BusinessMagazin

Tag: nastere

  • Povestea antreprenorului care a inventat produsele folosite astăzi de milioane de şoferi

    John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.

    În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.

    Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
    La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.

    Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.

    Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.

    În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.

  • Un ministru face glume pe seama gripei: M-a vaccinat mama la naştere. N-am mai răcit de câţiva ani

    „M-a vaccinat mama la naştere sau după. Nu ştiu dacă mai trebuie, chiar nu ştiu”, a răspuns Eugen Teodorovici, marţi, întrebat dacă s-a vaccinat contra gripei.
     
    România este aproape să declare epidemie de gripă, în condiţiile în care numărul deceselor a ajuns 48 din această cauză, iar aceste decese s-au înmulţit mai ales în ultimele două săptămâni.
     
    „N-am mai răcit de câţiva ani de zile. De ce nu ştiu”, a mai spus Teodorovici.
     

  • Tusk şi românii

    Donald Tusk s-a născut în data de 22 aprilie 1957 şi este originar din Gdansk, Polonia. Tatăl său a fost dulgher, iar mama sa a fost secretară într-un spital. Tatăl său a decedat când Tusk avea doar 14 ani, conform informaţiilor oficiale din biografia sa, oferită de Consiliul European.
    În 1976 a început să studieze istoria la Universitatea Gdansk, unde a devenit implicat în activităţi ilegale împotriva regimului comunist. La acel moment, Tusk a cooperat cu reţeaua subterană Uniunea Comerţului Liber şi l-a cunoscut pe viitorul lider al rezistenţei, Lech Walesa.
    În 1980, Donald Tusk a fondat Asociaţia Studenţilor Independenţi, NZS, care a făcut parte din mişcarea de rezistenţă. Acesta a devenit lider al rezistenţei la locul său de muncă şi jurnalist la ziarul publicat atunci de rezistenţă.
    După ce legea marţială a fost implementată în decembrie 1981, el a rămas ascuns. A lucrat apoi ca vânzător la brutărie, iar mai târziu, între 1984 şi 1989, a muncit ca lucrător specializat în activitatea la înălţimi mari – precum cei care lucrează în construcţii sau la repararea firelor de înaltă tensiune utilizând echipament de escaladare.
    În tot acest timp el a fost activist în fruntea rezistenţei. După ce a fost arestat pentru scurt timp, a fost eliberat în urma amnistiei pentru prizonierii politici anunţată de generalul Jaruzelski.
    În 1983, Donald Tusk a fondat o publicaţie ilegală, Political Review, în care a făcut propagandă cu politici economice liberale şi cu regulile democraţiei libere.
    După prăbuşirea comunismului, grupul de rezistenţă cunoscut drept Liberalii din Gdansk au format un guvern după primele alegeri libere din Polonia.
    În acelaşi timp ei au fondat primul partid probusiness şi pro-Europa din Polonia, Congresul Democratic Liberal, cu Tusk în fruntea partidului. Acesta a fost responsabil pentru demonopolizarea şi privatizarea trustului de presă deţinut de stat.
    Anul 1990 a reprezentat pentru Donald Tusk anul în care a fost ales membru al Parlementului. În continuare, el a publicat o serie de cărţi despre istoria Gdanskului, unele dintre ele devenind bestselleruri în Polonia, sau chiar pe plan internaţional.
    Peste 11 ani, la începutul mileniului, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii partidului de centru cunoscut drept Platforma Civică, iar în 2003 a devenit liderul formaţiunii.
    În 2007, după o campanie dură, a devenit premier şi a stat şapte ani în această poziţie. Astfel, Tusk a devenit premierul polonez cu cel mai lung parcurs în fruntea statului din istoria Poloniei democratice. Acesta este încă singurul premier care a câştigat şi al doilea mandat.
    În timpul perioadei de şapte ani, Polonia şi-a menţinut un ritm stabil de creştere economică, iar în timpul crizei economia ţării a crescut cu aproape 20%, o performanţă record în Europa.
    În 2014, Donald Tusk a fost ales în poziţia de preşedinte al Consiliului European, iar în 2017 a fost reales pentru încă un mandat de doi ani şi jumătate, poziţie în care s-a aflat şi anul acesta când a susţinut discursul de la Ateneul Român.
    Potrivit surselor oficiale, Donald Tusk şi-a scris singur discursul în care a făcut referire la Mircea Eliade, la prima maşină a familiei lui – Dacia 1300, la Simona Halep şi la Steaua lui Helmuth Duckadam, care a câştigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni. Aşa face cu fiecare discurs: de cele mai multe ori, ajutat de traducători, Tusk încearcă să susţină discursul în limba ţării în care se află, în special în cadrul ceremoniei de preluare a Preşedinţiei Consiliului.

  • Gheorghe Flutur: “Se nasc mai mulţi români şi suceveni în Italia şi Spania decât acasă”

    „Se nasc mai mulţi români şi suceveni în Italia şi Spania decât acasă, în judeţul Suceava. Dacă ne uităm la firmele care vin sau nu prea vin la licitaţii, nu mai au forţă de muncă pentru că nu au de unde o recruta. Toate astea ne îndreaptă spre un SOS privind nevoia unei autostrăzi rapide şi nu desenată, ci făcută”, a spus Flutur, citat de newsbucovina.ro.

     
    El a constatat că şi şcolile şi grădiniţele au început să de depopuleze pentru că nu mai sunt copii.
     
    „Vrei să-ţi investească oamenii şi aici ca să ai locuri de muncă, vrei familiile să le uneşti. Vorbim de familii, de parteneriat. Familia nu înseamnă o dată pe an, de Crăciun sau de Paşti să vii să-ţi pupi copiii şi după aia să stai 11 luni departe de casă. Familia înseamnă să le asiguri condiţii aici şi nu să fim campioni la migrarea forţei de muncă în afară. Poţi asigura condiţii economice prin investiţii inteligente în infrastructură”, a explicat preşedintele Flutur.
     
    El consideră că această autostradă va contribui la dezvoltarea economică a zonei şi va genera şi revenirea acasă a celor plecaţi în străinătate.
     
    „Din punctul meu de vedere, trebuie să fim solidari cu viitoarea generaţie. Noi trebuie să ne punem problema, cine va plăti pensiile generaţiei noastre. Cei care pleacă spre vest şi plătesc la fondul de pensii din Italia? Nu. Noi trebuie să-i aducem acasă. Cum îi poţi aduce? Prin investiţii curajoase. Vom fi foarte insistenţi pentru ca acest lucru să se întâmple. Cea mai importantă investiţie asta va fi. Deschide spre Occident, spre piaţă, spre civilizaţie şi din punctul acesta, integrarea adevărată a judeţelor Moldovei în Uniunea Europeană acum se face”, a mai spus Flutur, scrie gazetaromaneasca.com
     

  • Povestea lui Sir Thomas Sutherland, cel care a pus bazele HSBC

    Sir Thomas Sutherland s-a născut pe 16 august 1834 în Aberdeen, Scoţia, în familia lui Robert Sutherland şi a Christianei Webster. El a urmat cursurile universităţii Aberdeen; după absolvire, şi-a început cariera ca funcţionar în biroul din Londra al companiei britanice de transport maritim şi logistică Peninsular and Oriental Steam Navigation Company (P&O). 

    Curând după aceea a fost promovat ca superintendent, atribuindu-i-se sarcina de a se ocupa de operaţiunile asiatice ale companiei în perioda în care Hong Kongul a fost guvernat ca şi colonie şi teritoriu britanic dependent de Regatul Unit (1841-1997). 

    Ideea de a înfiinţa o instituţie bancară cu sediul local în Hong Kong i-a venit într-o zi în care naviga de-a lungul coastei de sud a Chinei, după ce a citit în revista Blackwood’s Magazine un articol despre sistemul bancar scoţian. În ciuda faptului că nu avusese niciodată un cont deschis la bancă, Sutherland s-a gândit să înfiinţeze el însuşi o bancă, pentru a stimula piaţa de comerţ înfloritoare dintre China şi Europa şi pentru a explora potenţialul comerţului dintre China şi Statele Unite. Capitalul total a fost stabilit la 5 milioane de dolari, iar în martie 1865 banca a fost deschisă la Hong Kong. O lună mai târziu, a urmat extinderea instituţiei în Shanghai. Aşa s-a născut The Hongkong and Shanghai Banking Corporation (HSBC), iar Sutherland a fost numit vicepreşedinte al acesteia.

    Deşi ulterior reţeaua s-a extins până în Europa şi America de Nord, accentul a fost pus pe deschiderea sucursalelor din China şi restul regiunii Asia-Pacific. În unele state, HSBC a fost un pionier al practicilor bancare moderne – de exemplu, în 1888, a fost prima bancă înfiinţată în Thailanda, unde a tipărit primele bancnote din această ţară.

    În 1865-1866, Sutherland a fost membru al Consiliului Legislativ din Hong Kong, iar în 1872 a primit funcţia de director general al P&O. În 1880, antreprenorul s-a căsătorit cu Alice Macnaught, fiica reverendului John Macnaught de la biserica Holy Trinity din Londra. Cei doi soţi au avut doi fii şi o fiică, Helen Sutherland (1881–1965), cunoscută ca şi colecţionar de artă. În 1920, soţia sa a murit. Doi ani mai târziu, pe 1 ia­nua­rie 1922, Sir Thomas Sutherland a murit la Londra. O stradă din cartierul Sheung Wan, din Hong Kong, a fost redenumită Sutherland, în memoria antreprenorului.

    În februarie 2008, HSBC a fost numită cea mai valoroasă marcă bancară din lume de către revista The Banker.

    În prezent, HSBC se situează pe locul şapte la nivel global şi pe primul loc în Marea Britanie după numărul activelor, cu active totale de peste 2,5 trilioane de dolari, conform celor mai recente estimări. Este prezentă în 66 de ţări cu un număr de circa 3.800 de sucursale. În 2017, compania a avut venituri de peste 51 de miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 223.000 de angajaţi. 

  • Cum poate Bucureştiul să ajungă din urmă marile capitale europene: Strategia ”creativă” născocită de un antreprenor

    Într-un Bucureşti în care antreprenoriatul creativ este în expansiune, în încercarea de a ajunge din urmă alte mari capitale europene, un om pasionat de comunicare, dar şi de interacţiunea umană şi urbană a adunat pe hârtie locurile care rezonează cu vibraţia generaţiilor în căutare de frumos. Prin ochii lui, a luat naştere o hartă conturată în jurul parcului Cişmigiu din Bucureşti, kilometrul zero al creativilor. Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus simplu: Cartierul Creativ.

    Artizanul acestei idei este Andrei Borţun, care s-a gândit să integreze toate localurile din zona Cişmigiu într-o comunitate omogenă, pentru a sublinia ideea că cineva îşi poate petrece o zi sau o seară de weekend într-un perimetru relativ restrâns, dar cu potenţial pentru mai multe activităţi. Cum funcţionează concret?

    Cum poate Bucureştiul să ajungă din urmă marile capitale europene: Strategia ”creativă” născocită de un antreprenor 

  • Cartierul creativilor din business

    Artizanul acestei idei este Andrei Borţun, care s-a gândit să integreze toate localurile din zona Cişmigiu într-o comunitate omogenă, pentru a sublinia ideea că cineva îşi poate petrece o zi sau o seară de weekend într-un perimetru relativ restrâns, dar cu potenţial pentru mai multe activităţi. Cum funcţionează concret?
    „Vreau să pot şti că pot merge să mănânc la Pâine şi Vin, să beau o cafea la Origo, apoi să văd o piesă de teatru la Apollo sau să merg la o galerie de artă, toate în aceeaşi zonă a oraşului”, explică Andrei Borţun.

    A „născocit” această strategie pentru că, spune el, fie ca bucureştean, fie ca străin, nu eşti foarte bine ghidat prin zonele de petrecere a timpului liber şi în legătură cu activităţile de care te poţi bucura atunci când te întrebi: „Unde ieşim azi?”. Prin alăturarea la iniţiativa Cartierului Creativ, businessurile din zonă se recomandă între ele clienţilor şi chiar colaborează pentru a da naştere unor proiecte comune, pornind de la ideea că perimetrul vizat găzduieşte o foarte mare densitate de galerii, spaţii expoziţionale, studiouri, ateliere şi agenţii, teatre, cinematografe şi muzee, universităţi de profil (Conservatorul şi Universitatea de Artă), magazine, restaurante şi baruri.

    Antreprenorii şi creativii prinşi în această reţea se întâlnesc în medie o dată la două luni, pentru a discuta despre cum pot dezvolta cartierul. Tot o dată la două luni, The Institute – „autoritatea” sub umbrela căreia funcţionează Cartierul Creativ – lansează un ziar care promovează locurile înscrise în acest maraton al antreprenoriatului creativ. Primul ziar a apărut în luna mai 2018, ediţiile fiind distribuite în interiorul locaţiilor care compun reţeaua.

    „Prin acest proiect, fiecare îşi lărgeşte gama de clienţi, unii devin furnizorii altora, de exemplu. În România nu prea există instinctul de colaborare, de aceea se impune un astfel de proiect. În plus, această iniţiativă ar trebui să crească şi consumul cultural din Bucureşti”, spune Andrei Borţun, CEO la The Institute.
    Iar localurile existente deja nu sunt nici pe departe maximul posibil. În următorii zece ani, zona ar trebui să se dezvolte, este de părere Andrei Borţun, ceea ce va duce însă şi la o scumpire a spaţiilor, astfel că nu orice antreprenor îşi va putea permite să închirieze un loc în zona Cişmigiu.

    Momentan însă, fondatorii micilor  afaceri deja existenţi în acea regiune a Capitalei pun pe picioare Cartierul Creativ şi speră că businessurile lor se vor dezvolta prin atragerea unui număr mai mare de clienţi. Eficienţa programului se măsoară prin numărul de organizaţii noi care se alătură, multe dintre ele din proprie iniţiativă, dar şi prin creşterea afacerilor şi a proiectelor creative deja existente, numărul finanţatorilor şi valoarea sumelor investite, numărul festivalurilor şi al evenimentelor creative organizate în perimetrul Cartierului.

    Kilometrul zero

    Până la sfârşitul anului trecut, 113 entităţi se înscriseseră în Cartierul Creativ, a cărui arie de desfăşurare este cuprinsă între bulevardul Regina Elisabeta (la sud), Calea Griviţei şi bulevardul Dacia (la nord), Calea Victoriei (la est) şi Strada Berzei (la vest). Participanţii vin cu o paletă vastă de activităţi, incluzând de la galerii de artă, clădiri de patrimoniu şi hoteluri la performing arts (teatru, cinematograf, studio de coregrafie), magazine, universităţi.

    Centrul acestui mic univers este chiar Palatul Universul, un etalon în ceea ce priveşte reinventarea imobilelor vechi ale Capitalei, în care funcţionează în prezent cafeneaua Beans & Dots, teatrul şi barul Apollo 111, biroul de arhitectură Cumulus, agenţia de publicitate BBDO şi spaţiul de lucru adaptiv The Leading Edge, alături de alte câteva nume. În jurul palatului gravitează şi alţi oameni cu idei creative, zona căpătând astfel „o textură socială complexă”, după cum o defineşte Andrei Borţun.

    „Pe parcursul anului 2017 şi până în prezent (decembrie 2018 – n.red.), s-au investit 112.000 de euro în acţiuni de conturare şi promovare a Cartierului Creativ şi în editarea celor patru numere ale ziarului. La acest buget se adaugă costurile directe (legate de echipă) şi operaţionale al fundaţiei The Institute pentru acest proiect.” Echipa – în sens larg – cuprinde un project manager, un brand manager, doi executive account, echipa de creaţie, echipa de PR şi social media şi echipa redacţională a ziarului Cartierul Creativ.

    Anul 2017 a fost cel în care s-a schiţat proiectul, implementarea acestuia începând în 2018, odată cu evenimentele organizate în cartier şi editarea ziarului. Bugetul vine din sponsorizări, dar şi din sursele proprii ale fundaţiei The Institute.

    Dincolo de întâlnirile prilejuite de lansarea ziarelor, antreprenorii implicaţi în proiect participă şi la dezbateri, conferinţe internaţionale cu iniţiatori şi promotori ai unor proiecte similare din Europa pentru schimb de experienţă.

    În plus, în cadrul expoziţiei Romanian Design Week 2018, organizată tot de The Institute, a fost amenajat un concept store dedicat Cartierului Creativ, unde au fost expuse şi vândute produse ale creativilor din cartier.

    „Avantajele sunt în primul rând pentru entităţile din reţeaua Cartierul Creativ. Platformele de comunicare – site, Facebook, Instagram – reprezintă un mijloc de promovare şi amplificare a mesajelor acestor entităţi şi, ca un al doilea pas, o şansă în plus pentru dezvoltarea lor. Avantajul nostru este posibilitatea de a gândi şi implementa un proiect cu impact mare asupra oraşului şi a industriilor creative”, mai spune Andrei Borţun.

    Unde vrea să ajungă The Institute cu Cartierul Creativ?

    „Ne propunem ca, în doi ani, Cartierul Creativ să fie deja un loc consacrat în conştiinţa bucureştenilor, a românilor şi a turiştilor străini. În trei ani, ar trebui să facă parte din programele de dezvoltare şi branding ale oraşului, desfăşurate de administraţia locală. În cinci ani, Cartierul Creativ ar trebui să poziţioneze Bucureştiul în topul capitalelor europene din perspectiva ofertei creative şi a oportunităţilor de lansare”, spune Andrei Borţun.

  • Cum au reuşit doi americani să reinventeze tunsul şi să dea naştere la un brand gigant, astăzi una dintre cele mai mari francize din lume

    Povestea Supercuts a început în 1975, când Frank Emmett ş Geoffrey Rappaport au deschis prima locaţie Supercuts în Albany, California, ca o alternativă atât a saloanelor pretenţioase cât şi a frizeriilor de cartier.

    Fondatorii au dezvoltat o nouă tehnică de tuns care a scurtat timpul pentru o tunsoare la doar 20 ded minute, încât să poată oferi tuns ieftin şi rapid fără programări în prealabil.
     
    Aceştia le-au permis clienţilor să îşi aleagă singuri serviciile pe care le doresc, generând astfel modelul de business pe care funcţionează astăzi majoritatea saloanelor şi frizeriilor care ofereau până atunci doar tuns şi bărbierit într-un singur serviciu.
     
    Cu acest model de business standardizat, cei doi au început francizarea în 1979.
     
    În 1996, Supercuts a fost cumpărată de Regis Corp, care este francizor şi pentru City Looks, Cost cutters Family Hair Care şi Pro-Cuts în Statele Unite; Magicuts şi First Choice Haircutters în Canada.
     
    Investiţia iniţială poate varia între 144.000 dolari şi 297.000 dolari. La investiţia iniţială se adaugă o taxă de francizare de 29.500 dolari.
     

  • Cine este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. Si de ce în tinereţe ea a încercat să ascundă că are bani alegând să lucreze ca un om obişnuit

    Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. în tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie.
     

    Susanne Klatten (n. Susanne Hanna Ursula Quandt) s-a născut pe 28 aprilie 1962 în Bad Homburg, Germania, în familia lui Herbert şi a Joannei Quandt. După ce a obţinut o diplomă în finanţarea afacerilor, Klatten s-a angajat la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt, unde a lucrat între 1981 şi 1983.

    A urmat apoi un curs de marketing şi management la Universitatea din Buckingham şi un MBA în cadrul International Institute for Management Development (IMD) din Lausanne, specializarea publicitate. Experienţa sa în domeniul bancar s-a format ca urmare a joburilor pe care le-a avut în cadrul băncilor Dresdner Bank şi Bankhaus Reuschel & Co. Realizând că averea sa ar putea constitui o problemă, ea lucra adesea incognito, sub numele de Susanne Kant. În 1978, poliţia a împiedicat de răpirea acesteia şi a mamei sale, Johanna Quandt.

    După moartea tatălui său, Klatten a moştenit 50,1% din acţiunile companiei germane de produse chimice Altana; sub conducerea sa, compania a fost propulsată în top 30 pe lista companiilor germane de talie mondială din DAX 30 (indicele bursei din Germania). În 2006, Altana AG şi-a vândut divizia farmaceutică companiei Nycomed, într-o tranzacţie de 4,5 miliarde de euro, bani care au fost distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende. Altana a păstrat linia de produse chimice a companiei şi şi-a menţinut cotaţiile la bursă, iar Klatten a rămas acţionar majoritar, în 2009 cumpărând aproape toate acţiunile pe care nu le deţinea deja în companie.

    Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW. În 1997, a fost aleasă în consiliul de supraveghere a companiei alături de fratele său, Stefan Quandt. Klatten deţine, de asemenea, circa 25% din acţiunile producătorului german de turbine eoliene Nordex, iar în 2012 a cumpărat participaţii în compania olandeză de biotehnologie Paques.

    În octombrie 2007, documentarul „The Silence of Quandts“ („Tăcerea Quandtilor“), realizat de postul german ARD, a prezentat rolul afacerilor familiei Quandt în timpul celui de-al doilea război mondial, trecutul nazist al familiei nefiind cunoscut până atunci publicului larg. Producătorii filmului documentar i-au înfruntat pe reprezentanţii familiei în legătură cu folosirea de sclavi în fabricile deţinute de familia Quandt în acea perioadă.

    Ca rezultat, la cinci zile după prezentare, patru membri ai familiei au anunţat, în numele întregii familii Quandt, intenţia lor de a finanţa un proiect de cercetare în care un istoric va examina activităţile familiei în timpul dictaturii lui Adolf Hitler. Studiul independent de 1.200 de pagini lansat în 2011 a concluzionat că familia Quandt „a fost legată inseparabil de crimele naziştilor“, potrivit lui Joachim Scholtyseck, istoricul din Bonn care s-a documentat pentru alcătuirea studiului. Compania BMW nu a fost implicată în raport.

    Susanne Klatten l-a întâlnit pe actualul său soţ, Jan Klatten, în timp ce urma un internship pentru BMW în Regensburg, unde el lucra ca inginer. Cei doi s-au căsătorit în 1990, în Kitzbühel; în prezent locuiesc în München şi au trei copii. Miliardarei îi place să joace golf şi să schieze în Austria. Din 2005, ea este membru în consiliul universitar al Universităţii Tehnice din München. În 2007, a fost decorată cu Ordinul de Merit Bavarez şi este unul dintre principalii sponsori ai partidului politic de centru-dreapta, Uniunea Creştin-Democrată.

    În prezent, Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 21,3 miliarde de dolari; ea deţine 19,2% din acţiunile BMW, alături de fratele său, care deţine 23,7% din acţiunile companiei; de asemenea, Klatten este unic proprietar şi vicepreşedinte al Altana, grup care deţine 52 de unităţi de producţie şi 60 de laboratoare de cercetare la nivel mondial, cu venituri anuale de circa 2,2 miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 6.200 de angajaţi. 

  • Marius Ştefan, cofondator şi director general / Autonom Services: ​„La începutul anilor 2000 eu şi fratele meu am decis să emigrăm, eu în SUA, el în Franţa, cu burse de studii. După ce am văzut ce se întâmplă acolo, ne-am întrebat dacă putem să facem ceva în ţara în care ne-am născut cu cunoştinţele de acolo“

    Carte de vizită


    ¶ A studiat la Academia de Studii Economice din Bucureşti (Tranzacţii Internaţionale), dar şi la London Business School, Harvard Business School, Stanford University
    ¶ Povestea firmei româneşti de închirieri de maşini a început în 2006, după ce Marius Ştefan împreună cu fratele său au decis să intre în business după terminarea studiilor în străinătate
    ¶ Fraţii au considerat că terenul imprevizibil din România, unde „puţine pieţe sunt mature şi mai sunt multe de făcut“, este mai potrivit decât în ţările „aşezate“
    ¶ Anul trecut, compania  a avut o cifră de afaceri netă de peste 100 de milioane de lei, la un număr mediu de 252 de angajaţi

    Marius Ştefan a vost votat pentru a fi inclus în clasamentul CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA 2018.