Tag: organizatii

  • Tineri manageri de top 2018: Andreea Baciu, director resurse umane, Porsche Inter Auto România

    Andreea Baciu este director de resurse umane în cadrul Porsche Inter Auto România, fiind responsabilă de susţinerea strategiei companiei prin proiecte sustenabile de resurse umane, precum structura optimală de personal, politica salarială, coordonarea proceselor de recrutare şi retenţie şi performance management.

    De asemenea, ea supervizează toate activităţile ce ţin de comunicare internă şi cultură organizaţională; în prezent, departamentul include patru persoane. „În 2017, am reuşit să acoperim întreg necesarul de personal specializat, mai ales în zona de service – în ciuda provocărilor pe care le presupune lipsa de resurse umane calificate în domeniu – precum şi să creştem retenţia celor mai buni profesionişti din celelalte departamente ale companiei”, remarcă Andreea Baciu, care are 13 ani de carieră în cadrul Porsche Inter Auto România. 

    Ea spune că s-a format ca profesionist în aceeaşi companie în care a intrat printr-un program de internship, încă din anii facultăţii. „Astfel, în peste un deceniu în care am făcut parte din diferite departamente ale PIA România, am ajuns să cunosc organizaţia sub toate aspectele sale – un mare avantaj pentru funcţia pe care o deţin în prezent.” Andreea Baciu spune că reuşita cea mai mare a carierei sale este faptul că a reuşit să îşi păstreze verticalitatea şi să îşi asculte mereu instinctele, deşi domeniul resurselor umane este în continuă schimbare.


    33 de ani  
    director resurse umane  
    Porsche Inter Auto România

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Iuliana Nedelcu, marketing manager sparkling soft drinks, Coca-Cola România

    Iuliana Nedelcu deţine funcţia de marketing manager sparkling soft drinks, având în subordine mai multe echipe de brand, precum şi departamentul de consumer interaction center; ea coordonează o echipă de opt persoane.

    Managerul de la Coca-Cola spune că a avut un parcurs profesional firesc, cu o evoluţie „organică”. „Am început din timpul facultăţii, iar după o scurtă perioadă în care am experimentat mai multe direcţii profesionale, mi-am dat seama că rezonez cel mai bine cu activităţile de marketing, prin urmare am început să-mi croiesc drum pe direcţia asta.”

    A lucrat câţiva ani în marketing comercial în cadrul companiei Danone, unde a deţinut funcţia de trade marketing manager până în 2008. Un an mai târziu a făcut pasul către Coca-Cola România. „Am început ca brand manager waters, pentru România şi Malta, dar am trecut de-a lungul timpului prin toate diviziile departamentului de marketing, ceea ce mi-a permis să cunosc şi să înţeleg cel mai bine toate brandurile din portofoliu.”

    Peste zece ani, Iuliana Nedelcu se vede lucrând tot la Coca-Cola: „Sunt îndrăgostită de acest brand şi de oamenii de aici, prin urmare mi-aş dori să continui să lucrez pentru Coca-Cola. Îmi doresc să aprofundez experienţa în cadrul companiei, dar să evoluez şi în alte direcţii în companie”.


    38 de ani  
    marketing manager sparkling soft drinks  
    Coca-Cola România

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Raul Rohan, head of customer services, Mercedes-Benz Cars

    Raul Rohan ocupă funcţia de head of customer services în cadrul Mercedes-Benz Cars, fiind responsabil de asigurarea exploatării potenţialului de piaţă postvânzare (after sales), ceea ce presupune coordonarea activităţii atelierelor autorizate de service Mercedes-Benz Cars şi coordonarea activităţilor de vânzare piese, ulei şi accesorii originale Mercedes-Benz; el coordonează o echipă formată din nouă oameni.

    Licenţiat în inginerie industrială la Institutul de Tehnologie Galway-Mayo din Irlanda şi în inginerie economică la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Raul Rohan şi-a început evoluţia profesională în 2008, în cadrul companiei Mercedes-Benz România SRL, în echipa de servicii a departamentului After Sales. „Un moment-cheie din cariera mea a fost în 2011, când am pornit în experienţa leadershipului, coordonând pentru prima dată o echipă formată din patru membri”, spune Raul Rohan. „Aş menţiona primele două angajări pe care le-am făcut, respectiv dezvoltarea noastră şi a relaţiilor create în cadrul echipei, care au fost esenţiale ulterior, în atingerea performanţei. Este un sentiment foarte plăcut să urmăresc şi acum evoluţia acestor doi foşti membri ai echipei, care între timp au preluat noi responsabilităţi în cadrul Daimler.”

    Cea mai mare provocare din cariera sa a venit în anul 2013, odată cu mutarea în Mercedes-Benz Egypt SAE, în rolul de senior service manager After Sales. „După un început care a adus provocări diverse, am ajuns să apreciez cu adevărat oportunitatea de a fi expus la o cultură de-a dreptul fascinantă. Privind în urmă, a fost una dintre cele mai frumoase perioade din cariera mea, date fiind complexitatea activităţii profesionale şi ineditul situaţiilor.” În 2016, odată cu revenirea în ţară, el a preluat activitatea de sales & marketing a uleiului şi pieselor de schimb la Mercedes-Benz Cars.


    32 de ani  
    head of customer services Mercedes-Benz Cars 
    Mercedes-Benz Romania SRL

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Christian Rodseth, managing director Janssen

    Christian Rodseth este absolvent al Universităţii din Pretoria (Africa de Sud) şi deţine o diplomă internaţională de master pentru programe în administrarea afacerilor. Aflat la conducerea filialei locale a Johnson & Johnson din aprilie 2016, el coordonează o echipă formată din 130 de persoane. „Johnson & Johnson România are peste 170 de angajaţi direcţi şi contractori pentru cele trei divizii active pe piaţa locală: medicamente inovatoare (Janssen), medicamente fără prescripţie (OTC-uri), produse pentru consumatori şi dispozitive medicale”, explică Rodseth.

    Una dintre priorităţile sale, spune el, este să dezvolte strategia companiei şi să se asigure că toate echipele o înţeleg şi o urmează; „o parte importantă din acest proces este impli­ca­rea mea în dezvoltarea oamenilor pentru a-şi atinge obiectivele profesionale”. El a ales industria farmaceutică în 2003, gândindu-se că poate face mai mult pentru pacienţi, „dincolo de specializarea dobândită în cadrul universităţii”. Ulterior, în poziţii de management, a avut ocazia să dezvolte abordări inovatoare pentru echipele sale şi pacienţii pentru care lucrează. „În ultimii doisprezece ani alături de Janssen m-am ocupat de diferite sectoare ale businessului, precum vânzări şi marketing, economia în domeniul sănătăţii şi management general, aplicate în diverse regiuni geografice”, notează Rodseth.

    Cel mai dificil moment al carierei sale a avut loc pe vremea când avea 34 de ani, odată cu preluarea unei poziţii de conducere în cadrul uneia dintre organizaţiile Janssen. „Acest nou capitol a însemnat o onoare deosebită şi o oportunitate în cariera mea şi, în acelaşi timp, am simţit o mare provocare, uneori intimidantă. Mă aflam în poziţia în care trebuia să conduc persoane care aveau şi cu douăzeci de ani mai mult decât mine şi care chiar îmi fuseseră manageri. Am avut de făcut o alegere personală: fie să mă las intimidat de experienţa mai mare pe care o aveau ceilalţi, fie să privesc acest context ca pe o ocazie să învăţ de la cei pe care îi conduc şi cu care lucrez”, povesteşte Rodseth.


    39 de ani  
    managing director Janssen, administrator  
    Johnson & Johnson Romania

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Andreea Bogdan, marketing manager biscuits South Central Europe, Mondelez

    De mai bine de patru ani, Andreea Bogdan deţine funcţia de marketing manager biscuits South Central Europe, fiind responsabilă de activitatea a patru colegi: unul la birourile din Bucureşti, unul la Sofia şi doi la Belgrad. Ea este responsabilă de coordonarea întregului portofoliu de biscuiţi al Mondelez (mărcile Belvita, Milka, Oreo, TUC, Barni, Pepito şi Pims) în toate cele zece ţări din regiunea South Central Europe: România, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Albania, Muntenegru, Kosovo.

    Absolventă a Facultăţii de Cibernetică şi a Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice, dar şi a unui master în marketing şi comunicare în afaceri, Andreea Bogdan s-a alăturat companiei (pe atunci Kraft Foods) în 2006, ca marketing trainee pentru categoria de bomboane. De atunci a parcurs, povesteşte ea, întreaga ierarhie de marketing, până la poziţia curentă, lucrând cu diferite categorii de produse: bomboane, cremă de brânză, cafea şi biscuiţi şi prăjituri.

    Pe termen lung, Andreea Bogdan se vede activând tot în marketing, despre care spune că este slujba de vis pentru ea.


    35 de ani  
    marketing manager biscuits South Central Europe  
    Mondelez

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Dumitriţa Luncanu, coproprietar, marketing manager, Maia Outdoor

    Ca manager de marketing, coproprietar şi, „cum îmi place mie să-mi spun, creator de oportunităţi, rolul meu în companie este de a identifica noi produse, de a crea noi tipuri de servicii. Cu alte cuvinte, scopul meu este de a creşte afacerea şi a o diversifica”.
    Cu o investiţie iniţială de 100.000 de euro, antreprenorii Dumitriţa Luncanu şi soţul său, Vlad Luncanu, din Piatra Neamţ, au înfiinţat afacerea în 2013, ca magazin online de echipamente sportive. Echipa Maia Outdoor are în prezent şase persoane. „Liantul acestei echipe îl reprezintă faptul că împărtăşim acelaşi tip de pasiuni precum clienţii noştri, astfel chiar putem să le oferim sfaturi pertinente. Suntem cu toţii implicaţi în toate evenimentele organizate şi susţinute de Maia Outdoor indiferent de anotimp, loc sau intensitate.”

    Absolventă a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi de studii postuniversitare în cadrul aceleiaşi instituţii, Dumitriţa Luncanu povesteşte că încă de la terminarea facultăţii a fost foarte hotărâtă să-şi construiască o carieră în marketing. „Din 2013 am învăţat pas cu pas ce înseamnă să fii manager, să încerci să găseşti soluţii, să dezvolţi produse, să te autodepăşeşti, fiindcă managementul în businessul propriu este cel mai frumos, dar şi cel mai presant, ţinând cont că de acest lucru şi de strategiile realizate de tine ţine însăşi viaţa ta profesională şi personală, dar şi cea a angajaţilor.”

    Întrebată despre cea mai mare reuşită, antreprenoarea spune că până acum a făcut, la fiecare final de an, un bilanţ care a dat cu plus: „Numărăm mai mulţi clienţi, mai multe produse vândute, mai mulţi angajaţi, mai mare expunere şi implicit o dezvoltare naturală, organică a afacerii. Fiecare creştere a businessului înseamnă o victorie mare pentru o companie autohtonă pornită în urmă cu cinci ani de la zero într-o piaţă în care marii jucători străini făceau cărţile.” 


    38 de ani  
    coproprietar, marketing manager  
    Maia Outdoor

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Ovidiu Ionescu, administrator, Eurodinamic

    Ovidiu Ionescu este responsabil de organizarea, analiza şi stabilirea strategiilor de dezvoltare în cadrul companiei Eurodinamic SRL şi are în subordine 35 de angajaţi. Activitatea firmei pe care o conduce are două aspecte: vânzări prin magazine fizice şi departamentul de vânzări online. În 2017, a înregistrat o creştere de peste 40% a vânzărilor generale.

    Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Ovidiu Ionescu deţine şi o diplomă de master în kinetoterapie şi recuperare medicală. A intrat în comerţ în 2005, cu un magazin de doar 20 de metri pătraţi în care vindea o gamă restrânsă de motoutilaje pentru grădinărit. Perioada cea mai dificilă din cariera sa a reprezentat-o anul 2008, odată cu începerea crizei.

    Pe atunci, a fost nevoit să închidă două puncte de lucru şi a înregistrat pierderi masive. A reuşit totuşi să se repoziţioneze pe piaţă şi, în 2009, a început colaborarea cu brandul Stihl, moment pe care îl consideră cel mai important în evoluţia companiei Eurodinamic. De atunci, „ne-am dezvoltat continuu şi în momentul de faţă ne desfăşurăm activitatea prin intermediul a şapte puncte de desfacere fizice în sudul României, un depozit logistic şi trei platforme de vânzări online”, spune Ionescu. Cea mai mare reuşită pe plan profesional spune că a fost clasarea Eurodinamic în top 5 cele mai bune firme reprezentante ale grupului Stihl România. Pentru 2018, estimează o cifră de afaceri de 4 milioane de euro.  


    35 de ani  
    administrator  
    Eurodinamic

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Laurenţiu Ispir, partener, Oresa Ventures

    Acum partener în cadrul fondului de investiţii Oresa Ventures, Laurenţiu Ispir a fost primul redactor-şef al revistei Business MAGAZIN, produs pe care l-a lansat în toamna lui 2004.

    Absolvent de ASE – Management – şi al cursurilor IMD Lausanne – leadership programme, Laurenţiu Ispir are un parcurs profesional ce include funcţii ca senior editor la Ziarul Financiar şi redactor-şef al Business MAGAZIN, investment officer, investment director şi apoi partener la Oresa. „Probabil momentul cheie a fost trecerea de la jurnalism financiar în private equity. Experienţa la ZF şi BM a contribuit foarte mult la formarea mea ca profesionist; am învăţat să sintetizez rapid, să prioritizez, să găsesc soluţii sub presiune şi să lucrez în echipă”, experienţe care i-au folosit în cariera sa ulterioară. „În Oresa încă învăţ în fiecare zi, în private equity asta nu se termină niciodată: dacă ajungi să crezi că ai văzut şi făcut multe, a doua zi îţi va dovedi sigur contrariul. Sunt multe oportunităţi de a face greşeli foarte diferite de cele trecute.”

    Compania de investiţii cu origini suedeze are şase companii în portofoliu în acest moment în România: Fabryo, Somaco, La Fântâna, RTC, RBC Group, Kiwi Finance. Cifra de afaceri consolidată a companiilor din portofoliul Oresa, care are peste 2.000 de angajaţi, a crescut anul trecut cu 11% per total faţă de 2016.

    Laurenţiu Ispir spune că cel mai dificil moment din carieră, a fost recesiunea economică din 2009-2011. „Am depăşit-o cu muncă, creativitate, răbdare şi simţul umorului. În Oresa, per ansamblu, am profitat de fapt de recesiune pentru a investi atunci când alţii nu o făceau. Am achiziţionat trei companii ca investiţii add-on pentru a întări poziţiile Fabryo şi Somaco şi am făcut şi o investiţie complet nouă, în RTC.”   

    Întrebat de planurile sale pe termen lung, Laurenţiu Ispir spune că se vede făcând lucruri care îi plac şi îl motivează. „Am avut norocul să practic două profesii care mi-au plăcut atât de mult, încât foarte rar le-am simţit ca fiind joburi.”


    39 de ani  
    partener  
    Oresa Ventures

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Conserve contra artă

    Pentru a convinge oamenii să doneze, acesta le-a propus să le dea la schimb o lucrare de-a sa pentru fiecare conservă oferită unei organizaţii care adună mâncare pentru cei fără posibilităţi materiale în oraşul său natal Sheffield, scrie BBC.

    Ca să-şi ţină promisiunea, artistul a pregătit lucrări de-ale lui aplicate pe cutii de conserve goale şi, spre surprinderea sa, publicul a stat la coadă să doneze, venind pregătit cu un număr mare de conserve ca să primească la schimb cât mai multe imagini realizate de artist. Ideea de a-şi prezenta lucrările în acest mod nu este ceva neobişnuit, el evitând galeriile de artă, după ce a fost refuzat pe când căuta un loc pentru prima sa expoziţie, pe care a organizat-o într-un pub, alegând apoi să expună în vechi fabrici. 

  • Tineri Manageri de top 2018: Bogdan Badea, CEO, eJobs România

    De la 1 martie 2018, Bogdan Badea conduce eJobs, coordonând activitatea a 85 de oameni. Întrebat depre responsabilităţile sale, el spune: „Dacă răspunsul ar trebui să se limiteze la două cuvinte, aş spune «de toate». Şi asta pentru că, atunci când conduci o companie, este imposibil să nu te implici în toate zonele de activitate. Fără a fi o victimă a micromanagementului, pe care îl consider profund nociv pentru sănătatea unei companii şi a unei echipe, mă număr printre managerii care sunt direct implicaţi şi la curent cu mai toate proiectele interne. Şi îi încurajez şi pe colegii mei să facă la fel şi să aibă o abordare şi o viziune cât mai antreprenoriale”. Dincolo de asta, însă, la nivel macro, principalele atribuţii pe care le are sunt legate de dezvoltarea businessului eJobs România, care se ramifică de la an la an cu proiecte şi divizii noi, compatibile cu nevoile în permanentă schimbare ale pieţei.

    eJobs România deţine astăzi mai mult de jumătate din piaţa de profil, nu doar din perspectiva cifrelor financiare, ci şi în ceea ce priveşte numărul de candidaţi activi pe platformă (aproape 4 milioane) şi de anunţuri de joburi postate (aproape 40.000 în orice moment).
    Absolvent al Facultăţii de Cibernetică (ASE), al unui master în comunicare la SNSPA şi al unui alt master de corporate finance (ASE), Bogdan Badea are un parcurs profesional care include cinci companii – Procter & Gamble, Smartree România, Accace România, E&Y şi eJobs. În toate a avut poziţii de management, iar în două dintre ele a ajuns pe cea mai înaltă treaptă ierarhică. „Fiecare schimbare pe care am făcut-o în carieră m-a ajutat să cresc şi să descopăr noi lucruri despre mine, ca profesionist, dar şi ca om, iar acum mă bucur că am ajuns într-un punct de maturitate profesională în care pot să pun în valoare toată experienţa pe care am acumulat-o în ultimii ani.”

    Despre cel mai dificil moment din carieră spune că la un moment dat a ales să revină într-o companie de unde plecase cu trei ani înainte. „La prima vedere, părea un pas în spate, dar acum, privind în urmă, se dovedeşte că a fost o alegere foarte bună. În ciuda faptului că viaţa noastră cotidiană, de la birou, înseamnă multe cifre, calcule, predicţii şi strategii, de multe ori intuiţia le poate înlocui pe toate la un loc şi determină schimbări la 180 de grade. Din fericire, unele sunt de foarte bun augur.” Despre viitor, Bogdan Badea spune, hotărât, că „este digital. Şi când spun asta nu mă gândesc neapărat la ce se va întâmpla peste 10 ani, ci la ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare sau peste o lună. De aceea, cu siguranţă mă văd tot într-un business digital, fie din postura de angajat, fie din cea de antreprenor”. 


    34 de ani  
    CEO  
    eJobs Romania

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.