Peste doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Cei mai
multi culeg capsune, lucreaza in hoteluri si restaurante, fac
menajul sau au grija de copiii strainilor, unii inca mai culeg
firimiturile de pe piata de constructii, iar altii si-au incercat
pur si simplu norocul cu propriile afaceri. O alta categorie, mai
putin numeroasa, este cea a specialistilor, precum medicii si
inginerii, care si-au gasit prin forte proprii locuri de munca in
afara tarii.
Sunt insa si romani care au plecat de aici ca sa conduca acolo;
au fost alesi din zeci, sute sau chiar mii de omologi din alte
tari, dupa ce in Romania au demonstrat ca pot face fata unor
responsabilitati mai mari.
Si-au gasit locul peste tot in lume – in Europa, America, Asia
sau Africa -, castiga bine si, spre deosebire de ceilalti
conationali care lucreaza in strainatate, pastreaza o relatie
lipsita de revolta cu tara natala. Nu sunt resemnati, nu exclud
gandul de a se intoarce sa lucreze aici si nici nu vad in Romania o
tara cu lipsuri multe si oportunitati putine. Ei nu au plecat de la
rau la bine, ci de la bine la mai bine, iar toata povestea
relocarii nu poarta incarcatura unei tranzitii fundamentale, ci
reprezinta mai degraba o experienta personala si profesionala noua
si prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu
pretentii.
Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din Romania
– OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Calin Dragan de
la Coca-Cola sunt doar cateva exemple de oameni care, pana sa
ajunga sa conduca afaceri mari in Romania, au condus divizii sau
departamente in strainatate. Se intampla in orice domeniu, iar
importul si exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Multi
vad in mandatele internationale pe care le primesc cel mai bun
stagiu de pregatire pentru o pozitie mai importanta si, de multe
ori, evolutiile ierarhice ulterioare le confirma supozitiile.
Sa luam un exemplu concret: Cristian Negrescu lucreaza ca senior
director de operatiuni pentru categoria de ciocolata la nivel
global in cadrul Kraft Foods. Numirea in aceasta functie a avut loc
in urma cu trei luni, insa cariera de expat si-a inceput-o in urma
cu 12 ani, cand, din functia de director tehnic adjunct la fabrica
din Brasov a Kraft Foods Romania, a fost trimis la Strasbourg, ca
responsabil de servicii tehnice al Kraft Foods Franta. In 2000,
primeste postul de director de productie la fabrica din Halle,
langa Bruxelles, iar cinci ani mai tarziu este numit director de
operatiuni al Kraft Foods Belgia. Ramane in continuare un roman
expatriat, pentru ca in 2008 devine directorul de dezvoltare si
inginerie al Kraft Foods America de Nord, in divizia de snacks.
Acum locuieste la Zürich. Nu se gandeste la ce-ar fi fost daca
ar fi ramas in Romania, daca o ascensiune ierarhica la nivel local
i-ar fi asigurat o viata mai linistita, dar poate mai saraca in
satisfactii profesionale. “Sunt convins ca deciziile pe care le-am
luat in viata ar fi lasat loc de mai bine, mai pragmatic, mai
eficient. Dar cu certitudine, o decizie buna a fost cand, impreuna
cu familia, ne-am hotarat sa ducem o <viata migratoare>.
Vom avea o groaza de amintiri spectaculoase pentru pensie”,
spune Cristian Negrescu. Pentru traseul profesional in cadrul celui
de-al doilea producator mondial din industria alimentara da “vina”
si pe o combinatie reusita dintre “sprijinul si increderea unor
lideri de valoare” si o anumita doza de noroc “in momentele de
turnura ale carierei mele: m-am aflat la locul si la momentul
potrivit”. Dincolo de asta, Kraft Foods este o companie care, in
general, incurajeaza transferul de talente de pe o piata pe alta.
Numai la nivel de management, filiala din Romania si-a trimis
reprezentanti in Austria (unul), in Elvetia (trei), Serbia (unul)
si Ungaria (doi).
De altfel, industria bunurilor de larg consum s-a transformat,
in ultimii ani, intr-unul dintre cei mai activi exportatori de
manageri. Sigur, o ierarhizare a celor mai generoase companii din
acest punct de vedere si, implicit, a industriilor de care apartin
este limitata si dependenta de investitiile straine dintr-un anumit
domeniu. Altfel spus, numarul managerilor romani relocati in
strainatate din industria auto, spre exemplu, este foarte mic,
tocmai pentru ca nu prea ar avea unde sa se relocheze, in timp ce
in sectorul bunurilor de larg consum, al serviciilor financiare sau
al productiei farmaceutice, lucrurile stau mult mai bine datorita
intrarii in piata a unui numar mare de jucatori internationali.
Simona Popovici este cel mai recent exemplu de manager format in
cadrul unei companii multinationale, din al carei plan de cariera
face parte relocarea in strainatate.