Tag: MCV

  • Raportul Comisiei Europene privind anticoruptia in Romania va fi publicat peste o saptamana

    Ministrul justitiei, Catalin Predoiu, declara recent ca se
    asteapta la un raport de evaluare obiectiv si echilibrat, care sa
    reflecte progresele evidente inregistrate in ultimul an,
    evidentiind ireversibilitatea reformelor si sustinerea clasei
    politice pentru acest proces.

    Au existat voci, in special din partea Olandei, dar si a Germaniei,
    care au sustinut ca decizia finala privind aderarea Romaniei si a
    Bulgariei la spatiul Schengen este conditionata de un raport
    favorabil privind MCV. Diplomatia romana a calificat intotdeauna
    aceasta conditionare ca fiind artificiala.

  • Romania si Bulgaria ar putea adera in martie doar la spatiul aerian Schengen

    O solutie de compromis avansata in aceasta saptamana la
    Bruxelles a fost, potrivit unor surse diplomatice, ca Romaniei si
    Bulgariei sa li se permita doar aderarea la spatiul aerian Schengen
    in martie, urmand ca in octombrie sa poata fi luata o decizie si
    privind frontierele terestre, daca vor exista progrese ale celor
    doua state. Franta si Germania, carora li s-au alaturat ulterior
    Finlanda si Olanda, si-au exprimat in mod repetat opozitia fata de
    aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen in martie, argumentand
    ca ambele tari au in continuare probleme cu justitia si aplicarea
    legii.

    Potrivit lui Tvetanov, Finlanda si Olanda inclina mai degraba sa
    urmeze pozitia actuala a Germaniei decat pe cea a Frantei. El a
    subliniat ca Franta nu are argumente clare pentru amanarea aderarii
    Bulgariei, ci doar vrea conditionarea ei de Mecanismul de Cooperare
    si Verificare.

  • Meciul politic Schengen, sau revolta “ramelor” de la Bucuresti

    Desi multi au considerat discursul sau de la alegerea Elenei
    Udrea in fruntea PDL Bucuresti drept o scapare, Baconschi a tinut
    sa contrazica aceasta prezumtie favorabila lui, venind in fata
    presei cu o reactie umorala, disproportionata si departe de
    orientarea diplomatiei romanesti. Astfel, a anuntat Baconschi,
    Romania ar chiar putea denunta unilateral Mecanismul de Cooperare
    si Verificare – MCV (pe neindeplinirea caruia Franta isi justifica
    partial refuzul) si chiar ar putea tine in sah Uniunea Europeana in
    dosarul de aderare al Croatiei.

    Reactia presedintelui de delimitare fata de afirmatiile lui
    Baconschi, demna de un Traian Basescu aflat in prima sa campanie
    electorala pentru prezidentiale, i-a adus ministrului Baconschi
    contestarea chiar din partea partenerilor de guvernare din UNPR,
    care nu au facut un secret din faptul ca vizeaza fotoliul
    Externelor pentru Cristian Diaconescu, dar si zvonul ca ministrul
    ar putea fi inlocuit din functie de premierul Emil Boc, ca urmare a
    declaratiilor sale despre Croatia si denuntarea MCV.

    Presedintele Traian Basescu, nu fara a apela la registrul sau
    special de limbaj (romanii nu sunt “rame”, ca sa suporte orice din
    partea Frantei si a Germaniei, spune el), a linistit temerile
    Croatiei si a aratat ca reactia Romaniei va avea la baza
    considerente financiare, in principal amanarea unei consistente
    achizitii de echipament pentru securizarea frontierelor,
    intamplator produs de concernul franco-german EADS. Comisarul
    european Dacian Ciolos a salutat reactia presedintelui, aratandu-se
    incantat de felul cum “Romania si-a aparat cu demnitate pozitia” si
    de faptul ca “Romania invata si sa spuna ‘nu’”.

    Toate datele arata insa ca, sub presiunea temelor de politica
    interna, cancelariile occidentale importante (Franta, Germania si
    Olanda) vor cere amanarea aderarii Romaniei la Schengen, cel mai
    optimist termen luat deja in calcul fiind toamna acestui an.

  • Cat de ieftina e Dacia Duster? – comparatie cu modele concurente

    Cu 9.500 de euro se poate achizitiona un model Logan sedan, cu
    aceeasi motorizare de 1,6 litri 110 CP, tot cu tractiune numai pe
    rotile din fata, dar care dispune de o dotare completa, care
    include geamuri electrice spate radio-CD cu MP3. Iar cu 11.250 de
    euro, se poate achizitiona aceeasi versiune de Logan dar MCV, cu un
    portbagaj mai incapator decat al SUVului.

    Diferenta dintre Duster si Logan o reprezinta insa postul de
    conducere mai inalt, care ofera o mai buna vizibilitate si
    posibilitatea de a echipa masina cu tractiune integrala.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro