BusinessMagazin

Tag: nastere

  • Cum au reuşit fiii unui miner să creeze unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din lume

    Crescuţi într-o familie modestă, fraţii Karl şi Theo Albrecht şi-au depăşit condiţia şi au pus bazele lanţului de retail alimentar Aldi, transformat într-un imperiu financiar cu venituri anuale de peste 30 de miliarde de euro.
     
    Karl Albrecht, născut pe 20 februarie 1920, şi Theo Albrecht, născut pe 28 martie 1922, au crescut într-o familie de condiţie umilă, în oraşul industrial Essen, din Renania de Nord, Germania. Tatăl lor era miner, dar după ani de muncă sub pământ a contractat emfizem şi a trebuit să renunţe la această meserie, aşa că s-a angajat într-o brutărie.

    Familia a fost obligată să găsească un alt mod de a se întreţine, aşa că a decis să deschidă un mic magazin alimentar pentru a putea trăi decent. Fiii familiei Albrecht erau determinaţi să nu se facă mineri, ca tatăl lor. O perioadă, Theo a rămas să lucreze în magazinul familiei şi a învăţat comerţul cu alimente, în timp ce Albrecht a învăţat arta delicateselor. Cei doi fraţi au luptat şi în al Doilea Război Mondial.

    După război, s-au întors în Essen, unde au preluat conducerea micului business de familie şi au decis să îl extindă prin deschiderea mai multor filiale.

    Ideea lor s-a bazat pe faptul că muncitorii din regiunea industrială Ruhr nu erau atraşi de magazinele de lux, ci îşi doreau mărfuri accesibile pe care le puteau cumpăra zilnic. Fraţii au început să îşi extindă afacerea în Ruhr în anii ’40. Până în anul 1954 au deschis 50 de filiale, păstrând sloganul businessului: „Cea mai bună calitate la cel mai mic preţ”.

    Până la acel moment, cei doi fraţi reuşiseră să îşi câştige o reputaţie destul de puternică în rândul furnizorilor. Amândoi erau cunoscuţi pentru stilul lor nemilos de negociere şi pentru dexteritatea cu care îi convingeau pe furnizori să le dea cea mai bună ofertă pentru a-şi menţine cele mai mici preţuri în magazinele Aldi. De asemenea, îşi câştigaseră o reputaţie pentru economia pe care o făceau pentru magazinele lor – de pildă, stingeau întotdeauna luminile dintr-o cameră pentru a avea facturi mai mici, nu îşi făceau niciodată publicitate şi de multe ori nu foloseau nici măcar rafturi.

    Numele lanţului de magazine Aldi, ales oficial în 1961, a fost creat din primele litere ale numelui Albrecht şi primele litere din cuvântul discount.
    Karl Albrecht şi-a permis un singur lux, acela fiind golful. Această pasiune l-a determinat să construiască în sudul Germaniei, în anul 1976, un hotel destinat iubitorilor de golf, ridicându-şi de asemenea propria vilă, aşezată astfel încât sa fie conectată la traseul de golf al hotelului.

    Theo Albrecht, pe de altă parte, era un împătimit al jocurilor de noroc. După ce a strâns o datorie de aproximativ 3,5 milioane de euro, în 1971 a fost răpit de un avocat şi ţinut ostatic timp de 17 zile până a plătit datoria. Mai târziu s-a aflat că cerut o scutire la plata impozitului susţinând că a fost o cheltuială de afaceri.

    La sfârşitul anilor ’60, cei doi fraţi şi-au împărţit imperiul financiar, împărţind businessul în Aldi Nord, condus de Theo, şi Aldi Süd, condus de Karl. În acea perioadă, Aldi începuse să devină foarte cunoscut în Germania, iar magazinele companiei începuseră să primească şi clienţi bogaţi, dornici să profite de reducerile lanţului de retail.

    Karl Albrecht a murit în anul 2014, la vârsta de 94 de ani, lăsând în urmă o avere estimată la 18,4 miliarde de euro. Fratele său, Theo, a murit în 2010, la vârsta de 88 de ani.

    În prezent, Aldi operează 3.230 de filiale în Germania, cu o echipă de 50.000 de angajaţi. De asemenea, are sucursale în toată Europa, în Australia şi în Statele Unite, ceea ce duce la o cifră de afaceri globală de pste 30 de miliarde de euro la nivelul întregului grup; Aldi Nord a înregistrat anul trecut venituri de 13 miliarde de euro, iar Aldi Süd, de 17,3 miliarde de euro, potrivit site-ului Statista.com. Compania susţine că 87% dintre nemţi fac cumpărături la Aldi în mod regulat. 

  • Cum să faci zeci de mii de euro cu lucruri invăţate de la părinţi şi bunici

     Aşa s-a născut Madame Delice, o afacere prin care vinde dulceţuri, zacuscă, sosuri şi conserve produse în atelierul propriu din Bacău. 

    Delia Burcă a investit alături de soţul ei 20.000 de euro într-un business concentrat pe producţia de dulceţuri, zacuscă, sosuri şi conserve, iar anul trecut a obţinut afaceri de 176.000 de lei (circa 38.000 de euro). „Afacerea a crescut organic, investiţia iniţială a fost de aproximativ 20.000 de euro în amenajare şi utilaje.

    Am beneficiat de faptul că spaţiul în care ne desfăşurăm acum activitatea îl aveam deja, aşa că doar i-am schimbat destinaţia şi am făcut amenajările necesare. De când am pornit activitatea, tot profitul a fost reinvestit în dezvoltarea numelui nostru”, spune Delia Burcă, cea care a pus pe piaţă brandul Madame Delice.

    Ideea i-a venit de la propriile obiceiuri din gospodărie, aşa că, în 2016, a trecut de la mica producţie din bucătăria proprie la o producţie controlată, într-un spaţiu dotat corespunzător, cu toate avizele şi autorizaţiile necesare. Practic, garajul familiei a fost transformat pentru a deveni un spaţiu adecvat producţiei artizanale. Primul sezon de produse a fost cel din primăvara anului 2017.

    „Am început cu un produs reprezentativ pentru noi – condimente din legume deshidratate Delice, în două amestecuri – pentru supe, ciorbe şi fripturi. Este o alternativă sănătoasă ca bază de mâncare, fiind 100% produs din legume uscate de noi.”

    Din portofoliul Madame Delice fac parte astăzi circa 60 de produse distincte, de la dulceţuri şi siropuri la zacuscă în şase sortimente, conserve pentru toamnă, sosuri şi sucuri naturale. Businessul i-a adus Deliei Burcă vânzări de 176.000 de lei anul trecut, mai mult decât dublu faţă de anul anterior, când abia demarase producţia. Până la sfârşitul lunii iunie 2019, rezultatul de anul trecut fusese deja depăşit, atât ca urmare a creşterii volumului de produse, cât şi datorită deschiderii unei băcănii proprii, în luna martie a acestui an, sub numele Madame Delice Gourmet. Businessul are patru salariaţi.

    „Am căutat să ne dezvoltăm o reţea de producători de fructe şi legume crescute cât mai naturale, încurajăm producătorii locali să cultive ceea ce avem noi nevoie în producţie. O parte din fructele procesate sunt din grădina noastră, avem şi o cultură de zmeură în care nu folosim niciun fel de substanţe chimice”, spune Delia Burcă.

    În familie, sarcinile sunt împărţite între ea şi soţul ei, astfel că, dacă Delia Burcă se implică în producţie, reţete, selecţia ingredientelor şi promovare, soţul său este responsabil de partea de logistică, distribuţie şi etichetare. În paralel cu Madame Delice, Delia Burcă este expert contabil şi practician în insolvenţă.

    Vânzarea produselor Madame Delice se face direct prin magazinul online, prin cel fizic – băcănia deschisă în Bacău – dar şi prin alte câteva băcănii partenere.

    „Avem în plan mărirea numărului de băcănii partenere, deja am încheiat noi contracte de colaborare şi sperăm ca relaţiile noastre să fie pe termen lung. În momentul de faţă, ne găsiţi pe rafturile unor băcănii din Bucureşti, Iaşi, Suceava şi Constanţa.”

    Cu experienţa a două sezoane de producţie, Delia Burcă se gândeşte să eficientizeze planul de business, eliminând unele produse care nu sunt rentabile şi mărind numărul de unităţi produse din alte categorii.

    „Noi depindem foarte mult şi de factori variabili, precum vremea, calitatea fructelor, cât de lung este sezonul de recoltare din fauna spontană.”
    Pe site-ul Madame Delice, un borcan de 100 de grame de condimente costă 20 de lei, un borcan de dulceaţă de ardei iuţi de 200 de grame este tot 20 de lei, iar unul de zacuscă de 300 de grame porneşte de la 14 lei.

    Poemi – producţie de obiecte din ceramică (Sibiu)
    Fondator: Florin Popescu
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 180.000 de lei (peste 39.000 de euro)
    Distribuţie: HoReCa, online sau vânzări direct din atelier

    Ilustraţie de carte pentru copii (Bucureşti)
    Autor: Irina Motroc
    Cărţi ilustrate: Domnul Papuzek, Pârşul Moni devine celebru (în lucru)

    Manieres – cursuri de bune maniere (Bucureşti)
    Fondator: Ştefana Mireţ
    Cifră de afaceri în 2018: câteva zeci de mii de euro
    Prezenţă: în şcolile şi grădiniţele de stat din Bucureşti, pentru copiii de minimum 4 ani

    Boutique d’Emotion – atelier de aranjamente florale şi cadouri (Corbeanca)
    Proprietar: Amalia Şeremet
    Investiţie iniţială: 7.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 55.000 de euro
    Prezenţă: Corbeanca

    Power Yoga – studio unde se predau cursuri de yoga (Bucureşti)
    Fondator: Adriana şi Adrian Gheorghiu
    Investiţie iniţială: 200.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 40.000 de euro
    Prezenţă: Pipera

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

  • Cine este executivul din Silicon Valley care a cheltuit un milion de dolari pentru a trăi mai mult. “Vreau să prind 180 de ani”

    Născut în 1973, Dave Asprey a devenit cunoscut pentru rolurile executive deţinute în Silicon Valley. De-a lungul anilor a devenit însă supraponderal, cântărind chiar şi 136 de kilograme, iar asta l-a determinat să îşi schimbe modul de viaţă.
     
    Asprey e serios atunci când spune că vrea să trăiască până la 180 de ani. “Cineva trebuie să o facă, iar eu sunt dispus să mor încercând”, a declarat el celor de la BBC.
     
    Deşi mulţi l-ar cataloga drept excentric, Asprey spune că este primul biohacker profesionist. Mai exact, el foloseşte ştiinţa şi tehnologia pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea – un soi de hacker al corpului uman.
     
    Regimul lui Dave Asprey e unul complex: îşi înlătură o parte din măduva din şirea spinării pentru a putea extrage celule stem care să îi fie, ulterior, injectate în tot corpul; petrece constant timp în camere de crioterapie (spaţii în care se foloseşte nitrogenul lichid pentru scăderea temperaturii corpului); face “băi” de lumina infraroşie şi multe altele.
     
    Până în prezent, Dave Asprey a cheltuit peste un milion de dolari pentru acest regim.

  • Un brand românesc iubit de mulţi înainte de ’89 readus la viaţă, după o pauză de peste trei decenii

    Primul a fost Pegas, în 2011, au urmat apoi ceasurile Optimef şi schiurile Reghin. A fost de asemenea discutat un proiect pentru reluarea producţiei motocicletelor Mobra.

    Recent, un nou brand românesc popular înainte de ’89 a fost readus la viaţă: este vorba de televizorul Diamant. Acesta revine pe piaţă cu un design actual, cu rezoluţii HD şi Full HD. Marca a fost resuscitată de compania Network One Distribution (NOD), controlată de antreprenorul Iulian Stanciu, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri locali. Numele său este legat de altfel şi de brandul Pegas în contextul în care a intrat acum câţiva ani în acţionariatul companiei care a repus brandul pe piaţă în 2011.

    În cazul televizorului Diamant, readucerea la viaţă a mărcii vine chiar la iniţiativa antreprenorului.

    „La trei decenii de când nu se mai comercializează, televizorul Diamant revine pe piaţă sub umbrela Horizon, brandul Network One Distribution (NOD)”, a anunţat compania.

    Fabricat de întreprinderea Electronica din Bucureşti, începând cu 1961, televizorul Diamant era nelipsit din casele românilor în perioada comunistă. „Televizorul generaţiei cu cheia la gât era alb-negru, cu tub catodic, mare cât o ladă de zestre şi costa cam cât trei salarii medii, cu posibilitatea de a fi plătit în rate. A fost pentru mulţi dintre români primul televizor la care s-au uitat vreodată.” Noul televizor Diamant – asamblat în UE, Turcia şi China – vine cu diagonale între 22” şi 43” şi cu rezoluţii HD, respectiv Full HD.

    Tot pe o replică adaptată zilelor noastre au pariat şi ceilalţi antreprenori care au adus la viaţă mărci româneşti cu istorie. Pegas a început cu un cadru de bicicletă construit într-o fabrică de armament, la Zărneşti (Braşov). Designul era inspirat de muscle bike-urile americane şi britanice, care la rândul lor imitau stilul unei motociclete chopper. Silueta Pegasului, cu şa lungă şi coarne, avea să devină pentru mii de copii din România comunistă definiţia cuvântului „bicicletă“. „Practic, bicicleta Pegas a fost un obiect cult, poate chiar cel care defineşte cuvântul «copilărie» pentru toţi cei care au învăţat să meargă pe bicicletă în anii ’70 şi ’80. După ’89 Pegas a dispărut de pe piaţă“, spunea anterior Andrei Botescu, unul dintre antreprenorii care au readus la viaţă brandul. După 20 de ani de pauză, în 2011, un proiect independent a relansat marca Pegas şi vechea bicicletă într-o nouă formă, „pentru a se bucura din nou de ea copiii de toate vârstele“.

    Tot din pasiune pentru branduri româneşti, dar şi pentru schi, doi tineri din Cluj au reînviat şi brandul Reghin – de schiuri şi alte echipamente sportive. „Suntem doi tineri din Cluj, consumatori înrăiţi de schi, cu ocupaţii de zi cu zi care se învârt în zona designului de produs şi a vânzărilor. Dacă mai adăugăm la mix două lucruri: faptul că am început pe schiuri Pitic şi am trecut la Combi-R, galben şi mai apoi albastru, şi suntem amândoi adepţii unei abordări de tip do it yourself, lucrurile se leagă“, spunea anterior Sebastian Big, unul dintre antreprenori, despre cum a renăscut brandul Reghin. Practic, adaugă el, au vrut să îşi facă propriile schiuri şi totodată să aducă un tribut lucrurilor cu care au crescut. Decizia de a readuce la viaţă brandul Reghin şi de a porni o afacere în industria de schi au luat-o acum trei-patru ani.

    Tot cam atunci au reapărut pe piaţă şi ceasurile Optimef, un brand românesc lansat iniţial acum circa patru decenii şi readus la viaţă recent de Andrei Morariu (actor) şi Bogdan Costea (arhitect). „Pasionaţi de orologerie şi design de obiect, am hotărât să relansăm Optimef din dorinţa de a aminti că în România s-au produs lucruri cool înainte să ştim ce înseamnă cool.“ Noile ceasuri au mecanism japonez şi sunt asamblate în Hong Kong, conform celor mai recente date ale ZF. Tot în Hong Kong sunt produse şi ramele ochelarilor pe care cei doi antreprenori i-au realizat sub acelaşi brand. Ansamblarea lor se face în România, iar lentilele sunt produse la Timisoara de Interoptik.

    Deşi majoritatea acestor branduri româneşti sunt realizate peste graniţă, pe lista planurilor de viitor ale tinerilor antreprenori se numără producţia „made in Romania”.

    Maşina de teren ARO şi săpunul Cheia sunt alte două branduri româneşti cu istorie, iar o serie de antreprenori locali au declarat că au intenţia să le reproducă. Momentan, însă, planurile sunt doar pe hârtie.Rezistenţa unui brand local timp de zeci sau chiar sute de ani este o adevărată performanţă, într-o piaţă în care alte nume au dispărut. S-a întâmplat cu pantofii de la Pionierul, ţigările Carpaţi şi Snagov, sucurile Ci-Co, pasta de dinţi Cristal, maşinile de spălat Albalux, frigiderele Fram şi maşinile Aro, pentru a da doar câteva exemple.

    Specialiştii în branding explică aceste dispariţii printr-o strategie de brand şi de produs inadecvată, care poate duce o marcă spre faliment, când ar fi putut de fapt să concureze cu nume internaţionale. Cert este că societatea consumeristă are de ales din tot mai multe nume şi produse, româneşti şi internaţionale.

  • Un business născut dintr-o nevoie de zi cu zi

    Dacă în 2006-2007 piaţa curăţătoriilor de haine era una preponderent destinată persoanelor „la costum”, în prezent serviciile unei companii care desfăşoară această activitate pe piaţa locală sunt accesate de un număr din ce în ce mai mare de clienţi de toate vârstele, inclusiv pentru articole de îmbrăcăminte casual.

    „Lipsa de timp a clienţilor, preţurile accesibile, serviciul de colectare şi livrare gratuită şi calitatea serviciilor în general au dus la creşterea cererii pe piaţa considerată cândva de nişă”, spune Cristina Tarasevici, directorul general al Blue Lagoon Clean, companie românească specializată în furnizarea de servicii de curăţare a hainelor. Ea a povestit că businessul pe care îl conduce a ajuns în 2018 la afaceri de 3 milioane de lei (633.600 de euro), în creştere cu 30% faţă de anul precedent, când compania a înregistrat afaceri de 2,1 milioane de lei (443.500 de euro). Blue Lagoon Clean a luat naştere în 2013 dintr-o nevoie personală, dar şi din dorinţa de a dezvolta o companie cu antreprenoriat 100% românesc.

    „Compania Blue Lagoon Clean a luat naştere în 2013 din două motive: o nevoie personală de a avea o curăţătorie care să poată procesa în siguranţă articolele vestimentare delicate, cum ar fi rochiile sau hainele cu strasuri, imprimeuri şi alte accesorii care nu puteau fi procesate de curăţătoriile chimice. Iar cel de-al doilea motiv a ţinut de dorinţa de a demonstra că şi în România se poate dezvolta un business cu acţionariat 100% românesc care să ofere calitate la un preţ accesibil.”

    Cristina Tarasevici a adăugat că investiţia iniţială în deschiderea primului punct de lucru s-a ridicat la 100.000 de euro, fiind prima curăţătorie ecologică din Capitală. „Politica companiei este una axată pe investiţii şi dezvoltarea de servicii care să acopere la 360 de grade nevoile clienţilor. În cei şapte ani de activitate, investiţiile în Blue Lagoon Clean se ridică la peste 900.000 de euro, cea mai mare fiind în centrul de procesare din Pantelimon, care deserveşte clienţii care beneficiază de serviciul de colectare şi livrare gratuită. În 2018, centrul din Pantelimon a fost desemnat cel mai mare centru de procesare ecologică a hainelor din sud-estul Europei, fiind construit pe o suprafaţă de peste 700 mp şi având o capacitate de curăţare a hainelor de 5 tone/zi.”

    În prezent, compania deţine trei centre de procesare în Capitală, situate în Auchan Crângaşi, ParkLake şi Pantelimon, dar serviciile companiei sunt disponibile şi în judeţul Ilfov, prin serviciul de colectare şi livrare pus de către companie la dispoziţia clienţilor. „Centrul de procesare din Pantelimon asigură în prezent 50% din cifra de afaceri totală a companiei, iar în 2019 procentul va urca la 80% din total, din estimările noastre”, a adăugat antreprenoarea.

    Din 2013 până în prezent, Blue Lagoon Clean are în portofoliu aproximativ 105.500 de clienţi, din care un număr de 1.252 beneficiază de unul din cele trei abonamente prepay pe care compania le pune la dispoziţia clienţilor. De altfel, compania deserveşte lunar peste 3.000 de clienţi şi procesează peste 25.000 de articole de îmbrăcăminte, iar din cei 3.000 de clienţi 1.000 optează pentru serviciul de colectare şi livrare, mai spune Cristina Tarasevici. De asemenea, bonul mediu se ridică în jurul valorii de 100 de lei şi numără în medie 8 articole de îmbrăcăminte. În cazul serviciului de colectare şi livrare, clienţii provin preponderent din mediul corporate şi au venituri medii şi mari.

    În prezent, Blue Lagoon Clean deţine o flotă compusă din şapte autoturisme, care până la finalul anului în curs va număra 10 autoturisme. De altfel, în cadrul companiei lucrează în prezent o echipă de peste 30 de angajaţi cu experienţă în domeniu şi perfecţionaţi în cadrul centrului de formare profesională de care compania Blue Lagoon Clean dispune.

    În ceea ce priveşte produsele de curăţare pe care Blue Lagoon Clean le foloseşte, acestea sunt furnizate în principal de SDS Group, unic importator pentru gama de echipamente suedeze Electrolux Lagoon, cât şi pentru detergenţii Lagoon. „Sistemul Lagoon este unicul care a primit aprobarea Woolmark Company în materie de curăţare umedă a articolelor delicate din lână şi caşmir. Ca produse secundare de curăţare colaborăm cu Neva Business, unic importator al produselor Bussetti (Austria) şi Proquimia (Spania)”, a menţionat directorul general al companiei.

    Având în vedere rapiditatea cu care digitalizarea se implementează în cât mai multe domenii, Cristina Tarasevici este de părere că, în ceea ce priveşte industria în care activează, avansul tehnologic îşi face resimţită prezenţa nu doar la capitolul substanţe folosite, ci şi în ceea ce priveşte anumite operaţiuni care în trecut erau efectuate manual, precum călcatul cămăşilor, sacourilor, pantalonilor, operaţiuni care în prezent sunt efectuate de utilaje special dedicate care uşurează munca angajaţilor. „Centrul nostru din Pantelimon este dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, fiind şi aspectul cel mai important care ne permite o asemenea capacitate de procesare zilnică. Când am deschis Blue Lagoon Clean, nu existau curăţătorii ecologice în Bucureşti, noi fiind pionieri în acest domeniu. În prezent, curăţătoriile vechi sunt retehnologizate şi folosesc sisteme atât chimice, cât şi ecologice, iar curăţătoriile nou deschise optează preponderent pentru sisteme exclusiv ecologice de tip Lagoon”, a explicat fondatoarea businessului Blue Lagoon Clean.

    Piaţa curăţătoriilor, atât pentru segmentul de retail cât şi pentru sectorul HoReCa, este estimată la o valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, a adăugat antreprenoarea. Pe această piaţă, din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Blue Lagoon Clean are ca şi concurenţi principali companiile Ecoclean, Aqua şi 5 a sec.

    Planurile de dezvoltare pentru anul în curs ale reprezentanţilor vizează creşterea cifrei de afaceri cu aproximativ 40%, ceea ce ar însemna afaceri de 4,2-4,4 milioane de lei (930.000 de euro) şi consolidarea activităţii pe care compania o desfăşoara pe piaţa din Bucureşti. „Ca politică de dezvoltare ne dorim să ne consolidăm prezenţa în Bucureşti şi să ne creştem cota de piaţă de la 5%, cât am avut în 2018, la 8% în 2019. Obiectivele principale pentru 2019 ţin de consolidarea echipei de management şi de automatizarea unor procese de lucru, cu alte cuvinte eficientizarea procesului de lucru”, a adăugat antreprenoarea.

    De altfel, Cristina Tarasevici a menţionat că nu este exclusă extinderea companiei prin franciză. „Planul de francizare există, dar va fi pus în aplicare doar după ce compania îşi va atinge cele două obiective majore setate pentru anul acesta. Practic, 2019 reprezintă pentru Blue Lagoon Clean trecerea de la antreprenoriat la organizaţie, trecerea de la un business de familie la companie.” Anul trecut în octombrie, la Milano, în cadrul Galei CINET (organism internaţional care reprezintă interesele a peste 220.000 de companii care activează în industria îngrijirii materialelor textile), Blue Lagoon Clean a primit premiul pe România pentru bune practici şi premiul de excelenţă în domeniul curăţătoriei de haine. „Am primit atunci o propunere de parteneriat şi de extindere peste graniţe, dar vom lua în calcul această posibilitate doar după atingerea obiectivelor pentru anul 2019”, a conchis antreprenoarea.

  • Cum arată singurul copil care s-a născut şi a crescut în zona de excludere a Cernobîl

    Singurul copil despre care se ştie că s-a născut şi a crescut în zona de excludere a Cernobîlului este acum o studentă sănătoasă, fericită şi are aproape 20 de ani, conform Daily Mail.

    Mariyka Sovenko, în vârstă de 19 ani, a fost crescută de mama ei, Lydia, şi de soţul acesteia Mikhail, în interiorul zonei de excludere a Cernobîlului în 1999, la mai bine de un deceniu de la dezastrul ce a avut loc.

    Deşi naşterea ei a fost muşamalizată de autorităţile din Ucraina, detaliile privind această situaţie au ieşit la suprafaţă în momentul în care interesul privind dezastrul de atunci a captat din nou atenţia oamenilor cu noul serial Sky Atlantic.

    Chiar dacă Mariyka nu apare în serial, pentru multe persoane din Ucraina, viaţa ei marchează unul dintre capitolele definitorii din această sagă.

    Lydia şi soţul ei Mikhail, care era un pompier chemat la reactorul 4 în noaptea exploziei din 1986, a refuzat să părăsească zona de excludere pentru că nu au fost oferite locuinţe de evacuare de către Uniunea Sovietică. Lydia nu şi-a dat seama că este însărcinată până când a reuşit să nască cu ajutorul lui Mikhail.

    Odată ce vestea despre naşterea lui Mariyka s-a răspândit, Lydia îşi amintea că a fost tratată “ca un criminal” pentru că a născut la Cernobîl şi a refuzat să plece din singura casa de familie din zonă. Ea a continuat să o crească pe Mariyka acolo, ignorând avertismentele guvernamentale de sănătate care spuneau că îşi pune fiica în pericol de moarte.

    Zvonurile s-au răspândit şi în momentul în care fiica ei avea cinci ani, Lydia, la vârsta de 40 de ani, a răspuns: „Dacă oamenii cred că este mutantă sau are două capete, aceasta este o greşeală destul de mare. Ea este un copil minunat, care este absolut sănătos, pe cât putem vedea”.

    Părinţii lui Mariyka au continuat să se confrunte cu presiuni din partea autorităţilor de a se muta de acolo, dar casa lor dărăpănată a ramas acasa lui Mariyka in timp ce ea a crescut, chiar dacă de la vârsta de şapte ani a trebuit să traiască în afara Cernobîlului în timp ce mergea la scoala.

    Mama ei a confirmat că Mariyka este sănătoasă şi se ştie că este mândră de succesul fiicei sale de a-şi continua viaţa după începutul acesta atipic.

     

     

  • Cum se infiltreazã cleptocraţia rusească în America – partea I

    Publicaţia The Atlantic descrie pe larg efectele pe care această ignoranţă o are asupra politicului şi businessului american. Mai grav este că politicul şi businessul se împletesc acum la conducerea SUA mai mult ca niciodată.

    Timp de doi ani, la începutul anilor 1990, Richard Palmer a fost ofiţerul CIA detaşat la ambasada SUA din Moscova. Evenimentele care se desfăşurau în jurul său – colapsul Uniunii Sovietice şi ascensiunea Rusiei – au fost atât de haotice, traumatizante şi palpitante, încât cele mai multe au depăşit analizele făcute la rece. Din toate informaţiile care treceau prin biroul său, Palmer a dobândit o înţelegere clară a spiritului acelor vremuri. O mare parte din restul lumii striga de bucurie că istoria a căpătat o traiectorie frumoasă, spre pieţele libere şi spre democraţia liberală. Raportul lui Palmer despre evenimentele din Rusia a venit ca un baros. În toamna anului 1999, el a depus mărturie în faţa unei comisii a Congresului pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ pe membrii acestuia şi pentru a-i avertiza cu privire la ceea ce avea să vină.

    Oficialii americani, credea Palmer, au judecat greşit Rusia. Washingtonul şi-a pus încrederea în elita noului regim; a crezut-o pe cuvânt atunci când şi-a exprimat angajamentul faţă de capitalismul democratic. Însă Palmer a văzut de aproape cum interconectarea tot mai mare a lumii – mai ales a finanţelor globale – ar putea fi folosită pentru rău. În timpul Războiului Rece, KGB-ul a devenit expert în înţelegerea căilor lăturalnice ale sistemului bancar din Occident, iar ofiţerii de spionaj au devenit maeştri în ceea ce priveşte transmiterea de cash către agenţii lor din străinătate. Acest talent a facilitat acumularea de noi averi. În zilele de agonie a URSS, Palmer privea cum vechii lui adversari din serviciile de informaţii sovietice deturnau fonduri de miliarde de la trezoreria statului lor spre conturi private din Europa şi din SUA. Acesta a fost unul dintre cele mai mari jafuri din istorie.

    Washingtonul şi-a făcut o poveste reconfortantă care a minimalizat importanţa acestei erupţii de cleptomanie: aceştia erau răufăcători din afara sistemului şi oportunişti necinstiţi care se grăbeau să exploateze slăbiciunea noului stat. Această situaţie l-a înfuriat pe Palmer. El a vrut să trezească Congresul, să-l facă să-şi dea seama că hoţii erau chiar elita care conducea fiecare colţ al sistemului. „Pentru ca SUA să fie unde Rusia este astăzi“, a explicat el în faţa comisiei Congresului, „ar avea o corupţie masivă la care să ia parte majoritatea membrilor Congresului, precum şi departamentele de justiţie şi trezorerie şi agenţi ai FBI, CIA, DIA, IRS, poliţia federală, patrulele de frontieră, ofiţeri de poliţie locali, Rezerva Federală, Curtea Supremă de Justiţie.“ În mărturia sa, Palmer l-a menţionat chiar pe primul-ministru al Rusiei, recent instalat şi puţin cunoscut (pe care l-a numit în mod eronat Boris Putin), acuzându-l că „ajută la prădarea Rusiei“.

    Statele Unite, a subliniat Palmer, au devenit un complice în acest jaf. Aprecierea lui era nemiloasă. Vestul ar fi putut respinge sumele furate; ar fi putut opri fluxurile de bani către firme paravan şi paradisuri fiscale. În schimb, băncile occidentale şi-au etalat prada rusească adăpostită în seifurile lor. Furia lui Palmer se concentra pe provocarea unei introspecţii – şi pe alimentarea anxietăţii cu privire la pericolul pe care ascensiunea cleptocraţiei l-ar prezenta pentru Occident. La urma urmei, ruşii ar avea un interes puternic să-şi protejeze activele relocate. Ar dori să-şi protejeze aceste averi de politicienii americani moralizatori care ar putea să încerce să le confişte.

    Cu optsprezece ani inainte ca procurorul special Robert Mueller să înceapă investigaţia privind interferenţele externe în alegerile din SUA, Palmer a avertizat Congresul cu privire la donaţiile politice ruseşti către politicienii americani şi partidele politice făcute cu scopul de a obţine influenţă. Miza ar fi putut fi o contagiune sistemică: valorile ruseşti ar putea infecta şi apoi slăbi sistemele de apărare morală ale politicii şi afacerilor americane.

    Acest spion a fost un profet, iar el a vorbit într-un moment de cotitură al istoriei corupţiei mondiale. America nu şi-a putut permite să se amăgească presupunând că ar putea reprezenta un model de virtute, cu atât mai puţin să apară ca un spectator inocent. Cu toate acestea, atunci când Iegor Gaidar, un prim-ministru rus reformist din primele zile postcomuniste, a cerut Statelor Unite să ajute la găsirea miliardelor pe care KGB le ascunsese, Casa Albă a refuzat. „Ieşirile de capital sunt ieşiri de capital“ a fost modul în care un fost oficial al CIA a rezumat raţionamentul american pentru a rămâne în aşteptare. Însă acestea au fost ieşiri de capital la o scară fără precedent şi doar prologul unei epoci de furt excesiv. Când economistul Gabriel Zucman de la Berkeley a studiat problema în 2015, el a constatat că 52% din avuţia Rusiei era în afara ţării.

    Prăbuşirea comunismului în celelalte state postsovietice, împreună cu orientarea Chinei spre capitalism au adus aportul lor la averile cleptocratice care au fost duse în străinătate pentru păstrarea lor în siguranţă. Oficiali din întreaga lume au prădat întotdeauna bugetele ţărilor lor şi au acumulat averi din mită. Însă globalizarea bancară a făcut ca exportul banilor lor iliciţi să fie mult mai convenabil decât a fost înainte – ceea ce, desigur, a încurajat şi mai mult furtul. După o estimare, peste 1.000 de miliarde de dolari părăsesc acum ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume în fiecare an sub formă de bani spălaţi şi evaziune fiscală.

    La fel ca în cazul Rusiei, o mare parte din această avere obţinută prin jaf se află în Statele Unite. New York, Los Angeles şi Miami s-au alăturat Londrei în grupul celor mai dorite destinaţii din lume pentru banii spălaţi. Acest boom a îmbogăţit elita americană care l-a făcut posibil – şi a degradat valorile politice şi sociale ale naţiunii americane în acest proces. În timp ce toţi ceilalţi lăudau naşterea unei lumi globalizate care va adopta cele mai bune valori ale Americii, Palmer a văzut pericolul opusului: ca valorile cleptocraţilor să devină ale Americii. Această viziune sumbră se apropie acum de împlinire.

    Contaminarea s-a răspândit remarcabil de rapid într-o ţară bântuită de la fondarea ei de pericolul corupţiei. Statele Unite au avut atacuri de conştiinţă pe drumul spre topul noii ordini globale – lucru consemnat de jurnalistul britanic Oliver Bullough în cartea sa „Pământul banilor: De ce hoţii şi escrocii guvernează lumea şi cum să le-o luăm înapoi“. În lunile care au urmat mărturiei lui Palmer, spiritul vremii a urmat direcţia arătată de el, cel puţin pentru un timp. Articolele de ziar din toamna anului 1999 au arătat cum miliarde de dolari din bani ruseşti, o parte dintre ele aparent având legături cu un presupus şef al crimei organizate, au aterizat la Bank of New York. Aceste sume au luat prin surprindere administraţia lui Bill Clinton, care a pregătit norme anti-spălare de bani mai dure, menite să întărească reglementările bancare. Însă administraţia se afla în ultimul an de guvernare, iar adoptarea oricărei legi noi ar fi necesitat un efort legislativ şi calmarea lobbyiştilor gălăgioşi, aşa că planurile au stagnat.

    Propunerile din epoca Clinton ar fi rămas o curiozitate nebăgată în seamă  în arhivele naţionale dacă Osama bin Laden nu ar fi atacat SUA. În zilele de după prăbuşirea turnurilor gemene, administraţia lui George W. Bush a cerut furios Washingtonului idei pe care să le înghesuie în proiectul de lege de 342 de pagini care avea să devină The Patriot Act. Un sentiment de panică naţională a creat pentru un moment o oportunitate pentru birocraţi să pună în practică planurile lăsate până atunci la păstrare. Titlul III din The Patriot Act, legea privind oprirea spălării banilor şi cea privind finanţarea terorismului, au fost promulgate la aproape o lună după 11 septembrie.

    Această secţiune a proiectului de lege a fost o realizare legislativă monumentală. Neabătuţi de norii de fum ai crizei, reprezentanţii marilor bănci au hărţuit Senatul, încercând să oprească schimbarea. Oficialii de la Citibank au intrat în conflicte verbale cu angajaţi ai Congresului în sala mare. Această furie reflectă forţa pe care o are Patriot Act. Dacă o bancă descoperă bani dubioşi transferaţi din străinătate, acum este obligată să raporteze transferul către guvern. De asemenea, banca ar putea face obiectul unor acuzaţii penale dacă nu a stabilit garanţii suficiente împotriva fluxului de cash ilegal. Nu e de mirare că băncile au luptat ferm împotriva impunerii unui număr atât de mare de reguli noi, ceea ce le-a obligat să-şi întărească diviziile de conformitate – şi, mai mult decât atât, le expune la pedepse scumpe pentru permisivitate.

    O mare parte din ceea ce a cerut Palmer a devenit brusc legea pământului. Însă cuibărită în Patriot Act stă lucrarea altor lobbyişti. Fiecare district de locuinţe din ţară are proprietăţi imobiliare, iar reprezentanţii grupurilor de interese pentru acest gen de afaceri au cerut scutirea de la monitorizarea tranzacţiilor străine dubioase la care obliga noua lege. Toţi au înfăţişat imagini cu mame din cartiere mărginaşe care înfig semne cu „De vânzare” pe peluze, uşor de păcălit de către cumpărători. Lobbyiştii au convins în cele din urmă Congresul să acorde industriei o scutire temporară de la obligaţia de a aplica noua lege.

    Scutirea s-a bazat pe o lacună legislativă – o oportunitate extraordinară de creştere pentru afaceri cu proprietăţile imobiliare scumpe. Cu toate zorzoanele noi cu care a fost împopoţonat sistemul financiar, străinii tot puteau cumpăra apartamente sau vile de lux în mod anonim şi cu uşurinţă, ascunzându-se în spatele companiilor paravan înfiinţate în state americane precum Delaware şi Nevada. Aceste state, alături de altele, au transformat înregistrarea companiilor fantomă într-o afacere extrem de profitabilă – şi era uimitor de simplu de făcut astfel de aranjamente în numele unui dictator, unui traficant de droguri sau unui oligarh. Potrivit Global Witness, un ONG anticorupţie din Londra fondat în 1993, achiziţionarea unui card de bibliotecă necesită mai multe proceduri de identificare în multe state decât crearea unei companii paravan anonime.

    O mare parte din banii care s-au strecurat în bănci înainte ca Patriot Act să devină lege erau acum folosiţi pentru a cumpăra proprietăţi. New York Times a descris fenomenul într-o serie de anchete publicate în 2015, numite Towers of Secrecy. Reporterii au descoperit că apartamentele din ultraluxosul Time Warner Center din Columbus Circle, Manhattan, erau deţinute de o constelaţie de cleptocraţi. Unul dintre aceste apartamente aparţinea familiei unui fost senator rus, ale cărui posibile legături cu crima organizată l-au împiedicat să intre în Canada în mod legal timp de câţiva ani. Un alt apartament de la acelaşi etaj a aparţinut unui om de afaceri grec care a fost arestat recent într-o  campanie împotriva corupţiei din guvern. Familia unui fost guvernator columbian, închis pentru că a profitat de funcţie pentru a se îmbogăţi, avea o locuinţă pe care nu o mai putea vizita.

    Aceşti locatari – şi toţi neagă că ar fi făcut ceva rău – au efectuat achiziţiile într-un mod care a devenit obişnuit. La nivel naţional, aproape jumătate din locuinţele în valoare de cel puţin 5 milioane de dolari, a constatat The Times, au fost cumpărate folosind companii paravan. Proporţia a fost mai mare în Los Angeles şi Manhattan (unde mai mult de 80% din vânzările Time Warner Center se încadrează în această descriere). După cum a arătat Departamentul de Trezorerie în 2017, aproape una din trei achiziţii imobiliare high-end pe care le monitorizează implică un individ pe care guvernul îl urmăreşte ca fiind „suspect“. Cu toate acestea, se face că prezenţa unui număr atât de mare de cumpărători obscuri nu a tulburat niciodată industria imobiliară sau, după caz, pe politicieni. În 2013, primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a întrebat: „Nu ar fi minunat dacă i-am convinge să se mute aici pe toţi miliardarii ruşi?“.

    Primirea călduroasă a creat o disonanţă ciudată în politica americană. Luaţi cazul magnatului aluminiului Oleg Deripaska, un personaj cu multiple apariţii în investigaţia privind intervenţia rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Departamentul de Stat, preocupat de conexiunile lui Deripaska cu crima organizată rusească (pe care acestea le-a negat), i-a limitat deplasările în Statele Unite ani de zile. Astfel de temeri nu au stat în calea obţinerii unui conac de 42,5 milioane de dolari în partea superioară a Manhattanului şi a unei alte proprietăţi în apropierea zonei în care sunt concentrate ambasadele şi misiunile diplomatice din Washington – Embassy Row.

    De-a lungul timpului, decalajul dintre intenţiile nobile ale Patriot Act şi realitatea murdară de pe piaţa imobiliară a devenit prea largă pentru a fi ignorată. În 2016, administraţia lui Barack Obama a testat un program pentru a aduce industria imobiliară în linie cu băncile, obligându-i pe brokeri să-i raporteze şi pe cumpărătorii străini. Programul, implementat mai întâi în Miami şi Manhattan, ar fi putut deveni scheletul unui regim de aplicare a legii cu adevărat robust. Dar apoi preşedinţia americană s-a schimbat, iar la putere a venit un baron imobiliar. Succesorului lui Obama i-a plăcut să vândă apartamente de lux cumpărătorilor străini anonimi – şi astfel s-ar putea ca acesta să fi devenit dependent de banii lor. (Sfârşitul primei părţi.)

  • Upgrade în 10 ani: de la o librărie în centrul Braşovului la unul dintre cei mai mari retaileri online de carte din România

    “Am pornit cu energie şi un vis, simţeam că online-ul este o direcţie de exploatat. Erau alte vremuri pentru afacerile online, toată lumea era la început. Noi am crezut în dezvoltarea online-ului şi am început cu site-ul, iar comenzile le onoram din stocurile librăriei Şt. O. Iosif din Braşov, care rămâne şi acum «vatra» Libris.ro”, povesteşte Laura Ţeposu, fondator şi director de dezvoltare în cadrul companiei. Practic, povestea Libris.ro a început acum 10 ani pe când ea lucra la librăria unchiului şi mătuşei sale – Şt. O. Iosif din centrul Braşovului, înfiinţată în 1991.
    Deşi în 2009 economia din România era în plină criză, Laura Ţeposu a crezut cu tărie că, în ciuda reducerii consumului de carte, vor exista în continuare oameni care citesc şi pentru care „lectura este o nevoie aproape de bază”, la care nu vor renunţa. „Dar am intuit şi că timpul devine tot mai puţin, astfel că oamenii vor prefera să comande cărţile. De atunci şi până astăzi, businessul a crescut constant, iar anul trecut am avut o creştere mare, de 28%, pe fondul unor campanii reuşite şi al unei uşoare revigorări a pieţei de carte. Am ajuns la vânzări de 40 milioane de lei şi cred că tendinţa de creştere se păstrează şi pentru acest an”, a punctat ea.
    Atingerea cifrei de afaceri de 40 de milioane de lei anul trecut a fost posibilă însă printr-o muncă continuă şi cu investiţii substanţiale. Dacă în primul an de funcţionare a
    Libris.ro investiţia s-a situat la 100.000 de euro, bani care au fost utilizaţi pentru site, salarii şi marketing, anul trecut investiţiile au fost majore – 4 milioane de euro alocate pentru depozit, echipamente şi soft logistic.
    „Libris.ro a pornit din librăria fizică din Braşov. Expediam cărţile din stocul librăriei, însă simţeam că online-ul va fi tot mai puternic în anii ce vor veni. Astfel, iniţial nu am avut costuri asociate stocurilor şi altor echipamente de birou, folosind resursele librăriei. În 2018 însă am făcut investiţii majore – 4 milioane de euro, obiectivul fiind  stabilizarea părţii operaţionale a businessului, astfel încât să putem optimiza partea de livrare şi să avem contextul potrivit pentru a susţine creşterile vizate”, a subliniat antreprenoarea.
    În prezent, noul depozit al Libris.ro, care găzduieşte în total 2 milioane de volume, permite procesarea unui număr triplu de comenzi faţă de cel vechi, până la 10.000-12.000 zilnic. Portofoliul Libris.ro cuprinde în total 120.000 de titluri, din care 40.000 sunt titluri în limba română – pe stoc în depozit –, iar 80.000 sunt titluri în engleză. Titlurile în limba engleză sunt comandate la cerere de Libris.ro de la partenerul său din Marea Britanie.
    Anul trecut, valoarea medie a unei comenzi înregistrate pe Libris.ro a crescut cu 15% faţă de 2017, ajungând astfel la 80 de lei.
    „Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Braşov – 155 lei, aici aflându-se şi cel mai fidel client, care a plasat 238 de comenzi pe parcursul anului trecut. La polul opus se află clienţii din judeţul Covasna, unde media a fost de 66 lei pe comandă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Cele mai multe comenzi plasate anul trecut pe Libris.ro au fost din Bucureşti – peste 313.000, în top 3 urmând judeţele Braşov şi Cluj, cu peste 130.000, respectiv peste 83.000 de comenzi. Cea mai mare rată a recurenţei s-a înregistrat în Braşov, Bacău, Bucureşti şi Cluj, media fiind de 1,4 comenzi pe an.
    Per total, afacerile Libris.ro au înregistrat anul trecut o creştere de 28% comparativ cu 2017 ca urmare a unui mix de factori – eforturi şi investiţii proprii (campanii de marketing, fidelizarea clienţilor şi campaniile Libris.ro de încurajare a lecturii), dar şi a evoluţiei pieţei online, a cererii în creştere pentru cărţi şi a lansării unor titluri mult aşteptate.
    Pentru acest an, Libris.ro mizează pe o creştere similară a businessului, de 30%, urmând să depăşească pragul de 50 milioane de lei pentru cifra de afaceri. Primul trimestru a debutat bine, am înregistrat o creştere de 33% faţă de perioada similară din anul trecut.”
    Cum era însă piaţa online în 2009 şi cum este acum? Comerţul online în România este foarte diferit de cel de acum 10 ani. Atunci majoritatea jucătorilor erau la început în acest domeniu, neexperimentaţi, pe sistemul trial and error. Să zicem că acum 10 ani e-commerce-ul românesc era adolescent, acum e aproape de maturitate. Acum jucătorii din piaţă sunt mult mai experimentaţi, au acces la resurse şi know-how şi există deja multe magazine online stabile, cu o cotă de piaţă importantă”, a explicat Laura Ţeposu, adăugând că în acest răstimp de 10 ani România a devenit o piaţă atractivă şi pentru mulţi competitori externi. „Astăzi ar trebui să avem o altă abordare, să fim mult mai disruptivi în raport cu ce se întâmplă deja, cred că asta este marea provocare pentru start-up-urile din online. Noi am pornit aproape de la zero, cu resurse puţine şi planuri măreţe. Pentru a pătrunde într-o piaţă matură ai nevoie astăzi fie de foarte multe resurse, fie de o abordare foarte inovativă.”

    Aproape 10 milioane de cărţi vândute în 10 ani
    În cei zece ani de activitate,
    Libris.ro a primit 2,3 milioane de comenzi, vânzând în total aproape 10 milioane de cărţi către 1,2 milioane de români. Primul client a fost un domn din Rădăuţi, Suceava. El a comandat Principiile şi managementul achiziţiilor”, de Peter Bailey şi David Farmer, şi ABC-ul relaxării”. A fost un moment unic, n-am să-l uit, a fost ca o primă frază dintr-un roman cu multe file, care te face să-ţi doreşti să descoperi povestea mai mult”, îşi aminteşte Laura Ţeposu.
    Acum, majoritatea clienţilor Libris.ro (60%) au vârsta cuprinsă între 22 şi 45 de ani, aceştia alegând să comande preponderent prin intermediul dispozitivelor mobile. Ca atare, anul trecut traficul înregistrat de pe dispozitive mobile a depăşit 60%, în timp ce traficul de pe desktop s-a situat la 36%.
    Cele mai vândute cărţi sunt cele din categoriile beletristică, dezvoltare personală şi cărţi pentru copii.
    „Cărţile pentru copii şi cele de parenting au o dinamică foarte bună, semn că părinţii sunt preocupaţi să îi atragă pe cei mici către lectură. Există multe grupuri de mămici care discută despre cărţi, iar acesta este un semn bun deoarece chiar dacă generaţiile actuale nu citesc foarte mult, măcar părinţii se străduiesc să ghideze copiii în direcţia aceasta”, a explicat ea.
    Pe lângă oferta bogată de cărţi, Libris.ro a avut încă de la început în portofoliu şi produse de birotică plus alte produse conexe – instrumente de scris, agende, jurnale sau ceaiuri, pentru a completa experienţa şi universul cititorilor pasionaţi. Retailerul online de carte a adăugat însă în portofoliu în 2016 şi jocuri educaţionale, care în prezent reprezintă circa 2% din cifra de afaceri.
    „Libris.ro îşi propune foarte asumat să rămână despre carte, cultură şi educaţie, vrem să rămânem librărie online, nu ne propunem să devenim altceva. Gamele conexe pe care le-am introdus vin să susţină această idee a noastră, de a rămâne în segmentul cultural.”
    Libris.ro, a cărei echipă numără în prezent 100 de oameni, investeşte foarte mult şi în proiecte culturale sau care susţin cititul, cum ar fi manifestările culturale anuale Târgul de Carte Libris Braşov şi Festivalul de Muzică şi Carte Libris, campanii de încurajare a lecturii, cum este cea derulată sub hashtagul #RespectYourself, şi implicarea în strângere de fonduri pentru Salvaţi Copiii.
    În 2018 am lansat un proiect de încurajare a lecturii, sub hashtagul #RespectYourself – Oferă-ţi timp pentru lectură. Am vrut să arătăm că prin acţiuni concrete poate creşte interesul faţă de lectură şi am desfăşurat acţiuni în două şcoli, una din municipiul Braşov şi una din zona rurală a judeţului Braşov. Prin acţiunile întreprinse, în aceste două şcoli s-a triplat numărul de cărţi citite de copii, cadre didactice şi părinţi pe perioadele de referinţă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Libris.ro a dotat anul trecut biblioteca şcolii din Braşov cu peste 2.000 volume de cărţi atractive pentru generaţia celor mici, dar şi pentru dascăli şi părinţi, numărul cărţilor împrumutate crescând cu 135% (de la 489 la 1.152). De asemenea, retailerul online de carte a dotat şi biblioteca şcolii din Măieruş cu aproape 1.000 cărţi şi a pus la dispoziţie o serie de materiale educative. Totodată, sub umbrela #RespectYourself, Libris.ro a lansat anul acesta un alt proiect, de data aceasta pentru propriii angajaţi – deschiderea unei săli de lectură. Astfel, angajaţii Libris.ro pot citi 4 ore pe lună din timpul de lucru, alegând ei singuri cartea pe care îşi doresc să o parcurgă din stocul librăriei. Compania a creat şi un soft care îşi ajută angajaţii să îşi facă rezervare în sala de lectură, care are opt locuri, precum şi să aleagă cartea pe care doresc să o citească. Cartea începută în sală poate fi luată acasă de către angajat şi returnată în sala de lectură după ce acesta o finalizează. Ulterior, ea va face parte din fondul de carte al bibliotecii Libris. În prima lună a proiectului au fost deja rezervate 125 de ore de lectură.
    Noi credem în puterea cărţilor de a schimba lumea şi credem că a-ţi aloca timp pentru lectură este o formă de respect faţă de propria persoană. Din păcate, statisticile disponibile arată că doar circa 2,8% dintre români sunt de acord cu noi şi îşi fac timp să citească mai mult de 10 cărţi într-un an. Mai mult de jumătate dintre români par să ne contrazică cu totul; ei nu citesc nici măcar o carte într-un an. Nu este de mirare, având în vedere că suntem pe primul loc în Europa la analfabetismul funcţional.”

    Fast foward: peste 10 ani
    Potenţialul de creştere a pieţei locale de carte este foarte mare, în condiţiile în care dimensiunea actuală a acesteia este foarte mică, iar creşterea va veni odată cu evoluţia nevoilor românilor – de la cele de bază către cele din vârful piramidei.
    Cred că întreaga piaţă de carte a avut parte de o uşoară revenire. Vedem tot mai des ştiri pozitive despre noi librării care se deschid, noi proiecte inovative care performează pe diverse nişe. Eu cred că sunt veşti îmbucurătoare. Cred că eforturile tuturor jucătorilor din piaţă de a atrage oamenii către lectură reprezintă un demers necesar, având în vedere că românii citesc în continuare sub media europeană. Încurajarea lecturii şi a cititului ajută întreaga piaţă de carte, dar şi societatea în ansamblu”, a precizat Laura Ţeposu. Petrecem foarte mult timp în faţa ecranelor şi mulţi dintre noi începem să fim conştienţi că acest lucru nu este neaparat unul bun, începem să căutăm alternative pentru timpul nostru şi, iată, ne întoarcem şi către lectură. Faptul că oamenii cumpără cărţi tipărite de pe mobil este un semn că, deşi ne adaptăm tot mai mult la viaţa digitalizată, ne dorim în continuare să petrecem timp offline.”
    În aceste condiţii, şi Libris.ro va continua să se dezvolte, investind în continuare în extinderea depozitului, dezvoltarea platformei e-commerce şi producţia editorială. Noi vom rămâne în zona cărţilor, facem lucrul acesta cu pasiune şi sperăm ca în următorii 10 ani să avem o contribuţie importantă la dezvoltarea acestui domeniu atât de neglijat în România – cultura.” 

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Ducesa Meghan a născut un băiat

    Informaţia a fost făcută publică pe contul ducilor de Sussex de pe reţeaua de socializare online Instagram.

    Potrivit aceluiaşi mesaj, copilul s-a născut luni dimineaţă, cu o greutate de 3,26 kilograme. “Ducesa Meghan şi copilul sunt sănătoşi şi se simt bine. Cuplul mulţumeşte publicului pentru entuziasmul împărtăşit şi pentru sprijinul arătat de-a lungul acestei perioade din vieţile lor. Mai multe detalii vor fi oferite în zilele următoare”, potrivit aceluiaşi mesaj.

    Cu doar o jumătate de oră înainte, BBC informa că ducesa Meghan de Sussex a intrat în travaliu, citând un comunicat al Buckingham Palace, reşedinţa oficială a reginei Elizabeth a II-a.

    “Ducesa a intrat în travaliu la primele ore ale dimineţii. Ducele de Sussex este alături de alteţa sa regală. Un anunţ va fi făcut în curând”, potrivit comunicatului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro