Tag: invatamant

  • Grădiniţele private cer redeschiderea din 15 iunie. „Lipsa de răspuns a autorităţilor nu face decât să agraveze situaţia actuală. Pierdem sediile, pierdem angajaţii buni, pierdem copiii. De noi sunt legate şi firmele de catering pentru copii, firmele care organizau excursii, tabere.“

    Proprietarii grădiniţelor pri­vate cer autorităţilor să le permită să reia activitatea de pe 15 iunie şi să comunice clar ce au pregătit pentru perioada viitoare în ceea ce îi priveşte.

    „Încă de pe data de 16 martie reprezentanţii centrelor educaţionale din privat au înaintat o petiţie şi o scrisoare către autorităţi. Pe data de 8 mai a venit o scrisoare deschisă în care Ministerul Educaţiei a confirmat că centrele educaţionale, creşele şi afterschoolurile nu fac parte din re­ţeaua şcolară a unităţilor de învăţă­mânt de stat şi privat. Toate posturile de televiziune vorbesc despre re­deschi­derea unităţilor educaţionale private, dar nimic concret. Deschi­derea noastră depinde de guvern, primării şi poliţie“, a declarat pentru ZF Raluca Niţă, director educaţional al grădiniţei private Schnuffelgarten.

    Vicepremierul Raluca Turcan a spus anterior că există posibilitatea ca grădiniţele private să se redeschidă de pe data de 15 iunie pentru activităţi educaţionale.

    „În sistemul privat, aceste instituţii pot să îşi dezvolte diferite forme de activităţi educaţionale, de tip after school, cursuri de zi, programe de pregătire. Evident, toate acestea vor fi analizate şi în funcţie de situaţia epidemiologică. Dacă vom lua decizia să permitem desfăşurarea unor astfel de activităţi educaţionale după

    15 iunie va fi cu respectarea regulilor, ele se vor putea desfăşura cu distanţare socială, cu reducerea numărului de participanţi“, spunea Raluca Turcan pentru Mediafax.

    Directorul educaţional al grădiniţei private Schnuffelgarten afirmă că unităţile educaţionale private, creşele, afterschoolurile, centrele de vară au posibilitatea de a redeschide în condiţii de siguranţă atât pentru copii, cât şi pentru personal. „Sediile centrelor private funcţio­nau şi până acum cu 7-10 copii pe grupă, în niciun caz 25-30. Putem lua măsuri să avem mai puţini copii în grupă şi să reluăm activitatea din 15 iunie. Noi suntem deja pregătiţi. Am luat măsuri stricte de funcţionare. Cerem redeschiderea pentru că suntem pregătiţi să facem asta şi va fi şi un exerciţiu pentru reluarea activităţilor în septembrie“, spune Raluca Niţă.

    Ea spune că lipsa de răspuns a autorităţilor nu face decât să agraveze situaţia actuală în care se află grădiniţele private şi părinţii care nu au cu cine să îşi lase copiii.

    „Cunosc părinţi care îşi iau deja copiii la muncă, vecine chemate în casă ca să stea cu cei mici, organizare de grupuri cu 3-4 copii acasă la familii şi stau prin rotaţie, inclusiv centre care stau cu cheia în uşa şi funcţionează fără bază legală. Părinţii nu mai pot sta acasă, bunicii sunt departe sau sunt cu factor de risc, bonele sunt mai scumpe decât o creşă/grădiniţă“, explică Raluca Niţă.

    Personalul grădiniţei private este în şomaj din 16 martie, iar directorul educaţional se teme că va pierde angajaţii, dacă vor fi nevoiţi să deschidă în septembrie. „Nu putem sta fără să muncim 6 luni de zile. Vom pierde tot personalul, greu format. Vom ajunge să redeschidem în septembrie şi să angajăm pe cine apucăm, astfel vom avea de pierdut în privinţa calităţii actului educaţional.“

    Mai mult, proprietarii spaţiilor unde funcţionează grădiniţele nu pot aştepta şase luni până să primească banii pe chirie.

    „Avem probleme cu proprietarii, nu acceptă neplata chiriei şi dacă unii dintre ei sunt înţelegători pentru una sau două luni, nu au cum să facă asta şase luni până în septembrie. Pierdem sediile, pierdem angajaţii buni, pierdem copiii. Mulţi deja au închis. Mulţi nu au putere financiară nici să redeschidă. De noi sunt legate şi firmele de catering pentru copii, firmele care organizau excursii, tabere, ieşiri, toţi colaboratorii noştri“, concluzionează Raluca Niţă.

    Asociaţia Şcolilor Particulare din România (ASP) afirmă că între 30% şi 50% dintre grădiniţele private sunt acum în pericol. În România sunt 1.560 de unităţi particulare de învăţă­mânt, dintre care 46% sunt la nivel preşcolar – adică grădiniţe şi creşe, 14% sunt instituţii de învăţământ primar şi 11% sunt instituţii de învăţământ liceal, conform datelor de pe site-ul Asociaţiei Şcolilor Particulare. Aproape 33% dintre unităţile particulare de învăţământ sunt în Bucureşti, conform aceleiaşi surse.

  • Studiu IRES: doar jumătate dintre elevii din învăţământul preuniversitar au făcut toate orele din orar în cursurile online. Patru din zece elevi au avut contact cu profesorii sau învăţătorii doar pentru unele materii, iar 8% nu au avut deloc contact cu cadrele didactice, conform spuselor părinţilor lor

    Doar jumătate dintre elevii din învăţământul preuniversitar au urmat toate orele din orarul şcolar în cursurile online, conform unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali (FEPAL) şi Fundaţia Viaţă şi Lumină.

    Circa patru din zece elevi (38%) au ţinut legătura cu profesorii sau învăţătorii doar pentru unele materii, iar 8% dintre şcolari nu au avut deloc contact cu cadrele didactice, conform spuselor părinţilor lor.

    „Pandemia de COVID – 19 ne-a obligat, de asemenea, să ne uităm atent cât de digitali suntem şi dacă este posibilă utilizarea uniformă de tehnologii în şcolile din România. Zilele acestea trăim marele regret al dezinteresului sistematic al statului faţă de digitalizarea reală a şcolilor româneşti. Fireşte, există profesori pasionaţi sau comunităţi şcolare mai racordate la lumea în care trăim, care s-au străduit singuri să introducă digitalul în procesul educaţional şi au testat platforme şi sisteme“, transmit realizatorii studiului.

    Doar două treimi dintre părinţi au declarat că au fost organizate lecţii online cu copiii lor zilnic. Conform studiului IRES, pe măsură ce nivelul de educaţie al elevului creşte, scade şi frecvenţa contactului zilnic cu şcoala.

    De asemenea, perioada de întrerupere a şcolii s-a tradus în creşterea cantităţii de teme şi implicit a timpului petrecut pentru rezolvarea lor. În această perioadă de izolare socială, mai bine de un sfert dintre elevii din România şi-au petrecut cel puţin patru ore pe zi făcând teme.

    În ceea ce priveşte eficienţa lecţiilor televizate difuzate de TVR, aproximativ jumătate dintre părinţi (52%) spun că elevii au urmărit în această perioadă lecţiile televizate, cu preponderenţă de cei din mediul rural. În cazul elevilor de clasele a VIII-a şi a XII-a, destinatarii acestor lecţii, procentul creşte la 72%.

    Numărul elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019-2020 este de 2.824.594.

    Sondajul IRES a fost realizat în perioada 27 – 30 aprilie 2020, pe un eşantion de 1.319 respondenţi, dintre care 1.060 părinţi cu copii şcolari, care au cel puţin un copil înscris la şcoală.

     

  • ​Asociaţia Şcolilor Particulare din România: Între 30% – 50% dintre grădiniţele private sunt acum în pericol. Este esenţial şi rolul pe care îl jucăm noi în învăţământ

    Asociaţia Şcolilor Particulare din România (ASP) afirmă că deşi decizia autorităţilor de a nu mai deschide şcolile până în septembrie este de înţeles, ea pune în pericol supravieţuirea unităţilor de învăţământ particulare.

    ”Decizia de a nu deschide activitatea acestor instituţii, deşi este complet de înţeles de noi toţi pentru că nu îşi asumă nimeni să pună în pericol sănătatea copiilor şi a părinţilor, pune în pericol existenţa sau supravieţuirea noastră până în septembrie. În încercarea noastră de comunicare cu autorităţile se încearcă identificarea unor soluţii pentru a nu se ajunge la dispariţia a unui procent destul de mare din unităţile de învăţământ particulare. Între 30% – 50% dintre grădiniţele private sunt acum în pericol”, a declarat pentru ZF Adina Stoenescu, reprezentanta Asociaţiei Şcolilor Particulare.

    Ea spune că reprezentanţii unităţilor de învăţământ particulare şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei discută cu privire la soluţiile necesare pentru sprijinirea învăţământului privat.

    ”Se caută soluţii uşor de implementat şi care să asigure supravieţuirea pe perioada suspendării cursurilor. Orice sprijin din partea statului ar putea fi un real ajutor în momentul de faţă. Cred că autorităţile statului înţeleg impactul pe care l-ar avea acest lucru asupra sistemului de învăţământ public. Dacă existenţa învăţământului particular stă sub semnul întrebării, statul trebuie să îşi întărească structura pe care în momentul de faţă nu o are foarte bine stabilizată pentru a absorbi numărul de copii şi de cadre didactice care ar pleca din învăţământul particular”, afirmă reprezentanta Asociaţiei Şcolilor Particulare.

    Una dintre măsurile propuse este de acordarea unei subvenţii pentru unităţile de învăţământ particulare.

    ”Depinde de managementul fiecărei instituţii de învăţământ la ce foloseşte subvenţia respectivă. Poate fi pentru plata chiriilor, pentru salarii, pentru ce au ei nevoie. Este clar că o subvenţie de la stat nu poate înlocui nivelul încasărilor din taxele de şcolarizare, dar poate să asigure măcar un minimum pentru a supravieţui. În discuţia cu autorităţile s-au luat în discuţie mai multe variante, nu doar susţinerea pentru plata chiriilor. Este mai importantă sprijinirea plăţilor salariilor decât a chiriilor”, spune Adina Stoenescu.

    Dacă cursurile se vor relua în mediul online şi din septembrie, învăţământul privat trebuie să se adapteze şi să meargă mai departe cu acest sistem de învăţământ.

    ”Dacă cursurile vor începe în online şi din septembrie, situaţia va fi mai dificilă pentru grădiniţele private, decât pentru şcoli. Dacă se va lua decizia de a se deschide şcolile tot în online, va trebui să ne adaptăm, să inovăm şi să mergem mai departe cu acest sistem de învăţământ. Este esenţial şi rolul pe care îl jucăm noi în învăţământ în momentul de faţă. Trebuie să inovăm, trebuie să ne adaptăm şi cu siguranţă trebuie să învăţăm să fim şi solidari, dar să şi cerem ajutor”, concluzionează Adina Stoenescu.

     

  • Şcolile nu se mai deschid până la toamnă. Cine suferă cel mai mult când copiii stau acasă?

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, săptămâna trecută, că şcolile, grădiniţele şi universităţile nu se vor redeschide în acest an şcolar, după ce cursurile au fost suspendate din cauza pandemiei de COVID-19. Singurii elevi care se vor întoarce la şcoală vor fi cei care vor susţine examenul de bacalaureat şi evaluarea naţională. Cursurile se vor încheia pe 12 iunie, iar până atunci elevii vor continua orele în mediul online.
    Asociaţiile de părinţi susţin că măsura luată de autorităţi era una previzibilă pentru că părinţii se tem că există un risc mare de contaminare pentru copiii lor dacă se întorc în şcoli.
    „Este o decizie foarte grea pe care autorităţile au luat-o. Indiferent de decizia pe care o luau, întotdeauna ar fi existat oameni nemulţumiţi. Este o decizie previzibilă, majoritatea părinţilor spuneau că nu vor să îşi mai trimită copiii la şcoală de frica de a nu se contamina. Acum sunt 3 milioane de elevi care nu se pot întoarce la şcoală. Pericolul de contaminare există şi după 15 mai, după ce ne vom întoarce la muncă, şi nu va dispărea nici din toamnă. Trebuie să ne învăţăm să trăim cu acest virus şi de aceea trebuie să legiferăm predarea şi evaluarea online”, spune Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar (FNAP-IP).
    FNAP-IP a susţinut ca evaluarea naţională şi bacalaureatul să fie date în format fizic, spune el, pentru că nu există cadru legal care să permită evaluarea în mediul online. „Unii părinţi spuneau că examenele ar fi trebuit echivalate cu rezultatele şcolare de până acum, dar nota 5 de la o şcoală nu reflectă nota 5 de la o alta. Sunt şi şcoli unde evaluarea se face pe repede înainte. Pentru evaluarea naţională, clasamentul trebuie să reflecte cunoştinţele elevilor. La bacalaureat nu contează atât de mult nota de la examen, contează diploma, pentru că unele facultăţi dau ele examen de admitere, iar altele organizează concursuri pe bază de dosar”, spune Cristache. El crede că impactul financiar cu care se vor confrunta părinţii care se vor întoarce la muncă pe 15 mai, după ce starea de urgenţă va trece, este o mare problemă.
    „Pe lângă părinţii care va trebui să se întoarcă la muncă şi va trebui să plătească pe cineva să stea cu copiii, vorbim şi despre creşe şi grădiniţe private aici. Trebuie făcută o excepţie, să găsim o soluţie şi pentru aceştia. Avem probleme şi cu legea 19/2020 pentru că părinţii nu îşi pot încasa banii, cei 75% din salariul mediu brut pe economie, dacă firma are datorii la stat. Teoretic, după ce trece starea de urgenţă nu mai pot beneficia de zile libere plătite pentru a sta cu copiii acasă. Trebuie să discutăm această problemă şi să căutăm soluţii”, crede Cristache.
    Asociaţia „Părinţii cer schimbare” afirmă că decizia autorităţilor de a nu mai deschide şcolile în anul acesta şcolar este una corectă, dată fiind situaţia epidemiologică existentă, însă acum autorităţile trebuie să găsească o serie de măsuri prin care să sprijine părinţii care va trebui să se întoarcă la muncă şi va trebui să plătească pe cineva pentru a supraveghea copiii în acest timp. „Aceasta este o problemă cu care, din păcate, se vor confrunta o parte dintre părinţi. Guvernul poate să gândească programe care să includă fie facilităţi de natură fiscală pentru companiile care acordă zile libere angajaţilor nevoiţi să stea cu copiii acasă, fie să acorde o sumă de bani ca ajutor social părinţilor şi aparţinătorilor care sunt nevoiţi să stea acasă cu copiii, ca efect al acestei situaţii nedorite”, spun reprezentanţii asociaţiei Părinţii cer schimbare.
    În viziunea lor, soluţiile pot fi multiple, dacă se merge pe înţelegere şi colaborare – înţelegere din partea angajatorilor şi colaborare din partea guvernului, care poate să vină cu programe şi dispoziţii care să ajute şi să susţină această categorie socială.
    „Până acum s-a făcut apel la flexibilizarea programului de muncă din partea angajatorilor, la promovarea telemuncii şi a muncii de acasă, acolo unde acest lucru este posibil. Dacă se doreşte ceva, cu siguranţă că se vor găsi soluţiile şi resursele necesare. Credem că, aşa cum au fost ajutate şi alte categorii sociale şi profesionale, acum este timpul ca şi părinţii să fie ajutaţi, şi prin ei copiii. Ajutând acum părinţii şi copiii, sprijinim de fapt educaţia şi viitorul acestor copii. Nu ne permitem o altă generaţie uitată pe lista de priorităţi ale guvernanţilor”, spun aceştia. Asociaţia Şcolilor Particulare (ASP) consideră că decizia autorităţilor de a închide toate unităţile de învăţământ până în luna septembrie condamnă majoritatea unităţilor particulare de învăţământ la faliment. Asociaţia a creat o petiţie prin care cere sprijin pentru susţinerea financiară a grădiniţelor şi şcolilor particulare.
    „Părinţi, profesori, elevi, solicităm guvernului sprijin pentru susţinerea financiară a grădiniţelor şi şcolilor particulare. În spatele instituţiilor particulare sunt oameni care au investit în educaţie, sunt oameni care au investit în peste 150.000 de elevi şi preşcolari care au dreptul să îşi continue studiile în condiţii similare după reluarea cursurilor în luna septembrie”, scrie Asociaţia Şcolilor Particulare în petiţie.
    Asociaţia cere guvernului elaborarea unor măsuri specifice pentru a putea realiza în perioada verii tabere, ateliere şi şcoli de vară pentru elevi şi preşcolari. „Astfel părinţii vor avea posibilitatea de a se întoarce la muncă. Amintim că toate recomandările de specialitate subliniază că în septembrie, la revenirea în şcoli şi grădiniţe, se vor lua măsuri exprese de siguranţă a elevilor şi preşcolarilor – cel mai probabil aceleaşi măsuri pe care unităţile particulare de învăţământ sunt pregătite deja să le pună în aplicare de la mijlocul lui iunie sau mai devreme”, mai spune petiţia elaborată de ASP.
    Reprezentanţii grădiniţei private cu predare în limba germană Schnuffelgarten spun că nu vor supravieţui până în septembrie dacă nu vor primi ajutor de la autorităţi.
    „Nu vom supravieţui până în septembrie fără ajutor. Părinţii sună continuu că nu au cu cine lăsa copiii. Angajaţii sunt disperaţi că vor muri de foame. Proprietarii sediilor nu vor accepta să nu fie achitată chiria 6 luni şi va trebui să golim de mobilier şi materiale sediile. Cine va mai putea să o ia de la capăt în septembrie? Părinţii nu mai plătesc taxele din aprilie. Nu ai cum să le ceri bani pentru ceva ce nu prestezi. Şi lor le este greu financiar şi îşi riscă locul de muncă pentru că nu au cu cine lăsa copiii, nu au cum să mai şi plătească”, a declarat Raluca Niţă, managerul grădiniţei private Schnuffelgarten.
    Angajaţii grădiniţei sunt acum în şomaj tehnic, dar managerul instituţiei de învăţământ se întreabă ce se va întâmpla după 15 mai, când vom ieşi din starea de urgenţă şi statul nu va mai deconta şomajul tehnic pentru companii. „Angajaţii sunt în şomaj tehnic, dar se plăteşte foarte greu. De exemplu, şomajul tehnic pentru 16-31 martie a intrat abia azi (27 aprilie – n.red.) în contul firmei şi abia mâine ajunge la angajat. Cum să stea omul peste o lună fără venit? Şi oare vor mai plăti şomaj tehnic după 15 mai? Faceţi ceva să se impună reguli stricte de funcţionare, ca să nu închidem tot. Nu se pune problema aici de câştig, ci doar de supravieţuire”, spune Raluca Niţă.
    Managerul grădiniţei Schnuffelgarten atrage atenţia că salariile din grădiniţele de stat sunt suportate de stat, iar grădiniţele private nu sunt sprijinite deloc.
    „Trebuie făcute demersuri de a nu confunda învăţământul privat cu cel de stat. Cel de stat  nu oferă condiţii securizate în timpul pandemiei, dar salariile sunt suportate de statul român. Sistemul privat se poate pregăti pentru orice măsură potrivită pandemiei (de exemplu grupe de 5 copii), iar angajaţii nu rămân fără loc de muncă. Nimeni nu ne sprijină, doar ne obligă să punem lacătul pe sedii”, afirmă Raluca Niţă.
    În România sunt 1.560 de unităţi particulare de învăţământ, dintre care 46% sunt la nivel preşcolar – adică grădiniţe şi creşe, 14% sunt instituţii de învăţământ primar şi 11% sunt instituţii de învăţământ liceal, conform datelor de pe site-ul Asociaţiei Şcolilor Particulare. Aproape 33% dintre unităţile particulare de învăţământ sunt în Bucureşti, conform aceleiaşi surse.
    Efectele negative ale închiderii şcolilor nu se văd doar în companiile private din învăţământ care se tem că nu vor supravieţui, ci şi în cazul copiilor care s-au plictisit să stea acasă, sunt apatici şi au stări de anxietate.
    „Situaţia asta creează o mare incertitudine printre părinţi şi copii. Cei din clasele a VIII-a vor să vadă cum să organizeze banchetele de final de an, să respecte toate tradiţiile acestea legate de finalul anului şcolar. Ei sunt pe pierdere emoţională din cauza asta. Copiii au asistenţă tehnică, dar sunt singuri şi se plictisesc. Oricât de captivantă este tehnologia, tot relaţiile interumane oferă cele mai mari recompense”, spune Daniela Trubiansky, psihoterapeut de familie şi sistemic şi consilier şcolar. Psihoterapeutul spune că atât copiii, cât şi părinţii erau foarte speriaţi de gândul că anul şcolar ar fi putut fi îngheţat. „Copiii sunt apatici şi anxioşi. Erau timoraţi şi părinţii, şi copiii de frica de a nu se îngheţa anul şcolar pentru că au investit foarte mult în acest an în pregătire, în meditaţii. A fost o uşurare din acest punct de vedere că nu s-a îngheţat anul. Părinţii sunt iritaţi că Ministerul Educaţiei bâjbâie, dar sunt uşuraţi de faptul că se dau examenele”, explică ea.
    Daniela Trubiansky crede că modul în care se ţin acum cursurile online nu este suficient pentru a le oferi o educaţie bună copiilor. „Ce se întâmplă acum este instrucţie, nu este educaţie. Copiilor le place că se trezesc mai târziu, că au o anumită libertate în ceea ce priveşte temele, dar este mult mai mult de lucru. Acum, profesorii aruncă responsabilitatea lecţiilor în curtea elevilor. Noi ne prefacem că facem şcoală, dar nu este ce ar trebui. Ar fi foarte util dacă s-ar investi în educaţia profesorilor, în dezvoltarea lor personală, pentru a îi pregăti mai bine. Acum ei se tem şi de faptul că trebuie să îşi justifice activitatea. A fost o eroare să se vină cu obligativitatea cursurilor online”, afirmă Daniela Trubiansky. Această criză a pandemiei de COVID-19 poate fi şi o oportunitate pentru ca sistemul de învăţământ din România să se schimbe, să se revoluţioneze, susţine psihoterapeutul. „După această situaţie, mi-ar plăcea să nu ne întoarcem în punctul în care eram înainte de pandemie, ci să schimbăm modul în care interacţionăm cu copiii. Îmi doresc ca aceste experienţe să se mute într-o zonă didactică mai distractivă, mai atractivă, mai vie. Este o oportunitate de schimbare, dar trebuie să avem şi un cadru care să o permită de la Ministerul Educaţiei”, explică Daniela Trubiansky.

  • Cum se schimbă învăţământul în străinătate în contextul pandemiei de COVID-19. Testele de limbă engleză, mutate în online

    Potrivit reprezentanţilor companiei de consultanţă educaţională IntegralEdu, reţeaua de testări ETS anunţă că testările TOEFL IBT de limbă engleză se pot susţine de acasă, de la începutul acestei luni, în contextul actual noua testare fiind denumită TOEFL iBT Special Home Edition.  Evaluările se vor realiza în faţa calculatorului în urma parcurgerii a cinci paşi simpli. Paşii solicitaţi de ETS pentru testarea online sunt: asigurarea că există un computer şi un mediu în care se poate realiza evaluarea, înregistrarea în platformă, completarea datelor, înţelegerea cerinţelor de examinare, obţinerea scorurilor în urma evaluării, această testare putând fii susţinută de câte ori este necesar.

    Universităţile din Marea Britanie vor limita locurile pentru viitorii studenţi străini. Românii nu sunt afectaţi

    În cursul săptămânii trecute guvernul din Marea Britanie a anunţat posibilitatea introducerii  unei limitări în ceea ce priveşte numărul de locuri disponibile la universităţi pentru străini.  Reprezentanţii universităţilor din Marea Britanie care sunt în contact cu IntegralEdu au confirmat informaţia, însă au precizat că, în ciuda contextului BREXIT, românii care vor să studieze în Marea Britanie nu sunt afectaţi de posibila schimbare, având în vedere că încă sunt consideraţi „de-ai casei” în acest an. Drept pentru care noile condiţii afectează doar tinerii din spaţiul non-European.

    Studiu internaţional:  73% dintre tineri nu îşi schimbă opţiunea de a studia în străinătate în contextul COVID

    Un sondaj internaţional realizat recent în rândul tinerilor care îşi doresc să studieze în străinătate arată că 75% dintre aceştia nu vor să schimbe această opţiune, în contextul actual dominat de evoluţia COVID. La sfârşitul lunii martie peste 400 de respondenţi au completat cerinţele studiului.  În ceea ce priveşte, nivelul de îngrijorare al acestora în ceea ce priveşte studiile în afară, 84% se arată foarte îngrijpraţi în legătură restricţiile privind deplăsările. 67% dintre cei care au răspuns la chestionar spun că sunt îngrijoraţi de faptul că economiile părinţilor pentru studiile copiilor vor avea de suferit, în timp ce 60% consideră că actuala criză le va afecta propriul buget.

    Zeci de universităţi europene organizează Virtual Open Days

    În acestă lună foarte multe universităţi din Europa şi Marea Britanie vor organiza Virtual Open Days. Prin intermediul aplicaţiilor online sau a site-urilor, tinerii vor putea vizita campusurile, sălile de curs sau laboratoarele. În plus, aceştia vor putea discuta live cu profesori sau studenţi de la universităţile respective. Iată doar câteva dintre universităţile care “îşi deschid porţile”  online  în această lună: Swansea (UK), Coventry University (UK), University of Northampton (UK), Radboud University (Olanda), Fontys University of Applied Sciences (Olanda), BIMM Institute Germany şi nu numai.

    Conceptul OXBRIDGE se adaptează la noul context educaţional

    Renumitele spaţii universitare din Oxford şi Cambridge, grupate în conceptul OXBRIDGE, se adaptează contextului actual cu oferte şi abordări noi.  Universităţile oferă pachete speciale pre –admitere care conţin consultaţii private cu consilieri seniori pentru alegerea corectă a universităţii şi domeniului de studiu, cursuri de mentorat cu reprezentanţi OXBRIDGE, simulari de interviu de admitere. De asemenea, specialiştii IntegralEdu organizează pe 30 aprilie webminarii care să ajute viitorii studenţi să înţeleagă dacă sistemul OXBRIDGE este alegerea potrivită pentru ei, care sunt asemănările şi deosebirile dintre Oxford şi Cambridge, care sunt modalităţile de intervievare şi cerinţele de admitere.

    Este foarte important ca toţi cei care sunt interesaţi de studii în străinătate sau sunt în proces de admitere să se informeze din surse sigure, spun reprezentanţii IntegralEdu. „Nu recomandăm celor care sunt interesaţi de studii în străinătate să caute pe internet informaţii legate de acest subiect. Mai ales în această perioadă,  importanţa unui consultant educaţional este esenţială pentru siguranţa procesului. În calitate de consultanţi educaţionali suntem conectaţi în permanenţă la sute de universităţi internaţionale, la profesori şi studenţi. Informaţiile pe care le oferim sunt profesionale şi certificate, fiind obţinute direct de la sursă”, precizează Ana Maria Papp, business development manager, IntegralEdu.
     

  • Dăncilă cere un plan concret pentru anul şcolar: Sistemul de învăţământ e neguvernat

    Fostul premier Viorica Dăncilă îi cere ministrului Educaţiei Monica Anisie un plan concret pentru anul şcolar şi o soluţie pentru organizarea învăţământului la distanţă. „Sistemul de învăţământ e neguvernat în aceste săptămâni, iar acest lucru afectează milioane de părinţi şi copii”, spune Dăncilă.

    Fostul premier Viorica Dăncilă îi atrage atenţia ministrului Educaţiei Monica Anisie că nu a prezentat un plan concret pentru anul şcolar. Ea zice că „e nevoie de leadership, de asumarea unor decizii şi de mobilizarea întregului sistem educaţional”.

    „Sistemul de învăţământ e practic neguvernat în aceste săptămâni, iar acest lucru afectează milioane de părinţi şi copii. Nu se mai poate întârzia în inerţie şi apatie!”, spune Dăncilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orban: Şcolile vor fi închise între 11 şi 22 martie. Este o măsură cu caracter preventiv / Noi restricţii privind transportul regulat de persoane înspre şi din Italia

    Cursurile din învăţământul preuniversitar vor fi suspendate în perioada 11 – 22 martie, măsura fiind una preventivă, a anunţat, luni, premierul interimar Ludovic Orban.

    Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a luat decizia de suspendare a cursurilor în învăţământul preuniversitar în perioada 11 – 22 martie, inclusiv, a spus premierul interimar Ludovic Orban.

    Acesta a mai spus că există mai mulţi factori de risc, unul dintre aceştia fiind faptul că românii stabiliţi în Italia se întorc în ţară.

    „Avem informaţii că mulţi cetăţeni romîni care au aflat de posibilitatea închiderii Lombardiie, li-au făcut bagajele şi au pornit spre România. Grija noastră este de a îi feri pe copii de orice risc de contaminare, care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la şcoală”, a spus Orban.

    În prezent, în România, 17 persoane au fost confirmate cu infecţie cu coronavirus.

  • Şcolile private din România, o afacere de peste 40 de milioane de euro

    Există, în continuare, şcoli şi grădiniţe fără autorizaţii sanitare de funcţionare, cu wc-uri în curte, cu mobilier degradat şi cu materiale didactice şi logistice insuficiente. În şcolile şi grădiniţele de stat, pe fondul crizei de personal, continuă să predea foarte mulţi suplinitori, iar calitatea factorului uman pare că se degradează de la an la an, dacă luăm în calcul rezultatele de la examenul de titularizare.

    Salariile mici şi condiţii de muncă precare i-au făcut pe mulţi dintre dascăli să plece către alte orizonturi, iar şcolile şi grădiniţele private sunt în prim-plan, aşa cum spitalele private sunt tot mai interesate de medicii reputaţi de la stat.

    Afacerile firmelor care activează în învăţământul preuniversitar – şcoli şi grădiniţe private, (COD CAEN 8510, 8520, 8531, 8532), au atins în 2018 nivelul de 173,3 milioane de lei, faţă de 160,8 milioane lei în 2017 şi 73,1 milioane de lei în 2010. Potrivit analiştilor de la compania de consultanţă Frames, toate date indică faptul că în 2019 se va atinge un nivel record în acest business, afacerile şcolilor private având şanse să atingă graniţa de 200 de milioane de lei.

    ,,Dacă în anul de referinţă 2010 erau înregistrate 256 de firme cu acest profil, în 2018 s-a ajuns la 443 de companii dintre care 402 erau în funcţiune şi au depus datele de bilanţ la Ministerul Finanţelor. Este o evoluţie semnificativă, care denotă faptul că tot mai mulţi dintre români au ales să plătească pentru studiile copiilor, iar firmele şi-au permis să facă investiţii semnificative în dotări, programe şi personal’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

    Şi profitabilitatea şcolilor şi grădiniţelor private a urmat aceeaşi tendinţă crescătoare, de la 8,29 milioane lei în 2010 la 21,33 milioane lei în 2017, respectiv 35,7 milioane de lei în 2018.

    Cele mai multe şcoli şi grădiniţe private erau înregistrate, anul trecut, în Bucureşti-Ilfov (230), Constanţa (33), Prahova (24), Argeş (15), Cluj şi Dolj ( câte 14). Media cifrei de afaceri nete, la nivel naţional, era de 391.360 de lei, în creştere faţă de anul precedent, iar numărul angajaţilor, la nivel naţional, era de 2020, cu peste 600 mai mulţi decât în 2010.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Raport: Lipsa transportului, principala cauză a abandonului şcolar în România

    „Constatăm cu tristeţe că România a înregistrat cea mai înceata scădere a ratei de părăsire timpurie a şcolii dintre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, 1,7 puncte procentuale pe parcursul a şapte ani. La acest moment, conform datelor pentru anul 2018, ţară noastră se află cu 5,8% în spatele mediei UE 28, iar îndeplinirea în următorii doi ani a ţintei asumate, 11,4%, nu este decât un vis frumos, pe baza trendului de evoluţie acest obiectiv fiind irealizabil”, se arată în Raportul Alternativ privind Starea Învăţămăntului Preuniversitar 2019, lansat, vineri, de Societatea Academică din România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se poate transforma învăţământul dual într-un standard educaţional în România? – Anca Hociotă, Manager Membership Services & Vocational Training at AHK Rumaenien – VIDEO

    Companiile trebuie să conştientizeze că nu pot primi pe tavă meseriaşi ci trebuie să investească. Aici vorbim de investiţii financiare mari, dar şi de timp. Trendul pe care îl observăm noi în învăţământul dual e că în ultimii ani creşte foarte mult şi cifrele ne-au demonstrat lucrul acesta. Mediul privat nu mai e la cantitate, ci şi la calitate.”

    “Cei care au gândit sistemul la început când s-a reînfiinţat în 2012, au luat ca model sistemul german. Diferenţa e de structură instituţională, am auzit şi mai devreme că există trei instituţii, care ar trebui să lucreze cam la acelaşi lucru. În Germania nu există lucrul acesta, concurenţa aceasta faţă de alte instituţii şi în al doilea rând în toate structurile din mediul privat au un cuvânt extraordinar de spus. În orice comitet de stabilire a curriculum, de stabilire a unei noi meserii, de examinare în orice fel de comitet, mediul privat are minim un reprezentant din trei, adică are o treime.”

    Soluţia este centralizarea tuturor instituţiilor care se ocupă de învăţământ pofesional şi dual şi de un reprezentant al mediului privat, un reprezentant al statului şi unul al elevilor părinţilor.

    “Dacă nu facem proiecte şi formări interesante pentru aceşti elevi şi aici şi din partea mediului de afaceri privat, atunci nu o să funcţioneze acest sistem. Aici vorbim de o curriculă de formare practică, de a avea un plan, de a prezenta elevului ce va învăţa trei ani. De a avea un tutore educat care are cunoştinţe pedagogice – tutorele din companie – contează şi aceasta foarte mult. Sunt mulţi paşi pe care o companie ar trebui să îi introducă, şi de exemplu vorbeam de diferenţele dintre Germania şi România. Acest lucru este stipulat prin lege în Germania, în România nu există obligativitatea aceasta.”