BusinessMagazin

Tag: Merkel

  • Statele Unite ale Europei sau Statele Unite ale Germaniei?

    A venit apoi, zilele trecute, cancelarul Angela Merkel, care a pledat pentru o uniune politică şi fiscală în Europa, construită pas cu pas, prin cedare de suveranitate, în jurul Bruxellesului şi al unui grup de state cărora să li se ralieze ulterior şi celelalte, în funcţie de posibilităţi şi de voinţă politică.

    Exemplul spaţiului Schengen şi cel al uniunii monetare europene, ambele forme de uniuni subsumate UE, dar care nu cuprind toate statele UE, au fost folosite de Merkel pentru a da o idee despre ceea ce ar urma să fie “Europa cu două viteze” pe care o imaginează. Angela Merkel a vrut astfel să evite eventualele critici atrase de faptul că vorbeşte atât de clar despre ideea de centralizare a puterii în Europa, cu Germania şi statele nordice în chip de nucleu (sau mai bine zis locomotivă) al deciziilor.

  • Angela Merkel şi Francois Hollande îşi doresc păstrarea Greciei în zona euro

    Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat marţi că ea este pregătită, împreună cu preşedintele francez, Francois Hollande, să pregătească măsuri suplimentare de creştere pentru Grecia.

    Germania şi Franţa sunt pregătite “să studieze posibilitatea unor măsuri suplimentare pentru creşterea Greciei”, dacă această ţară va avea nevoie, a declarat Merkel în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de Hollande, la Berlin. “Vrem ca Grecia să rămână în zona euro”, a adăugat Merkel. La rândul său, preşedintele francez a afirmat că “este pregătit să pună totul pe masă” la Bruxelles, inclusiv problema euro-bondurilor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Jos cu austeritatea! Şi ce punem în loc?

    Geologul atenian Nikos Palyvos, în vârstă de 38 de ani, şomer din 2009 încoace, s-a sinucis la 23 aprilie. Cu două zile înainte, îşi luase viaţa Savvas Metoikidis, 44 de ani, învăţător din Xanthi, iar cu câteva săptămâni în urmă, pensionarul Dimitris Christoulas, de 77 de ani, se împuşcase în cap sub un copac din Piaţa Syntagma, vizavi de clădirea parlamentului elen. Discuţie pe Facebook: cum se face că în ultimii doi ani s-au sinucis 1.700 de greci? Unde e tăria de caracter din timpul războiului, când oamenii nu se mai sinucideau, ci luptau şi rezistau? Sunt ţări unde se trăieşte de 100 de ori mai rău decât în Grecia şi acolo nu mai e epidemie de sinucideri! Şi cineva răspunde aşa: “Probabil pentru că pe timpul războiului oamenii ştiau cine e inamicul, aveau o şansă să lupte şi să spere că duşmanul va fi învins, pe când azi, inamicul e altceva, sunt doar nişte entităţi vagi, fără chip şi fără nume, undeva departe, care le distrug viaţa fără ca ei să se poată opune”.

    Cine sunt entităţile fără chip şi cum se poate lupta cu ele? Grecia sărăcită şi adusă la disperare de criza datoriilor nu e un caz izolat, ci doar un caz extrem al acestui fenomen ciudat care bântuie de trei ani Europa. Până acum, în UE s-au conturat două răspunsuri opuse. Dacă entităţile sunt identificate drept oamenii înşişi, vinovaţi că au consumat prea mult pe datorie şi au fost prea răsfăţaţi de statul bunăstării şi de politicienii lui, atunci trebuie luptat cu oamenii înşişi: trebuie tăiate cheltuielile publice, micşorate salariile, restrânse drepturile la pensie şi la asigurări sociale, trebuie muncă mai multă ca să poată fi plătite datoriile şi eventual şi un guvern tehnocrat, fără teamă că pierde alegerile dacă îşi supără electoratul. Dacă entităţile sunt băncile şi pieţele financiare, care aduc statele la sapă de lemn cu dobânzile şi speculaţiile lor, atunci războiul înseamnă reglementarea pieţelor şi renunţarea la politica austerităţii până la infinit, impusă de ele, în favoarea vechii reţete a relansării economice bazate pe stimulente şi investiţii cu bani publici.

    Prima soluţie a fost aplicată de Germania, alături de Marea Britanie, est-europeni, Franţa, Spania, Portugalia, Italia şi de toate ţările care au acceptat să semneze mai întâi Pactul de competitivitate Euro Plus, de anul trecut, mai apoi pactul fiscal de anul acesta, care urmează să fie ratificat de parlamentele naţionale sau supus unui referendum naţional, aşa cum se va întâmpla în Irlanda la 31 mai. A doua soluţie, cerută insistent în stradă de manifestaţiile “indignaţilor” europeni, a început să capete oficial glas prin prezidenţiabilul francez Francois Hollande. El a cerut nu numai renegocierea tratatului fiscal european pentru a-l face mai puţin constrângător, ci şi schimbarea statutului Băncii Centrale Europene, astfel încât BCE să poată aloca bani direct Mecanismului European pentru Stabilitate (fondul de rezervă al zonei euro, în valoare de 500 mld. euro), iar acesta să-i dea statelor pentru investiţii. Scopul ar fi ocolirea băncilor comerciale, care în decembrie şi februarie au luat bani cu dobândă de 1% de la BCE şi apoi i-au împrumutat scump statelor.

    Socialistul Hollande vorbea despre politici de stimulare a creşterii aproape concomitent cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, care a declarat săptămâna trecută că în afară de pactul fiscal, Europa are nevoie şi de un “pact pentru creştere”, spre a evita recăderea continentului într-o recesiune generală, pe care politicile prociclice de austeritate tind s-o facă inevitabilă. Până şi tehnocratul Mario Monti, premierul Italiei, a spus că disciplina bugetară e necesară, dar trebuie însoţită de politici de creştere economică, pentru că altfel criza se va adânci. “Reformele structurale şi măsurile de consolidare fiscală adoptate de noi duc doar la deflaţie, nu creează creştere. Investiţiile publice nu sunt neapărat mai rele pentru economia europeană decât consumul privat, deşi cadrul politicilor de acum le tratează astfel”, a afirmat Monti.

    La sfârşitul lui martie, 11 ţări europene – între care şi Marea Britanie, campionul austerităţii – erau deja oficial în recesiune, şomajul a atins maximul ultimilor 15 ani (10,9% în zona euro, ceea ce înseamnă aproape 25 de milioane de oameni fără slujbă, cu 8,5 milioane mai mult decât la începutul lui 2008), iar toţi indicatorii relevanţi pentru activitatea din industrie au scăzut în zona euro, în unele ţări pentru a opta sau a 11-a lună consecutiv şi, ceea ce e mai important, nu numai în ţările cu probleme, ci în Germania şi Franţa. Şomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani continuă să crească, iar în Spania a ajuns la 51%, în condiţiile în care zeci de mii de spanioli au plecat să-şi caute de muncă în Marea Britanie, Elveţia, Germania, Argentina sau Chile, iar guvernul Rajoy, chiar dacă a admis că nu poate reduce deficitul bugetar atât de repede pe cât îi cere Bruxellesul, taie cheltuieli în continuare, de frica agenţiilor de rating şi de teama să nu ajungă la mâna FMI.

    În doar câteva săptămâni, cearta pe austeritate a doborât guvernul din Olanda, era cât pe ce să-l doboare pe cel din Cehia, după manifestaţii masive de protest şi a adus la putere stânga în Slovacia, cu un program de reducere a deficitului nu prin tăieri de cheltuieli sociale, ci prin suprataxarea bogaţilor şi eliminarea cotei unice. “A pune mereu reducerea datoriei înaintea creşterii economice îi aduce pe oameni la disperare”, spunea Francois Hollande. Şi încă nu avuseseră loc alegerile din Grecia din 6 mai, care au urcat cota extremiştilor de dreapta şi de stânga în dauna partidelor adepte ale austerităţii. Zilele trecute, Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a cedat şi a anunţat că ia în considerare o reuniune a liderilor UE, la sfârşitul lunii mai, ca să discute nişte iniţiative de creştere economică. Soluţia nu e însă nicidecum aşa de evidentă precum pare din discursul triumfător al lui Hollande.

  • Angela Merkel nu este sigură dacă trupele germane din Afganistan vor fi retrase până în 2014

    Situaţia actuală nu permite să spunem că “astăzi ne putem retrage de aici. De aceea, nu pot spune nici că vom reuşi până în 2013/2014”, a declarat Merkel, potrivit agenţiei germane DPA, care este autorizată să o însoţească în această călătorie în Afganistan. Procesul de reconciliere politică din Afganistan, în special cu talibanii, a înregistrat câteva progrese, dar nu încă până în punctul în care pot fi retrase trupele ISAF (Forţa internaţională a NATO), potrivit cancelarului german. Merkel a invitat Guvernul afgan să accelereze acest proces.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Reuters: Care este cheia succesului economic al Germaniei

    Cu rădăcini în comunităţile locale şi cu o structură care descurajează expansiunea agresivă pe plan internaţional, inovaţia şi complexitatea, micile cooperative bancare care domină piaţa germană asigură stabilitatea economiei şi limitează semnificativ consecinţele unor eventuale falimente în sistem, se arată într-o analiză Reuters. Sutele de bănci mici, deţinute la nicel local, municipal, sau controlate chiar de clienţii lor, reprezintă o sursă sigură de credite pentru consumatori şi pentru IMM-uri, reducând vulnerabilitatea la o criză a creditelor asemenea unor “microberării ale industriei financiare”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Frica de viitor, văzută de la Davos

    Un interviu cu Anya Schiffrin, soţia economistului Joseph Stiglitz, publicat de Reuters cu câteva zile înainte de începerea reuniunii anuale de la Davos, a fixat într-o cheie uşor tabloidă reflecţiile ulterioare pe marginea utilităţii Forumului Economic Mondial: “nevestele de la Davos” sunt preocupate să-şi ia cu ele creme hidratante ca să facă faţă aerului de munte, tinerele nou-venite sunt mai înclinate să poarte tocuri înalte decât cizme antiderapante şi în general toată lumea bârfeşte discret despre beţiile şi aventurile nocturne ale onorabililor invitaţi la Forum de sex masculin.

    Anya Schiffrin aprecia că Forumul e mai interesant în perioadele de revolte sociale, aşa încât anul acesta vor fi multe sesiuni despre protestele Occupy sau despre “primăvara arabă”; cu tâlc, soţia lui Stiglitz rememora însă o intervenţie de acum câţiva ani a unui participant la o sesiune despre încălzirea globală, care spunea că schimbarea climei are şi o parte bună pentru afaceri, fiindcă face mai uşoară forarea după petrol sub gheţari. În fine, zicea ea, “anul acesta vom vedea mai mulţi şefi de state cu vederi conservatoare, din moment ce aşa de puţine guverne democratice au supravieţuit alegerilor şi turbulenţelor din 2011”.

    Ironia doamnei trimitea la un cinism latent al participanţilor la Forum, fie ei manageri, bancheri, analişti sau politicieni, cinism care s-a simţit încă dinainte ca lucrările să înceapă oficial. George Soros şi Nouriel Roubini s-au grăbit să revină în primplan cu previziuni catastrofice, în funcţie de obsesiile şi de interesele financiare ale fiecăruia (Soros: vine un război sau măcar o serie de tulburări sociale; Roubini: BCE trebuie să tipărească urgent bani, UE trebuie să accepte falimentul Greciei), iar preşedintele Goldman Sachs, Gary Cohn, a dezavuat îngrijorat ideea de impunere a unei taxe globale asupra tranzacţiilor financiare, ameninţând că efectul ei ar fi părăsirea Europei de marile grupuri bancare şi scumpirea serviciilor financiare pentru clienţi.

    Instituirea taxei, pe care liderii Europei continentale se luptă s-o impună în 2013 pentru a descuraja tranzacţiile riscante şi a recupera o parte din banii cheltuiţi cu susţinerea băncilor, ar însemna, după Cohn, ca băncile cuminţi gen Goldman Sachs să abandoneze o serie de activităţi speculative cu grad mare de risc (şi cu câştiguri mari) în favoarea fondurilor speculative şi a “sectorului bancar gri”, pentru că “riscul va migra de la sectorul bancar reglementat spre cel opac, nereglementat”. Să admitem totuşi că nu era treaba lui Cohn să propună statelor o egalizare a terenului de luptă, printr-o extindere a reglementărilor şi asupra fondurilor speculative (chit că ideea e vehiculată încă de prin 2002, când The Economist trăgea semnale de alarmă asupra pericolului ca “sectorul opac, nereglementat” să provoace o criză de sistem).

    Ideea avea să fie reluată aproape imediat la Forum de premierul britanic David Cameron, care a proclamat că introducerea taxei pe tranzacţiile financiare, tocmai când Europa se luptă să se menţină pe creştere economică, e “pur şi simplu o nebunie” ce va costa pierderea a mii de locuri de muncă (cert e că în City s-ar pierde într-adevăr destule). Nu doar taxa l-a enervat însă pe Cameron, ci birocraţia şi mulţimea de reglementări ale pieţei muncii şi ale comerţului din UE “impuse în numele protecţiei sociale”, tocmai când Uniunea are nevoie de locuri de muncă şi de capacitate de adaptare, ca să facă faţă concurenţei americane şi asiatice.

    Explicaţia lui pentru faptul că zona euro, ca nucleu al UE, a pierdut teren în această concurenţă e că nu s-a format ca o uniune monetară sănătoasă, cu o bancă centrală care să susţină toată arhitectura financiară şi o bază de transferuri fiscale şi de instrumente de datorie comune. “Nu că zona euro nu le-ar avea pe toate acestea; problema e că nu are niciuna”, a spus Cameron, în râsetele sălii.

  • Întâlnire Sarkozy-Merkel săptămâna viitoare, pentru stabilirea de noi reglementări de disciplină fiscală în Uniunea Europeană

    Cei doi lideri vor să pună la punct planul convenit la summit-ul UE din decembrie de toate statele membre cu excepţia Marii Britanii pentru un tratat de guvernanţă fiscală. Preşedinţia franceză a anunţat întâlnirea fără a oferi alte detalii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Corul pieţelor financiare: Avem nevoie de şi mai mulţi bani. Cum comentaţi?

    Cei care susţin întoarcerea la aur ca etalon monetar sunt “o ceată de duşi cu pluta”, fiindcă Marea Depresiune din SUA a fost accelerată tocmai de faptul că etalonul aur a împiedicat băncile centrale să-şi exercite rolul de creditori de ultimă instanţă şi să susţină astfel băncile, afirma săptămâna trecută economistul american Nouriel Roubini. Pledoaria lui indirectă îi viza de fapt nu atât pe “duşii cu pluta”, cât refuzul ferm al Angelei Merkel – mai nou, şi al lui Nicolas Sarkozy şi Jose Barroso – de a accepta pentru Banca Centrală Europeană rolul atât de mult dorit de pieţele financiare, de creditor de ultimă instanţă, în aceeaşi formă în care acest rol a fost jucat de Rezerva Federală a SUA, adică de tiparniţă de bani.

    Tema creditorului de ultimă instanţă a îmbrăcat forme din cele mai diverse în ultima vreme, de la observaţiile mai curând teoretice ale unor comentatori că Uniunea Monetară Europeană e o construcţie incompletă fără o astfel de instituţie şi până la presiunile deschise făcute de o agenţie de rating ca Standard&Poor’s, care a aruncat în luptă cea mai importantă carte – ameninţarea cu retrogradarea a 15 ţări ale zonei euro, inclusiv a celor cinci ţări cu rating maxim AAA, adică Germania, Franţa, Austria, Belgia, Olanda, Finlanda şi Luxemburg, cu argumentul că “lipsa progreselor în controlarea extinderii crizei financiare ar putea reflecta slăbiciuni structurale în procesul de luare a deciziilor în zona euro şi în UE”. Decizia S&P a venit la doar câteva ore după ce Merkel, Sarkozy şi Barroso au afirmat că refuză atât emiterea de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, cât şi schimbarea statutului Băncii Centrale Europene astfel încât să-i dea undă verde spre a tipări bani cu care să acopere riscul celor expuşi pe obligaţiunile emise de statele zonei euro.

    Nu în zadar avertiza însă Mark Mobius de la Franklin Templeton că nu există rezolvare a crizei atâta vreme cât pieţele financiare sunt în continuare nereglementate, iar circuitul toxic al produselor derivate (bazate pe dobânzi, pe mărfuri, pe valute, acţiuni sau CDS-uri) continuă nestingherit, fără măcar să se ştie care e volumul lor total aflat în circulaţie şi în bilanţul cui se găsesc. O estimare a oferit-o recent Banca Reglementelor Internaţionale, cu incredibila cifră de 707.569 miliarde de dolari, reprezentând valoarea totală nominală raportată de instituţiile financiare, a produselor financiare derivate nereglementate (overt-the-counter), aflate în circulaţie la 30 iunie – cu 107.000 de miliarde mai mult decât la sfârşitul anului trecut, cifră care în sine depăşeşte volumul total aflat în circulaţie în 2001. Viteza de multiplicare în doar şase luni, rezultată din efortul băncilor de a compensa scăderea valorii lor de piaţă şi deci degradarea propriilor portofolii, nu doar dovedeşte natura desprinsă de orice realitate economică a acestei sfere speculative, ci şi indică direcţia viitoare de presiune a pieţelor asupra statelor. Respectiv spre noi runde de finanţare a sistemului financiar, care să contracareze riscul creditorilor expuşi pe diverse categorii de active devenite brusc nesigure, sau mai nesigure decât înainte, aşa cum sunt acum datoriile suverane ale statelor din zona euro.

    Rolul de creditor de ultimă instanţă al Rezervei Federale a ajutat America să treacă de momentul Lehman Brothers din 2008 şi să depăşească recesiunea, prin împrumuturi pentru bănci, garanţii şi cumpărări de active în valoare totală de 7.700 miliarde de dolari până în martie 2009 (estimare Bloomberg), din care 2.300 miliarde au reprezentat cele două programe de relaxare cantitativă (cumpărări de obligaţiuni federale pentru a stimula băncile să se reorienteze spre creditare şi spre piaţa acţiunilor, stimulând astfel economia). Banca Centrală Europeană s-a prevalat iniţial de statutul său limitat la asigurarea stabilităţii preţurilor, dar criza grecească din primăvara lui 2010 a silit-o să-şi încalce pe rând regulile, de la reticenţa de a cumpăra obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor cu probleme din zona euro şi până la calitatea colateralelor acceptate. Preşedintele de atunci al BCE, Jean-Claude Trichet, declara însă că dacă Rezerva Federală şi Banca Angliei s-au angajat în operaţiuni de relaxare cantitativă, cu scopul de a creşte volumul total de lichiditate din piaţă, BCE a cumpărat obligaţiuni în mod excepţional, într-o situaţie temporară de criză. A sterilizat apoi toată lichiditatea oferită, prin licitaţii de depozite, pentru că obiectivul ei nr. 1 rămâne limitarea inflaţiei.

  • Merkel şi Sarkozy vor să creeze un spaţiu Schengen fiscal în zona euro

    Merkel şi Sarkozy consideră că pactul ar trebui elaborat şi implementat de urgenţă, deoarece modificarea tratatelor UE ar dura prea mult, scrie ziarul Welt am Sonntag. Ziarul notează că Germania şi Franţa sunt pregătite să accepte o disciplină fiscală dură, citând surse apropiate guvernului german.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Merkel şi Cameron nu au rezolvat divergenţele privind soluţiile crizei datoriilor

    Cameron a declarat într-o conferinţă de presă la Berlin că uniunea monetară are nevoie de “un scut” credibil şi ar trebui să se folosească de toate instituţiile pentru combaterea crizei.

    “Toate instituţiile din zona euro trebuie să susţină moneda unică”, a afirmat Cameron, adăugând că are încredere în angajamentul Germaniei de a proteja euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro