Tag: unicredit

  • UniCredit Bank Austria cumpără participaţia lui Ţiriac la UniCredit Ţiriac Bank

    Finalizarea tranzacţiei este preconizată pentru luna iunie.

    “Părţile acordului au agreat să nu dezvăluie preţul de vânzare sau oricare alte detalii ale tranzacţiei. UniCredit Bank Austria AG ia in considerare formularea unei oferte acţionarilor minoritari ai UniCredit Ţiriac Bank S.A. pentru a le achiziţiona acţiunile deţinute”, arată banca italiană, într-un comunicat.

    Carlo Vivaldi, Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere al UniCredit şi Şeful Diviziei Europa Centrală şi de Est a UniCredit Bank Austria, i-a mulţumit lui Ţiriac şi reprezentanţilor Ţiriac Holding pentru colaborarea şi angajamentul din ultimii ani, menţionând că UniCredit îşi extinde activitatea în România după achiziţia de la Royal Bank of Scotland a portofoliilor de clienţi de retail şi corporate.

    “România este o piaţă atractivă, care se încadrează pe o tendinţă crescătoare, al cărei PIB este previzionat să crească în 2015 cu 2,7%1. Ca ţară din Uniunea Europeană orientată spre exporturi, România ar trebui să poată beneficia pe deplin de avantajele competitive, de cadrul general favorabil al legăturilor economice strânse cu Germania, în vreme ce politica BCE de relaxare cantitativă generată de programul de cumpărare de obligaţiuni şi active din zona euro ar trebui să stimuleze fluxurile de capital şi să ţină nivelul costului de finanţare scăzut”, notează banca.

    UniCredit Ţiriac Bank are o reţea formată din 180 de sucursale şi aproximativ 3.350 de angajaţi.

  • Una dintre cele mai mari bănci din Europa angajează masiv în România

    UniCredit, unul dintre cele mai puternice conglomerate bancare europene, are în plan creşterea cu 20% a numărului de angajaţi din centrul IT din România, a spus Federico Ghizzoni, şeful grupului italian, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta care a avut loc ieri.

    În prezent, centrul are circa 1.400 de angajaţi.

    La întâlnire a avut loc şi o trecere în revistă a perspectivelor financiar-bancare şi economice din zona euro, dar şi din Europa Centrală şi de Est. Totodată, conducerea consorţiului italian a apreciat că prevederile cuprinse în proiectul noului Cod fiscal fac din România o destinaţie atrăgătoare pentru marii investitori.

    Citeşte mai departe despre planurile UniCredit în România

  • UniCredit: Curăţarea portofoliilor ţine evoluţia creditelor corporate în România pe minus şi în 2015

    Studiul prezentat de grupul italian, în cadrul unei conferinţe susţinute la Viena cu ocazia Forumului Central şi Est European Euromoney, prognozează o creştere cu 0,1% a soldului de credite la nivel de piaţă în 2015, după contracţia cu 3,6% estimată de specialiştii UniCredit pentru anul trecut.

    Pe zona împrumuturilor pentru companii, UniCredit apreciază că scăderea volumului de credite în România va frâna anul acesta până la 0,8%, faţă de restrângerea cu 5,6% a soldului în 2014.

    Potrivit cercetării UniCredit, România este, de altfel, singura ţară din regiune în care volumul împrumuturilor corporate va continua să se reducă în acest an, restul pieţelor afişând dinamici pozitive, dintre care 0,5% în Bulgaria, 1,8% în Ungaria şi 8% în Polonia.

    Carmelina Carluzzo, director adjunct Analiză Strategică Europa Centrală şi de Est la UniCredit, pune contracţia pieţei creditului corporate din România pe seama eforturilor de curăţare a bilanţurilor făcute de bancile autohtone la cererea bancii centrale.

    “Ceea ce vedem este efectul curăţării portofoliilor de credite. BNR a pus presiune pe băncile comerciale, ceea ce a impactat soldul împrumuturilor corporate şi ne aşteptăm să continue. Impulsul pozitiv va veni din contribuţia fondurilor europene, însă volumul va fi afectat de măsurile de curăţare a bilanţurilor”, a declarat Carluzzo.

    Segmentul de retail, pe de altă parte, este estimat să înregistreze o creştere uşoară, de 1% în 2015, faţă de contracţia cu aproximativ 2% anul trecut.

    În acelaşi timp, UniCredit prognozează că volumul depozitelor la nivelul sistemului bancar românesc va creşte cu 3% în acest an, dinamică estimată a fi constantă faţă de 2014.

  • Directorul adjunct al UniCredit: Impactul aprecierii francului este limitat pentru grup în Europa Centrală şi de Est

    “Dacă vorbim de Europa Centrală şi de Est, impactul pentru noi este foarte limitat. Expunerea pe franci elveţieni aici este de aproximativ 1,5% din totalul creditelor (de retail – n.r.)”, a declarat Papa, prezent la o conferinţă organizată în cadrul Forumului Central şi Est European – Euromoney de la Viena.

    Papa, care coordonează diviziile pentru Europa Centrală şi de Est şi corporate ale UniCredit, a precizat că împrumuturile denominate în franci elveţieni acordate de grup populaţiei în Europa Centrală şi de Est însumau 1,3 miliarde euro echivalent la 30 septembrie 2014, dintr-un total de aproximativ 85 miliarde euro.

    De asemenea, volumul expunerii pe franc a scăzut constant în ultima perioadă, de la peste 1,5 miliarde euro echivalent în decembrie 2013, când reprezenta 2,2% din portofoliul creditelor de retail acordate de UniCredit în Europa Centrală şi de Est.

    “În ansamblu, nu vedem o problemă deosebită pentru grup din acest motiv”, a adăugat Papa.

    Întrebat dacă anticipează o eventuală creştere a portofoliului de credite neperformante din cauza aprecierii monedei elveţiene, bancherul a spus că este posibilă o uşoară urcare a provizioanelor, fără a fi vorba despre ceva semnificativ, dar evaluarea acestui aspect este în curs.

    În ceea ce priveşte măsurile propuse în Croaţia, unde se intenţionează îngheţarea cursului de schimb la anumite valori istorice, Papa a explicat că băncile nu au avut niciodat câştiguri din aprecierea monedei elveţiene, fiind afectate în aceeaşi măsură ca şi debitorii lor, astfel că preluarea integrală a poverii ar fi nejustificată.

    Sucursala din România a grupului italian, UniCredit Ţiriac Bank, nu a avut în ofertă credite denominate în franci elveţieni.

    Cursul pentru franc anunţat de BNR a crescut miercuri cu 1,6% şi a atins un nou maxim, de 4,5054 lei/franc. Francul s-a apreciat puternic începând de joia trecută, când banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro.

    Comparativ cu nivelul de miercuri, francul a crescut cu 20,4% în raport cu leul.
     

  • Piaţa de M&A a câştigat un pic peste 10% în 2014. Tranzacţiile se apropie de 400 de milioane de euro

    Astfel, tranzacţiile efectuate s-au apropiat de 400 de milioane de euro, sumă care include doar operaţiunile a căror valoare a fost făcută publică de către părţile implicate, dar care nu ia în calcul listările la bursă, tranzacţiile imobiliare, deal-urile a căror valoare nu a fost făcută publică sau cele care sunt sub 5 milioane de euro. Dacă ar fi luate în calcul şi acestea, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii ar fi mult mai mare. Datele companiei Mergermarket arată că cea mai mare tranzacţie de anul acesta este vânzarea de către Bank of Cyprus a Societăţii Companiilor Hoteliere Grand, într-un deal complex, care a cuprins 35% din acţiunile firmei, o facilitate de credit şi un împrumut subordonat.

    Pe locul doi se află preluarea de către traderul de cereale Nidera, deţinut de chinezii de la Cofco, a 51% din operatorul portuar United Shipping Agency, deţinut de antreprenorii români Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu. Miza acestui deal a fost faptul că le asigură chinezilor ieşirea pe piaţa de export de la Marea Neagră printr-un terminal de 228.000 de tone, unul dintre cele mai mari din portul Constanţa.

    Iar pe locul trei se află un deal din sectorul financiar, preluarea de către OTP Bank a 100% din acţiunile Millennium Bank România.

    În total, Mergermarket, companie de media specializată pe sectorul financiar, a numărat 25 de deal-uri în primele 11 luni din 2014, dar în continuare sunt aşteptate noi tranzacţii pe final de an. Nu sunt incluse deal-urile din imobiliare, cele mai mari fiind cele realizate de sud-africanii de la NEPI, care au preluat Promenada Mall pentru 148 de milioane de euro, şi de dezvoltatorul imobiliar P3, controlat de fondul american de investiţii TPG şi compania canadiană Ivanhoe Cambridge, care a preluat, pentru aproximativ 120 de milioane de euro, Europolis Logistic Park. Alt deal care nu a fost prins în statisticile Mergermarket este cu 10% din acţiunile Băncii Transilvania (vândute de Bank of Cyprus) pentru 366 milioane lei

    (82,5 milioane euro). Unul dintre principalii cumpărători a fost SIF Moldova, care a devenit al doilea mare acţionar după BERD. În aceeaşi situaţie se află tranzacţiile cu pachete de acţiuni ale unor companii precum bauMax, Congaz, Urgent Curier, Eni România, Emon Electric, Blue Coffee Service, Romprest, World Class, Praktiker, Lemarco.

    2014 a adus şi o mai mare activitate a fondurilor de investiţii. Spre exemplu, Axxess Capital a preluat Nextebank şi furnizorul de soluţii IT Star Storage. Achiziţii a realizat şi Oresa Ventures, care a consolidat poziţia companiilor din portofoliu, dar a parafat şi o nouă achiziţie.

    Iar ultimele zile din 2014 ar putea să mai aducă tranzacţii precum exitul Enel, după ce italienii au scos la vânzare, în această vară, activele de distribuţie şi furnizare a energiei din România, în încercarea de a-şi reduce datoriile; este posibil ca şi omul de afaceri Ion Ţiriac să vândă şi participaţia de 45% pe care o mai deţine la UniCredit Ţiriac Bank către grupul italian UniCredit, după cum anunţa presa italiană în vară.

  • UniCredit are un şef peste fondurile europene de 32 de ani

    Marius Radu coordonează în prezent Departamentul de Fonduri Europene din cadrul Diviziei Corporate Investment Banking a UniCredit Ţiriac Bank, parte a UniCredit Group.

    Departamentul de Fonduri Europene implementează, de asemenea, convenţiile semnate la nivelul băncii cu instituţii naţionale de garantare, precum FNGCIMM, FGCR, EximBank, dar şi internaţionale: Fondul European de Investiţii (FEI) pentru instrumentul JEREMIE, precum şi produse specifice de eficienţă energetică (BERD-RoSEFF) şi finanţare în baza subvenţiilor agricole (APIA). De asemenea, Marius Radu face parte din echipa UniCredit Group care coordonează activitatea specifică legată de fondurile europene în 8 ţări din Europa Centrală şi de Est: Bulgaria, Cehia, Croaţia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

    “Atât viaţa personală, cât şi cea profesională sunt călătorii pentru mine. Îmi place ca în fiecare staţie în care mă opresc voluntar sau ajung întamplător să mă bucur de când ating prima dată noul tărâm şi până când plec spre o nouă destinaţie. Finanţarea pentru fonduri europene şi prin instrumente financiare este tărâmul în care am sălăşluit profesional de mai bine de 5 ani şi mă bucur că sunt încă în această staţie cu multe piste, peroane şi platforme. Însă bucuria de a fi aici nu ar fi fost nici pe departe atât de in-tensă în lipsa celor care au ales să călătorim împreună în această destinaţie”, spune Marius Radu.


    Marius Radu face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • UniCredit Ţiriac Bank cumpără şi portofoliul de corporate al RBS Bank, după achiziţia din 2013

     “UniCredit Ţiriac Bank SA (UniCredit Ţiriac Bank) şi The Royal Bank of Scotland plc, Edinburgh, Sucursala România (RBS România) au semnat un acord pentru preluarea clienţilor corporate ai RBS România de către UniCredit Ţiriac Bank. Tranzacţia vizează un portofoliu total de active de aproximativ 260 milioane euro şi depozite corporate de aproximativ 315 milioane euro”, se arată într-un comunicat comun al celor două instituţii de credit, care nu au dezvăluit valoarea tranzacţiei.

    Portofoliul cuprinde peste 500 de companii private de talie medie şi mare, locale şi internaţionale, precum şi instituţii publice şi financiare.

    Angajaţii RBS România vor fi transferaţi către UniCredit Ţiriac Bank, în urma consultărilor cu partenerii sociali.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Pentru cine scad preţurile

    Aceasta se explică printr-o serie de factori, între care recoltele bune, renegocierea contractelor cu Gazprom care a permis reducerea tarifelor la utilităţi în ţări ca Ungaria, precum şi conflictul dintre Rusia şi Ucraina care a frânat anumite exporturi central-europene către Rusia, ca de pildă produsele alimentare poloneze, accentuând presiunea de scădere a preţurilor şi favorizând creşterea importanţei consumului intern ca motor de creştere economică.

    Cu excepţia României, cred analiştii UniCredit, toate ţările din regiune vor încheia anul acesta cu o inflaţie sub ţintă. Ungaria a intrat deja într-o perioadă cu inflaţie anuală negativă (-0,1% în mai) şi există riscul ca acelaşi lucru să se întâmple şi în Polonia.

  • Pe ce se bazează economia românească în 2014

    Consumul gospodăriilor a crescut în primul trimestru cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 3,1% faţă de ultimele trei luni din 2013.

    Aceasta a permis cererii interne să preia rolul de principal motor al creşterii PIB şi să atragă după sine şi o majorare a importurilor, remarcă analiştii Raiffeisen. Din punctul lor de vedere, economia va putea creşte anul acesta cu 3,5%, iar PIB real cu excepţia agriculturii va avansa cu 3,8%. Totuşi, afirmă ei, pentru ca prognoza să fie realizabilă va fi nevoie în trimestrele următoare de rate mai ridicate de creştere a PIB real cu excepţia agriculturii, în jur de 1,1% în medie, faţă de 0,1% în primul trimestru.

    Este o estimare mai optimistă decât cea a UniCredit, care vede posibilă doar o creştere economică de 2,7% anul acesta şi de 3% la anul, în timp ce economiştii BCR estimează un progres al PIB de 3% în 2014 şi 3,3% în 2015.

    Cea mai recentă estimare oficială provenită de la o instituţie internaţională este cea a Comisiei Europene, care vede posibilă pentru anul acesta o creştere economică de 2,5%.

  • Şeful trezorieriei Unicredit are 33 de ani şi a lucrat din studenţie în sistemul bancar

    Trezoreria este centrul nevralgic al unei bănci şi, în acelaşi timp, un grup de oameni extrem de specializaţi şi cu responsabilităţi imense. Mă bucur, aşadar, că am şansa să conduc o echipă de elită, un grup de lideri, mai ales că sunt ferm convins că de astfel de oameni ar avea mare nevoie România pentru a ajunge la următorul nivel în dezvoltarea sa”, declară Dorin Badea. Din punctul lui de vedere, pentru un lider este esenţial să aibă „curaj şi spirit liber, antreprenorial. Leadershipul este elementul de care avem nevoie cel mai mult în toate domeniile profesionale„. A terminat în 1998 ASE, Facultatea de Finanţe, iar ulterior CFA Institute, ceea ce i-a permis să fie promovat din 2011 la conducerea CFA România, asociaţia profesională a analiştilor financiari certificaţi internaţional.

    „Având statutul de preşedinte al asociaţiei, parteneriatul cu colegii mei se concentrează pe imprimarea în piaţa financiară a unui model bazat pe leadership şi strategie, pe de o parte, conduită morală şi respect pentru investitori, pe de altă parte. Etica reprezintă pentru mine un principiu de bază în toate ipostazele mele ca profesionist în domeniu„, afirmă Badea. După un internship în trezoreria Citibank, a lucrat ca dealer şi apoi dealer-şef al Bancpost din 2001 până în 2008, iar din 2008 s-a alăturat UniCredit Ţiriac Bank ca director adjunct de trezorerie, fiind promovat la conducerea departamentului în februarie 2009. Solicitat să evoce un moment memorabil al carierei sale, răspunde cu o comparaţie: „Antrenorul nu are niciodată «cel mai important gol din carieră», ci «cel mai important meci», «cel mai important trofeu».

    Echipa din UniCredit Ţiriac Bank, rezultatele excepţionale pe care le-am avut în 5 ani de criză în care ne-am crescut veniturile cu peste 100%, am avut rezultate excelente în evaluările clienţilor, ne-am poziţionat pe primele locuri în piaţă şi mai ales faptul că am rămas împreună şi am crescut profesional, toate acestea reprezintă pentru mine elementul cu adevărat memorabil din cariera mea”.


    Dorin Badea
    UNICREDIT ŢIRIAC BANK
    FUNCŢIE director trezorerie
    VÂRSTĂ 33 de ani
    ACŢIONAR MAJORITAR UniCredit Bank Austria (50,55%)
    ACTIVE 2012 25 mld. lei
    PROFIT NET 2012 177,4 mil. lei
    ANGAJAŢI 2012 3.000