Tag: limba

  • Ce se întâmplă de fapt în creierul nostru atunci când uităm un cuvânt

    Câteodată, în mijlocul unei conversaţii sau atunci când vrem să demonstrăm ceva, să exprimăm o cerere – realizăm că ne lovim de un cuvânt. Pare că ni-l aducem aminte, dar pur şi simplu nu îl putem pronunţa.

    Potrivit unui articol al publicaţiei online theladders.com, termenul psihologic pentru această stare se numeşte „vârful limbii”. A fost studiat pentru prima dată de psihologi experimentali în anii ’60 care au demonstrat că oamenii în acastă stare sunt capabili să acceseze informaţia referitoare la litere, sunete şi semnificaţii ale cuvântului, chiar şi atunci când nu şi-l aminteau.

    Atunci când uităm un cuvânt, acesta nu a dispărut din memoria noastră; este în continuare acolo, dar la momentul vorbirii ceva împiedică amintirea acestuia.

    Ce ar putea împiedica amintirea unui cuvânt? Acesta este o colecţie de caracteristici: are însemnătate şi este asociat cu imagini, potrivit unui articol publicat pe platforma considerable.com. Are o formă, care include pronunţarea acestuia, dar şi o reprezentare scrisă.
    Totodată, lasă urme în conexiunile neuronale în funcţie de cât de des este folosit.
    Amintirea unui cuvânt poate fi întreruptă de o problemă legată de activarea uneia sau doar a câtorva dintre aceste caracteristici. Stresul, oboseala şi elementele care ne distrag atenţia pot conduce înspre activări insuficiente legate de amintirea acestuia.


    Există însă şi probleme mai serioase care pot distruge sau încetini activitatea conexiunilor neurale şi care pot cauza probleme legate de amintirea acestui cuvânt. Inabilitatea de a găsi cuvinte poate indica infecţii sau răni ale creierului, precum şi boli degenerative, precum Alzheimer. Totuşi, autorii articolului subliniază că în aceste situaţii, uitatul cuvintelor este unul din foarte multe simptome.


    De cele mai multe ori, uitarea ocazională a unor cuvinte este o parte absolut normală a veţii.

    Uitarea unui cuvânt poate fi frustrantă, dar de cele mai multe ori, o astfel de situaţie se rezolvă uşor. Cuvântul revine în amintirile noastre şi ne continuăm discuţiile. Un studiu al Burke et al (1991) a dezvăluit faptul că majoritatea stărilor de „vârful limbii” se vindecă spontan.

    De fapt, tinerii spun că devin mai agitaţi în legătură cu această stare, încercând numeroase strategii active pentru a se forţa să îşi amintească, în timp ce oamenii mai în vârstă aşteaptă pur şi simplu ca această amintire să revină.

     

  • Savanţii au dezvoltat o ”limbă artificială” pentru a detecta whisky-ul contrafăcut

    Echipa de oameni de ştiinţă scoţieni a arătat că aparatul inventat de ei poate detecta nu numai băuturile contrafăcute, ci şi diferitele tipuri de whiskey, fiind capabil să sesizeze diferenţele dintre băuturi de vechime diferită şi chiar când e vorba despre un amestec şi când despre un single malt.

    “Îţi poţi programa «limba» să cunoască gustul uneia dintre aceste băuturi astfel încât atunci când apare o substanţă contrafăcută o poate identifica”, spune Alasdair Clark, coordonatorul echipei de cercetare de la Universitatea din of Glasgow.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romii din Transilvania cer demisia premierului pe limba lor: „Ja chere, Dăncilă”, adică „Du-te acasă”

    Potrivit unui comunicat al organizaţiilor romilor din Transilvania transmis, luni, presei, Guvernul României nu a făcut nimic pentru romi.
     
    „Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, 8 aprilie, mai multe organizaţii de romi din Transilvania – Fundaţia Roma, Gypsy Media, Centrul creştin al romilor din Transilvania, Organizaţia etnică a romilor din România, Asociaţia romilor din Transilvania, Partidul Creştin al Romilor din Transilvania, transmit un mesaj Guvernului şi premierului să demisioneze pe limba romani <<JA CHERE, doamnă premier Dăncilă>>, adică <<Du-te acasă>>. Reprezentanţii romilor sunt nemulţumiţi de faptul că Guvernul României nu a făcut nimic pentru romi şi, mai mult decât atât, nu s-a elaborat o strategie pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor”, se arată în documentul citat.
     
  • Motivele pentru care din ce în ce mai mulţi angajaţi din România vor să înveţe limbi străine

    „Limba germană este mai dificilă, dar este o limbă esenţială pentru comunicarea în mediul de afaceri. În momentul de faţă Germania este un partener comercial important pentru România, iar la nivel local există peste 14.000 de companii cu capital german. Franceza, deşi desuetă la prima vedere, are o mare căutare în zona IT, de exemplu, deoarece este mai uşor de asimilat, fiind limbă romanică, iar tinerii IT-işti au deja majoritatea cunoştinţe minime de limbă franceză din liceu”, a spus Aura Icodin, fondatorul centrului de limbi străine A_Best, într-un interviu pentru BUSINESS Magazin.

    Centrul înfiinţat de ea în urmă cu un deceniu oferă cursuri de învăţare a 10 limbi străine, în special pentru clienţi din zona corporate, dar şi pentru persoane fizice. În prezent, în cadrul acestuia se derulează cursuri de limbi străine atât în Bucureşti, cât şi în provincie pentru companii din domenii precum IT, telecomunicaţii, banking, asigurări, farma, transporturi şi logistică. Centrul oferă şi posibilitatea unor cursuri la cerere, în situaţia persoanelor fizice.

    Potrivit Aurei Icodin, A_Best a organizat proiecte de training în aria limbilor străine pentru mai mult de 250 de companii din Bucureşti şi din ţară, 70% dintre acestea fiind din top 300, din domenii precum IT, telecomunicaţii, banking, asigurări, pharma, FMCG, transporturi şi logistică. În ultimii cinci ani, centrul a avut aproximativ 6.500 de de cursanţi corporate, activitatea trainerilor de limbi străine însumând în perioada menţionată anterior un număr de aproape 43.000 de ore de curs predate. În anul 2018, circa 70% din cursurile realizate de A_Best au fost reprezentate de cursurile corporate.

    Compania are în prezent 12 angajaţi şi colaborează, în total, cu 33 de traineri. Compania a avut anul trecut venituri de aproximativ 230.000 de euro, în creştere faţă de anul trecut cu aproximativ 24%, când a avut o cifră de afaceri de aproximativ 186.000 de euro.
    Când vine vorba de cele mai căutate limbi străine, Aura Icodin spune că acestea au rămas engleza, germana şi franceza. „Pe parcursul anului trecut, cursurile A_Best corporate de limba engleză au reprezentat 43,08% din totalul cursurilor achiziţionate de companii, cursurile corporate de limba germană – 19,98%, cursurile corporate de limba franceză – 26%, iar alte limbi străine – 10,93% (italiană, română pentru expaţi etc.).

    Comparativ, în anul 2016, cursurile de limba germană au reprezentat 35,35% din totalul de cursuri corporate organizate, iar în anul 2017 numărul solicitărilor a crescut, cursurile de limba germană ajungând să aibă o pondere de 39,08% din totalul cursurilor corporate predate”, explică ea. Argumentul principal pe care Aura Icodin îl vede pentru menţinerea limbilor franceză şi germană în trend este piaţa de business din România, împărţită între firmele austriece sau germane şi cele franceze.
    În portofoliul centrului se numără limbi străine precum engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, portugheza, rusa, suedeza, japoneza şi chineza.

    Compania oferă şi cursuri de limba română pentru străini, segment pe care, potrivit observaţiilor Aurei Icodin, se menţine un nivel constant de solicitări, având în vedere numărul mare al operatorilor economici, care au capital şi management străin.
    În ceea ce îi priveşte pe români, ei învaţă mai uşor limbile latine şi engleza. „Este cunoscut faptul că românii învaţă mai uşor limbile de origine romanică (spaniolă, italiană, franceză etc.) datorită asemănării cu limba română, comparativ cu limbile de origine germanică, cum este, de exemplu, limba germană.

    Noi avem atât români care studiază limbi germanice sau romanice, cât şi expaţi care studiază limba română. Diferenţa se vede din start între italianul şi neamţul care studiază româna din punctul de vedere al ritmului de asimilare.”
    Cei mai mulţi cursanţi ai centrului lucrează în companii multinaţionale, unde cunoaşterea limbii engleze este un criteriu la angajare. Modulul standard recomandat de companie pentru parcurgerea unui subnivel de limbă este de 42 de ore. 

    În ceea ce priveşte activitatea de trainer de limbi străine, salariul mediu pentru acest tip de activitate este de aproximativ 5.000 de lei brut şi variază în funcţie de limba sau de limbile predate, experienţă, dubla specializare, vechime, alte atribuţii – mentoring, supervizare etc. „La pachetul salarial se adaugă alte beneficii, cum ar fi: training specializat in-house, mentoring şi suport pedagogic constant, dezvoltare profesională şi interacţiune cu oameni din industrii diferite, în special din companii multinaţionale de top; atmosferă de lucru prietenoasă şi extrem de plăcută; acces la o gamă de resurse şi instrumente metodologice moderne; posibilitatea construirii brandului personal prin acces la canale de comunicare specifice (ex.: publicarea de articole semnate pe blog, interviuri etc.).”

    Cel mai căutate limbi străine de către companii sunt în continuare engleza, germana şi franceza, iar dacă un candidat cunoaşte oricare două dintre aceste limbi străine are o şansă să obţină un pachet salarial mai avantajos. De asemenea, există o cerere mare pe piaţa muncii şi pentru limbile mai rare, cum ar fi ceha, greaca, portugheza, dar şi pentru limbile scandinave – suedeză, norvegiană, daneză – care sunt mai puţin vorbite. „În general, companiile de call center sunt cele mai avide să recruteze candidaţi care cunosc limbi străine cel puţin la nivel mediu. În companile multinaţionale cu care noi lucrăm, există programe de training în aria limbilor străine in-house, iar angajaţii sunt testaţi constant şi recompensaţi în funcţie de performanţele lingvistice. Din punctul de vedere al jobului în sine, pe industrii, combinaţii fericite ar fi inginerii sau programatorii de top vorbitori de limba germană, de exemplu.”

    Când vine vorba despre viziunea ei faţă de business, Aura Icodin este de părere că un antreprenor trebuie să fie conectat în permanenţă cu mediul de business, cu alţi antreprenori, camere de comerţ etc., pentru a afla noile trenduri. De asemenea, ea mai crede că antreprenorul trebuie să fie „înlocuibil”, pentru stabilitatea companiei în cazul în care şeful este în situaţia indisponibilităţii temporare. „Personal, chiar şi acum, când am un copil de 9 luni, particip în medie la cel puţin două evenimente de business pe lună. De asemenea, cred că este practic o datorie morală să poţi fii «replaceable» faţă de angajaţii şi familiile acestora, care se bazează pe o stabilitate a companiei. Compania nu poate stagna în momentul în care fondatorul este în incapacitate temporară, de exemplu, de muncă.” Ea mai crede în faptul că un antreprenor trebuie să fie corect în relaţia cu clienţii şi angajaţii.

    „Cu clientul trebuie să ai toate regulile jocului în scris agreate de la început. La noi piatra de încercare este reprezentată de amânările sesiunilor de curs, care ne creează ferestre în orarul trainerilor full-time, deci pierderi financiare practic. Asta nu exclude flexibilitatea şi posibilitatea de a «lăsa de la tine». Clientul trebuie să ştie când tu laşi de la tine şi să i se amintească elegant acest lucru, astfel încât să aprecieze mai mult efortul.”
    De asemenea, Aura Icodin consideră important să îşi cunoască bine concurenţa şi piaţa şi să îşi specializeze serviciile oferite. „Multe centre din România oferă un portofoliu impresionant de limbi straine. Noi ne-am limitat la 10 şi ne-am structurat oferta şi politica în jurul acestora. Totodată, noi ne-am specializat pe limbajul de afaceri şi cel specializat mixt, care necesită o pregătire suplimentară din partea trainerilor.”

  • Limba cu cele mai puţine cuvinte din lume are 123 de cuvinte şi îţi ia 30 de ore pentru a o învăţa

    Toki Pona este limbajul cu cele mai puţine cuvinte din lume, conţinând doar 123. Toki Pona a fost creată în 2001 de către Sonja Lang. Ea şi alţi vorbitori de Toki Pona susţin că numărul redus de cuvinte este de ajuns să exprime aproape orice idee, relatează Business Insider.
     
    Pentru a crea noul limbaj, Lang a lucrat invers, împotriva tendintei generale de a crea un lexicon natural. Ea a început prin reducerea şi consolidarea specificului în general. Economia acestei limbi se realizează reducând gândirea simbolică la elementele sale de bază, fuzionând concepte conexe, iar cuvintele îndeplinesc mai multe funcţii în vorbire.
     
    O persoană are nevoie doar de 30 de ore pentru a o învăţa Toki Pona. Această uşurinţă de a învăţare, o face ideală pentru a putea fi folosită ca  limbă internaţională, care ar putea conecta milioane de oameni de pe tot globul.
     
    Ce este o maşină? se întreabă Sonja Lang. “Ai putea spune că o maşină este un spaţiu ce este folosit pentru deplasare. Asta ar fi tomo tawa”, spune ea. “Totuşi, dacă eşti lovit de o maşină, asta s-ar putea traduce altfel, un obiect dur m-a lovit, kiwen utala.”, completează Lang.
     
    Toki Pona are cinci palete de culori: loje (roşu), laso (albastru), jelo (galben), pimeja (negru) şi walo (alb). Precum un pictor, un vorbitor poate combina cuvintele pentru a crea diferite nuanţe. De exemplu, loje walo este roz. 
     
    Pentru numere, Toki Pona are doar cuvintele wan (unu), tu (doi) şi mute (câteva). Vorbitorii au extins utilizarea unor cuvinte, folosind cuvântul “luka” (mână, braţ) şi pentru exprima cifra cinci, iar “mute” să fie folosit pentru numarul 10. Pentru a spune numărul dorit, vorbitorii trebuie să repete, adăugând până când ajung la numărul respectiv.  Scopul limbii nu este acela de a exprima calcule complexe sau numere cu foarte multe cifre.
     
    Scopul este simplitatea, iar în acest limbaj “simplu” înseamnă “bun”. Ambele concepte sunt combinate într-un singur cuvânt: pona.
    “Daca te poţi exprima într-un mod simplu, atunci chiar înţelegi despre ce vorbeşti şi asta e bine”, spune Sonja Lang.
     
    Limbajul este înrădăcinat în viaţa primitivă, în conceptele de bază. Nu există expresii de politeţe (cuvinte precum “te rog” sau “mulţumesc” sunt exprimate, mai degrabă, prin limbajul corporal).
     
    De asemenea, lexicul limbajului prezintă o tendinţă pentru pozitivitate. “Cuvântul pona înseamna tot ceea ce este bun în lume: o banana, un pisoi draguţ etc. Daca îi spun prietenei mele că este “jan pona”, atunci îi transmit că este o persoana bună, un om frumos.”, spune un vorbitor al Toki Pana.
     
    Există câteva cuvinte care descriu diferite organisme, însă nu este niciunul care să facă referinţă la gadget-urile moderne. În limbajul Toki Pana, tehnologia este redusă la un cuvânt, ilo, care înseamnă unealtă.
  • VIDEO – Într-o ipostază nouă. Discursul ţinut în limba spaniolă de primarul Gabriela Firea, la Primăria din Madrid

    Gabriela Firea a participat, luni , la Forumul Mondial privind violenţa urbană şi educaţia pentru convieţuire şi pace, unde a ţinut un discurs în limba spaniolă.

    Îmbrăcată în ie, Gabriela Firea şi-a început discursul în limba spaniolă cu precizarea că România sărbătoreşte în acest an Centenarul Marii Uniri.

    Potrivit reprezentanţilor PMB, vizita în Spania a primarului general a presupus semnarea unui Memorandum de cooperare între Madrid şi Bucureşti în domenii precum dezvoltarea durabilă, infrastructura, educaţia sau cultură şi turism.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GENERAŢIA care nu mai ştie româneşte. RUPTURA definitivă dintre bunici şi nepoţii crescuţi peste hotare/ “Mă doare sufletul. În afară de o mânuţă fluturată rapid în faţa ecranului, nu mai primesc altceva”

    Pentru mii de copii plecaţi sau născuţi peste hotare, limba română este o provocare. Mulţi dintre ei au uitat sau nu au învăţat să vorbească limba natală, specialişti spunând că cele mai des întâlnite probleme de acest gen sunt cu copiii migranţilor care au ales ţări în care se vorbeşte limba engleză sau germană.

    Copiii evită să discute cu bunicii pentru că nu se pot înţelege, bunicii se simt frustraţi că cei mici, şi dacă înţeleg limba română, le răspund în limba ţării în care locuiesc. Prăpastia creată între generaţii se adânceşte direct proporţional cu timpul petrecut de cei mici peste hotare.

    În comuna Feldru din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 2.000 de localnici au plecat în străinătate la muncă. “Este foarte dureroasă ruperea de familie a celor care sunt plecaţi. De cele mai multe ori se nasc copii în străinătate, iar nepoţii greu se acomodează cu condiţiile din România sau atunci când vin într-o scurtă vacanţă în România. Sunt cazuri când nepoţii chiar au uitat sau nu au învăţat limba română sau, dacă sunt întrebaţi în limba română, o înţeleg, dar răspund în limba ţării unde locuiesc ei. E o durere atât pentru părinţi, cât şi pentru bunici şi, cât am fi noi de patrioţi… Noi am vrea să păstrăm această legătură însă, vrând-nevrând, apar şi probleme care tulbură liniştea care trebuie să domine într-o familie cu mai multe generaţii,” spune primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan.

    Vasile Runcan, un bunic de 68 de ani povesteşte cu tristeţe că nepoţii, născuţi în Irlanda, îl evită pentru că nu reuşesc să se înţeleagă cu el.

    “Am doi nepoţi – o fetiţă şi un băieţel, de cinci ani şi jumătate, respectiv patru ani. Mă doare sufletul de fiecare dată când trebuie să povestesc cu ei, pentru că în afară de un Hello, o mânuţă fluturată rapid în ecranul calculatorului sau al telefonului, nu mai primesc altceva de la ei. Orice aş întreba, EI NU ÎNŢELEG, se plictisesc şi nu vor să stea de vorbă cu bunicii. Au crescut acolo, în Irlanda, fără nici un grup de români în preajmă aşa că este foarte dificil să mă înţeleg cu ei”, spune bunicul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Macron şi Recep Erdogan au convenit asupra intensificării relaţiilor economice bilaterale

    Emmanuel Macron şi Recep Tayyip Erdogan au avut joi o conversaţie telefonică, potrivit site-ului de limbă franceză Les Nouvelles Calédoniennes şi agenţiei Reuters.

    “Cei doi lideri au evidenţiat importanţa consolidării relaţiilor economice şi comerciale, precum şi a investiţiilor între Franţa şi Turcia”, a declarat un oficial din cadrul preşedinţiei Turciei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Istoria celei mai vechi limbi vorbite în Europa. Este atât de veche încât nimeni nu poate spune de unde provine

    Limba bască sau euskara, vorbită în comunităţi autonome din Navarra, regiune aflată în nordul Spaniei, şi Ţara Bascilor, aflată în nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei, este un mister –  nu are o origine sau o relaţie cunoscută cu nicio altă limbă, o anomalie care a indus în eroare experţii lingvistici de-a lungul vremurilor .

    „Nimeni nu poate spune de unde provine” spune Pello Salaburu, profesor şi director la Institutul de limbă bască de la Universitatea din Ţara Bascilor. „Cercetătorii au studiat această problemă acum mulţi ani, dar nu există concluzii clare”, spune acesta. Această limbă reprezintă, însă, o mândrie pentru basci. Aproximativ 700.000 sau 35% din populaţia bască vorbeşte astăzi această limbă, care a fost interzisă de dictatorul spaniol Francisco Franco, în favoarea limbii spaniole, în timpul domniei sale, între 1939 şi 1975.

    Karmele Errekatxo este una dintre persoanele care duce mai departe această limbă. Era un copil când între anii 1960 şi 1970 a urmat cursurile secrete de limbă bască, ţinute într-un subsol al bisericii din Bilbao, Spania. „Limba este identitatea unui loc”, a spus Errekatxo, acum un profesoară în Bilbao. „Dacă luaţi un limbaj dintr-un loc, aceasta moare. Dictatura ştia asta şi dorea să dispară Euskara”, aminteşte ea. De aceea, un grup de părinţi a înfiinţat ilegal o şcoală de limbă bască, în anii 1944, care ajunsese la peste 8.000 de elevi. Un grup de părinţi a înfiinţat o şcoală bască ascunsă, sau ikastola, în 1944. În 1970, aceste instituţii de învăţământ secrete aveau peste de 8.000 de studenţi.

    Dar limba euskara a înfruntat dictatura şi a supravieţuit în mod inexplicabil câteva milenii. Experţii lingvişti chiar au descoperit recent o peşteră veche în Errenteria, un oraş din provincia Guipuzcoa din Ţara Bascilor, unde oamenii au lăsat desene cu aproximativ 14.000 de ani în urmă. Alte peşteri preistorice din Ţara Bascilor au fost locuite de oameni cu aproximativ 9.000 de ani în urmă.

  • Cronică de film: Un pas în urma serafimilor – VIDEO

    Producţia semnată de Daniel Sandu e un exemplu în ceea ce priveşte influenţa occidentală asupra tinerilor regizori, şi spun asta într-un mod pozitiv. Sandu regizează un film dinamic, fluent, din care au dispărut camera centrată pe două personaje la o masă şi scena statică ce pare să nu se mai termine. Un pas în urma serafimilor e un film care poate face performanţă în multe ţări, atât timp cât publicul e deschis la filme vorbite şi în altă limbă decât engleza.

    Iese în evidenţă Vlad Ivanov (profesorul Ivan), un actor care mă fascinează de fiecare dată când apare pe ecran. Modul în care îşi însuşeşte personajele este unic, iar faptul că în ultima vreme a semnat roluri extrem de diverse spune multe despre capacitatea sa de adaptare la cerinţele scenariului şi la cele ale regizorului.

    Un pas în urma serafimilor surprinde ceea ce se întâmplă în culisele seminarelor teologice, unde tinerii liceeni speră să găsească îndrumători spirituali care să îi călăuzească pe calea preoţiei, dar se lovesc, în schimb, de realitatea dură a corupţiei şi a jocurilor de putere. Anii petrecuţi în seminar se transformă din ceea ce ar trebui să fie o pregătire pentru viaţa de preot, într-o luptă pentru supravieţuire.

    Sandu construieşte pe acest schelet o întreagă serie de evenimente care surprind şi amuză în acelaşi timp, nelipsind însă şi o bună doză de dramatism. Gabriel, personajul central al filmului, trăieşte o experienţă intensă, care îl obligă să se maturizeze şi să înţeleagă că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par la prima vedere. Seminarul nu se învârte în jurul unor valori ortodoxe (deşi Ivan încearcă să le împingă, ocazional, dincolo de raţiune sau bun simţ), ci în jurul unor jocuri meschine şi al unor practici în perfectă opoziţie cu conceptele teologice.

    Sinceritatea cu care regizorul reuşeşte să capteze neliniştea şi îndoielile lui Gabriel e una debordantă; e extrem de uşor să intri în pielea personajului şi să analizezi, din punctul său de vedere, relaţia cu celelalte personaje – mai ales cu cele care încearcă să îi imprime, mecanic, o serie de idei. În asta stă, de fapt, şi conflictul: valorile nu sunt transmise, ci impuse.

    Am fost surprins să aflu că povestea din spatele filmului e una reală, trăită chiar de regizorul Daniel Sandu; nu dau mai multe detalii, pentru că vreau să vă las plăcerea de a urmări Un pas în urma serafimilor. Pentru mine – şi pentru restul publicului, de altfel – acesta a fost cel mai bun film de la TIFF.


    Nota: 8,5/10