BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Cum arată noul Top Gear: un prezentator care nu prea ştie ce-are de făcut şi glume copiate de la fosta echipă

    Când am văzut noua listă de prezentatori a Top Gear, în urmă cu vreo jumătate de an, nu mi-am făcut prea mari speranţe în legătură cu viitorul emisiunii. Aducerea lui Chris Evans în locul lui Jeremy Clarkson şi folosirea unui nou sistem cu 7 sau 8 prezentatori părea o soluţie disperată de a păstra măcar o parte din cei aproape 200 de milioane de telespectatori care urmăreau, săptămână de săptămână, emisiunea de pe BBC.

    Rating-ul emisiunii de ieri (primul episod al sezonului 23) a fost cel mai slab din ultimii 10 ani; reacţiile celor de pe internet au fost negative, mai ales la adresa lui Evans.

    Şi le dau dreptate: faptul că Evans e un om de radio şi nu unul de televiziune devine evident după primele două minute. Ţipă, încearcă nişte glume care nu i se potrivesc şi pare o copie nereuşită a personajului lui Clarkson. Cel care salvează emisiunea şi o face chiar agreabilă e Matt LeBlanc – actorul din Friends şi Joey e amuzant şi nu încearcă să ia locul unuia din foştii prezentatori. Iar asta contează mult, pentru că dă şi o senzaţie de prospeţime emisiunii, sentiment pe care Evans nu îl generează câtuşi de puţin. Nu m-ar mira ca producătorii să vadă în cele din urmă acest lucru şi să îi dea rolul de “principal” lui LeBlanc; ar fi o alegere inspirată.

    Formatul emisiunii nu este modificat decât pe alocuri: segmentul “star in a reasonable princed car” a fost înlocuit cu unul numit “stars in a rally car”, adică un soi de variaţiune pe temă. A dispărut segmentul de ştiri, iar apariţiile lui Stig par din ce în ce mai rare.

    Repet: am urmărit acest prim episod fără a avea aşteptări prea mari, dar am fost totuşi plăcut impresionat de Matt LeBlanc. Acestea fiind spuse, cred totuşi că emisiunea produsă la Amazon de Clarkson, Hammond şi May va avea mai mult succes; motivul este cât se poate de simplu: trei glume bune fac mai mult decât una singură.

  • Cronică TV. Top Gear după Clarkson: Viitorul nu sună deloc bine

    Când am văzut noua listă de prezentatori a Top Gear, în urmă cu vreo jumătate de an, nu mi-am făcut prea mari speranţe în legătură cu viitorul emisiunii. Aducerea lui Chris Evans în locul lui Jeremy Clarkson şi folosirea unui nou sistem cu 7 sau 8 prezentatori părea o soluţie disperată de a păstra măcar o parte din cei aproape 200 de milioane de telespectatori care urmăreau, săptămână de săptămână, emisiunea de pe BBC.

    Rating-ul emisiunii de ieri (primul episod al sezonului 23) a fost cel mai slab din ultimii 10 ani; reacţiile celor de pe internet au fost negative, mai ales la adresa lui Evans.

    Şi le dau dreptate: faptul că Evans e un om de radio şi nu unul de televiziune devine evident după primele două minute. Ţipă, încearcă nişte glume care nu i se potrivesc şi pare o copie nereuşită a personajului lui Clarkson. Cel care salvează emisiunea şi o face chiar agreabilă e Matt LeBlanc – actorul din Friends şi Joey e amuzant şi nu încearcă să ia locul unuia din foştii prezentatori. Iar asta contează mult, pentru că dă şi o senzaţie de prospeţime emisiunii, sentiment pe care Evans nu îl generează câtuşi de puţin. Nu m-ar mira ca producătorii să vadă în cele din urmă acest lucru şi să îi dea rolul de “principal” lui LeBlanc; ar fi o alegere inspirată.

    Formatul emisiunii nu este modificat decât pe alocuri: segmentul “star in a reasonable princed car” a fost înlocuit cu unul numit “stars in a rally car”, adică un soi de variaţiune pe temă. A dispărut segmentul de ştiri, iar apariţiile lui Stig par din ce în ce mai rare.

    Repet: am urmărit acest prim episod fără a avea aşteptări prea mari, dar am fost totuşi plăcut impresionat de Matt LeBlanc. Acestea fiind spuse, cred totuşi că emisiunea produsă la Amazon de Clarkson, Hammond şi May va avea mai mult succes; motivul este cât se poate de simplu: trei glume bune fac mai mult decât una singură.

  • Locuitorii unui sat au preferat să plătească 300.000 de euro decât să primească 10 refugiaţi

    Puşi în faţa alegerii între a primi 10 refugiaţi sau a plăti 300.000 de euro amendă, locuitorii unui sat bogat din Elveţia au preferat varianta secundă.

    Satul Oberwil-Lieli are o populaţie de 2.200 de oameni, dintre care 300 sunt milionari. Ei au avut împotriva cotei obligatorii în cadrul unui referendum controversat – 52% au votat “nu” la întrebarea dacă satul ar trebui sau nu să primească imigranţii.

    “Nu îi vrem aici, e cât se poate de simplu”, a declarat un localnic celor de la Mail Online. “Am muncit o viaţă întreagă şi avem un sat minunat; nu suntem pregătiţi pentru primirea refugiaţilor. Nu s-ar putea adapta aici.”

    Sistemul cotelor impus de guvernul elveţian are rolul de a distribui în mod echitabil un număr de 50.000 de imigranţi care cer azil în Elveţia. Aceştia, la rândul lor, trebuie să predea autorităţilor orice bun în valoare de peste 1.000 de franci elveţieni pentru a-şi acoperi condiţiile minime de trai. Refugiaţii care ajung în Elveţia trebuie, de asemenea, să cedeze 10% din venituri guvernului pe o perioadă de 10 ani.

  • Malta: unde istoria se întâlneşte cu marea albastră

    Punctul de pornire a fost Sliema, unul dintre centrele financiare ale Maltei şi localitatea cu cel mai înalt nivel de trai. De aici am vizitat, zi de zi, cele mai importante locuri de pe insula care le-a stat adăpost cavalerilor Sfântului Ioan.

    Am ales, aşadar, să o luăm în prima zi către capătul nordic al insulei, lângă regiunea Melia, pentru a vizita celebrul sat al lui Popeye. Deşi distanţa era de doar 30 şi ceva de kilometri, drumul a durat mai bine de-o oră; spre surprinderea mea, am aflat că în Malta şoselele sunt mai aglomerate în weekend decât în timpul săptămânii. E destul de logic, mi-a explicat un localnic: cei care lucrează în Valletta sau Sliema locuiesc aproape de serviciu, deci nu ar avea rost să folosească altceva decât mersul pe jos.

    În drum spre Popeye Village, am trecut pe lângă una dintre cele mai frumoase (şi printre puţinele, în acelaşi timp) plaje cu nisip din Malta. Coborând din autobuz, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost golful pe care mi-l aminteam din filmul cu Robin Williams; am zâmbit, pentru că rareori ajungi să vezi cu ochii tăi un loc atât de cunoscut, şi apoi am luat-o la pas prin platoul de filmare „open space“.

    Pentru copii, satul lui Popeye este un loc minunat: se organizează spectacole cu păpuşi, au ocazia de a se întâlni cu toate personajele din film şi se pot costuma, la rândul lor, în piraţi sau marinari. Pentru cei mari, bucuria copiilor este suficientă.

    Următoarea zi, următoarea vizită: am ales Valletta, capitala Maltei, gândindu-ne că doar câteva ore s-ar putea să nu fie de ajuns. Din Sliema, cea mai rapidă metodă de transport e cu ferry-ul, o călătorie care durează mai puţin de 5 minute. Calea pe apă e şi cea mai spectaculoasă: vezi cea mai frumoasă „faţadă“ a oraşului fortificat, aceeaşi privelişte pe care o aveau, probabil, şi cei care veneau pe vremuri cu intenţii ceva mai ostile decât noi.

    Mergând pe străzile din Valletta, prima impresie pe care am avut-o a fost cea de libertate; n-aş putea să explic de ce, pentru că mă aflam totuşi în mijlocul unei cetăţi fortificate. Dar deschiderea fantastică a străzilor (la fiecare intersecţie puteai zări marea, pentru că toate străzile erau drepte) lăsa impresia unui oraş plutitor.

    Valletta intrigă prin construcţiile sale din piatră şi prin bisericile vechi, dintre care merită amintită Catedrala Sfântului Ioan. Este o realizare arhitecturală aparte, iar interiorul este şi mai impresionant: veţi găsi aici opere de Caravaggio şi Preti, tapiserii de sute de ani şi monumente ale cavalerilor ce au condus insula. Catedrala este una dintre cele mai mari din lume şi este considerată, pe bună dreptate, unul dintre cele mai impresionante exemple de arhitectură barocă din Europa. Cavalerii răpuşi în timpul Marelui Asediu din 1565 au fost înmormântaţi iniţial în fortul St. Angelo, însă, mai târziu, trupurile lor au fost relocate în Catedrala Sfântului Ioan. Cea mai veche piatră funerară datează din anul 1606, ceea ce înseamnă că a fost realizată după 25 de ani de la sfinţirea bisericii. Soldaţii au continuat să fie îngropaţi în catedrală până în secolul al XIX‑lea.

  • Malta: unde istoria se întâlneşte cu marea albastră

    Punctul de pornire a fost Sliema, unul dintre centrele financiare ale Maltei şi localitatea cu cel mai înalt nivel de trai. De aici am vizitat, zi de zi, cele mai importante locuri de pe insula care le-a stat adăpost cavalerilor Sfântului Ioan.

    Am ales, aşadar, să o luăm în prima zi către capătul nordic al insulei, lângă regiunea Melia, pentru a vizita celebrul sat al lui Popeye. Deşi distanţa era de doar 30 şi ceva de kilometri, drumul a durat mai bine de-o oră; spre surprinderea mea, am aflat că în Malta şoselele sunt mai aglomerate în weekend decât în timpul săptămânii. E destul de logic, mi-a explicat un localnic: cei care lucrează în Valletta sau Sliema locuiesc aproape de serviciu, deci nu ar avea rost să folosească altceva decât mersul pe jos.

    În drum spre Popeye Village, am trecut pe lângă una dintre cele mai frumoase (şi printre puţinele, în acelaşi timp) plaje cu nisip din Malta. Coborând din autobuz, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost golful pe care mi-l aminteam din filmul cu Robin Williams; am zâmbit, pentru că rareori ajungi să vezi cu ochii tăi un loc atât de cunoscut, şi apoi am luat-o la pas prin platoul de filmare „open space“.

    Pentru copii, satul lui Popeye este un loc minunat: se organizează spectacole cu păpuşi, au ocazia de a se întâlni cu toate personajele din film şi se pot costuma, la rândul lor, în piraţi sau marinari. Pentru cei mari, bucuria copiilor este suficientă.

    Următoarea zi, următoarea vizită: am ales Valletta, capitala Maltei, gândindu-ne că doar câteva ore s-ar putea să nu fie de ajuns. Din Sliema, cea mai rapidă metodă de transport e cu ferry-ul, o călătorie care durează mai puţin de 5 minute. Calea pe apă e şi cea mai spectaculoasă: vezi cea mai frumoasă „faţadă“ a oraşului fortificat, aceeaşi privelişte pe care o aveau, probabil, şi cei care veneau pe vremuri cu intenţii ceva mai ostile decât noi.

    Mergând pe străzile din Valletta, prima impresie pe care am avut-o a fost cea de libertate; n-aş putea să explic de ce, pentru că mă aflam totuşi în mijlocul unei cetăţi fortificate. Dar deschiderea fantastică a străzilor (la fiecare intersecţie puteai zări marea, pentru că toate străzile erau drepte) lăsa impresia unui oraş plutitor.

    Valletta intrigă prin construcţiile sale din piatră şi prin bisericile vechi, dintre care merită amintită Catedrala Sfântului Ioan. Este o realizare arhitecturală aparte, iar interiorul este şi mai impresionant: veţi găsi aici opere de Caravaggio şi Preti, tapiserii de sute de ani şi monumente ale cavalerilor ce au condus insula. Catedrala este una dintre cele mai mari din lume şi este considerată, pe bună dreptate, unul dintre cele mai impresionante exemple de arhitectură barocă din Europa. Cavalerii răpuşi în timpul Marelui Asediu din 1565 au fost înmormântaţi iniţial în fortul St. Angelo, însă, mai târziu, trupurile lor au fost relocate în Catedrala Sfântului Ioan. Cea mai veche piatră funerară datează din anul 1606, ceea ce înseamnă că a fost realizată după 25 de ani de la sfinţirea bisericii. Soldaţii au continuat să fie îngropaţi în catedrală până în secolul al XIX‑lea.

  • Cea mai agresivă primăriţă din Europa, care s-a luptat cu băncile pentru drepturile oamenilor: “Niciodată să nu aveţi încredere în noi”

    Pe 5 februarie 2013, o femeie pe nume Ada Colau se pregătea să ţină un discurs în faţa parlamentului din Spania. Principala temă abordată de ea era criza imobiliară din ţară, în timpul căreia 400.000 de case fuseseră preluate de bănci şi alte 1,3 milioane de apartamente stăteau goale.

    Colau pusese bazele PAH (Platforma pentru Victimele Ipotecilor), organizaţie ce susţinea drepturile civile ale celor ce nu îşi mai puteau permite ratele către bănci.

    În cadrul discursului său, Colau l-a atacat direct pe Javier Rodriguez Pellitero, secretarul general al Asociaţiei Băncilor din Spania, numindu-l “un criminal ce trebuie tratat ca atare.” Video-ul ce prezintă discursul lui Colau a devenit repede viral, iar numele ei a devenit cunoscut în fiecare casă din stat.

    Doi ani mai târziu, îmbrăcată într-un tricou, Ada Colau apărea în faţa camerelor de luat vederi ca noul primar ales al Barcelonei. Ziua alegerilor, 25 mai 2015, avea să intre în istorie ca ziua în care catalunezii au ales prima femeie ca primar.

    Din acel moment, Colau a promis că va guverna “în slujba oamenilor”: “Niciodată să nu vă încredeţi în abilitatea noastră, a conducătorilor, de a vă reprezenta în totalitate”, le-a spus ea suporterilor. “Daţi-ne afară dacă nu facem ceea ce am promis că vom face… dar aveţi în vedere faptul că nu putem rezolva toate problemele din prima zi.”

  • Cel mai tânăr candidat la locale are 18 ani, alţi 26 au vârsta cuprinsă între 90 şi 100 de ani

     Pentru alegerile locale din 5 iunie şi-au depus candidatura 267.239 de persoane, din care 210.097 bărbaţi şi 57.142 de femei.

    Potrivit BEC, 449 dintre candidaţi au vârsta sub 23 de ani. PMP a trimis cei mai mulţi tineri în bătălia eletorală – 79, urmat de ALDE – 69 şi UNPR – 51. Cel mai tânăr competitor electoral, Mihai Constantin Puiu, a împlinit 18 ani la mijlocul lunii aprilie. El candidează din partea ALDE pentru un mandat de consilier local într-o comună din judeţul Neamţ.

    Dintre cei 449 de candidaţi, 40 au sub 20 de ani, dintre care 22 bărbaţi şi 18 femei.

    Conform sursei citate, la polul opus, 10 femei şi 16 bărbaţi care candidează au vârsta cuprinsă între 90 şi 100 de ani. ALDE este partidul care a trimis în bătălia electorală cei mai mai mulţi vârstnici, 5 bărbaţi şi 3 femei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai agresivă primăriţă din Europa, care s-a luptat cu băncile pentru drepturile oamenilor: “Niciodată să nu aveţi încredere în noi”

    Pe 5 februarie 2013, o femeie pe nume Ada Colau se pregătea să ţină un discurs în faţa parlamentului din Spania. Principala temă abordată de ea era criza imobiliară din ţară, în timpul căreia 400.000 de case fuseseră preluate de bănci şi alte 1,3 milioane de apartamente stăteau goale.

    Colau pusese bazele PAH (Platforma pentru Victimele Ipotecilor), organizaţie ce susţinea drepturile civile ale celor ce nu îşi mai puteau permite ratele către bănci.

    În cadrul discursului său, Colau l-a atacat direct pe Javier Rodriguez Pellitero, secretarul general al Asociaţiei Băncilor din Spania, numindu-l “un criminal ce trebuie tratat ca atare.” Video-ul ce prezintă discursul lui Colau a devenit repede viral, iar numele ei a devenit cunoscut în fiecare casă din stat.

    Doi ani mai târziu, îmbrăcată într-un tricou, Ada Colau apărea în faţa camerelor de luat vederi ca noul primar ales al Barcelonei. Ziua alegerilor, 25 mai 2015, avea să intre în istorie ca ziua în care catalunezii au ales prima femeie ca primar.

    Din acel moment, Colau a promis că va guverna “în slujba oamenilor”: “Niciodată să nu vă încredeţi în abilitatea noastră, a conducătorilor, de a vă reprezenta în totalitate”, le-a spus ea suporterilor. “Daţi-ne afară dacă nu facem ceea ce am promis că vom face… dar aveţi în vedere faptul că nu putem rezolva toate problemele din prima zi.”

  • Marea Britanie a bătut Germania ca destinaţie pentru emigranţii români

    Marea Britanie a trecut în faţa Germaniei ca ţară de destinaţie pentru românii care pleacă la muncă în străi­nătate în 2014, cu 32.500 de emigranţi români, dublu faţă de anul anterior, iar Germania a rămas la un flux de 23.700 români atraşi, cu doar 7% mai mult faţă de anul anterior.

    Aproape 185.000 de români figurează în statisticile oficiale că au plecat în străinătate în 2014, iar peste trei sferturi dintre aceştia au ales ca ţară de destinaţie Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania, potrivit datelor pu­bli­cate în Anuarul Statistic al Româ­niei, ediţia 2015.

    Astfel, cei mai mulţi ro­mâni care au plecat în străină­tate în 2014 au optat pentru Italia (unde au plecat 55.000 de oameni, în scădere cu 7% faţă de anul anterior) sau Spania (peste 32.700, în creş­tere cu 46% faţă de anul 2013).

  • Ţigara electronică: miracol pentru fumători sau bombă cu ceas pentru sănătatea publică?

    Bombardamentul informaţional dinspre ambele tabere face aproape imposibil pentru neiniţiaţi, pentru publicul larg, să-şi facă o părere obiectivă. Mai ales având în vedere că de ambele părţi ale baricadelor apar personalităţi eminente, cu credibilitate în zona sănătăţii publice.

    DIRECTORUL GENERAL AL ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII, MARGARET CHAN, a primit recent o scrisoare semnată de 100 de specialişti în sănătate publică şi medici, care cer forului internaţional să adopte reglementări serioase pe piaţa ţigărilor electronice şi avertizează că aceste produse ar putea fi un ”cal troian” al corporaţiilor din industria tutunului.

    Experţii cer OMS reglementarea e-ţigaretelor cu aceleaşi măsuri dure aplicate în cazul ţigărilor normale, precum şi interzicerea reclamelor şi a altor forme de promovare, cu argumentul că pentru moment nu există dovezi ştiinţifice privind siguranţa acestor dispozitive, dar şi modul în care fumătorii sunt ajutaţi să renunţe la acest viciu. De asemenea, cei 100 de specialişti cred că ţigările electronice ar putea reprezenta o strategie a industriei tutunului de a ocoli reglementările stricte aplicate în ceea ce priveşte reclamele sau fumatul în spaţii publice.

    SCRISOAREA A VENIT ÎNSĂ ÎN REPLICĂ LA O ALTĂ MĂRTURIE, PRIMITĂ CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE MARGARET CHAN DE LA 53 DE OAMENI DE ŞTIINŢĂ, CARE SUSŢIN CĂ REGLEMENTAREA E-ŢIGARETELOR LA FEL DE DUR PRECUM A ŢIGĂRILOR OBIŞNUITE AR PRIVA FUMĂTORII DE O MODALITATE INOVATOARE ŞI TOT MAI POPULARĂ DE A RENUNŢA LA VICIU. De asemenea, cred experţii, ţigările electronice reduc efectele negative produse de fumat, oferind consumatorilor posibilitatea de a-şi obţine doza de nicotină fără a se expune la substanţele chimice periculoase din ţigările obişnuite. Scrisoarea este semnată de profesori, medici şi specialişti în nicotină şi în politici de sănătate publică de la centre şi universităţi de renume, precum Johns Hopkins, Columbia University, Georgetown University, University College London, Sorbona, Universitatea din Geneva etc.

    DE CEALALTĂ PARTE, SCRISOAREA CARE SE LAUDĂ CU DE DOUĂ ORI MAI MULŢI SEMNATARI ESTE SPRIJINITĂ DE MEDICI ŞI EXPERŢI ÎN ONCOLOGIE, pediatrie, boli cardiovasculare şi specialişti în sănătate publică, printre care profesori de la Universitatea Harvard, Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Colegiul Regal de Pediatrie din Marea Britanie, Universitatea Maastricht, Universitatea Stanford, Universitatea din Sydney, Spitalul Universitar din Lausanne şi alte şcoli înalte.

    PROFESORUL FRANK CHALOUPKA, DIRECTOR LA CENTRUL PENTRU POLITICI PUBLICE ÎN SĂNĂTATE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DIN ILLINOIS, crede că lansarea de vapori cu arome pentru ţigările electronice, precum căpşuni sau gumă de mestecat, sugerează că producătorii ţintesc copiii şi tinerii, deşi promovează produsele drept o modalitate de renunţare la fumat. Este posibil ca e-ţigaretele să ajute unii fumători să se lase, însă nu există încă dovezi concrete în acest sens, notează el.

    UN STUDIU RECENT AL PROFESORULUI ROBERT WEST DE LA UNIVERSITY COLLEGE LONDON RELEVĂ CĂ ŢIGĂRILE ELECTRONICE SUNT MAI EFICACE DECÂT TRATAMENTELE CU ÎNLOCUITORI DE NICOTINĂ ÎN PRIVINŢA RENUNŢĂRII LA FUMAT. West se numără printre semnatarii scrisorii care cere OMS să nu reglementeze dispozitivele pe bază de vapori.
    ”Orice politici publice vor fi recomandate fie de OMS, fie de alte instituţii, este de importanţă capitală să fie bazate pe o evaluare obiectivă a dovezilor ştiinţifice. Sunt îngrijorat că până în acest moment OMS nu a obţinut o astfel de evaluare”, a afirmat West.

    El precizează însă că semnalele de alarmă privind implicarea corporaţiilor producătoare de ţigări pe piaţa e-ţigaretelor sunt legitime.

    Comunitatea ştiinţifică se teme de o revenire, un ”comeback” al marilor companii producătoare de tutun, care sunt pe cale să devină cel mai mare jucător pe piaţa ţigărilor electronice. Companiile susţin că investiţiile pe această nişă reprezintă doar o încercare de diversificare, din moment ce afacerea de bază este supusă unor presiuni uriaşe prin reglementare strictă şi avertismente abundente privind efectele negative asupra sănătăţii.

    OMS pare să încline către tabăra proreglementare, în timp ce unele guverne au început deja să ceară sfatul organizaţiei în ceea ce priveşte ţigările electronice. OMS va discuta la întâlnirea din luna octombrie propunerea de a introduce ţigările electronice în anvelopa de reglementare şi control aplicată în cazul tutunului obişnuit. Totuşi, Derek Yach, fost director în cadrul OMS şi liderul proiectului care a condus la dezvoltarea reglementărilor antifumat, se numără printre semnatarii scrisorii care argumentează că ţigările electronice nu trebuie controlate atât de strict.

    LANSATE ÎN 2007, ŢIGĂRILE ELECTRONICE AU DEVENIT DEJA UN BUSINESS DE MILIARDE DE DOLARI, iar bugetele de promovare sunt de ordinul zecilor de milioane. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume le-au încercat, marea majoritate fumători sau foşti fumători. Ţigara electronică arată ca un gadget şi are un aer aparte. Fumătorii spun că experienţa este una falsă, însă satisfăcătoare. Opiniile sunt polarizate atât în mediul academic, cât şi în rândul publicului larg. În final, doar dovezile ştiinţifice de netăgăduit vor aduce ordine în vacarm, iar studiile care există pe această temă sunt considerate insuficiente pentru a trage o concluzie clară.