Tag: Business Magazin

STIATI CA…

– Bucurestiul gazduieste una dintre cele mai mari comunitati de manageri straini din Europa?
– Un expatriat venit in interes profesional sta in medie 2,5 ani in Romania, fata de 1,5 ani, cat petrece in alte tari din regiune?
– Mai bine de jumatate dintre companiile private din Romania aflate in Top 25 BUSINESS Magazin sunt conduse de straini?
– O buna parte dintre expati se gandesc serios sa iasa la pensie aici?

De cativa ani, Romania a devenit un fel de paradis european al expatilor, inregistrand o perioada medie de sedere cu un an mai mare decat celelalte tari din regiune. Sunt destui managerii expatriati care vin aici pentru 2-3 ani si sfarsesc prin a ramane 8-9 ani, uneori chiar 12-13 ani, schimband mai multe joburi si decizand, uneori, chiar sa-si inceapa propriile afaceri. Ce-i determina pe acestia sa renunte la compania care i-a trimis mai intai aici numai pentru a ramane in Romania? BUSINESS Magazin a discutat cu o serie de manageri straini de la mari companii si va prezinta Romania, asa cum se vede ea prin ochii expatilor.

Acum cinci-sase ani, o banca greceasca incerca sa trimita cinci expatriati pe pozitii de middle-management in Romania – dar cu toata strategia de convingere pe care si-o construise n-a gasit decat doi. Intre timp, lucrurile s-au mai schimbat: un simplu anunt difuzat recent prin reteaua de intranet a aceleiasi banci pentru un singur loc de munca aici a atras 50 de solicitari.

Exemplul de mai sus – dat de Panos Manolopoulos, managerul general al companiei de recrutare de manageri Stanton Chase, care se ocupa de mai toate investitiile grecesti de aici – are o cheie: Romania a inceput sa arate ca un fel de paradis european al expatriatilor – „expati“, in limbaj corporatist.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2006.

La doua luni de la instalare, Guvernul Romaniei arata mai degraba ca un balaur cu o parte din capete lipsa si cu multe din cele existente ciocnindu-se intre ele. Saptamana trecuta nu existau inca, dupa negocieri, cautari si analize, toti secretarii de stat in ministerele cu rol important in business-ul romanesc. Cei numiti se impart, si ei, in trei categorii. Unii nu au experienta si nu stiu inca exact, prin urmare, ce au de facut. Altii au experienta, dar tot nu stiu exact ce au de facut. Exista si a treia categorie, insa ceva mai slab reprezentata: secretarii de stat care au si expertiza, si viziune.

Intr-o armata, un rol esential il au locotenentii si sergentii – ei sunt elementul de legatura intre soldati si generalii lor. Executarea ordinelor, aplicarea strategiei de lupta si in final castigarea bataliei de ei depinde. Daca am face o comparatie intre Guvernul Romaniei si o armata, rolul locotenentilor ar putea fi jucat de secretarii de stat. Ministrii au rolul de a supraveghea implementarea programului de guvernare pentru fiecare domeniu in parte, dar aplicarea masurilor concrete, executia propriu-zisa a programelor cade in sarcina secretarilor de stat. Ceea ce face ca functia de secretar de stat sa fie importanta iar calitatea si pregatirea oamenilor din spatele functiei, cruciala.

De altfel, din seria de cauze pentru care in Romania a pierdut sansa dupa sansa multe tin de mediocritatea profesionala si uneori etica a „managerilor“ din sectorul public – adica a acelor functionari care au grija de banii si de celelalte active ale tarii.

Profilul majoritatii secretarilor si subsecretarilor de stat din ministerele economice romanesti l-a copiat, la nivel general, pe cel al ministrilor: inertiali (eufemistic vorbind), incompetenti si etatisti inainte de 1996, confuzi, slab pregatiti si lipsiti de viziune intre 1996 si 2000. Au existat, fireste, si secretari de stat competenti, insa au fost mai degraba accidentali si cu viata scurta – abia dupa 2000 prin structurile ministerelor si agentiilor economice au inceput sa apara, timid, ceva mai multi profesionisti.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din februarie 2005.

Pana de curand, erau privite ca niste mamuti asupra carora nu avea nici un control nimeni, in afara catorva oameni numiti parca sa le conduca pe viata. Dar lupta mocnita care se duce de aproape doi ani pentru cele cinci Societati de Investitii Financiare ar putea exploda in saptamanile care urmeaza. In rolurile principale: cinci presedinti cu grupurile lor de sustinatori, un american controversat cu aliatii lui si zvonuri tot mai plauzibile de crestere a pragului maxim de detinere de la 0,1% la cel putin 1% din actiuni.

Il mai tineti minte pe Oliviu Gherman? Da, acel batranel simpatic, membru in PSD, respectat ca fizician, dar celebru mai degraba pentru orele de somn din Parlament decat pentru initiative legislative. Isi imagineaza cineva ca domnul Gherman este detinatorul unor cunostinte financiare avansate de administrare a unui portofoliu de actiuni, obligatiuni sau credite bancare in valoare de peste 100 de milioane de euro? Probabil ca nu. Cu toate astea, prin 2000, domnul Gherman putea fi regasit si in postura de membru al Consiliului de Administratie al SIF Oltenia.

Este doar un exemplu din numeroasele care pot fi date pentru a ilustra modul in care cele cinci Societati Financiare de Investitii romanesti, produs al cuponiadelor, au esuat in a-si indeplini rolul pentru care au fost create: acela de a proteja interesele marii mase a oamenilor care au devenit actionari SIF fie prin programul de privatizare in masa, fie prin cumpararea actiunilor SIF la Bursa de Valori.

Presedinti si administratori numiti pe criterii politice si nu prin vointa actionarilor, decizii de vanzare sau cumparare de actiuni sau companii cel putin ciudate, tabere de actionari nemultumiti, procese nenumarate si nesfarsite. Acesta ar fi un tablou mai complet a ceea ce s-a intamplat cu SIF in ultimii ani. Principala cauza?

O mica, dar foarte importanta, prevedere din statutul fiecarei SIF, gandita de la inceputul existentei acestora tocmai pentru a mentine controlul in mana unui numar restrans de oameni: nici un actionar nu are drept de vot pentru mai mult de 0,1% din totalul actiunilor unui SIF.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din februarie 2005.

E dificil pentru parinti sa reziste atunci cand cel mic cere jucaria scumpa vazuta in vitrina, ultimul volum din Harry Potter sau o Barbie imbracata dupa ultima moda. Iar resortul afectiv care ii impinge pe parinti sa cumpere hraneste in toata lumea afaceri de miliarde de dolari. In Romania, copiii reprezinta un segment de piata deloc neglijabil, de 3,5 milioane de potentiali consumatori, pentru cucerirea carora companiile pun la bataie bugete de publicitate, instrumente de fidelizare si tehnici de marketing verificate deja pe pietele dezvoltate.

Cand, la 1 ianuarie anul acesta, canalul de televiziune pentru copii Fox Kids si-a schimbat numele in Jetix, cu siguranta nu multi parinti s-au intrebat de ce. Chiar si in industria de media, redenumirea a trecut mai degraba ca un rebranding ca oricare altul, ca un facelift cu valoare de PR sau ca un nou mod de a tine treaza atentia clientilor de publicitate.

Cercetand insa ce se afla in spatele noului logo, iese la iveala o tranzactie de 5,3 miliarde de dolari, avand ca obiect un pachet de 76% din actiunile Fox Family Worldwide – aceeasi din care facea parte si Fox Kids Europe. Cumparatorul a fost The Walt Disney Company.

De ce a platit Walt Disney peste 5 miliarde de dolari? In loc de raspuns, inca un exemplu: Harry Potter-mania. Noul titlu din seria Harry Potter („Harry Potter and the Half-Blood Prince“) a facut ca actiunile editorului cartii, Bloomsbury, sa inregistreze imediat o crestere de 7,5% de la data anuntului lansarii cartii. Ca sa nu mai punem la socoteala miliardele de dolari generate in urma ecranizarii primelor trei volume, a vanzarilor de DVD sau casete video si a unor produse asociate brandului (haine, jocuri pe computer, cluburi, promotionale).

Exemplele de mai sus conduc la aceeasi concluzie poate cinica, dar adevarata: copiii sunt o piata cat se poate de profitabila. Si daca pentru producatorii de magie, clientii de varste mici sunt doar un segment printre altele, producatorii de articole pentru copii – textile, alimente, cosmetice – si-au construit tot business-ul in jurul acestei categorii de consumatori.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2005.

Cresterea importanta a vanzarilor de autoturisme obliga importatorii fie sa deschida reprezentante proprii, fie sa caute dealeri parteneri. Care sunt insa conditiile pentru a te inscrie in cerintele lor?

La inceput a fost fuziunea dintre o idee si capitalul initial, ca in orice afacere, povesteste directorul general George Balan cum a luat fiinta Cardinal Motors, dealer constantean de autoturisme. Ideea pe care s-a bazat afacerea, inedita la acea vreme, a fost aceea de a deveni dealer monomarca. Capitalul initial, 500 de mii de dolari. De ce dealer monomarca? Pentru ca, atunci cand te concentrezi pe specificul unei singure marci de automobile, poti atinge mai repede o calitate a serviciilor care sa te diferentieze de ceilalti competitori. Poti fideliza clientela. Poti cunoaste mai in amanunt pro-blemele cu care se confrunta clientii tai.  

Dupa 11 ani, Cardinal Motors isi propune pentru 2005 o cifra de afaceri de 15 de milioane de euro din vanzarea a circa 1.200 de autoturisme VW, Audi si utilitare VW si din activitatile de service conexe. Profitul net estimat de Balan se cifreaza in jurul valorii de 700.000 de euro.

Firma este unul dintre cei 65 de dealeri agreati ai firmei Porsche Romania, liderul pietei importurilor auto. „Pana la sfarsitul lunii iunie am vandut deja 500 de automobile, cat in tot anul 2003. Crestem cu 93% anul asta“, spune Balan.

E o superafacere in ziua de azi sa fii dealer auto? Vanzarile au crescut in ultimii ani constant, dar ceea ce s-a intamplat in acest an a surprins pana si cele mai optimiste aprecieri. Cifra de 130.000 de autoturisme vandute in primele sase luni ale anului inseamna o crestere de 63% fata de perioada similara a anului trecut si echivaleaza vanzarile pe intreg anul 2004.

Cresterea i-a surprins intrucatva pe importatori. Meridian, cel mai mare concesionar al Dacia Groupe Renault, a inregistrat pe primul semestru al anului o cifra de afaceri de 16 milioane de euro, cu 78% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. Profitul companiei pe primele sase luni ale anului curent a atins 2,1 milioane de euro, cu 75% mai mult fata de perioada similara a anului 2004.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din septembrie 2005.

Au dat lumii valsul, strudelul si cristalele Swarovski iar Californiei un guvernator. Romaniei i-au dat ceva mai putin emblematic poate, dar cu siguranta mai necesar: oameni de afaceri si bani. An de an, austriecii au ocupat redute bine pozitionate in petrolul romanesc, in sistemul bancar, asigurari, afaceri imobiliare si industria alimentara, punandu-si, discret si eficient, amprenta pe afacerile romanesti.

Fara indoiala, investitiile austriece in Romania se pot masura cel mai corect in euro: circa 3 miliarde, potrivit Ambasadei Austriei. Dar se pot masura si altfel: in recorduri, de exemplu. Cea mai importanta privatizare din istoria Romaniei ramane cea prin care un grup austriac, OMV, a preluat SNP Petrom. Sau in numar de tranzactii – un criteriu care ar plasa Austria pe primul loc in topul investitorilor din 2004, cu aproape un sfert din tranzactii, potrivit firmei de audit Pricewaterhouse-Coopers. Un alt record austriac a fost stabilit saptamana trecuta, cand s-a semnat acordul preliminar pentru cea mai mare tranzactie din istoria asigurarilor romanesti.

Dar dincolo de bani, recorduri si premiere, prezenta austriaca in Romania se poate vedea si cu ochiul liber. Un angajat al Austrian Airlines nu are nevoie de cifre pentru a spune ca austriecii fac afaceri bune in Romania. „Bucharest“ – asa a fost botezat, toamna trecuta, un Airbus 319 din flota companiei. Deja exista curse directe Timisoara-Viena, respectiv Cluj-Viena. Iar saptamana trecuta de pe aeroportul Sibiu a decolat primul avion direct spre Viena, un parteneriat Austrian Airlines-Tarom. S-au schimbat multe din 1959, cand compania austriaca isi trasa pentru prima data pe harta ruta Viena-Bucuresti.

Concluzia celor 15 ani de investitii in Romania o trage atasatul comercial al Ambasadei Austriei la Bucuresti, Johannes Becker. „Romania e una dintre cele mai atractive piete“ pentru oamenii de afaceri austrieci, spune el, „in primul rand pentru ca este o piata mare, dar care are si un potential inca neexploatat“.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din mai 2005.

Intelepciunea populara spune ca Romania, desi scumpa pentru locuitorii ei, e o tara ieftina pentru straini. Judecata, care porneste de la o comparatie de bun-simt – cea dintre salariile noastre si salariile lor – merita analizata dintr-o alta perspectiva: cea a comparatiei dintre preturile noastre si preturile lor. S-ar putea sa descoperim ca iesim mai ieftin daca ne facem cumparaturile la Amsterdam

Zara, un magazin spaniol care si-a castigat faima ca vinde haine stilate la preturi mici, si-a deschis anul trecut o reprezentanta in Bucuresti. Daca insa te uiti pe etichete, vezi ca bluza pe care o poti lua cu 20 de euro in Spania o cumperi in Romania cu 1.900.000 lei, adica 52,7 euro. Perechea de pantofi barbatesti care in Amsterdam costa 29,95 euro face in Romania 2.200.000 lei, adica 61 de euro. Iar puloverul de lana pentru care in Germania dai 15 euro e aici cam 40 de euro. O masa cu trei feluri la un restaurant parizian, cu tot cu vin sau bere, costa cam 20 de euro – cam cat intr-un restaurant bun de la noi. De ce oare spunem ca ne-ar placea preturile romanesti daca am avea si noi salarii occidentale? Comparatii punctuale, ca acestea, face orice roman care ajunge in strainatate.

Una dintre concluziile vacantelor in Grecia, Spania ori Italia e ca „preturile sunt cam ca la noi“ – auzi frecvent chiar ca anumite lucruri sunt „mai ieftine ca la noi“. Pe un forum pentru expatriati, www.expat-links.com, un binevoitor ii avertizeaza pe cei care vin in Romania in privinta preturilor – „asteptati-va sa platiti preturi occidentale“, spune el – adaugand ca totusi tigarile si vinul sunt ieftine. Iar pe forumul de discutii libere www.cafeneaua.com exista un topic despre preturile din Romania, in care un participant comenteaza la un moment ca, daca o masa de doua persoane la restaurant poate costa 40 de euro, cum spusese cineva, atunci mai bine „emigrezi in capitalism, ca iesi mai ieftin, zau – nu se face sa dai bani aiurea, chiar daca ai de unde“. De ce sunt oare mai scumpe la noi hainele „de eticheta“?

De ce costa mai mult dulciurile? Si de ce hamburgerii nostri sunt mai scumpi decat ai polonezilor?

Fara nici o indoiala, Romania e scumpa pentru romanii obisnuiti, dar a devenit scumpa si pentru expatriati ori pentru romanii cu salarii de top. Intr-un clasament Mercer Human Resource Consulting pe 2005, care ia in calcul un cos standard de produse si servicii din 144 de capitale ale lumii, Bucurestiul figureaza, cu un indice de 71,4, pe acelasi loc cu Seattle, fiind cu doar patru sutimi in urma Detroitului si mai scump decat Montrealul ori Clevelandul.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din noiembrie 2005.

Exista un capitol de negociere cu Uniunea Europeana care nu se incheie niciodata: fericirea membrilor. In 2010, romanii vor fi deja de doi-trei ani in UE – suficient ca sa vada deja o diferenta pe fluturas, desi salariile lor vor fi tot in lei romanesti. Vor fi fericiti? Depinde de asteptarile pe care le au acum si de statul de plata pe care-si vor regasi atunci numele.

La un an de la aderarea din 1 mai 2004, polonezii au ajuns la concluzia ca asteptarile le-au fost depasite – in ambele sensuri. Pe de o parte, PIB-ul lor a crescut in 2004 cu 5,3%, rata somajului a scazut, iar indicele bursier a crescut, stimulat de influxul de capital strain. Pe de alta parte, si inflatia a depasit estimarile (a fost de 3,6% in 2004, alimentele scumpindu-se cu 5,2% in intervalul februarie 2004 – februarie 2005). Mai mult, inflatia a devansat cresterea salariala in sectorul industrial (1,5%), ceea ce a insemnat castiguri reale mai mici pentru polonezi. Totusi, cei mai multi polonezi se simt multumiti dupa aderare, fiind convinsi ca pe termen lung nivelul lor de trai va creste.

Morala? Ai grija la ce te astepti, pentru ca in functie de asta iti negociezi fericirea de membru al Uniunii Europene.

Conform unui studiu realizat anul acesta de IRSOP asupra valorilor romanesti si a celor europene, 85% din romani cred ca principalele avantaje ale aderarii sunt cresterea nivelului de trai pe termen lung, libertatea de a calatori si munci in strainatate si crearea de noi locuri de munca. Cu alte cuvinte, locuri de munca mai bune si salarii mai mari. Sunt asteptarilor lor intemeiate?

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din noiembrie 2005.