Tag: jurnalisti
-
Încă o aroganţă a regelui saudit Salman. Suma COLOSALĂ pe care a cheltuit-o într-o singură vacanţă în Maroc
Regele Salman a sosit pentru vacanţa pe care şi-o ia în fiecare an cu peste 1.000 de însoţitori: miniştri, consiglieri şi rude au făcut parte din alai şi au fost cazaţi la cel mai luxos hotel din oraş, informează Haaretz.În 2016 proprietatea a intrat în lucrări masive de renovare, la care s-a adăugat şi construirea unor noi corpuri, heliporturi, dar şi un cort imens pe acoperiş în care să se poată ţine petreceri.Vizita din acest an este privită ca un stimulant extraordinary pentru economia locală, iar toată această vacanţă a regelui Salman va da, cel mai probabil, 1,5% din totalul veniturilor pe care ţara le obţine din turism, scriu şi cei de la ziarul spaniol La Vanguardia.Citiţi mai multe pe www.gandul.info -
STUDIU: Jurnaliştii, printre cei mai stresaţi angajaţi. Ei consumă cea mai mare cantitate de cafea
Astfel, 70% dintre participanţii la studiu au spus că, în cazul în care nu beau cafea zilnic, capacitatea de a lucra le poate fi afectată. Mai mult decât atât, 85% dintre respondenţi au spus că beau cel puţin trei ceşti cu cafea pe zi, informează theguardian.com.
“Se pare că a consuma cafea este o necesitate la locul de muncă într-o mare varietate de profesii”, au declarat cercetătorii care au realizat studiul, publicat de Pressat.
“Cei mai mari consumatori, care beau peste patru ceşti cu cafea pe zi, sunt cei cu cariere stresante: jurnaliştii consumă cel mai mult, urmaţi îndeaproape de poliţişti şi profesori”, mai spun cercetătorii.
Un studiu realizat anul trecut, în decembrie, recomanda ca doza zilnică de cafea să nu depăşească 200 de miligrane de cofeină, echivalentul a două căni sau patru ceşti cu cafea. Consumul unei cantităţi mari de cafea, doar pentru a scăpa de stresul provocat de o zi de muncă, poate avea consecinţe asupra sănătăţii, putând provoca accidente vasculare cerebrale şi probleme cardiace.
Noul studiu a mai arătat că 62% dintre respondenţi sunt conştienţi de aceste riscuri asupra sănătăţii.
Aşadar, potrivit studiului realizat de Pressat, cei mai mari băutori de cafea în rândul populaţiei britanice sunt jurnaliştii şi personalul din mass-media, poliţiştii, profesorii, instalatorii şi lucrătorii comerciali, asistentele şi personalul medical, directorii de companii, comercianţii prin telefon, persoanele care asigură suportul IT, personalul care se ocupă de comerţul în cantităţi mici şi şoferii.

Este atât de bună, încât îşi taxează clienţii cu 795 de lire sterline pe oră. După 12 ani de activitate, câştigă mai mult de 10 milioane pe an
Ayesha Vardag este unul dintre cei mai solicitaţi avocaţi de divorţ. Are 49 de ani şi a fost poreclită ”diva divorţurilor”. S-a specializat în ajutarea ”celor cu averi ultra-ridicate” să obţină cele mai bune înţelegeri posibile când se încheie căsătoriile lor, potrivit unui articol realizat de jurnaliştii BBC.Firma ei de avocatură se numeşte Vardags şi are sediul central în Londra – aceasta a evoluat atât de mult încât a transformat reputaţia oraşului în ”capitala mondială a divorţurilor”. ”Fiecare dintre membrii unui cuplu care se desparte va alerga spre mine pentru a fi reprezentaţi de mine şi nu de adversarul meu”, spune ea. ”Totul se rezumă la cine ajunge la mine primul.”Reputaţia ei este atât de bună, încât îşi taxează clienţii cu 795 de lire sterline pe oră. Acum, după 12 ani de activitate, ajunge la venituri anuale de mai mult de 10 milioane de lire sterline pe an. În lumea avocaturii, succesul ei nu este văzut deloc bine: există critici care o acuză că este mai interesată de auto-promovare, precum apariţiile TV şi agresivitatea ridicată în susţinerea în luptele cazurilor sale. Răspunde spunând că ea cunoaşte importanţa networkingului şi că anumitor persoane nu le plac femeile care luptă în mod corect pentru menţinerea unui loc de top.Mamai ei este de origine britanică, iar tatăl, pakistanez: s-a născut în oraşul Oxford. Potrivit BBC, tatăl său s-a întors în Pakistan când era mică, astfel a crescut alături de mama ei. La maturizare, a urmat o carieră în drept financiar şi comercial în City-ul londonez; apoi, în 2000, propriul ei divorţ ”nu prea amicabil” a făcut-o să treacă spre dreptul familiei şi, mai exact, spre divorţuri.”Propriul meu avocat specializat pe divorţuri m-a angajat. Dreptul financiar era interesant, dar nu multor oameni le păsa ceea ce făceam. Prin contrast, aici te lupţi pentru ca oamenii să-şi păstreze casele, businessurile sau să rămână în contact cu copiii lor”, îşi descrie ea activitatea. -
DESCOPERIRE fără precedent în România. Bogăţia uriaşă care zace în subsolul hotelului INTERCONTINENTAL.
Jurnaliştii britanici de la Daily Mail au venit până în România, pentru un reportaj inedit. Deşi ne-am obişnuit să observe numai lucruri rele, de data asta au constatat existenţa unui lucru extrem de rar, la care nimeni nu s-ar fi gândit. Descoprierea e cu atât mai mare cu cât a fost făcută în subsolul uneia dintre clădirile ecuson ale Bucureştiului. Jurnaliştii au coborât în subsolul hotelului Intercontinental şi au rămas cu gura căscată când au văzut ce se află acolo.
IATĂ AICI DESCOPERIREA URIAŞĂ DIN SUBSOLUL HOTELULUI INTERCONTINENTAL