Tag: romania

  • Senator Wine este singurul producător român care a dedicat o gamă întreagă soiurilor româneşti

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • Echiparea sondei prin cimentare de separaţie

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Florin Talpeş, Bitdefender: O mare lecţie pe care viaţa mi-a dat-o este că învăţatul în echipă e mult mai important decât învăţatul individual

    Nu mă gândesc la „dacă aş fi făcut altfel“ decât pentru a învăţa. Parcursul din urmă nu poate fi schimbat, putem influenţa doar ce urmează. Eu am început ca întreprinzător la 34 ani, iar soţia mea la 27. În esenţă am un singur sfat pentru tinerii întreprinzători (cei care abia îşi termina studiile), iar sfatul meu e legat de „cunoştinţele profesionale“. Să mă explic.

    Când noi am început, în 1990, vreme de cinci ani, deci o bună parte din „cei şapte ani de acasă“ de formare ca întreprinzător, nu am avut echipă de vânzări proprie. Iar marketing nici atât. Aveam o singură idee de bază: să facem totul pentru ca serviciile noastre să mulţumească utilizatorii, clienţii noştri. Creşterea noastră în acei ani s-a bazat în primul rând pe referinţele clienţilor: numărul de proiecte cu un acelaşi client creştea, clienţii noştri vorbeau altor clienţi, sau la un moment cei cu care lucram la client se angajau într-o altă companie şi ne contractau din noua lor companie. Focusul nostru aproape 100% era pe ce se întâmplă după ce câştigi un client/utilizator nou, acela era ADN-ul nostru. E adevărat că, în acei ani, marketingul şi vânzările nu prea făceau parte din ADN-ul întreprinderilor româneşti, nu prea exista nici sistemul de educaţie orientat spre înţelegerea pieţei şi cum să o cucereşti. Iar accesul la surse de formare din Vest, acolo unde marketingul şi vânzările se dezvoltau ca discipline cheie pentru business, era limitat şi încă nu era clar. Am început să creăm o adevărată echipă de vânzări/marketing după 5 ani de antrepenoriat.

    Astăzi, pentru a reuşi,  trebuie să ai de la bun început atât un produs/serviciu bun (care să aducă cu adevărat valoare utilizatorului/cumpărătorului), dar mai ales un bun proces de marketing şi vânzare. Cred că, în competiţia acerbă de azi, şansele de reuşită scad simţitor daca nu le ai pe ambele în acelaşi timp.

    În România, în antreprenoriatul axat pe dezvoltarea de produse proprii (de obicei e vorba de absolvenţii de facultăţi tehnice), de obicei domină cultura „tehnică“, orientată pe produs/serviciu. Cultura de business (să înţelegi piaţa, să ştii cum să o cucereşti) e mai puţin prezentă. Când noi am început, nu am luat cărţi de referinţă în business/marketing (care existau în Vest dar nu prea erau cunoscute în România), nici nu am fost la cursuri în afara României, în consecinţă traseul nostru a fost mai lung, învăţarea s-a produs mai încet şi cred că şi dezvoltarea întreprinderilor nu a fost acolo unde ar fi putut să fie. Am avut însă şansa unei competiţii mai mici, a multor pieţe la început de drum, mediu care ne-a permis să învăţăm într-un timp mai lung. Astăzi nu mai ai acest lux. Astăzi trebuie să ai un bagaj minim de cunoştinţe pe un portofoliu întreg de teme de business, altfel la tot pasul ai şanse mari de a greşi fatal. Nu uitaţi că pe piaţă sunt aţintite multe priviri care au în spate forţă financiară, competenţe foarte competitive de marketing, sales etc. Cu ei concuraţi. Văd mulţi tineri care citesc mult literatură motivaţională (cum să fii de succes, cărţi despre mari întreprinzători etc.). E foarte bună, dar cel puţin la fel de importantă e învăţarea legată de profesie, pe materii care fac parte din business. Literatura motivaţională ajută prea puţin dacă nu ai cunoştinţe adânci profesionale.

    Cum poţi să îţi formezi azi, ca tânăr întreprinzător, un minim bagaj, dar competitiv, de cunoştinţe de business? Astăzi literatura accesibilă se găseşte din plin; uneori sunt şi cursuri bune în România; dar există o sumedenie de platforme cu cursuri pe internet gratuite şi foarte bune, gen Coursera, Edx, Udacity sau Udemy (ultimul nu e gratis, dar accesibil). Marketingul începe să devină o ştiinţă, fiind într-o evoluţie foarte rapidă, care reprezintă un atu foarte puternic în faţa competitorilor. Întrucât sunt multe teme care pot să pară că sunt 
într-un haos, greu de înţeles, şi încă nu am văzut o colecţie de cărţi scoasă de un editor care să umple aceste sertare, recomand tinerilor să folosească un framework pentru marketing, de exemplu pragmatic marketing (dar sunt şi altele), în care principalele probleme sunt puse ca într-o bibliotecă cu sertare, fiecare sertar adresând o temă-cheie, suma temelor-cheie acoperind în mare toate marile probleme legate de înţelegerea pieţei şi cum câştigi piaţa. Având imaginea de ansamblu, poţi identifica rapid o problemă din viaţa reală şi să treci repede la „cum o pot rezolva cât mai bine“.

    Recomand unui tânăr întreprinzător să citească rapid cărţi de bază de business, să aibă o mică bibliotecă (10-20 de cărţi) pe teme profesionale de business, câte o carte în fiecare mare sertar/temă de business. Cu o investiţie de 200 de dolari, poţi avea bibliotecă cu cărţile de bază de referinţă pentru business. Ca recomandări punctuale: cărţi de management ale clasicului Peter Drucker (de exemplu cartea Classic Drucker), de marketing ale clasicului Philip Kotler (de exemplu Marketing 3.0), cărţile lui David Meerman Scott (The New Rules of Marketing and PR sau The New Rules of Sales and Services); mai nou, literatura pe inbound marketing (de exemplu Inbound Marketing de Brian Hulligan), literatura de content marketing (cum să generezi leaduri de vânzări) şi mai ales pentru cei care se adresează pieţei de consumatori casnici, neuromarketing. Cartea despre cum să înţelegi piaţa de Anne Beall, Strategic Market Research. Biblia despre outbound sales a lui Ross & Tyler, Predictable Revenue. De asemenea, despre metrics şi analytics (de exemplu Paul Farriss et al, Marketing Metrics). Există deja foarte multă informaţie despre marketing şi vânzări, iar întreprinzătorii care nu au o vedere de ansamblu şi cunoştinţe de bază îşi cresc dramatic şansele de eşec.

    Tot legat de cunoştinţele de bază, o mare lecţie pe care viaţa mi-a dat-o este că, pentru un întreprinzător, învăţatul în echipă e mult mai important decât învăţatul individual. Iar în echipă înveţi mult mai repede.

    Când începi, deşi ar fi bine ca echipa de început să aibă pe cineva cu cunoştinţe avansate de marketing şi sales, de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa. Dacă sunt mai mulţi întreprinzători în echipă, e nevoie ca cineva (poate fi întreprinzătorul, dacă e singur) să îşi asume rolul de „business“ (marketing şi sales) şi să fie cineva care are aptitudini pentru aşa ceva, chiar dacă încă nu are cunoştinte temeinice. De multe ori, când piaţa oferă cu zgârcenie oameni cu cunoştinţele şi competenţele de business de care ai nevoie şi recrutarea eşuează/patinează continuu, e mai rapid să creezi o echipă care să înveţe împreună cu tine acel domeniu (de exemplu cum generezi leaduri de vânzare prin inbound marketing).

    Cum accelerezi un asemenea proces de învăţare? Dezbateri regulate cu echipa pe problemele întâlnite, făcând apel la cărţi, articole, bloguri şi chiar la cei mai învăţaţi, în mod gratuit sau nu; un lucru de admirat la medici este mecanismul prin care ei învaţă continuu: în lumea lor, în echipa dintr-o tură, se discută cazurile pe care le au zi de zi şi soluţiile pe care le-au gândit; e de fapt un proces de învăţare în care e implicată întreaga echipă, zi de zi; oare de ce în celelalte meserii nu facem acelaşi lucru? E atât de simplu şi eficient, vă sfătuiesc să faceţi la fel.

  • Business Magazin în cel de-al 11-lea an

    Anul 2015 a marcat cea de-a zecea ediţie a catalogului „100 tineri manageri de top“, produsul-fanion al Business Magazin, care a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care deschide drumul spre top al celor care vor să reuşească în cariere. Catalogul nu este un top, ci o prezentare a unui grup de câştigători ai unei competiţii bazate pe dedicaţie, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevărate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum. Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1.000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat şi, pentru a marca acest moment, a organizat Gala Tineri Manageri de Top. Aşa că pe 28 mai a fost un dublu motiv de sărbătoare: pe de o parte i-am sărbătorit pe cei 100 de tineri manageri prezentaţi în ediţia din acest an a catalogului, iar pe de altă parte i-am sărbatorit pe toţi cei 1.000 de tineri prezentaţi de-a lungul a zece ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top. În plus, am sărbătorit longevitatea acestui produs, singurul din peisajul media care celebrează tânărul management românesc.

    La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie au fost: Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România; Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România; Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România; Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România; Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România; Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie; Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International; Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România; Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems; Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft. Ediţia din 2015 a catalogului „200 cele mai importante femei din business“ a cuprins doamnele cu evoluţii spectaculoase în carieră şi cu realizări pe măsură, eforturile lor concretizându-se în afaceri de milioane de euro. Criteriile luate în calcul în prezentarea celor mai puternice 200 de femei din România sunt valoarea afacerii, notorietatea, gradul de implicare socială şi polivalenţa (colaborarea cu şcoli, cariera academică, cărţi scrise). În economia globală, mediul de business feminin s-a dezvoltat rapid, producând astăzi 66% din munca lumii. Între 2002 şi 2007 veniturile femeilor pe plan mondial au crescut cu aproape 400 de miliarde de dolari. Şi economia României urmează acest trend în care femeile de business se bucură de vizibilitate crescută şi sunt mai active, au iniţiativă în afaceri şi reprezintă o concurenţă din ce în ce mai mare pentru bărbaţi.

    Am încununat anul 2015 cu cea de-a şasea ediţie a Galei CEO Awards, menită să premieze cei mai admiraţi manageri ai anului 2015, aşa cum îi prezintă „Topul celor mai admiraţi CEO“. Pentru a înţelege mai bine admiraţia, am vorbit despre chimia admiraţiei, care este iscată de valori, de relevanţe şi de sentimente, totul impus de amalgamul care formează un CEO de succes: colaborare, parteneriat, curiozitate, entuziasm, candoare, inovaţie, demnitate, flexibilitate, empatie sau pasiune. Premiul „Cel mai admirat CEO din România“ a fost acordat lui Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială din România, aflată la un pas de o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro. Este al doilea an când cel mai admirat CEO roman este un antreprenor local. Maturizarea generaţiei de antreprenori care a crescut odată cu economia locală şi modul cum aceasta a reuşit să impună branduri româneşti într-o piaţă dominată de cuvinte cheie precum competiţie şi dificultate sunt principalele motive pentru care admiraţia se îndreaptă mai mult către localnicii care au rezistat în faţa crizei. Premiul pentru cel mai tânăr CEO din catalog a fost primit de către Sergiu Biriş, co-founder & CEO Zonga.

    Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie de la MedLife, a primit premiul celui mai admirat CEO din servicii. Mariana Gheorghe, director general al OMV-Petrom, nu a ieşit în niciun an din top 10 şi a condus clasamentul celor mai admiraţi doi ani la rând, iar în 2015 este „cel mai admirat industriaş“ şi cea mai admirată doamnă din catalog. Pentru al şaselea an consecutiv Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este „cel mai admirat producător“, unul dintre puţinii antreprenori locali care se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele. O ascensiune importantă, de 11 locuri, a avut-o şi Dragoş Petrescu, antreprenorul care a dezvoltat cel mai important brand local de pe piaţa de restaurante, City Grill, şi care a primit premiul pentru viziune în afaceri. Iulian Stanciu a fost primul antreprenor local care a ocupat primul loc în topul admiraţiei mediului de afaceri, anul trecut. În acest an liderul distribuitorului online eMag, cu activităţi în mai multe ţări, care controlează şi reţeaua Flanco, dar şi alte afaceri a primit premiul pentru „cel mai admirat comerciant“. Un alt nume cu greutate din antreprenoriatul local este cel al lui Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială a soluţiilor de securitate IT, care este în acest an „cel mai admirat CEO din tehnologie“. Ludwik Sobolewski, CEO Bursa de Valori Bucureşti, este „Cel mai spectaculos new entry“ în catalogul admiraţilor.

    Iar „Cel mai longeviv CEO în topul admiraţilor” a fost primit de către Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. Business Magazin a organizat opt ediţii ale evenimetului Meet the CEO, în cadrul cărora Remus Borza, Hidroelectrica, Vladimir Sterescu, CEO Computer Generated Solutions, Martin Zmelik, CEZ, Toni Volpe, Enel, Boris Billich, Mercedes-Benz România, Tatian Diaconu, Immochan România, Cosmin Vladimirescu, MasterCard România, şi Levent Yüksel, PepsiCo, şi-au povestit experienţele, au discutat cu alţi oameni de afaceri şi au împărtăşit sfaturi.

     

  • Campanii bazate pe neuroresearch

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • Nicolas Maure, şeful celei mai puternice companii din Romania

    Nicolas Maure este al patrulea francez aflat la conducerea companiilor Automobile Dacia şi Renault Technologie Roumanie (RTR), cu o cifră de afaceri cumulată de circa 4 miliarde de euro şi cu profituri de zeci de milioane.

    „Visul meu din copilărie a fost să fac avioane şi maşini“, declara Maure în cadrul evenimentului Meet the CEO, unde s-a prezentat mediului de afaceri din România. De profesie inginer, Nicolas Maure este absolvent al École Centrale de Paris (ECP) şi titular al unui MBA la Institut Européen d’Administration des Affaires (INSEAD).

    Şi-a început cariera în cadrul companiei de consultanţă de management Boston Consulting Group, unde a lucrat între 1985 şi 1987. S-a apropiat de domeniul favorit lucrând mai întâi pe partea de strategie, achiziţii şi cumpărare în cadrul a două companii producătoare de componente auto, Valeo (1988-1993) şi Faurecia (1993-2000). A început activitatea la Renault în 2000, ca director cumpărări piese şi accesorii, şi a devenit apoi director plan de calitate şi director general al Société de Transmissions Automatiques.

    Nicolas Maure s-a familiarizat cu situaţia Uzinei de la Mioveni, în intervalul 2006-2008, când a fost desemnat să reconstruiască uzina în calitate de director al acesteia şi când la conducerea companiei se afla François Fourmont. După perioada petrecută în România, a devenit vicepreşedinte pentru mecanică al Renault-Nissan Purchasing Organization şi director performanţă fabricaţie Renault. Falimentul Lehman Brothers din 2008 şi perioada grea care a urmat până anul trecut l-au urcat de 50 de ori în avion, făcând naveta între Paris şi Tokio (şi nu numai), când lucra pe partea de achiziţii globale ale grupului Renault Nissan.

    Dacia generează singură peste 40% din cifra de afaceri a judeţului Argeş şi este cel mai mare exportator din economia locală.

  • Call of Innovation 2.0, o combinaţie unică de software şi workshop-uri de Design Thinking

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

     

  • Pariul tehnologic al anului

    „Vector Luna  este smartwatch‑ul cu cea mai lungă durată de viaţă a bateriei reîncărcabile“ – este recomandarea făcută recent de jurnaliştii publicaţiei americane CNN Money smartwatch-ului cu origini româneşti, inclus în rândul smartwatch-urilor ce pot fi oferite drept cadouri de sărbători. Jurnaliştii au mai precizat că modelul Vector Luna este şi printre cel mai uşor de folosit din oferta de pe piaţă, prin comparaţie cu modelele Apple Watch, Moto360, Pebble Classic, Pebble Time Steel, Samsung Gear S2, Withings Activité, Activité Pop şi Pebble Classic, incluse de asemenea în listă. Tot anul acesta, jurnaliştii de la New York Post descriau produsul prin titlul „Durata de viaţă a bateriei: atracţia vânzărilor pentru un nou brand britanic de ceasuri“, cei de la ComputerWorld, spuneau despre acesta că este „Un smartwatch superb – de la un producător de ceasuri, nu de la Apple“, iar Wareable spunea despre Vector Luna că este un smartwatch „simplu, subtil şi sexy“.

    Smartwatch-ul din oţel al Vector Watch, lansat în urmă cu câteva luni pe piaţa locală, a umplut paginile publicaţiilor din întreaga lume, impresionate mai ales de autonomia de 30 de zile a bateriei. Vector a atras anul acesta nu doar atenţia media internaţionale, ci şi pe cea a investitorilor. În noiembrie, compania a anunţat obţinerea celei de-a treia finanţări, în valoare de 5 milioane de dolari, rundă de investiţii condusă de Gecad Group, cu 2 milioane de dolari, urmat de fondul 3TS Catalyst România cu 1,6 milioane de dolari şi de investitorii privaţi Mihai Popescu şi cofondatorii eMag Radu Apostolescu şi Bogdan Vlad, care au adus o finanţare de 1,4 milioane de dolari companiei. Anterior, grupul Gecad a mai investit 2,5 milioane de euro în producătorul de ceasuri inteligente Vector Watch, devenind astfel cel mai important acţionar al companiei.

    Radu Georgescu, partener fondator al grupului, declara într-un interviu acordat ZF că start-up-ul Vector Watch va fi prima sa investiţie care va ajunge un „unicorn“ – adică va obţine o evaluare de un miliard de dolari – şi că infuzia recentă de capital va susţine dezvoltarea produsului şi extinderea biroului companiei din zona Bay Area, Statele Unite ale Americii.

    Andrei Pitiş, CTO şi cofondator al Vector Watch, a ezitat să facă estimări despre numărul de unităţi pe care şi-a propus să le vândă anual în cadrul interviului acordat recent Business Magazin, dar crede că Vector va ajunge în top 5 al producătorilor de smartwatch-uri, cu câteva zeci de mii de ceasuri vândute într-un an la nivel global, concurând cu jucători precum Apple, Samsung sau Motorola.

    Antreprenorul a povestit cum ideea de a face un smartwatch i-a venit în urmă cu doi ani, când singurii competitori erau Pebble şi primul smartwatch Samsung, iar despre Apple Watch nici nu se discuta încă. „Voiam un ceas inteligent care făcea ce face şi Fitbit, în acelaşi timp Pebble avea unele notificări şi aplicaţii, dar eu voiam ceva care să facă ambele lucruri, dar să fie într-o carcasă din oţel şi să arate mai bine decât Pebble.“ S-a asociat cu designerul Irina Alexandru (cofondator şi hardware manager) cât şi cu profesorul specialist în hardware Dan Tudose (cofondator şi hardware engineer), şi au început să construiască prototipul.

    Ca în mai toate poveştile cu antreprenori din zona IT, odată ce au format echipa de aproximativ 10 dezvoltatori, au început să lucreze la primele prototipuri într-un apartament din apropiere de Piaţa Victoriei. În iunie 2014, au prezentat proiectul fostului CEO al Timex, Joe Santana. Necesitatea de a aduce la conducerea Vector Watch un specialist din industria ceasurilor s-a dovedit ulterior un atu important al produsului, produsul fiind lansat la târgul de ceasuri de la Basel de către fostul CEO al Timex, care a devenit CEO al Vector Watch. Din echipa internaţională fac parte şi Steve Jarvis, fost design director pentru Timex şi Nike FuelBand, şi Ron Spencer, fost COO al Bulova Watches.

    Echipa Vector i-a atras şi pe români cu o puternică experienţă în IT precum Bogdan Rîpă, unul dintre fondatorii Interakt Online – compania achiziţionată în 2006 de gigantul american Adobe, Bogdan Dumitru, care a lucrat anterior pentru Huawei, Capgemini şi IBM, pe Bogdan Preduşcă, unul dintre românii care au lansat pe piaţa din SUA getFitter, o platformă online care le oferă angajaţilor din companii acces la programe personalizate de fitness şi nutriţie, şi pe Rareş Florea, recrutat de la procesatorul de plăţi online PayU. În prezent, echipa din România a Vector Watch numără peste 35 de angajaţi în departamentele de dezvoltare, design şi vânzări, iar în total compania are peste 50 de angajaţi în birourile din Londra, Silicon Valley, Amsterdam, Hong Kong şi Bucureşti.

    Unul dintre principalele atuuri ale Vector Watch, autonomia ridicată, de până la 30 de zile, este, potrivit antreprenorului, o consecinţă a faptului că au construit produsul de la zero în România. Au ales însă să îşi stabilească sediul central al companiei în Marea Britanie şi să coopteze specialişti din toată lumea în proiect. „Este foarte dificil să lansezi un brand internaţional ca brand românesc de ceasuri. (…) Să creezi un brand nou înseamnă să creezi un capital de încredere, iar pentru a face acest lucru trebuie să aduci lângă tine oameni sau ţări care să aducă din capitalul lor de încredere deja construit pentru acel brand nou. Ce avem noi în România, pentru ce suntem cunoscuţi? Avem programatori foarte buni, dar cumva doar programatorii şi-au făcut cunoscut un capital de încredere în afară. De ce? Pentru că au venit alte companii, au angajat programatori, iar ei au făcut ce au promis, au construit încredere. Nu a venit nimeni în schimb să ia designeri sau oameni de branding pe care să-i expună în piaţa internaţională şi să vadă dacă sunt buni sau nu, şi astfel România, în afară, are 0 capital de branding, spre exemplu.“

    În prezent, ceasurile Vector Watch sunt disponibile din 12 modele: cele din gama Meridian cu ecran dreptunghiular şi cele din gama Luna care au ecran rotund, au fost lansate în România în octombrie, la preţuri între 299 şi 499 de euro, fiind distribuite prin Orange.
    Piaţa de smartwatch-uri este în plină dezvoltare, iar în România va ajunge la un ritm în care, în maximum doi-trei ani, unu din doi utilizatori de smartphone va folosi un ceas inteligent, potrivit lui Julien Ducarroz, directorul comercial al operatorului telecom Orange. Astfel, dacă piaţa totală de smartphone‑uri este de aproximativ 1,2 milioane unităţi vândute anual, Ducarroz se aşteaptă la între 0,1 şi un milion de obiecte conectate.

    Ritmul de creştere al pieţei este susţinut şi de lansările smart-watch-urilor altor mari producători de electro-nice, precum Samsung – Samsung Gear S2, Apple – Apple Watch, LG – LG Watch Urbane, Huawei – Huawei Watch, Motorola – Motorola Moto 360 2nd edition, Sony – Sony Smartwatch 3, Pebble – Pebble Time Round, cât şi ale unor mari producători de ceasuri clasice, precum compania eleveţiană Tag Heuer care a dezvoltat împreună cu giganţii IT Google şi Intel un ceas inteligent al cărui preţ de vânzare este de 1.500 de dolari. Potrivit ZF, vânzările de ceasuri inteligente cresc cu circa 35% anual, nivelul pieţei locale situându-se în prezent la câteva zeci de mii de unităţi.

    Piaţa globală de ceasuri inteligente va avea un ritm de creştere anuală de 22,07% şi se estimează că va ajunge la 13,1 miliarde de dolari până în 2020, în condiţiile în care în 2014 era estimate la o valoare de 3,7 miliarde de dolari, potrivit unui raport al companiei de consultanţă şi cercetare Mordor Intelligence.
     

  • “De-ale noastre”, fructe şi legume produse de fermieri locali. Primul program de acest fel

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • ATENŢIONARE METEO: Vremea se răceşte brusc începând de marţi. Cât de mult vor scădea temperaturile în toată ţara – VIDEO

    Astfel, temperaturile vor scădea începând de luni, în toată ţara, ajungând între 0 şi 5 grade ziua şi între -7 şi -2 grade noaptea, iar ninsori sunt posibile doar la munte, dar vor fi slabe şi temporare.

    După cum se poate vedea şi din următorul video, valul de frig ajunge în nord-estul României marţi, 29 decembrie, după care treptat cuprinde toată ţara, temperaturile urmând să scadă până pe data de 3 ianuarie.

     

     

    Weather Prospect in Europe for next 10 Days

    Siberian Anticyclone effect in Europe – part 2 -From 4th of January back to normal temperatures.Data from Meteociel 3D

    Posted by Cyclone Of Rhodes on 27 Decembrie 2015

    Prognoza meteo pentru fiecare regiune a ţării în următoarele zile:

    BANAT

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile din ianuarie, vremea se va răci şi vor fi temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 2-5 grade, în scădere de la 5-9 grade, şi minime între -3 şi -1 grad, în medie, faţă de 1-3 în ultimele zile.

    Precipitaţii locale, slabe cantitativ vor fi posibile duminică 27 decembrie, iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte din nou după 1 ianuarie.

    CRIŞANA

    Temperaturile vor scădea după data de 29 decembrie, astfel că sfârşitul acestui an şi începutul de ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 2-4 grade şi minime între -4 şi -2 grade. Precipitaţii locale, slabe cantitativ, sunt posibile după data de 1 ianuarie.

    TRANSILVANIA

    Vremea se va răci la sfârşit de an şi în primele zile din ianuarie, urmând ca temperaturile să fie mai apropiate de cele specifice perioadei, fiind de aşteptat medii de 0-3 grade ziua şi între -7 şi -3 grade noaptea. Precipitaţii slabe cantitativ şi trecătoare sunt posibile după 1 ianuarie.

    MARAMUREŞ

    Şi în Maramureş, vremea se va răci spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile de ianuarie, când temperaturile maxime nu vor depăşi 2-4 grade ziua, iar noaptea vor fi minime între -5 şi -2 grade, în medie. Precipitaţii slabe s-ar putea produce după 1 ianuarie.

    MOLDOVA

    Vremea se va răci şi în Moldova, de luni 28 decembrie se vor înregistra temperaturi maxime între 1 şi 4 grade ziua şi între -5 şi -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an şi în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitaţii temporare şi slabe cantitativ.

    DROBOGEA

    În Dobrogea, temperaturile vor scădea la sfârşitul anului şi în primele zile din ianuarie până la 3-5 grade ziua şi între -2 şi 2 grade noaptea. Precipitaţii slabe vor fi posibile după data de 29 decembrie.

    MUNTENIA

    Şi în Muntenia, temperaturile vor scădea de luni 28 decembrie de la maxime de 7-12 grade şi minime între -1 şi 3 grade la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Precipitaţii slabe, locale vor fi posibile în perioada 28-29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

    OLTENIA

    În Oltenia, vremea se va răci din 28 decembrie, când temperaturile vor scădea de la maxime de 6-13 grade şi minime între -1 şi 3 grade, la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe cantitativ, va creşte în zilele de 28 şi 29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

    LA MUNTE

    La munte, din 28 decembrie şi până la începutul anului viitor, temperaturile vor fi în scădere şi se vor situa, în medie, între -3 şi 0 grade ziua şi între -9 şi -3 grade noaptea. Ninsori slabe şi temporare sunt posibile în 27 şi 29 decembrie, precum şi în primele zile ale noului an.