BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Business sau o mişcare socială? Interviu cu Gabriela Gandel, managing director global al Impact Hub

    Impact Hub este un business sau o mişcare socială? După o perioadă de criză şi de căutare a răspunsului la această întrebare, fondatorii reţelei, un grup de oameni devotaţi inovaţiei sociale, au decis să continue cu un nou model de inovaţie organizaţională. După ce l-au găsit, au schimbat şi echipa de management, iar fostul director global al AIESEC, Gabriela Gandel (absolventă de ASE şi crescută la Vălenii de Munte), a devenit managing director global al noului Impact Hub.

    Cum îţi explici că ai devenit, la 10 ani de carieră, managing director global al Impact Hub?

    Încă de la începutul adolescenţei am fost activă în diverse activităţi cu impact, mai ales prin voluntariat şi probabil influenţată puternic de contextul familial (am crescut într-o familie cu tată preot şi cu o mamă farmacistă, foarte implicaţi în comunitate). A urmat experienţa cu ProVita România, apoi cu AIESEC, odată ce am ajuns în ASE. Din 2004 am început munca în domeniul dezvoltării organizaţionale, de echipă şi personale cu Human Invest Romania ca trainer asociat. Apoi din 2005 am început rolurile profesionale cu AIESEC, inclusiv în echipa globală a AIESEC din 2006 până în 2008. Apoi am decis să lucrez cu Future Considerations pentru a sedimenta perspectiva globală şi practicile de dezvoltare organizaţională şi de echipă către crearea unei organizaţii democratice, antreprenoriale şi relevante în ziua de astăzi (îmbinând concepte de business şi de impact şi de contribuţie socială). Din 2010 am început să lucrez alături de Impact Hub. Am plecat din România în 2006 în urma selecţiei ca Vicepreşedinte Resurse Umane în echipa AIESEC globală. Prima ţară în care am lucrat a fost Olanda, apoi m-am mutat în Londra – Marea Britanie, iar după 5 ani ne-am mutat în Austria, Viena. Aşadar, în total am trăit şi lucrat în 3 ţări, însă din 2006 sunt în afara ţării în care locuiesc (fie ea Olanda, UK sau Austria) mai mult de 150 de zile din an şi am vizitat şi lucrat în peste 50 de ţări din toate continentele.

    Cum s-a întâmplat numirea la conducerea AIESEC?

    În 2007 am decis să candidez ca preşedinte al AIESEC global. La momentul respectiv, AIESEC exista în aproximativ 120 de ţări şi teritorii, avea în jur de 15.000 de membri şi crea 4.500 de experienţe internaţionale de lucru pe an. Viziunea mea a fost să aducem organizaţia la o rată de creştere semnificativă şi să creştem relevanţa experienţelor oferite tinerilor atât de lucru internaţional, cât şi de a conduce echipe şi proiecte. Astăzi organizaţia are peste 40.000 de membri, oferă peste 15.000 de experienţe internaţionale anual, există în peste 130 de ţări şi reuşeşte să lucreze în colaborare cu unele dintre cele mai importante companii (Apple, ING, Alcatel, PwC, etc.), NGO-uri (Ashoka, SOS) şi GO-uri (UN) din lume. Mandatul meu a fost un moment‑cheie pentru organizaţie, pavând drumul către acest succes prin crearea unei culturi organizaţionale focusate pe rezultate şi colaborare, modificarea sistemelor organizaţionale învechite şi crearea de parteneriate noi relevante viziunii pe termen lung.

    De la conducerea AIESEC ai plecat la Future Consideration, care a fost numit în 2014 cel mai democratic loc de muncă din lume. Cum e să lucrezi la cel mai democratic loc de muncă din lume?

    Future Considerations este o firmă boutique de consultanţă focusată pe dezvoltarea de lideri, facilitarea proceselor de transformare organizaţională şi crearea de echipe performante. Lucrează mai ales cu echipele de management din companiile globale cu sedii principale în Londra şi foloseşte metode şi modele de lucru care sunt inovative şi îmbină consultanţa clasică (management consulting) cu cele mai progresive idei în dezvoltarea/psihologia umană şi organizaţională. Am decis să lucrez cu Future Considerations pentru că mi-a dat şansa să lucrez în multe industrii – de la industria bancară, la consultanţă, artă şi industria petrolului – la nivelul cel mai înalt şi să pot ajunge rapid în conducerea de proiecte globale interesante şi ambiţioase. În cei aproape 4 ani cu Future Considerations am făcut multe proiecte, însă unul din cele mai dragi unde am fost program director a fost Next Generation Development Program – un program de 9 luni livrat cu echipele de senior management în HSBC în care învăţăm un nou model de leadership.

    Şi ce o face totuşi cea mai democratică organizaţie?

    Future Considerations a fost o adevarată şcoală de viaţă – o organizaţie pe care noi, ca angajaţi, o puteam schimba şi influenţa alături de fondatori. O organizaţie în care dialogul deschis era o cerinţă, în care feedbackul era esenţial şi dezvoltarea personală şi de echipă un ingredient pe care noi îl consumam în fiecare zi şi nu doar îl promovam clienţilor. Am avut lideri inspiraţionali şi spaţiu de leadership şi creativitate cu mult suport din partea colegilor. În 2010 am schimbat chiar şi organizarea legală a companiei într-o cooperativă, deţinută de angajaţi – o ultimă picătură în a fi cu adevărat o organizaţie democratică.

    Cum a reuşit Impact Hub să te recruteze din locul de muncă perfect?

     Impact Hub a fost în jurul meu de mulţi ani – probabil de prin 2008. Prieteni din diverse contexte de lucru sau cunoştinţe din domeniul profesional au construit un Impact Hub în oraşul lor (Viena, Amsterdam) sau au fost implicaţi în diverse proiecte cu Impact Hub. Chiar am participant şi eu în câteva proiecte înainte de a lua în considerare rolul pe care îl am astăzi. Nu m-am gândit că ar fi o oportunitate pe termen lung până când nu am primit un mesaj din partea unuia din liderii lor globali care tocmai conducea un proces de schimbare semnificativă în organizaţie. În 2010, Impact Hub a trecut de la o structură organizaţională de franciză la o structură de reţea internaţională în care organizaţiile membre deţin activele colective ca parte dintr-o asociaţie globală şi reprezintă forumul decizional final – în alte cuvinte, o reţea bazată pe democraţie, viziune şi colaborare. Dat fiind că pasiunea şi realizările mele profesionale sunt exact în genul acesta de organizaţie şi proces de transformare, liderii de atunci m-au invitat să îi ajut să definească şi să stabilizeze acest nou model organizaţional. Am acceptat provocarea mai ales pentru aspectul global, tipul de organizaţie, oportunitatea de influenţă şi de leadership, şi foarte mult din cauza viziunii ambiţioase de a creşte cea mai mare comunitate de antreprenori de businessuri cu impact, dedicaţi rezolvării celor mai importante probleme din societăţile lor.  

    Care este rolul tău la Impact Hub din poziţia actuală?

    Rolul meu a fost acelaşi de la început – managing director network development. Ce s-a schimbat însă foarte mult în ultimii 5 ani a fost scopul şi dimensiunea organizaţiei. Când am început, rolul se referea la doar 23 de Impact Hub-uri (pe atunci Hub-uri) mai ales în Europa şi America de Nord. Astăzi avem 76 de Impact Hub-uri deschise în toate continentele şi încă 20 în proces de fondare cu peste 11.000 de membri activi care lucrează să creeze impact social pozitiv.

    Cum îţi împarţi timpul?

    Concret, responsabilităţile mele sunt de a găsi şi de susţine în procesul de fondare noi echipe interesate în deschiderea unui Impact Hub în regiunile pe care ne concentrăm – de exemplu, anul acesta mai ales Africa, America Latină şi SE Asiei – dar şi lucrul cu echipe care vin din regiuni deja existente. În plus, eu sunt responsabilă de sistemele care cresc colaborarea, schimbul de cunoştinţe şi resurse, cât şi diversele sisteme suport către toate Impact Hub-urile deja deschise. O zi normală începe cu munca pe un proiect important (fie el despre dezvoltarea unui nou concept de eveniment global sau înţelegerea strategiei necesare de a intra pe o nouă piaţă), urmată de procesarea inbox-ului şi de obicei între 5 şi 7 conferinţe telefonice cu diverse echipe, parteneri sau colegi de echipă pentru diversele proiecte pe care le conducem împreună. 

  • Povestea antreprenorului român care a transformat jocurile pentru copii într-o afacere de 1 milion de dolari

    Industria jocurilor video a devenit în ultimii ani ramura care se dezvoltă continuu în industria entertainmentului, ajungând să fie astăzi poate la fel de importantă ca industria filmului de la Hollywood. Veniturile jocurilor confirmă acest fapt: în 2015, Avengers: Age of Ultron, blockbusterul celor de la Marvel, a obţinut 84 de milioane de dolari în Statele Unite în ziua premierei. Ziua de lansare a jocului video Metal Gear Solid V: The Phantom Pain le-a adus producătorilor 179 milioane de dolari. Desigur că există filme care înregistrează încasări uriaşe (vezi Star Wars sau Jurassic World), însă şi publicul filmelor este încă mult mai numeros. Tendinţa s-ar putea inversa în viitor, mai ales dacă ţinem cont că publicul va creşte obişnuit încă din copilărie cu jocurile pe calculator.

    Despre piaţa jocurilor pentru copii ştie multe detalii Daniel Tamaş, cel care a fondat în 2007 Idea Studios la Cluj, alături de colegul său de bancă din liceu, Tudor Rad. Piaţa locală a jocurilor este dominată de cinci mari producători de jocuri – Ubisoft, EA Games, Gameloft, King şi MavenHut –, care au înregistrat anul trecut venituri totale de aproximativ 89 de milioane de euro, dar şi de studiouri locale, precum Amber, care a ajuns anul trecut la venituri de 6 milioane de euro.

    Daniel Tamaş şi Tudor Rad au pornit studioul în 2007, dar nu pentru a dezvolta jocuri, ci pentru a avea o formă profesională şi legală prin care să factureze munca de freelance pe care o făceau în web design & development şi consultanţă. La scurt timp însă, au descoperit că există cerere pentru jocurile online destinate copiilor, deci o oportunitate de business. „Deşi nu aveam buget, am început timid să contactăm publisheri mari care aveau nevoie de astfel de conţinut. În momentul în care aceştia ne-au publicat câteva jocuri şi ne-au picat serverele din cauza numărului mare de accesări, ne-am dat seama că există un potenţial extraordinar pe această piaţă“, spune Daniel Tamaş. Ulterior, sub umbrela Idea Studios au apărut companiile Transylgamia şi Jellycs, cu scopul de a se extinde pe noi segmente de business. În 2014, cele trei companii au avut împreună o cifră de afaceri de aproape un milion de dolari şi au reuşit să menţină un profit constant, care a fost reinvestit în cele trei companii în proporţie de 70-80%.

    Primele jocuri ale Idea Studios au fost cele pentru fetiţe, în particular jocuri de make-up şi dress-up, după ce Daniel Tamaş şi Tudor Rad au sesizat o cerere pe piaţa internaţională de gaming pentru asemenea jocuri video. Dar cererea nu a fost singurul motiv pentru care au mers în această direcţie. Mult mai important a fost faptul că jocurile pentru fetiţe necesită mai puţină muncă: „Dacă pentru băieţi ai nevoie să creezi un mediu mai complex şi interactiv, fetele au nevoie mai degrabă ca în joc să existe o diversitate mare a obiectelor, spre exemplu multe farduri sau coafuri, un număr cât mai mare de haine, dar şi o varietate de backgrounduri. Apoi, din punctul de vedere al programării, jocurile pentru fete sunt mai uşor de realizat, ceea ce presupune un volum de muncă mai mic şi costuri reduse de dezvoltare“, motivează Tamaş.

    Jocurile au mers bine, studioul s-a dezvoltat, iar în 2011 aveau o echipă de 25 de oameni. Deveniseră parteneri cu Spil Games, unul dintre cei mai mari publisheri de jocuri online din lume: produceau jocuri pentru ei, iar Spil Games le publica pe platforma proprie. Dar cum lucrurile bune nu ţin la nesfârşit, o schimbare din Statele Unite a modificat substanţial businessul de la Cluj: „Totul părea să meargă bine până în momentul în care s-a schimbat echipa de management a celor de la Spil Games, iar noua echipă a ales să‑şi taie din costuri şi să renunţe la colaborarea cu noi. Astfel, am fost puşi în situaţia în care nu mai aveam o sursă constantă de finanţare care să poată susţine o echipă de 25 de oameni“, povesteşte Tamaş. Atunci au luat decizia să publice jocurile chiar ei pe site-ul pe care-l aveau atunci, cutezee.com. Când au atins borna de 1 milion de vizite pe site, au decis să vândă. Cu banii primiţi au ales să fuzioneze cu Paul Mureşan, care avea o companie specializată pe acelaşi segment. „Uitându-ne în urmă, aceasta s-a dovedit cea mai bună decizie pe care am putut să o luăm la momentul respectiv“, afirmă acum antreprenorul.

     

  • Ţara în care femeile conduc companii de miliarde de dolari, dar nu au dreptul de a şofa

    În Arabia Saudită femeile nu pot şofa, nu pot să îşi arate părul în public sau să plece din ţară fără permisiunea soţului, dar pot administra în schimb afaceri de ordinul miliardelor de dolari.

    Este cazul Lubnei Olayan, şefa operaţiunilor din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, unul dintre cele mai mari conglomerate din Arabia Saudită.

    Fost analist la JPMorgan, Lubna Olayan coordonează operaţiunile din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, companie cu activităţi diversificate înfiinţată de tatăl ei în 1947. Cu 15.000 de angajaţi şi 50 de companii afiliate, grupul, cu sediul central în Atena, este activ în aproape toate sectoarele economiei saudite, inclusiv în servicii petroliere, oţel şi fast food.

    Lubna Olayan, desemnată în această lună femeia de afaceri a anului în Arabia Saudită, este una dintre puţinele femei din elita scenei de afaceri din Golful Persic care s-au dovedit atât de inteligente încât au fost alese de taţii lor să conducă afaceri, explică David Butter, analist specializat în afacerile din Orientul Mijlociu şi membru al Chatham House în Londra.

    În vârstă de 59 de ani, Olayan coordonează 40 de companii şi firme mixte şi administrează un portofoliu de acţiuni saudite tranzacţionate public în valoare de peste 4,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg. În 2004, Olayan a devenit prima femeie aleasă în boardul unei companii din Arabia Saudită, respectiv Saudi Hollandi Bank, la care o divizie a grupului Olayan deţine o participaţie de 21,8%.

    În timpul mandatului său, grupul pe care îl conduce a încheiat un acord pentru furnizarea de servicii de logistică grupului Saudi Aramco, cel mai mare exportator de petrol din lume, iar una dintre companiile mixte pe care le deţine a fost aleasă ca principal dezvoltator al hubului tehnologic din proiectul King Abdullah Economic City, de lângă Jeddah.

    Grupul Olayan este, prin intermediul unei companii mixte cu The Weir Group, unul dintre cei mai mari producători de echipamente tubulare pentru exploatările petroliere. Divizia de alimente este principalul deţinător al francizei pentru Burger King în Orientul Mijlociu şi nordul Africii. Grupul mai fabrică aluminiu, oţel şi materiale plastice, fiind şi producător local pentru Kleenex, Coca-Cola şi scutecele Huggies.

    În baza deţinerilor de acţiuni, a investiţiilor imobiliare şi a trei dintre afaceri despre care sunt disponibile informaţii, Olayan Group este evaluat la peste 10 miliarde de dolari, iar cei patru copii ai fondatorului, Khaled, Hayat, Hutham şi Lubna Olayan, precum şi văduva acestuia, Mary Perdikis Olayan, născută în Statele Unite, sunt incluşi, împreună, în indicele Bloomberg al miliardarilor. Niciuna dintre aceste persoane nu a apărut vreodată, individual, într-un top internaţional al bogaţilor.

    În Arabia Saudită, afacerile de familie sunt transferate de obicei generaţiei viitoare conform legii islamice, potrivit căreia fiii primesc o moştenire de două ori mai mare decât fiicele. O sursă apropiată situaţiei a spus însă că în cazul familiei Olayan averea ar fi fost împărţită în mod egal între cei cinci moştenitori.

    Toţi cei patru fraţi Olayan sunt membri ai boardului Olayan Group, dar surorile Lubna şi Hutham sunt cele mai vizibile în plan public.

    Ca director general al diviziei din Orientul Mijlociu a grupului, Olayan Financing, cu sediul la Riad, Lubna este cea mai proeminentă femeie de afaceri din Arabia Saudită, ţară în care femeile reprezintă doar 16% din forţa de muncă, potrivit Departamentului de Statistică şi Informaţii din Arabia Saudită.

    Lubna Olayan, care şi-a cunoscut soţul american în timp ce studia la Universitatea Cornell, a început să lucreze ca analist financiar la JPMorgan în New York, după ce a obţinut un MBA la Universitatea Indiana. Ea s-a alăturat afacerii familiei în 1983, la cererea tatălui ei, Suliman Olayan. Venirea la Riad, unde puţine femei muncesc, a reprezentat o tranziţie dificilă, dar Lubna a beneficiat de sprijinul tatălui său, care i-a servit drept mentor.

    Suliman Olayan a fost un orfan cu mijloace modeste de trai, iar ascensiunea sa este cu atât mai notabilă având în vedere că nu are legături de sânge cu familia regală saudită. El a început să lucreze ca dispecer la compania care a precedat Saudi Aramco, la vârsta de 19 ani. Zece ani mai târziu, când compania a început construcţia unei conducte petroliere majore, Olayan şi-a ipotecat casa pentru 4.000 de dolari, a cumpărat câteva camioane şi a obţinut un contract pentru acel proiect. Compania fondată atunci de Suliman a devenit baza de la care s-a format Olayan Group. Ca multe alte companii de familie din Arabia Saudită, compania lui Suliman s-a dezvoltat prin oferirea de servicii industriei petroliere în formare şi a contribuit la modernizarea ţării. Prin parteneriatele formate de Olayan, saudiţii au obţinut acces la pasta de dinţi Colgate, la biscuiţii Oreos şi la Coca-Cola.

  • Viitoarele cuceriri ale Dacia

    Patru din cele cinci modele Dacia vândute în Europa sunt în top zece cele mai vândute, iar două sunt în top cinci la nivel european. Din cele zece cele mai mari pieţe pentru brandul autohton, România şi Maroc deţin supremaţia în materie de cotă de piaţă, cu valori apropiate de 30%, în timp ce Franţa este numărul unu la volume. Pentru prima dată, în 2015, bătălia cea mai dură s-a dus pentru locul doi, unde Spania „a provocat la duel“ Germania, în condiţiile în care ibericii au urcat cu 24% la peste 45.200 de unităţi, adică exact în coasta teutonilor plasaţi la 45.700 de maşini în urma unui declin de 6,4%.

    Tot din cele mai mari zece pieţe, patru au încheiat anul 2015 cu creşteri de două cifre şi numai trei au scăzut, însă declinul s-a regăsit în Europa de Vest, în Franţa, Germania şi Belgia, unde clienţii au ales tot mai mult să cumpere maşini mai scumpe, mai sigure şi mai bine echipate decât modelele din oferta Dacia.

    Între timp, în România, Automobile Dacia îşi consolidează titlul de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, înregistrând o creştere de 2,2% în primul semestru al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2014, la 10,02 miliarde de lei (2,25 miliarde de euro).

    Dacă ritmul se va fi menţinut şi în a doua jumătate a anului trecut, când producţia a fost stabilă, iar compania a lansat în producţie noi componente, cifra de afaceri ar creşte spre 19,4-19,5 miliarde de lei potrivit estimărilor ZF, fiind astfel prima companie de pe piaţa locală care ar ajunge aproape de pragul de 20 miliarde de lei.

    Automobile Dacia a devenit în 2013, pentru prima dată, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri raportată – 18,4 miliarde de lei. Acum Dacia se pregăteşte să-şi consolideze poziţia de lider pentru al treilea an con-secutiv, având în vedere că la nouă luni OMV Petrom SA puncta deja un declin de 16% al cifrei de afaceri, potrivit datelor companiei. Singura companie care a trecut pragul de 19 miliarde de lei cifră de afaceri a fost OMV Petrom SA în 2012, ultimul an în care a fost cea mai mare companie din România şi când a atins un nivel de 19,5 miliarde de lei.

    În primele 11 luni ale anului trecut producţia Dacia de la Mioveni s-a menţinut la acelaşi nivel cu volumul atins în perioada similară din 2014, la un volum de peste 314.000 de autoturisme, potrivit datelor Asociaţiei Produ-cătorilor şi Importatorilor de Auto-mobile.
    Dacă ritmul ascendent s-a păstrat şi în decembrie, uzina se îndreaptă spre un volum de 340.000 de maşini, foarte aproape de capacitatea maximă de 350.000 de unităţi.

    Miza mandatului lui Nicolas Maure în funcţia de preşedinte şi director ge-neral al Automobile Dacia o reprezintă creşterea eficienţei uzinei Dacia în raport cu cele din Maroc şi Rusia, în condiţiile în care România nu are nici infra-structură dezvoltată, fapt ce majo-rează costurile, şi nici o piaţă auto locală puternică capabilă de a absorbi o cotă cât mai mare din producţia uzinei.

    În prezent, volumul pe care îl vinde Dacia în România poate fi acoperit din producţia a 24 de zile lucrătoare. Lipsa unei autostrăzi care să lege direct uzina de Europa de Vest, principala piaţă a Dacia, costă compania 30 de euro per maşină, adică peste 10 milioane de euro anual. „Povestea Da-cia, ca şi a industriei auto în general în România, aceasta devenind principala industrie de export a ţării, s-a realizat în condiţiile unei dezvoltări foarte lente a infrastructurii de transport. În ciuda unor progrese pe diferite segmente, nu avem încă o autostradă care să traverseze Carpaţii pe criticul sector Piteşti – Sibiu sau una care să conecteze fabricile din zona Craiova de zona industrială Piteşti – Mioveni“, este de părere Ionuţ Simion, country mana-ging partner al PwC România.

    În opinia sa, „dacă ne dorim succesul pe termen lung al industriei auto în România şi atragerea de noi cons-tructori şi producători de componente şi subansambluri în România, este vital ca autorităţile să se concentreze pe îmbu-nătăţirea infrastructurii de transport şi pe finalizarea tronsoanelor de autostradă vitale pentru derularea în condiţii optime a exporturilor către pieţele din vestul Europei. Această preocupare este cu atât mai importantă cu cât România se află într-o competiţie globală pentru atragerea şi păstrarea investitorilor în acest sector strategic“.

    Dacia a organizat anul trecut o serie de plecări voluntare prin care 500 de salariaţi au ales să părăsească uzina primind până la 14 salarii com-pensatorii. Potrivit oficialilor com-paniei, au ales să plece în special cei cu vârste de peste 57-58 de ani şi cei cu probleme de sănătate, dar şi oameni care lucrau în birou, nu numai în uzină. De asemenea, plecări sunt programate şi pentru anul curent. Acest proces se reflectă şi în numărul angajaţilor, care s-a redus cu 2% în primul semestru din 2015 la 13.885 de salariaţi în medie. Pe de altă parte, cheltuielile cu personalul au crescut cu peste 5% la 581 milioane de lei în S1 2015. Potrivit declaraţiilor anterioare ale lui Nicolas Maure, în 2015 numărul total al salariaţilor nu a scăzut tot cu 500 deoarece eliberarea posturilor a permis companiei să angajeze mai mulţi tineri şi specialişti în automatizare pentru a programa roboţii instalaţi.

  • Hobbiton, locul unde turiştii se pot întâlni cu personajele din Stăpânul Inelelor – GALERIE FOTO

    Hobbiton este una din locaţiile folosite în timpul filmărilor pentru trilogia Stăpânul Inelelor şi pentru continuarea acesteia, Hobitul. Situată în Noua Zeelandă, la 10 kilometri de oraşul Matamata, Hobbiton a devenit un loc de pelerinaj pentru fanii aventurilor imaginate de J.R.R. Tolkien.

    Legenda spune că Peter Jackson a ales locul în timp ce se plimba cu un elicopter în Noua Zeelandă, căutând peisaje care să semene cu cele descrise de Tolkien în cărţile sale.

    Centrul turistic, deschis din 2002, are o suprafaţă de 5,5 hectare şi a primit până în prezent peste un milion de vizitatori din întreaga lume.

  • Atenţie ce postaţi pe Facebook! Aceşti oameni au primit ani grei de închisoare pentru fotografii postate pe reţeaua de socializare

    Postarea unei fotografii pe Facebook poate atrage consecinţe extrem de neplăcute – mai ales dacă eşti un fost deţinut şi în selfie apari cu o armă, potrivit Business Insider.

    Un judecător din Statele Unite l-a condamnat pe un bărbat la 15 ani de închisoare pentru port ilegal de armă, în condiţiile în care era un fost deţinut.

    Bărbatul a postat în octombrie 2013 o fotografie pe Facebook în care ţinea un pistol de calibru .45. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, Allah Farrad, a avut două condamnări anterioare pentru port ilegal de armă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Atenţie ce postaţi pe Facebook! Aceşti oameni au primit ani grei de închisoare pentru fotografii postate pe reţeaua de socializare

    Postarea unei fotografii pe Facebook poate atrage consecinţe extrem de neplăcute – mai ales dacă eşti un fost deţinut şi în selfie apari cu o armă, potrivit Business Insider.

    Un judecător din Statele Unite l-a condamnat pe un bărbat la 15 ani de închisoare pentru port ilegal de armă, în condiţiile în care era un fost deţinut.

    Bărbatul a postat în octombrie 2013 o fotografie pe Facebook în care ţinea un pistol de calibru .45. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, Allah Farrad, a avut două condamnări anterioare pentru port ilegal de armă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Bistriţeanul de 26 de ani care a inventat în SUA cel mai bun lucru de la penicilină încoace. Câştigă un milion de dolari

    iMedicare, softul creat de Flaviu Sîmihăian, un tânăr de 26 de ani din Năsăud, este folosit de peste 1.000 de farmacii americane şi aduce venituri de un milion de dolari după doar un an de la lansare.

    “Fiecare minut petrecut pe altceva decât munca la start-up-ul vostru este asemenea unui minut în care vă uitaţi la ecranul gol al calculatorului”, este unul dintre sfaturile pe care năsăudeanul Flaviu Sîmihăian, cofondatorul companiei americane iMedicare, îl adresează pe blogul personal tinerilor antreprenori.

    Mesajul este în limba engleză şi este transmis mai ales cititorilor din Statele Unite ale Americii, unde tânărul în vârstă de 26 de ani este mai cunoscut decât în România. iMedicare, software-ul conceput de Sîmihăian împreună cu un partener american la fel de tânăr, „este cel mai bun lucru inventat de la penicilină încoace”, potrivit unui reprezentant al unei farmacii din Los Angeles.

    Concret, softul conceput de Sîmihăian îi ajută pe pacienţii farmaciilor americane să găsească planul cel mai bun de asigurare pentru medicamentele lor, iar pe farmacişti să ofere cel mai bun serviciu pacienţilor.  Creat în 2012, software-ul ajunge în peste 1.300 de farmacii partenere şi generează venituri de circa un milion de dolari.

    De ce a ales tânărul năsăudean să fondeze o astfel de companie în Statele Unite ale Americii? A fost purtat pe tărâmul făgăduinţei în urmă cu mai bine de un deceniu de o cu totul altă activitate: a aterizat în Carolina de Nord în 2001, chiar de ziua Americii, pentru a juca tenis de câmp.

    La 12 ani, se clasa între primii cinci jucători de tenis la nivel naţional pentru categoria sa de vârstă şi, după ce o familie de americani i-a vizitat familia prin intermediul fundaţiei Rotary International, a primit oportunitatea de a juca în Statele Unite. Bob şi Susan Smith din Concord, Carolina de Nord l-au primit pe Sîmihăian pentru a juca timp de câteva luni tenis cu copiii din SUA.

    Vizita de câteva luni s-a extins la un an, odată ce familia Smith s-a hotărât să îl găzduiască pentru ca Sîmihăian să studieze la Cannon School din Concord. „În primul an simţeam că am căzut de pe o altă planetă. Nici glumele care erau amuzante acasă nu erau amuzante aici„, îşi aminteşte antreprenorul despre experienţa timpurie în State.

    Treptat, s-a acomodat la viaţa americană, a continuat să meargă la şcoală, la tenis şi chiar şi la biserică împreună cu familia ce îl găzduia. După ce a încheiat perioada de studiu planificată iniţial, familia Smith i-a oferit posibilitatea de a continua şi liceul în micul oraş american. Traseul lui Sîmihăian în SUA nu a fost însă lipsit de obstacole. În vara anului 2002, când a venit acasă timp de trei luni pentru a-şi vedea familia şi a juca în turnee de tenis în ţară, viza de student i-a fost anulată şi a primit o interdicţie pentru zece ani de a reveni pe tărâmul american.

    Nenumărate intervenţii din partea familiei americane, inclusiv venirea lor la Ambasada SUA din Bucureşti, au adus într-un final ridicarea interdicţiei şi înapoierea vizei de student a tânărului Sîmihăian.

    Înapoi în SUA, a terminat liceul cu un an mai devreme şi a aplicat pentru studii în cadrul Davidson College, unde a obţinut o bursă tot datorită tenisului. A absolvit colegiul american şi s-a întors pentru o perioadă scurtă în ţară. „Am jucat un pic tenis profesionist în România, dar, nefiind îndeajuns de bun ca să fiu următorul Năstase, am ales să schimb domeniul.„
    S-a întors în SUA, unde a obţinut un post de business and technology applications analyst în cadrul University of North Carolina din oraşul Charlotte, unde a absolvit simultan şi masterul în Software Design and Engineering.

     

    vea 23 de ani când s-a hotărât să pornească o afacere pe cont propriu. Ideea iMedicare i-a venit după ce l-a cunoscut pe Matthew Johnson, care termina şcoala de farmacie şi observase că multe dintre farmaciile americane foloseau un software înve-chit. Majoritatea pacienţilor îi întrebau pe farmacişti costul asigurărilor şi, ţinând cont că în SUA există circa 50 de variante de planuri de asigurare, ei pierdeau mult timp oferindu-le răspunsurile.

    Sîmihăian şi Johnson au creat aplicaţia pentru iPad numită iMedicare, care îi ajută pe vârstnici să identifice cel mai bun plan de asigurare de sănătate din multitudinea existentă pe piaţa farmaceutică americană. Vârstnicii găsesc astfel mai uşor un fond de asigurare care să le ofere medicamentele necesare şi să îi ajute să economisească bani. Suma economisită prin platformă poate ajunge, potrivit lui Sîmihăian, până la 800 de dolari. Planul este avantajos şi pentru farmacii, care pot vedea care dintre planurile de asigurare sunt cele mai profitabile; astfel, farmaciile mai mici pot deveni competitive.

  • Povestea incredibilă a oraşului care a costat o avere şi are doar o mână de locuitori

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ

  • Alan Rickman, unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood, s-a stins din viaţă la 69 de ani

    Actorul britanic Alan Rickman, cunoscut pentru filme precum Harry Potter, Greu de Ucis sau Robin Hood, a murit la 69 de ani. Starul de cinema suferea de cancer, potrivit familiei, transmite BBC.

    “Actorul şi regizorul Alan Rickman a murit din cauza unui cancer la vârsta de 69 de ani. A murit înconjurat de familie şi de prieteni”, se afirmă în declaraţia oficială dată publicităţii de familia artistului.

    Alan Rickman a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi actori britanici, graţie vocii sale inconfundabile şi, mai ales, felului în care a interpretat câteva personaje memorabile, precum profesorul Snape din franciza “Harry Potter” şi Hans Gruber în filmul de acţiune “Die Hard”.

    Starul britanic a câştigat un premiu BAFTA în 1992, cu rolul şerifului din Nottingham din filmul “Robin Hood: Prince of Thieves”. În acel an, Alan Rickman a fost nominalizat la BAFTA şi cu rolul din filmul “Truly Madly Deeply”.

    Printre celelalte roluri care au contribuit la cimentarea statutului său de vedetă a cinematografiei britanice se află cele interpretate în filmele “Raţiune şi simţire/ Sense and Sensibility” (1995) şi “Michael Collins” (1996), care i-au adus alte două nominalizări la premiile BAFTA.

    În 1996, a câştigat un premiu Primetime Emmy pentru evoluţia sa din miniseria TV “Rasputin”. Pentru acelaşi rol, actorul britanic a fost recompensat şi cu Globul de Aur, în anul următor.

    S-a remarcat apoi şi în comedia romantică “Pur şi simplu dragoste/ Love Actually”, dar a impresionat şi în numeroase spectacole de teatru.

    “Actorii sunt agenţi ai schimbării. Un film, un spectacol de teatru, o compoziţie muzicală sau o carte pot face diferenţa. Pot schimba lumea”, obişnuia să spună starul britanic, potrivit site-ului cotidianului The Guardian.

    Actorul britanic a strâns în urma filmelor sale o avere de 16 milioane de dolari. În urma sa rămâne soţia sa, Rima Horton, pe care a întâlnit-o la vârsta de 18 ani.