BusinessMagazin

Tag: PIB

  • Băncile sunt presate de BNR să-şi majoreze rezervele de capital pentru a face faţă atât scăderii valorii titlurilor de stat cât şi pierderilor efective care vor veni din criza economică. Şansa băncilor este că acum piaţa imobiliară nu a căzut iar cursul leu/euro nu a crescut

    Deşi suntem în plină criză – explozia preţurilor la energie, inflaţie, dobânzi în creştere, întreruperea unor activităţi economice din cauza preţurilor foarte mari la gaze şi energie electrică, războiul din Ucraina – România va raporta în acest an cel mai mare PIB din istorie – 1.400 miliarde de lei, adică peste 280 miliarde de euro, faţă de 1.181 miliarde de lei, adică 240 miliarde de euro, în 2021.

    Această creştere a PIB, care reprezintă valoare adaugată în economie într-un an şi este cel mai folosit indicator la nivel mondial, care arată puterea unei ţări, este susţinută de creşterea economică de peste 5% în acest an, de inflaţia care măreşte valoarea nominală (inflaţia va depăşi 15 %) şi de stabilitatea ireală a cursului valutar leu/euro (vedeţi ce se întâmplă cu forintul maghiar).

    De asemenea, cifra de afaceri totală a companiilor din economie va depăşi 2.000 de miliarde de lei, peste 400 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie. Anul trecut cifra de afaceri totală din economie a fost de 1.780 miliarde de lei.

    Salariul mediu va ajunge la 4.000 lei net, adică peste 700 de euro, cel mai ridicat nivel din istorie.

    În aceste condiţii băncile din România vor raporta cel mai mare profit din istorie, aproape sau chiar peste 10 miliarde de lei, adică peste 2 miliarde de euro. La jumătatea acestui an profitul net raporat a fost 4,8 miliarde de lei, la active bancare de 664 miliarde lei. In 2021 profitul raportat de cele 34 de bănci a fost de 8,2 miliarde de lei, la active de 640 miliarde de lei. Peste 80% din acest profit este realizat de primele 10 bănci din sistem.

    Dacă anul acesta îl vom încheia în glorie din punct de vedere al statisticii macroeconomice, anul viitor vor începe să vină pierderile cauzate de această criză.

    Nu toate companiile pot face faţa la explozia preţurilor la energie. Nu toate companiile au de unde să acopere creşterea dobânzilor, nu toate firmele pot să facă faţă scăderii consumului care vine din reducerea puterii de cumpărare având în vedere ca salariile nu acoperă creşterea preţurilor, nu toate firmele pot să facă faţă reducerii comenzilor având în vedere recesiunea din Europa, care nimeni nu stie cât va tine.

    De asemenea, nimeni nu stie cât va ţine războiul din Ucraina.

    Pentru a nu se mai confrunta cu situaţia din criza anterioară – România a fost nevoită să ia 20 miliarde de euro de la FMI şi creditori internaţionali pentru a-şi echilibra poziţia externă şi situaţia sistemului bancar care era expus la valută şi la finanţări externe – BNR a început să ceară băncilor să facă rezerve suplimentare de capital pentru a acoperi problemele economice de anul viitor – creşterea dobânzilor, persoanele fizice de abia acum încept să resimtă acest lucru, creşterea creditelor neperformante, pierderea de joburi şi somajul, etc.

    Chiar dacă băncile vor raporta cel mai mare profit, ele sunt lovite în plin de scăderea valorii titlurilor de stat româneşti aflate în portofoliul lor din cauza creşterii dobânzilor.

    Sistemul bancar românesc are cea mai mare expunere pe titluri de stat dintre toate ţările UE, 20% din active, o expunerea la limita maximă, ceea ce îngreunează situaţia finanţării deficitului de stat şi a datoriei publice.

    Iar scăderea valorii tilurilor de stat trebuie acoperită de către bănci din capital, avand in vedere că discuţiile cu auditorii privind clasificarea acestor titluri nu le-a fost favorabilă băncilor.

    Băncile sau o parte dintre ele ar fi vrut să reclasifice titlurile de stat deţinute, din poziţia libere la trazactionare, în poziţia de deţinere până la scadenţă (hold to maturity), ceea ce nu ar fi implicat marcarea unor pierderi de valoare acum. Auditorii nu au fost de acord cu acest lucru aşa că băncile trebuie să acopere pierderile înregistrate acum.

    În aceste condiţii, băncile trebuie să-şi majoreze/întărească capitalul prin toate formele: limitarea acordării de dividende, transformarea unor depozite sau linii de finanţare de la acţionari în capital sau vânzarea de obligaţiuni care pot fi transformate în capital dace este nevoie (toate MREL).

    Banca Transilvania, cea mai mare de pe piaţă si care are cea mai mare expunere pe titluri de stat, a aprobat un program de vânzare de obligaţiuni de tip capital în valoare de 4,4 miliarde de lei, adica 900 milioane de euro. In noiembrie, Banca Transilvania trebuie să iasă la vânzare cu prima tranşă de astfel de obligaţiuni, în valută sau în lei, iar piaţa aşteaptă să vadă care va fi dobânda, având în vedere că peste tot dobânzile cresc iar riscul, inclusiv riscul de ţară al României, este în creştere.

    BCR, a doua bancă din piaţă, a vândut la începutul lunii octombrie o serie de obligaţiuni de tip MREL în valoare de 334 mililoane de lei, pe 6 ani, la o dobândă de 9,58% pe an.

    Raiffeisen a vândut obligatiuni 325 milioane de lei, pe 5 ani, pentru care plăteşte o dobândă de 9,4%.

    CEC Bank se pregăteşte să iasă în piaţă cu acest tip de obligaţiuni pentru întărirea capitalului.

    Toate băncile au nevoie de capital suplimentar, fie direct de la acţionar, fie din piaţă pentru acoperirea pierderilor din titlurile de stat şi pentru majorarea rezervelor de capital pentru a face faţă pierderilor care vor veni la anul, şi în anii următori.

    Nu se poate să nu ai pierderi în criză, chiar dacă o parte din portofoliul de credite este garantat de stat prin programele guvernamentale- cum ar fi IMM Invest.

    Şansa acestei crize, cel puţin până acum, pentru bănci este ca nu s-a prăbuşit piaţa imobiliară şi a nu a explodat cursul valuar leu/euro ca în criză.

    În urmă cu un deceniu, preţurile de pe piaţa imobiliară s-au prăbuşit într-un an – 50% la apartamente şi 80-90% la terenuri, ceea ce le-a lovit în plin pe bănci. Garanţiile depuse pentru creditele imobiliare acordate au sărit în aer iar băncile s-au trezit cu pierderi foarte mari, care s-au întins ani de zile.

    Acum piaţa imobiliară rezistă destul de bine iar băncile au noroc ca preţurile nu au scăzut, ceea ce le permite să nu facă provizioane din reevaluări. În multe cazuri evaluările sunt mult mai mari faţă de momentul acordării creditelor pentru că preturile au crescut între timp.

    Este important ca băncile să aibă o poziţie solidă, lichidă şi solvabilă pentru a putea prelua şi gestiona pierderile care vor veni, fie cele de pe hârtie din scăderea valorii titlurilor de stat, fie cele care vor fi efective atunci când creditele vor sări în aer.

    Ironic, faptul că ponderea sistemului bancar este destul de redusă în timp, sub 50%, le permite băncilor să gestioneze mai bine situaţia şi să nu întrerupă finanţarea dacă lucrurile scapă de sub control.

    Neavând o piaţă de capital bine dezvoltată, companiile, persoanele fizice, nu au alte surse de finanţare decât sistemul bancar.

    Chiar şi statul se bazează cel mai mult pe băncile din România pentru acoperirea deficitului bugetar şi a datorie publice, dar de multe ori aceasta reprezintă o vulnerabilitate, atât pentru bănci, ca în cazul actual când au crescut dobânzile şi a scăzut valoarea titlurilor de stat, cât şi pentru Ministerul Finanţelor care trebuie să facă rost de bani, şi nu puţini, peste 25 miliarde de euro în fiecare an.

     

     

  • La fel ca în Germania, creşterea salariului minim trebuie să devină o politică de stat şi ar fi trebuit să aibă loc de la 1 octombrie, nu de la 1 ianuarie, pentru a proteja forţa de muncă din România în faţa presiunii tuturor statelor occidentale de a atrage angajaţi

    De la 1 octombrie, Germania majorează salariul minim pe economie de la 10,45 euro/oră, adică 1.621 de euro brut pe lună, la 12 euro/oră, adică 2.016 euro brut pe lună. Asta înseamnă o creştere de 15% practic peste noapte, ceea ce, până nu demult, era de neconceput în Germania, unde creşterile salariale erau de 2-3% pe an.

    Germania, cea mai puternică economie a Europei, se confruntă cu un deficit de forţă de muncă, la fel ca toate marile economii. În urmă cu 50 de ani nemţii au deschis piaţa muncii către turci, iar acum practic au piaţa deschisă pentru toată lumea.

    Creşterea salariului minim a devenit cea mai bună arma pentru a atrage forţă de muncă, în condiţiile în care toate ţările europene se luptă pentru fiecare angajat. Imigranţii sunt de obicei plătiţi cu salariul minim pe economie, şi doar cei care au specializări, cum ar fi medicii sau IT-iştii, de exemplu, pot obţine salarii mai mari.

    Guvernul social-democrat Scholtz nu mai ţine cont de productivitate, ci încearcă să-şi protejeze forţa de muncă în faţa inflaţiei, în faţa globalizării care permite mişcarea liberă a oamenilor şi mai ales în faţa viitorului când Germania, alături de Japonia, se va confrunta cu un val mare de pensionari, flux care trebuie susţinut de oameni activi. Toată lumea se grăbeşte să introducă roboţi şi aplicaţii, dar cine plăteşte taxele din care să plătească pensiile?

    În România, cele două partide – PSD şi PNL, care formează guvernul Ciucă, încă mai discută pe tema salariului minim pe economie de anul viitor.

    Prima propunere de la 1 ianuarie, de a creşte salariul minim de la 2.550 de lei brut la 3.000 de lei brut, adică de la 1.524 de lei net la 1.780 de lei net, ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 octombrie pentru a ţine pasul cu nemţii, care încearcă să aspire salariaţi din toate colţurile lumii. Nici nu mai contează naţionalitatea.

    Cea mai bună decizie economică care s-a luat în România în ultimul deceniu a fost creşterea salariului minim într-un ritm accelerat, poate prea puţin accelerat.

    La 1 ianuarie 2012 salariul minim a fost de 700 de lei brut, adică 530 de lei net, adică 120 de euro. După 10 ani, salariul minim a ajuns la 2.550 de lei brut, adică 1.524 de lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 187%. În euro, salariul a crescut de la 120 de euro la 310 euro, adică cu aproape 160%.

    Salariul mediu net a crescut de la 1.507 lei net în 2012, la 3.975 lei net, adică avem o creştere de 163%. În euro salariul mediu net a crescut de la 342 de euro, la 805 euro în acest moment, adică o majorare de 135% în euro.

    PIB-ul, care reprezintă valoarea adăugată în economie într-un an, a crescut de la 596 de miliarde de lei în 2012 la 1.372 miliarde de lei, estimat pentru acest an, adică avem o creştere de 130% într-un deceniu. În euro, PIB-ul creşte de la 135 de miliarde de euro la 280 de miliarde de euro, adică o creştere de 107%.

    În ciuda crizei, statistic România va înregistra în acest an cel mai mare PIB din istorie.

    Creşterea salariului minim pe economie a fost şi este criticată de către economişti şi de către organizaţiile patronale ale companiilor private, care consideră acest lucru ca fiind o intervenţie a statului în economie şi mai ales în relaţia dintre firme şi angajaţi. Mai mult decât atât, despre creşterea salariului minim din economie din ultimul deceniu din România s-a spus că nu are o bază legată de productivitate, ci este o creştere din pix.

    Din fericire, creşterea salariului minim a fost cea mai bună decizie economică luată de guvernele care s-au perindat pe la palatul Victoria fie conduse de PNL, fie conduse de PSD, pentru că au contribuit la creşterea PIB, la creşterea consumului, la îmbunătăţirea cât de cât a nivelului de trai şi la o anumită protecţie a salariaţilor fără putere de negociere în faţa firmelor.

    Conform datelor statistice, în acest moment o treime din forţa de muncă din România, de 5 milioane de salariaţi, este plătită, este legată de salariul minim, adică 1,2 milioane de oameni se uită în fiecare an la decizia guvernului.

    Cei care fac recrutare pe piaţa muncii spun că în realitate salariul minim de 1.524 de lei net în mână este doar în acte, pentru că în realitate angajaţii câştigă mult mai mult fie prin bani la negru, fie prin diverse bonusuri, începând de la numărul de prezenţe la muncă până la performanţă.

    În continuare România are o piaţă gri şi neagră a forţei de muncă pentru că impozitul pe muncă este ridicat. Chiar dacă impozitul pe venit este de numai 10%, impozitul pe asigurări sociale şi pe sănătate de 35% este mult prea mare.

    România are taxe pe companii scăzute, dar are taxele pe muncă ridicate. Şi de aceea multe firme, în special cele româneşti, încearcă să se descurce prin plata unui salariu minim cu tot cu taxe, iar restul banilor să fie la plic.

    De la 1 ianuarie, o primă propunere ar fi ca salariul minim să crească la 3.000 de lei brut, adică 1.780 de lei net, dar mai există o propunere a PSD ca o parte din creştere, adică 250 de lei brut să nu fie taxată, astfel încât salariul net, per total, să ajungă la 1.850 de lei, adică 375 de euro.

    România a avut o masă salarială totală de 91 de miliarde de euro în anul 2021, adică 38% din PIB. În ţările occidentale masa salarială ajunge chiar şi la 60% din PIB.

    În ciuda percepţiei pe care noi o avem despre starea economiei, mai ales în situaţia de astăzi cu explozia preţurilor la energie şi creşterea inflaţiei, economia poate să crească susţinut în următorii ani, ceea ce ar permite şi o majorare salarială mai alertă. Asta bineînţeles dacă măcar jumătate din banii din PNRR şi din noul ciclu european, care înseamnă aproape 100 de miliarde de euro, s-ar lua nu integral, ci numai în proporţie de 50%.

    Creşterea salariului minim care să antreneze creşterea tuturor salariilor trebuie să fie o politică de stat, în încercarea de a proteja forţa de muncă, care devine din ce în ce mai rară peste tot în lume, şi mai ales în Europa. Toate statele încearcă să-şi protejeze forţa de muncă cu orice preţ – unde s-a mai văzut ca nemţii să crească salariul minim „din pix“ cu 15%! – iar acest lucru va deveni din ce în ce mai prezent în noul context de inflaţie şi de scădere a puterii de cumpărare. Productivitatea muncii va trece pe planul trei.

    Dacă cei de la Palatul Victoria, adică PNL şi PSD, care au 60% din voturi şi care vor să mai guverneze încă patru ani după alegerile din 2024, nu vor veni cu un plan mai accelerat de creştere a salariului minim, nu vor putea să ţină pasul nu cu aşteptările românilor, ci cu ceea ce se va întâmpla în lumea occidentală.

    În euro, datorită stabilităţii cursului valutar din ultimul deceniu, care a crescut cu numai 12%, salariul minim şi salariul mediu au înregistrat o creştere consistentă.

    România trebuie să ajungă mult mai rapid la un salariu mediu de 1.000 de euro net, faţă de 800 de euro acum, şi la un salariu minim de cel puţin 500 de euro net, faţă de 310 euro acum. Asta pentru a ne proteja cât de cât forţa de muncă.

  • De la căderea comunismului PIB-ul României a crescut de 7 ori în 32 de ani, nivelul de trai a crescut, dar în aceeaşi vreme 4 milioane de români trăiesc în afara graniţelor şi populaţia a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la 19 milioane în 2022

    ♦ Mihail Gorbaciov, personaj-cheie în căderea comunismului din estul Europei şi destrămarea Uniunii Sovietice, a murit, marţi, la vârsta de 91 de ani.

    În iunie 1987, cu mai bine de patru ani înainte de căderea Uniunii Sovietice, preşedintele american Ronald Reagan, în cadrul unui discurs în Berlin, i s-a adresat liderului sovietic Mihail Gorbaciov: „Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!“. Trei ani mai târziu, Gorbaciov deschidea calea reunificării Germaniei, iar astăzi Germania este motorul economiei europene, cu un sfert din PIB-ul Uniunii Europene.

    Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a murit, marţi, la vârsta de 91 de ani într-un spital din Moscova în care era internat. El este considerat cel care a pus capăt Războiului Rece, după ce a încheiat un acord de dezarmare cu SUA, dar şi cel care a adus căderea Uniunii Sovietice. A promovat politicile cunoscute ca glasnost şi perestroika, care au însemnat, printre altele, şi o introducere rudimentară a economiei de piaţă în Uniunea Sovietică.

    Ca urmare a politicilor lui Gorbaciov, revoluţiile din 1989, inclusiv Revoluţia Română, nu au mai fost înăbuşite de URSS, cum au fost cea ungară din 1956 sau cehoslovacă din 1968, cunoscută ca Primăvara de la Praga. Prin urmare, a fost posibilă şi căderea dictaturii din România.

    Consecinţă a trecerii de la economia planificată la economia de piaţă, PIB-ul României a crescut de 7 ori, de la 36 mld. de euro (echivalent în preţuri curente, pentru că moneda euro nu exista la vremea respectivă) în 1990 la un PIB de 240 de mld. de euro în 2021. Cu toate acestea, dacă în 1990 România avea o populaţie de 23 de milioane de oameni, în 2022 mai are 19, iar 4 milioane de români trăiesc în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie.

    „Primul avantaj al unei economii de piaţă în faţa economiei planificate este alocarea mult mai bună a resurselor. Sistemul socialist a dat greş peste tot, inclusiv în China, care are o formă capitalistă de organizare a proprietăţii. Nicăieri în lume nu a funcţionat modelul socialist“, comentează Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele asociaţiei analiştilor financiari CFA România.

    E drept însă, economia a avut nevoie de o perioadă de tranziţie de circa 10 ani, înainte să înceapă urcuşul. În 1992, PIB-ul Românei în termeni nominali scăzuse la 15 mld. de euro, la mai puţin de jumătate faţă de 1990. De abia în 2000 a crescut peste nivelul din 1990 şi  de atunci a crescut constant, până la criza din 2008-2009.

    Anii 2000 au reprezentat o bornă importantă pentru economia României, odată cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, care era de neimaginat cu doar 10 ani în urmă. Deşi în urma altor ţări din fostul bloc comunist precum Polonia sau Ungaria, investiţiile străine au început să îşi facă loc în România şi acest lucru s-a văzut în creşterea economică.

    „Faptul că ne-am setat că ţintă să intrăm în Uniunea Europeană a ajutat enorm. Am intrat în 2007, dar până atunci am avut un  proces de negociere şi adaptare a economiei la economia de piaţă, forţaţi de negocierile de aderare. NATO a adus securitate, Uniunea Europeană organizare economică“, mai spune Codirlaşu.

     

    Cine a fost Mihail Gorbaciov, considerat omul care a încheiat Războiul Rece, dar şi cel care a adus prăbuşirea Uniunii Sovietice

    ► Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut la 2 martie 1931 în Stavropol, URSS), oficial sovietic, a fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991 şi preşedinte al Uniunii Sovietice.

    ► În 1952 a intrat la facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moscova şi a devenit membru al Partidului Comunist. A absolvit în 1955.

    ► În 1987-1988 a iniţiat reforme mai profunde ale sistemului economic şi politic sovietic. Sub noile sale politici glasnost („deschidere“) şi perestroika („restructurare“), au fost întreprinse primele încercări modeste de democratizare a sistemului politic sovietic. Sub perestroika, unele mecanisme limitate de piaţă liberă au început să fie, de asemenea, introduse în economia sovietică.

    ► În vara lui 1990, el a fost de acord cu reunificarea Republicii Democrate Germane (RDG) cu Germania Federală.

    ► În 25 decembrie 1991, Gorbaciov a demisionat de la preşedinţia Uniunii Sovietice, care a încetat să mai existe în aceeaşi zi.

     

  • Românii preferă cash-ul. Numerarul în circulaţie a depăşit în iulie 100 mld. lei, un nou record. În economie au intrat cash 6 mld. lei în ultimul an, în termeni nominali

    ♦ Ritmul anual de creştere a numerarului, de 6,5%, a fost în iulie mult sub rata anuală a inflaţiei, de 15%, după ce în anii anteriori viteza numerarului depăşea creşterea inflaţiei.

    Cash-ul din economie a continuat ascensiunea şi a depăşit în luna iulie pragul de 100 mld. lei, un nou maxim istoric, după o creştere cu 6,5% faţă de valoarea din iulie 2021, după cum reiese din datele centralizate de Banca Naţională.

    În termeni nominali, aproximativ 6,1 mld. lei au intrat în economie în ultimul an. Comparativ cu valoarea din decembrie 2021, în iulie 2022 numerarul a crescut cu 4,5 mld. lei, respectiv cu 4,7%.

    Dacă analizăm nivelul numerarului în raport cu volumul depozitelor în lei ale populaţiei, observăm că numerarul în circulaţie reprezenta în iulie 2022 mai mult de jumătate, respectiv 63%. Dacă luăm în calcul atât depozitele populaţiei în lei, cât şi pe cele în euro, numerarul este de aproximativ trei ori mai mic. Ponderea numerarului în PIB a urcat de la circa 4,5% în 2008 la aproximativ 8,5% din PIB în ultimii ani.

    Ritmul anual de creştere a numerarului, de 6,5%, a fost în iulie mult sub rata inflaţiei, care a ajuns la 15%, după ce a închis anul 2021 la 8,2%, iar în 2020 a oscilat în jurul a 2-3%.

    Privind retrospectiv, la sfârşitul anului 2021 numerarul în circulaţie depăşea 96,1 mld. lei, un nivel apropiat de vârful din noiembrie, după o creştere cu 9% faţă de valoarea din decembrie 2020. În termeni nominali, circa 7,9 mld. lei au ajuns în economie în tot anul 2021.

    Preferinţa pentru lichiditate este, în general, specifică perioadelor de criză.

    În 2020, 2021 şi primele şapte luni din 2022, cash-ul a atins maxim după maxim, tendinţa fiind de accelerare a ritmului de creştere. Comparativ cu 2008, când primele semne ale crizei economice mondiale precedente îşi făceau simţită prezenţa pe piaţa locală, cash-ul din economie a ajuns la un nivel de circa 4 ori mai mare.

    În ultimul deceniu, numerarul din circulaţie a înregistrat preponderent creşteri anuale de două cifre, cu doar câteva excepţii în perioada de criză. Nivelul banilor existenţi în economie a crescut accelerat între anii 2004 şi 2008, perioada de boom al economiei, când şi activitatea de creditare creştea spectaculos.

    Practic, cele mai mari creşteri anuale ale numerarului în circulaţie s-au înregistrat în anii 2004-2008, când cash-ul din economia reală urca cu 30-50% pe an. Ulterior, numerarul aflat în circulaţie a înregistrat o scădere de 5% în 2009, când populaţia a început să economisească mai mult pe fondul unui sentiment de prudenţă, pentru ca în 2010 şi 2011 să revină la creşteri de două cifre.

    Volumul ridicat al numerarului în circulaţie evidenţiază că preferinţa majorităţii românilor pentru plăţile cu bani lichizi în detrimentul mijloacelor moderne de plată încă se menţine, continuând tendinţa de a retrage banii de la bancomate în ziua de salariu.

    Economia este practic în continuare dependentă de cash, chiar dacă şi tranzacţiile cu carduri au crescut în această perioadă. Cash-ul favorizează direct economia subterană.

    Principalii factori care au stimulat creşterea numerarului în circulaţie de-a lungul anilor au fost creşterea consumului, nivelul redus de educaţie financiară, veniturile reduse ale românilor, dar şi absenţa unor soluţii alternative de plată în sectorul public, după cum au explicat unii analişti.

  • Până unde se poate întinde coarda? Băncile din România au cea mai mare expunere pe împrumuturi de stat din regiune şi din UE, dar guvernul are în continuare nevoie de sume mari de bani. „Dacă te îndatorezi pentru a plăti salarii, pensii în zona bugetară sau chiar pentru a plăti datorii mai vechi, este extrem de păgubos“

    Cu un deficit estimat la aproape 80 de miliarde de lei în 2022, în acest moment, guvernul are nevoie ca de aer de acces la finanţare. Una dintre resursele cele mai importante, finanţarea bancară, este la cel mai mare nivel din regiune şi din Uniunea Europeană. 

    ♦ Greul începe din a doua parte a anului, pentru că programarea bugetară actuală prevede un deficit de 77 de miliarde de lei.

    Cu un deficit estimat la aproape 80 de miliarde de lei în 2022, în acest moment, guvernul are nevoie ca de aer de acces la finanţare. Una dintre resursele cele mai importante, finanţarea bancară, este la cel mai mare nivel din regiune şi din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Băncii Centrale Europene (BCE), expunerea sistemului bancar pe administraţia publică este de 25% în România, cu mult mai mare decât media europeană de 8%.

    „Ponderea administraţiei publice în total active este cea mai ridicată în România – 25% din PIB – dintre toate ţările din zona noastră şi incomparabil mai mare faţă de UE şi faţă de zona euro. Mă refer la datoria publică din bilanţurile băncilor. Singurele două ţări care sunt mai aproape sunt Polonia şi Ungaria. Sectorul bancar are o expunere mult prea mare pe datoria publică din România. Spaţiul pentru creşterea datoriei în sistemul bancar este mic şi băncile au deja pierderi contabile din cauza marcării la piaţă ca urmare a creşterii dobânzilor“, a spus, la ZF Bankers Summit 2022, Eugen Rădulescu, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR).

    Spre comparaţie, băncile din zona euro au în bilanţuri datorie acordată statelor de doar 6%, în vreme ce în Bulgaria procentul este de 11%, iar în Cehia de 18%. Expunerea băncilor pe împrumuturi publice în Ungaria este de 18%, iar în Polonia de 21%.

    În aprilie 2022, cele mai recente date publice, datoria publică a României era de 603 miliarde de lei, un plus de 26 de miliarde de lei faţă de începutul anului. La 6 luni din 2022, potrivit execuţiei bugetului general consolidat, deficitul bugetar era de aproape 24 de miliarde de lei, iar dobânzile plătite erau de 13 mld. lei. Greul începe din a doua parte a anului, pentru că programarea bugetară actuală – urmează ca săptămâna aceasta să fie publicat proiectul de rectificare bugetară – prevede un deficit de 77 mld. lei. În consecinţă, doar pentru a acoperi deficitul, fără a mai discuta de rostogolirea datoriei vechi, în a doua jumătate a anului, guvernul trebuie să se împrumute de pe piaţa internă şi externă de cel puţin 53 mld. lei, adică peste 10 mld. euro.

    Momentan, chiar şi la dobânzi mari – randamentul titlurilor de stat cu maturitate la 10 ani, barometrul pentru costul de finanţare a unui stat, este de peste 8% – analiştii financiari sunt de părere că România nu are probleme de finanţare.

    Uniunea Europeană spune că nivelul maxim de îndatorare publică, ca pondere în Produsul Intern Brut, este de 60%. România a reuşit să se menţină la sub 50% din PIB, dar nu datorită menţinerii sau scăderii datoriei publice în termeni nominali, ci pe fondul creşterii PIB. Cu toate acestea, chiar dacă nivelul de îndatorare a ţării ca pondere în PIB nu este la nivel de avarie, pieţele financiare se uită şi la alte aspecte, cum ar fi dimensiunea şi evoluţia deficitelor gemene ذ deficitul bugetar şi deficitul de cont curent.

    „Economiştii nu se uită doar la dimensiunea datoriei, care evident că este relevantă, dar şi la sustenabilitatea datoriei suverane a unei ţări. Avem exemple în economia internaţională de ţări cu o datorie de peste 200% din PIB, precum Japonia, care continuă să ramburseze. Acolo sunt şi anumite particularităţi, dar au o economie sănătoasa la exporturi. Alte ţări au avut probleme, au avut sincope, au fost aproape de default la valori de 20% – 30% ale acestui indicator. Deci nu este atât de important cât de mare e datoria, ci cât este de sustenabilă, adică dacă poate fi rambursată atât datoria, cât şi dobânzile aferente serviciului datoriei externe“, spune Liviu Deceanu, profesor universitar de economie la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.

    Contează ce faci cu banii împrumutaţi, adaugă el: „Dacă te îndatorezi pentru a plăti salarii, pensii, în zona bugetară sau chiar pentru a plăti datorii mai vechi, este extrem de păgubos. Dacă te îndatorezi pentru investiţii, pentru transfer de tehnologie, know-how, rezultatele pot să fie pe măsură şi sustenabilitatea să aibă de câştigat.“

  • Consiliul Fiscal, despre rectificarea bugetară: Faţă de ţintele de venituri asumate de Guvern va fi înregistrat probabil un gol de circa 9 mld. lei, respectiv 0,66% din PIB. Deficitul bugetar plauzibil de a fi atins este de 7% din PIB, nu 5,84%

    Consiliul Fiscal consideră că, raportat la ţintele de venituri asumate de Guvern în proiectul de rectificare bugetară, va fi înregistrat un gol de circa 9 mld. lei, reprezentând circa 0,66% din PIB, se arată în opinia publicată joi.

    De asemenea, pe partea de cheltuieli bugetare rectificarea aduce o majorare de proporţii, comparativ cu proiectul de buget, determinată în principal de suplimentarea cheltuielilor cu asistenţa socială, alte transferuri şi dobânzi.

    Pe partea de cheltuieli bugetare,  Consiliul Fiscal vede o subdimensionare de 6,2 mld. lei, adică 0,45% din PIB, în ipoteza în care datele trimise de Ministerul de Finanţe privind impactul măsurilor din sectorul energetic este cel estimat prin proiectul de rectificare.

    Analizând modificările operate de proiectul de rectificare bugetară la nivelul principalelor agregate de venituri şi cheltuieli, Consiliul Fiscal apreciază ca deficitul bugetar plauzibil de a fi atins, în metodologie cash, s-ar situa la circa 7% din PIB (faţă de 5,84% din PIB în proiecţia bugetară rectificată).

    ”Trebuie spus însă că acest deficit consideră venituri obţinute din suprataxare de peste 12,8 mld. lei şi cheltuieli totale către furnizorii de energie de aproximativ 7,4 mld. lei (aşa cum sunt prevăzute în rectificare)”, se arată în opinie.

     

    Proiectul primei rectificări bugetare prevede o majorare nominală substanţială – fără precedent în istoria rectificărilor evaluate de CF din 2010 până în prezent – atât a veniturilor (+31,7 mld. lei, reprezentând +7,2%), cât şi a cheltuielilor bugetare totale (+34,9 mld. lei, reprezentând +6,8%), deficitul bugetului general consolidat situându-se cu 3,2 mld. lei peste ţinta iniţială.

    Exprimat ca procent în PIB, nivelul proiectat al deficitului este de 5,84%, identic celui din construcţia bugetară iniţială, pe fondul majorării proiecţiei PIB-ului nominal cu 55,2 mld. lei. 

    Potrivit Consiliului Fiscal, revizuirea de amploare a veniturilor bugetare are două surse principale:  revizuirea ascendentă a dinamicii PIB nominal (pe fondul inflaţiei ridicate, proiecţia deflatorului PIB fiind majorată de la 5,8% la 12,2%) şi  încasările suplimentare din suprataxarea producătorilor de energie electrică şi gaze naturale.

    ”Dacă există o subdimensionare a impactului cheltuielilor privind schema de compensare în energie, ceea ce este probabil, deficitul ar creşte, inevitabil, în mod considerabil. Şi evoluţii de preţ nefavorabile pe pieţe vor pune presiune în plus pe buget. Această subdimensionare a cheltuielilor cu schema de compensare în energie creează un risc major pentru buget şi consolidarea fiscală”.

    Consiliul Fiscal consideră că resursele europene din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) şi CFM (Cadrul Financiar Multianual) reprezintă singura forţă contra-ciclică ce poate contracara efectele contracţioniste ale consolidării fiscale. Absorbţia într-o proporţie cât mai mare a acestor resurse financiare, atât nerambursabile, cât şi rambursabile, este vitală pentru România, având în vedere starea bugetului public şi vulnerabilităţile balanţei externe, mediul internaţional extrem de nefavorabil.

  • Datoria publică a României a crescut pentru prima dată la 50% din PIB ajungând la 614,3 miliarde de lei, din care 336 miliarde lei este datoria în valută

    Datoria publică a României, în lei şi valută, administrată de Minisetrul Finanţelor, a crescut în mai 2022 la la 614,3 miliarde de lei, adică 50% din PIB.

    La finalul lui 2019, îniante de criza COVID şi criza actuală, datoria publică era de 373 miliarde de lei, adică 35,3% din PIB.

    În doi ani de pandemie, datoria publică a crescut cu 204 miliarde de lei (anii 2020 şi 2021), iar de la începutul acestui an, datoria publică a crescut cu 37,2 miliarde de lei.

    Din totalitatea datoriei publice actuale de 614 miliarde de lei, datoria în lei este de 276 miliarde de lei, iar datoria în valută este de 336 miliarde de lei, din care datoria în euro este de 281 miliarde de lei, echivaletul a 56,8 miliarde de euro, iar datoria în dolari este de 54 miliarde de lei, adică 11 miliarde de dolari.

    Cea mai mare parte a datoriei este pe termen mediu şi lung, adică 578 de miliarde de lei, iar pe termen scurt datoria este de 19 miliarde de lei.

    Datoria publică a crescut accelerat în ultimii ani din cauza majorării deficitului bugetar, de la 4% din PIB, la 8% din PIB.

    De la începutul anului, datoria publică este sub presiune ca urmare a creşterii dobânzilor, care practic s-au triplat faţă de acum un an.

    Ministerul Finanţelor se împrumută acum la 7,8%, după ce în urmă cu o lună dobânzile ajuseseră chiar şi la 9,3%.

    Dacă datoria publică se apropie de 60% din PIB, România intră pe o listă roşie.

     

    Sursa tabel: mfinante.gov.ro

     

  • Masa salarială a ajuns la un nivel-record de 91 mld. euro în 2021, dar ca pondere în PIB este tot sub 40%. În statele dezvoltate, salariile „cântăresc“ peste 50% din PIB

    Masa salarială din România, indi­ca­torul format din totalitatea  sala­riilor, a taxelor şi a contribuţiilor afe­rente acestora, a ajuns la un nivel-record de peste 91 mld. euro în 2021, în creştere cu aproape 5 mld. euro faţă de anul 2020. Faţă de acum un deceniu, masa salarială din România s-a dublat, arată datele Eurostat, bi­roul de statistică al UE.

    „Ca să folosesc teoria economică, valoarea adăugată din economie se împarte între capital şi muncă, în funcţie de cât de mare e cererea pentru fiecare din aceste componente. Şi, la noi, întrucât avem mare nevoie de capital, a predominat în ultimele decenii situaţia aceasta în care capitalul a luat o parte mai mare din valoarea adăugată din economie. Dar părerea mea este că situaţia se va schimba în scurtă vreme, deoarece tot vorbim de penurie pe piaţa de muncă, am început să aducem lucrători din străinătate din ce în ce mai mulţi şi există şi nişte nepotriviri în legătură cu structura ofertei şi a cererii de forţă de muncă“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

    Raportată la PIB, masa salarială din România a reprezentat anul trecut 37,9% din PIB, cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, având în vedere că în anii anteriori reprezenta peste 38-39% din PIB.

     

  • Masa salarială a ajuns la un nivel-record de 91 mld. euro în 2021, dar ca pondere în PIB este tot sub 40%. În statele dezvoltate, salariile „cântăresc“ peste 50% din PIB

    ♦ Masa salarială a ajuns în 2021 la un nivel-record în valoare absolută: 91 de miliarde de euro, în creştere cu aproape 5 miliarde de euro faţă de anul 2020 ♦ Ca pondere în PIB, masa salarială din România a fost de 37,9% în 2021, sub nivelul din 2020 (39,5%) ♦ În Germania, masa salarială este echivalentul a 53% din PIB.

    Masa salarială din România, indicatorul format din totalitatea  salariilor, a taxelor şi a contribuţiilor aferente acestora, a ajuns la un nivel-record de peste 91 de miliarde de euro în 2021, în creştere cu aproape 5 miliarde de euro faţă de anul 2020. Faţă de acum un deceniu, masa salarială din România s-a dublat, arată datele Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

    „Ca să folosesc teoria economică, valoarea adăugată din economie se împarte între capital şi muncă, în funcţie de cât de mare e cererea pentru fiecare din aceste componente. Şi, la noi, întrucât avem mare nevoie de capital, a predominat în ultimele decenii situaţia aceasta în care capitalul a luat o parte mai mare din valoarea adăugată din economie. Dar părerea mea este că situaţia se va schimba în scurtă vreme, deoarece tot vorbim de penurie pe piaţa de muncă, am început să aducem lucrători din străinătate din ce în ce mai mulţi şi există şi nişte nepotriviri în legătură cu structura ofertei şi a cererii de forţă de muncă“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

    Creşterea salariului minim pe economie, creşterea salariilor din sectorul bugetar, majorările salariale făcute în sectorul privat pentru atragerea de candidaţi pe o piaţă cu deficit, dar şi diversificarea pachetelor de beneficii oferite angajaţilor au fost printre factorii care au condus la creşterile de salarii din ultimii ani.

    De altfel, un sfert din masa salarială este reprezentată de cheltuielile cu salariile celor 1,2 milioane de bugetari, care au fost echivalentul a 9,4% din PIB în 2021, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

    Raportată la PIB, masa salarială din România a reprezentat anul trecut 37,9% din PIB, cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, având în vedere că în anii anteriori reprezenta peste 38-39% din PIB. Spre comparaţie, media Uniunii Europene indică un nivel al masei salariale care reprezintă 47,7% din PIB, cu aproape zece puncte procentuale mai mult decât nivelul înregistrat anul trecut în România.

    „Cred că în România în primul rând şi în general în Europa în momentul de faţă este o situaţie de aşa natură încât ponderea muncii în valoarea adăugată, respectiv ponderea salariilor în valoarea adăugată, o să crească. Şi probabil că mai este şi o anumită distorsiune creată în datele statistice, deoarece la noi sunt foarte multe persoane care îşi obţin veniturile care sunt de fapt venituri din muncă sub alte forme, vorbim aici de tot ce înseamnă PFA-uri, tot ce înseamă dividende de la mici mici firme care sunt, de fapt, o şmecherie fiscală pentru a optimiza impozitarea. Dar, în realitate, ele probabil că ar trebui să fie trecute ca salarii“, a mai spus Aurelian Dochia. Germania este statul european cu cea mai mare pondere a masei salariale raportată la PIB: 53,2%. Pe următoarele locuri în top se află Slovenia (unde masa salarială este 51,7% din PIB), Franţa (51,3% din PIB), Danemarca (51,1% din PIB) şi Austria (50,3% din PIB).

    La polul opus se află Irlanda (cu o masă salarială care reprezintă 26,1% din PIB), Grecia (36,6% din PIB), România (37,9% din PIB), Polonia (38,7% din PIB) şi Ungaria (40,2% din PIB).

    „Sunt aproape sigur că masa salarială din România este mai mare, dar nu spun că veniturile din muncă realizate prin PFA-uri sau prin microîntreprinderi reprezintă singura explicaţie. Sunt mai mulţi factori. Poate că şi schimbările care se fac acum în materie de fiscalitate ar putea să contribuie la aducerea unei părţi din salarii către eticheta statistică corectă“, a mai spus Aurelian Dochia.

  • Este sau nu este Bucureştiul subvenţionat de bugetul de stat? Sau Bucureştiul subvenţionează statul? Cine pe cine „ţine în spate“ până la urmă?

    Cel mai bogat oraş al României, cel mai productiv şi cu un PIB per locuitor chiar peste al altor capitale europene precum Helsinki, Lisabona sau Budapesta, „trăieşte“, zic unii, din subvenţii după ce zeci de ani investiţiile majore au fost amânate. Dar un tren de metrou – compania Metrorex este în administraţia Ministerului Transporturilor, deci subvenţionată de guvern – ajunge în staţie o dată la 15 -20 de minute. Tramvaiul 5 (fosta linie 605) care leagă centru oraşului de „Manhatannul“ României, cartierul Pipera, vine o dată la 30 de minute, vagoanele au 30-40 de ani vechime, iar pe vară, căldura te usucă.

    România are un PIB de 250 de miliarde de dolari. 65 de miliarde de dolari din aceşti bani sunt făcuţi la Bucureşti, adică 26% din PIB-ul ţării, la o populaţie ce înseamnă 10% din totalul populaţiei. Dar bugetul tuturor primăriilor, şase primării de sector şi Primăria Generală este de 12-13 miliarde de lei – adică undeva la maxim 20% din contribuţia oraşului la bugetul naţional. Cine pe cine subvenţionează atunci?

    Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus, la începutul săptămânii, că „s-a săturat ca disconfortul pe care îl au bucureştenii la metrou să fie folosit drept mijloc de presiune asupra guvernului pentru a asupa găuri de la Metrorex“ şi că este deschis pentru o discuţie cu Primăria Generală pentru ca transportul public să fie trecut în gestiunea Capitalei pentru că „nu i se pare corect ca un moldovean să plătească pentru transportul din Capitală“.

    De partea cealaltă, bugetul Bucureştiului este deja sub imensa presiune a subvenţiilor pentru gigacalorie şi STB – transportul de suprafaţă astfel încât bugetul în forma actuală nu ar mai permite cheltuieli în plus. Dar toate primăriile au această povară. Doar că nu au metrou. 

    Mai mult, bugetul rămas al PMB este atât de mic încât proiecte de infrastructură precum lucrările la pasajul Unirii au fost transferate către Primăria Sectorului 4. Mai mult, de 30 de ani nu s-a realizat nicio optimizare a bugetelor, astfel încât în Bucureşti fiecare sector are statut de oraş cu propria primărie, astfel încât întotdeauna problema este „în altă parte“ – unele bulevarde sunt la primării de sector, altele la PMB, lucrările la termoficare pe străzile secundare sunt la PMB dar străzile sunt la primăria de sector.

    În replică, primarul Capitalei a subliniat că „Bucureştiul nu e ţinut în spate de nimeni! Nici de Timişoara, nici de Iaşi, nici de alte oraşe sau judeţe. Dimpotrivă, Bucureştiul e cel care contribuie la susţinerea celorlalte regiuni ale ţării, iar asta e firesc pentru dezvoltarea României. Cu 10% din populaţia ţării, Bucureştiul produce aproximativ un sfert din PIB-ul României. Deci bucureştenii produc mult peste media naţională, dar, cu toate astea, administraţia locală din Bucureşti nu primeşte atât cât ar trebui să primească pentru nevoile Capitalei“.

    Pe de altă parte, Metrorex primeşte în acest an de la bugetul de stat o subvenţie de 818 mil. lei, la care se adaugă alte subvenţii de circa 2 miliarde de lei pentru STB – Societatea de Transport Bucureşti – plus şi cea pentru căldură, Bucureştiul având cea mai subvenţionată gigacalorie din ţară, cu toate că are cel mai mare PIB per cap de locuitor şi cele mai ridicate venituri.

    Pe de altă parte, subvenţia pentru gigacalorie este necesară din cauza pierderilor enorme înregistrate din cauza ţevilor vechi, transportul în comun este realizat cu tramvaie vechi de zeci de ani fără aer condiţionat, autobuzele nu au benzi unice iar abia în 2022 au fost semnate contracte pentru curăţenia din acestea.

    La nivelul anului 2021 spre comparaţie, transportul de suprafaţă în Bucureşti primeşte în acest an 1,15 miliarde de lei subvenţie din partea Primăriei Generale, în vreme ce Metrorex primeşte 600 de milioane de lei de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

    Decizia administraţiei de a majora preţul călătoriilor în Bucureşti (de suprafaţă şi la metrou) i-a scandalizat pe cei care folosesc transportul în comun. Puţini dintre aceştia ştiu însă că ei plătesc oricum un bilet mult mai scump de 1,3 lei pe autobuz/tramvai şi că municipalitatea subvenţionează de fapt, masiv, transportul în comun chiar din banii oamenilor. Şi nici cei care nu merg cu autobuzul sau cu tramvaiul nu ştiu că şi ei plătesc pentru un serviciu pe care nu l-au cerut, prin urmare nu-l folosesc. Şi nu ştiu pentru că nu ştiu că 80% din impozitul pe venit şi salarii care le este reţinut de stat se face venit la bugetul local. Venit din care administraţiile locale (deci şi Bucureştiul) subvenţionează transportul în comun sau apa care se pierde prin ţevile sparte.