BusinessMagazin

Tag: reclamatie

  • Antreprenorii României:„Avem taxe peste taxe. Merg la Registrul Comerţului să schimb o virgulă şi plătesc 300-500 de lei”

    Avem taxe peste taxe. Merg la Registrul Co­merţului să schimb o virgulă plătesc 300-500 de lei. Merg la primărie să deschid o pră­vălie, plătesc taxe de reclamă, taxa X, Y, Z. Vreau să scot un ca­zier judiciar. Merg la poştă plă­tesc 10 lei timbru fiscal, după care te întorci să scoţi cazierul. Ju­mătate din timpul nostru se duce pe birocraţie. Aler­găm după hârtii în loc să producem“, a spus Constantin Dumitriu, acţionar al Lubrimet SRL la conferinţa „Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a României“, organizată de ZF îm­preună cu Banca Transilvania la Galaţi.

    Oraşele care s-au dezvoltat în jurul unor coloşi industriali aşa cum este Galaţiul au nevoie de investiţii în infrastructură, de scăderea birocraţiei şi reducerea fiscalităţii pentru creşterea investiţiilor româneşti într-o zonă a ţării pe care multinaţionalele au ocolit-o.

    Judeţele din sud-estul României au atras în ultimii ani mai puţine investiţii importante în fabrici comparativ cu judeţele din vestul României, lipsa infrastructurii fiind unul dintre punctele slabe ale zonei în ochii investitorilor. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Investiţi în brand! Este mai puternic decât cei care fac produsul

    De aceea, cei de la vânzări câştigă mai bine decât cei din „producţie“, decât cei care fac produsul propriu-zis. Dacă extindem puţin discuţia, ajungem la marcă, brand şi produs. Ani de zile am trăit cu iluzia că produsul este mai important şi înţelegem acum că brandul este mai puternic. Un produs sau un serviciu de o calitate mai slabă poate face mai mulţi bani, poate rezista mai mult, dacă are un brand bun. Poţi face produsul în România, în Moldova sau în China (un bun furnizor pentru Dedeman) şi în orice moment găseşti pe cineva să-l execute. Un brand se construieşte mai greu. Americanii fac produsele unde este mâna de lucru mai ieftină, dar bagă sume uriaşe în marketing, în imagine, în brand. Acolo este cea mai mare valoare adăugată şi prin asta cuceresc pieţele lumii.

    Poate jumătate din componentele unui BMW sau ale unui Mercedes sunt făcute în România: volanul la Bistriţa, motorul la Sebeş, cauciucurile la Timişoara, o piuliţă la Sibiu sau tapiţeria la Ploieşti. Dar brandul este german, iar acest lucru face toţi banii, nu contează unde sunt făcute componentele. Iar maşinile germane au cea mai mare marjă din industria de componente auto (ironic, Dacia, o maşină low-cost, are o marjă care se apropie de cele ale brandurilor premium).

    Brandul, povestea lui, spusă zi de zi, an de an, duce produsul mai departe şi îi asigură supravieţuirea. De asemenea, puterea brandului aduce o marjă mai mare pentru produs, ajutându-l să facă faţă competiţiei.

    Noi tot ne mândrim că avem produse bune, româneşti, începând de la roşii, mere, pâine până la haine, costume, pantofi versus ce ne aruncă Occidentul. Cum pot românii să cumpere mere poloneze în loc de mere româneşti de la supermarket? Cum se poate duce tineretul din ziua de astăzi la cârpele de la H&M versus cunoscutele rochii de pe Lipscani sau Calea Victoriei?

    Ce pantofi de piele se făceau pe vremuri la Guban (Timişoara) comparativ cu pantofii din ziua de astăzi, pe care îi porţi o lună şi se rup! Ce maşină bună era Dacia făcută în anii ’70! Ce cămăşi făcea Ceauşescu şi cum sunt cele de astăzi, când le speli o dată şi deja se scămoşează! Ce bere era înainte şi ce bere este acum! Fiecare dintre noi a auzit aceste remarci. Produsele de pe vremea comunismului erau mult mai bune decât cele de astăzi.

    După ’90, multe companii au trăit cu iluzia că este de ajuns să faci un produs şi se vinde de la sine. Nimeni nu-şi punea problema concurenţei, nimeni nu-şi punea problema preţului sau a brandului. Marketingul era o noţiune abstractă, doar un capriciu.

    Când s-a dat liber la importuri, o treime din economia românească s-a trezit că românii nu le mai cumpără produsele. Consumatorii au început să facă comparaţii şi să aibă opţiuni. Decizia lor a fost cruntă pentru produsele româneşti. Foarte multe dintre ele nu au făcut faţă schimbării timpurilor, erau depăşite de vremuri, pentru că între timp au venit alte generaţii. Nu aveau ambalaj, nu aveau culoare, nu aveau sclipici, nu aveau un brand.

    Românii care au preluat companiile în procesul de privatizare, de multe ori directorii fabricilor în perioada comunistă, nu au ştiut ce să facă cu produsele mai departe (poate nici nu-şi propuneau lucrul acesta), pentru că ei îşi concentrau atenţia numai pe partea de producţie. Asta ştiau să facă. Dar dincolo de poarta fabricii era o altă lume, pe care nu o cunoşteau, mult mai dură, cea a consumatorului, a celui care îţi validează produsul prin achiziţia lui. De investiţie în brand nici nu se punea problema, pentru că era considerată o cheltuială inutilă care nu aduce niciun venit palpabil.

    Treptat, multe nume româneşti au ieşit din piaţă, au ajuns la fier vechi, la propriu şi la figurat.

    Pe piaţă însă au apărut alte nume, dincolo de cele străine, care şi-au făcut loc. Noii antreprenori români au început să-şi construiască brandurile de la zero, din necesitatea de a se face cunoscuţi. Mulţi le-au dat o poveste – numele lui, numele fetiţei, numele soţiei, un nume găsit la întâmplare într-o carte sau un nume străin, care dădea mai bine decât un nume românesc. Dacă era un nume german era perfect.

    Brandurile româneşti noi, apărute după ’90, au câştigat teren pentru că a trebuit ca proprietarii să investească în ele pentru a le face cunoscute. De aceea, ei sunt mai bine pregătiţi pentru lupta de zi cu zi cu competiţia. Odată cu criza, pe piaţă există un trend al consumatorilor români de a cumpăra într-un spirit de solidaritate brandurile româneşti. O parte din antreprenorii români au înţeles acest lucru şi au investit în marketing. Alţii au tăiat bugetele şi au pierdut teren în piaţă. Multinaţionalele care aveau în portofoliu branduri româneşti au început să reinvestească în ele pentru a nu pierde schimbarea din mintea consumatorilor. Nu de multe ori, privirea consumatorilor se îndreaptă fără niciun cost către brandurile româneşti. Această fereastră poate ţine încă alţi câţiva ani.

    De aceea este important ca antreprenorii români să investească acum în brandurile lor, să le spună povestea, să le dea o valoare în mintea românilor. O investiţie acum, chiar dacă nu va produce vânzări de mâine, va asigura supravieţuirea unui brand şi a unei afaceri.

  • Cum a ajuns Kris Jenner de la casnică la conducerea “mega-imperiului” Kardashian

    La începutul acestui an, Kris Jenner semnat un contract în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a realiza încă patru sezoane ale reality-show-urilor despre familia Kardashian. Familie care a clădit un imperiu de sute de milioane de dolari, iar secretul stă în abilităţile de marketing ale lui Jenner, mama fetelor Kardashian.

    Kourtney (35 de ani), Kim (34 de ani), Khloe (30 de ani), Kendall (19 ani) şi Kylie (17 ani), cele cinci surori Kardashian, câştigau în anul 2011 peste 65 de milioane de dolari din emisiuni de televiziune precum Keeping Up With the Kardashians, din diverse contracte de marketing încheiate de Kris Jenner cu companii interesate să se promoveze prin intermediul vedetelor sau din produse semnate sub numele familiei, cum este parfumul unisex lansat de Khloe şi sotul ei Lamar Odom.

    Kris Jenner (59 de ani), mama a şase copii, este aproape în totalitate responsabilă pentru afacerea de familie. “Mi-ar plăcea ca emisiunea Keeping Up With the Kardashians să ajungă la sezonul 26. Cine ar fi crezut atunci că afacerea va fi atât de profitabilă? Ar fi trebuit să am mai mulţi copii care să contribuie la încasările familiei”, spune Jenner. Şi nu este singura emisiune în care familia este în rolul principal, fetele fiind implicate şi separat în diferite proiecte, precum Kourtney and Kim Take New York sau Kourtney and Khloe Take Miami, în care sunt prezentate detalii intime din viaţa celor trei surori.

    La rotunjirea veniturilor contribuie şi apariţiile în reclame ale fetelor. Spre exemplu, Kim a fost imaginea încălţărilor Skechers într-o reclamă pentru Super Bowl, care a costat compania trei milioane de dolari pentru 30 de secunde de emisie. În vârstă de 34 de ani, Kim este de departe cea mai cunoscută dintre surori, onorariul ei putând ajunge chiar şi la 250.000 de dolari doar ca să participe la un anumit eveniment, în timp ce publicarea unui singur mesaj pe Twitter, unde este citită de zeci de milioane de fani, ajunge la 25.000 de dolari. Khloe si Kourtney au onorarii mai mici, de aproximativ 20.000 de dolari, în timp ce tatăl lor vitreg, Bruce Jenner, încasează 10.000 de dolari pentru prezenţă.

    Povestea familiei Kardashian şi a succesului fulminant de care se bucură astăzi a început cu un clip video pornografic ce îi prezenta pe Kim şi un fost prieten, rapperul Ray J, pe care Kris Jenner l-a vândut distribuitorului Vivid Entertainment. În februarie 2007, fiica ei i-a povestit despre înregistrare şi, cum Jenner încerca încă de atunci să facă viaţa familiei ei subiectul unui reality show, decizia de a vinde conţinutul a fost destul de rapidă. “Iniţial mi-am zis că nu vom mai avea nicio şansă să ajungem vedetele unui reality show”, spune Jenner, care este de altfel şi managerul familiei Kardashian, având un comision de 10% din încasările familiei.

    Totul risca să se transforme într-un scandal de proporţii din care familia ar fi ieşit cu siguranţă cu imaginea şifonată, dar Jenner, care susţine că n-a vazut niciodată conţinutul înregistrării, a angajat un expert în comunicare, în încercarea de a îndulci situaţia. “Rolul meu era să transform acum cele 15 minute de faimă ale fiicei mele în 30”, mai spune managerul familiei Kadashian. Într-un final, înregistrarea a fost cumpărată de Vivid Entertainment pentru 5 milioane de dolari şi a devenit în scurtă vreme cel mai bine vândut DVD al anului.

    Surorile Kardashian, care au lansat şi o autobiografie numită Kardashian Konfidential, au apărut de atunci în nenumărate reclame pentru orice fel de produse, de la încălţari, la hârtie igienică sau pastile pentru slăbit. În plan este şi lansarea unui magazin cu produse imprimate cu imagini cu celebrităţi în cadrul hotelului Mirage din Las Vegas. Fratele lor Robert (27 de ani) a rămas însă mai în umbră în lumea showbiz-ului.

    “Mama a fost dintotdeauna genul de persoană care încearcă să transforme apa în vin”, spune Khloe. Probabil tocmai această reţetă a făcut dintr-o familie relativ necunoscută până în 2007 un subiect al mai multor emisiuni de televiziune, care atrage milioane de telespectatori.

  • Reacţie la trădare

    Clienţii sunt pentru companii doar cifre seci în tabele sau Powerpoint-uri, iar imaginea zugrăvită în reclame diferă radical. Cum te poţi proteja când cei în care ai avut încredere, cucerindu-ţi sufletul şi banii, te trădează?

    Fiecare dintre noi a cumpărat un produs sau un serviciu de la o anumită companie pentru un anumit motiv. Pentru necesitate, pentru preţ, pentru marcă, pentru reclamă, pentru culoare, pentru un vânzător, pentru o cunoştinţă, pentru proximitate etc.

    De-a lungul anilor, proprietarul produsului sau serviciului se schimbă şi de foarte multe ori acest lucru ne produce o stare de nervozitate. Spre exemplu, am început cu un depozit sau un credit la o bancă şi peste cinci ani ne-am trezit că am fost „vânduţi“ unei alte bănci. În cazul unui depozit, opţiunea de ieşire din contract este simplă.

    În cazul unui credit trebuie să dai banii înapoi dacă „nu îţi place de faţa“ noului proprietar al obligaţiei tale şi vrei să te muţi în altă parte, o operaţiune care este mult mai complicată.

    Ai început cu ABN Amro, celebra bancă olandeză pe care mulţi clienţi din România o regretă şi acum, şi te-ai trezit că eşti la RBS Bank, cu alte proceduri, cu alte reguli, poate cu alţi şefi. Între timp, nici RBS nu mai este pe piaţa românească şi ai ajuns la UniCredit. Ai început cu Citibank, ai crezut în produsul lor de credit de consum şi ai ajuns la Raiffeisen. Ai început cu HVB şi ai ajuns la UniCredit. Ai început cu rozul de la Millennium şi au ajuns la verdele de la OTP. Iar lista de exemple poate continua.

    Durerea este mai mare atunci când obligaţia ta, unde eşti restant, este vândută unui recuperator de credite care te bombardează cu telefoane. (Guvernul tocmai a aprobat o ordonanţă prin care recuperatorii nu te mai pot suna când eşti la muncă.) Dacă trecem la asigurări, ai început cu o poliţă AXA, celebrul grup francez, pentru că ai crezut în ceea ce-ţi spuneau – că sunt aici pe termen lung – şi totuşi contractul tău a ajuns în portofoliul unei companii austriece. Bine că n-ai ajuns la Astra, care voia să cumpere portofoliul de clienţi şi poliţe strâns de francezi în România în trei ani.

    Prin 2000 ai început să fii client al AIG, celebrul gigant american din domeniul asigurărilor, dar între timp, după criză, ai ajuns la Metlife. Să nu uităm de celebrul grup britanic Aviva, care a eşuat pe piaţa românească. Când intră pe piaţă, fiecare companie dă totul din ea, prezentându-se în cele mai frumoase culori şi cu cele mai bune reclame care să mişte inimile şi creierul. Dacă sunt copii în clipuri, cu atât mai bine. Toţi îţi spun că istoria este de partea lor şi că nimic nu s-ar putea întâmpla în viitor. Iar tu crezi.

    Cu cât semnezi mai multe acte, când cumperi un produs sau un serviciu, cu atât conştientizezi că lucrurile sunt în regulă. Paragraful care îţi spune că firma te poate vinde se pierde printre celelalte sute de articole ale contractului. Vânzătorul se uită în ochii tăi, îţi zâmbeşte gândindu-se mai mult la bonusul lui decât la serviciul pe care ţi l-a vândut şi la derularea contractului.

    Azi este un vânzător acolo, mâine poate să fie la concurenţă şi să te sune să-ţi spună că are un produs mai bun pentru tine şi poate te gândeşti la acest lucru. Adică el îţi spune că primul produs pe care ţi l-a vândut nu este cel mai bun, ci are un altul şi mai bun, care este exact ce ţi se potriveşte. Să vedeţi când un vânzător pleacă cu tine, un număr şi un telefon dintr-o bază de date, la a treia companie şi te sună din nou pentru o întâlnire.

    Vânzătorii nu au suflet, fiecare client fiind doar un număr şi o cifră demografică, o literă a categoriei profesionale sau un interval salarial. Şefii îi întreabă în fiecare zi cât au produs astăzi, o formulare extrem de cinică la adresa clienţilor, care sunt văzuţi în Excel-uri şi în PowerPoint-uri; imaginea diferă radical faţă de ceea ce zugrăvesc reclamele.

    Businessul e business şi nu trebuie să existe sentimente, aşa spune legea capitalismului.

    Poate aşa ar trebui să se uite şi clienţii când cumpără ceva. Dar cum te poţi proteja de „trădare“? Poţi să ceri discount atunci când compania te vinde altcuiva? Ţi-l dă cineva? Dacă vrei tu să ieşi dintr-un contract, eşti penalizat la sânge. Gândiţi‑vă numai la poliţele de asigurare cu acumulare. Sau cum a fost la rambursarea anticipată a unor credite.

    Poţi să protestezi pe Facebook sau pe alte reţele de socializare manifestându-ţi nemulţumirea că eşti doar un număr? Te poţi duce la ANPC, ASF sau BNR pentru cazurile de servicii financiare? Ei te protejează mai greu, pentru că legea nu te protejează pe tine, cumpărătorul iniţial de bună-credinţă, care chiar ai crezut în ceea ce ţi-a vândut reclama sau simplul agent.

    Dacă fiecare s-ar proteja într-un fel sau altul, punând mai multe întrebări, manifestându-şi reticenţa cu voce tare în faţa vânzătorului şi nu ulterior, „post-mortem“, în discuţiile din familie, dacă ai sta un pas înapoi faţă de reclame, poate şi pieţele şi jucătorii ar fi mult mai curaţi şi nu ar exista atât de multe trădări. 

  • Cum sunt urmăriţi candidaţii de către recrutori cu ajutorul reteţei de socializare Facebook

    Platformele social media precum Facebook reprezintă un loc ideal pentru recrutorii care caută candidaţi pentru job-uri, după cum demonstrează o analiză complexă realizată de jurnaliştii de la BBC Capital.

    În urmă cu aproximativ patru luni, Lisa Dorahy îşi citea newsfeed-ul de pe pagina proprie de Facebook, când a dat peste o reclamă legată de un nou post. Nu îşi căuta un loc de muncă, dar acela a fost unul dintre puţinele momente în care mama a trei copii avea timp să folosească platforma social media, iar locul de muncă de asistent la o agenţie de recrutare part time părea perfect pentru ea, scrie BBC Capital. A aplicat pentru locul  de muncă respectiv şi a avut un interviu trei zile mai târziu, pe care l-a trecut cu brio, angajându-se la agenţia Human Connections din Noua Zeelandă. Dorahy a realizat astfel că s-a aflat în grupul ţintă al celor care au postat anunţul pe Facebook.

    Publicitatea pe Facebook nu reprezintă un fenomen nou – iar anunţurile legate de locuri de muncă reprezintă rezultatul activităţii recrutorilor care caută pe cineva cu abilităţile dvs., bazate pe informaţia pe care aţi oferit-o pe Facebook şi omportamentul vostru pe reţeaua de spcializare.

    Facebook Ads este un serviciu care permite businessurilor să plaseze reclame pe şi în jurul feed-urile de Facebook ale utilizatorilor. Odată cu plasarea unei astfel de reclame, businessul respectiv poate să aleagă cu exactitate tipul de utilizator căreia se adresează, în funcţie de vârstă, sex, interese, religie, ş.a.

    Facebook nu este singura platformă social media care permite reclamele targetate – orice altă platformă care colectează datele utilizatorilor poate oferi un serviciu similar. Spre exemplu, Google+ şi Instagram (reţea deţinută de Facebook) oferă de asemenea reclame hyper-targetate (după cum numeşte BBC acest tip de promovare), în timp ce LinkedIn permite recrutorilor să creeze reclame pe bază de vârstă şi sex, dar nu în funcţie de rasă şi orientare sexuală.

    Fondatorul agenţiei digitale de marketing Link Humans estimează că aproximativ 10% din cele circa 20.000 de agenţii de recrutare de pe piaţa britanică folosesc în prezent publicitatea pe Facebook.

    ”Facebook are cele mai multe informaţii referitoare despre persoane, discutabil, dintre toate companiile tech”, spune el pentru BBC. Facebook are aproximativ 1,13 utilizatori activi zilnic şi este locul în care poţi să găseşti candidaţi pentru toate tipurile de job-uri, spune fondatorul platformei social media Social-Hire Tony Restell.

    Atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în Regatul Unit, sunt ilegale procesele de recrutări care includ discriminări legate de vârstă, sex, religie; astfel că chiar dacă reclamele respective nu par discriminatorii ele înseşi, procesul de targetare permite targetarea unora şi excluderea altora. Chiar dacă procesul folosit pentru aplicări la diverse anunţuri legate de locuri de muncă disponibile, aceste lucruri sunt greu de demonstrat, spune David Perry, managing partner la o firmă de avocatură din New York.

  • Microsoft ironizează Apple în cea mai nouă reclamă la Surface Pro

    În urmă cu câteva săptămâni, Apple a lansat reclama „What’s a computer?” în care promovează tableta iPad Pro ca fiind un dispozitiv care poate înlocui fără probleme un laptop.

    Microsoft a răspuns acum printr-o reclamă la dispozitivul său hibrid Surface Pro. Aceasta se numeşte „What’s a computer? Just ask Cortana” şi arată o conversaţie între asistenţii digitali Cortana (Microsoft) şi Siri (Apple).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facebook a luat la ţintă programele de ad-blocking. Utilizatorii reţelei obligaţi să vadă reclame

    Creşterea în popularitate a programelor de ad-blocking (blocare reclamă) reprezintă o ameninţare pentru business-urile online care se bazează pe venituri din advertising, scrie BBC

    Ce sunt programele de tip ad blocker? Fac parte dintr-o gamă mai largă de soluţii care funcţionează ca un firewall între aplicaţiile destinate navigării şi serverele care găzduiesc anunţuri publicitare. Cele mai multe reclame sunt reţinute într-o bază de date construită de-a lungul timpului de utilizatori; astfel, atunci când accesăm o pagină web, programul ad blocker verifică dacă informaţiile de pe acea pagină există în baza de date, caz în care vor fi blocate. Restul informaţiilor sunt încărcate normal pe pagina accesată. Cele mai cunoscute programe de acest tip sunt AdBlock şi AdBlock Plus.

    Deşi compania îi va forţa pe utilizatori să vadă reclame, Andrew Bosworth, vicepreşedintele diviziei de advertising a Facebook, a promis că le va da acestora posibilităţi de control. Adică utilizatorii vor putea alege ce tip de reclamă să vadă şi de la ce brand-uri.

    6,2 miliarde de dolari au fost generaţi de reclamele de pe reţeaua socială în ultimul trimestru financiar şi mesajele publicitare reprezintă 90% din veniturile de peste 66 de miliarde de dolari obţinute de Google în 2014.

  • Marissa Mayer despre afacerile Yahoo ,,Progresul şi realizările noastre sunt validate”

    Marissa Mayer , CEO-ul Yahoo , a participat joi la întâlnirea anuală a acţionarilor companiei pentru a da explicaţii cu privire la afacerile Yahoo.  Afacerile fostului gigant au scăzut continuu în ultimi ani, iar investitorii nu sunt mulţumiţi.

    Un investitor nervos a luat-o la rost pe Mayer, iar şeful Yahoo s-a rezumat la a spune că „este un spaţiu competitiv, dar vom investi în dezvoltare”.

    Cu prilejul acestei reuniuni, Mayer a subliniat faptul că cea mai mare parte a veniturilor Yahoo vin prin intermediul publicităţii digitale. În aceste condiţii, reclamele banner au înregistrat un declin de-a lungul ultimilor ani, fapt care au afectat veniturile companiei.

    Yahoo marşează puternic pe dispozitivele mobile, investind în două produse importante, Gemeni şi BrightRoll, pentru a creşte veniturile din reclama nativă şi reclamă video de pe smartphone-uri şi tablete. Mayer a reamintit de faptul că businessul Yahoo pe mobile era aproape inexistent, atunci când ea a devenit CEO . Acum, afacerea generează venituri de 1.6 miliarde de dolari pe an din publicitate.

    Marissa Mayer a mai adăugat că ,, acestea sunt câteva din elementele planului strategic pe care îl vom executa pentru creşte din nou”. Ea a refuzat să facă orice comentariu cu privire la procesul de vânzare a Yahoo. Presa străină spune că firme precum Verizon şi AT& T şi-au exprimat interesul pentru a cumpăra businessul de internet al Yahoo.

    Cifra de afaceri a Yahoo în 2015  a fost de 4,968 de milioane de dolari, în creştere faţă de 2014 când a înregistrat afaceri de 4,618 milioane.

     

     

     


     

  • A depus plângere că a fost violată, dar ea a fost cea arestată. Acuzaţiile incredibile care i se aduc

    O femeie din Olanda, care a reclamat că a fost violată, în timp ce se afla în vacanţă în Qatar. Cu toate acestea, tânăra a fost cea arestată, poliţiştii aducându-i acuzaţii incredibile.  Femeia, în vârstă de 22 de ani, pe care CNN a identificat-o doar după numele Laura, se afla la barul unui hotel, bând cu o prietenă. La un moment dat, aceasta a început să se simtă rău, potrivit avocatului angajat de familia sa, Brian Lokollo. Ulterior, aceasta s-a trezit într-un loc necunoscut şi a realizat îngrozită că fusese violată.

    “Din ceea ce ştiu, până la acest moment, este ţinută în custodie pentru că a făcut o plângere că a fost abuzată fizic”, a declarat avocatul Lokollo pentru CNN.

    Află aici care sunt acuzaţiile incredibile care i se aduc tinerei care a făcut plângere la poliţie că a fost violată

  • Reclamă cu artişti

    Reclama bună la un magazin se poate face şi cu artişti pe care-i inviţi să expună pe un perete al acestuia, aşa cum procedează Rag & Bone, un brand de streetwear care sprijină arta stradală. Patronii Rag & Bone au apelat la artistul Alex Yanes, comandându-i o pictură murală pe un perete exterior al magazinului firmei din Los Angeles, scrie LA Times.

    Intitulată ”So far, so good„, lucrarea a fost realizată într-o lună şi va rămâne expusă vreme de doi ani spre deosebire de cele create de alţi artişti pentru alte magazine ale brandului, care se schimbau lunar. Artistul stradal Alex Yanes are printre clienţii săi nume ca Lenny Kravitz, Paris Hilton sau Alicia Keys, intrând în atenţia publicului după ce un proprietar de cluburi de noapte din Miami şi colecţionar al operelor sale, David Grutman, a arătat lucrările lui unor vedete.