Tag: ponta

  • Ponta: Am decis să-l propun pe Iulian Matache la Transporturi. Îi urez succes

    “În baza deciziei BPN al PSD, am decis să-l propun pe domnul Iulian Matache pentru funcţia de ministru al Transporturilor! Îi urez succes!“, a scris premierul pe contul său de Twitter.

    În acest timp, la sediul PSD are loc şedinţa Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului.

    Decizia ca Iulian Matache să fie propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor a fost luată după ce, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a lui Mihai-Viorel Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare.

    Preşedintele a solicitat prim-ministrului desemnarea unei alte persoane care să întrunească condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de membru al Guvernului.

    Iulian Matache este secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea.

    Matache a fost primul nume vehiculat în PSD ca posibil înlocuitor al lui Ioan Rus la conducerea Ministerului Transporturilor, înainte de nominalizarea lui Fifor.

    Acesta a condus Direcţia Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea până în mai 2012, când USL a preluat guvernarea, iar el a fost numit atunci secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

    Ulterior, în martie anul trecut, a fost mutat la Ministerul Transporturilor, tot pe postul de secretar de stat.

    Iulian Matache, a cărui soţie este preşedintele Tribunalului Vrancea, este prezentat în presa locală drept un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, la momentul numirii ca secretar de stat, în mai 2012, el mulţumindu-i public lui Oprişan şi spunând că nu ar fi ajuns în această funcţie fără sprijinul, susţinerea şi încrederea lui Oprişan.


     

  • Victor Ponta, îngrijorat de greva controlorilor de trafic: Sper să avem azi sau mâine un nou ministru al Transporturilor

    Primul Ministru a declarat, miercuri, la şedinţa de guvern că este „foarte îngrijorat” în ceea ce priveşte conflictul de muncă de la Romatsa.

    “Referitor strict la Transporturi sunt foarte îngrijorat şi văd conflictul de muncă de la Romatsa, sper să avem azi, mâine, când decide preşedintele un nou ministru al Transporturilor, care prima problemă va avea să rezolve problema de la Romatsa, pentru că nu este normal să sufere pasagerii”, a comentat premierul.

    Victor Ponta şi-a exprimat speranţa ca „prin dialog, între noul ministru şi sindicaliştii d la Romatsa vom găsi soluţii ca să nu mai apară niciun fel de probleme de acest gen”.

    Premierul Ponta a declarat recent cã a revenit la preşedintele Iohannis cu nominalizarea pentru conducerea Ministerului Transporturilor. “Am transmis preşedintelui şi vineri o revenire apropo de numirea de la Transporturi. Sunt convins că după ce vine în ţară va avea o poziţie”, a precizat luni premierul, la finalul şedinţei coaliţiei.

    Iohannis nu a semnat încă propunerea pentru postul de ministru al Transporturilor, premierul nominalizându-l pe Mihai Fifor, după demisia lui Ioan Rus din 11 iunie.

    În 21 iunie, premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a senatorului PSD Mihai Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor. Fifor este preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie din Senat, dar face parte şi din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, din iulie 2013.

    Şaptesprezece zboruri, dintre care 11 aterizări şi şase decolări, de pe Aeroportul Otopeni, vor fi afectate, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, pe durata grevei controlorilor de trafic, a declarat agenţiei MEDIAFAX Teo Postelnicu, din cadrul Biroului de Presă al aeroportului.

    Sindicatul Controlorilor de Trafic Aerian ATCOR a anunţat în 9 iulie greva de avertisment, liderul sindical Gabriel Tudorache spunând că patronatul a refuzat, după aproximativ 80 de zile de negocieri, să mai continue negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă.

  • Mutarea pe care Victor Ponta nu a anticipat-o. Vestea pe care premierul a primit-o în urmă cu scurt timp. „Trebuie să se supună legii”

    La o zi după ce premierul Victor Ponta a fost inculpat oficial în dosarul în care este anchetat pentru fals în înscrisuri şi evaziune fiscală, o mutare pe care nu a anticipat-o schimbă situaţia de până acum. Unul dintre oamenii săi de încredere a făcut un anunţ neaşteptat, recunoscând pentru prima oară adevărata miză a scandalului politic al anului.

    Mutarea pe care Victor Ponta nu a anticipat-o. Vestea pe care premierul a primit-o în urmă cu scurt timp. „Trebuie să se supună legii”

  • Constantin: Cred că această guvernare trebuie să continue

    “Eu cred că această guvernare trebuie să continue. Premierul Victor Ponta a ajutat foarte mult agricultura românească. Reducerea TVA la 9% nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul premierului”, a declarat ministrul Agriculturii.

    Potrivit lui Daniel Constantin, Victor Ponta “a fost un sprijin real pentru agricultură” şi mai are multe resurse să sprijine în continuare acest domeniu.

    “Din acest punct de vedere, e indicată continuarea proiectelor economice pe care le avem alături de premierul Victor Ponta”, a mai spus Daniel Constantin.

  • Ponta: Relaţiile cu preşedintele nu sunt stricate iremediabil

    “Relaţiile cu preşedintele nu sunt stricate iremediabil. Cred că nu a fost corect, şi mă aşteptam să fie corect”, a declarat premierul, luni seară, la Antena 3.

    “Până în 5 iunie, ora 12.00, am avut cea mai normală, contructivă relaţie”, a mai spus Ponta. “Pe 5 iunie, domnul preşedinte a spus că trebuie să-mi dau demisia. Atunci nu a fost preşedintele României, a fost al Alinei Gorghiu, al lui Predoiu, al lui Blaga. Nu am înţeles de ce a dezbrăcat hainele de preşedinte”, a spus Victor Ponta despre relaţia cu preşedintele.

    Premierul a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis este într-un anumit tip de relaţie cu electoratul, dar “în momentul în care este Traian Băsescu, îl va costa mult”.

    Premierul a spus că nu a avut ocazia să vorbească cu preşedintele de la întoarcerea sa în ţară, dar că vor vorbi.

     

  • Ponta, la PSD: Sunt deja un membru ca domnul Iliescu şi domnul Năstase

    Mă simt foarte bine, sunt deja un membru ca dl. Iliescu şi dl. Năstase, vă daţi seama?!“, a declarat Ponta, întrebat cum se simte ca simplu membru de partid.

    Victor Ponta a subilniat, totodată, că se bucură de sprijinul coaliţiei pentru continuarea guvernării.

    “Am avut şedinţă cu liderii coalţiei, am discutat ce avem de făcut săptămâna aceasta la Guvern şi din punctul meu de vedere există tot sprijinul pentru ca tot programul Guvernului să-l ducem mai departe la îndeplinire”, a arătat Victor Ponta.

    El a adăugat că poziţia Rovanei Plumb ca preşedinte interimar este statutară şi legitimă, iar situaţia retragerii sale din fruntea PSD nu a fost ambiguă, subliniind că partidul trebuie să fie unit.

    “Nu a fost niciun moment nicio problemă ambiguă. Şi Liviu (Dragnea – n.r.), şi toţi ceilalţi, toată lumea, ştiu un singur lucru: că PSD când e unit, câştigă. Dacă nu e unit, pierdem. Şi toată lumea va fi unită. Indiferent de poziţia pe care o ocupăm în PSD, echipa e unită şi mergem înainte”, a susţinut Ponta.

    Premierul Victor Ponta a fost pus sub inculpare, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru, potrivit unor surse judiciare. El şi-a anunţat duminică retragerea din funcţia de preşedinte PSD.

     

     

  • Marian Petrache (PNL): E nevoie foarte urgent ca Ponta să-şi prezinte demisia

    “Tot ce se întâmplă aici nu face decât să confirme poziţia noastră. E nevoie foarte urgent ca domnul Ponta să-şi prezinte demisia. E bine şi pentru ţară, e bine şi pentru lideri şi pentru partid”, a declarat secretarul general al PNL, Marian Petrache, după semnarea petiţei pentru demisia premierului Victor Ponta.

    PNL a iniţiat petiţia naţională ”Semnează-i demisia lui Ponta!” cu scopul de a evidenţia lipsa de legitimitate a actualului prim-ministru.

    Victor Ponta a fost pus sub inclupare, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru.

    Decizia procurorilor a venit după audierea lui Victor Ponta la DNA, în cursul dimineţii de luni. Duminică, invocând necesitatea de a lămuri problemele pe care le are în justiţie, Ponta şi-a anunţat partidul că se retrage de la şefia PSD. Liderii PNL i-au cerut să facă pasul înapoi şi de la guvern şi să îşi prezinte demisia.

    Duminică, Ponta a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al PSD, ca urmare a problemelor pe care le are în justiţie. PNL i-a cerut demisia şi din fruntea Executivului.

  • Iohannis, întrebat despre situaţia lui Ponta: Îmi menţin evaluarea. Vom colabora instituţional

    “Punctul meu de vedere este foarte bine cunoscut încă din 5 iunie. Îmi menţin acea evaluare. (…) Vom colabora instituţional, ca să nu las asta în suspans”, a declarat preşedintele Iohannis, întrebat de ziarişti cum va lucra cu premierul având în vedere că acesta a fost pus sub inculpare, luni, pentru fapte de corupţie.

    Întrebarea i-a fost adresată în cadrul conferinţei de presă comune pe care acesta a susţinut-o cu premierul spaniol Mariano Rajoy. Şeful statului nu a dorit că insiste asupra subiectului, pe motiv că trebuie să ne concentrăm pe relaţia cu Spania.

    Preşedintele Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis fac o vizită oficială în Spania, în perioada 12-14 iulie, la invitaţia majestăţilor lor Regele Filipe al VI-lea şi Regina Letizia, în cadrul căreia şeful statului se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.

  • Victor Ponta este INCULPAT în dosarul lui Şova, procurorii îi pun sechestru pe o parte din avere. Comunicatul DNA

    UPDATE 12:50 – DNA: Ponta nu a fost pus sub control judiciar după inculparea sa în dosarul “Turceni-Rovinari”

    Victor Ponta nu a fost pus sub control judiciar după ce procurorii au pus în mişcare acţiunea penală şi i-au schimbat calitatea din suspect în inculpat în dosarul “Turceni-Rovinari”, anchetatorii luând măsura asigurătorie a sechestrului pe bunuri mobile şi imobile ale premierului.

    COMUNICATUL DNA

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus în mişcare acţiunea penală pe numele premierului Victor Ponta şi i-au schimbat calitatea din suspect în inculpat în dosarul “Turceni-Rovinari”.

    GALERIE FOTO

    Potrivit surselor citate, în acest context, anchetatorii au stabilit luarea măsurii sechestrului asigurător pe o parte din averea lui Ponta. Anchetatorii urmează să identifice bunurile mobile şi imobile ale lui Ponta, respectiv conturi bancare, alte obiecte de valoare sau apartamente, pentru a putea pune sechestru pe o parte a acestora, până la concurenţa sumei constatate ca prejudiciu în dosarul în care este anchetat. Premierul Victor Ponta a fost luni la DNA, fiind citat în dosarul “Turceni-Rovinari”, în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. Victor Ponta a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10.55, premierul sprijinindu-se în cârje.

    Victor Ponta nu a dat o declaraţie luni la DNA, premierul folosindu-se de dreptul la tăcere, au mai spus sursele citate.

    Conform aceloraşi surse, procurorii nu au extins urmărirea penală în cazul lui Ponta pentru alte fapte decât cele care i-au fost aduse la cunoştinţă în 5 iunie.

    Ponta a declarat la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute, că nu a dat declaraţii în dosarul în care este cercetat şi că pentru audieri va reveni în luna august. Premierul a precizat că până atunci ar trebui să fie finalizată expertiza financiar-contabilă care a fost dispusă în dosarul său, fără să precizeze care sunt obiectivele acestei expertize.

    Întrebat dacă demisionează din funcţia de premier, Victor Ponta a spus: “Nu vreţi să facem politică în altă parte, nu la DNA? Ne vedem la partide, la Parlament”.

    În timp ce mergea spre maşina cu care a venit la DNA, Ponta s-a oprit şi le-a reproşat jurnaliştilor că i s-a rupt o cârjă, din cauza îmbulzelii.

    Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor care l-au aşteptat să îl lase să treacă, pentru că vrea să ajungă la DNA. “Vreau să ajung la DNA şi dumneavoastră nu mă lăsaţi, e prima oară când mi se întâmplă aşa ceva”, a mai spus Ponta.

    În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. Faptele de care a fost acuzat sunt din dosarul Turceni – Rovinari şi ar fi fost săvârşite în perioada în care Ponta a fost avocat.

    DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.

    În 14 iunie, când trebuia să meargă la DNA pentru a fi audiat în dosarul Turceni-Rovinari, Ponta s-a internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. După externarea din spital, Ponta a decis să rămână în Turcia şi pentru tratamentul de recuperare, întorcându-se în ţară în 8 iulie, după o absenţă de aproape o lună.

    În perioada în care Ponta a fost plecat din ţară, avocata sa, Loredana Radu, a mers de mai multe ori la DNA pentru a studia dosarul în care primul ministru este urmărit penal.

    Premierul Victor Ponta spunea, când era în Turcia, că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, arătând atunci că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.

    Ponta nu a mers la revenirea în ţară decât la Guvern, în cârje, şi a cerut preşedintelui să ia act de reluarea activităţii sale la Guvern, “având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de prim-ministru”.

    În această perioadă de absenţă a lui Ponta, conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.

    La cinci zile după ce s-a întors în ţară, Ponta a anunţat, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată duminică seara pe Facebook, decizia de “a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere” în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

    Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta era aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.

    “Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)”, se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, preşedintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum şi membrilor BPN, ai CeXN şi Consiliului Naţional al partidului.

    De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, “până la data congresului PSD”, nu va mai candida la nicio funcţie şi va “lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid”.

    “Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant”, se mai spune în mesajul lui Ponta.

    Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.

    Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, “pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”, spun procurorii anticorupţie.

    Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA “Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, “la solicitarea expresă” a acestuia.

    În acelaşi dosar, senatorul Dan Şova este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma “Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexele Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

  • Şeful PSD Cluj: Decizia lui Ponta trebuie respectată. El trebuie să-şi continue mandatul de premier

    Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, afirmă, într-un comunicat de presă transmis duminică seara, după anunţul lui Victor Ponta privind retragerea de la conducerea PSD, că decizia acestuia “trebuie respectată”.

    “Decizia lui Victor Ponta trebuie respectată. Victor Ponta trebuie să-şi continue mandatul de premier, activitatea sa fiind confirmată prin rezultatele bune ale guvernării PSD”, susţine Lăpuşan.

    În comunicat sunt menţionate rezultatele economice înregistrate în timpul guvernării Ponta.

    “În trei ani a reuşit să stabilească un nou model economic prin care s-a respins austeritatea şi a fost stabilit un echilibru între acţiunile pentru creşterea economiei şi crearea de locuri de muncă, susţinând şi măsurile de echitate socială şi de reparaţie faţă de nedreptăţile făcute de guvernele de dreapta”, arată preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

    Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de “a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere” în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

    Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.

    De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi ateste nevinovăţia, “până la data congresului PSD”, nu va mai candida la nicio funcţie şi va “lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid”.

    Congresul extraordinar al PSD poate fi convocat, în situaţii deosebite, de către Consiliul Naţional, Comitetul Executiv, grupurile parlamentare sau cel puţin 16 organizaţii judeţene.

    Potrivit articolului 136 din statutul partidului, Congresul Extraordinar al PSD se convoacă la solicitarea Consiliului Naţional, a Comitetului Executiv Naţional, Grupurilor Parlamentare ale PSD din cele două Camere sau a cel puţin 16 Consilii judeţene ale organizaţiilor PSD.

    Congresul Extraordinar al PSD este alcătuit din delegaţi aleşi de către Conferinţele extraordinare ale organizaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform Normei de reprezentare prevăzută în prezentul Statut.

    Congresul Extraordinar al PSD se convoacă pentru exercitarea atribuţiilor statutare, precum şi pentru următoarele situaţii: în cazul organizării alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale, la termen sau anticipate, pentru pregătirea acestora sau evaluarea rezultatelor; pentru modificarea Statutului PSD sau a Programului Politic al partidului; în situaţii deosebite.