BusinessMagazin

Tag: roman

  • Un român l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg pentru înşelăciune, după ce ar fi fost păcălit cu milioane de dolari

    În 2013, Mark Zuckerberg a cumpărat patru proprietăţi în apropiere de locuinţa sa din Palo Alto. Zuckerberg a făcut achiziţiile în momentul în care a auzit că un dezvoltator urma să construiască o vilă pe unul dintre loturile aflate în apropiere de proprietatea sa, relatează Business Insider.

    Dezvoltatorul de origine română Mircea Voskerician deţinea un teren care se învecina cu proprietatea lui Zuckerberg şi a fost de acord să o vândă miliardarului, cu condiţia ca acesta să îl pună în legătură cu persoane influente din anturajul său pentru a-şi dezvolta afacerea în domeniul imobiliarelor. Zuckerberg era interesat de terenul lui pentru a-şi  crea astfel o zonă tampon mai mare între casa lui şi vila pe care antreprenorul de origine română urma să o construiască.  

    Fondatorul reţelei sociale nu şi-a onorat promisiunea, iar Voskerician a înaintat un proces împotriva lui Zuckerberg, în luna mai 2014. Avocatul lui Mark Zuckerberg susţinea că procesul este “lipsit de integritate”, întrucât miliardarul i-a plătit lui Voskerician 1,7 milioane de dolari pentru proprietatea de pe Hamilton Avenue, aflată în apropiere de reşedinţa sa.

    “Zuckerberg a spus vreme de 14 luni că nu doreşte să aibă un şantier de construcţii în spatele casei sale şi i-a spus lui Voskerician că îl va prezenta unor persoane bogate dacă, în schimb, el îl va ajuta să asigure intimitatea reşedinţei sale”, se afirmă în documentele depuse la tribunal.

    Dezvoltatorul de origine română a acceptat propunerea miliardarului, a primit suma de  1,7 milioane de dolari de la Zuckerberg şi i-a vândut acestuia terenul. Ulterior, Zuckerberg a cumpărat alte trei loturi din apropiere, la preţuri cuprinse între 10,5 milioane şi 14,5 milioane de dolari fiecare.

    Mircea Voskerician este însă de părere că drepturile sale legale asupra proprietăţii din Hamilton Avenue valorau mult mai mult de 1,7 milioane de dolari şi că un alt dezvoltator imobiliar îi oferise 4,3 milioane de dolari pentru a-i prelua contractul. El i-ar fi  cedat drepturile lui Zuckerberg, făcându-i o reducere, după ce miliardarul californian şi consilierii săi i-au promis că îl vor ajuta să obţină în viitor alte contracte avantajoase.

    Business Insider a publicat recent o parte din e-mail-urile schimbate între cele două părţi:

    “Domnule Zuckerberg, aş vrea să vă spun că sunt fericit că am reuşit să vă menţin intimitatea prin vânzarea către dumneavoastră a proprietăţii Hamilton. Apoi, aş vrea să ne întâlnim pentru a încununa tranzacţia şi a discuta oferta dumneavoastră de a colabora pe viitor, ţinând cont că aţi declarat că aţi construit Facebook pe baza unor conexiuni pe care le aveţi cu persoane influente din Silicon Valley. Unul dintre motivele pentru care am acceptat oferta a fost propunerea dvs. de a mă ajuta în promovarea propriilor proiecte aflate în dezvoltare în faţa angajaţilor Facebook” îi spunea Voskerician fondatorului Facebook în unul dintre e-mail-urile trimise.

    Voskerician şi-a exprimat apoi intenţia de a discuta cu Zuckerberg despre un proiect în care “folosea ştiinţa modernă bazată pe o viaţă socială sustenabilă”, pe un model “open source”. E-mail-urile dintre Zuckerberg şi cercul lui apropiat arată însă că şeful Facebook nu avea nicio intenţie de a-l ajuta pe Voskerician. Divesh Makan, un consilier financiar al lui  Zuckerberg, îi spunea acestuia într-un e-mail că oferta de păstrare a intimităţii CEO-ului Facebook a fost o “propunere obscenă”.  

    Într-un alt e-mail, soţia lui Zuckerberg, Priscilla Chan, scria “Lucrurile de genul acesta mă întristează şi mă enervează.”

    “Zuckerberg şi-a construit afacerea pe baza unor cunoscuţi şi a unor relaţii şi tot ce trebuia să facă erau câteva prezentări, însă l-a înşelat pe clientul meu”, a declarat şi David Draper, avocatul lui Mircea Voskerician. Patrick Gunn, avocatul lui Zuckerberg, a negat această afirmaţie, dar a confirmat discuţiile între cei doi afacerişti. “Descrierea acelei întâlniri, aşa cum apare ea în documentele depuse la tribunal, este imposibil de recunoscut de către clientul meu. Revendicarea în cauză este pur şi simplu lipsită de integritate”, a adăugat el.

    Mircea Voskerician locuieşte în Palo Alto, California. Antreprenorul de origine română este căsătorit cu Eva Voskerician şi a absolvit Liceul Economic Nr. 1 din Bucureşti în 1989, potrivit paginii sale de Facebook.

  • S-a născut în Casablanca, a copilărit în Italia, Anglia, Maroc şi India, dar a ales să investească în România

    Ion Florescu vorbeşte româneşte cu accent englez, italiană şi franceză. Nu-i place să facă poze, vorbeşte cumpănit şi ţine la program. Într-o zi are, în medie, trei-patru întâlniri, iar timpul alocat pentru un interviu trebuie respectat; îşi petrece jumătate din timp în România şi jumătate la Londra, iar într-o lună merge, de regulă, în 3-4 călătorii.

    Vrea să comaseze la Bucureşti şi activitatea din birourile de la Londra şi din Serbia, de aceea sunt aşa multe cutii prin birouri, spune. „În plus, la Londra am acasă un birou mare unde pot să lucrez.“ Zece oameni lucrează în biroul din Bucureşti, aflat în preajma Teatrului Naţional, şi fiecare dintre ei este implicat în activitatea a 4-5 firme. Spune că nu e în căutare de noi investiţii, dar că este o perioadă bună pentru aşa ceva, „dacă ai timp să le lucrezi“. Or fondul mizează pe implicare în firmele unde are participaţii, „nu punem bani şi să stăm deoparte“.

    Acum, RC2 are în portofoliu pachete de acţiuni la producătorul de lactate Albalact, producătorul de vopsele Policolor, hotelul Golden Tulip din Mamaia şi Top Factoring, firma de recuperare de creanţe.

    Parcursul său profesional poate părea neaşteptat, dat fiind că a studiat istoria, la Cambridge, absolvind în 1988. „Practic am avut noroc că România a început să se deschidă exact când am terminat facultatea“, spune el. A venit pentru prima oară în România cu tatăl său, care la rândul său de mic copil a trăit în străinătate, bunicul lui Florescu fiind diplomat de carieră, iar după al doilea război mondial a rămas în Anglia. La acea vreme lucra într-o bancă. Prima slujbă a fost ca ziarist, în SUA, unde a lucrat cu David Frost, care a realizat interviurile cu candidaţii pentru prezidenţie de la acel moment. A lucrat apoi pentru o emisiune săptămânală, de politică internaţională, care acoperea evenimentele la nivel mondial.

    S-a hotărât însă, având model experienţa de bancher a tatălui său, să aleagă o carieră în afaceri, aşa că s-a angajat la Schroders, o bancă de familie, preluată ulterior de Citibank. „City-ul de atunci e foarte diferit de cel de acum. Acum este dominat de băncile universale, foarte mari, care sunt de obicei rezultatul unor fuziuni între băncile de afaceri mai mici şi bănci comerciale. Când am început eu erau mai multe bănci tradiţionale, afaceri de familie, care erau mici din prisma activelor, dar aveau tradiţie în diferite domenii, cum ar fi capital raising, M&A.“

    La Schroders a urmat un curs intensiv pe finanţe, „foarte util, foarte bine făcut, cu un examen la sfârşit, dar diploma era folositoare doar în cadrul instituţiei“. A preluat apoi o funcţie în cadrul departamentului de credit, ca să înveţe cum se analizează o firmă. A urmat o altă poziţie, în departamentul de M&A corporate finance, unde i s-a părut foarte interesant şi a învăţat foarte mult, „dar după ce am început să vin în România am vrut să fac ceva legat de această ţară. Iar ei nu erau interesaţi“.

    Spune că la prima vizită, când a venit să cunoască rudele îndepărtate şi vechii prieteni de familie, nu a avut un şoc. „N-am crescut numai în ţări dezvoltate, am copilărit puţin şi în Maroc, şi în Italia, care în anii ’70 nu era foarte dezvoltată, în India, câteva luni (eram foarte mic). Sunt un tip cosmopolit.“ Spune că a fost foarte interesant, pentru că auzise foarte multe despre România dar nu o vizitase niciodată. Însă totul părea trist: „Nu era lumină când ajungeam la aeroport, aeroportul avea o notă militară, lumea nu se purta bine cu tine, nu era lumină pe străzi. Pe de altă parte căldura umană mă făcea să mă simt ca acasă“. Dar a fost suficient pentru a se decide că vrea să lucreze aici. „Am o intuiţie şi îmi place tot ceea ce ţine de schimbarea postcomunistă.“ Iar pentru că banca nu era interesată de România, ci doar de Polonia, Ungaria şi Rusia, a părăsit instituţia financiară. A cunoscut alţi români din medii financiare influente, cu care a pus bazele unei firme ce făcea, spune Florescu, „un fel de project finance, corporate finance, aranjare de finanţare pentru proiecte din România, intermediere de achiziţii“. Între proiectele la care a lucrat pe atunci dă exemplul unei finanţării pentru modernizarea unei instalaţii la Oltchim.

  • Mircea Cărtărescu: Noua carte, în care am trăit cât am scris-o, este povestea unui geamăn virtual

    Mircea Cărtărescu a vorbit, marţi seară, în prezenţa unui public numeros, despre cartea la care lucrează în prezent, menţionând că va avea aproximativ 700 – 800 de pagini şi va fi publicată ori la sfârşitul acestui an, ori la începutul lui 2016. Scriitorul a spus că “o cincime din carte lipseşte”, urmând să mai scrie la ea maximum 100 de pagini, proces care se va desfăşura în patru – cinci luni.

    “Este o carte foarte neobişnuită – eu evit cuvântul roman pentru ea -, care are o premisă foarte simplă – atât de simplă încât nici nu merită menţionată. Ideea zero a acestei cărţi este aceea din faimoasa parabolă a pisicii lui Schrödinger, care este pe jumătate vie, pe jumătate moartă, în cutia ei, atâta vreme cât nu deschidem cutia. Numai în momentul în care deschidem cutia şi observăm lucrurile vedem dacă pisica este vie sau este moartă. Altfel, în interiorul cutiei ea este ceea ce se numeşte o superpoziţie cuantică: deci două faze cuantice sunt superpozate, super impuse. Există şi o dezvoltare mai amplă a acestei idei şi anume că, în momentul în care deschidem cutia, nu doar că se desprind cele două faze cuantice ale pisicii (pisica moartă sau pisica vie), şi, de fapt, plezneşte întreaga lume. Avem, pe de-o parte, o lume întreagă în care aflăm pisica moartă şi, divergând de aceasta, o lume întreagă în care pisica este vie. Deci, orice aruncare de monedă în sus, care cade pe stemă sau pe ban, de fapt, plezneşte lumea în două lumi posibile, în două lumi în care fiecare este virtuala celeilalte. Şi atunci, eu mi-am imaginat această situaţie: sunt un student tânăr, un poet tânăr, vin la Cenaclul de luni – cum s-a şi întâmplat -, citesc primul meu poem acolo şi există două posibilităţi: ca poemul acela să placă şi eu să fiu lăudat şi prin aceasta să am puterea şi dorinţa de a merge mai departe în literatură şi de a deveni autor – aşa cum s-a întâmplat -, sau era posibil ca acest poem să nu placă şi eu să fiu descurajat şi, fiind descurajat, n-aş mai fi făcut literatură niciodată, aş fi rămas un simplu profesor la o şcoală generală. Această lume posibilă, alternativă, în care eu am rămas profesor, este cea care ocupă spaţiul acestui roman. (…) Cel care spune «eu» în această carte este un Mircea Cărtărescu alternativ. Unul care ar fi putut să fie, din întâmplare n-a fost, dar din punctul lui de vedere eu aş fi putut să fiu, dar n-am fost. Este povestea unui geamăn virtual”, a declarat Mircea Cărtărescu, despre premisa de la care pleacă noul său roman.

    Marţi seară, Mircea Cărtărescu a citit un fragment din cartea sa, în care prezintă povestea unui grup de pichetişti, care, aşa cum a precizat scriitorul, nu reprezintă tema principală a cărţii, dar sunt o “temă simpatică”.

    Fragmentul citit spune, aşadar, “povestea unui grup de oameni, a unei secte, care protestează împotriva morţii şi a suferinţei. Asta este vocaţia lor. Ei îşi spun întotdeauna: «Sigur, există nenumărate grupuri umane care protestează împotriva violenţelor sociale, împotriva chestiunilor politice, împotriva nedreptăţilor de toate felurile, dar de ce nu protestează nimeni împotriva nedereptăţii fundamentale că toţi trebuie să murim? De ce nu protestează nimeni împotriva faptului că toţi putem suferi de boli înspăimântătoare, că tututor ni se pot întâmpla accidente groaznice, de ce nu protestează nimeni împotriva destinului pur şi simplu?»”.

    “Şi eu mi-am imaginat un grup de oameni care cu asta se ocupă. Care pichetează cimitirele, morga, care ajung înaintea pompierilor la incendii, care ajung înaintea poliţiei la accidente, înaintea echipelor de descarcerare, şi care sunt acolo cu nişte pancarte – ca toţi pichetiştii – şi protestează împotriva răului de pe lume”, a spus Mircea Cărătescu, înainte de a citi fragmentul din noul său roman.

    După lectură, Mircea Cărtărescu a purtat un dialog cu criticii literari Marius Chivu şi Cosmin Ciotloş, în care a vorbit, printre altele, şi despre modul în care a scris acest roman.

    “La această scriere, care în «Jurnalul» meu figurează sub titlul de «Anomaliile mele» şi care este un fel de jurnal paralel, este ceva mai romanesc decât jurnalele mele obişuite, dar nu foarte tare, ceva între jurnal şi roman, eu am avut sentimentul c-o să mă odihnesc cu această carte, am avut sentimentul c-o să fac o carte intermediară, un proiect intermediar, de mai mică anvergură, decât cele care urmau, şi m-am apucat de scris şi apoi, spre disperarea mea, mi-am dat seama că proiectul acesta creşte foarte, foarte mult. Mult peste, de patru ori aş spune peste am vrut eu să-l fac. Este cartea pe care eu am vrut şi am putut s-o scriu în perioada asta”, a spus Mircea Cărtărescu, menţionând că, în forma finală, cartea va avea 700 – 800 de pagini.

    “Ideea mea de la început a fost că profesia de scriitor a fost o enormă neşansă pentru mine şi că este o enormă neşansă pentru oricine. Fiind scriitor, de fapt, îţi ratezi viaţa, intri pe o şină preconstruită şi nu mai ai posibilitatea să te întinzi şi să simţi toate dimensiunile vieţii, aşa cum ai face-o dacă n-ai fi scriitor. Deci, eu am încercat să-mi dau această şansă de a trăi cu adevărat viaţa, arzând-o la ambele capete. (…) Adică mi-am dat şansa să pătrund eu însuşi, cu mintea mea, cu trupul meu, cu tot ce sunt, în lumea pe care altfel doar aş fi descris-o din afară”, a mai declarat scriitorul, despre noul său roman.

    De asemenea, Mircea Cărtărescu a spus că multe dintre cărţile sale sunt publicate după primul draft şi atunci când începe să scrie nu îşi face un plan, ci lasă lucrurile să de desfăşoare de la sine. Însă pentru această carte “simte nevoia unei revizuiri”.

    “Romanul acesta, care, în esenţa lui, tot aşa este scris, de la un capăt la altul şi fără plan iniţial, sper că îl aduc la o formă mai unitară. Eu scriu aşa tocmai pentru că eu trăiesc în această carte. Eu nu vreau să dau un produs final perfect. Pentru mine scopul scrierii unei cărţi este locuirea într-o viaţă pe care mi-o fabric eu de la un capăt la altul şi, aşa cum nimeni nu îşi planifică viaţa, nimeni nu ştie ce va fi mâine, la fel nu ştiu nici eu ce va fi pe pagina următoare a cărţii şi aştept să descopăr. Sunt foarte, foarte nerăbdător să văd, de fapt, unde merge cartea. Ce-mi spune mie cartea asta pe care încă nu-l ştiu: despre mine, despre lume. Dacă aş şti ce trebuie să cuprindă fiecare capitol, n-aş mai scrie-o, pentru că ea nu mi-ar mai spune nimic despre mine, nu m-ar mira, nu m-ar mai uimi la fiecare pagină. Cu toate marile riscuri pe care le are o astfel de metodă, eu am să continuu, în linii mari, să merg pe ea. Nu-mi fac de la început un plan”, a declarat Mircea Cărtărescu, despre modul în care scrie.

    Totodată, Mircea Cărtărescu a precizat că “tema cea mai importantă a cărţii este nevoia de evadare din lumea aceasta şi găsirea unui portal, unui tunel, de evadare de aici, spre altceva”.

    “Aceasta este tema centrală a cărţii mele şi care este justificată într-un fel de motorul acesta al suferinţei umane”, a mai spus scriitorul.

    Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit “generaţia optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din “Nostalgia” le-au urmat un scurt roman (“Travesti”, 1994) şi apoi unul în trei volume, “Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

    Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul “Nostalgia” a primit în 2005 premiul “Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino.

    Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

    În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.

  • Petre Roman a contestat din nou raportul ANI, care ar trebui să ducă astăzi la încetarea mandatului

    Plenul Camerei Deputaţilor trebuie să ia act de încetarea mandatului lui Petre Roman, după prezentarea în şedinţa de luni a raportului Comisiei juridice pe marginea solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate.

    Analiza asupra situaţiei lui Roman, din Comisia juridică, va avea loc tot luni, înaintea şedinţei de plen, fiind aşteptat şi deputatul PNL.

    Acesta a depus o nouă contestaţie la raportul ANI prin care a fost constatat incompatibil, însă de această dată acţiunea a fost înaintată la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat în 16 ianuarie.

    Anterior, Petre Roman a contestat raportul ANI la Tribunalul Bucureşti, instanţa constatând faptul că acţiunea împotriva raportului ANI a fost depusă la o altă instanţă decât cea competentă, care era Curtea de Apel Bucureşti. Mai mult, deputatul PNL nu prezentase dovada achitării taxei de timbru.

    Astfel, Tribunalul Bucureşti a respins definitiv sesizarea lui Petre Roman, precizând că deputatul nu mai poate contesta raportul de incompatibilitate al ANI pe numele său.

    De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a înaintat Camerei Deputaţilor o adresă în care solicită să se constate încetarea mandatului deputatului Petre Roman, prezentând dovada faptului că la Curtea de Apel Bucureşti nu a fost înregistrată vreo contestaţie în termenul prevăzut de lege până la rămânerea definitivă a raportului ANI.

  • Un român a fost desemnat “Fotograful anului 2014” în Australia

    Juriul a selectat câştigătorii în urma analizării a peste 7500 de fotografii artistice realizate de fotografi semiprofesionişti şi amatori din întreaga Australie. Florea a fost desemnat câştigătorul absolut al concursului, precum şi câştigătorul categoriei pentru fotografii alb-negru. Au mai fost acordate premii pentru categoriile “Peisaj”, “Viaţa în Natură” şi “Portret”.

    “În concurs au intrat nişte imagini cu adevărat extraordinare ale concurenţilor, chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Este o onoare pentru mine şi mulţumesc foarte mult organizatorilor”, a declarat Florea, citat de australianphotography.com.

    Românul a primit un cec de 5000 de dolari şi un aparat foto Olympus OM-D în valoare de 1495 de dolari.

    Mihai Florea este inginer constructor şi trăieşte în Australia din 1998. Este căsătorit şi are doi copii. Fotografia este pentru el o pasiune din copilărie, căreia însă i s-a dedicat în mod deosebit în ultimii doi ani şi jumătate. În prezent lucrează în cadrul primăriei unei mici localităţi de lângă Melbourne.

  • Un antreprenor s-a aliat cu o multinaţională şi vrea să câştige peste 10.000 de euro pe lună

    CONTEXTUL: Lagermax este o companie austriacă, prezentă pe piaţa românească de 11 ani, cu birouri la Arad, Timişoara, Bucureşti, Otopeni şi Iaşi. Compania căuta variante de creştere pe o piaţă care stagnează. Pe de altă parte, la jumătatea acestui an, un antreprenor român cu cetăţenie germană, Robert Hrabal, cu o experienţă de 12 ani în domeniul logistic, înfiinţa Beyond Logistic.

    DECIZIA: Lagermax AED România a iniţiat un parteneriat unic pe piaţa românească cu firma Beyond. Astfel, prin intermediul Lagermax se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond, fiind preluate în acest fel riscurile legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare şi acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii.

    EFECTELE: Lagermax şi Beyond estimează pentru primul an de parteneriat o creştere a veniturilor cu 3-5%, urmând ca în al doilea an să ajungă la un plus de 8-10%. La venituri estimate de 1 milion de euro, cu o marjă de profit de 10%, avantajul net al Beyond, prin taxarea prin parteneriatul cu Lagermax, este de 156.000 de euro pe an.

    Antreprenorul român Robert Hrabal, cu experienţă de peste 12 ani în domeniul logistic pe piaţa românească şi germană, s-a gândit că a venit momentul să-şi schimbe rolul de angajat cu cel de antreprenor. Mărturiseşte însă că provocările şi barierele unui start-up l-au determinat să-şi amâne decizia. „Pentru a le depăşi, ne-am consultat şi am decis să intrăm într-o formă inedită de colaborare in piaţa românească“, spune Rareş Măcinică, managing director al Lagermax, companie cu o istorie de 11 ani de activitate pe piaţa românească de logistică.

    Măcinică explică felul în care se derulează acest parteneriat: „Cele mai mari provocări ca antreprenor sunt legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare, acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii“. Or toate aceste riscuri au fost preluate de Lagermax, prin intermediul căreia se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond. Clienţii acesteia sunt facturaţi direct de Lagermax, iar la finalul lunii profitul obţinut este plătit către Beyond. Astfel Beyond are acces la infrastuctura Lagermax, cu aproape zero investiţii şi zero risc în derularea afacerii.

    Mai mult, „partenerul are posibilitatea de a accesa clienţi unde nu ar fi acceptat ca furnizor din cauza istoricului inexistent, precum şi avantaje fiscale datorită opţiunii impozitului pe venit“, explică Măcinică. Concret, la venituri de 1 milion de euro pe lună, cu marjă de 10%, profitul net al Beyond se plasează la 84.000 de euro. La aceleaşi venituri, dacă facturarea se derulează prin Lagermax, la o marjă de 10%, 100.000 de euro sunt venitul Beyond, la care se aplică un impozit de 3%. Astfel, profitul net se plasează la 97.000 de euro. Una peste alta, pe parcursul unui an întreg, câştigul suplimentar al Beyond este de 156.000 de euro.

    Cu peste 800 de camioane proprii, Lagermax are servicii de transport de marfă în regim rutier, aerian şi maritim, intern şi internaţional, operaţiuni vamale şi transporturi vamale. Compania a înregistrat în ultimii doi ani o cifră de afaceri ce s-a plasat în jurul a 4,5 milioane de euro, cu o profitabilitate negativă, din pricina strategiei de investiţii, argumentează Măcinică. „Anul acesta înregistrăm profit, iar cifra de afaceri creşte cu 20% faţă de 2013“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Înfiinţată în urmă cu doar şapte luni, Beyond are acum doi angajaţi şi şapte clienţi, dintre care pentru unul volumele de marfă transportate către reţelele de bricolaj ar urma să ajungă la 7.000 de paleţi pe an. „Sunt însă şi clienţi din industria telecom, unde nu vorbim despre volume, ci despre valori foarte mari. Un transport de telefoane şi tablete poate să depăşească 3 milioane de euro“, explică Măcinică. El crede că acest tip de parteneriat, de a lua sub „umbrela“ unei multinaţionale un antreprenor român până la momentul în care se poate susţine singur şi are loc desprinderea, are aplicabilitate atât în piaţa de transport şi logistică, cât şi în alte industrii. „Acest tip de susţinere din partea multinaţionalelor facilitează tinerilor antreprenori români înfiinţarea unui start-up fără a fi necesar un capital iniţial. Sunt create locuri de muncă, sunt puse în valoare talentele şi iniţiativele şi, nu în ultimul rând, creşte nivelul de competitivitate pe piaţă.“

    Conform înţelegerii, această formulă de parteneriat este viabilă până în momentul în care Beyond va avea capitalul propriu necesar pentru a se susţine, iar Măcinică estimează că această perioadă ar putea dura trei ani. „Nu am luat în calcul o fuziune, dar pe viitor, în funcţie de anumiţi indicatori financiari, nu excludem această variantă“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Ca ansamblu, pieţei de logistică nu-i poate fi atribuită o valoare precisă, pentru că există companii care au activităţi de logistică, dar valoarea veniturilor nu poate fi însumată, pentru că producătorii îşi folosesc propriile maşinile pentru marfă şi nu se poate şti cât costă, atâta vreme cât maşinile de
    1,5 tone nu sunt licenţiate şi nu se ştie câte sunt şi la ce sunt folosite. Or pentru dimensionarea pieţei ar trebui să existe un bilanţ cu elemente speciale care să listeze veniturile din transport şi depozite proprii, venituri din expediere şi alte tipuri de servicii logistice.

    Conform unui raport al Coface, transportatorii rutieri de mărfuri au încheiat anul 2013 pe profit. Creşterea cifrei de afaceri pe sector a fost temperată, în condiţii de profitabilitate superioară, comparativ cu 2012, când creşterea mai accelerată a veniturilor a fost însoţită de pierderi. Investiţiile au crescut, similar evoluţiei din 2012, mai arată raportul Coface. Conform situaţiilor publicate de Ministerul Finanţelor, peste 27.000 de firme au ca obiect de activitate „transportul rutier de mărfuri“ şi au generat anul trecut o cifră de afaceri totală de 26,6 miliarde de lei, în creştere cu 8% faţă de 2012. Din totalul firmelor, doar 1.010 firme au cifre de afaceri de peste 1 milion de euro, mai arată Coface.

  • Două luni de zile la coadă la fisc şi mai multe documente decât zile într-un an

    Obositor, nu? Sunt cele 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună la Fisc cele 379 de declaraţii, situaţii centralizatoare, jurnale, cereri, plăţi sau solicitări aferente acestui an. Reducând un pic lucrurile la absurd, Contribuabilul Român stă aproape două luni la coadă la Fisc şi are de întocmit/plătit mai multe documente şi taxe decât sunt zile într-un an. Au viaţă grea producătorii şi furnizorii de produse accizabile, începând cu „gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri şi băuturi fermentate“ sau „micii producători de vinuri liniştite“ şi terminând cu toată lumea, pentru că, răsfoind „Calendarul obligaţiilor fiscale“, am trăit cu impresia că ne mai trebuie ceva români în plus faţă de cele 17 – 21 de milioane pentru a acoperi noianul de obligaţii.

    Reţineţi că nu e nimic excepţional în toată această înşiruire de numere şi date calendaristice, pentru că la fel a fost şi în anii trecuţi, ba poate un pic mai rău, pentru că românii pierdeau înainte ceva mai multe ore decât cele 200 necesare în prezent unei companii sau unui contribuabil pentru a se conforma doar în zona plăţilor. Dar actualul sistem fiscal nu este nici în măsură să asigure o creştere economică fluentă, permanentă şi importantă, undeva la nivelul de 5% pe an, nivel necesar recuperării decalajelor care ne separă de restul europenilor, şi nici să uşureze situaţia companiilor sau a întreprinzătorilor. În continuare impozitarea muncii este unul dintre caii de bătaie ai sistemului de taxe şi impozite, pentru că jumătate din numărul taxelor şi trei sferturi din sume din totalul plăţilor efectuate de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. Pentru comparaţie, în Germania, cea mai mare economie europeană, taxele şi contribuţiile aferente muncii generează 21,8 puncte din rata totală de taxare de 49,4%.

    Nu spun lucruri noi, dar cred că e bine ca anumite chestiuni să fie mereu şi mereu repetate, pentru ca ideile să izbutească să treacă de ţestele mult prea tari.

    Ilustrez cu o stradă dintr-un oraş vechi, pictată de Alphonse de Neuville, un elev al lui Delacroix; simţiţi cât de încet se schimbă, câteodată, lucrurile?

  • Declaraţie dură a premierului Victor Ponta: Până în 2012, ANAF a fost condus de un grup infracţional

     Şeful Executivului a făcut această afirmaţie în contextul în care a prezentat, la Ministerul Finanţelor, rezultatele obţinute de ANAF anul trecut în combaterea evaziunii fiscale.

    Ponta a arătat că Guvernul trebuie să privească evaziunea fiscală ca pe un pericol de siguranţă naţională şi a apreciat că, în urma restructurării ANAF, există o colaborare foarte bună între această instituţie, Direcţia Generală Antifraudă, Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul General, iar sistemul a funcţionat bine în 2013-2014.

    Întrebat de jurnalişti dacă sistemul nu a funcţionat înaintea anilor la care a făcut referire şi dacă s-a întâmplat ceva care a dus la îmbunătăţirea funcţionării sistemului în perioada 2013-2014, Ponta a răspuns că da.

    “Bineînţeles. Până în 2012, ANAF a fost condus de un grup infracţional, aşa spune Parchetul”, a afirmat premierul.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Stănescu: Ministerul de Externe a invitat Ambasada Libiei la discuţii cu privire la atacul asupra petrolierului

    “Chiar astăzi ambasada noastră la Tripoli a lansat câteva solicitări către Ministerul de Externe libian. Suntem în aşteptarea unui răspuns din partea Ministerului de Externe libian. Totodată, MAE a invitat Ambasada Libiei la Bucureşti la discuţii cu privire la circumstanţele şi cu privire la tot ansamblul acestui eveniment”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Bogdan Stănescu, directorul general al Departamentului Consular din MAE.

    Întrebat dacă România va cere o anchetă internaţională, aşa cum a făcut Grecia, Stănescu a precizat că după discuţiile cu reprezentanţii Ambasadei Libiei “direcţiile politice din cadrul Ministerului vor gândi o linie de acţiune”.

    La rândul său, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, a precizat că MAE este de luni “în contact cu reprezentanţii autorităţilor libiene la Bucureşti cărora încă de ieri li s-au cerut clarificări”. “Acestea vor veni şi astăzi contactul va fi reluat. Trebuie însă înţeleasă nu numai situaţia de securitate de acolo ci şi modul în care este dislocat guvernul din Libia, care nu se află în capitală”, a precizat Predescu.

    Totodată, Bogdan Stănescu a spus că la ora actuală nava se află în rada externă a portului Tobruk pentru efectuarea unor reparaţii necesare continuării drumului către Pireu.

    El a mai spus că în cursul serii de luni Ambasada României la Tripoli a discutat de două ori cu cetăţeanul român care este “în siguranţă, totul este ok, nu a fost afectat de către atacul cu rachetă”.

    Stănescu a declarat că misiunile României de la Tripoli şi Atena “monitorizează situaţia navei până la momentul în care va ajunge în portul Pireu”. “În momentul în care nava va ancora în portul Pireu o echipă consulară a Ambasadei României la Atena este pregătită să se deplaseze la faţa locului pentru a acorda toată asistenţa consulară necesară atât cetăţeanului român, tatăl celui decedat, cât şi pentru a îndeplini toate formalităţile privind repatrierea corpului neînsufleţit”, a afirmat Stănescu.

    Petrolierul atacat duminică într-un port din Libia urma să ajungă la o centrală electrică, dar a ales o rută diferită, intrând într-o zonă de conflict, a explicat un purtător de cuvânt al armatei libiene, citat de BBC News online.

    “Nava urma să ajungă la o centrală electrică din Derna, dar a ales o rută diferită, intrând într-o zonă militară. Le-am cerut să se oprească, dar au stins luminile, nu au mai răspuns; am fost obligaţi să atacăm. Am lansat două atacuri”, a declarat colonelul Ahmed Mesmari, purtătorul de cuvânt al armatei libiene.

    Petrolierul a fost atacat de avioane de vânătoare, în zona portului Derna, doi membri ai echipajului – un român şi un grec – fiind omorâţi.

    Incidentul intervine în contextul conflictului dintre miliţii islamiste, care deţin controlul asupra portului Derna, şi forţele regimului libian.

    Guvernul Libiei avertiza, încă din ianuarie 2014, că navele care transportă petrol că riscă să fie scufundate de armata libiană dacă se apropie de porturile din estul ţării aflate sub controlul insurgenţilor separatişti. Mai multe porturi din estul Libiei se află sub controlul unor miliţii federaliste care solicită autonomie sporită din partea Guvernului de la Tripoli. Confruntările separatiste afectează grav Libia, stat membru al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) aflat într-o situaţie de instabilitate după înlăturarea regimului Muammar Kadhafi. Miliţii rebele cu pretenţii autonomiste au creat un guvern regional nerecunoscut în regiunea Cirenaica, în estul ţării, preluând controlul asupra a numeroase porturi din Marea Mediterană. Libia este condusă de două parlamente şi de două guverne rivale, unul apropiat miliţiilor islamiste Fajr Libya (Zorii Libiei) şi celălalt recunoscut de comunitatea internaţională, cu sediul la Tobruk, în apropiere de frontiera cu Egiptul.

  • Un român, căpitanul unei nave-cargo, eliberat în Nigeria, după ce a fost ţinut ostatic

    Românul R.D.Ş., căpitanul unei nave-cargo, şi un cetăţean lituanian au fost ţinuţi ostatici două săptămâni într-un hotel din localitatea Warri, situată în sudul Nigeriei.

    Cei doi străini au fost răpiţi din oraşul Sapele (sudul Nigeriei) de doi oameni de afaceri, un german şi un belgian, care urmau să ceară o răscumpărare pentru eliberarea lor.

    Cei doi ostatici au fost eliberaţi într-o intervenţie a membrilor Forţelor Navale nigeriene la Hotelul Broadwell din localitatea Warri.

    Cei doi străini sunt în stare bună şi au mulţumit autorităţilor nigeriene pentru eliberare.

    Potrivit cotidianului nigerian Daily Times, românul R.D.Ş. este căpitanul petrolierului panamez MT Equinox, iar cetăţeanul lituanian, S.K., este inginerul-şef al navei. Cei doi au fost răpiţi de la bordul navei în urmă cu două săptămâni şi se aflau în Nigeria în baza unui contract cu compania Ringadas Oil.

    Doi oameni de afaceri – germanul Canon Didier şi belgianul Henry Roussel – au fost arestaţi în acest caz, fiind acuzaţi de răpire.