Tag: raspuns

  • Lovitură de teatru. Banca Centrală Europeană nu şi-a dat avizul pentru noua taxă pe activele bancare. Ce a spus marţi Eugen Teodorovici: A venit răspunsul de la BCE. Avizează acest proiect

    Un purtător de cuvânt al BCE a confirmat că „BCE a primit o solicitare de consultare” din partea Ministerului Finanţelor Publice (MFP) pentru noul proiect de OUG şi că instituţia „va da un aviz în timp util”.
     
    Mai exact, BCE nu am răspuns încă, iar răspunsul va fi trimis sub forma unui aviz care va fi publicat şi trimis când este gata, acesta fiind procedura, deoarece este nevoie de timp pentru a analiza legea propusă şi pentru ca BCE să îşi prezinte opinia.
     
    „Ieri (marţi, 26 martie – n.red) a venit răspunsul de la Banca Centrală Europeană. Avizează acest proiect”, a declarat Eugen Teodorovici, într-o intervenţie telefonică la Digi TV, miercuri seara.
     
  • Dragnea: Dar are ceva tupeu băiatul ăsta. Daciane, nu ţine

    “Eu pot să fac orice, dar are ceva tupeu băiatul ăsta, să răspundă dacă are legătură cu serviciile de care l-am întrebat. Este o tactită securistă asta la Cioloş. Daciane, nu ţine. O să tot vorbim lunile astea. E de bine, că sunt masoni. Acuma nu (exemple de masoni – n.r.)”, a spus Liviu Dragnea.
     
    Răspunsul vine după e Dacian Cioloş a declarat duminică, la Buzău, că vrea să vadă de la Liviu Dragnea “declaratţile pe propria răspundere ale conducerii PSD care să spună că nu au colaborat cu Securitatea şi n-au colaborat cu servicii de informatii din ţară şi din străinatate”.
     
  • Cel mai bun răspuns la o întrebare considerată stupidă în interviurile de angajare. Răspunsul i-a uimit pe toţi

    Iată cum arată scenariul său, pe care spune că l-a şi pus în aplicare:

    „CEO: Vinde-mi te rog acest stilou.

    Candidat: (Îmi rotesc uşor stiloul în mână). Când a fost ultima dată când aţi folosit un stilou?

    CEO: În dimineaţa asta.

    Candidat: Vă mai aduceţi aminte ce tip de stilou era cel folosit?

    CEO: Nu.

    Candidat: Vă mai aduceţi aminte de ce îl foloseaţi ca să scrieţi?

    CEO: Da, ca să semnez câteva contracte ale clienţilor.

    Candidat: Aş spune că este unul dintre cele mai bune scopuri ca să foloseşti un stilou (cei doi râd cu subînţeles). Nu aţi spune că semnarea noilor contracte este un eveniment important pentru afacere? (CEO-ul confirmă). Atunci nu ar trebui să fie tratat pe măsură? Ceea ce vreau să spun este că – pe de o parte, semnaţi contracte cu clienţi noi – un eveniment important şi memorabil; ori aceasta se întâmplă în timp ce folosiţi un stilou banal.

    Am crescut toată viaţa folosin stilouri ieftine fiindcă „îşi fac treaba”, pentru liste de cumpărături şi alte mărunţişuri. Dar nu ne-am gândit niciodată să folosim ceea ce este mai bun pentru evenimente importante.

    Acesta este stiloul pentru evenimentele memorabile. Acesta este stiloul care încheie cu succes negocierile. Gândiţi-vă la el ca la un simbol al aducerii companiei la următorulnivel. Fiindcă atunci când începi să foloseşti ustensila potrivită, vei intra într-o stare de spirit mai productivă şi începi să semnezi mai multe noi contracte cu clienţii.

    Săptămâna aceasta am expediat 10 cutii de astfel de stilouri către biroul lui Elon Musk.

    Din păcate, acesta este ultimul stilul pe care îl am disponibil astăzi, astfel că vă sugerez să îl luaţi şi încercaţi. Dacă nu sunteţi mulţumit de el, voi veni personal săptămâna viitoare să îl iau înapoi. Şi nu vă va costa nimic.

    Ce părere aveţi?

    CEO: Da.”

    CEO-ul în discuţie a fost încântat de acest răspuns deoarece toate abilităţile de vânzare au fost atinse în cadrul acestuia:

    1. Candidatul a aflat când a folosit CEO-ul un stilou – adică a acumulat informaţii:

    2. A reuşit să sublinieze importanţa activităţii folosirii stiloului – a reacţionat în funcţie de informaţiile acumulate;

    3. A vândut mai mult decât un stilou – adică o stare de spirit – a livrat astfel informaţii;

    4. A întrebat dacă CEO-ul este interesat de achiziţie (încheierea afacerii).

    Misiunea de a vinde un stilou nu este – aşadar – legată de stiloul propriu-zis sau de imaginaţia voastră – ci despre a arăta celui care vă intervievează cât de bine puteţi să vindeţi un produs,  concluzionează Prashant Dedhia – care se autodescrie pe pagina sa de LinkedIn ca un „Ninja al negocierilor”.

     

  • Suceveanul care şi-a făcut autostradă: Eu răspund dacă nu plătesc taxe. Cine răspunde că de 30 de ani nu avem un metru de autostradă în Moldova?

    „Nu fac politică, nu sunt activist, nu fac parte din nicio organizaţie sau mişcare. Sunt român, sunt născut în Suceava şi sunt ţăran de la Sfântul Ilie cu accent moldovenesc“, se autodescrie Ştefan Mandachi, antreprenorul sucevean care a uimit ieri internetul, în videoclipul în care subliniază necesitatea construcţiei de autostrăzi în România.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum să vinzi puzzle-uri în lumea tabletelor

    Cei doi antreprenori au înfiinţat afacerea în 2011, când au descoperit jocurile inteligente şi puzzle-urile metalice marca Professor Puzzle.„Acestea sunt puzzle-uri mecanice, jocuri de inteligenţă, jucării antice, unele inspirate din viaţa unor personalităţi celebre, altele vechi, dar modernizate, care pot înlocui telefoanele, tabletele şi care pot fi jucate în familie. Rezolvarea lor presupune logică, concentrare, comunicare, perseverenţă şi răbdare, abilităţi importante în viaţa noastră ca adulţi, dar şi în cea a copiilor”, spune Cosmin Stanciu, coproprietar al businessului.

    Cei doi ştiau că pe piaţa din România nu există genul acesta de jocuri şi au văzut oportunitatea de business. Astfel, în 2012 au deschis firma Risium Arr, au investit 2.000 de euro în primul stoc de marfă şi au devenit distribuitori autorizaţi ai brandului acestui producător şi distribuitor de puzzle-uri mecanice şi jocuri de inteligenţă din Anglia. „Am fost primii pe piaţă şi până în 2016 cred că am rămas singurii care comercializau astfel de jocuri în marile centre comerciale din România. În 2012 eram exagerat de prudenţi, primul import ţin minte că a fost de aproximativ 2.000 euro, bani care s-au întors relativ repede şi care au fost de fiecare dată reinvestiţi”, adaugă Răzvan Ancăn.

    Deşi pe lângă prezenţa pe site-ul propriu online cei doi antreprenori participau cu produsele în fiecare an la târguri precum Gaudeamus, Bookfest, Corporate Gift Show, în timp, au observat că, în ciuda faptului că erau pe piaţă de aproximativ patru ani, potenţialii clienţi încă nu ştiau pentru ce sunt produsele lor. Antreprenorii au decis să devină mai vizibili, iar în 2016 au investit 10.000 de euro într-un stoc mai mare de marfă şi au deschis şi prima insulă, în mallul Băneasa Shoppping City.

    „Magazinele proprii au apărut deoarece trebuia să fim mult mai vizibili, trecuseră patru ani de când eram prezenţi pe piaţă şi, deşi eram prezenţi în mediul online şi în diferite magazine partenere, produsele Professor Puzzle nu erau încă cunoscute în Bucureşti. În 2016 am deschis prima insulă Professor Puzzle în Băneasa Shopping City, iar în 2018 am deschis insula din AFI Cotroceni”, povesteşte Cosmin Stanciu. Risium Arr gestionează în prezent site-ul propriu, două insule proprii în mallurile AFI Cotroceni şi Băneasa Shopping City, însă distribuie produsele marca Professor Puzzle şi în marile lanţuri de librării – Librarium, Cărtureşti, Librăriile Humanitas, Diverta – precum şi în magazinele Autograf sau SMYK all for kids. De altfel, cei doi antreprenori au ajuns la vânzări de aproape 3 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 42% faţă de 2017, când compania a înregistrat afaceri de 2 milioane de lei.

    „Creştem de la an la an, având în vedere că până în 2016 eram singurii jucători, practic piaţa era a noastră şi era normal să creştem. Dar anul trecut în perioada sărbătorilor nu mai aveam marfă pe stoc şi îi direcţionam pe clienţi către magazinele partenere pentru a le satisface nevoile.” Cosmin Stanciu a menţionat că magazinele fizice proprii şi cele partenere generează aproape 91% din cifra de afaceri, însă şi vânzările online au o creştere constantă. „Puzzle-ul mecanic este încă un produs nou în România, încă explicăm clienţilor ce este şi ce face şi de aceea este mult mai uşor de vândut în magazin decât pe site”, spune antreprenorul.

    „În ochii clienţilor, noi suntem băieţii cu jucării pentru birou. Clientul Professor Puzzle este corporatist, cu vârsta între 30 şi 35 ani, venituri peste medie, femei în proporţie de 59%.” Cu toate acestea, antreprenorii au povestit că nu există neapărat un profil al clienţilor, deoarece „avem clienţi corporatişti, avem clienţi companii, avem clienţi bunici şi nepoţi, antreprenori, studenţi. Avem clienţi de toate vârstele şi din toate categoriile pentru că produsele Professor Puzzle sunt pentru toată lumea.” Clienţii companii obişnuiesc să dea comenzi de jocuri inteligente pentru a le face cadou angajaţilor. „A venit la un moment dat o doamnă asistentă care lucra de noapte şi a vrut un joc care să o ţină trează toată noaptea. A doua zi când a ieşit din tură a venit să ne arate că a rezolvat jocul şi să mai cumpere unul pentru următoarea seară. La fel, a venit o doamnă care a cumpărat mai multe jocuri inteligente şi la final am întrebat-o pentru cine sunt toate şi a spus că sunt pentru copii cu autism”, au povestit proprietarii businessului.

    Pornind de la acest aspect, de la profilul clienţilor, i-am întrebat pe antreprenori care este atuul unui joc inteligent. „Avem prieteni care cumpără jocuri inteligente pentru serile cu prietenii, pentru că este o modalitate de a te deconecta de la telefon, tabletă sau alte tehnologii. Aceste jocuri au puterea de a face oamenii să interacţioneze”, spun ei. În prezent, în cadrul companiei Risium Arr lucrează o echipă de nouă angajaţi, iar cel mai nou coleg are o vechime de şase ani. Planurile pentru anul în curs vizează dezvoltarea distribuţiei.  

  • Ce au în comun teatrul sau arta şi IT-ul? „Amândouă sunt lumi virtuale, cu regulile şi convenţiile lor. Am angajat oameni cu studii de conservator ca programatori şi au performat”

    Silvian Cenţiu locuieşte în California, dar este născut la Braşov. A studiat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, precum şi la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea San Francisco (USF), Universitatea Stanford şi alte instituţii de învăţământ superior. De asemenea, a cercetat şi predat în cadrul acestor universităţi, cât şi la ASE Bucureşti şi la Universitatea Transilvania.

    În afara activităţilor profesionale din marketing, tehnologie, management şi antreprenoriat, Cenţiu este cunoscut şi pentru activităţile sale în dramaturgie, în special cu piesa de teatru „A Transylvanian in Silicon Valley” („Un ardelean în Silicon Valley”), pe care a scris-o şi a interpretat-o cu succes pe toate continentele, inclusiv în România, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Teatrul Notarra.

    „Am spus o poveste într-un cadru profesional care a avut un succes atât de mare încât cei care au ascultat-o nu s-au lăsat până nu am pus-o în scenă. Piesa de teatru care a  rezultat din acest efort a avut un succes mult peste aşteptările mele şi a continuat în diferite ţări aproape de la sine, fără mare efort din partea mea.”

    De altfel, este de părere că teatrul şi IT-ul au foarte multe lucruri în comun. „Amândouă sunt lumi virtuale, cu regulile şi convenţiile lor. Amândouă sunt mijloace de comunicare. Am înţeles asta dinainte, când am angajat oameni cu studii de conservator ca programatori şi au performat. Experienţa din teatru mi-a întărit convingerea că multe domenii au principii asemenatoare şi chiar m-a dus la concluzia că studiul acestor principii poate fi mai eficient decât studiul fiecărui domeniu în parte fără înţelegerea principiilor comune.” De altfel, observă el, în Statele Unite acesta este un principiu central în învăţământ: în loc să înveţe mecanică, dinamică, fluide, elasticitate, magnetism, termodinamică, electrostatică, etc. ca parte din fizică, ei învaţă principiile medodei ştiinţifice şi o aplică doar la una sau două din aceste subdomenii. „Acest mod de abordare duce la mult mai multă înţelegere în loc de acumulare de cunoştinţe fără capacitatea de a le aplica. Însă duce şi la părerea unora că sistemul de învăţământ american este deficitar deoarece nu include toate aceste subdomenii.”

    Cine este românul angajat să schimbe imaginea Americii

  • Cum a ajuns un român să fie angajat să schimbe imaginea Americii

    Transiris, compania dezvoltată de român, înregistrează venituri anuale de 8 milioane de dolari din servicii şi tehnologii de marketing; pentru 2019, Silvian Cenţiu previzionează o dublare. Compania a fost înfiinţată în 2012 în California şi în Bucureşti pentru a deservi în principal companii de top (Fortune 500) cu servicii şi tehnologii de marketing. Între timp, s-a extins cu birouri în Canada, Austria, Spania, şi Marea Britanie. Biroul din Marea Britanie a fost înfiinţat în cooperare cu guvernul scoţian.

    Silvian Cenţiu locuieşte în California, dar este născut la Braşov. A studiat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, precum şi la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea San Francisco (USF), Universitatea Stanford şi alte instituţii de învăţământ superior. De asemenea, a cercetat şi predat în cadrul acestor universităţi, cât şi la ASE Bucureşti şi la Universitatea Transilvania.

    Silvian Cenţiu îşi începe povestea cu pasiunea pentru electronică, începută încă din copilărie, când construia diferite aparate pe care le vindea ulterior. Cele mai de succes, povesteşte el, erau orgile de lumini. Apoi a început să construiască chiar calculatoare. „Când ne lipsea un circuit integrat, îl construiam cu tranzistoare.”

    S-a înscris mai târziu la studii la Politehnica din Bucureşti şi a început să combine hardware-ul cu software-ul.

    Cariera profesională şi-a început-o în Austria, ca programator, mai întâi la o firmă mică de consultanţă şi apoi la cea mai mare firmă independentă austriacă de atunci (Servo Data). „Am învăţat mult la ambele firme şi la Technische Universität Wien”, descrie el experienţa de atunci. Înainte de a termina studiile, a primit viza de State şi a plecat în America. „Pizzeria unde am vrut să mă angajez imediat când am ajuns în State nu m-a angajat, contrar celor scrise de unele publicaţii, însă am găsit după vreo lună un job de programator”, explică Cenţiu. Pe tărâmul făgăduinţei a lucrat întâi la firme mari precum Sony şi a terminat primele studii la University of San Francisco în computere şi management.

    A început o carieră de management la Sony, iar apoi a acceptat o ofertă de la Oracle, unde Silvian Cenţiu spune că a avansat atât în software, cât şi în management.

    Din rândul produselor dezvoltate acolo şi unde a avut o contribuţie importantă menţionează Oracle 8, care, potrivit lui, a oferit companiei un avantaj competiţional. „Ca urmare, am fost răsplătit într-un mod semnificativ, lucru care mai târziu mi-a permis foarte multă independenţă”, spune el. La Oracle a creat o propunere pentru un centru de dezvoltare în România, în condiţiile în care în perioada respectivă multinaţionala avea doar vânzări şi mentenanţă pe piaţa locală. A lucrat cu liderii de atunci ai companiei, Ştefan Cojanu şi Anişoara Ulceluse. Îşi aminteşte că în plus faţă de centrul în India, care era deja făcut, au existat atunci două alte propuneri, una pentru Irlanda şi una pentru China. „A mea a câştigat şi aşa a fost creat centrul Oracle din România, care mai târziu a angajat câteva mii de ingineri români”, descrie Silvian Cenţiu un prim pas în dezvoltarea companiei care acum are pe piaţa locală circa 4.500 de angajaţi.
    Tot când era la Oracle, a început studiile la Stanford, în principal pe management; spune că aceste studii l-au ajutat să avanseze rapid până pe postul de director. Primise şi un pachet de opţiuni şi acţiuni la Oracle când a lucrat la dezvoltarea produsului Oracle 8, iar în 2005 acesta a crescut mult în valoare şi a devenit independent financiar.

    Următoarea destinaţie: antreprenoriatul

    „Am plecat de la Oracle şi pentru şase ani am umblat prin lume, în Europa, Australia, Japonia, şi Africa, implicându-mă în proiecte filantropice, în special în domeniul educaţiei, în teatru, în mentoring etc.”, descrie el anii ce au urmat.

    În 2010, a terminat şi un master la Stanford în sisteme educaţionale internaţionale. Doi ani mai târziu a pus bazele Transiris, companie pe care o conduce şi acum, împreună cu doi prieteni, dintre care Simona Nan este şi acum în companie, conducând biroul din Austria. „Am pornit compania de la o observaţie din cercetare, şi anume trendul de industrializare a comunicării în societate, asemănător cu industrializarea manufacturii acum 100 de ani, când a fost introdusă banda de asamblare”, descrie Silvian Cenţiu cercetările care au condus la înfiinţarea companiei.

    Ca şi atunci, observă el, când cei implicaţi în manufactură nu observau neapărat cum maşinile transformau nu doar munca lor dar şi societatea, nici astăzi oamenii nu realizează pe deplin cum maşinile, computere de data asta, automatizează şi controlează când, cum şi cui îi este comunicat ce. Au deschis apoi birouri în mai multe ţări, au extins serviciile, iar în prezent compania este în continuare în creştere.

    Povesteşte că grupul de prieteni alături de care a pus bazele companiei nu era format din experţi în tehnologiile de automatizare a marketingului şi comunicării, domeniu cu care el era familiarizat în perioada respectivă. „I-am învăţat pe ei şi pe încă vreo câteva sute de-a lungul anilor.” Primul an a fost cel mai profitabil pentru companie, iar Cenţiu spune că a distribuit mare parte a acestor profituri către angajaţi. „Am avut surpriza că unii dintre aceştia au fost copleşiţi de bani şi şi-au schimbat radical comportamentul. Una din aceste persoane mi-a reproşat într-un mod agresiv că îi distrug viaţa că o plătesc prea mult. Am avut nişte situaţii neaşteptate, pentru care Stanfordul nu mă pregătise”, îşi aminteşte el. Astfel, o parte dintre oameni au rămas în companie, alţii au plecat, însă ambele categorii au avut un progres accelerat al carierei.  „Ca în multe alte companii, lucrurile au mers atât în sus, cât şi în jos.” Până în 2018 au înregistrat profit constant, iar anul trecut au fost numiţi una dintre firmele de top în ceea ce priveşte ritmul de creştere de către publicaţia americană Inc. O altă realizare se leagă de un grant primit de la guvernul scoţian pentru deschiderea unui birou în Glasgow. Primul client mare al Transiris, care a contribuit semnificativ la creşterea firmei în primii patru ani, a fost Cisco. „Ne-au angajat să salvăm un proiect pe care cheltuiseră deja peste 60 de milioane de dolari şi care eşuase. L-am salvat cu mai puţîn de un milion cu toate că a trebuit să refacem absolut toată munca. Însă acest succes ne-a asigurat patru ani de contracte profitabile”, descrie el activitatea pentru compania americană. Ulterior, au  făcut un parteneriat cu IBM, care le-au facilitat extinderea extinderea portofoliului de clienţi şi au obţinut contracte cu bănci, lanţuri de magazine şi companii de tehnologie.

    Internaţionali încă de la început

    Încă de la început, au deschis un birou şi în România, astfel că au avut clienţi şi pe piaţa locală: Vodafone şi Cora. Apoi au fost contractaţi de Bank of Montreal (care nu e în Montreal, ci în Toronto, precizează Silvian Cenţiu) şi au deschis un birou în Canada. Au urmat birouri în Austria, Spania şi apoi Scoţia. Silvian Cenţiu spune că au existat oportunităţi şi în Orientul Mijlociu şi au intenţionat să deschidă un birou în Dubai, însă aceste oportunităţi nu s-au materializat şi a amânat acest proiect.

    În ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor de automatizare a marketingului şi comunicării, au adăugat iniţial expertiza şi servicii de business intelligence, apoi platforme de date. 

    „Pentru că la clienţii noştri a fost nevoie să lucrăm şi cu produse de automatizare Oracle, Adobe şi salesforce, am dezvoltat parteneriate şi cu aceste firme şi ne-am instruit personalul. Am pus accent pe inovaţie şi aceasta a devenit factorul nostru competitiv principal”, descrie românul motorul dezvoltării serviciilor Transiris.

    Din rândul proiectelor inovative dezvoltate de companie enumeră implementarea unei platforme unitare de date, precum şi a unui sistem unificat global de comunicare la Thermo Fisher Scientific, firma pe care o descrie drept „Amazonul lumii biotech”. Transiris a devenit partener strategic al acesteia. Compania a implementat şi integrat sisteme de marketing, platforme de date şi sisteme de business intelligence la Kohls şi HPE în SUA Audi şi BMW în Germania, Vodafone şi Cora în România şi a finalizat alte proiecte mari şi mici la aceste companii şi la altele. În ceea ce priveşte preţurile serviciilor oferite, acestea diferă în funcţie de ţară şi serviciile furnizate. „Majoritatea proiectelor au preţ fix, în funcţie de livrabile: unele sunt de 50.000 de dolari, altele de 2 milioane de dolari şi majoritatea undeva la mijloc.”

    Numărul de angajaţi globali ai companiei nu a trecut încă de 100, număr care a fluctuat de-a lungul anilor în funcţie de proiecte şi de nevoi. „Oamenii cheie din companie au rămas, însă alţii ori au fost recrutaţi de alte companii, de multe ori chiar de clienţii noştri, iar alţii au utilizat deprinderile nou dobândite pentru a-şi avansa carieră şi mai rapid – mulţi trecând neaşteptat de repede de la student sau începător la expert, manager sau chiar director”, descrie el evoluţia angajaţilor Transiris.

    Personalul companiei este unul global, iar pe majoritatea proiectelor au experţi din câteva ţări. „Recrutăm şi utilizăm personalul cel mai bun, indiferent de locaţie. Oamenii colaborează destul de bine şi, unde e necesar, îi instruim în colaborare, comunicare şi lucrul în echipă. Dispersia geografică adaugă o provocare, însă acest mod de lucru este în acest moment o realitate globală în lumea inovaţiei. Cu cât este un proiect mai inovativ, cu atât atrage un personal mai divers.”

    Silvian Cenţiu observă că munca în echipe cu grad mare de diversitate şi dispersie geografică are loc de îmbunătăţire şi dacă societatea română doreşte mai mult leadership şi inovaţie şi mai puţină muncă de execuţie şi repetitivă, care cel mai probabil va fi automatizată oricum, are nevoie să îşi adapteze sistemele de educaţie, legislative şi de infrastructură.

    Cel mai recent proiect al companiei se leagă de contractarea de către Departamentul de Stat al SUA pentru o contribuţie la strategia de imagine a Statelor Unite în lume. Iniţiativa de strategie se concentrează în prezent pe Europa şi a început cu un proiect pilot în Austria, Cehia, şi Ungaria. „Proiectul are două livrabile: o strategie de îmbunătăţire a imaginii care este suficient de generală pentru a fi adoptată de multe ţări dar suficient de adaptabilă pentru a funcţiona eficient în fiecare ţară; şi un concept de branding. Pentru a putea finaliza aceste livrabile, am avut nevoie să facem o cercetare amănunţită.”

    Silvian Cenţiu descrie proiectul drept unul complex, care ar putea face obiectul nu doar al unui articol, ci al unei cărţi sau al unui întreg domeniu academic. Precizează însă că acesta este limitat ca timp şi buget şi a fost organizat în trei părţi: cercetare iniţială (o lună şi jumătate), draft de strategie şi de branding (o lună), testare, cercetarea de bază şi finalizarea strategiei şi brandingului (o lună).

    „America, aşa cum numim de multe ori Statele Unite ale Americii, nu este doar o ţară, ci o idee, un set de principii de viaţă, un simbol cultural al drepturilor la viaţă, libertate şi căutare a fericirii. Dar imaginea Americii este şi sub continuă presiune şi critică, atât din interiorul ţării, cât şi din afară. Strategia noastră se concentrează pe crearea unei imagini care reprezintă adevărata America”, a declarat Silvian Cenţiu în comunicatul de presă trimis recent.

    Livrabilele iniţiale vor fi finalizate la finalul lunii ianuarie, iar o fază ulterioară de implementare a strategiei este planificată. „Ţările ţintă vor depinde de ce ambasadori vor decide la mijlocul lui ianuarie să participe la acest program.”

    Silvian Cenţiu descrie şi paşii prin care au contractat acest proiect: Departamentul de Stat SUA a avut un RFP (Request For Proposals, sau licitaţie) la care a participat şi Transiris. La această licitaţie au participat aproximativ 60 de agenţii, aproape fiecare nume major din domeniu participând la licitaţie datorită prestigiului proiectului. Au urmat o sesiune de întrebări şi feedback – unde au văzut şi care sunt ceilalţi competitori – şi apoi o negociere, iar ei au fost câştigătorii licitaţiei. 

    „Se pare că am fost selectaţi datorită experienţei noastre interdisciplinare: în marketing şi PR, în tehnologie de comunicare digitală, şi în ştiinţe sociale. Fondul meu internaţional şi social-politic probabil a ajutat, şi fără dubiu, detaliile din propunerea noastră, la care am lucrat în principal patru oameni, şi anume trei români şi un american, au contat”, spune el. Pentru acest proiect, era important, potrivit lui Cenţiu, să cunoşti atât cultură americană, cât şi culturile ţintă.
    „Foarte puţini americani cunosc culturile ţintă la fel de bine ca noi. Eu personal nu numai că am trăit în aceste societăţi, dar le-am şi studiat activ (în special la Stanford). Alternativ, alţi europeni care cunosc culturile ţintă sunt mai puţin versaţi în nuanţele culturii americane decât noi”, explică el.

    În ceea ce priveşte modul în care se raportează România faţă de crearea unei imagini, spune: „România nu stă bine la capitolul imagine din două puncte de vedere: relativ la alte ţări şi relativ la ce merită. Faţă de alte ţări, atât imaginea din afară, cât şi imaginea românilor despre propria ţară şi chiar despre ei individual nu este foarte bună. Faţă de ce merită şi ce imagine ar putea avea, România ar putea sta mult mai bine dacă oameni pricepuţi ar lucra la asta”.
    Pe de altă parte, observă el, nici Statele Unite nu stau atât de bine la acest capitol, prin comparaţie cu alte ţări, care au acţionat mai bine în promovarea unei imagini. 

    Potrivit informaţiilor Transiris, istoric, America a finanţat o agenţie pentru promovarea imaginii în lume, USIA, din care au făcut parte şi Europa Liberă şi Vocea Americii, instituţii bine cunoscute în România în anii premergători revoluţiei. Această agenţie a fost desfiinţată printr-un act al Congresului american în 1998.
    Cenţiu spune că pentru România nu ar adopta modelul Rusiei sau Chinei – cu toate că aceste ţări au eforturi de imagine foarte eficiente, deoarece folosesc într-o oarecare măsură decepţia, atât direct, cât şi prin omisiune. Pentru România ar lua modelul Elveţiei, Japoniei, Canadei etc. „Aceste ţări au definit şi structurat aspectele de imagine bine şi le-au promovat atât extern, cât şi intern. România are nevoie să îşi promoveze imaginea întâi intern – pentru ca imaginea externă să prindă, românii au nevoie să îşi asume atât comportamentul conform acelei imagini, cât şi convingerea că merită acea imagine. Eu şi echipa mea am lucra cu plăcere la imaginea României nu doar ca un serviciu plătit, ci ca o contribuţie cetăţenească. Bineînţeles, România ar fi mult mai aproape de inima noastră decât alte ţări sau organizaţii pe care le avem sau le luăm de clienţi.”   

    Silvian Cenţiu descrie drept ineficiente demersuri precum logoul cu frunza pentru turismul local ori simbolul destinat Capitalei, care include desene ale Ateneului, Palatului CEC, Arcului de Triumf şi Arenei Naţionale. „Părerea mea este că această strategie de imagine e foarte ineficientă. În primul rând, nu o cunoaşte mai nimeni, nici în exterior, nici în interior. Eficienţa unei strategii poate fi măsurată – şi dacă nu prinde, e nevoie să fie ajustată, adaptată. Am putea crede că poate nu e promovată suficient, însă dacă această strategie ar fi bună, ar adopta-o firmele româneşti care interacţionează cu exteriorul şi partenerii externi care au interes să prezinte România într-o lumină pozitivă. Eu personal nu cred că această strategie este promovabilă.”

    Între două continente şi între business şi teatru

    Silvian Cenţiu îşi împarte în acest moment timpul în mod aproape egal între Europa şi America de Nord:  „Când sunt în Europa, cam jumătate din timp mi-l petrec în România, atât pentru business, cât şi pentru acţiuni filantropice şi activităţi cu prietenii şi rudele”.

    În afara activităţilor profesionale din marketing, tehnologie, management şi antreprenoriat, Cenţiu este cunoscut şi pentru activităţile sale în dramaturgie, în special cu piesa de teatru „A Transylvanian in Silicon Valley” („Un ardelean în Silicon Valley”), pe care a scris-o şi a interpretat-o cu succes pe toate continentele, inclusiv în România, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Teatrul Notarra.

    „Am spus o poveste într-un cadru profesional care a avut un succes atât de mare încât cei care au ascultat-o nu s-au lăsat până nu am pus-o în scenă. Piesa de teatru care a  rezultat din acest efort a avut un succes mult peste aşteptările mele şi a continuat în diferite ţări aproape de la sine, fără mare efort din partea mea.”

    De altfel, este de părere că teatrul şi IT-ul au foarte multe lucruri în comun. „Amândouă sunt lumi virtuale, cu regulile şi convenţiile lor. Amândouă sunt mijloace de comunicare. Am înţeles asta dinainte, când am angajat oameni cu studii de conservator ca programatori şi au performat. Experienţa din teatru mi-a întărit convingerea că multe domenii au principii asemenatoare şi chiar m-a dus la concluzia că studiul acestor principii poate fi mai eficient decât studiul fiecărui domeniu în parte fără înţelegerea principiilor comune.” De altfel, observă el, în Statele Unite acesta este un principiu central în învăţământ: în loc să înveţe mecanică, dinamică, fluide, elasticitate, magnetism, termodinamică, electrostatică, etc. ca parte din fizică, ei învaţă principiile medodei ştiinţifice şi o aplică doar la una sau două din aceste subdomenii. „Acest mod de abordare duce la mult mai multă înţelegere în loc de acumulare de cunoştinţe fără capacitatea de a le aplica. Însă duce şi la părerea unora că sistemul de învăţământ american este deficitar deoarece nu include toate aceste subdomenii.”

    În acest moment, Silvian Cenţiu se ocupă de managementul şi creşterea companiei Transiris şi direct de unele din proiectele companiei. În afara acestora, are câteva proiecte întrerupte sau amânate în domeniul culturii (cărţi şi filme) pe care ar vrea să le continue şi să le termine. Iar când vine vorba despre viaţa personală, spune: „Am şi câteva aspecte în viaţa personală pe care le-am amânat deja prea mult. Însă încerc să găsesc drumul de mijloc între planificare şi spontaneitate, cu un pic de serendipitate pe ici, pe colo”.

  • De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    Ce rol are educaţia în mijlocul naturii în această ecuaţie a povestit în cadrul celei mai recente ediţii Smart Business Dan Prediger, unul dintre dezvoltatorii proiectului.

    Sediul grădiniţei, un fost conac, se află în pădurea Băneasa, astfel copiii înscrişi acolo îşi petrec toată ziua în natură. Un alt aspect care diferenţiază Karin’s Kids Academy de alte grădiniţe este, potrivit lui Dan Prediger, faptul că s-au concentrat pe un tip de învăţare practică în locul uneia teoretice, cât şi pe stimularea şi dezvoltarea tuturor tipurilor de inteligenţă prin programele lor educaţionale.

    Grădiniţa Karin’s Kids Academy Băneasa a fost deschisă în septembrie 2017, în urma unei investiţii de 4,8 milioane de euro, fiind singura din România cu sediul în pădure. Investiţia a fost făcută de trei oameni de afaceri români: alături de Dan Prediger, s-au aflat şi Florentin Oprea şi Andreea Dumitru, care şi-au propus să dezvolte un sistem educativ centrat pe stimularea şi dezvoltarea inteligenţelor multiple, prin educaţie outdoor.

    Capacitatea grădiniţei este de 125 de copii, iar la finalul anului trecut, numărul celor înscrişi ajunsese la 107. Pentru 2019, şi-au propus să deschidă încă patru clase şi să ajungă la 200 de copii înscrişi.În prezent au 32 de educatoare în grădiniţă; o grupă este construită din trei educatori şi o îngrijitoare, iar la fiecare nivel de vârstă există câte un coordonator. Grădiniţa are însă şi un psiholog, precum şi un director educaţional.

    Cum a ajuns Dan Prediger la acest business?
    Antreprenorul a povestit în cadrul Smart Business că i-a plăcut dintotdeauna să facă afaceri: „Când eram copil, mă duceam şi luam sticle din tot cartierul, le spălam şi le duceam la centrul de colectare a sticlelor şi făceam bani”. Îşi aminteşte că avea 14 ani când a picat regimul comunist în România şi de atunci a început să facă tot felul de lucruri ca să câştige bani: la 17 ani avea un aparat de floricele şi primul angajat, iar la 18 şi-a deschis un centru de pâine în care vindea produsele cumpărate de la o fabrică de pâine. „Întotdeauna mi-a plăcut să dezvolt un business de la început şi să îl văd cum creşte.”

    A studiat ulterior Dreptul, iar după absolvire s-a angajat ca avocat şi a lucrat pentru câteva multinaţionale timp de 10 ani. În 2009 a decis să ia o pauză de la avocatură şi s-a concentrat pe o afacere în Statele Unite, formată dintr-un lanţ de magazine care vindea servicii de telefonie, firma sa fiind un master dealer al primului operator telecom care a introdus internetul 4G acolo. S-a ocupat de acest business timp de cinci ani, până când ajunsese la 16 magazine, 170 de angajaţi, peste 1.200 de dealeri, cu venituri anuale de 6 milioane de dolari. „A fost un business foarte greu, în perioada respectivă dormeam trei ore pe noapte. Este greu să faci afaceri în America, fiindcă nu cunoşti mentalitatea lor, dar am învăţat mult şi am avut oportunitatea de a sta la masă cu oameni care conduceau corporaţii cu 6-7 miliarde de dolari cifră de afaceri anuală”, descrie el experienţa americană.

    Crede că aceasta l-a ajutat să vină cu gândirea de business modelată acolo, iar principala lecţie, dar şi cea mai dureroasă pentru el, a fost că este greşit să porneşti cu o expansiune foarte mare, în contextul în care în Statele Unite pornise cu 10 magazine odată. „Nu ai timp să îţi aduci oameni în companie, pe care să îi pregăteşti şi care să facă lucrurile foarte bine.” De altfel, consideră că şi acum cea mai mare greşeală pe care ar face-o ar fi dacă ar deschide încă două-trei sedii de grădiniţă: Nu ai suficienţi angajaţi buni, iar calitatea scade.
    La afacerea cu grădiniţe a ajuns în urma ideii care s-a născut încă din copilărie pentru el şi sora sa. Mama celor doi, de origine germană, preda această limbă, iar ei au crescut înconjuraţi de copii. Astfel, au decis împreună ca la maturitate să construiască o grădiniţă care să poarte numele mamei – Karin.

    Spune că nu şi-au făcut calcule exacte referitoare la recuperarea investiţiei, dar şi-au fixat un obiectiv de extindere. „Ne-am calculat ce putem face astfel ca în trei ani să avem curajul să mai facem încă un sediu. Deocamdată noi suntem puţin mai sus decât ne-am proiectat, în sensul că avem o notorietate mult mai mare decât ne-am proiectat-o la început datorită faptului că suntem singura grădiniţă din pădure; foarte multă lume a început să vorbească despre noi şi asta ne-a ajutat.”

    În următorii 15 ani şi-au propus să deschidă încă 5 sau 6 sedii de grădiniţă, iar după acest orizont de timp îşi doresc să convingă ministerul şi inspectoratul înspre orientarea către un tip de educaţie bazat pe practică. Din punctul de vedere al antreprenorului, problema principală cu care se confruntă astăzi sistemul educaţional din România se leagă de dublarea volumului de informaţii, iar estimările sunt ca peste ani ritmul dublării informaţiilor să fie mult mai rapid. „Concentrarea de a asimila informaţia nu va avea viitor – trebuie să ne concentrăm pe cât de rapid vor reuşi copiii să facă legături între informaţii; cât de repede se vor adapta la schimbări”, crede Prediger.

    De altfel, Dan Prediger observă cum chiar şi părinţii încearcă să găsească tot felul de activităţi pentru copii, fie din comoditate, fie fiindcă vor ca ei să facă foarte multe lucruri: „Îi duc la trei tipuri de sporturi, apoi o să vadă când ajung la 10 ani că nu mai vor să facă niciun tip de sport şi vor avea o viaţă cât mai sedentară. Din păcate exagerăm foarte mult cu copiii şi încercăm să le oferim prea multe lucruri, când de fapt la vârsta asta au nevoie de joacă şi de dragoste.” Timpul petrecut cu ei trebuie să fie de calitate: „Dacă stai trei ore cu el, dar stai cu ochii în telefon şi el se mişcă în jurul tău, nu este suficient”.  

    Taxele de şcolarizare la Karin’s Kids Academy variază între 700 de euro pentru programul scurt, de până la ora 15, 800 de euro până la ora 17 şi 900 de euro până la ora 18. Taxele includ şi masa, şi taxele administrative, şi toate opţionalele. Spre exemplu, la grupa mare, la programul cel mai lung, sunt 14 cluburi incluse – dans, karate, artă teatrală etc. Profilul părinţilor este al celor cu venituri peste medie.
    Cum se face că taxa e mai mare, pe o lună, la grădiniţă decât taxa pe un an întreg la facultate? „Într-adevăr, taxele la facultate în România sunt ridicol de mici. La grădiniţă sunt destul de mari – chiar şi cea mai ieftină taxă; dacă aduni cât plăteşti într-un an de zile, o să vezi că plăteşti mai mult decât plăteşti la facultate.

    Întotdeauna părintele o să investească foarte mult în copii”, răspunde Prediger. Subliniază însă şi că la o facultate există sute de studenţi care plătesc taxa, în timp ce în grădiniţă este un număr limitat de copii care generează un venit ce trebuie să acopere toate cheltuielile cu personalul. „Într-o facultate sunt sute de studenţi care acoperă salariile pentru 50, 100 de profesori, la noi în grădiniţă sunt 40 de angajaţi la 107 copii, practic avem aproape trei copii per angajat care trebuie să acopere cheltuielile. Sunt grădiniţe care au mers pe ideea de a avea un singur educator la grupă, noi avem trei şi o îngrijitoare şi de aici vine toată diferenţa asta de cheltuială.”

    În ceea ce priveşte faptul că taxele pentru studiile universitare sunt la noi printre cele mai mici din Europa, spune: „Eu cred că mărirea taxei la facultate ar trebui să fie direct proporţională cu mărirea calităţii: dacă la facultăţile din România se va merge pe o învăţare pur teoretică, nu justifici de ce ai încasa mai mulţi bani. În momentul în care programele tale educaţionale se bazează foarte mult pe latură practică, atunci clar şi cheltuielile sunt mai mari şi trebuie să măreşti taxele”. Are şi un exemplu relevant în acest sens: nepotul său, student, îi povesteşte că lucrurile se întâmplă la fel ca în perioada propriilor studii: „Se duc în bancă, notează ce dictează profesorul, trebuie să înveţe, să meargă la cursuri, să ia examenele; atunci când termini facultatea ar trebui să ştii ceva, la noi, când termini facultatea, începi să înveţi să îţi faci meseria, ceea ce nu este OK”.

    În încheierea emisiunii, Prediger răspunde fără ezitare întrebat de deciziile pe care le-ar lua dacă ar fi ministrul educaţiei: „Prima măsură pe care aş lua-o ar fi să înjumătăţim volumul de informaţii transmise în şcoli şi aş face mai multe proiecte practice. Nu este adult performant cel care ştie foarte multă teorie, adultul performant este cel care ştie să lucreze cu oamenii”. 


    Educaţie de inspiraţie americană

    Fondatorii Karin’s Kids Academy au lansat acest proiect şi programele educaţionale ale grădiniţei pornind de la ideea adultului performant. Ce înseamnă un adult performant şi ce a avut adultul performant în copilărie astfel încât să devină performant? „Nu este un adult performant cel care a învăţat 20 de poezii în copilărie şi cel care ştia la vârsta de 4 ani toate animalele de pe planetă; cei care au devenit performanţi au fost cei cărora în copilărie li s-a permis să facă diferite lucruri, să îşi descopere limitele şi să aibă curajul să se implice în anumite proiecte, să nu mai aibă teamă de eşec”, potrivit  lui Dan Prediger. Or asta şi-au propus ei să facă prin programele lor educaţionale – să îi încurajeze pe fiecare dintre copii să facă anumite lucruri, potrivit antreprenorului.
    Acesta a avut anterior o afacere în Statele Unite, astfel copiii săi au petrecut mai mult timp acolo, iar el a observat anumite diferenţe între copiii din România şi cei din America şi nu se referă la gradul de inteligenţă, ci la latura emoţională. „Copiii din America sunt extrem de dezinvolţi, nu au niciun fel de barieră emoţională atunci când discută cu un adult.” Spune că sunt mai mulţi factori care au influenţat acel comportament: faptul că în America un adult se comportă cu copilul cu acelaşi respect cu care s-ar comporta cu un adult, iar în România adulţii au tendinţa să aibă „glumiţe” cu copiii pe care doar adulţii le înţeleg şi pe care copiii le-ar putea interpreta drept jigniri. Apoi, stând de vorbă cu copiii, şi-a dat seama că ei au o gândire extrem de practică: „Ei aveau în minte proiectat ceva real în viaţa reală în legătură cu toate discuţiile pe care le aveai cu ei”. Discutând apoi cu profesorii din America şi-a dat seama că se axează pe educaţia practică şi mai puţin pe educaţia teoretică, pe care sistemul educaţional din România este în continuare orientat. „Ai învăţat ceva, scopul tău este să memorezi ca a doua zi la examen să poţi să scrii tot ce ai memorat.” Prediger a studiat modelul americanilor de predare, ajungând la acest concept de stimulare şi dezvoltare a tuturor tipurilor de inteligenţă.

  • Acum la SMART Business: ​​De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • SMART Business: De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii? – VIDEO

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.