BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Lidl vinde untul, pizza, salamul şi iaurtul marcă proprie cu 33%-67% mai scump în România decât în Polonia

    Lanţul de magazine de tip discount Lidl are la aceleaşi produse în România şi Polonia diferenţe de preţ de până la 67%, arată datele companiei de cercetare de piaţă Hipercom Consul­ting. Astfel, Lidl are în Polonia, cea mai dez­voltată economie din regiune, cu un sa­lariu mediu net de circa două ori mai mare decât cel de 400 de euro din România, pre­ţuri mai mici la salam, iaurt sau unt com­parativ cu piaţa locală. La polul opus, în România sunt preţuri mai mici la hrană uscată pentru pisici, la tarte cu creveţi şi legume şi la roşii uscate în ulei.

    Pentru această comparaţie Hipercom Con­sulting a ales aceleaşi produse, sub acelaşi brand şi la acelaşi gramaj. Pentru a face comparaţia de preţ au fost alese pro­dusele promovate în cataloagele Lidl din cele două ţări, unde compania promovează săp­tămânal câteva zeci de articole ali­men­tare şi nealimentare. Spre deosebire de ceilalţi retaileri care pariză atât pe bran­duri naţionale şi interna­ţio­nale, cât şi pe mărci private, Lidl pro­mo­vează în cata­loage în special mărci proprii. De altfel, acestea reprezintă circa 80% din totalul produselor aflate pe rafturile magazinelor Lidl.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • A fost diagnosticată cu cancer la 90 de ani, însă a refuzat chimioterapia şi a ales o călătorie împreună cu familia – GALERIE FOTO

    În iulie 2015, Leo, soţul Normei, în vârstă de 90 de ani, a murit, la doar câteva zile după asta Norma a fost diagnosticată cu cancer uterin, iar doctorul i-a prezentat metoda de tratament. “Am 90 de ani, am plecat la drum”, a fost răspunsul femeii.

    În august anul trecut, Împreună cu fiul şi nora sa, dar şi pudelul familiei, Norma a pornit în călătoria de-a lungul SUA.

    Cu ocazia acestui eveniment, fiul ei a pornit pagina de facebook Driving Miss Norma. Pagina de Facebook a devenit un jurnal de călătorie şi a câştigat deja aprecierea a peste 132.000 de persoane. Decizia bătrânei a atras admiraţia mai multor persoane, dar şi atenţia televiziunilor şi site-urilor de ştiri.
     

  • Cum a prins Adrian Ghenie drum liber în lumea artei

    Deşi estimat la o sumă cuprinsă între 500.000 şi 770.000 de euro, „The Sunflowers in 1937“, un ulei pe pânză realizat de Adrian Ghenie în 2014, s-a vândut la o valoare de patru ori mai mare. Cei de la Quartz au notat că „pictorul român, intrând în faza de mijloc a carierei sale, continuă să stabilească la licitaţii preţuri de ordinul milioanelor“. Precedentul record al artistului român a fost înregistrat în iulie 2014, când lucrarea sa „The Fake Rothko“ a fost vândută cu 1,77 milioane de euro, tot la o licitaţie organizată de Sotheby’s, la Londra.

    Licitaţia de la Sotheby’s vine la scurt timp după ce Gerhard Richter, cel mai valoros artist din Europa, a denunţat preţurile excesive la care a ajuns piaţa tablourilor, numind acest fapt chiar un fel de „cult al personalităţii“. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Die Zeit, pictorul de 82 de ani a spus că preţurile exagerate plătite pentru operele sale la licitaţii stau dovadă pentru „cât de nebunesc s-a dezvoltat piaţa de artă“, fiind de părere că lucrările nu mai au nicio legătură cu eticheta ataşată. În martie 2015, tabloul său „Abstraktes Bild“ s-a vândut pentru 46,3 milioane de dolari, iar pictorul s-a arătat uimit de succesul operei sale din 1986: „Sunt şocat de preţuri, chiar dacă pentru mine acestea sunt veşti bune. Piaţa de artă a ajuns la nişte valori mult prea mari, iar pentru mine asta e la fel de greu de înţeles ca limba chineză sau ca legile fizicii“.

    Licitaţia din februarie de la Sotheby’s pare cumva să confirme cele declarate de Richter, valoarea tranzacţiilor fiind în scădere cu 44% faţă de anul trecut. „Vedeta“ licitaţiei ar fi trebuit să fie chiar un tablou abstract semnat de Richter, dar acesta a fost retras de la vânzare. Motivul ar fi fost, susţin cei de la Quartz, că dealerul s-a aşteptat la o sumă mult sub cerinţele sale. Surpriza a venit însă de la Adrian Ghenie, Sotheby’s reuşind să vândă tabloul său din 2014 unui colecţionar chinez la o sumă mult peste estimări. Cum a ajuns însă pictorul de 39 de ani să salveze o licitaţie atât de importantă?

    Adrian Ghenie nu ar fi reuşit niciodată să vândă în România un tablou cu aproape 4 milioane de euro; pictori români de renume nu s-au apropiat niciodată de astfel de sume. De altfel, înainte de Ghenie, recordul îl deţinea Nicolae Grigorescu cu a sa „Ţărăncuţă odihnindu-se”, tablou cumpărat în 2011 cu suma de 270.000 de euro. Occidentul pare însă să îi priască lui Ghenie, Berlinul reprezentând cea mai importantă comunitate de artişti din Europa şi, probabil, din întreaga lume.

    Adrian Ghenie s-a născut în 1977 în Baia Mare, a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi a locuit atât în ţară cât şi la Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. El a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind principalul reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

    Tabloul său „Regele“ a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată, tabloul „Dr. Mengele 2“ a fost vândut pentru 140.747 de euro la licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

    Adrian Ghenie a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

    Pictorul este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou“. Printre fanii artistului s-ar număra, potrivit celor de la artnet.com, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

    În iunie 2014, casa de licitaţii Sotheby’s a vândut lucrarea lui Ghenie „The Fake Rothko“ cu suma de 1,778 milioane de euro. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic. În luna octombrie, Christie’s şi Sotheby’s au pus în vânzare şase lucrări, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român. Cele mai de success lucrări au fost „Blue Rain“, la licitaţia de la Christie’s, adjudecată pentru suma de 650.000 de euro, în vreme ce la Sotheby’s „Duchamp’s Funeral“ a fost adjudecat pentru suma de 1.285.300 de euro.

    În urma acestei licitaţii, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român. Articolul în cauză prezenta diverse momente din viaţa lui Ghenie, mai ales din perioada copilăriei, cum ar fi amintiri despre bunica sa care aducea animalele în casă în timpul iernii sau despre tatăl său.

    Adrian Ghenie este fără îndoială unul dintre cei mai talentaţi pictori români din generaţia sa, dar renumele l-a câştigat pe meleaguri străine. Pentru a vă putea ilustra mai bine acest aspect, am comparat pagina de Wikipedia în limba română a lui Adrian Ghenie cu cea în limba engleză. Descrierea pictorului numără 253 de cuvinte în limba română şi 1.038 de cuvinte în limba engleză. Acest lucru arată, deşi într-un mod destul de necizelat, că pictorul se bucură de mai multă recunoaştere peste hotare. Are legătură, desigur, şi cu mărimea pieţei de artă din România şi mai ales cu puterea de cumpărare a colecţionarilor.

  • Doi clujeni au trecut de la prototipuri pentru invenţiile lor la o afacere de succes cu ochelari şi căşti din lemn

    Prototip Studio sunt Ioana Ciurea şi Bogdan Goţia, doi tineri care şi-au dorit să aplice cunoştinţele dobândite în mediul academic într-un mod practic şi au ales să pornească propria afacere. „Am început să lucrăm împreună inventând lucruri şi făcând prototipuri pentru invenţiile noastre. De aici şi numele: ideea de a avea un studio creativ care să înglobeze preocupările noastre”, spune Ioana. Studioul a devenit cunoscut pentru căştile audio din lemn, primul lor produs, apoi au ieşit pe piaţă cu ochelarii din lemn „OO”. 

    Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Acum lucrează la o nouă versiune a căştilor din lemn, pentru care colaborează cu o echipă de ingineri de sunet „pentru a duce mai departe conceptul”.
    În plus, au creat şi piesele de mobilier „Scaunul triunghiular” şi „The table”. „Am descoperit frumuseţea de a lucra cu lemnul la primul proiect, cel al căştilor, şi apoi am dus mai departe ideile, ne-am perfecţionat tehnicile (…); ne place să experimentăm şi lemnul a fost o prima dragoste, însă ne surâde ideea asocierii de materiale şi tehnici de producţie pentru a ne concretiza ideile”, afirmă Ioana.

    În cazul Prototip Studio, investiţia în afacere a fost una minimă datorită faptului că au avut acces la un atelier care este dotat cu maşinărie CNC şi unelte de prelucrat lemn. „Am înaintat cu paşi mărunţi, cu proiecte mici a căror producţie am acoperit-o noi, şi tot noi ne-am ocupat de promovare şi marketing”, povesteşte antreprenoarea. Cei doi au vândut anul trecut 180 de perechi de ochelari, al căror preţ începe de la 300 de lei.

    Poate v-aţi întrebat şi ca mine cât de rezistente sunt produsele din lemn. „Deşi în aparenţă lemnul creează senzaţia unui material fragil, în funcţie de prelucrare el devine foarte rezistent”, spune Ioana. „Pentru primele modele de căşti am folosit lemn de bambus masiv, care este mult mai puţin casant precum plasticul spre exemplu şi datorită faptului că prin finisare devine impermeabil, nici probleme la schimbarea bruscă a temperaturii sau la umezeală, nu au fost.“

    Afacerea lor înglobează proiecte de design de obiect, proiecte de amenajări interioare şi proiecte de arhitectură. „2015-2016 este al treilea an în care lucram sub forma asta la Prototip Studio şi din 2015 veniturile au devenit constante şi stabile. În medie, per persoană venitul este 2.500 lei/lună”, spune ea. În afară de Prototip Studio, cei doi mai lucrează şi la brandul Double Bubble prin care promovează şi vând accesorii pentru casă.

    Cum se transformă o idee într-un obiect concret? „De la a-ti lumina un bec, cand ai o idee buna, pana la a tine in mana un obiect, este un drum interesant care pe noi ne face sa iubim ceea ce muncim. In primul rand ne tine in priza entuziasmul, apoi ne luam energia din micile rezultate obtinute pe percurs din teste si incercarile pe care le facem. Pana la final ideea se slefuieste si la propriu si la figurat pana devine realitate. E un parcurs solicitant si frumos in acelasi timp.”, povesteşte antreprenoarea.
     

  • Cine sunt tinerii români cu spirit antreprenorial care au ales să facă business cu şi prin YouTube?

    Chad Hurley, Steve Chen şi Jawed Karim, foştii directori ai PayPal, au creat site-ul youtube.com într-o cameră aflată deasupra unei pizzerii şi a unui restaurant japonez. Povestea spune că unul dintre ei era frustrat de faptul că nu putea găsi imagini cu incidentul Nipplegate din 2004, de la Super Bowl, la care un defect al rochiei lui Janet Jackson a permis să îi fie dezgolit un sân în timpul unui spectacol cu Justin Timberlake. La momentul respectiv, a fost cel mai căutat termen pe internet, un indiciu al interesului pentru imaginile video.

    Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat „Me at the zoo“. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.

    Zece ani mai târziu, peste 400 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 6 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 100 de ţări. Astfel, apariţia unei categorii de antreprenori care să speculeze potenţialul YouTube era inevitabilă. Noi i-am numit, simplu, videoantreprenori.

    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţia creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.

    Dacă numele Felix Kjellberg nu vă spune nimic, probabil că nu faceţi parte dintre cei 42 de milioane de abonaţi ai canalului PewDiePie. Tânărul suedez a început să se filmeze în timp ce juca jocuri video în 2010, iar în scurt timp a devenit unul dintre cele mai populare personaje de pe YouTube. PewDiePie are mai mulţi abonaţi decât Eminem, Rihanna sau chiar decât canalul oficial al celor de la YouTube. Suedezul Kjellberg generează venituri anuale de până la 17 milioane de dolari şi nu este singur în acest grup select al videoantreprenorilor milionari.

    O altă personalitate online este Michelle Phan, care publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe şi care a depăşit deja un miliard de vizualizări. Un alt exemplu este Evan, un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru YouTube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual. EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute.

    Dacă cei pe care i-am amintit mai sus au devenit repede adevărate senzaţii pe internet, ideea de a face bani din clipuri a rămas pentru destul de mult timp învăluită într-un oarecare mister. Un amplu material publicat de cei de la The New York Times la începutul lui 2014 a încercat să afle cât de greu este pentru creatorii de conţinut original să câştige sume consistente şi care este secretul celor care reuşesc să facă asta. Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi.

    Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzită. Pentru a avea tot timpul conţinut relevant pe cele cinci canale, Olga Kay trebuia să urce în jur de 20 de clipuri pe săptămână – iar asta îi ocupa aproape tot timpul, ea ocupându-se şi de montaj, şi de prezentare. Ea împărtăşea însă, alături de alţi aşa-numiţi youtuberi, îngrijorare pentru scăderea lentă, dar continuă a preţului oferit de Google pentru afişările generate de canalele sale. Dacă în 2012 proprietarul unui canal primea 9,35 dolari la fiecare mie de reclame afişate, în 2014 suma coborâse deja la 7,60 dolari.

    Dar calculul se complică, pentru că reclamele nu sunt afişate de fiecare dată când cineva urmăreşte un clip; David Burch, purtător de cuvânt al TubeMogul, estima că doar în două din zece cazuri un clip va conţine şi un mesaj publicitar. Astfel, la un milion de afişări, cei de la YouTube iau în calcul doar cele 200.000 care conţin şi un mesaj publicitar ataşat.

    Dar, fără a mai surprinde pe nimeni, calculul se complică din nou: „Majoritatea formatelor de publicitate Google au la bază conceptul de interes al userului, care trebuie să dovedească printr-un anumit tip de acţiune interesul faţă de acea reclamă. În cazul reclamelor de tip «pre roll», care apar înaintea clipurilor de pe YouTube, advertiserul plăteşte doar dacă userul nu a închis reclama respectivă în primele 30 de secunde (apăsând butonul Skip Ad) sau dacă utilizatorul a dat clic pe un link din mesajul publicitar. Preţul publicităţii se stabileşte printr-o licitaţie electronică în timp real, care ţine cont de calitatea mesajului (cuantificată prin rata de vizualizare) şi preţul pe care advertiserul este dispus să-l plătească“, explică Florin Pravai, YouTube lead la Google România. În ceea ce priveşte veniturile generate din reclame pe YouTube, aproximativ jumătate din acestea ajung la creatorii de conţinut, cealaltă jumătate fiind investită de YouTube în mentenanţa şi dezvoltarea platformei.

    Pe scurt, explică Florin Pravai, „sistemul de monetizare a YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit «revenue share»). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.“ Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

  • Meseria pentru care facultăţile „livrează“ anual 7.000 de absolvenţi, însă necesarul de pe piaţă este dublu

    IT-iştii sunt urmaţi, în topul slujbelor, de consultanţii suport clienţi şi de muncitorii din industria auto.

    Jucătorii din componente auto şi din centrele de servicii de externalizare au fost angajatorii care au făcut cele mai multe recrutări anul acesta, astfel că solicitările de piese auto venite din străinătate dar şi optimizările făcute de marile companii străine au stat la baza creşterii numărului de noi angajări. Astfel, la finalul lunii  septembrie, efectivul de personal din economie a ajuns la 4,4 milioane de persoane, în creştere cu peste 115.000 de angajaţi de la începutul anului. De altfel, angajările făcute anul acesta au adus numărul de salariaţi din economie la cel mai ridicat nivel din 2009 încoace, iar planurile de noi angajări vor continua şi la începutul anului viitor.

    Totuşi, cele mai bune oportunităţi de pe piaţa muncii le-au avut anul acesta programatorii, cărora companiile sunt dispuse să le dea salarii aproape duble faţă de media pe economie, chiar şi celor fără experienţă în câmpul muncii. Facultăţile „livrează“ anual 7.000 de absolvenţi de IT, însă necesarul de pe piaţă este dublu. Astfel, dacă salariile absolvenţilor de IT pornesc de la 500 – 700 de euro net pe lună, pentru „seniori“ companiile sunt dispuse să plătească salarii lunare de peste 2.000 de euro net pe lună. Deşi volumele de noi recrutări în rândul programatorilor nu sunt foarte mari – din cauza lipsei de candidaţi –, cererile sunt multe, mai ales că marile companii din IT au luat ajutoare de stat de zeci de milioane de euro pentru extinderea activităţilor pe plan local, cu condiţia de a crea noi locuri de muncă.

    Vorbitorii de limbi străine, mai ales cei care ştiu încă o limbă străină pe lângă engleză, au fost privilegiaţi anul acesta din punctul de vedere al oportunităţilor de pe piaţa muncii, astfel că posturile de „consultant suport clienţi“ în diverse limbi străine au fost din ce în ce mai populare, inclusiv în provincie. Pentru că România este o destinaţie cu forţă de muncă ieftină, tot mai multe companii mută centrele de servicii de tip shared service sau business process outsourcing din vestul Europei în România, unde costurile sunt de 4-5 ori mai scăzute, iar zonele de interes pentru angajatorii din acest sector sunt, pe lângă Bucureşti, oraşe precum Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Sibiu.

    De asemenea, companiile care activează în industria producătoare de componente auto din provincie au recrutat mulţi muncitori în regim temporar, pentru perioadele de vârf de producţie. Pe de altă parte însă, companiile au probleme în a găsi muncitori calificaţi în profesii de tipul sculer-matriţer, sudor sau electrician, ca urmare a numărului de zece ori mai scăzut al absolvenţilor de şcoli profesionale faţă de acum un deceniu.

  • Povestea românului care a pornit afacerea într-o garsonieră, iar după doar doi ani are venituri de 6 milioane de dolari

    Un studio mic pornit în 2013 de un executiv ambiţios din industria jocurilor a crescut în 2014&2015 de trei ori şi plănuieşte să păstreze ritmul de creştere care îl poate duce în liga mare.

    Săptămâna trecută, Dragoş Hâncu se pregătea să plece în Statele Unite la o discuţie cu The Honest Company, compania care a transformat-o pe Jessica Alba din divă sexy în femeia de business care a dus produsele bio din zona micro-cool în zona companiilor care primesc finanţări de zeci de milioane de euro. Dragoş Hâncu speră să intre în rândul colaboratorilor The Honest nu numai pentru că şi-ar dori să lucreze pentru Jessica Alba (cine nu şi-ar dori?), ci pentru că recomandările bune sunt cea mai bună metodă de promovare într-o industrie în care chiar nu mai contează numele de familie sau codul poştal, ci doar ceea ce faci, când faci şi cum faci.

    Ceea ce făcuse şi modul cum îşi făcuse jobul până atunci l-au determinat pe Dragoş Hâncu să încerce antreprenoriatul. În ianuarie 2016 se împlinesc trei ani de când a decis să plece la drum pe cont propriu şi să lase în urmă jobul călduţ din conducerea EA România. Dragoş Hâncu a făcut facultatea de automatică (electronică şi ştiinţe aplicate) şi pe cea de ştiinţe politice. Dar, în timpul facultăţii, mai mult s-a jucat, „eram toată ziua în internet cafe-uri“. „Ceea ce s-a transformat în cariera mea putea la fel de bine să mă doboare“, povesteşte Dragoş Hâncu despre primele sale contacte cu industria jocurilor.

    În 2005, Hâncu s-a angajat la Gameloft (ca producător), apoi la Jamdat (recrutat de Mihai Pohonţu, fostul vicepreşedinte al Disney Interactive), care a devenit din 2006 Electronic Arts şi de unde a plecat abia în ianuarie 2013. „În EA am avut o carieră ascendentă, am cunoscut foarte mulţi oameni şi am făcut proiecte foarte importante pentru firmă“ – împreună cu un coleg din EA, Dragoş Hâncu a stat câteva luni în Canada cu scopul de a se pregăti pentru producţia jocului Fifa pentru telefoane. Era head of deployment la EA în 2009, coordonând 200 de oameni care făceau parte din patru echipe diferite, când compania a suferit un reset, „o perioadă tulbure“, care a trecut când studioul a început să producă FIFA; a fost apoi development director pentru FIFA 13 şi 14, ocupându-se în paralel şi de angajări. „Mie nu îmi place fotbalul, nu îmi place FIFA şi de aceea nu a fost o potrivire excelentă, dar tot ce am învăţat acolo – management, organizare, strategie – mi-a plăcut şi mi-a folosit enorm.“ La sfârşitul lui 2012 „nu îmi mai găseam locul“, aşa că în prima zi de lucru din 2013 şi-a dat demisia. „Nu ştiam exact ce o să fac; am primit şi oferte foarte bune, bine plătite şi călduţe, dar mi-am dat seama că dacă nu mă apuc atunci de ceva al meu, nu o să mă mai apuc niciodată“, povesteşte Hâncu.

    Cu bonusul de exit de la EA („consistent“) şi cu câteva idei bune a deschis Amber Studio într-o garsonieră cu doi programatori, punând la punct un serviciu de deployment („Modelul nostru de la început urma câţiva paşi simpli: Disney, clientul nostru principal de la început, ne dădea un joc, de obicei dezvoltat pe iOS, iar noi trebuie să îl portăm pe alte platforme de la smart TV la telefoane şi PC“), dar având în plan să facă dezvoltare.  

    Ceea ce a urmat în 2013, dar mai ales în 2014 şi în 2015, a întrecut însă aşteptările cu care pornise la drum. De la aproape 1 milion de dolari atins în primul an de funcţionare, 2013, compania a încheiat 2014 cu venituri de peste 2 milioane (deşi estima o creştere de maximum 60%) şi Dragoş Hâncu crede că va încheia 2015 cu afaceri de 6 milioane de dolari. „Ce am făcut diferit? În primul rând am reinvestit tot şi am ales să mă bucur de creşterea firmei în loc de banii obţinuţi. În al doilea rând, am avut probabil o abordare bună de strategie: toată lumea de aici vrea să facă jocul lui personal, să lucreze la ceva ce îi poartă semnătura, dar am încercat mereu să temperez această dorinţă, încurajând echipa să lucrăm pentru alţii pentru că, odată ce ai multă experienţă şi eşti cunoscut, orice proiect propriu este primit şi văzut altfel. În al treilea rând, am muncit foarte mult şi ne-am respectat la literă deadline-urile şi contractele. În al patrulea rând şi foarte important, am avut foarte mult noroc.“ 

    Desigur că norocul şi-l face antreprenorul cu mâna lui, iar Dragoş Hâncu este de acord. „Am avut noroc să găsesc oameni foarte buni pe care să îi angajez, dar asta şi din cauză că am o relaţie bună cu oamenii alături de care am lucrat sau cu cei din industrie“. Estimează că va avea în firmă 200 de oameni până la sfârşitul anului şi probabil 300 anul viitor. „S-au întâmplat mai multe chestii. Una dintre cele mai importante este că am reuşit să îmi iau oameni foarte seniori în layerul de conducere, care au reuşit să crească fiecare segmentul de business de care este responsabil. Am un coleg, Tudor Postolache, care a fost anterior head of CDS la Electronic Arts, deci s-a ocupat cu tot ce însemna testarea în EA, pe tot mapamondul, cu vreo 4.000 de oameni în subordine, şi a acceptat să vină la noi în august anul trecut, când în echipa lui de aici erau 11 testeri. I-am pus în mână divizia şi a ajuns acum la peste 100 de oameni. Mare parte din creşterea noastră explozivă ţine de quality assurance, care la rândul ei ţine predominant de strategie: totul e să ai multe proiecte şi să reuşeşti să le faci bine, în deadline, să creşti şi să fii recomandat în baza lor. Aici îl avem pe Cătălin Brumariu, care era vicepreşedinte în Gameloft şi avea trei studiouri în subordine, în România, Vietnam şi India, şi a venit la noi pentru mai puţin de jumătate din salariul de la Gameloft. Eu sunt mândru de chestia asta, pentru că sunt oameni care au venit la Amber ca să construiască.“

  • Tinerii care au deschis pe acoperişul unei foste fabrici din Bucureşti unul dintre cele mai populare locuri de ieşit în oraş

    Alexandra Mocanu a observat în urmă cu cinci ani câteva spaţii industriale vechi reconvertite într-o călătorie în Berlin, iar, la întoarcerea în Bucureşti, i-a spus asociatului său: „Hai să luăm şi noi un astfel de spaţiu“. Spaţiul a fost atelierul de filatură al fabricii Industria Bumbacului de pe Splaiul Independenţei. L-au numit „Atelierul de Producţie“, iar de un an se concentrează pe terasa Deschis Gastrobar de pe acoperişul fostei fabrici.

    În 2010, pe când era studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, Alexandra Mocanu a început să organizeze expoziţii în spaţiul de circa 500 de metri pătraţi al atelierului de filatură al fabricii Industria Bumbacului, sub numele Atelierul de Producţie. Ideea găsirii unui spaţiu neconvenţial a venit în urma unei călătorii în Berlin, unde a observat că trendul spaţiilor reconvertite şi mai ales al celor industriale dedicate organizării evenimentelor devenise popular. „Îmi amintesc că atunci când am intrat prima oară în clădire am găsit multă humă şi mult praf, era un spaţiu devastat, nu se mai întâmpla nimic aici de când a încetat producţia“, povesteşte Mocanu.

    Treptat, evenimentele din zona artei au început să fie îmbinate cu evenimente de muzică electronică, iar după un an, ea şi partenerul său Mircea Răcaru s-au concentrat exclusiv pe evenimentele de muzică. „Pe atunci era singurul spaţiu ce putea să acomodeze 800-1.000 de persoane; nu mai exista coerenţă între tablourile de pe perete, lângă care se fuma în cadrul evenimentelor de muzică, spre exemplu, şi nici nu se justifica din punct de vedere financiar axarea pe galerii de artă.“ Au funcţionat astfel aproximativ patru ani, o parte din evenimentele găzduite de Atelierul de Producţie, mai ales din zona muzicii electronice, fiind organizate de ei, prin propria firmă, iar restul prin intermediul altor parteneri.

    Mircea Răcaru, absolvent de Ştiinţe Politice, dar pasionat de industria ospitalităţii, s-a alăturat echipei în 2012. A lucrat mai întâi ca barman şi a devenit ulterior partenerul de afaceri al Alexandrei. De aproximativ un an, au oprit activitatea Atelierului de Producţie şi s-au concentrat pe noul lor pariu, Deschis Gastrobar. După mai multe tentative eşuate de închiriere a unui spaţiu în centru, le-a venit ideea de a folosi spaţiul de pe acoperişul halei aflate lângă Atelierul de Producţie. Au lucrat vreme de şapte luni la proiect, din care construcţia efectivă a durat doar o lună şi jumătate. „A fost o experienţă nouă în toate sensurile, de la lucratul cu o echipă de arhitecţi până la partea birocratică de avizare şi de conturare a unui business plan coerent.“ Costurile necesare amenajării spaţiului s-au ridicat la 60.000 de euro şi, pentru realizarea a tot ceea ce şi-au propus, inclusiv mutarea unei părţi din activitatea gastrobarului în spaţiul Atelierului de Producţie, au nevoie de o investiţie la fel de semnificativă. „Mai avem nevoie de cam încă pe atât ca să terminăm aici şi să refacem şi jos. O să realizăm proiectul în mai multe faze“, spune Răcaru.

    Tinerii antreprenori spun că se axează pe un public format mai ales din „tineri pozitivi şi optimişti“. Terasa înregistrează zilnic un trafic mediu de 250 de persoane, iar, în cadrul evenimentelor organizate, acesta ajunge şi până la 700 de persoane. Un concept atipic pentru piaţa locală este organizarea de evenimente pe timp de zi duminica: „Nu se prea face nimic în Bucureşti duminica după ora 15, aşa că la noi a funcţionat foarte bine acest concept“, spune Mocanu. Tinerii şi-au propus ca până la toamnă să inaugureze noul proiect, ce presupune continuarea conceptului Deschis Gastrobar în interiorul Atelierului de Producţie, iar despre recuperarea investiţiei spun că s-a putea întâmpla în aproximativ trei ani, în condiţiile în care afacerea va continua în acelaşi ritm ca până acum.

     

     

  • Ce este mai eficient: să plăteşti chirie lunară sau rată la bancă?

    Se mai numără românii printre cei cu simţul proprietăţii sau preferă să stea în chirie? Îşi mai permit ei să-şi cumpere o locuinţă în condiţiile economice de astăzi? Ce este, de fapt, mai eficient: să plăteşti chirie lunară sau rată la bancă?, informează Digi24

    Pentru calculul nostru luăm în considerare un apartament cu două camere pentru care, în medie, chiria costă aproximativ 300 de euro lunar. La cursul de astăzi, asta înseamnă cam 1.345 de lei pe lună. Dacă alegem să locuim cu chirie toată viaţă, fără să devenim proprietari, asta înseamnă că, după 30 de ani, adică după 360 de luni, plătim aproximativ 484.200 lei.

    Dacă v-aţi întrebat însă care sunt costurile unui credit prin programul Prima Casă, luat tot pe 30 de ani, am făcut un calcul cu ajutorul unui calculator online. Am ales tot un apartament cu două camere, la un preţ mediu de 49 de mii de euro. În lei, ar însemna 219.693 lei. 

    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

  • Cele mai bizare uniforme militare – GALERIE FOTO

    Fiecare ţară are identitatea sa naţională, un drapel reprezentativ şi uniforme militare. Ei bine, aceste ţări au ales uniforme care sigur te vor uimi.

    Fiji

    Coasta de Fildeş

    Coreea de Sud

     

    Fotografii:  Oscar in the middle/Flickr/Wikicommons