Tag: romania

  • Laurenţiu Ispir, primul redactor şef al Business Magazin intră la conducerea fondului de investiţii ORESA

    Laurenţiu Ispir, care a lucrat, în ultimii 10 ani, ca Investment Officer şi Investment Director al companiei de investiţii cu origini suedeze ORESA, a fost promovat Managing Director, şi impreună cu Cornel Marian va coordona activităţile fondului.  Laurenţiu Ispir este primul redactor şef al Business Magazin, coordonând revista în 2004 şi 2005.

    Vlad Tabacu, Investment Analyst şi Officer pentru ORESA în ultimii 5 ani, a fost promovat Investment Director.  Noua structură a echipei de management reflectă angajamentul în creştere al ORESA pentru România, obiectivele noastre pe termen lung şi încrederea pe care o avem în această piaţă. Portofoliul nostru constă acum din cinci companii, cu o cifră de afaceri consolidată de peste 130 de milioane de euro şi cu peste 1,000 de angajaţi. În următorii ani dorim să continuăm dezvoltarea acestor companii şi să facem investiţii noi, care să crească dimensiunea portofoliului la 7-8 companii”, a declarat Fredrik Stenmo, Preşedintele Advisory Board al ORESA.

    ORESA este activă în România din 1997 şi a investit până în prezent mai mult de 100 de milioane de euro pe această piaţă, în companii bine cunoscute precum LaFântâna, Medicover, Credisson, Brewery Holdings sau Flanco. Portofoliul actual al ORESA cuprinde cinci companii care sunt lideri de piaţă în sectoarele lor: Fabryo-Atlas Paints, Somaco, RTC, Romanian Business Consult şi Kiwi Finance.    

    Strategia de investiţii a ORESA este de a dezvolta, împreună cu antreprenori sau echipe de management, companii lideri de piată în sectoare favorite precum servicii business-to-business, servicii financiare, materiale de construcţii, bunuri de larg consum sau retail şi distribuţie.  “ORESA a fost, de-a lungul prezenţei sale în România, unul dintre cei mai activi şi de succes investitori de private equity de pe piată. Avem una dintre cele mai mari echipe din piaţă, un portofoliu extins de companii şi un proces continuu de a identifica oportunităţi noi de investiţii”, spune Cornel Marian. 

     

  • SAP are un nou director general în România

    Compania globală de soluţii software de business şi tehnologie SAP l-a numit pe Mihai Oros în funcţia de director general al subsidiarei locale, începând cu ianuarie 2016.

    Mihai Oros se realătură SAP după nouă ani în cadrul OMV Petrom, unde a ocupat din 2007 diverse funcţii, ultima fiind service line manager, OMV Petrom Global Solutions. Anterior, a lucrat la SAP AG în perioada 2001-2007, iar înainte de aceasta, a contribuit la dezvoltarea departamentelor de IT ale multor companii din România.

    Oros are o diplomă de inginer în telecomunicaţii de la Universitatea din Timişoara. De-a lungul carierei sale a supravegheat dezvoltarea celui mai mare centru de Customer Competence al SAP din Europa de Sud-Est, având o vastă experienţă în dezvoltarea, gestionarea şi implementarea multor iniţiative IT bazate pe soluţii SAP.

    De asemenea, el a condus cele mai mari şi mai provocatoare proiecte SAP ale Petrom pentru toate diviziile de business, crescând performanţa companiei. În plus, fiind fluent în engleză, germană, română şi maghiară, Mihai Oros a fost un speaker de succes la multe conferinţe internaţionale şi a primit numeroase premii pentru activitatea sa.

  • A fost condamnat la 8 ani de închisoare, dar primeşte de la statul român despăgubiri de peste 48 de milioane de lei

    Condamnat la opt ani de închisoare pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani, libanezul – american Hassan Awdi primeşte de la Guvernul României despăgubiri în valoare de 48,7 milioane lei.

    Premierul Dacian Julien Cioloş a dat o Hotărâre de Guvern prin care a suplimentat cu suma de 48,703 milioane lei bugetul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, instituţie care îi datorează întreaga sumă lui Hassan Awdi, în urma controversatei afaceri ’’Rodipet’’. Despăgubirile au fost stabilite de către Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID).

    “Prin hotărârea arbitrală a ICSID, comunicată părţilor în 2 martie 2015 în dosarul ARB 10/13 în cauza Awdi şi alţii vs. România, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Hassan Awdi, Enterprise Buisness Consultants, Inc. şi Alfa El Corporation vs România. Această hotărâre finalizează un litigiu început în 2010, în baza Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin care Hassan Awdi, Enterprise Buisness Consultants, Inc. şi Alfa El Corporation au chemat în judecată România”, se menţionează în Hotărârea de Guvern.

    Citiţi mai multe pe www.nasul.tv.

  • CBRE: Investiţiile imobiliare în România nu au atins anul trecut nivelul din 2014

    Investitiile imobiliare in tarile Europei Centrale si de Est (excluzand Rusia) au atins in 2015 un nivel istoric de peste 9,55 miliarde de euro, cu o crestere anuala de 19%, arata cel mai recent raport al CBRE pe regiune. Cele mai bune performante au fost inregistrate in Polonia si Cehia, cu volume de investitii de 4 respectiv 2,7 miliarde de euro. Majoritatea tarilor din regiune au inregistrat rezultate pozitive semnificative, cu o crestere puternica a volumului tranzactiilor in Cehia, Ungaria, Polonia si Serbia.

    Tendinta de crestere a atractivitatii produselor de retail, manifestata inca din 2013 si 2014, s-a concretizat in 2015 in performante cu adevarat remarcabile. Investitiile in retail au atins, in premiera, nivelul de 43% din totalul investitiilor in Europa Centrala si de Est. Cresterea anuala a investitiilor in retail este substantiala, de mai mult de 160% si se datoreaza in principal multitudinii de tranzactii majore realizate in Cehia si Polonia.

    Investitiile in principalele tari ale regiunii – Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia si Romania – au fost in 2015 de 8,4 miliarde de euro, cu o crestere de 14% fata de 2014 si mult peste previziunile initiale. Performantele exceptionale ale Poloniei consacra pe deplin cresterea remarcabila si stabilitatea macro-economica a tarii iar pentru Cehia cresterea se bazeaza in principal pe doua tranzactii majore incheiate in 2015.

    Volumul de investitii imobiliare in Ungaria a crescut in 2015 cu 42% si previziunile indica o continuare a tendintei si in 2016, datorita interesului crescut al investitorilor.Tranzactiile vor viza in principal sectorul retail, unde veniturile comerciantilor au inregistrat in anumite cazuri cresteri procentuale de doua cifre.

    Volumul investitiilor in Romania pe 2015 s-a situat, previzibil, sub nivelul lui 2014 – un an cu performante neobisnuit de mari, marcat de o tranzactie majora pe segmentul de retail. Excluzand insa aceasta tranzactie, performantele Romaniei in 2015 au fost robuste si previziunile pe 2016 arata o crestere sustinuta a interesului investitional. Tranzactii majore sunt asteptate in Serbia, Croatia, Slovenia si Slovacia, investitorii cautand sa isi intareasca prezenta sustinuta pe aceste piete.

    “Anul trecut am asistat la o activitate intensa in regiune, intrucat investitorii din Europa doresc sa profite de randamentele investitionale relativ mari (yields) si de anvergura stocului disponibil pe piata. In 2016, ne asteptam ca acest trend sa continue, intrucat exista premisele unei cresteri economice puternice in regiune, randamente investitionale relativ mare in comparatie cu Europa de Vest si interes crescut din partea bancillor de a investi in regiune. In plus, un alt factor major care va contribui la interesul crescut al investitorilor este trendul ascendent al vanzarilor de retail raportate in regiune. Ne asteptam, de asemenea, la o diversitate a profilului jucatorilor din piata, intrucat investitorii din Asia isi propun sa isi consolideze prezenta in zona”, a comentat rezultate Gijs Klomp, Head of CEE Investment Properties.

     

  • IKEA îşi închide temporar restaurantul pentru reamenajare

     În perioada 11 ianuarie – 15 februarie, IKEA a anunţat că va închide restaurantul pentru reamenajare, într-un anunţ postat pe site-ul companiei.

    ”Restaurantul IKEA va fi închis pentru lucrări privind îmbunătăţirea sistemului de climatizare şi economisire a energiei”.

    IKEA, cel mai mare retailer de mobilă şi decoraţiuni din lume, a vândut mai mult de 3,5 milioane de hotdogi în România într-un an (septembrie 2014 – august 2015), potrivit datelor făcute publice ieri de companie. Luând în calcul preţul de 1 leu pe care IKEA România îl practică pentru un hotdog, înseamnă că românii au lăsat în magazinul suedezilor din Băneasa 3,5 milioane de lei. Prin urmare, în medie, IKEA a vândut câte şapte hotdogi la fiecare minut.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un nou retailer de modă vine în România şi intră în lupta cu Zara şi H&M

     Tally Weijl, un brand elveţian de haine şi accesorii prezent în aproape 40 de ţări cu aproximativ 800 de puncte de vânzare, a intrat la finele anului trecut şi pe piaţa din România cu un magazin amplasat în centrul comercial AFI Cotroceni din Capitală.

    Tally Weijl a deschis primul său magazin în urmă cu aproape trei decenii în Fribourg, Elveţia, iar în 1997 antre­prenoarea Tally Elfassi-Weijl şi partenerul său de afaceri Beat Grü­ring au decis să „exporte“ brandul întâi pe piaţa din Germania.

    Lanţul elveţian este unul dintre jucătorii importanţi din industria globală de fashion care s-au lăsat aşteptaţi în România, fiind, până nu demult, unul dintre marii absenţi ai pieţei locale, alături de nume precum Primark, Uterque, Cos, Banana Republic, Uniqlo, TopShop, Forever 21 sau Urban Outfiters.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Decathlon a inaugurat oficial cel de-al 17-lea magazin din România

    Retailerul francez de articole sportive a inaugurat cel de-al 4-lea magazin al său din Bucureşti, în zona comerciala Băneasa, într-o clădire comună cu Mega Image. Decathlon atinge astfel o reţea totală de 17 magazine fizice si unul online, în România. Pentru publicul larg, obiectivul comercial din Băneasa a fost deschis la finalul anului trecut, pe data de 29 decembrie. 
     
    “Vrem să ne continuăm expansiunea în România şi să ne adaptăm continuu conceptul la situaţia din piaţă. Anul trecut am lansat diferite formate în patru oraşe: Oradea, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Bucureşti. Fiecare magazin este diferit şi analizăm fiecare oraş în parte pentru a vedea unde ne extindem. Dacă găsim oportunităţi, deschidem şi 10 magazine sau poate niciunul. Targetul pentru mine nu este să deschid magazine, ci să găsim locurile unde să exprimăm conceptul nostru”, a declarat Eric Mazillier – country manager Decathlon România.
     
    Noul magazin ocupă o suprafaţă de 3.900 metri pătraţi.  Potrivit ZF, expansiunea susţine avansul vânzărilor Decathlon,  care au ajuns anul trecut la 310 milioane de lei. 
     
     
  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 11 ianuarie 2016

    COVER STORY: Horoscop economic 2016

    Business Magazin a ales 10 cuvinte inspirate de evoluţiile din 2015 şi de aşteptările pentru 2016 şi le-a trimis oamenilor din business. Aceştia, la rândul lor, au ales dintre ele cele 3 cuvinte despre care ei cred că vor marca anul în faţa căruia ne aflăm. Alegerile noastre şi motivaţiile lor reprezintă prognoza Business Magazin pentru 2016.


    STRATEGIE: Culisele unei tranzacţii de peste 100 de milioane de euro


    RESURSE UMANE: Cu cât vor creşte salariile în 2016 şi, mai ales, cum va avea loc recâştigarea pieţei muncii de către angajaţi?


    AUTO: Investiţiile în showroomuri, semnul că piaţa auto simte începutul unui an bun (44)


    FILM: În ce va investi industria cinematografică în 2016? (58)


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • În anul 1989, în România existau 16.000 de nevăzători înregistraţi. În prezent, la Ministerul Muncii sunt înregistraţi acum 106.000 de nevăzători.

    O investigaţie a “Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România”, publicată exclusiv în Liberatea, arată o situaţie stranie: zeci de mii de români cu certificat de nevăzător văd foarte bine! Mulţi au şi permise de conducere!, scrie Libertatea

    În România sunt întregistraţi la Ministerul Muncii 106.000 de nevăzători care primesc indemnizaţii de handicap de gradul I, adică indemnizaţiile sociale, indiferent de nivelul celorlalte venituri. Un nevăzător primeşte lunar o indemnizaţie de însoţitor de 724 de lei, o indemnizaţuie de grad de 234 de lei şi un buget personal complementar de 106 lei.
    În total: 1.064 de lei. Investigaţia “Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România” arată însă că mulţi, foarte mulţi dintre beneficiarii de indemnizaţii sunt blagosloviţi de Domnul cu vedere!

    Citiţi mai multe pe www.libertatea.ro

     

  • Cu cine se va bate Netflix pe piaţa din România şi ce şanse are să câştige teren

    Platforma-gigant de conţinut video online a intrat pe piaţa locală la preţuri de peste trei ori mai mari în raport cu concurenţa, dar cu o ofertă limitată de conţinut pentru care nu există subtitrări în română.

    Compania americană Netflix, care operează una dintre cele mai puternice platforme online de conţinut video la cerere, cu aproximativ 70 de milioane de abonaţi la nivel global, şi-a lansat la începutul acestei săptămâni serviciile în alte 130 de ţări, inclusiv România, ca parte a unei strategii agresive de creştere menite să recâştige încrederea investi­torilor, după ce gigantul şi-a ratat ţintele financiare pentru al treilea trimestru, iar costurile mari pentru achiziţia de conţinut se văd tot mai puternic în bilanţ.

    Goana după creştere a determinat lan­sarea Netflix pe o serie de pieţe care nu păreau a întruni condiţiile necesare pentru a intra în planurile apropiate ale com­­paniei americane: de la Congo şi Botswana până la Afganistan, Rusia şi Ro­mânia.

    Anunţul a fost făcut de Reed Hastings, CEO al Netflix, în cadrul unei intervenţii în cadrul târgului CES din Las Vegas: „În timp ce îmi ascultaţi discursul, serviciul Netflix a devenit disponibil în aproape toate ţările din lume, mai puţin China, unde sperăm de asemenea să ne lansăm în curând“.

    Extinderea „peste noapte“ a Netflix cu obiectivul probabil de a a-i adăuga în prima fază în baza de clienţi pe utilizatorii care cunoşteau deja serviciul şi doar aşteptau ocazia să îl achiziţioneze se ob­servă însă în modalitatea de lansare. În Ro­mânia, spre exemplu, nu există nici măcar o minimă traducere în limba ro­mână a interfeţei site-ului, ca să nu mai vor­­bim de o eventuală investiţie în tra­ducerea conţinutului – care poate fi ur­mărit, în general, cu subtitrare în engleză, franceză, germană sau spaniolă. Netflix oferă, pentru mare parte din conţinut, şi piste audio în limbile menţionate.

    În România, Netflix este disponibil prin trei variante de abonament, cu tarife între 8 şi 12 euro. Cel mai ieftin abo­nament oferă acces simultan de pe un sin­gur dispozitiv dar nu le permite utili­zatorilor să acceseze conţinut în format HD. Următorul abonament, de 10 euro, include în plus acces simultan de pe 2 dis­po­zitive şi acces la conţinut HD. Cel mai scump plan tarifar, de 12 euro, oferă acces simultan de pe 4 dispozitive şi acces la conţinutul în format Ultra HD.

    Tarifele Netflix pentru România au fost practic “transformate” din dolari în euro, fără o adaptare la contextul eco­no­mic local, astfel că americanii au de­venit cea mai scumpă alternativă de pe piaţă.

    În ce priveşte oferta de conţinut a Netflix în România aceasta este limitată în raport cu piaţa din SUA iar seriale precum House of Cards, pentru care există acorduri de difuzare cu staţii TV, nu sunt disponibile.

    Pe piaţa platformelor online care oferă acces la o bibliotecă de filme, seriale şi  documentare Netflix concurează în principal pe plan local cu serviciul HBO Go şi platformele staţiilor TV şi ale operatorilor de internet  şi TV. Pe piaţă există şi un jucător local, platforma Seenow a companiei româneşti Direct One, a cărei ofertă de conţinut este limitată de faptul că nu face parte dintr-un grup mai puternic.