BusinessMagazin

Tag: pamant

  • Un “paradis” pus la pământ de secetă. Cetăţenii se simt ca în comunism. Au o raţie de 50 de litri de apă pe zi din cauza secetei şi a fost declarat „dezastru naţional”

    În primul rând, Cape Town a anunţat că măsurile de economisire a apei, care înseamnă ca fiecare cetăţean să utilizeze mai puţin de 50 de litri de apă per zi, au ajutat oraşul să declare „Ziua Zero ” data de 4 iunie 2018.

     
    Mmusi Maimane, liderul Alianţei Democratice din Africa de Sud (DA), care conduce atât oraşul Cape Town, cât şi provincia Western Cape, a scris într-o postare pe Twitter:
     
    „Pot să anunţ oficial că Ziua Zero a fost restabilită pe data de 4 iunie 2018. Datorită eforturilor locuitorilor din Cape Town, consumul de apă a scăzut la 526 de milioane de litri per zi. Să continuăm să reducem consumul!”.
     
    Într-o altă postare pe reţeaua de socializare Twitter, el a arătat că utilizarea medie a apei în Cape Town, un oraş de aproximativ patru milioane de locuitori, a fost sub 550 de milioane de litri, în comparaţie cu doi ani în urmă, când s-a înregistrat un consum de un miliar de litri pe zi.
     

  • Oludeniz, cea mai frumoasă lagună albastră de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Oludeniz rămâne una dintre cele mai fotografiate plaje de la malul Mării Mediterane, acea zonă ce trebuie surprinsă în toate ipostazele, în toată splendoarea sa. Golful de nisip este o rezervaţie naturală intens protejată de autorităţi, iar construcţiile sunt strict interzise, deşi numeroşi anteprenori ar fi construit lanţuri hoteliere de lux, chiar pe plajă. Apele mării ce învăluie plajele sunt renumite pentru nuanţa intensă de turcoaz, dar şi pentru faptul că sunt deosebit de limpezi şi curate.
     
    Colţul de Rai din sud-vestul Turciei este destinaţia de vacanţă perfectă atunci când vine vorba de distracţie, adrenalină şi relaxare într-unul dintre cele mai exotice locuri de pe Pământ. Frumoasa lagună este potrivită pentru toate tipologiile de turişti, indiferent dacă sunt tineri, familii cu copii sau persoane trecute de prima tinereţe. Complexitatea zonei face ca fiecare turist în parte să poată practica activităţile preferate. Desigur, mare parte dintre turişti vizitează Oludeniz pentru a se bucura din plin de soare, de plajele deosebite, de o vacanţă pe cinste în Turcia.
     
    Aventurierii se bucură la maxim de sesiuni de scuba diving, snorkeling, plimbări cu caiacul sau cu yachtul, în spaţii bine amenajate. Lumea subacvatică este de o frumuseţe aparte, mii de specii de peşti şi plante pot fi observate în toată splendoarea lor în adâncuri. Apele cristaline oferă posibilităţi infinite de a oberva minunatele peşteri subacvatice, agenţiile locale de scufundări oferă cursuri şi licenţe pentru cei care doresc să se iniţieze în tainele scuba diving-ului.
     
    Zona este renumită şi pentru oportunităţile excelente de zbor cu parapanta, cel mai nou trend în materie de aventuri. Laguna este considerată a fi unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru zborul cu parapanta, datorită vederii panoramice unice, dar şi înălţimii excepţionale a Muntelui Babadag, scrie,descoperalocuri.ro
     

  • La 26 de ani, o tânără din Cluj a dat cariera din oraş pe afacerea din satul bunicilor

    Oana s-a născut, a crescut şi s-a educat la Cluj-Napoca, unde a absolvit două facultăţi, de publicitate şi studii de securitate, şi un master de comunicare internaţională la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), a lucrat trei ani într-o firmă multinaţională, iar la 26 de ani a dat cariera din oraş pe satul bunicilor, Remetea Chioarului, în judeţul Maramureş. Împreună cu prietenul ei, Bogdan, care este IT-ist, au deschis o mică afacere de familie într-un domeniu complet nou, în agricultură, „Grădina din deal”, care presupune cultivarea de legume bio.

    „Nu pot să spun că nu am găsit de lucru după terminarea studiilor, am lucrat tot timpul şi cât am fost studentă, faptul că vorbesc câteva limbi străine, printre care portugheza, considerată limbă rară la noi, facilitându-mi găsirea unui loc de muncă. Am lucrat trei ani într-o multinaţională, câştigam binişor pentru un student, poate aş fi avansat pe scara ierarhică, dar am simţit că pot să fac şi altceva. Am simţit că pot şi am vrut să lucrez pentru mine, să fiu propriul şef”, a povestit Oana corespondnentului MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capcana în care pică cei care îşi cumpără apartamente în blocuri noi. Garsonieră de 27 de mp, sub pământ

    Însă nicio autoritate nu face controale şi nu dă sancţiuni. Sesizările către primării rămân fără răspuns, pentru că mai toţi edilii consideră că e vina cumpărătorilor, nicidecum responsabilitatea autorităţilor. Grav este că multe dintre aceste blocuri nu sunt nici măcar racordate la gaze, electricitate şi canalizare.
     
    Iată ce a descoperit Inspectorul Pro.
     
    Fără o piaţă a chiriilor bine pusă la punct, dar cu un credit relativ accesibil cum este „Prima Casă”, tinerii se lasă prinşi tot mai mult în mirajul de a fi proprietari. Veniturile îi trimit direct spre cutiile de chibrituri de care părinţii lor au fugit mâncând pământul după Revoluţie.
     
    În Berceni, un consultant imobiliar îşi ademeneşte clientul cu o garsonieră aflată la demisolul unui bloc. Jumătate sub pământ, aceasta are doar o fereastră prin care viitorul proprietar poate admira, eventual, doar pantofii vecinilor. Garsoniera este cu 10 metri pătraţi mai mică decât permite legea locuinţelor şi cu o jumătate de metru sub înălţimea admisă. O astfel de locuinţă ar trebui să aibă 37 de mp suprafaţa utilă.
     
    Client cu camera ascunsă: „Ce suprafaţă are?”
    Vânzător: „27,1 la cărămidă.”
    Client: „Suprafaţa utilă la cărămidă?”
    Vânzător: „Se mai pierde din suprafaţă. Pe fiecare zid în parte mai apare cineva şi poate să se piardă chiar şi un metru.”

    Suprafaţele minime ale unei locuinţe sunt stabilite prin lege, încă din 1996. Prevederile sunt, însă, ignorate de dezvoltatori, cu aprobarea tacită a instituţiilor şi a primăriilor, care eliberează autorizaţii de construire pe bandă rulantă. Asta deşi legea a fost întărită de o Hotărâre de Guvern, în iulie 2017, care nu lasă loc de interpretări. Actul prevede clar că autorizaţiile de construire pentru locuinţele noi să fie eliberate obligatoriu, cu respectarea suprafeţelor minime.

    O garsonieră ar trebui să aibă camera de cel puţin 18 mp, bucătăria de 5 mp, baia de 4,5 mp şi un loc de luat masa de 2,5 mp. Vorbim despre suprafaţa utilă care, conform legii, nu include şi balconul. Un truc la care recurg însă mulţi dezvoltatori, ca să ia ochii clienţilor. Este cazul unui bloc din sectorul 4, ridicat în baza unei autorizaţii de construire eliberată în noiembrie 2017 de primăria de sector.

    Explicaţiile pe care echipa „Inspectorul PRO” le-a cerut dezvoltatorului au confirmat prezentarea făcută de agentul imobiliar: aceste locuinţe au fost proiectate fără respectarea normelor în vigoare.

    Camelia, dezvoltator: „Nu are cum să fie probleme. Am garsoniere de 30 de metri pătraţi. La lege zice sub. Nu, la lege sub 37 de metri pătraţi.”

    Conform legii locuinţelor, un apartament cu două camere ar trebui să aibă minimum 52 de metri pătraţi utili, din care 18 metri pătraţi să revină camerei de zi, 12 – dormitorului, 5 – bucătăriei şi 4,5 – băii. Un astfel de apartament nu trebuie confundat cu studioul, care este de fapt o garsonieră în mijlocul căreia dezvoltatorii trântesc un perete pentru a face două încăperi mici.

    Reprezentant Concord Residence: „Bucătărie open space, dar au dormitor de 10 mp, balcon generos, deci că un mini apartament cu două camere şi e accesibil la preţ. ”
    Reporter: „Ce suprafaţă are?”
    Reprezentant Concord Residence: „34 de metri cu balconul de 3 metri şi ceva.”

    Legea prevede clar că fiecare locuinţă să aibă şi un spaţiu de depozitare. La garsoniere şi „două camere” dimensiunea trebuie să fie de 2 metri pătraţi. Cei mai mulţi proiectanţi şi dezvoltatori nici nu îl iau în calcul. Şi obţin, totuşi, autorizaţiile de construire. Cei puşi la primării tocmai să se asigure că legea e respectată le dau acestora undă verde. Ba mai mult, redefinesc într-un mod absurd noţiunea de spaţiu de depozitare.

    Iată, de exemplu, ce zice arhitectul-şef al Primăriei Sectorului 3. Pentru el, un simplu perete gol poate ţine loc de spaţiu de depozitare.

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

     

  • La pas prin perla Orientului Mijlociu

    Am aterizat în Amman, capitala şi cel mai mare oraş al Iordaniei, atunci când soarele se pregătea să-şi facă loc pe cer.

    Iarna are un miros specific în fiecare ţară, dar parcă aici nu avea mirosul clasic de frig. Asta deşi în ianuarie temperaturile se apropie de pragul negativ chiar şi în perla Orientului Mijlociu. Mirosea parcă a nisip încins la malul mării.

    Covoarele de la aeroportul Amman sunt primul semn că ai ajuns în Orient, deşi cel mai mare oraş al Iordaniei este un amestec între modern, cu clădiri înalte, bulevarde largi şi oameni grăbiţi să ajungă la job, şi tradiţional, cu moschei, dar şi biserici creştine, care îi aşteaptă pe muritori la slujbă.

    Amman este la mai puţin de oră de mers cu maşina de Marea Moartă, cel mai jos loc de Pământ, locul unde temperaturile din ianuarie sunt numai bune pentru câteva ore la plajă şi o baie în apa sărată. În ianuarie, când la Bucureşti iarna debuta într-un final cu minus în termometre şi cu un praf de zăpadă, un grup de chinezi şi altul de europeni se relaxau înotând în Marea Moartă.

    Alţii stăteau la plajă acoperiţi cu vestitul nămol de la Marea Moartă. Peisajul este parcă desprins de pe planeta Marte, fiind animat ici-colo de verdele grădinilor construite în jurul hotelurilor, dar şi de zâmbetele iordanienilor, pe care le vezi la orice pas.

    De altfel, turismul este unul dintre cele mai importante sectoare din punct de vedere al contribuţiei la PIB-ul Iordaniei, cei aproximativ 4 milioane de turişti străini aducând anul trecut ţării venituri de circa 4,6 miliarde de dolari, conform datelor Băncii Centrale a Iordaniei, citate de către presa locală. Regatul Haşemit al Iordaniei, numit după râul în care a fost botezat Isus, are puţin peste 10 milioane de locuitori şi un PIB nominal în 2016 de 39,5 miliarde de dolari. Populaţia este predominant musulmană, în proporţie de circa 95%; doar 4% sunt creştini şi 1% alte religii. Ţara este o monarhie constituţională, iar regele deţine prerogative extinse.

    Turismul este atât de important pentru această ţară încât ”s-a înfiinţat chiar şi Poliţia Turistică, pentru a proteja turiştii“, spune Adel Mahadin, un ghid de turism iordanian care şi-a petrecut peste două decenii din viaţă în România, iar acum însoţeşte anual mii de turişti, inclusiv români, şi le arată cele mai frumoase destinaţii din Iordania.

    Alături de ghid, un agent de poliţie însoţeşte fiecare grup de turişti, iar aceasta este doar una dintre măsurile de siguranţă luate de iordanieni, alături de cele de la intrarea în hoteluri sau în oraşe. Cu toate acestea, tensiunea lipseşte, iar viaţa în Iordania merge agale, cu oameni care trăiesc din comerţ, din puţina agricultură pe care o pot face în ”marea de deşert“ şi de piatră şi în special din turism.

    În aceşti munţi de piatră a fost construit de către nabateeni (un popor nomad) oraşul Petra, care este astăzi unul dintre cele mai mari situri arheologice din lume. Iar acest oraş care s-a conservat vreme de mai bine de două milenii şi-a câştigat pe merit locul în rândul celor mai mari minuni ale lumii. Drumul turiştilor prin Petra începe fără a da indicii despre comorile care se află în acest loc, însă treptat sesizezi de ce o zi este puţin pentru a descoperi acest loc. După ce parcurgi un drum printre stânci timid înălţate, care arată doar câteva detalii din ceea ce însemna acest oraş, te întâmpină mai întâi un defileu (siq), cu pereţi înalţi de stâncă roşiatică, pereţi care te lasă să vezi doar cerul albastru. Drumul îngust te conduce către inima oraşului şi către cea mai fotografiată construcţie din Petra, şi anume Trezoreria, o clădire în stil grecesc săpată în stânca auriu-roşiatică, conform arheologilor cu trei secole înaintea erei noatre. Urbea se continuă cu numeroase clădiri săpate în piatră care au servit ca teatru, mănăstire sau morminte. Iar cămilele şi beduinii pe care îi vezi la orice pas te introduc în atmosfera plină de istorie a locului. Dacă ajungi să crezi că ai văzut toată Petra, în fapt ai văzut doar o parte. Se crede că nici un sfert din ceea ce înseamnă acest oraş nu este descoperit, restul ”dormind“ încă sub pământ. După ce mergi kilometri întregi printre munţi, o pauză pentru relaxare devine obligatorie.

    ”Foarte puţini ştiu că Iordania este şi o destinaţie de relaxare. De exemplu, dacă vrei să petreci o săptămână în Iordania, poţi face un popas în Amman pentru a vedea cum arată viaţa de noapte din Orientul Mijlociu, apoi traseul poate include Marea Moartă, unde te poţi bucura de acest spa natural. Poţi merge într-un jeep la safari sau admira stelele în deşertul Wadi Rum şi, bineînţeles, poţi vizita oraşul antic Petra. Şi în final te poţi relaxa la Marea Roşie şi poţi face diving“, a spus Leyla Kadiroğlu, CEO al Prestige Tours, companie de turism parte din grupul turc Calypso Tour.

    Compania va lansa începând cu luna martie zboruri charter către staţiunea Aqaba, de la malul Mării Roşii, din Iordania, şi aşteaptă un număr de 5.000 de turişti români pentru această destinaţie. De altfel, anual în această destinaţie merg câteva mii de români pe cont propriu. Localnicii spun că ai nevoie de cel puţin două săptămâni pentru a vedea toate comorile Iordaniei. Iar din experienţele trăite în Iordania nu trebuie să lipsească o masă în deşert în compania beduinilor pentru a descoperi, între comorile ţării, şi pe cele gastronomice.

  • Cel mai nou pământ românesc. Întins cât Bucureştiul, dar accesul este interzis

    Cel mai nou pâmânt românesc oferă peisaje care îţi taie respiraţia. Totuşi, cel puţin pentru moment, locuirea acestui teritoriu şi simpla vizitare a lui sunt interzise.

    Guvernul României a interzis popularea insulei Sacalin, un teritoriu de 21.410 hectare (cam de dimensiunea capitalei ţării, Bucureşti) din Marea Neagră.

    Principalul scop al acestei măsuri este protejarea păsărilor rare care cuibăresc aici (229 de specii). Şi flora este una deosebită, sute de plante rare putând fi întâlnite în acest loc, relatează one.ro.

    Locuirea insulei a fost interzisă de autorităţile române încă din 1938.

    Insula Sacalin s-a format în urmă cu aproximativ 150 de ani. Iniţial, erau două insule, Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic, însă, în timp, cele două s-au unit şi formează acum un teritoriu compact de peste 210 kilometri pătraţi.

    Insula se află în Marea Neagră, la mică distanţă de coasta românească, în dreptul braţului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării.

    Pe insula Sacalin se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare şi pelicani creţi, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire şi iernare a acestor specii. În apele din proximitate se găsesc peşti rari, sturioni, dar şi plante rare, cum ar fi varza de mare şi canarul bălţii.

    Insula românească nu trebuie confundată cu insula Sahalin, cea mai mare insulă rusească, situată în nordul oceanului Pacific.

  • Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc oamenii aici

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • Cele mai colorate locuri de pe pământ – VIDEO

  • Cele mai mici insule locuite de pe glob – GALERIE FOTO

    Unii îşi protejează pământul şi locuinţele cu garduri, alţii duc asta la extrem şi stabilesc ocuinţele pe insule izolate de alte aşezări. Mai jos puteţi vedea câteva petice de pământ unde oamenii şi-au făcut o casă.

    1. Insula Lake Bled, Slovenia. Pe insulă se află biserica Mariinksy

    2. Insula Vilgelmshtayn, Hanover, Germania – Fortăreaţă muzeu

    3. Insula Visovac, Croaţia. Aici se află o mânăstire franciscană din secolul 17

    4. Insula Pontikonisi, Corfu, Grecia. Şi aici se află o mânăstire

    5. Insula de pe lacul Galve, Lituania, locul unde se află castelul Trakai

     

  • Şase creaţii umane impresionante, văzute din spaţiu – GALERIE FOTO

    Pământul este un loc imens, dar văzut din spaţiu, lucrurile se schimbă. Cu multe milenii în urmă oamenii au reuşit să construiască nişte lucruri incredibile cum ar fi piramidele, ziduri gigantice, oraşele uriaşe şi multe altele .
    Câteva dintre structurile impresionante create de om, cum ar fi piramidele se pot vedea chiar din spaţiu, de la Staţia Spaţială Internaţională, ce se află la aprox. 250 de mile deasupra Pământului

    Marea piramidă din Giza

    În fotografie se pot observa 3 umbre uriaşe, create chiar de piramidele egiptene. Cea mai mare dintre cele trei are peste 150 de metri înălţime, dar din spaţiu ea arată ca o pată mică în deşertul egiptean .

    Luminile oraşelor noaptea

    De jos vedem constenaţiile impresioanante de stele, dar de la Staţia Spaţială Internaţională se poate observa un altfel de constenşaţie, creată de luminile artificiale ale oraşelor.

    Mina de cupru Kennecott

    Această mină se găseşte în Utah şi este una dintre cele mai mari cariere deschise din lume . Acesta măsoară aproximativ 4 km şi este de aproximativ şi are o adâncime de peste 1200 de metri.

    Podurile

    Oamenii construiesc poduri de foarte mult timp şi le fac din ce în ce mai rezistente, capabile să susţină milioane de maşini pe an şi se întind pe zeci de kilometrii deasupra apei. În imagine se văd podurie din zona Bay Area (San Francisco).

    Insulele Palm “Palmierii” din Dubai

    Insulele Palm sunt o colecţie de insule artificiale, create de om de-a lungul coastei Dubai. 

    Serele din Almeria

    În provincia Almería din sud-estul Spaniei, există o zonă uriaşă cu sere care pot fi văzute din spaţiu. Serele se întind pe mai mult de 64.000 (2589 de hectare) de acrii de pământ. Milioane de tone de fructe şi legume sunt exportate în jurul lumii din serele din Almeria.