Tag: limba

  • EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016: Cele mai amuzante perle de la proba de Limba şi Literatura Română

     Poezia “Salcâmii”, dar şi compunerea despre un obiectiv turistic le-a pus elevilor imaginaţia la încercare.

    “Autorul versurilor se crede frate cu salcâmii, pentru că doar aşa îşi aminteşte el de copilăria lui, în care erau albine şi copaci”, a scris, sigur pe el, unul dintre candidaţi.

    În opinia altuia, “semnificaţia versurilor arată că pe lângă salcâmi stăteau albinele, înseamnă că pe lângă salcâmi cineva a pus nişte stupi. Eu am stupi acasă şi tot lângă salcâmi îi punem”.

    “Poetul nu poate să se descotorosească de imaginea copilăriei care îl bântuie doar în legătură cu salcâmii, dovadă că în timp ce copilăria lui Ion Creangă e bântuită de <La cireşe>, alţii, din zone mai sărace, n-au avut parte decât de flori de salcâm pline de viespi”, a scris un altul.

    Elevii au încercat să fie cât mai sinceri şi originali, atunci când a fost vorba despre compunerea privind obiectivul turistic.

    “Mai demult eu am plecat de acasă, ca să mă plimb cu trenul. Mama nu a ştiut şi a fost anunţată Poliţia, care m-a găsit la Mausoleul din Focşani, pe care eu atunci l-am vizitat”, a scris unul dintre candidaţi.

    “Eu mă duc vara la satul Bizigheşti, la bunicii care au murit amândoi, dar care i-au lăsat casa lui mama mea, nu la fratele ei, care e un beţiv”, a scris cu sinceritate un alt elev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016: Cele mai amuzante perle de la proba de Limba şi Literatura Română

     Poezia “Salcâmii”, dar şi compunerea despre un obiectiv turistic le-a pus elevilor imaginaţia la încercare.

    “Autorul versurilor se crede frate cu salcâmii, pentru că doar aşa îşi aminteşte el de copilăria lui, în care erau albine şi copaci”, a scris, sigur pe el, unul dintre candidaţi.

    În opinia altuia, “semnificaţia versurilor arată că pe lângă salcâmi stăteau albinele, înseamnă că pe lângă salcâmi cineva a pus nişte stupi. Eu am stupi acasă şi tot lângă salcâmi îi punem”.

    “Poetul nu poate să se descotorosească de imaginea copilăriei care îl bântuie doar în legătură cu salcâmii, dovadă că în timp ce copilăria lui Ion Creangă e bântuită de <La cireşe>, alţii, din zone mai sărace, n-au avut parte decât de flori de salcâm pline de viespi”, a scris un altul.

    Elevii au încercat să fie cât mai sinceri şi originali, atunci când a fost vorba despre compunerea privind obiectivul turistic.

    “Mai demult eu am plecat de acasă, ca să mă plimb cu trenul. Mama nu a ştiut şi a fost anunţată Poliţia, care m-a găsit la Mausoleul din Focşani, pe care eu atunci l-am vizitat”, a scris unul dintre candidaţi.

    “Eu mă duc vara la satul Bizigheşti, la bunicii care au murit amândoi, dar care i-au lăsat casa lui mama mea, nu la fratele ei, care e un beţiv”, a scris cu sinceritate un alt elev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iată ce se întâmplă în corpul tău după ce înghiţi o gumă de mestecat – VIDEO

    Ce se întâmplă în organismul uman şi anume în sistemul digestiv după ce este înghiţită o gumă de mestecat?

    Un video realizat de Societatea Americană de Ştiinţă a explicat ce se întâmplă. În mod tradiţional, atunci când mănânci, dinţii şi limba lucrează împreună pentru a mărunţi mâncarea. Apoi, mişcările musculare împing alimentele prin tractul digestiv, până când acestea ajung în stomac unde sunt supuse acţiunii sucurilor gastrice.

    În ce priveşte guma de mestecat, atunci când este ţnghiţită situaţia este cu totul alta.

    Vezi aici ce se întâmplă în corpul tău după ce înghiţi o gumă de mestecat – VIDEO

  • 35 de locuri de muncă în Germania, plătite cu 8 – 12 euro pe oră. Ce meserii se caută?

    Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 35 de posturi pentru muncitorii calificaţi în diverse meserii, care doresc să lucreze în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Sibiu, în perioada 22 – 23 martie 2016. Angajatori germani reprezentaţi de compania Unique Personalservice GmbH oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: sudor MIG – MAG, WIG (7 posturi), lucrător calificat în producţie – industria automobilelor (7 posturi), hamal (6 posturi), operator CNC (5 posturi), electrician (5 posturi), operator stivuitor (5 posturi).

    Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba german㠖 nivel B1.

    Salariul oferit este de 8,80 – 11,88 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, la care se adaugă diferite bonusuri, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Se oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

    Persoanele cu domiciliul în Bucureşti, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model  Europass (cu fotografie)  în  limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.

  • 35 de locuri de muncă pentru persoanele calificate care doresc să lucreze în Germania

    Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 35 de posturi pentru muncitorii calificaţi în diverse meserii, care doresc să lucreze în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Sibiu, în perioada 22 – 23 martie 2016. Angajatori germani reprezentaţi de compania Unique Personal service GmbH oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: sudor MIG – MAG, WIG (7 posturi), lucrător calificat în producţie – industria automobilelor (7 posturi), hamal (6 posturi), operator CNC (5 posturi), electrician (5 posturi), operator stivuitor (5 posturi).

    Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba german㠖 nivel B1.

    Salariul oferit este de 8,80 – 11,88 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, la care se adaugă diferite bonusuri, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Se oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

    Persoanele care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model  Europass (cu fotografie)  în  limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea “Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.

  • Compania de servicii financiare Mazars recrutează peste 60 de tineri absolvenţi şi profesionişti cu experienţă

    Mazars anunţă derularea unei campanii de recrutare în care vor fi angajaţi peste 60 de tineri, atât proaspăt absolvenţi, cât şi profesionişti cu experienţă. Procesul de recrutare are loc în contextul dezvoltării tuturor liniilor de business şi a serviciilor companiei, de audit, consultanţă fiscală, consultanţă financiară, contabilitate şi servicii de salarizare.

    “Vrem să găsim tinerii talentaţi şi extrem de motivaţi care vor să ni se alăture şi să aducă o schimbare, tineri care doresc să aibă un start de succes în carieră sau să-şi dezvolte cariera mai departe. Atunci când sunt pregătiţi să facă trecerea de la studiile economice urmate la facultate către viaţa profesională, vrem să fim prima opţiune pe care tinerii o iau în considerare”, spune René Schöb, Country Managing Partner Mazars.

    Procesul de recrutare vizează tineri absolvenţi de studii economice si profesionişti cu cel puţin 3 ani de experienţă în domenii relevante pentru poziţiile anunţate. Selecţia include mai mulţi paşi, începând cu o serie de teste profesionale şi psihometrice, urmate de un interviu cu un reprezentant de resurse umane şi interviul cu managerul echipei pentru care se face recrutarea. Candidaţii trebuie să vorbească fluent limba engleză, iar cunoaşterea limbii germane sau a limbii franceze reprezintă un avantaj.
     

  • Doi tineri fac 250.000 de euro anual din pasiunea lor pentru cultura japoneză

    Cristian şi a Alexandra Jidiuc au înfiinţat, în 2011 Sakura, o afacere dezvoltată în jurul limbii şi culturii japoneze. Sakura s-a dezvoltat organic, asigurând în 2015 servicii integrate care includ: cursuri de limba japoneză, programe şi excursii personalizate în Japonia, evenimente cu specific japonez, traduceri şi consultanţă de business pentru obţinerea formelor legale de trai în România, potrivit reprezentanţilor firmei. În 2015, Sakura a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 250.000 de euro, din care 50% reprezintă şcoala de limba japoneză, 30% – programele şi excursiile în Japonia iar 20%  consultanţa în afaceri şi evenimentele cu specific japonez.

    În 2016, este  estimată şi o creştere a segmentului de evenimente corporate cu specific japonez. Prin variantele oferite companiilor (ceremonia ceaiului, caligrafie tradiţională, gastronomie, origami), Sakura crează un cadru de interacţiune unic şi autentic. Programele turistice reprezintă al treilea motor de creştere Sakura în 2016. Excursiile sunt organizate în grupuri mici, de maximum opt persoane, ghidate de cunoscători ai culturii şi limbii japoneze şi sunt personalizate în funcţie de hobby-urile şi pasiunile participanţilor legate de Japonia. Anual sunt organizate trei programe turistice (aprilie, august şi decembrie) adresate celor care vor să exploreze Japonia. Programul turistic din luna august este adresat celor care studiază limba japoneză. Tabăra de vară Sakura reprezintă o opţiune originală în care studiul limbii japoneze este îmbinat cu vizitarea celor mai importante obiective turistice.   

    Autenticitatea şi exotismul culturii japoneze atrage din ce în ce mai mulţi români. Astfel, din 2011 peste 1.500 persoane au urmat cursurile Sakura. Cei care optează pentru cursurile de japoneză sunt preponderent de elevi-studenţi pasionaţi de limba sau cultură (manga), în proporţie de 60%. De-a lungul timpului, şcoala a avut şi cursanţi de peste 60 de ani.

    Aproximativ 70% din cei care încep primul modul de limba japoneză continuă cursurile, în timp ce după cel de-al doilea modul, 60% din elevi aleg să aprofundeze acestă limbă. 

    Şcoala de japoneză cuprinde cinci ipuri de cursuri: cursuri de grup, cursuri individuale, cursuri de autentificare Nihongo Nōryoku Shiken, cursuri pentru companii şi cursuri adresate copiilor, care le includ pe cele de limbă, cursurile de vară şi cele de manga. Dintre acestea, cursurile de grup şi cele individuale sunt cele mai căutate. Începând cu acest an, Sakura a început şi cursurile de limbă japoneză pentru companii.

  • România, pe lista statelor spionate de ruşi

    O investigaţie tehnică a Bitdefender derulată în colaborare cu servicii de informaţii de pe plan local şi internaţional a relevat faptul că APT28 (ameninţare cibernetică persistentă şi complexă care vizează companii şi instituţii de stat), cunoscută şi sub denumirea Sofacy, a fost dezvoltată de vorbitori de limbă rusă şi a făcut parte dintr-o operaţiune amplă de colectare de date provenite de la victime selectate după criterii specifice de importanţă strategică. Printre ţintele vizate de atacatorii ruşi au fost şi instituţii guvernamentale din România.

    Experţii Bitdefender împreună cu specialişti ai serviciilor de informaţii au studiat amănunţit vectorii de atac ai APT28, metodele exhaustive de a găsi noi victime şi de a ţinti figuri politice proeminente, instituţii guvernamentale, servicii de telecomunicaţii şi criminalitate informatică şi companii aerospaţiale din România, Germania şi Ucraina.

    Acesta arată că Sofacy a activat în mod anonim în Europa din 2007 şi a fost folosit pentru a colecta date şi informaţii legate de teme sensibile pentru Rusia. Vârfurile de activitate ale APT28 au fost înregistrate în paralel cu desfăşurarea unor evenimente internaţionale majore, precum tratativele de pace dintre rebelii pro-ruşi şi forţele guvernamentale din Ucraina sau mediatizarea excesivă a construirii avionului militar de transport PAK FA T-50 Fighter,  capabil să atingă viteze supersonice cu o capacitate de transport de 200 de tone (un competitor al modelului F35 al Lockheed Martin).

    „În timp ce ameninţările cibernetice complexe (APT) au devenit un termen popular după descoperirea Stuxnet într-o centrală nucleară iraniană din urmă cu cinci ani, aflăm că APT28 a reuşit să folosească un mecanism subtil de colectare a datelor timp de un deceniu. Investigaţia s-a concentrat pe infrastructura şi particularităţile de operare ale APT28, ceea ce ne-a permis să corelăm ameninţarea cu persoanele care au gestionat-o şi să identificăm ţintele vizate”, a declarat Viorel Canja, head of antimalware and antispam labs al Bitdefender.

    Raportul face legătura între ameninţările cibernetice complexe de tip APT şi indivizii din spatele acestora şi scoate în evidenţă dovezi menite să sprijine ipoteza că statele deţinătoare ale unor capacităţi tehnologice avansate sunt liderii unui nou val al spionajului cibernetic bazat pe software periculos.

     

  • Românul s-a născut poet?

    “Nu cred ca talentul este un dar al popoarelor, ci un dar individual care, fireste, se dezvolta sau nu in cadrul unei tari sau comunitati. Nu cred ca romanii sunt mai talentati sau mai putin talentati decat ungurii, polonezii, rusii, bulgarii sau francezii. Sau, altfel spus, da, romanii sunt talentati. Ca si nemtii, francezii, americanii, rusii, bulgarii sau francezii”, crede Catrinel Plesu, directorul Centrului National al Cartii, institutie care se ocupa cu popularizarea si cu traducerile scriitorilor romani in strainatate. Acestea nu sunt atat de multe: 200 de carti au fost traduse de la infiintarea Centrului, insa urmeaza sa apara colectii de autori romani in Spania si Germania incepand cu 2011. Tendinta de recunoastere a scriitorilor romani este in crestere, apreciaza unanim scriitorii si criticii intervievati de BUSINESS Magazin, si asta din mai multe motive.

    Pro şi contra

    Unul ar fi primul Premiu Nobel pentru Literatura castigat de un scriitor roman în 2009, de Herta Müller. Un alt motiv ar fi ca romanii, ca natie de poeti, au poate o mai mare sansa acum, cand “limbajul vesticilor s-a rigidizat foarte mult, iar usurinta in exprimare a romanilor ne face mai lirici decat alte popoare”, dupa cum spune un poet roman. Pana la urma, cu greu se pot gasi instrumente de masurare a talentului unui popor, iar premiul Nobel poate fi sau nu un criteriu, dupa cum spune criticul literar Alex Goldis: “Nu stiu daca Nobelul e o garantie absoluta a valorii, de vreme ce criteriile social-politice le oculteaza adesea pe cele valorice. Pana la urma, Proust, Joyce, Kafka, V. Woolf, L-F. Cèline, Musil, Borges sau Cortázar nu au luat premiul Nobel”.

    “Nu, nu cred ca romanii sunt mai talentati, dar cred ca sunt la fel de talentati ca alte popoare care si-au creat o literatura scrisa destul de tarziu si care au avut nevoie de aparitia unui mare poet pentru a-si fixa limba literara”, crede Matei Visniec, unul dintre cei mai importanti dramaturgi contemporani. Visniec este stabilit in Franta si scrie in special in limba franceza, facand parte dintr-o elita a scriitorilor romani care traiesc si creeaza in afara tarii, de cele mai multe ori in alta limba decat romana. Din cauza faptului ca Romania “nu are o infrastructura care scoate elitele in evidenta si nu le permite sa intre intr-un circuit in care sa fie valorizate de public”, sociologul Alfred Bulai considera ca romanii nu prea exista in cultura universala. Tocmai de aceea cei mai cunoscuti si cei mai tradusi romani in strainatate sunt asa-zisii “scriitori exportati”. Unul dintre cei mai cunoscuti scriitori romani in strainatate, despre care se spune ca va fi propus si pentru premiul Nobel, este Norman Manea. Scriitorul, care traieste in SUA din 1986, este reprezentat de una din cele mai puternice agentii literare din lume, Wylie, si scrie inca in limba romana.

    Vorba ca “romanul s-a nascut poet” ii apartine lui Vasile Alecsandri si marcheaza, neoficial, aparitia unor generatii de scriitori care au construit literatura romaneasca. Generalizarile sunt insa periculoase, dupa cum spune Horia Garbea, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, filiala a Uniunii Scriitorilor, iar Catrinel Plesu considera ca zicala s-a fixat atat de bine in mentalul colectiv din cauza altor “calitati” ale romanilor: “Poate ca din fudulie sau, mai curand, din auto-ironie, ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”.

    Un alt scriitor roman, Alex Serbanescu, considera ca romanii au cateva dintre componentele talentului: dorinta de a comunica, imaginatie, nevoia de a sarbatori-consacra ceea ce li se intampla. Horia Garbea surprinde asadar ca “romanii sunt poate mai inclinati sa scrie ca amatori, asa cum italienii sa cante ca amatori. Dar profesionistii se aleg, dupa ce au talent, in masura in care au cultura, tenacitate, inteligenta”. 

  • Ce părţi ale corpului au ales să-şi asigure vedete precum: Madonna, Heide Klumm sau Jennifer Lopez şi despre ce sume fabuloase este vorba

    Vedete sunt, de obicei, capricioase şi excentrice şi sunt apreciate fie pentru un talent anume, fie pentru frumuseţea lor. Aşa că nu este ieşit din comun ca aceştia să-şi asigure obiectul pentru care au devenit faimoşi.

    Gene Simmons, solistul formaţiei rock Kiss, a devenit faimos datorită cântecelor rock, dar şi pentru limba sa uriaşă. Aşa că el şi-a asigurat limba pentru 1 milion de dolari.

    Keith Richards, alt rocker, chitaristul Rolling Stones, şi-a asigurat degetul mijlociu. Iar asta nu pentru i-ar fi frică că şi-ar rupe degetul în timp ce l-ar flutura prin aer, ci datorită faptului că Richards are un still diferit de cântat şi-şi foloseşte degetul mijlociu pentru a scoate acele sunete delicioase din melodiiile Rolling Stones

    Madonna, regina pop, a ales să-şi asigure sânii pentru nu mai puţin de 2 milioane de dolari.

    Heide Klumm, fostul model Victoria Secret, are picioare foarte valoroase. Unul mai valoros decât celalalt, se pare. Aceasta şi-a asigurat picioarele pentru suma de 2.2 milioane de dolari. Dreptul valorează 1.2 milioane, iar stângul 1 milion deoarece fostul model are o cicatrice.

    Deşi are 75 de ani, Tina Turner are picioare foarte valoroase, cântăreaţa şi le-a asigurat pentru suma de 3.2 milioane de dolari.

    The Boss, legendarul cântăreţ, Bruce Springsteen cântă de zeci de ani şi-şi câştigă existenţa datorită corzilor vocale. Astfel era normal ca Springsteen să-şi asigure corzile vocale pentru suma de 6 milioane de dolari.

    James Bond este un bărbat foarte special, dar Daniel Craig, actorul care interpretează rolul agentului 007, s-ar putea să fie şi mai preţios. Craig şi-a asigurat întregul corp pentru 9.5 milioane de dolari. Astfel e asigurat dacă se răneşte la filmări.

    America Ferrera, cunoscută pentru rolul din serialul „Ugly Betty”, are un zâmbet atât de strălucitor, încât trebuia asigurat. Suma? 10 milioane de dolari. Chiar şi Aqua Fresh a fost impresionat de zâmbetul actriţei şi au investit în asigurare.

    Jennifer Lopez cunoscută în întreaga lume, cântăreaţă, actriţă şi dansatoare. J.Lo a simţit nevoia să-şi asigure posteriorul faimos pentru suma incredibilă de 27 de milioane de dolari.

    Pretty Woman sau Mona Lisa Smile nu ar fi la fel fără zâmbetul uriaş al Juliei Roberts. Dacă ceva necurat se întâmplă cu zâmbetul actriţei, Roberts primeşte 30 de milioane de dolari.

    Nu poţi să loveşti mingea ca Beckham şi să nu-ţi asiguri piciorul. Celebrul picior stâng, care a lovit de zeci de mii de ori mingea peste zid, a fost asigurat pentru suma de 70 de milioane de dolari.

    Rămânem în zona picioarelui pentru cea mai mare asigurare. Una în valoare de 1 miliard de dolari! Cântâreaţa Mariah Carey primeşte această sumă fabuloasă dacă are cumva un accident pe scenă.