra mediului. Ne dorim să contribuim la misiunea pe care “Let`s Do It, Romania!” a declarat-o, o ţară fără deşeuri. De asemenea, am găsit aici o echipă de oameni foarte profesionişti şi pasionaţi, pe care îi apreciem pentru rezultatele extraordinare pe care le-au avut, reuşind să construiască cea mai mare mişcare socială din România. Ne bucurăm să devenim parte din această poveste frumoasă şi să o ajutăm să atingă noi culmi în 2016″ a declarat Marius Obritenschi, Director de Marketing Angelli.

    “Let`s Do It, România!” a implicat, de-a lungul timpului, în acţiuni de curăţenie, peste 400 de companii, reprezentând 12 000 de voluntari din mediul corporate. De asemenea, peste 30 de companii au luat parte la acţiuni punctuale de amenajare a zonelor verzi sau de renovare a unor spaţii destinate persoanelor cu nevoi speciale (curţi de spitale, grădiniţe, şcoli), ajutând peste 15 000 de beneficiari direcţi să aibă condiţii de viaţă mai bune.

    “Ne face plăcere să colaborăm cu Angelli, una dintre companiile româneşti de succes, care ne reprezintă cu mândrie şi în afara ţării. Ne bucurăm ori de câte ori o companie alege să se implice social, în special atunci când are rădăcini în România şi aşteptăm cu entuziasm să creăm împreună proiecte care să ajute natura. Reprezentanţii Angelli ne-au arătat foarte multă deschidere şi dorinţă de a contribui la cauza noastră, aşadar le urăm “bun venit!” în echipa noastră de suporteri!” a declarat Andrei Coşuleanu, Director Executiv “Let`s Do It, Romania!”.

    Fondată de peste 20 de ani, Angelli s-a dezvoltat cu succes pe piaţa din România, şi deţine o cotă de piaţă de 30,4% pe segmentul vinurilor spumante şi cocktail-urilor (Sursă: Nielsen 2014, valoric). De asemenea, compania este liderul de piaţă în segmentul de aperitive. Angelli Cherry şi Vermouth se află în topul celor mai bine vândute aperitive din ţară, cu o cota de peste 41.6%. (sursă: Nielsen 2014, volumic).

    Începând cu anul 2003, Angelli este parte din concernul internaţional Henkell&Co., care comercializează anual peste 240 milioane de sticle de spumant, vin şi băuturi spirtoase în întreaga lume.

    În ultimii ani, Angelli s-a dezvoltat şi pe piaţa internaţională, marca Angelli fiind  o marca recunoscută în ţări europene ca: Spania, Italia, Ungaria, Turcia, Grecia, Letonia, Danemarca, Finlanda, Cipru, Olanda, Republica Moldova, Anglia, Austria, Serbia, dar şi în alte ţări ale lumii, precum Japonia, Canada sau Israel.

    “Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 şi până acum, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1 100 000 de voluntari, care au reuşit să adune peste 2.000.000 de saci (peste 22 500 de tone de deşeuri), iar media de deşeuri reciclate pentru cei patru ani de proiect a ajuns la 31%. “Let`s Do It, Romania!“ este parte din comunitatea internaţională “Let`s Do It, World!“.

  • Automatizarea sistemelor de livrare a carburanţilor din România

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • 15 evenimente care au marcat anul 2015

    Conceptul ultimei reviste din 2015 este marcat, din punctul de vedere al redacţiei Business Magazin,de intensitatea anului care se încheie. Anterior lui 2015, ultimii ani au fost marcaţi de criză, care a afectat diferit toate structurile societăţii. 2015 nu a mai fost afectat de criză, ci de atât de multe evenimente din atât de multe arii încât nu a putut lăsa pe nimeni indiferent, neimplicat sau neconectat la ştiri şi la efectul acestora.

    Oamenii de business îl numesc cel mai bun an de după criză. Capitalul românesc a cunoscut creşteri precum achiziţia Volksbank de către Banca Transilvania sau căderi precum falimentul celui mai mare asigurător românesc, Astra. Tranzacţiile precum vânzările lui Ion Ţiriac sau achiziţiile din imobiliare vorbesc de la sine despre o dezmorţire a banilor.

    Oamenii de pe stradă cred despre 2005 că a fost cel mai intens an politic.

    Toţi oamenii îl văd ca pe cel mai trist an de după Revoluţie încoace, din cauza dramei de la Colectiv, care l-a marcat şi care ne-a marcat
    pe toţi. Oamenii din toată Europa văd 2015 ca pe un an de turnură pentru modul cum vor evolua societatea, religia şi cultura celui mai democratic continent din lume.

    Oamenii din toată lumea se gândesc însă la cum va afecta ceea ce s-a întâmplat în 2015 pacea şi stabilitatea unei planete unde radicalismul, terorismul şi pericolele legate de războaie şi incertitudini politice serioase nu mai sunt teorii, ci lucruri care s-au întâmplat sistematic în acest an şi care au schimbat modul cum oamenii gândesc, cum călătoresc, cum fac business sau cum îşi extind afacerile, cum îşi construiesc casele sau cum îşi planifică viaţa.

    2015 a fost un an al extremelor, care ne face să intrăm în 2016 cu un bagaj de temeri, de resentimente sau de atenţie la oportunităţi. Vă invităm să citiţi în continuare cele 15 evenimente care au marcat businessul din România şi din lume, dar mai ales care au marcat fundamental România şi lumea.

    3 victorii macroeconomice

    Un nou candidat la podium-comerţ

    Anul dezmorţirii imobiliare

    Criza refugiaţilor

    Conflicte armate

    Robotizarea de la Dacia

    Falimentul anului

    Tragedia din clubul Colectiv

    Primii paşi în AeRO-Bursă

    Petrolul

    Pariul tehnologic al anului

    Gadgeturile anului

    Topul cărţilor de business (şi nu numai) ale anului

    Cele mai bune filme ale anului 

    Business Magazin în cel de-al 11-lea an

    Evenimentele inedite ale anului 2015

  • Vector Watch, singurul smartwatch de pe piaţă compatibil cu sistemele de operare iOS, Android sau Windows Phone

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România

  • Aplicaţia SEQR

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • Carrefour România a cumpărat reţeaua Billa

     Grupul Carrefour a lucrat cu casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, echipa fiind coordonată de partenerul Răzvan Gheorghiu-Testa. Avocaţii celeilalte părti au fost cei de la casa de avocatură Schoenherr, cu o echipă sub coordonarea lui Markus Piuk.
    Ziarul Financiar a anunţat în septembrie că francezii de la Carrefour urmează să semneze preluarea reţelei de supermarketuri într-o tranzacţie evaluată la aproape 100 mil. euro. Billa se afla acum în portofoliul nemţilor de la Rewe, care mai deţin în România şi lanţul Penny Market.

    Discuţiile între cele două parţi se desfăşoară de aproape un an însă au fost reluate mai intens în această toamnă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro