Tag: Maramures

  • VREMEA, în continuare călduroasă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Bucureşti

     Noaptea vor mai fi înnorări doar în Transilvania şi la munte, unde pe arii restrânse vor mai fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, dar trecător şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureş şi 34 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 20 de grade.

    În BUCUREŞTI:

    Vremea se va menţine călduroasă joi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maramureşeanul care a vândut ziarele săracilor în Paris şi-a deschis afacere în România

    Am ştiut de la început ce vreau să fac. Ştiam că lumea se deplasează după mâncare bună„, spune antreprenorul, care în noiembrie 2009 a deschis Cantine de Nicolai într-o zonă centrală, însă ferită de traficul şi aglomeraţia din Capitală. Micul local, cum îi spune antreprenorul, are 65 de locuri şi primeşte zilnic 60-100 de clienţi, cei mai mulţi seara.

    „A fost greu la început, pentru că românul e dispus să încerce ceva nou însă trebuie convins să revină.„ Nicolai Tand, care după mulţi ani în afara ţării încă îşi păstrează accentul de maramureşean, spune că a încercat să construiască un local mic, intim, care să creeze ideea de „acasă„. Aşa a ales spaţiul aflat între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, pe una dintre străduţele care încă mai păstrează aerul interbelic. „Am găsit spaţiul acesta pe internet şi am mers să îl văd. Am ştiut de la început că aici vreau să dezvolt restaurantul, însă am mai mers să văd încă un spaţiu. M-am întors.”

    Deşi a fost deschis în urmă cu ceva mai mult de trei ani, antreprenorul spune că în fiecare an, timp de o săptămână, vara, localul intră în proces de renovare. „Consider că e un semn de respect faţă de client şi faţă de mine. Am construit acest business ca să îl dezvolt pe termen lung.” Nicolai Tand afirmă că după ce a lucrat la Paris în industria de profil a înţeles că pentru a face bani trebuie să investeşti. Astăzi restaurantul are afaceri de 6.000 – 8000 de lei pe zi, cifre ce au crescut an de an cu 15-20%. „Pentru un restaurant normal mecanismul e acelaşi ca la unul cu stele Michelin. Munceşti mult ca să ai o stea, dar şi mai mult să o păstrezi. La noi variabila e clientul.”

    Nicolai Tand a decis să investească într-un local propriu alături de un partener francez în plină criză financiară, când consumul era deja pe o pantă descendentă. El spune însă că a reuşit să crească an de an, fiind norocos că nu a trebuit să se raporteze la vremurile bune, de dinainte de 2009. Avantajul său a fost şi faptul că s-a adresat unei clientele cu venituri peste medie, mulţi dintre cei care mănâncă la restaurant fiind antreprenori şi executivi. Cele mai căutate feluri de mâncare sunt osso buco, foie gras, salată de caracatiţă şi supă de ceapă. „Ştiam de la început că voi deschide un local pentru oamenii de afaceri care au călătorit mult şi care ştiu ce înseamnă bucătăria franţuzească. În România deja sunt multe localuri pe segmentul mediu.”

    La fel ca la început, antreprenorul se implică zilnic în administrarea businessului şi în mersul acestuia de zi cu zi. Deşi are în subordine 16 angajaţi, Nicolai Tand este de părere că dacă ar sta acasă şi ar privi de pe margine ar veni un moment în care businessul nu ar mai merge de la sine. Astfel, dacă e în Bucureşti, e la restaurant tot timpul, pentru a lua pulsul. De altfel, el „face şi piaţa„ împreună cu bucătarul şi tot el socializează cu clienţii. „Încă de la început mergeam la fiecare masă să îi întreb pe clienţi cum li se pare mâncarea. Fac asta şi astăzi.„ Antreprenorul spune de altfel că mulţi clienţi îl sună personal înainte să vină, pentru că s-a creat o relaţie de lungă durată. Avantajul este chiar faptul că restaurantul este mic, de doar 65 de locuri.

    „Încă de la început m-am implicat personal, de la alegerea vopselelor şi a barului până la construcţia meniului. Am vrut ca localul să aibă amprenta mea proprie, de aceea am fost atent la detalii. Spre exemplu, scaunele sunt făcute la ţară, la Baia Mare.„ Restaurantul a necesitat o investiţie iniţială de 200.000 de euro, banii venind din sursele sale proprii şi din cele ale asociatului său pe care l-a cunoscut în cei 13 ani pe care i-a petrecut în Franţa.

  • Percheziţii la Primăria Baia Mare şi la un trust de presă

     Potrivit surselor citate, procurorii fac percheziţii la sediul Primărei Baia Mare şi la sediul trustului de presă e-Maramureş, de unde au ridicat, până în prezent, mai multe documente şi unităţi de calculator.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se menţine răcoroasă şi instabilă: PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, în ţară şi în Capitală

    Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice şi posibil grindină, iar izolat cantităţile de apă pot depăşi 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor cuprinse între 14…15 grade în Dealurile de Vest şi 26 de grade în sud-est, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 şi 16 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi răcoroasă în weekend: Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la munte şi la mare

    În restul teritoriului, vremea va fi apropiată de normalul termic. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 7 şi 16 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Craciunul la tara – 750 de lei sase zile in Maramuresul istoric, 70 de lei plimbarea cu mocanita

    Cine vrea neaparat Sarbatori in mocanita se poate caza la 25 de
    kilometri de gara, in Ieudul istoric, la o pensiune de doua
    margarete, intr-o casa traditionala. Aici, sase zile de vacanta
    costa 750 de lei de persoana, iar copiii sub 12 ani platesc la
    jumatate.

    A doua zi de Craciun se face plimbare cu sania trasa de cai, se
    viziteaza complexul mecanic taranesc (moara, piva si valtoare) si
    Biserica din Deal de la 1364, protejata UNESCO. In ziua urmatoare
    sunt pe lista Festivalul Datinilor si Obiceiurilor de Iarna de la
    Sighetu-Marmatiei, Muzeul Memorial, Cimitirul Vesel si Manastirea
    Barsana.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Cod galben pentru Moldova, Maramures si zona Carpatilor Orientali

    Astfel, pana marti la ora 21.00 instabilitatea atmosferica va fi
    ridicata si se vor inregistra averse, descarcari electrice,
    grindina si intensificari ale vantului cu aspect de vijelie.
    Cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 25 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revelion in Sapanta, Austria sau Johannesburg?

    Operatorii turistici au venit la Targul de Turism, editia de
    toamna, cu oferte diversificate atat pentru destinatiile interne,
    cat si pentru cele externe. Pentru Craciun, Ministerul Turismului a
    decis sa recomande Maramuresul, avand in derulare un program de
    promovare a acestei destinatii similar celui de Paste, cand a fost
    promovata Bucovina. “Sarbatorile de iarna s-au pastrat foarte bine
    in Maramures”, spune Ioana Tripon, Directorul Biroului Judetean de
    Turism din Maramures. Pe perioada Craciunului, turistii care vor
    ajunge in zona vor putea asista la taiatul porcului, pregatirea
    colacilor, aranjatul caselor de sarbatori sau invatarea colindelor
    pentru a merge din casa in casa.

    Anul turistic destul de slab, cu scaderi de 25-40% pe timpul
    verii, a facut ca hotelierii sa vina cu oferte accesibile inclusiv
    in statiuni care sunt de obicei mai scumpe decat media pietei.
    Astfel, la Targul de Turism se pot gasi oferte de Revelion la
    Predeal cu aproximativ 300 de lei/ 3 nopti. Pe de alta parte,
    Poiana Brasov este unul dintre locurile cu cele mai scumpe sejururi
    de final de an. Hotelierii din zona ofera in special servicii
    all-inclusive si preturile sunt in jur de 3.200 lei/ 5 nopti/ hotel
    de 4 stele.


    In afara tarii, oferta agentiilor cuprinde orase – precum Viena
    sau Praga, acestea fiind cele mai populare destinatii externe
    pentru aceasta perioada. Ofertele pentru Viena se incadreaza, in
    medie, la 179 Eur/ 3 nopti/ hotel 4 stele/sejur individual, avand
    inclus ca bonus biletul la concertul de Craciun. Praga poate fi
    vizitata cu 399 euro/sejur/ avion/4 nopti/ hotel 4 stele.

    Atragatoate ca destinatii pentru ski, Austria si Bulgaria sunt
    atragatoare si din punctul de vedere al preturilor. Cazarea intr-o
    statiune montana din Bulgaria poate ajunge undeva la 30Euro/noapte
    in perioada Revelionului, iar zona este cunoscuta ca avand preturi
    mici pentru facilitatile de schi. Austria este deja consacrata
    pentru partiile de schi foarte bune, atragand foarte multi romani
    in ultimii ani. Cazarea poate varia intre 43 euro/noapte la o
    pensiune de 3 stele sau pot urca pana la 250 euro/noapte intr-un
    apartament de lux.

    O alternativa pentru sarbatori poate fi India, unde preturile la
    cazare s-au redus cu aproape 50% fata de anul trecut. Astfel,
    pentru un sejur de 7 nopti, la un hotel de 3-4 stele, cu pensiune
    completa, turistii ar putea plati 360 de euro, fata de 600 de euro
    cat costa acelasi sejur anul trecut. Agentiile mai ofera si pachete
    catre destinatii calde cum ar fi Dubai cu 1.065 euro/ sejur,
    Thailanda cu 1.647 euro/ sejur sau Republica Dominicana cu 1.999
    euro/ sejur.