Tag: scenariu

  • Scenariul sumbru făcut de reprezentanţii IMM-urilor după ce au calculat impactul bugetar pe care îl va avea Legea salarizării

    „În lipsa unui studiu de impact realizat oficial, am calculat noi că Legea salarizării va duce la o majorare a cheltuielilor bugetare cu 34 de miliarde de lei până în anul 2020 şi cu 42 de miliarde de lei până în anul 2022. Solicităm Camerei Deputaţilor să analizeze cu maximă atenţie şi responsabilitate a cest proiect legislativ şi să prezinte un studiu privind atât impactul bugetar, cât şi impactul asupra investiţiilor – care ar putea scădea dramatic – şi asupra sectorului privat”, a declarat preşedintele de onoare al CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.

    Conducerea Consiuliului IMM consideră că scenariul pentru eventualitatea că Legea salarizării va fi adoptată în varianta actuală este următorul: „Va creşte gradul de îndatorare a statului, care va fi obligat să se împrumute masiv pentru a acoperi cheltuielile; vor creşte taxele (un lucru minunat pe care nu şi-l doreşte nimeni); vom avea încă o lege inaplicabilă; după o jumătate de an, ne vom întoarce la situaţia iniţială, însă cu o inflaţie mai mare şi cu perspectiva tăierilor de salarii”.

    „Este nevoie de calcule bine justificate economic, bazate pe puterea economiei. Trebuie să ne punem problema dacă avem în continuare nevoie de 1,2 milioane de angajaţi în administraţia publică; dacă nu suntem atenţi acum, vom avea aceiaşi funcţionari publici, dar de două ori mai bine plătiţi”, a declarat Florin Jianu, fost ministru pentru Mediul de Afaceri şi vicepreşedinte al CNIPMMR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un student român în finala europeană a unei competiţii care te învaţă să fii CEO

    Alături de reprezentanţi din alte ţări din Europa de Sud-Est, precum Grecia, Serbia şi Bulgaria, studenţii au avut sarcina de a-şi asuma rolul de “Chief Executive Officer” şi de a veni cu soluţii pentru un scenariu de afaceri.

    În urma prezentărilor susţinute, juriul format din angajaţi ai P&G a ales una dintre echipe pentru următoarea etapă a competiţiei. Membrii acesteia vor avea şansa de a călători la Geneva, la centrul de design de brand al P&G, pentru a concura alături de tineri din întreaga Europă. Echipa câştigătoare include un student din România, unul din Bulgaria şi unul din Grecia.

    Competiţia “CEO Challenge”, aflată deja la a doua ediţie, îşi deschide porţile către studenţi din întreaga Europă. Iniţiativa urmăreşte să-i ajute pe aceştia să-şi dezvolte abilităţile şi cunoştinţele, oferindu-le oportunitatea de a-şi exersa gândirea analitică şi de a lucra în echipă pentru a rezolva o provocare de business.

    Evenimentul din acest an este uşor diferit, deoarece fiecare echipă este formată din studenţi din ţări diferite, cu scopul de a promova cooperarea într-un mediu multicultural.
     

  • Legătura dintre The Big Bang Theory şi o afacere de succes din România – VIDEO

    Piscina Urbană este „jobul de după job” pentru Ana Vişian şi Adina Zanet, două tinere din Bucureşti, cu experienţă profesională în media şi advertising. După o discuţie la o terasă, pe timp de vară, cele două au decis să facă o afacere dintr-o cameră cu bile – mai exact cu 100.000 de bile – asemănătoare spaţiilor similare pentru copii. Au investit în proiect 25.000 de euro, din care aproape jumătate au fost fonduri europene. După un an de funcţionare şi-au recuperat investiţia iniţială şi au ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 50.000 de euro (din activităţile ballpit-ului şi ceainăriei care funcţionează lângă acest spaţiu).

    Acum, Piscina Urbană a devenit unul dintre locurile frecventate mai ales de angajaţii companiilor din Capitală, care vin aici să uite să se relaxeze după orele de muncă şi să uite, uneori, că sunt adulţi. „În continuare lucrăm în companie cele opt ore pe zi şi am încercat să îmbinăm businessul de după job cu locul de muncă”, descrie Vişian modul în care îşi împarte acum activităţile între munca de la birou şi antreprenoriat. De altfel, Ana Vişian nu se află la prima iniţiativă de afaceri; a avut anterior un site de teste de matematică pentru copii, care a funcţionat aproximativ doi ani şi jumătate. Pe acesta publicau teste actuale de matematică, în acord cu programa şcolară; copiii primeau medalii, diplome, iar interesul era mare, potrivit tinerei, deopotrivă în ce îi privea pe copii, cât şi pe părinţi. A renunţat la acest proiect după ce, pe măsură ce copiii avansau spre clasele a treia, a patra, părinţii erau mai puţin dispuşi să plătească, deşi costul era cam la nivelul preţului unui pachet de ţigări; în plus, sistemul de plăţi online era abia la început şi exista o reticenţă şi din acest punct de vedere.

    Domeniul în care cele două tinere lucrează acum, advertising şi publicitate, este, de altfel, cel din care s-au inspirat şi pentru dezvoltarea proiectului. Discuţia de la terasă a pornit de la un material publicat de o agenţie de publicitate din Regatul Unit; agenţia respectivă făcuse un experiment social în jurul Crăciunului prin care au umplut o cameră cu bile, iar cei care intrau în aceasta donau banii unei anumite cauze. S-a creat o vâlvă atât de mare în jurul acestei camere, încât cele două au concluzionat că este o idee bună de afaceri.

    Nu a trecut mult până ca ideea să se transforme într-un plan de afaceri; acesta s-a concretizat după ce au găsit oportunitatea de a accesa un program de fonduri europene. Au făcut rapid proiectul, iar după două luni au aflat că au îndeplinit toate criteriile necesare şi s-au calificat pentru primirea fondurilor, deşi proiectul era privit cu scepticism chiar şi de reprezentanţii instituţiei bancare prin care au accesat finanţarea. „Ne-au spus că nu ne dădeau nicio şansă, proiectul fiind unul atipic, dar am îndeplinit într-un final toate criteriile de obţinere a finanţării.” Ideea le-a venit în iulie 2015, până la finalul lunii au depus dosarul, în septembrie au primit aprobarea planului de afaceri; bilele au sosit în decembrie 2015, iar deschiderea oficială a fost în ianuarie anul trecut.

    Fondurile europene obţinute erau de aproximativ 10.000 de euro; pe lângă acestea, cele două tinere au adus şi o contribuţie proprie de aproximativ 15.000 de euro. Mare parte din buget a fost direcţionată pentru producţia celor 100.000 de bile din plastic care să umple spaţiul de 40 mp transformat în Piscina Urbană. Potrivit Anei Vişian, numărul de 100.000 nu a fost ales întâmplător, ci au ajuns la acesta prin calcule matematice, care au inclus volumul unei bile, repere luate de la spaţiile de joacă similare pentru copii, stratul de care aveau nevoie pentru umplerea camerei. După calcule, primul pas era găsirea unui furnizor pentru bile; acesta a fost şi cel mai greu lucru în realizarea proiectului.

    Dacă iniţial plănuiau ca producţia să se realizeze în România, ideea s-a schimbat pe parcurs: „Pe lângă faptul că era mai scumpă, în România producţia ar fi durat mai mult; aici puteau fi produse aproximativ 5.000 de bile pe săptămână. Am trecut la Turcia, care era, geografic, mai aproape, dar nu ne-am înţeles la preţ cu producătorul de jucării de acolo; astfel că am ajuns în China, iar costurile pentru producţia şi transportul până la Bucureşti au fost cu 30% mai mici decât suma ce ar fi trebuit direcţionată doar producţiei în România.” Au găsit furnizorul, în procesul de selecţie a produselor au primit poze şi chiar şi mostre cu bilele, care trebuia să îndeplinească o serie de criterii: să fie semitransparente, de pildă, astfel încât să simuleze aspectul de spumă pe care şi-l doreau.

  • Cel mai sumbru scenariu pentru Germania: un război comercial cu SUA pe cale de a se materializa după ce Trump aduce în prima linie artileria grea

    Preşedintele Donald Trump greşeşte când critică enormul surplus de cont curent german, spunând că aceste este rezultatul manipulării euro de către Germania. Adevăraţii vinovaţi sunt bula creditului inflaţionistă din Europa de Sud, politicile expansioniste ale BCE şi produsele financiare vândute lumii de băncile americane. Aşa că, în loc să dea vina pe Germania, Trump ar trebui să se uite mai bine la instituţiile de la el de-acasă, spune, într-o opinie publicată de The Guardian, Hans-Werner Sinn, professor de economie şi fostul preşedinte al prestigiosului Institut de Cercetare Economică Ifo.
    Comentariile lui sunt cel mai recent duel al cuvintelor dintr-un început de război comercial între Germania şi SUA. Însă Washingtonul foloseşte acum artileria grea. La mai puţin de 24 de ore după ce secretarul american al Comerţului Wilbur Ross a anunţat planul administraţiei Trump de a impune taxe vamale pe importurile de oţel, Germania a reacţionat: ministrul german al afacerilor externe Sigmar Gabriel are în vizor măsuri juridice. Germania şi SUA s-ar putea afla în pragul unui război comercial, scrie Handelsblatt.

    Este oficial de-acum, remarcă cel mai mare ziar financiar german. Discursul anticomerţ al lui Donald Trump se va traduce în taxe vamale usturătoare pe importurile de oţel din Europa şi Asia. Wilbur Ross a anunţat la finalul săptămânii trecute planuri de impunere a unor taxe vamale de până la 148% pe importuri provenind din Franţa, Germania, Japonia şi Taiwan.

    Ministrul german al afacerilor externe Sigmar Gabriel a reacţionat prompt, spunând că Statele Unite conferă firmelor locale un „avantaj competitiv neloial“ în faţa companiilor rivale din Europa şi alte regiuni, încălcând legislaţia internaţională în domeniul comerţului.

    „Noi, europenii, nu putem accepta acest lucru. UE trebuie acum să analizeze depunerea unei plângeri la Organizaţia Mondială a Comerţului. Susţinem cu tărie această opţiune“, se arată într-o declaraţie a ministrului german.

    Acesta a avertizat că taxele vamale ar putea declanşa foarte uşor un război comercial cu Statele Unite, cea mai mare piaţă de export a Germaniei, înaintea Franţei şi Marii Britanii. „Dacă SUA îşi vor continua politicile neloiale din domeniul competiţiei, vor apărea ameninţări similare pentru alte industrii“, a declarat oficialul german. Germania are cel mai mare excedent comercial din lume, de 253 mi­liarde de euro, înaintea Chinei şi Japoniei. Anul trecut, ţara a exportat bunuri în valoare de 107 miliarde de euro către SUA. Planul de impunere a taxelor vamale pe importurile de oţel este inclus în ordinele executive lansate la finalul săptămânii trecute de Donald Trump, ordine ce privesc identificarea ţărilor şi bunurilor responsabile pentru uriaşul deficit comercial al SUA.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Filmul pe care foarte puţini oameni rezistă să îl vadă. ”În realitate, suntem cu toţii monştri”

    Julia Ducournau, regizor al filmului, susţine că întregul scenariu se concentrază pe Justin, o tânără vegetariană proaspăt studentă la Facultatea de Medicină Veterniară. 
     
    Modul în care comportamentul tinerei evoluează pe parcursul filmului a stârnit uimirea şi frică. Regizoarea a început să muncească la acest proiect din 2012, considerându-l o provocare. 
     
  • Scenariu apocaliptic: România iese din UE. Cresc sau scad preţurile maşinilor?

    Dar cea comercială din interiorul celei comunitare? Care sunt costurile sau câştigurile, avantajele sau dezavantajele rămânerii sau ieşirii? E un studiu de caz enorm şi ar trebui să vorbim cu mult prea mulţi politicieni, economişti, istorici, ca să înţelegem sistemul. Şi ar trebui să avem cifre oficiale la zi şi raportate la UE de când există ea. Iar cum niciun caz şi niciun context nu seamănă cu cel actual, predicţiile pe baza experienţei pot fi degeaba.
     
     
  • Cronică de film: Silence

    Pentru marele regizor, Silence nu reprezintă doar un alt film, ci este un proiect drag pe care voia să-l realizeze încă din 1989. Filmul este bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Shusaku Endo ce a fost publicată în 1966 şi spune povestea a doi preoţi din secolul al XVII-lea care călătoresc în Japonia pentru a răspândi creştinismul şi pentru a-şi localiza mentorul. Cei doi, interpretaţi de Andrew Garfield – proaspăt nominalizat la premiul Oscar pentru rolul din Hacksaw Ridge – şi Adam Driver, trec prin tot felul de peripeţii de-a lungul călătoriei lor şi se lovesc de prejudecăţile lumii budiste.

    Scorsese a citit cartea în 1989 şi imediat a achiziţionat drepturile pentru ecranizarea poveştii. Chiar şi în timpul filmărilor pentru The Aviator, The Departed, Shutter Island sau Hugo, Scorsese s-a gândit la acest film. După filmul The Wolf of Wall Street, a decis că este timpul să se apuce de treabă.

    A ţinut atât de mult să facă acest film, încât nici nu a luat bani pentru regizare, iar Adam Driver, Andrew Garfield sau Liam Neeson au fost plătiţi la nivelul stabilit de Screen Actors Guild sau chiar mai puţin. Producţia filmului a durat opt luni şi a costat 47 de milioane de dolari, iar la realizarea filmului au participat nu mai puţin de 750 de oameni. Adam Driver a slăbit 22,5 kg pentru acest rol de-a lungul a patru luni şi jumătate. „După ce a terminat filmările, Driver a început să mănânce un mic dejun triplu”, a spus Scorsese într-un interviu pentru New York Times Magazine.

    Filmul este atipic pentru Scorsese, regizorul fiind mai degrabă cunoscut pentru poveştile cu gangsteri sau pentru răsturnările de situaţie; Silence este cu totul alt gen de peliculă, cu o desfăşurare lentă a acţiunii şi o perspectivă sumbră asupra tradiţiilor din acea perioadă.

    Martin Scorsese jonglează în prezent cu mai multe proiecte diferite în acelaşi timp, printre care un film biografic despre Frank Sinatra, un film biografic despre Evel Knievel şi drama The Irishman cu Robert De Niro şi Al Pacino. Totuşi, următoarea prioritate pare să fie o adaptare a romanului din 2003 semnat Erik Larson, intitulat The Devil in the White City, cu Leonardo DiCaprio în rol principal. Romanul împleteşte adevărata poveste a Târgului şi Expoziţiei Mondiale din Chicago, în 1893, şi povestea criminalului în serie viclean care a folosit prilejul oferit de târg pentru a-şi atrage victimele în cursă. DiCaprio va juca rolul criminalului în serie, dr. H. H. Holmes, un medic carismatic şi criminal în serie, care a ucis aproximativ 200 de oameni, potrivit relatărilor.

    Revenind la Silence, filmul nu va fi pe placul tuturor; este o poveste complexă, ce abundă de simbolistică şi care necesită o anumită stare de spirit pentru a te bucura din plin de experienţă. Nu pot însă nega meritele lui Martin Scorsese, un regizor care parcă nu poate să dea greş.

    Notă: 7,5/10

     

  • Cele mai amuzante greşeli din filme celebre – GALERIE FOTO

    Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.


     

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    O tânără de 21 de ani a fost arestată pe aeroportul din Sidney în timp ce se pregătea să plece din Australia; numele ei este Christine Jiaxin Lee, iar povestea ei este uluitoare.

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee va începe pe data de 21 iunie la Sidney.

  • Cele mai amuzante greşeli din filme celebre – GALERIE FOTO

    Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.