Tag: romania

  • Star Wars: The Force Awakens, filmul anului 2015 în România

    Odată cu acest nou record, Forum Film România – distribuitorul filmului – sărbătoreşte şi cel de-al şaselea an consecutiv când lansează filmul anului în România. De la înfiinţarea sa din 2010, compania a avut în fiecare an în portofoliu filmul cu cele mai mari încasări: „Alice în Ţara Minunilor” (2010), „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi” (2011), fiecare dintre cele trei filme din saga „Hobbitul” (2012, 2013 şi 2014), respectiv „Star Wars: The Force Awakens” în 2015.

    În plus, începând cu episodul VII din saga „Star Wars” – care ocupă prima poziţie –, Forum Film România mai are alte trei filme în top 10 al producţiilor cinematografice lansate la noi în 2015: „James Bond: SPECTRE”, „Răzbunătorii: Sub semnului lui Ultron”, „Jocurile Foamei: Revolta – partea a doua”.

  • Moştenitorii unor antreprenori care proiectau filme cu Charlie Chaplin în anii ’30 în cinematografele româneşti vor despăgubiri de 2 miliarde de euro de la statul român

     Jak Sukyas şi Edward Sukyas, doi fraţi născuţi în România, cer despăgubiri de la statul român după ce o afacere de familie înfiinţată la mijlocul anilor ’30 sub numele de Cinegrafia Română (CIRO Films) a fost expropriată în timpul regimului comunist. Cei doi, care în prezent au cetăţenie americană, respectiv canadiană, au chemat în judecată statul român şi RADEF România Film (Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm“). Ministerul Finanţelor – care reprezintă statul român în acest proces – a făcut o solicitare de servicii pentru avocaţi care să îi reprezinte în acest caz.

    CIRO a fost înfiinţată la mijlocul anilor ’20 în Bucureşti şi, susţin reclamanţii, era o companie lider în industria pro­ducţiei şi postpro­duc­ţiei de pelicule ci­ne­­ma­tografice pen­tru zona balca­nică. Ei solicită acum despă­gubiri şi îna­poierea moştenirii. În 1948, regimul comunist ar fi expropriat CIRO, companie care în acel moment era deţinută de către fraţii Melik Soukias şi Vahram Sukyas, respectiv unchiul şi tatăl reclamanţilor. Ulterior, compania ar fi fost condusă de companii de stat, iar ultima succesoare este RADEF România Film, o regie autonomă aflată în subordinea Ministerului Culturii, susţin reclamanţii în cererea de chemare în judecată.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ISIS a lansat un anunţ online că recrutează hackeri pentru a lupta împotriva ”infidelilor”. România este pe locul trei în lume la heckeri după Rusia şi China

    Statul Islamic a lansat o revistă online cu scopul de informa şi instrui persoanele care vor să devină jihadişti. Revista explică cum poţi lua parte într-un atac cibernetic împotriva ţărilor vestice, evitând să intri „sub radarul”  autorităţilor. Primul număr al revistei  „Hybernetiq” a fost publicat în decembrie, în limba germană, şi a fost distribuită cu ajutorul reţelelor social media, precum Twitter şi Telegram. Cei care au publicat revista au încurajat cititorii să traducă articolele în alte limbi pentru ca să ajungă informaţia la un număr cât mai mare de oameni, conform publicaţiei Business Insider.

    „Este foarte important pentru noi ca fraţii şi surorile noastre să ştie totul despre software şi hardware. Cândva progresul ştiinţific şi tehnologic a fost catalogat ca fiind „muncă diavolului”, iar noi am avut tendinţa să demonizăm munca infidelilor. Acum a venit momentul să invăţăm despre enorma importanţa a tehnologiei şi să o folosim corect” a scris un autor care s-a semnat cu  pseudonimul Mujahid, în revista „Kybernetiq”.

    Articolele includ sfaturi despre cum să rămâi vigilent în spaţiul online atunci când comunici cu alţi jihadişti: „Duşmanul citeşte ceea ce scrii. Râmâi vigilent şi nu-l subestima.”

    Cititorilor li se oferă variante alternative pentru Whatsapp, Gmail şi Hotmail şi sunt sfătuiţi să nu distribuie informaţii pentru că „au încredere”, ci numai când sunt absolut necesare.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Netflix a intrat şi pe piaţa din România. Care sunt preţurile

    Compania americană Netflix, care operează una dintre cele mai puternice platforme online de conţinut video la cerere, a devenit disponibilă astăzi în încă 130 de ţări, printre care şi România, unde tarifele lunare variază între 8 şi 12 euro.

    “În timp ce îmi ascultaţi discursul, serviciul Netflix a devenit disponibil în aproape toate ţările din lume, mai puţin China, unde sperăm de asemenea să ne lansăm în curând”, a declarat Reed Hastings, CEO al Netflix, în cadrul unei intervenţii în cadrul târgului CES din Las Vegas, conform gizmodo.com.

    În România, Netflix este disponibil prin trei variante de abonament, cu tarife între 8 şi 12 euro. Cel mai ieftin abonament oferă acces simultan de pe un singur dispozitiv dar nu le permite utilizatorilo să acceseze conţinut în format HD. Următorul abonament, de 10 euro, include în plus acces simultan de pe 2 dispozitive şi acces la conţinut HD. Cel mai scump plan tarifar, de 12 euro, oferă acces simultan de pe 4 dispozitive şi acces la conţinutul în format Ultra HD.

    Filmele şi celelalte tipuri de conţinut video nu sunt subtitrate în română, ci, în mod obişnuit, doar în engleză, franceză, germană sau spaniolă.

    Arhiva Netflix include mii de filme şi episoade din diferite seriale.

    Pe piaţa locală Netflix intră în competiţie în principal cu platformele de video la cerere ale operatorilor de comunicaţii Orange, Telekom şi RCS&RDS şi cu servicii precum HBO Go, Voyo sau Seenow.

  • Satul din România care a ajuns să se bată în Financial Times cu cele mai cunoscute oraşe din lume

    Între Munţii Bucegi şi masivul Piatra Craiului stă risipit pe dealuri, rupt de timp şi de lume, satul Măgura, unde oamenii împletesc „darurile“ civilizaţiei cu un stil de viaţă arhaic, pastoral.

    Măgura, din judeţul Braşov, şi cei  400 de locuitori ai săi au atras atenţia presti­gioasei publicaţii britanice Financial Times, care, în suplimentul House&Home la ru­brica Expat Lives, redă povestea jurna­listei şi autoarei de cărţi de istorie Arabella McIntyre-Brown, poate cea mai ciudată fiică a satului. Jurnalista a ales să trăiască la Măgura pentru că aici s-a simţit „ca acasă“ când a vizitat prima oară România la începutul anilor 2000. Drumul de la Zărneşti până în sat l-a făcut într-o căruţă trasă de cai. N-o deranjează că cel mai apropiat magazin modern se află la opt kilometri distanţă de sat. Are maşină, aşa cum au de altfel mulţi dintre proprietarii de acolo.

    „Mulţi oameni nu cred că Transilvania există în realitate. Sentimentul este că există cumva după un văl, este un loc misterios“, spune McIntyre-Brown. Măgura este aproape de Bran, cu castelul devenit celebru datorită legăturilor cu Vlad Ţepeş.  Scrii­toarea s-a hotărât să se mute în România în 2004, după moartea surorii şi mamei sale, însă s-a stabilit definitiv în Măgura în 2010, când a terminat de renovat casa cumpărată în satul braşovean. „Erau mai multe găuri în acoperiş decât acoperiş“, povesteşte McIntyre-Brown despre casa construită din bârne pe care a cumpărat-o în Măgura în urmă cu zece ani.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Dacia se detaşează ca prima companie din România, mergând spre afaceri de 20 mld. lei. Petrom rămâne în urmă

    Modelul Duster, care are un preţ mai mare a fost pariul câştigător al constructorului auto în ultimii ani.

    Afacerile Automobile Dacia se apropie pen­tru 2015 de 20 mld. lei (4,5 mld. euro), luând distanţă faţă de OMV Petrom SA care a do­mi­nat ani la rând topul companiilor, da­torită evoluţiei bune a vânzărilor modelului Dus­ter care are un preţ mai mare şi un­de pro­ducţia a continuat să se menţină aproa­pe de capacitatea maximă a uzinei.

    Dacia a avut o creş­tere de 2,2% în S1 2015 faţă de S1 2014, ajungând la 10,02 mld. lei (2,25 mld. euro). Dacă ritmul se men­ţi­ne şi în a doua ju­mătate a anului când pro­ducţia s-a men­ţinut stabilă iar com­pa­nia a lansat în pro­duc­ţie noi com­po­nente, cifra de afa­ceri ar creşte spre 19,4 mld. lei, fiind ast­fel prima com­panie de pe piaţa lo­cală care ajunge aproape de pragul de 20 mld. lei.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce spune presa internaţională despre obiceiul deţinuţilor ”de lux” de a ieşi mai repede din închisoare scriind cărţi: O “portiţă” ce subminează campania anticorupţie a României

    Subiectul cărţilor scrise de deţinuţi în România a ajuns în cotidianul britanic The Guardian, care menţionează că publicarea unei cărţi cu valoare ştiinţifică poate reduce cu 30 de zile pedeapsa cu închisoarea, dar această “portiţă” subminează campania anticorupţie dusă de autorităţi.

    Această “portiţă” subminează campania anticorupţie din România, comentează The Guardian în ediţia online, subliniind că nimeni nu evaluează impactul pe care îl are numărul mare de deţinuţi ce exploatează această lege.

    Dan Voiculescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi proprietarul unor posturi de televiziune, a fost condamnat la 10 ani de închisoare în august 2014, pentru corupţie. De atunci, a scris opt lucrări ştiinţifice, o realizare uimitoare după toate standardele, notează cotidianul britanic. Oricât de impresionant ar fi, există totuşi suspiciuni că productivitatea sa nu este motivată doar de zelul academic.

    Conform legislaţiei române, pedepsele deţinuţilor pot fi reduse cu 30 de zile pentru fiecare carte cu valoare ştiinţifică pe care o publică, iar aceasta este o oportunitate de care profită mulţi condamnaţi într-o ţară implicată într-o campanie anticorupţie fără precedent, comentează The Guardian.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un nou candidat la podium

    Anul acesta a fost finalizată tranzacţia prin care cele 20 de spaţii ale Real au fost integrate de Auchan, care a ajuns anul acesta la 33 de magazine şi 11.000 de angajaţi, iar cifra de afaceri va depăşi 1 miliard de euro. Astfel, reţeaua franceză este principalul challenger pentru Kaufland, reţeaua germană fiind în acest moment liderul de piaţă din punctul de vedere al cifrei de afaceri, cu vânzări de peste 1,6 miliarde de euro.

    În comerţ s-au produs o serie de schimbări importante – au crescut vânzările de produse alimentare, au fost deschise peste o sută de noi magazine, cinci reţele din retailul alimentar şi-au schimbat directorii generali, iar Auchan a încheiat preluarea celor 20 de spaţii Real.

    În primul rând, un efect important l-a avut reducerea TVA-ului la alimente, la jumătatea anului, de la 24% la 9%. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, acest lucru a impulsionat consumul, fiind înregistrate plusuri de 20% ale vânzărilor de bunuri alimentare. Chiar dacă nu a dorit să dea detalii despre impactul acestei decizii în evoluţia rulajelor companiei, Gilles Roudy, directorul general al Metro Cash & Carry România, a comentat că anterior că acestea au fost vizibile şi, cumulat cu deciziile luate de companie, efectul se va simţi în rezultatele pentru întregul an.

    Mai mult, şeful reţelei germane se aşteaptă ca anul viitor afacerile Metro să reia un trend ascendent, după ce compania a cunoscut o perioadă de scăderi, pe fondul reducerii numărului de clienţi – revânzători şi operatori din horeca. Anul trecut, Metro a avut afaceri de peste 1,01 miliarde de euro, în scădere faţă de 2013, când a avut o cifră de afaceri de 1,07 miliarde de euro. Metro, primul comerciant străin care a investit în România, şi-a stabilit drept ţinte pentru perioada imediat următoare dublarea numărului de fermieri din programul De-ale noastre, triplarea numărului de magazine afiliate programului LaDoiPaşi şi remodelarea treptată a spaţiilor pe care le are reţeaua cash & carry pe piaţa românească. Nu are însă în plan deschiderea de noi spaţii, aşa cum nici concurentul direct, Selgros Cash & Carry, acesta fiind al patrulea an în care cele două reţele nu vor deschide niciun spaţiu.

    În segmentul super şi hipermarketurilor, miza pe extindere s-a păstrat. Cele mai rapide în s-au dovedit anul acesta Profi şi Mega, care au deschis peste 90 de supermarketuri şi magazine de proximitate. Lidl avea, la închiderea ediţiei, 191 de magazine, cele mai numeroase dintre toţi retailerii de pe piţa românească.

    Anul acesta câteva companii din domeniu – Auchan, Lidl, Mega Image – au schimbat şi directorii generali. La începutul lunii decembrie, Ionuţ Ardelean, de 34 de ani, a fost numit director general al Auchan România. În prezent, el este cel mai puternic român aflat la conducerea unei reţele de comerţ, având de coordonat activitatea a 11.000 de angajaţi din 33 de hipermarketuri, după ce toate cele 20 de spaţii preluate de francezi de la Real au fost remodelate şi redeschise. În septembrie Auchan a finalizat ultima etapă, de natură juridică, din cadrul procesului de achiziţie. „La 1 septembrie 2015 Auchan a preluat întregul patrimoniu al Real Hypermarket Romania SRL, cu toate drepturile şi obligaţiile sale, fuziunea având ca efect transferul către Auchan a tuturor activelor şi pasivelor Real. Fuziunea celor două companii este doar un ultim simbol al convergenţei depline, la un an după ce toate magazinele au fost redeschise sub marca şi comerţul Auchan”, declara Frederic Bellon în septembrie, la acel moment el fiind cel care deţinea funcţia de director general al Auchan România. Astăzi sub brandul Real mai sunt doar patru magazine.

    Deschiderile de hipermarketuri ţin de regulă pasul cu dezvoltarea centrelor comerciale. La finalul lui noiembrie, Carrefour a deschis la Timişoara cel de-al 29-lea hipermarket din România al companiei şi primul din oraş în Shopping City Timişoara, un centru comercial dezvoltat de sud-africanii de la NEPI. Francezii au deschis hipermarketul înainte ca centrul comercial să fie inaugurat, eveniment anunţat pentru anul viitor. Grupul Carrefour a ajuns la 189 de spaţii de vânzare, incluzând 106 supermarketuri Market şi 53 de magazine de proximitate.

    Tot în tandem cu NEPI, Carrefour a inaugurat un hipermarket anul acesta şi în cadrul Mega Mall, deschis la Bucureşti, în luna mai, în urma unei investiţii de 165 de miliuoane de euro. Noul centru comercial găzduieşte peste 200 de magazine şi spaţii comerciale, pe o suprafaţă de 230.000 mp, care îl califică la titlul de mallul cu cea mai mare suprafaţă construită din România.

  • Noul concept de magazin Stihl

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • Senator Wine este singurul producător român care a dedicat o gamă întreagă soiurilor româneşti

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.