BusinessMagazin

Tag: putere

  • Eveniment cu zeci de mii de cai putere destinat iubitorilor de automobile

    Intrarea este gratuită pentru vizitatori şi vor putea interacţiona atât cu proprietarii, cât şi cu bijuteriile acestora pe patru roţi, în intervalul orar 10:00-18:00, sâmbătă şi duminică.
     
    În prima zi a evenimentului cei peste 80.000 de cai putere ai maşinilor vor putea fi auziţi şi puşi la treabă printr-o serie de concursuri menite să ţină cu sufletul la gură audienţa.
     
    Limbo cu maşini – Concurenţii experimentaţi trec pe rând cu maşinile printr-o poartă care coboară la fiecare trecere, eliminând din maşini, iar maşina cu cea mai joasă gardă iese câştigătoare. 
     
    Airride battle – Două maşini dotate cu suspensie pe aer, puse faţă în faţă, vor “dansa” pe muzică, iar cea mai aplaudată maşină de către spectatori va câştiga.
     
    Loudest pipes – Cele mai gălăgioase turaţii vor fi măsurate şi auzite la Veranda Mall, şi bineînţeles, cea mai gălăgioasă maşină va fi desemnată câştigătoare.
     
    EngineBay – Concurenţii îşi ridică capota motorului pentru ca acesta să fie jurizat, iar maşina câştigătoare este cea mai bine modificată şi cu motor personalizat. 
     
    Cele mai interesante tuning-uri realizate de împătimiţii cailor putere vor fi premiate a doua zi.

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“. 

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“. 

  • Murdoch, fiii săi şi imperiul său media au fost atât de puternici încât au distrus guverne şi au destabilizat cea mai importantă democraţie din lume

    În doar câteva luni, Rupert Murdoch s-a căsătorit cu un fost fotomodel, s-a implicat activ în referendumul istoric al Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi a jucat un rol esenţial în alegerile americane. În doar câteva luni, şi-a construit o relaţie strânsă cu premierul britanic Theresa May şi una chiar mai strânsă cu cel ce avea să devină preşedintele Americii, Donald Trump. Sunt câteva luni care au marcat istoria Occidentului şi care arată pofta de putere şi influenţa clanului Murdoch.


    Rupert Murdoch, fondatorul unui imperiu media mondial care include Fox News, a spus cândva că„nu a cerut niciodată nimic unui
    prim-ministru.Însă acest imperiu i-a dat o influenţă asupra lumii pe care puţini cetăţeni au avut-o vreodată, punând în mâinile familiei Murdoch pârghii eficiente cu efecte nu doar în Statele Unite, ci şi în ţările vorbitoare de limbă engleză din întreaga lume.

    O investigaţie de şase luni a The New York Times care acoperă trei continente şi cuprinde mai mult de 150 de interviuri descrie modul în care Murdoch şi fiii săi (în conflictul cu celălalt) au transformat mijloacele de informare în instrumente de influenţă politică de dreapta care au destabilizat democraţia în America de Nord şi Australia. Ancheta dezvăluie rolul familiei Murdoch în promovarea unui val politic iliberal, de dreapta, care cuprinde mapamondul.

    Fox News a exercitat de mult timp o atracţie gravitaţională asupra Partidului Republican din Statele Unite, unde a amplificat recent revolta nativistă care a alimentat ascensiunea extremismului de dreapta şi a dus în cele din urmă la alegerea lui Trump ca preşedinte.
    The Sun, ziarul lui Murdoch, a demonizat ani de zile Uniunea Europeană sub ochii cititorilor săi din Marea Britanie, unde a avut un rol important în campania pentru Brexit care a convins o majoritate slabă de alegători să susţină într-un referendum în 2016 retragerea ţării din blocul comunitar. De atunci, haosul politic domină în Marea Britanie.

    Iar în Australia, unde controlul său asupra presei este cel mai extins, instrumentele media ale lui Murdoch au promovat şi obţinut abrogarea taxei pe carbon şi au ajutat la răsturnarea unei serii de premieri ale căror agende nu au plăcut. Unul dintre ei este Malcolm Turnbull, care a demisionat anul trecut.

    În centrul acestor perturbări se află familia Murdoch, un clan ale cărui disfuncţii au dat forma şi au oglindit în acelaşi timp turbulenţele globale din ultimii ani.

    The Times a explorat aceste dinamici ale familiei şi impactul lor asupra imperiului Murdoch, aflat în plină febră a succesiunii pentru că patriarhul, în vârstă de 88 de ani, se pregăteşte să predea puterea fiului a cărui politică seamănă cel mai mult cu a sa: Lachlan Murdoch.

    Un pas esenţial în această succesiune a fost în mod paradoxal dezmembrarea parţială a imperiului, care s-a restrâns semnificativ luna trecută, când Murdoch a vândut una dintre companiile sale, studioul de film 21st Century Fox, către Walt Disney Company pentru 71,3 miliarde de dolari.

    Afacerea i-a transformat pe copiii lui Murdoch în miliardari şi l-a lăsat pe Lachlan la controlul unei arme politice formidabile: o companie restructurată pentru eficientizare, Fox Corporation, al cărei cel mai puternic activ este Fox News. Succesiunea a fost o sursă de tensiuni în familia Murdoch de ani de zile, în special între fiii lui Murdoch Lachlan şi James.

    Cei doi urmaşi sunt oameni foarte diferiţi. James a vrut ca Fox Corporation să se concentreze mai mult pe digital şi să fie mai moderată din punct de vedere politic, în timp ce Lachlan dorea să se amestece în politicile reacţionare ale momentului.

    Fraţii şi-au consumat vieţile concurând pentru a-şi succeda tatăl, iar ambii bărbaţi au simţit că merită cea mai înaltă poziţie. Când bătrânul Murdoch a decis să îl promoveze pe Lachlan peste James, Lachlan i-a transmis vestea lui James la masă, ceea ce a erodat şi mai mult relaţia deja proastă dintre cei doi bărbaţi.

    James a renunţat pentru scurt timp la companie în semn de protest. Însă a fost atras înapoi de un compromis atent cizelat care l-a pus pe Lachlan la conducere, dar l-a lăsat pe James să-şi salveze imaginea păstrând iluzia publică că el este moştenitorul.

    Dar toate aceste planuri de succesiune – precum şi acordul bănos cu Disney – au fost aruncate în haos anul trecut când Murdoch şi-a rupt coloana vertebrală şi şi-a pierdut cunoştinţa pe un iaht.

    Seniorul a fost dus de urgenţă la un spital şi părea să fie atât de aproape de moarte încât soţia sa, modelul Jerry Hall, i-a chemat pe copii să-şi ia rămas bun. Murdoch a supravieţuit, dar trânta lui cu moartea a scos în evidenţă instabilitatea din familia sa – şi din inima imperiului său.
    Instrumentele mass-media ale lui Murdoch au promovat politicienii de dreapta şi au zgândărit populismul reacţionist pe tot globul în ultimii ani.

    În timpul campaniei electorale pentru preşedinţie din 2016, moderatorul-vedetă de la Fox News Sean Hannity l-a sfătuit pe un fost avocat al preşedintelui, Michael D. Cohen, să le caute pe fostele partenere sau pe foştii angajaţi ai lui Trump pentru a se asigura că nu-i vor provoca probleme acestuia. Cohen a fost ulterior condamnat la trei ani de închisoare deoarece a plătit pentru a obţine tăcerea a două femei care au spus că au avut legături amoroase cu Trump.

    Imperiul Murdoch şi-a încordat cu îndrăzneală muşchii în Australia, care a fost pentru mulţi ani moşia lui Lachlan. În Australia, Lachlan şi-a exprimat dispreţul faţă de eforturile de combatere a schimbărilor climatice şi se ştie că o dată a mustrat personalul unuia din ziarele familiei sale, The Australian, pentru un editorial în sprijinul căsătoriei între persoane de acelaşi sex (el a spus printr-un reprezentant că este în favoarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex). De asemenea, Lachlan a devenit apropiat al politicianului Tony Abbott, a cărui alegere în 2013 ca premier a fost încurajată de ziarele imperiului Murdoch.

    Familia Murdoch a schimbat politica australiană în 2016, când a preluat controlul Sky News Australia şi a importat acolo modelul Fox News. Ei au introdus rapid o serie de emisiuni cu opinii orientate spre dreapta spectrului politic, concentrate pe rasă, imigraţie şi schimbările climatice. Programul a devenit cunoscut sub numele de Sky After Dark.

    Anul trecut, Turnbull şi oamenii săi i-au acuzat pe Rupert şi pe Lachlan Murdoch de folosirea mijloacelor de informare în masă pentru a ajuta la răsturnarea conducerii în interiorul partidului, în urma căreia politicianul a fost alungat din funcţie în luna august. Turnbull, un duşman vechi al lui Abbott, dar moderat politic, a fost înlocuit de naţionalistul de dreapta Scott Morrison. Familia Murdoch a negat orice rol în prăbuşirea politică a domnului Turnbull.

    James Murdoch a fost deziluzionat de imperiul familiei în anii de dinainte ca Lachlan să fie numit moştenitor. A ajuns să vadă în special Fox News ca pe o sursă de poveri ideologice dăunătoare care îngreunau eforturile companiei de a inova şi de a creşte.
    Însă Lachlan şi Rupert nu i-au împărtăşit credinţa. Când Roger Ailes, directorul executiv al Fox News, a fost înlăturat în 2016 pe fondul unui scandal de hărţuire sexuală, James a vrut să reformeze televiziunea de ştiri astfel încât aceasta să fie mai puţin partizană. El chiar a vehiculat ideea de a-l angaja pe David Rhodes, un executiv de la CBS. Propunerile sale n-au ajuns nicăieri. Lachlan şi Rupert s-au opus oricărei schimbări a ceea ce au considerat că este o formulă câştigătoare şi au decis să rămână cu modelul editorial incendiar al Fox.

    Însă James credea că a văzut cu ochii lui daunele pe care instrumente ca Fox News le fac companiei. El a fost chipul imperiului Murdoch în Marea Britanie în timpul unei încercări de a prelua British Sky Broadcasting în 2010, în care compania deţinea o participaţie minoritară.
    Atacul a fost spulberat de un scandal de nerespectare a dreptului la intimitate din 2011 care i-a forţat pe James şi pe tatăl său să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a explica de ce angajaţii lor au intrat în mesageriile vocale ale unor cetăţeni, printre care o fată moartă la vârsta de 13 ani. Scandalul a forţat clanul Murdoch să renunţe la oferta pentru Sky.

    Cinci ani mai târziu, confruntată cu presiunile unor rivali digitali precum Netflix şi Amazon, familia a făcut o a doua şarjă pentru Sky. James a acţionat din nou din rolul de faţă publică a imperiului. Ofensiva s-a blocat într-un scandal umilitor.
    De data aceasta, scandalul priveşte cultura Fox News, în care acuzaţiile de hărţuire sexuală şi cheltuielile de milioane de dolari pe înţelegeri secrete au condus la plecarea lui Ailes, a moderatorului vedetă Bill O’Reilly şi a lui Bill Shine, un executiv care mai târziu s-a dus să lucreze pentru preşedintele Trump.

    Comportamentul lui Hannity, care s-a folosit de emisiunea sa pentru a răspândi teorii ale conspiraţiei despre moartea unui membru al personalului Comitetului Naţional Democrat cu numele de Seth Rich, a hrănit, de asemenea, îngrijorări în Marea Britanie cu privire la etica Fox Corporation.
    După luni de cercetări din partea autorităţilor de reglementare – şi încurcături în interiorul 21st Century Fox – guvernul britanic a dat o lovitură uriaşă clanului Murdoch anul trecut. Marea Britanie nu numai că a blocat oferta companiei pentru Sky, dar a şi decis că niciun membru al familiei Murdoch nu ar putea fi angajat la Sky în nicio calitate, inclusiv în board. La vremea aceea, James era preşedintele Sky. A fost o umilinţă profundă care l-a convins pe James o dată pentru totdeauna că imperiul familiei sale nu putea supravieţui propriei politici şi culturi. Lachlan a văzut-o în schimb ca pe o validare a credinţei sale că James, care nu a reuşit să achiziţioneze Sky, nu a fost omul potrivit pentru misiune.

    Oricum, plasarea unui flux de venituri mult mai necesar în afara controlului familiei a ajutat ca vânzarea 21st Century Fox să devină inevitabilă.
    Părerile lui James şi Lachlan erau profund împărţite în ceea ce priveşte posibilitatea vânzării 21st Century Fox către Disney. James a tras din greu pentru această afacere, care a fost finalizată luna trecută, iar Lachlan s-a opus ferm.

    Lachlan s-a opus gălăgios acordului deoarece a redus substanţial compania pentru care s-a întors din Australia cu scopul de a o conduce într-o bună zi, spun oameni apropiaţi de fratele său. S-a simţit atât de puternic, încât la un moment dat l-a avertizat pe tatăl său că nu va mai vorbi cu el dacă va insista cu afacerea nedorită. Murdoch tatăl a ignorat această ameninţare. (Lachlan a negat ameninţarea.)

    Opoziţia lui Lachlan a fost, de asemenea, alimentată parţial de suspiciunea lui că judecata fratelui său fusese întunecată de ambiţia personală, au explicat oameni apropiaţi de Lachlan. El a crezut că James era dispus să vândă 21st Century Fox pe mai puţin decât merita compania pentru că dorea ca înţelegerea să includă o poziţie pentru el la Disney.

    Afacerea a transformat Disney într-un colos media, iar un post acolo i-ar fi permis lui James să se poziţioneze ca succesor al directorului său executiv, Robert A. Iger. De asemenea, i-ar permite să scape din compania de familie, de povara ei politică şi de perspectiva de a lucra pentru Lachlan.

    Cei doi fraţi se înfruntau pentru orice. Când James a vrut să răspundă interdicţiei de călătorie emise de preşedintele Trump din 2017 cu o declaraţie care să îi liniştească pe angajaţii musulmani ai companiei, Lachlan s-a opus cu dârzenie. Când James a cumpărat conacul din Beverly Hills al tatălui lor pentru 30 de milioane de dolari, Lachlan, care şi-a dorit casa, a fost atât de supărat încât tatăl său i-a dat o parte din mobilierul antic pentru a-l calma. James a crezut că şi el a cumpărat mobilierul.de mult faptul că ambiţiile lui James ar putea interfera cu afacerea, încât a decis să îl asigure pe Iger că aceasta nu este condiţionată de angajarea fiului său de către Disney. În cele din urmă, vânzarea s-a realizat, însă James nu a obţinut un post acolo. Astăzi, cei doi fraţi abia dacă-şi mai vorbesc.

    După acordul Disney, angajamentul fiilor lui Murdoch faţă de ceea ce rămâne din imperiul media a fost pus sub semnul îndoielii.
    Afacerea Disney le-a adus tuturor o sumă enormă de bani: Murdoch senior a primit 4 miliarde de dolari, iar copiii săi au primit câte 2 miliarde de dolari. În calitate de directori executivi la 21st Century Fox, Lachlan şi James au primit în plus 20 de milioane de dolari sub forma acţiunilor Disney plus înţelegeri de genul paraşutelor de aur în valoare de 70 de milioane de dolari fiecare. Paraşutele de aur sunt acorduri între companie şi angajat, de obicei director de top, care dau dreptul acestuia la beneficii semnificative dacă este concediat

    Murdoch şi-a structurat firmele, 21th Century Fox şi News Corporation, astfel încât trustul familiei Murdoch să păstreze controlul asupra acestora pentru ei. Murdoch senior a păstrat jumătate din cele opt voturi ale trustului, iar restul de patru au fost împărţite celor patru copii adulţi. Aceştia au fost împiedicaţi să vândă aceste acţiuni unor persoane din afară. James a dat lovitura pe cont propriu la sfârşitul anului 2018. Pentru a-şi reteza complet legăturile cu compania, el şi surorile sale Elisabeth şi Prudence s-au oferit să-şi vândă acţiunile lui Lachlan.

    Murdoch a îmbrăţişat ideea şi l-a îndemnat pe Lachlan să cumpere ce îi oferă fraţii. După aceea, tatăl şi fiul aveau să deţină compania împreună. Bancherii au întocmit documentele pentru efectuarea vânzării, dar Lachlan s-a retras, spunând că tranzacţia nu este posibilă din punct de vedere financiar. Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la angajamentul său faţă de companie

    Persoanele apropiate lui James au declarat că s-ar putea ca Lachlan să nu fi fost sigur că dorea să rămână la companie după încheierea înţelegerii cu Disney. Au mai spus că acesta poate chiar ar vrea să se întoarcă în Australia.

  • Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura

    La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“

    Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.

    Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.

    Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.

    Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.

    Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“

    Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.

    Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.

    Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.

    Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.

    Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.

    Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.

    De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“

    La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.

    Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.

    „Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”

    La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.

    Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse. 

  • Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura

    La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“

    Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.

    Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.

    Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.

    Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.

    Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“

    Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.

    Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.

    Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.

    Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.

    Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.

    Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.

    De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“

    La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.

    Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.

    „Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”

    La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.

    Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse. 

  • Cele mai responsabile companii din România: Coca-Cola HBC – La tineri este puterea

    Motivaţie

    În România, 2 din 10 absolvenţi de liceu nu se înscriu la examenul de bacalaureat, 3 din 10 absolvenţi nu promovează examenul de bacalaureat, procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani din categoria NEET (Not Employed, in Education or Training) din România a fost de 21,6%, faţă de media la nivel european de 15,5% (Eurostat, 2017), iar 440.000 de tineri din România se încadreză în categoria NEET, potrivit reprezentanţilor Coca-Cola HBC. Aceste motive au stat la baza lansării proiectului La tineri este puterea (parte a programului internaţional YOUth Empowered), creat pentru una din cele mai neglijate categorii sociale – tinerii NEET, cu vârste cuprinde între 18 şi 30 de ani.

    Descrierea proiectului

    În 2017, Grupul Coca-Cola HBC a lansat un proiect educaţional, YOUth Empowered, care se adresează tinerilor, derulat în toate cele 28 de ţări în care grupul este prezent. Parte a acestui program, La tineri este puterea este o iniţiativă importantă şi necesară, deoarece se adresează unui grup ţintă cu multiple vulnerabilităţi, dar încă relativ slab definit şi deservit: tinerii NEET – cei care nu termină liceul, nu îşi găsesc locuri de muncă şi, într-un fel, se pierd aproape neobservaţi în statistici. Programul creează o punte, cu rol formativ şi educaţional, către facilitarea accesului lor pe piaţa muncii. Iniţiativa pilot din 2017 a adus împreună o echipă de psihologi, profesori, mentori şi traineri pasionaţi care au colaborat în ateliere şi traininguri îndreptate către dezvoltarea personală şi profesională – tinerii NEET neavând nevoie doar de traininguri specializate, ci şi de încredere în ei înşişi pentru a-şi atinge potenţialul.

    Proiectul are o etapă principală, un workshop de trei zile susţinut de traineri specializaţi. Activităţile au ca scop dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor. Aceştia trec prin discuţii despre comunicare şi relaţionare cu cei din jur, primesc informaţii despre negocieri şi planuri de afaceri. O altă componentă importantă pentru acest public este cea de tips & tricks pentru etapele angajării, în care trainerii le vorbesc despre CV şi interviul de angajare. După acest workshop, tinerii care doresc şi pot beneficia de consiliere vocaţională.

    Pentru dezvoltarea tinerilor, compania pune la dispoziţie o platformă online de traininguri interactive pe care cei interesaţi le pot accesa gratuit. Primul pas în proiect a fost crearea platformei online www.latineriesteputerea.ro pentru a facilita înscrierea în program. Au urmat crearea unei pagini de Facebook şi un cont de Instagram, pentru ca aceste exemple personale să aibă un impact mai puternic. Tot pe Facebook a fost creat un grup în care tinerii şi trainerii pot schimba idei şi informaţii, dar şi oportunităţi de carieră, punând astfel bazele unei reale reţele pentru tinerii din program. În continuare, şase dintre cei mai de succes tineri NEET au fost numiţi ambasadori ai programului şi au vorbit despre experienţa lor în atelierele ţinute în Bucureşti şi în alte oraşe.

    În luna iulie anul trecut a avut loc cel mai important eveniment al programului – cel dedicat stakeholderilor. Aproape 100 de persoane au fost prezente – autorităţi din sectorul educaţiei, profesionişti din protecţia socială, profesori, parteneri de afaceri, ONG-uri reprezentative şi mass-media. Unul din obiectivele acestui eveniment a fost să convingă profesori să se alăture cauzei – obiectiv care a fost atins, deoarece peste 30 de persoane şi-au exprimat interesul de a deveni tutori şi mentori.

    Rezultate

    În 2017, peste 1.200 de tineri din trei judeţe (Prahova, Vaslui şi Bucureşti-Ilfov) au participat la ateliere care au avut scopul de a le îmbunătăţi viaţa nu doar prin creşterea şanselor de angajare, ci şi prin stimularea capacităţii de a lua decizii mai bune pentru viitorul lor. Proiectul a continuat în 2018, când peste 2.200 de tineri din 19 judeţe au participat la workshopurile din program şi s-au înscris pe platforma de e-learning Digi Hub, dedicată tinerilor înscrişi în La tineri este puterea (1.200 de tineri în workshopuri, 1.400 de persoane înscrise pe Digi Hub). Programul continuă, pentru al treilea an consecutiv, în 2019, obiectivul fiind de a ajunge la 4.150 de tineri din cel puţin 20 de judeţe din România, prin workshopurile live şi prin platforma online a programului.

    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    >2,2 mld. lei

    Număr de angajaţi
    1.500

    Intervalul de implementare a proiectului
    2017 – prezent

  • Eleganţă, putere şi o sumedenie de motoare electrice. Ce maşini au debutat la Salonul Auto de la Geneva

    Geneva International Motor Show, aşa cum este denumit în mod oficial evenimentul, nu se bucură de lansări atât de spectaculoase precum Salonul Auto Paris sau Salonul Auto Frankfurt. Companiile lansează însă destule modele pe parcursul unui an pentru a avea ce să expună; mai mult, pentru unele versiuni de lux, Geneva este chiar locul ideal pentru un prim contact cu publicul.
    Anul trecut, expoziţia a fost marcată de ideea de electrificare a gamei de automobile, cele mai multe concepte fiind îndreptate către zona de electrice. Au existat însă şi numeroase surprize care au pus combustibilul tradiţional la loc de cinste. Anul acesta lucrurile au stat puţin diferit: am văzut numeroase modele hibrid sau electrice, dar mai ales o gamă impresionantă de maşini cu motoare pe combustie.
    Un moment important a avut loc la începutul salonului de la Geneva, atunci când Jaguar I-PACE a fost desemnată Maşina Anului în cadrul competiţiei European Car of the Year Awards 2019. Acesta este primul an când Jaguar a câştigat premiul râvnit de întreaga industrie, la nivel european. Juriul European Car of the Year este compus din 60 de jurnalişti de profil din 23 de ţări, iar premiul recunoaşte inovaţia tehnică, designul, performanţa, eficienţa şi raportul calitate preţ.
    I-PACE a fost proiectat şi dezvoltat în Marea Britanie de la zero. Din punct de vedere tehnologic, este cel mai avansat vehicul electric alimentat de baterie”, a spus în cadrul ceremoniei Ralf Speth, CEO al Jaguar Land Rover.
    Până în prezent, I-PACE s-a bucurat de succes în vânzări la nivel mondial, cu peste 8.000 de livrări către clienţi, 75% dintre acestea în Europa.
    Nu este prima distincţie primită de maşina britanică – I-PACE a primit 55 de premii la nivel mondial de la lansarea sa, în urmă cu un an, printre care şi Maşina Anului în Germania, Norvegia şi Marea Britanie, EV of the Year oferit de revista Top Gear, Maşina Verde a Anului în China şi ECOBEST Award oferit de Autobest.
    Continuăm tot cu electricele, iar un alt exemplu în acest sens este Pininfarina Battista, un monstru cu patru motoare electrice care produc nu mai puţin de 1.874 de cai-putere. Pentru o imagine ceva mai clară, Battista ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în mai puţin de 2 secunde. Viteza maximă depăşeşte 347 de kilometri pe oră, deşi nu ştiu câţi îşi vor propune să testeze limitele maşinii.
    Interesantă este şi autonomia – în jur de 450 de kilometri graţie bateriilor litiu-ion de 120 kilowaţi-oră. Când va ajunge pe piaţă, în 2020, Battista va fi cea mai puternică maşină de serie dezvoltată vreodată în Italia. Producţia nu va depăşi 200 de unităţi, iar preţul ar urma să fie de aproximativ 2 milioane de euro. Şi în caz că vă întrebaţi, numele vine de la fondatorul Pininfarina, Battista „Pinin Farina.
    Producătorul auto Bugatti, companie aflată în portofoliul Volkswagen, a prezentat la Geneva cea mai scumpă maşină construită vreodată, cumpărată de o persoană anonimă cu peste 19 milioane de dolari.
    Bugatti La Voiture Noire a fost construită într-un singur exemplar, pentru aniversarea de 110 ani a companiei, şi dispune de un motor cu 16 cilindri, ce dezvoltă 1.500 de cai-putere. Cumpărătorul misterios ar putea fi, conform unor surse din industrie, fostul preşedinte al grupului Volkswagen Ferdinand Piech, care a adăugat maşina la colecţia sa. Reprezentanţii Bugatti au precizat că maşina este o interpretare modernă a modelului 57 SC Atlantic, conceput de Jean Bugatti şi care a fost fabricat în doar patru exemplare.
    Mercedes-Benz a prezentat, în premieră mondială, o serie de noi modele: CLA Shooting Brake, conceptul EQV, Clasa V, GLC, monopostul electric Formula E şi trei modele speciale Mercedes-Benz şi Mercedes-AMG (SL 500 Grand Edition, SLC 300 Final Edition şi S 65 Final Edition).
    În ceea ce priveşte CLA Shooting Brake, modelul are la bază aceeaşi platformă ca şi CLA sedan şi noua Clasă A, fiind cu aproximativ 5 centi­metri mai lung şi mai lat decât versiunile anterioare.
    Compania nu a dezvăluit toate motorizările, dar cea mai puternică ar urma să fie CLA 250, cu un motor ce produce 221 de cai-putere şi o cutie automată în 7 trepte cu dublu ambreiaj.
    Trecând la maşinile pe care şi oamenii de rând şi le pot permite, cei de la Renault au venit la Geneva cu noul Clio, a cincea generaţie a unui model de referinţă vândut deja în 15 milioane de exemplare. Lansat în 1990, Clio a devenit cel mai bine vândut model la nivel mondial al Grupului Renault şi lider al segmentului B în Europa.
    Pentru prima dată, Clio este echipat cu un ecran digital de 7 până la 10 inch care înlocuieşte afişajul analogic tradiţional. Noul Clio beneficiază şi de o gamă completă de motorizări pe benzină – toate noi în gamă – şi diesel, a căror putere variază de la 65 la 130 CP. În plus, pentru prima dată în Grupul Renault, o motorizare hibridă, numită E-TECH, va fi propusă din 2020. În total, vor fi disponibile 9 combinaţii de motor – cutie de viteză.
    Motorizarea E-TECH a fost dezvoltată şi brevetată de inginerii de la Renault. Foloseşte elemente proiectate în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, la fel ca în cazul motorului pe benzină de 1,6 l de generaţie nouă, regândit. E-TECH vine însoţit de două motoare electrice, de o cutie de viteze multimodală şi de o baterie de 1,2 kilowaţi-oră. Compania spune că randamentul sistemului E-TECH îi permite să ruleze peste 80% din timp în mod electric în oraş, iar economia de consum poate atinge până la 40% faţă de un motor termic pe benzină clasic în ciclu urban.
    O altă noutate ar fi regulatorul de viteză adaptiv (ACC), disponibil pe versiunile cu cutie automată EDC. Utilizabil în segmentul de viteză cuprins între 0 şi 170 kilometri pe oră, acesta păstrează automat o distanţă de siguranţă minimă faţă de vehiculul din faţă. Această distanţă – mai precis timpul în care ea s-ar parcurge – poate fi reglată (de la 2,4 la 1,2 secunde; setarea implicită este la 2 secunde), după cum doreşte şoferul. În cazul în care nu există maşină în faţă, funcţionează ca un regulator clasic pentru a păstra viteza aleasă, inclusiv la coborâre.
    Ca dimensiuni, noul Clio are lungimea de 4,05 metri, lăţimea de 1,79 metri şi o înălţime de 1,44 metri. Portbagajul este destul de încăpător, având un volum de aproximativ 390 de litri. Noua generaţie al lui Clio va fi lansată şi în România în a doua parte a anului.
    Cei de la Peugeot, pe de altă parte, au pariat pe noul 208, primul model al francezilor care va avea şi o versiune electrică. Noul 208 e construit pe aceeaşi platformă care va sta şi la baza noilor versiuni de Opel Corsa şi Citroën C4.
    O altă maşină care şi-a făcut debutul la Geneva e SUV-ul compact ASX model 2020 (RVR sau Outlander Sport pentru unele pieţe) al celor de la Mitsubishi Motors. De la lansarea sa din 2009, ASX a vândut aproximativ 1,32 milioane de unităţi în aproximativ 90 de ţări. Cele mai mari pieţe sunt America de Nord, Europa, Australia şi China. Designul exterior a fost supus unei revizii generale majore, în vreme ce motorizările diferă în funcţie de zona geografică în care maşina va fi comercializată. Astfel, pentru pieţele din Europa, ASX este acţionat de un motor de doi litri cu 16 supape combinat cu transmisie manuală cu 5 viteze sau cu mod Sport cu 6 viteze. Sunt disponibile versiuni cu tracţiune pe două şi patru roţi.
    Trebuie să menţionăm şi
    Honda e, maşina prezentată iniţial de producătorul japonez acum doi ani, la Salonul Auto de la Frankfurt. E un model pe care fie îl apreciezi, fie îl deteşti; designul urban gândit de cei de la Honda e însă cu siguranţă o prezenţă inedită.
    Autonomia ar urma să fie de aproximativ 190 de kilometri, deloc rău pentru o maşină de oraş. Interiorul e tehnologizat, oferind mai multe displayuri în locul bordului clasic; trebuie menţionat aici că toate maşinile electrice vin, în general, cu astfel de dotări. În fine, Honda e ar urma să fie disponibilă în prima parte a anului viitor.
    Atenţia a fost însă furată de Tonale, noul SUV al celor de la Alfa Romeo. Nu e nicio surpriză că italienii sunt mult superiori în ceea ce priveşte designul, dar Tonale pare a fi şi o maşină destul de solidă.
    Ca segment, Tonale va intra în gama Alfa Romeo sub Stelvio. Interesant este că Tonale va fi primul model plug-in hybrid al italienilor, o premieră pe care pasionaţii de automobile o aşteptau de ceva timp.
    Alfa Romeo a prezentat la Geneva doar un concept, fără a oferi prea multe detalii tehnice, dar a fost suficient pentru a stârni interesul. Maşina este aşteptată să debuteze la finalul anului 2020.

  • PREMIERĂ MONDIALĂ. Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume / Directorul proiectului: „A zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ, concentrată într-o rază de lumină”

    „Este o zi mare pentru noi, o zi foarte importantă, comunicăm rezultatele ultimelor teste de putere ale sistemului laser de la Măgurele, pot spune că s-a atins o putere mai mult decât am visat noi – 10.88 PetaWatts, pentru cei care nu au noţiune de multipli şi submultipli, sunt 10 milioane de miliarde de waţi, a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină. De aici şi marea realizare tehnică şi ştiinţifică, care constituie o premieră mondială. Cu ajutorul acestui laser, putem să creăm fenomene noi, să urmărim comportarea materiei în condiţii extreme, condiţii care până acum nu au fost pe Pământ, probabil că în Univers există şi încercăm astfel să desluşim unele dintre tainele Universului”, a declarat Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele.

  • Progenitura visului american ajută la construirea visului chinezesc

    McKinsey este preţuită în cele mai înalte foruri de conducere ale Rusiei pentru că experţii ei au ajutat la extinderea influenţei ruseşti departe peste graniţe. Un nume poate spune tot despre cercurile la care firma americană de consultanţă şi-a creat acces şi de unde-şi primeşte banii – Gazprom, puternicul exportator de gaze al Rusiei. Rusia este un concurent al Statelor Unite pe plan energetic, dar mai ales militar. McKinsey, născută din visul american, ajută la construirea visului chinezesc. Despre acest lucru scrie The New York Times. Unele afaceri chinezeşti în care firma de consultanţă s-a implicat au adus prejudicii de natură să stârnească revoluţii.

    În jungla malaysiană, un şantier întins stă abandonat, iar ploaia adusă de musoni macină neîncetat câmpurile de grinzi de oţel, transformând locul într-o mare de rugină. Ar fi trebuit să ia naştere acolo o cale ferată, parte a proiectului chinezesc Belt and Road Initiative, un efort de amploare globală de 1.000 de miliarde de dolari finanţat prin împrumuturi chinezeşti mari la care participă de obicei companii chinezeşti.
    Cea mai puternică dintre acestea este China Communications Construction Company, un gigant de stat ale cărui iniţiale sunt imprimate cu negru pe pereţii fabricii de ciment de pe şantierul abandonat.

    China Communications, căreia i-a fost interzis timp de opt ani să participe la unele proiecte ale Băncii Mondiale din cauza unui scandal de corupţie, a jucat un rol principal în construirea insulelor artificiale din Marea Chinei de Sud, care au produs tensiuni militare cu Statele Unite.
    De asemenea, o subsidiară a companiei a construit un port pentru Sri Lanka. Însă datoria acumulată pentru acest proiect s-a dovedit a fi o povară atât de mare pentru guvernul din Sri Lanka încât acesta a trebuit să renunţe la port şi să-l concesioneze timp de 99 de ani Chinei.
    Ce s-a întâmplat în Sri Lanka a fost atât de alarmant încât noului premier din Malaysia, Mahathir Mohamad, îi este teamă că ţării sale i s-ar putea întâmpla acelaşi lucru. El a suspendat proiectul feroviar în iulie anul trecut.

    „Nu este bine pentru noi“, a spus Mahathir în septembrie. „Muncitorii malaysieni stau pe tuşă. Toată forţa de muncă este angajată din China. Puteţi vedea cât de unilateral este proiectul.“
    Însă pentru McKinsey, numai unilateral nu este proiectul. Compania a reprezentat ambele părţi implicate în tranzacţie.
    În 2015, când China Communications construia insulele artificiale militare şi încă era sub sancţiunile Băncii Mondiale, McKinsey a luat-o de client, oferind servicii de consiliere în ceea ce priveşte strategia.

    După câteva luni, McKinsey a câştigat un alt contract: de data aceasta cu guvernul malaysian, pentru a evalua fezabilitatea liniei de cale ferată.Un raport confidenţial în PowerPoint arată că McKinsey le-a spus oficialilor malaysieni că linia de cale ferată ar putea accelera creşterea economică în anumite părţi ale ţării cu până la 1,5%. Era o cifră pe care premierului de la acea vreme, Najib Razak, acuzat acum de corupţie, îi plăcea s-o citeze.

    În acelaşi document, McKinsey arăta că proiectul va contribui la îmbunătăţirea relaţiilor cu China – „construirea unei relaţii inter-naţiuni“ – datorită importanţei sale în Belt and Road Initiative.
    Iar McKinsey a susţinut ideea acceptării de împrumuturi uriaşe din China, descriindu-le ca elementele care „schimbă jocul“ în regiune.
    Nu este greu de observat de unde a venit entuziasmul firmei McKinsey pentru iniţiativa Belt and Road: firma a promovat politica chinezească de la cele mai înalte niveluri ale companiei.
    Dominic Barton, la acea vreme managing partner la McKinsey, a făcut din Belt and Road tema unui discurs ţinut la Beijing în 2015 în care a prezentat istoria comerţului pe Drumul Mătăsii începând cu secolul II î.Hr.
    Grupul propriu de cercetare al McKinsey, McKinsey Global Institute, a intrat în acţiune, producând rapoarte – citate pe larg în mass-media de stat din China – care prezintă beneficiile iniţiativei Belt and Road.
    Barton, care a servit în consiliul consultativ al China Development Bank, unul dintre cei mai mari doi creditori chinezi ai iniţiativei Belt and Road, a minimalizat într-un interviu din 2015 în mass-media chineză îngrijorările că iniţiativa ar putea fi folosită ca instrument pentru extinderea influenţei globale a Chinei.
    „Lumea aşteaptă ca marele proiect One Belt, One Road să devină din vis realitate“, au scris Barton şi colegii săi într-un raport publicat pe site-ul chinezesc al companiei în mai 2015, arătând totodată entuziasmul McKinsey pentru participarea la o astfel de întreprindere.
    Sentimentul era reciproc. Nouă dintre cei mai buni 20 de contractori din cadrul Belt and Road sunt sau au fost clienţi ai McKinsey, potrivit unui studiu al The Times şi RWR Advisory Group care urmăreşte astfel de proiecte.
    În 2016, China Communications, clientul McKinsey, a câştigat contractul de 13 miliarde de dolari pentru construirea căii ferate malaysiene. McKinsey justifica proiectul în timp ce premierul Najib era acuzat de corupţie, era criticat de oamenii ieşiţi în stradă să protesteze din cauza dispariţiei a sute de milioane de dolari de la un fond de investiţii de stat şi avea nevoie urgentă de bani de la un creditor extern ca Beijingul.
    Scandalul creat în jurul înţelegerii i-a implicat pe ambii clienţi ai McKinsey. Mahathir a declarat presei locale că China Communications, care a câştigat un contract fără licitaţie pentru calea ferată, ar fi putut supraevalua în mod deliberat costurile pentru a-i ajuta pe Najib şi pe aliaţii acestuia să aducă bani suplimentari în fondul de investiţii pentru a înlocui sumele lipsă.
    Tony Pua, parlamentar malaysian şi adjunct al ministrului de finanţe, a declarat că afacerea a fost intermediată de un om de afaceri malaysian numit Jho Low, care este acuzat de sifonarea a sute de milioane de dolari din fond şi despre care se crede că este în China, evitând astfel un mandat de arestare din Malaysia.


    McKinsey a explicat că nu are cunoştinţă de nicio înţelegere secretă între China şi Najib. A asigurat că, desigur, va discuta despre uriaşul proiect Belt and Road al Chinei, dar a respins ideea că, reprezentând ambele părţi implicate în proiect, compania s-a aflat în vreun fel în conflict de interese. Până când China Communications a câştigat oferta, lucrările sale pentru Malaysia erau deja finalizate, se arată în justificările companiei.
    „Politicile şi procedurile interne riguroase ale firmei noastre asigură că noi venim cu o perspectivă independentă pentru a ajuta fiecare client să îşi urmărească propriile obiective strategice“, au spus reprezentanţii McKinsey.
    Însă contextul politic – un guvern care se confruntă cu acuzaţii de corupţie şi perspectiva ca Najib să apeleze la China pentru fondurile de care are nevoie pentru a-şi acoperi urmele – ar fi trebuit să fie evident pentru McKinsey în acel moment, apreciază Bridget Welsh, profesoară la Universitatea John Cabot din Roma specializată în politica din Malaysia.
    „Au ales să facă afaceri cu actori corupţi în profuzime“, crede Welsh despre McKinsey.
    Aceasta nu a fost prima dată când McKinsey a fost atrasă în aranjamente dubioase prin activitatea sa din China.
    Compania a deschis primul său birou acolo în 1995, folosind consultanţi din Statele Unite şi Marea Britanie. Până la sfârşitul deceniului, McKinsey era pregătită pentru a ajuta Beijingul să-şi forţeze companiile de stat muribunde să adopte un management în stil occidental, o specialitate a McKinsey.
    Firma a prins câţiva clienţi mari. Elevul său eminent a fost Ping An, o companie de asigurări înfiinţată ca parte a unui grup de transport maritim de stat. În 1997, McKinsey a început o relaţie de două decenii cu compania, timp în care aceasta s-a transformat dintr-o notă de subsol într-unul dintre cei mai mari asigurători din lume.
    Povestea succesului McKinsey a ajuns curând la vârful politicii chineze, târând firma – fără ca aceasta să-şi dea seama, după cum afirmă directorii ei – într-un posibil conflict de interese în cazul celui mai evident exemplu de îmbogăţire a unui oficial din istoria Republicii Populare Chineze.
    Întotdeauna în căutarea talentelor de top, McKinsey l-a adus pe Liu Chunhang, în vârstă de 27 de ani, ca asociat cu normă întreagă în 2002. Acesta tocmai absolvise Harvard Business School, cu merite deosebite, conform înregistrărilor şcolare, şi a stat la McKinsey pentru mai puţin de un an. Însă ceea ce rudele sale au făcut în acest timp avea să le transforme în miliardari.
    Liu era ginerele lui Wen Jiabao, vicepremierul ţării responsabil cu finanţele. Câteva luni mai târziu, Wen a devenit premierul Chinei, ajungând în poziţia de a conduce un guvern.
    În acea vreme, un client al McKinsey, firma Ping An, se pregătea pentru o ofertă publică iniţială de vânzare de acţiuni la Hong Kong. Familia Wen şi asociaţii lor de afaceri au devenit acţionari secreţi ai Ping An, achiziţionându-şi participaţiile la un cost redus la sfârşitul anului 2002. În calitate de premier, Wen a condus cabinetul chinez, care supraveghea industria asigurărilor şi îşi dădea acordul în marile IPO-uri.
    Varianta McKinsey este că Liu a părăsit compania în iulie 2003. Nu este clar dacă a jucat vreun rol în activităţile de afaceri ale familiei sale extinse. Însă când Ping An s-a listat în anul următor, familia Wen acumulase deja o avere uluitoare, în mare parte reprezentând acţiuni. Până în 2007, familia a acumulat o avere de cel puţin 2,7 miliarde de dolari.
    Liu, care este acum un oficial de rang înalt al autorităţii bancare din China, a declarat printr-un purtător de cuvânt că el „nu a lucrat niciodată pe proiecte pentru clienţii chinezi ai firmei“ şi că ar fi „înşelător” să fie asociat cu munca McKinsey pentru Ping An.
    McKinsey a explicat că Liu a fost angajat pentru că avea pregătirea profesională potrivită, nu datorită conexiunilor familiale.
    „Orice sugestie că domnul Liu a fost angajat sau adus pentru scopuri necorespunzătoare este falsă şi extrem de înşelătoare“, se arată într-un comunicat al companiei.
    Astăzi, în China este o laudă să spui că ai colaborat cu McKinsey. Trebuie să fii bun ca să ajungi acolo. Partenerii companiei au participat la întâlnirile din cadrul companiilor partidului comunist. Mai mult de 90% din cei 350 de consultanţi ai companiei din China sunt de origine chineză, potrivit site-ului oficial.
    Şi importanţa Chinei pentru McKinsey este evidentă: ultimii doi parteneri, Barton şi Kevin Sneader, au fost promovaţi din regiune. Sneader conduce acum întreaga divizie din Hong Kong.
    Numele McKinsey a devenit atât de prestigios în ţară încât a apărut şi o clonă chinezească, care a adoptat numele chinezesc al companiei. Compania-clonă – Chengdu McKinsey Management Consulting Company – a câştigat chiar şi un contract de consiliere a provinciei Sichuan cu privire la planificarea economică. Şarlatania sa a fost atât de reuşită încât Săptămânalul Economic Chinez, o revistă a portavocii Partidului Comunist, Ziarul Poporului, a scris un articol despre răspândirea influenţei adevăratei McKinsey, pe care a comparat-o cu o caracatiţă, şi despre cât de uimitor este succesul firmei false.

    McKinsey a spus că nu a lucrat la planificarea economică a provinciei Sichuan. Totuşi, compania nu s-a dat în lături de la programe controversate precum cel privind oraşele inteligente, spre îngrijorarea oamenilor de ştiinţă şi a avocaţilor drepturilor omului care spun că această abordare va duce la întărirea statutului Chinei de stat care vede şi ascultă orice şi pe oricine.
    Ideea cu oraşele inteligente este de a le face mai uşor de gestionat prin colectarea de date din surse precum camerele de luat vederi. Într-un stat autoritar precum China, acest lucru creează îngrijorări mari.
    „Patrulele de poliţie nu pot fi peste tot, dar analizele predictive le pot duce la locul potrivit în momentul potrivit“, a scris McKinsey într-o analiză din iunie. „Este vorba despre controlul politic“, a explicat Samantha Hoffman, un asociat al Institutului de Politici Strategice din Australia.
    McKinsey lucrează acum cu Ping An pentru a pune în practică teoria oraşelor inteligente în oraşul chinezesc Nanning pentru a monitoriza frauda financiară.
    Compania a susţinut – poate chiar până la exasperare, spun criticii – iniţiativa guvernului chinez Made in China 2025 de a deveni lider mondial în domenii sensibile, cum ar fi inteligenţa artificială şi aerospaţială, o politică ce-i nelinişteşte pe liderii europeni şi americani, care se tem că planurile Beijingului le vor submina economiile şi deschid calea dominaţiei Chinei.
    În octombrie, vicepreşedintele american, Mike Pence, a avertizat că „prin planul Made in China 2025, Partidul Comunist şi-a propus controlarea a 90% dintre cele mai avansate industrii din lume“.
    McKinsey a produs cel puţin 10 rapoarte în chineză concentrate pe Made in China 2025. Însă la începutul acestui an guvernul chinez a ordonat presei să nu mai scrie despre aceasta, având în vedere criticile intense din partea Statelor Unite şi ale Europei. Şi rapoartele McKinsey au încetat să mai menţioneze aceste planuri.
    „Firma pare uneori a fi
    aproape ca un braţ al Ziarului Poporului“, spune George Magnus, fost economist – şef al UBS, despre McKinsey. „Evident, o fac într-un mod uşor mai subtil – însă uneori
    nu foarte subtil.“