Tag: sanatate

  • Cum ii sperie statul pe fumatori: noile imagini de pe pachetele de tigari din SUA (GALERIE FOTO)

    Administratia Federala pentru Alimente si Medicamente (Food and
    Drug Administration – FDA) a publicat marti setul de imagini pe
    care fabricantii vor fi obligati sa le aplice pe pachetele de
    tigari, cu scopul de a-i descuraja pe fumatori prin intermediul
    unor reprezentari vizuale socante, induiosatoare sau incurajatoare
    pentru cei ce vor sa se lase de fumat.

    Fabricantii trebuie sa se conformeze pana in septembrie 2012 la
    schimbarea de imagine, cea mai importanta din ultimul sfert de
    secol si care are loc in virtutea unei legi din 2009, informeaza
    AP. FDA estimeaza ca folosirea noilor imagini va duce la scaderea
    numarului de fumatori cu 213.000 numai in 2013. Conform site-ului
    FDA, “fumatul cauzeaza moartea aproape pentru unul din cinci
    americani, ceea ce inseamna circa 443.000 de decese anual”.

    Avertismentele FDA vor fi aplicate pe ambele parti ale
    pachetelor de tigari, ocupand intreaga parte superioara a
    pachetelor, astfel incat si-au atras deja furia unora dintre marii
    producatori, care au dat deja statul in judecata, argumentand ca
    astfel marcile de tigari nu se vor mai vedea deloc pe pachete. In
    acelasi timp, toate reclamele la tigari vor include obligatoriu si
    imaginile respective.

    Salon.com noteaza ca exista o opozitie si la nivelul unor state:
    Bill Haslam, guvernatorul statului Tennessee, producator important
    de tutun, a semnat in aceasta luna o lege care pedepseste cu amenzi
    si inchisoare “transmiterea sau expunerea unei imagini care i-ar
    putea speria, intimida sau tulbura din punct de vedere emotional pe
    privitori”, cu exceptia cazurilor cand ele servesc “un scop
    legitim”, desi termenii sunt supusi interpretarilor si ar putea
    oferi companiilor producatoare de tigari un argument spre a nu se
    conforma reglementarii FDA.

    Cele noua imagini au fost selectate dintr-un set initial de 36,
    dat publicitatii in noiembrie 2010.

  • Eureko Asigurari – crestere de 48% pe segmentul asigurarilor de sanatate

    Cresterea vine in contextul in care piata asigurarilor de
    sanatate si-a continuat in primele trei luni ale anului evolutia
    din ultima parte a lui 2010, caracterizata prin crestere si prin
    dependenta fata de sectorul corporate.

    “La baza rezultatului peste asteptari inregistrat in primele
    trei luni stau contractele semnate cu diferite companii din
    sectorul corporate si avansul inregistrat pe partea de retail.
    Consider ca piata de retail este inca afectata de mediul economic
    dur, insa am inceput sa observam semne de revenire si cred ca vom
    inregistra, de asemenea, rezultate bune in a doua parte a anului”,
    a spus Shaun Russell, director comercial in cadrul Eureko
    Asigurari.

    Eureko Asigurari si-a extins in prima parte a anului portofoliul
    de produse si a lansat Junior, o asigurare de sanatate pentru copii
    si tineri cu vârsta cuprinsa intre 12 luni si 18 ani, destinata sa
    acopere nevoile specifice ale acestora in ceea ce priveste accesul
    la servicii medicale. O alta initiativa a fost aceea de a oferi
    posibilitatea de a accesa servicii de spitalizare si interventii
    chirurgicale in strainatate, ca o completare a produselor deja
    existente.

  • Medicii de familie renunta la protest si semneaza noile contracte

    Mihaila a precizat ca medicii de familie au decis sa semneze
    contractele pe 2011 pentru ca pacientii nu au nicio vina. “Le
    multumim pentru ca ne-au fost alaturi”, a mai spus Doina
    Mihaila.

    Reprezentantii medicilor de familie anuntau, miercuri, la finalul
    discutiilor cu ministrul Sanatatii, Cseke Attila, si cu
    presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS),
    Lucian Duta, ca nu vor semna noul contract-cadru, iar de marti vor
    percepe taxe pentru consultatii. Ei au cerut 200 de milioane de lei
    pentru intretinerea cabinetelor, in timp ce Ministerul Sanatatii si
    CNAS au spus ca aceasta cheltuiala nu poate fi sustinuta.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Steve Jobs se intoarce

    “Se va urca pe scena?”, “Va face iar un spectacol din
    prezentarea noilor produse?” si “Cum mai arata?” sunt trei dintre
    cele mai intalnite intrebari de saptamana trecuta din presa
    straina. Toate se refera la Steve Jobs, directorul general al
    Apple, care a fost prezent la conferinta anuala a companiei Apple,
    unde a lansat serviciul de cloud computing iCloud.

    Prezenta lui la conferinta va marca una dintre rarele ocazii de
    aparitie in public, la un eveniment al Apple, de cand a intrat,
    pentru a treia oara, in concediu medical la inceputul acestui an.
    Misteriosul director a mai fost prezent la o conferinta a Apple in
    luna martie, cand a anuntat lansarea iPad 2.

    La inceputul acestui an Steve Jobs, in varsta de 56 de ani, a
    anuntat ca isi va lua o perioada de pauza de la conducerea Apple,
    pe fondul problemelor de sanatate de care sufera. A fost anterior
    diagnosticat cu cancer si a suferit un transplant de ficat. In
    acest moment insa nu se stie mai nimic despre starea lui de
    sanatate. Jobs a refuzat sa dea detalii la momentul in care s-a
    retras pentru o perioada nedeterminata. Faptul ca a pierdut atat de
    mult in greutate, situatie care s-a agravat in ultima perioada,
    este insa un semn ca boala a revenit si ca Jobs, care lucreaza de
    acasa si discuta toate deciziile legate de Apple prin telefon cu
    managerii companiei, ar putea fi mai bolnav decat crede lumea. Si
    investitorii urmaresc cu maxima atentie starea de sanatate a lui
    Steve Jobs – in conditiile in care el este vazut ca artizanul
    revenirii spectaculoase a Apple in prim-planul industriei IT si al
    intrarii companiei pe segmentul smartphone-urilor. Pe fondul
    vanzarilor puternice ale telefoanelor mobile iPhone, ale playerelor
    iPod si ale tabletei iPad, Apple a ajuns cea mai valoroasa companie
    IT din lume in fata unor rivali traditionali precum IBM sau
    Microsoft. Evolutia starii de sanatate a lui Jobs este urmarita
    astfel cu maxima atentie pe bursa, iar, de regula, toate stirile
    legate de seful Apple au un impact imediat asupra valorii
    actiunilor.

  • Steve Jobs, in concediu medical din ianuarie, va participa la conferinta anuala a Apple

    Anuntul Apple nu precizeaza care va fi rolul lui Jobs la
    conferinta, sau daca isi va relua activitatea. Prezenta lui Jobs,
    supravietuitor al unui cancer pancreatic, va marca una dintre
    rarele ocazii in care a fost vazut in public, la un eveniment al
    Apple, de cand a intrat pentru a treia oara in concediu medical, la
    inceputul acestui an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hosni Mubarak este depresiv si are nevoie de un psiholog

    Fostul presedinte, in varsta de 83 de ani, este spitalizat la
    Sharm el-Sheikh, pe litoralul Marii Rosii, de luna trecuta, in urma
    unei crize cardiace suferite in timpul unui interogatoriu. Mubarak
    face obiectul unei anchete privind originea averii sale, precum si
    privind reprimarea miscarii populare impotriva regimului sau in
    ianuarie si februarie, soldata cu peste 800 de morti. Transferul
    lui in inchisoare in asteptarea unui eventual proces este
    conditionata de evolutia starii sale de sanatate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragos Damian: Farma 2010. Un plus. Multe minusuri

    De fapt, daca ar fi sa analizam in amanunt datele amintite, 2010
    este format din doua jumatati diferite. Prima, in care avansul a
    fost de 35% fata de aceeasi perioada a anului precedent; a doua, in
    antagonism relativ ca si consecinta a masurilor de schimbare a
    reglementarilor in sistem, s-a incheiat cu o evolutie in usoara
    scadere. Dar, cu adevarat, uitand-ne la anul 2010 in totalitate
    piata a avansat cu un pas de 20%.

    Cu toate acestea, lucrurile arata diferit in piata farmaceutica
    din Romania a anului 2010, atunci cand ai responsabilitatea
    aministrarii unui model complicat de operatiuni comerciale si
    industriale.

    Plusul.
    Statisticile reflecta evolutia cotei de piata a medicamentelor care
    ies din farmacie (si nicidecum performanta operationala a
    companiilor producatoare). Cu alte cuvinte, ele ilustreaza al
    treilea ciclu comercial in piata. Cei avizati stiu (in ciuda
    protestelor)
    = ca avansul este in primul rand un efect de baza, dupa un an 2009
    care a marcat o franare a vanzarilor de medicamente in
    Romania;
    = ca avansul este aproape exclusiv al produselor inovative, in
    cazul carora totusi o fractiune importanta a cresterii este de fapt
    un dezechilibru cauzat de exporturile paralele.
    = ca se vede un usor avans al medicamentelor generice ca efect al
    schimbarilor de reglementare din semestrul doi, departe insa de a
    sistematiza o cultura pro-generica specifica unei tari fara
    resurse.
    = ca asistam implacabil la o canibalizare a cotei de piata a
    genericelor ieftine (5, maxim 10 RON) care in maximum un an vor
    deveni specie pe cale de disparitie.

    Minusurile.
    Realitatea din detalii este, asa cum am semnalat in august 2010,
    socanta. Termenele de plata au ajuns la intervale halucinante la
    producator, peste 300 de zile. De fapt nu exista o decontare
    ritmica, lunara, ci banii pe medicamente vin din rectificare in
    rectificare, fara transparenta si predictibilitate. Exista
    consecinte bolnavicioase si riscuri structurale ale acestei crize a
    lichiditatii.

    In primul rand, la capatul operational, se exercita presiuni
    creative de colectare a banilor, solutii care au mutat deja in
    instrumente toxice. Cesiunea de creante, ofertele “bundle”
    anti-comerciale, recircularea inter-clienti a termenelor si
    conditiilor, redistributia limitelor de credit, suprastocarea,
    etc., nu sunt solutii normale si este o mare greseala in a le
    transforma in activitate curenta. Si, ca o ironie a sortii intr-o
    piata tanjind dupa lichiditati, sunt manageri care chiar cred
    despre ei ca ar fi competenti concurand prin prelungirea termenelor
    de plata…

    La capatul financiar, se cauta solutii de refinantare sau
    contingenta, atunci cand compania-mama nu exista sau refuza sa mai
    crediteze filiala locala. Bucuria bancilor si asiguratorilor, care
    cresc voiniceste comisionalele si dobanzile pentru astfel de
    tranzactii.

    Iar la mjloc se afla administrarea indicatorilor curenti ai
    afacerii; orice manager junior care se uita intr-un raport de
    profit si pierderi sau intr-un raport de cash-flow va sesiza cu
    usurinta ca toata cresterea din 2010 este imobilizata in capital de
    lucru, ca operatiunile nu generaza cash si ca profitabilitatea este
    sub practicile industriei. Indicatorii capitalului de lucru ating
    in unele luni cote alarmante, de peste 85% din cifra de afaceri,
    iar cash-ul generat din operatiunile din 2010 este inferior celui
    din 2009. Si in fine, mai mult, de jumatate din cheltuielile de
    exploatare sunt de fapt cheltuieli de provizionare care sunt
    obligatorii in numele practicilor controlului intern si audit-ului
    extern: provizioane de neincasare, provizioane pentru comisioanele
    de factoring (pentru rarele situatii cand bancile acepta o astfel
    de solutie), provizioane pentru contributia pe vanzari (clawback),
    provizioane de risc pentru cheltuieli neprevazute (one-off-uri
    diferite).

    La sfarsitul lungii liste de minusuri reamintesc celor care au
    uitat ca cel putin 15% din creante nu se vor incasa niciodata
    pentru ca farmacii si distribuitori au profitat de reglementarile
    inpardonabil de subtiri si au iesit din afaceri declarandu-si
    insolventa (dar desigur, cui ii pasa atata vreme cat producatorii
    au platit TVA si probabil ca vor plati chiar impozit pe profit si
    contributie “claw-back” pe veniturile neincasate).

    Nu stiu cine se mai bucura de plusul din 2010. Poate doar
    birourile de reprezentanta sau filialele de marketing ale
    multinationalelor pentru care rapoartele de cota de piata sunt
    singurul indicator de performanta si care, creditate parinteste
    fiind de catre companiile-mama, nu duc grija minusurilor. O
    entitate locala, care isi administreaza rapoarte financiare
    complete, isi modernizeaza operatiunile prin investitii capitale,
    isi evolueaza modelul de afaceri, isi dezvolta activitatile
    (inclusiv la export) si isi optimizeaza supply-chain-ul, nu se
    bucura deloc de plusul din 2010 si munceste foarte mult la anularea
    efectelor minusurilor.

    Cei avizati stiu ca criza din industrie care a inceput in 2009
    este total diferita de cea din 2005 pentru ca a suprins jucatorii
    in alt ciclu economic. Daca in 2005 creditul furnizor si creditul
    bancar si-au dat mana pentru a duce lucrurile mai departe, in criza
    din prezent, care este in forma continua si agravata, creditul
    bancar nu mai exista sau este foarte scump. Si atunci creditul
    furnizor ramane cel care mentine in viata jucatorii, sistemul,
    pacientii. Intrebarea pur medicala este insa aici daca, vis-a-vis
    de solutiile terapeutice cerute de sistem, avem creditul furnizor
    care vindeca. Adica ne intrebam daca pacientii romani au acces la
    medicamentele de care cu adevarat au nevoie sau la cele pe care
    unii producatori sunt gata sa le dea pe gratis creditand in nestire
    sistemul.


    DRAGOS DAMIAN este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy
    si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice
    din Romania.

  • Teo Trandafir s-a intors in tara. Se simte bine si a mers acasa

    “A revenit in tara astazi (miercuri, n.r.). Se simte foarte bine
    si a mers acasa. Nu ar fi avut de ce sa mearga la spital, pentru ca
    este foarte bine”, a spus Gabriel Smarandache. Reprezentantii
    Clinicii AKH din Viena, unde Teo Trandafir a fost internata din 11
    ianuarie, anuntau, in urma cu o saptamana, ca Teo Trandafir se
    simte bine si ca urmeaza sa fie externata. La sfarsitul lunii
    martie, Teo Trandafir a fost din nou operata, pentru a inlatura
    alte urme de necroza si tesut infectat din abdomen, anuntau medicii
    Clinicii AKH din Viena. In 24 februarie, Teo Trandafir fusese
    supusa unei interventii chirurgicale majore, in urma complicatiilor
    provocate de pancreatita si a unei infectii abdominale. Partile
    necrozate ale pancreasului au fost inlaturate si s-a efectuat
    drenaj extensiv si lavaj al cavitatii abdominale, precizau medicii
    de la clinica vieneza, spunand ca interventia a fost un
    “succes”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cseke: Am primit primele carduri de sanatate, urmeaza personalizarea lor. Finalizam opt milioane in acest an

    “Saptamana trecuta a fost finalizata perioada de proba a
    cardurilor nationale de sanatate. Saptamana viitoare vom avea deja
    un numar insemnat de carduri. Pasul urmator este personalizarea
    cardurilor. Vor fi realizate cam doua-trei milioane de carduri pe
    luna, dar in acest interval vor putea fi personalizate in jur de un
    milion de acte”, a spus ministrul Sanatatii. Pana la sfarsitul lui
    2011 vor fi realizate si distribuite aproximativ opt milioane de
    carduri, dintr-un total estimat de 15 milioane de documente, a
    adaugat Cseke Attila. Cardul va fi trimis prin posta persoanelor
    asigurate (peste 18 ani) si va costa aproximativ doi euro,
    valabilitatea acestuia fiind de cinci ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cseke Attila: salariile rezidentilor vor creste, vom avea spitale la standarde UE (VIDEO)

    Pentru aceasta va fi nevoie insa de rectificarea bugetului
    sanatatii. Bugetul pentru 2011 este de 4,417 miliarde de lei, mai
    mic cu 2,7 miliarde lei fata de executia bugetara pentru anul
    trecut, iar banii pentru unele programele nationale de sanatate se
    termina deja in a doua parte a anului curent, a spus
    ministrul.

    Legat de reforma spitalelor, ministrul s-a referit la cazul
    pacientei de la Centrul de Sanatate Baneasa, prezentat de el intr-o
    conferinta de presa, cu acordul fiului ei. Desi locul ei nu era la
    sectia de psihiatrie, pacienta era tinuta acolo ca sursa de
    venituri, ca sa primeasca spitalul bani de la Casa de Asigurari,
    sustine Cseke. “Managementul a vrut sa aiba un caz. Managementul
    vrea ca pacientii sa stea cat mai mult ca sa primeasca bani. Suntem
    pe locul 2 in Europa ca numar de internari”, a declarat
    Cseke.

    “In Romania nu exista spitale care sa se poata clasifica la clasa
    I”, afirma ministrul, estimand insa ca in 4-5, ani aproximativ 6
    spitale din Romania vor functiona la standarde europene. Cseke a
    precizat ca, in prezent, un singur spital se apropie de primul loc,
    respectiv Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Mures, caruia ii
    lipsesc insa trei specialitati.

    Mai mult pe stirileprotv.ro.