Tag: show

  • Legendarii călugări Shaolin Kung Fu, într-un show intens în Bucureşti. Care este preţul biletelor

    În mănăstirea lor din apropierea muntelui sfânt Song Shan, budiştii zen practică exerciţii fizice şi mentale la cele mai înalte niveluri corporale şi spirituale, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    “Qi” – energia care inundă corpul uman – poate fi blocată şi stimulată prin meditaţie şi tehnici de respiraţie, astfel încât cei care ştiu să o controleze pot deveni imuni la durere şi răni pentru scurt timp şi o pot folosi pentru a accelera procesul de vindecare.

    Show-ul, care va fi pus în scenă la Sala Palatului, va consta în mişcări fizice ce vor tăia respiraţia, executate de un grup de 14 călugări şi maeştri, conduşi de maestrul templului în vârstă de 75 de ani.

    Publicul va face cunoştinţă şi va interacţiona cu lumea secretă a filosofiei şi a miturilor culturii chineze, a budistului zen şi, în special, a energiei care dă viaţă corpului uman, “Qi”. Prin scene de o mare intensitate emoţională, călugării vor face demonstraţii uluitoare ale abilităţilor în kung fu şi qi gong.

    Călugării Shaolin Kung Fu se află în prezent într-un turneu special prin care sărbătoresc 20 de ani de show-uri incredibile susţinute pe întreg mapamondul.

    Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim, la preţuri care variază în funcţie de categoria de loc: 245 de lei la VIP, 180 de lei la categoria I, 160 de lei la categoria 2, 100 de lei la categoria 3 şi 80 de lei la categoria 4. Biletele pot fi achiziţionate şi online, de pe eventim.ro.

  • Cum a ajuns Kris Jenner de la casnică la conducerea “mega-imperiului” Kardashian

    La începutul acestui an, Kris Jenner semnat un contract în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a realiza încă patru sezoane ale reality-show-urilor despre familia Kardashian. Familie care a clădit un imperiu de sute de milioane de dolari, iar secretul stă în abilităţile de marketing ale lui Jenner, mama fetelor Kardashian.

    Kourtney (35 de ani), Kim (34 de ani), Khloe (30 de ani), Kendall (19 ani) şi Kylie (17 ani), cele cinci surori Kardashian, câştigau în anul 2011 peste 65 de milioane de dolari din emisiuni de televiziune precum Keeping Up With the Kardashians, din diverse contracte de marketing încheiate de Kris Jenner cu companii interesate să se promoveze prin intermediul vedetelor sau din produse semnate sub numele familiei, cum este parfumul unisex lansat de Khloe şi sotul ei Lamar Odom.

    Kris Jenner (59 de ani), mama a şase copii, este aproape în totalitate responsabilă pentru afacerea de familie. “Mi-ar plăcea ca emisiunea Keeping Up With the Kardashians să ajungă la sezonul 26. Cine ar fi crezut atunci că afacerea va fi atât de profitabilă? Ar fi trebuit să am mai mulţi copii care să contribuie la încasările familiei”, spune Jenner. Şi nu este singura emisiune în care familia este în rolul principal, fetele fiind implicate şi separat în diferite proiecte, precum Kourtney and Kim Take New York sau Kourtney and Khloe Take Miami, în care sunt prezentate detalii intime din viaţa celor trei surori.

    La rotunjirea veniturilor contribuie şi apariţiile în reclame ale fetelor. Spre exemplu, Kim a fost imaginea încălţărilor Skechers într-o reclamă pentru Super Bowl, care a costat compania trei milioane de dolari pentru 30 de secunde de emisie. În vârstă de 34 de ani, Kim este de departe cea mai cunoscută dintre surori, onorariul ei putând ajunge chiar şi la 250.000 de dolari doar ca să participe la un anumit eveniment, în timp ce publicarea unui singur mesaj pe Twitter, unde este citită de zeci de milioane de fani, ajunge la 25.000 de dolari. Khloe si Kourtney au onorarii mai mici, de aproximativ 20.000 de dolari, în timp ce tatăl lor vitreg, Bruce Jenner, încasează 10.000 de dolari pentru prezenţă.

    Povestea familiei Kardashian şi a succesului fulminant de care se bucură astăzi a început cu un clip video pornografic ce îi prezenta pe Kim şi un fost prieten, rapperul Ray J, pe care Kris Jenner l-a vândut distribuitorului Vivid Entertainment. În februarie 2007, fiica ei i-a povestit despre înregistrare şi, cum Jenner încerca încă de atunci să facă viaţa familiei ei subiectul unui reality show, decizia de a vinde conţinutul a fost destul de rapidă. “Iniţial mi-am zis că nu vom mai avea nicio şansă să ajungem vedetele unui reality show”, spune Jenner, care este de altfel şi managerul familiei Kardashian, având un comision de 10% din încasările familiei.

    Totul risca să se transforme într-un scandal de proporţii din care familia ar fi ieşit cu siguranţă cu imaginea şifonată, dar Jenner, care susţine că n-a vazut niciodată conţinutul înregistrării, a angajat un expert în comunicare, în încercarea de a îndulci situaţia. “Rolul meu era să transform acum cele 15 minute de faimă ale fiicei mele în 30”, mai spune managerul familiei Kadashian. Într-un final, înregistrarea a fost cumpărată de Vivid Entertainment pentru 5 milioane de dolari şi a devenit în scurtă vreme cel mai bine vândut DVD al anului.

    Surorile Kardashian, care au lansat şi o autobiografie numită Kardashian Konfidential, au apărut de atunci în nenumărate reclame pentru orice fel de produse, de la încălţari, la hârtie igienică sau pastile pentru slăbit. În plan este şi lansarea unui magazin cu produse imprimate cu imagini cu celebrităţi în cadrul hotelului Mirage din Las Vegas. Fratele lor Robert (27 de ani) a rămas însă mai în umbră în lumea showbiz-ului.

    “Mama a fost dintotdeauna genul de persoană care încearcă să transforme apa în vin”, spune Khloe. Probabil tocmai această reţetă a făcut dintr-o familie relativ necunoscută până în 2007 un subiect al mai multor emisiuni de televiziune, care atrage milioane de telespectatori.

  • Clarkson îşi pregăteşte revenirea pe micul ecran. Cei trei foşti prezentatori Top Gear vor lucra pentru Netflix

    Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii Top Gear, va lansa un nou proiect alături de James May şi Richard Hammond. Cei trei ar urma să lucreze pentru compania Netflix, scriu cei la The Mirror.

    Alături de Clarkson se pare că va lucra şi Andy Wilman, unul dintre producătorii care au lansat Top Gear în formatul actual. Acesta a părăsit emisiunea atunci când Jeremy Clarkson a fost suspendat de către postul BBC.

    Seria, scriu cei de la The Mirror, se va numi “House of cars”, aluzie la serialul de succes “House of cards” produs tot de Netflix.

    BBC a anunţat, pe 25 martie, că a decis să nu reînnoiască contractul lui Jeremy Clarkson pentru “Top Gear”, după ce starul acestui show fusese suspendat pe 10 martie, ca urmare a unei dispute violente a acestuia cu producătorul Oisin Tymon. Potrivit lui Tony Hall, directorul general al corporaţiei britanice de media, această decizie nu a fost luată cu uşurinţă. Hall a precizat însă că “a fost depăşită o limită” şi acest lucru nu poate fi “trecut cu vederea”. La fel ca în cazul lui Jeremy Clarkson, contractele lui James May şi Richard Hammond cu BBC s-au încheiat şi ar fi trebuit renegociate. Aceştia însă au refuzat să revină în postura de prezentatori ai “Top Gear” fără Clarkson.

    Radiodifuzorul public britanic (BBC) a ales deja o nouă echipă de prezentatori pentru show-ul “Top Gear”, care ar urma să fie formată din fostul model Jodie Kidd, actorul Philip Glenister şi vedeta de televiziune Guy Martin.

  • Show-ul “Românii au talent” a revenit cu al cincilea sezon la Pro TV: Un concurent şi-a asigurat deja prezenţa în semifinale – VIDEO

    Cu patru juraţi, şi regulile concursului au suferit modificări în ceea ce priveşte selecţia talentelor. Astfel, concurenţii care primesc patru “Da” din partea juriului merg mai departe în competiţie, la fel întâmplându-se şi cu trei “Da” obţinuţi. În cazul în care există doi “Da” şi doi “Nu”, concurentul merge mai departe doar în cazul în care un jurat îşi va schimba votul “Nu” în “Da”. În situaţia în care acesta nu este convins de prestaţia şi talentul concurentului şi decide să îşi păstreze votul “Nu”, concurentul va părăsi lupta pentru câştigarea titlului de cel mai talentat român şi a premiului de 120.000 de euro.

    O altă noutate a fost reprezentată de apariţia steluţelor albastre “Românii au talent”. Acestea nu garantează trecerea concurenţilor în semifinale, însă îi recompensează pe cei care primesc trei sau patru “Da” din partea juriului şi reuşesc să treacă în următoarea etapă eliminatorie.

    Astfel de steluţe au primit, în show-ul de vineri seară, Dina Monica Stănciulete, o elevă de 13 ani, care a plâns în timp ce a cântat la violoncel, sau Bogdan Bolohan, care a impresionat juriul cu dansul său contemporan.

    CUM A CÂNTAT DINA STĂNCIULETE

    De asemenea, juriul a fost impresionat de ultimul număr al serii, cel al Yevei Shiyanova, care a dansat în făină.

    URMĂREŞTE AICI DANSUL ÎN FĂINĂ

    Una dintre noutăţile acestui sezon este golden-buzz-ul – butonul auriu poziţionat în centrul mesei juriului, care, odată apăsat, trimite un concurent direct în semifinală. Acesta poate fi folosit o singură dată de fiecare jurat şi este marcat de un moment spectaculos de lumini în cadrul show-ului.

    Andra a apăsat golden buzz-ul pentru Ion Barbu, de profesie model şi interpret, care a ales să cânte piesa “De dragul tau”, apartinând lui Marcel Pavel.

    Tanarul a povestit că a cantat in corul bisericii de la varsta de trei ani, iar printre idolii săi se numara Beyonce, Rihanna şi Smiley. La auzul vocii tanarului, Mihaela Radulescu a lacrimat, Andra a fost de-a dreptul încântata, iar Andi Moisescu a declarat că “este una dintre cele mai bune voci care s-au urcat vreodata pe scena de la <<Romanii au talent>>”.

  • Şapte tinere conving milioane de clienţi de pe toate continentele să plătească peste 6 miliarde de dolari

    Prezentarea de modă a Victoria’s Secret are loc astăzi la Londra, iar show-ul reprezintă principalul motor din spatele vânzărilor de lenjerie de peste 6 miliarde de dolari anual.

    Chiar dacă prezentarea va fi susţinută de 47 de modele, doar o parte ies în evidenţă. Este vorba despre cei şapte “îngeri” despre care compania consideră că pot aduce mai mulţi clienţi. În trecut, printre cele şapte modele s-au numărat Miranda Kerr sau Erin Heatherton; iată lista de acest an a celor de la Victoria’s Secret, scriu cei de la Business Insider.

    Lily Aldridge are 29 de ani şi a început ca model pentru Abercrombie&Fitch. Este al cincilea an în care participă la prezentarea de modă. Bruneta este căsătorită cu solistul de la Kings of Leon şi mamă a doi copii.

    Candice Swanepoel are 25 de ani şi este originară din Africa de Sud. Anul trecut ea a fost cea care a purtat Fantasy Bra, una din piesele de rezistenţă a celor de la Victoria’s Secret. Mulţi consideră că Swanepoel este imaginea de viitor a companiei.

    Behati Prinsloo lucrează alături de companie din 2007. Tânăra are 25 de ani şi este căsătorită cu Adam Levine, solistul trupei Maroon 5.

    Alessandra Ambrosio este, la 33 de ani, o veterană a show-urilor Victoria’s Secret. Ea s-a alăturat companiei în 2004 şi are doi copii.

    Adriana Lima, originară din Brazilia, are 33 de ani şi lucrează din 1999 ca model. În 2014, ea a fost al doilea cel mai bine plătit model din lume, cu încasări de peste 8 milioane de dolari.

    Doutzen Kroes este un model de 29 de ani din Olanda şi lucrează cu Victoria’s Secret din 2008. Ea a mai realizat campanii pentru L’Oreal şi Tiffany&Co.

    Karlie Kloss are 22 de ani şi este relatativ necunoscută. Tânăra este o fostă balerină care îşi doreşte să urmeze, într-o bună zi, cursurile de la Harvard.

  • “Noaptea Preşedinţilor” By Distractis, în 10 şi 16 noiembrie la CinemaPRO

    Spectacolul propune 100 de minute de comedie, satiră politică şi parodie muzicală în compania unui grup de umor care a făcut istorie în ultimele trei decenii. Cei trei preşedinţi aleşi ai României postdecembriste, Ion Iliescu (Cristian Greţcu), Emil Constantinescu (Doru Antonesi) şi Traian Băsescu (Dan Rădulescu) fac parte dintr-o parodie de talent show în care se va alege viitoarea voce politică a României.

    Show-ul combină umorul inteligent de replici şi umorul de situaţie, izvorâte din temele majore ale prostiei universale, cu satiră politică inspirată din trista comedie, pe teme minore, a politicii noastre de zi de zi şi noapte de noapte, colorându-le cu parodii muzicale şi momente de improvizaţie umoristică.

    De la glumele sarcastice şi povestirile cu tâlc, de la întâmplările amuzante îmbinate cu chestiuni sociale până la parodiile muzicale, trupa Distractis încântă spiritul românilor indiferent de vârstă.

    În distribuţie sunt Ioan Gyuri Pascu, Florin Constantin, Paula Chirilă, Doru Antonesi, Cristian Greţcu, Silviu Petcu, Doru Pîrcălabu, Dan Rădulescu, Valentin Gora.

    “Uitaţi-vă, râdeţi şi apoi mergeţi la vot ca să nu plângeţi după”, declară Ioan Gyuri Pascu.

    Cristian Greţcu spune: “Noi niciodată nu am râs ca să râdem, ca să facem o glumă şi să învelim în ciocolată un moment amar. Ne-am dorit ca publicul nostru să vină şi să-şi pună probleme, iar apoi să se gândească cum să facă să le rezolve”.

    Silviu Petcu afirmă: “Cel mai tare mă bucur că în Noaptea Preşedinţilor vom afla cum votează cetăţeanul turmentat de tip nou”.

    Show-ul va avea loc pe 10 şi 16 noiembrie, de la ora 19.00, la CinemaPRO, pe strada Ion Ghica nr. 3. Biletele se găsesc pe www.eventim.ro sau la casa de bilete a CinemaPRO. Preţul unui bilet este de 55 de lei.

  • Cât câştigă Jennifer Lopez pentru prezenţa în juriul de la American Idol

    Cântăreaţa Jennifer Lopez a negociat un contract fabulos pentru a se întoarce în jurul American Idol: va câştiga 17,5 milioane de dolari pentru un sezon al celebrului show.

    “Au fost o mulţime de discuţii privitoare la contractul lui Jennifer”, a declarat o sursă celor de la MailOnline. “Până la urmă, ea va câştiga peste 17 milioane de dolari în acest nou sezon. E chiar mai mult decât a câştigat Britney Spears pentru X-Factor (15 milioane de dolari – n.r.)”.

    În anul 2011, Jennifer Lopez a primit 12 milioane de dolari pentru primul ei sezon în rolul de jurat. Un an mai târziu, salariul a crescut până la 15 milioane. Lopez a renunţat ulterior la colaborarea cu televiziunea CBS, fiind înlocuită de Mariah Carey.

    Anul acesta Jennifer Lopez a revenit pe micile ecrane în luna ianuarie, în cadrul sezonului cu numărul 13.

    Jennifer Lopez are doi copii de cinci ani, Emme şi Max, şi o avere estimată la 300 de milioane de dolari.

  • ROMÂNII AU TALENT. Brio Sonores, marii câştigători ai finalei sezonului 4 (GALERIE FOTO, VIDEO)

    În urma voturilor telespectatorilor, pe locul al treilea s-a clasat Andrei Cerbu (VIDEO).

    Pe locul al doilea s-a situat Leon Magdan (VIDEO).

    Brio Sonores au fost cei care au obţinut titlul concursului şi premiul cel mare (VIDEO).

    Formaţia Brio Sonores s-a înfiinţat în anul 2009, în cadrul Seminarului Teologic “Sfinţii Trei Ierarhi” de pe lângă Mănăstirea Zăbriceni, iniţial fiind un cor bisericesc. În 2013 au inceput sa abordeze genul pop-opera, iar de atunci au început sa cunoască succesul, participând la diferite concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale.

    Valeriu, Adrian şi Alexei sunt solişti ai Teatrului de Operă şi Balet, iar restul sunt studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Membrii grupului au vârste între 22 şi 35 de ani.

    Marea finală “Românii au talent” este disponibilă integral pe VOYO.ro

  • Stephen Colbert îl va înlocui pe David Letterman în calitate de prezentator al emisiunii “Late Show”

     “Stephen Colbert este unul dintre personajele cele mai inventive şi respectate din televiziune”, a declarat Leslie Moonves, CEO al postului CBS. “Moştenirea lăsată de David Letterman şi realizările sale sunt o sursă formidabilă de mândrie pentru noi toţi şi anunţul de astăzi dovedeşte angajamentul nostru de perpetuare a ceea ce el a creat pentru CBS”, a mai spus acesta.

    David Letterman a anunţat la începutul lunii aprilie că se va retrage din activitate în 2015, după peste 20 de ani în fruntea talk show-ului “Late Show”, unul dintre cele mai apreciate din Statele Unite.

    Emisiunea “The Colbert Report”, difuzată din 2005 de postul Comedy Central şi premiată cu două trofee Emmy, este un program de satiră, cu subiecte majoritar politice, care se bucură de mare succes în rândul criticilor şi publicului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emisiunea “Românii au talent” a stabilit un triplu record de audienţă, vineri, la Pro TV

     Astfel, în intervalul orar în care a fost difuzat programul, 20.30 – 23.10, pe segmentul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Pro TV a stabilit un nou record absolut – 59,1% cota de piaţă.

    Cu un rating de 29,7 puncte, Pro TV a depăşit de aproape zece ori Antena 1, următoarea clasată, cu 3,3 puncte de rating şi 6,5% share.

    În ceea ce priveşte publicul din mediul urban, “Românii au talent” a stabilit, vineri seară, un dublu record de audienţă de când a fost lansat show-ul: 28,9 puncte de rating şi 49,6% cota de piaţă, de aproape zece ori mai mult decât Antena 1, ocupanta celui de-al doilea loc în topul audienţelor, cu 2,9 puncte de rating şi 5% share.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro