Tag: provocare

  • Aeroportul din Bali a fost redeschis, după erupţia vulcanului Moung Agung

    Erupţia vulcanului Mount Agung a creat un nor de cenuşă de peste doi kilometri înălţime, lucru care a cauzat iniţial anularea mai multor zboruri, apoi închiderea temporară a aeroportului.

    O sută cincisprezece zboruri internaţionale şi 203 zboruri interne au fost anulate joi, afectând peste 27.000 de călători.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simina Tănăsescu a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial, în urma scandalului provocat de întâlnirea cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu

    “În ultimele zile, în spaţiul public au apărut speculaţii cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curţii Constituţionale, ca urmare a unei discuţii purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administraţia Prezidenţială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni şi sunt complet neadevărate acuzaţiile aduse în acest sens.

    Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curţii Constituţionale, pentru a nu prejudicia instituţia Preşedintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Preşedintelui Klaus Iohannis demisia din funcţia de consilier prezidenţial”, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

    Simina Tănăsescu a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Curţii Constituţionale, Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că “are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Preşedinţie.

    La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administraţia Prezidenţială a anunţat că în discuţia pe care Simina Tănăsescu a avut-o cu judecătorul CCR, nu a reprezentat Administraţia Prezidenţială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simina Tănăsescu, prima reacţie după scandalul provocat de întâlnirea cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu: Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale e mai mult decât clar

    “Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar ce a fost declarat, s-a declarat în comunicat. Chiar nu am nimic în plus de adăugat”, a declarat Simina Tănăsecu, consilier prezidenţial, pentru MEDIAFAX.

    Totodată, Simina Tănăsescu a fost reticentă să comenteze şi o posibilă intervenţia a sa, în 2015, asupra membrilor Comisiei de Revizuire a Constituţiei, aşa cum a relatat duminică preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

    “Nu confirm nimic, nici că a fost, nici că nu a fost. Chiar nu intră în discuţia aceasta. În această discuţie (întâlnirea cu judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu – n.r.), comunicatul Administraţiei Prezidenţiale e mai mult decât clar, în opinia mea. Ori alte speculaţii nu fac obiectul discuţiei acesteia”,a mai spus Simina Tănăsescu, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adolescenţii ce utlizează des smartphone-ul dorm mult mai puţin. Fenomenul poate provoca apariţia sentimentelor depresive

    O nouă cercetare prezintă o legătură tot mai clară între tehnologie şi depresie. Conform Gizmodo, specialiştii au descoperit că lipsa somnului provocată de utilizarea dispozitivelor ar putea sta la baza problemelor psihice.

    În cadrul studiului realizat de specialiştii din Universitatea Stony Brook au fost analizate datele furnizate de 3.000 de adolescenţi între anii 2014 şi 2017. Chestionarele cuprindeau întrebări cu privire la modul în care utilizau dispozitivele portabile: pentru a se uita la TV, pentru jocuri, pentru a trimite mesaje prietenilor sau pentru internet. De asemenea, au fost puse întrebări şi despre obiceiurile de odihnă şi prezenţa simptomelor asociate depresiei.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Un român ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Proiectul său face furori în străinătate

    Conceptul superiahtului „Dare to Dream” ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Autorul acestui concept este orădeanul George Lucian.

    „Conceptul «Dare to Dream» ar putea schimba modul în care călătorim în lume”, consideră CNN, în reportajul realizat despre orădeanul care trăieşte acum în Monaco. Designul iahtului lui George Lucian a provocat deja o dezbatere în presa internaţională, astfel încât acest proiect s-ar putea transforma în realitate în viitorul apropiat.

    Metoda inedită de a-ţi ascunde identitatea. Cum a venit o femeie să-şi ridice marele premiu câştigat la loto de frică să nu afle lumea cine este

    Povestea românului milionar în dolari la 19 ani, care te lasă fără cuvinte: La 11 ani, avea deja primul job plătit, iar acum numără printre clienţii săi pe Selena Gomez şi Justin Bieber

    George Lucian este născut în Oradea, mama sa este avocatul Florina Faur, iar tatăl omul de afaceri Ioan Lucian. A absolvit Universitatea Americană din Austria, are o diplomă în Management şi Politică. El locuieşte în sudul Franţei de patru ani şi lucrează în Principatul Monaco.

    Iahtul zburător

    Atunci când priveşti conceptul realizat de tânărul orădean te întrebi: e un iaht, e un avion? Este un concept care te îndeamnă să visezi. Unul care îţi dă posibilitatea ca, pe mare fiind, să poţi zbura. Flying Diamond este un dirijabil de 100 metri legat de un superiaht de 140 metri. Acest iaht-zburător a provocat reacţii în lanţ în presa internaţională. „Sunt copleşit şi uimit de numărul mare de publicaţii din lume care au scris despre primul meu concept de iaht lansat: CNN, Fox News, MSN news, Yahoo news, Daily mail, Superyacht world, Boote exclusiv şi multe altele, în nu mai puţin de zece limbi”, spune George Lucian.

    Monaco Reporter, de exemplu, vorbeşte despre orădean ca despre un vizionar, apelând la un citat al lui Malcolm Gladwell care spune că „Vizionarul începe cu o foaie de hârtie curată şi îşi reimaginează lumea”. George este pasionat de pictură – a avut chiar şi expoziţii în Monaco. Este foarte pasionat şi de arhitectură şi petrece multe ore navigând pe internet, privind noile modele şi concepte de iahturi şi creând propriile sale desene.

    George schiţează mereu diferite desene sau modele pe orice hârtie pe care o are la dispoziţie şi apoi în faţa computerului, cu un software, îşi proiectează iahturi. Obiectivul său ca designer este să stimuleze imaginaţia oamenilor, scrie bihon.ro

  • 95% dintre români nu pot pronunţa fără greşeală textul ăsta! Testează-te!

    Dacă reuşeşti să pronunţi corect fiecare cuvânt din textul de mai jos la prima vedere înseamnă că vorbeşti mai bine decât  95% dintre vorbitorii nativi, dar şi că ai abilitatea de a citi în avans cuvintele.
     
    Ce trebuie să faci? Citeşte cu voce tare într-un ritm mediu fără să silabiseşti cuvintele. Dacă ai făcut chiar şi o singură greşeală ai picat testul. Textul propus este un fragment din manualul de dicţie “Şase saşi în şase saci”, de Carmen Ivanov.
     
    Baftă!

    Iată şi textul:

    Releurile rablelor liderului rebelilor libieni atinse de originalitatea nabucodosoriană aproape imperturbabilă, nesemnificativă pentru antiperistaltismul prestidigitatorului erau de un primitivism extrinsec şi veneau pe filiera colaboraţioniştilor incompatibili cu senzaţia de incomprehensibilitate când, în inalienabilitate, se prind cu dinamism zglobiu la cimilituri infinitezimale marcate de insesizabilitate cu o idiosincrasie fantasmagorică şi abracadabrantă ireversibilă în contemporaneitate şi fără unilateralitate cu o megalomanie uzând un primitivism spasmodic şi zguduitor.

    Manifeşti stupoare când pe o microfotoradiografie întrezăreşti o inexorabilă cifră treisprezece şi gândeşti: paraskavedekatriafobia e mai rea decât hipopotomonstrosecvipedaliofobia, dar mai uşoară decât venustrafobia, ablutofobia sau chiar logizomecanofobia.

    A fost diagnosticat otorinolaringologic cu ri- nodislalie acută din cauza mucezelii influores- cente ce se întrepătrunde buconazofaringian cu o discopatie neidentificabilă laparoscopic cu chintesenţă lamelibranhiată a acidului dezoxiribonucleic care a ajuns la desuetudine din cauza acidului acetilsalicilic, care cu recrudes- cenţă antispasmodică ucide microorganisme dicotiledonate sau monocotiledonate culese dintr-o zarzavagerie paralelipipedică prelucrată din obiecte contondente fără unilateralitate sau fotoluminiscenţă.

    I se înceţoşează mintea în mod anatomopatologic când priveşte demonstraţia ireversibilă, de o neinteligibilitate transcendentală a muşchiului sternocleidomastoidian şi se gândeşte cu impasibilitate minuţioasă la vicisitudinile de imponderabilitate a şasiurilor săseşti cuprinse de un scurtcircuit electric neelucidat.

    Mai multe pe www.dictie.ro!

     

  • Cum au ajuns smartphone-urile şi social media să pună stăpânire pe adolescenţii secolului XXI

    În prezent, cercetătorii spun că mass-media şi reţelele de socializare ar putea cauza adolescenţilor depresie si există o panică a părinţilor cu privire la efectele de atenuare a răspândirii epocii smartphone-urilor, relatează Bloomberg.
     
    Prima întrebare l-a care toţi adulţii, în special părinţii, caută răspuns este dacă tehnologia perturbă copilăria.
     
    Absolut. Luând în considerare faptul că adolescenţii de astăzi sunt împrejmuiţi de telefoane, tablete şi alte gageturi, pe care le folosesc pentru a posta pe reţelele sociale, în acelaşi timp dezvăluind date despre ei înşişi.
     
  • Cosmina Coman: “De ce este importantă curiozitatea”

    “De multe ori a fost o provocare de a convince, de a strage alţi ameni în jurul meu pe ideea pe care am avut-o să o transmit. Învăţare continuă, deschidere spre nou şi curiozitate. Una dintre cele mai importante trăsături pe care poate să le aibă cineva este curiozitatea. Ea reprezintă un atu şi asta o recomand oricui. Asta este şi o metodă prin care-mi gestionez provocările.”

  • Criza de pe piaţa muncii: pentru că nu mai găsesc specialişti, firmele încep să îi crească singure

    România trece prin cea mai gravă criză de forţă de muncă din istoria recentă. Firmele vor să se extindă, economia îşi turează motoarele însă riscă să le caleze, pe fondul accesului tot mai scump la bani – ,,benzina economică’’, şi a lipsei acute de forţă de muncă.

    Potrivit unei analize realizată de KeysFin, recrutarea în România a devenit o adevărată provocare. Interesul în creştere al angajatorilor a făcut ca piaţa de HR să crească semnificativ în ultimii ani, de la 2,06 miliarde de lei în 2012 la 3,6 miliarde de lei în 2017.

    Numărul firmelor de recrutare (CAEN 7810, 7820, 7830) a avansat susţinut, cu aproape 20%, de la 2685 în 2012 la 3192 de companii în 2016, iar profitul net al acestora aproape s- a dublat în acest interval, la 222,8 milioane de lei. În 2017, potrivit datelor preliminarii, profitabilitatea firmelor a atins nivelul de 255 milioane de lei.

    Creşterea interesului pentru acest segment economic a dus totodată şi la cresterea cu peste 40% a numărului de angajaţi din companiile de recrutare, între 2012-2017, la 61.800 angajaţi.

    ,,Recrutarea de personal s-a profesionalizat în ultimii ani, iar piaţa a devenit tot mai matură. Vremurile în care firmele îşi căutau angajaţii prin anunţuri în ziare sau pe internet au trecut. Firmele şi-au externalizat această importantă misiune către specialiştii în domeniu, cei care văd dincolo de CV-uri şi care radiografiază piaţa în căutarea mixului optim de experienţă, profesionalism şi iniţiativă”, afirmă experţii de la KeysFin.

    Analiza KeysFin arată că principalii jucători din piaţa românească de HR sunt, potrivit datelor financiare, ADECCO RESURSE UMANE SRL, cu afaceri de 285 milioane de lei în 2016, LUGERA&MAKLER SRL (239 mil. lei), MANPOWER HR SRL (105 mil. lei),  BARNETT MCCALL RECRUITMENT SRL (100 mil. lei) şi IHM TOTAL CONSULT SRL (87,5 mil. lei)

    Dintre statele europene, România a înregistrat cea mai mare creştere procentuală a salariului minim în ultimii 10 ani, de 195%, Cu toate acestea, nivelul salarial de la noi este în continuare incomparabil mai mic decât cel din ţările occidentale. De ce acest lucru?

    ,,Câştigul salarial reflectă, în mare parte, realităţile economice. Chiar dacă in prezent se înregistrează o creştere economică semnificativă, aceasta provine în mare parte din consum, nefiind una solidă, sustenabila pe termen lung” afirmă analiştii KeysFin.

    Productivitatea muncii la noi este încă redusă, iar firmele evită să investească foarte mult în angajaţi. Prin creşterea salariilor din sectorul bugetar, statul încearcă să impulsioneze piaţa, însă având în vedere cadrul economic instabil, prea puţini investitori au urmat acest trend. În absenţa unor condiţii investiţionale propice, precum infrastructura sau sistemul fiscal, România rămâne totuşi atractivă în ochii investitorilor mai ales prin costurile reduse cu forţa de muncă.

    După ce s-au războit pe salarii, pachete de beneficii şi alte facilităţi, multe dintre firme şi-au schimbat strategiile de resurse umane, investind in formarea profesioniştilor. Potrivit unui sondaj recent, peste 70% dintre oamenii de afaceri chestionaţi au identificat drept principală tendinţă pe piaţa forţei de muncă – politica de internship.

  • Cum arată viaţa în cele mai mici apartamente din lume – GALERIE FOTO, VIDEO

    Populaţia planetei se află în continuă creştere, iar tot mai mulţi oameni se mută din zona rurală către oraşe, ceea ce reprezintă o provocare pentru autorităţi.

    Apar tot mai multe locuinţe, însă spaţiul este limitat, mai ales în urbe precum Hong Kong sau New York.

    Astfel au apărut micro apartamente de câţiva zeci de metri pătraţi, locuinţe înghesuite unde oamenii trebuie să trăiască pentru că nu-şi permit apartamente mai spaţioase. Business Insider prezintă imagini cu oameni care sunt nevoiţi să trăiască în asemenea apartamente.