BusinessMagazin

Tag: international

  • Noul normal sau deloc normal? Economiştii greşesc prognozele de trei ani încoace. Dacă aşa va fi şi de acum încolo?

    Economiştii americani, şi nu numai, şi-au petrecut o bună parte din 2021 convinşi că inflaţia este „tranzitorie”. Şi-au petrecut şi o mare parte din 2022 subestimând rezistenţa acesteia. În 2023 au prezis că majorările ratelor de dobândă efectuate de Rezerva Federală pentru a vindeca economia de inflaţie vor aduce recesiune. Niciuna dintre aceste prognoze nu s-a realizat, scrie The New York Times.

     

    Economiştii au subestimat dorinţa şi puterea de a cheltui a consumatorilor americani şi rezilienţa pieţei muncii. Ce le-a scăpat? Unde au greşit? Inflaţia rapidă este acum o realitate de aproape trei ani. Fed a ridicat dobânzile la peste 5,25% pentru a frâna creşterea preţurilor, însă economia a rămas surprinzător de puternică în faţa acestor manevre. Americanii lucrează într-un număr mai mare decât s-a anticipat, iar datele recente privind vânzările cu amănuntul au arătat că populaţia cheltuie în continuare într-un ritm mai rapid decât se aştepta oricine. Un indicator al vânzărilor de retail a atins în decembrie cel mai ridicat nivel de după pandemie, cu toate că alţi indicatori arată persistenţa pesimismului. Acest comportament este important doarece cheltuielile consumatorilor reprezintă 70% din economia americană, faţă de doar 50% în Uniunea Europeană sau în zona euro. Deocamdată nu se vede la orizont nicio recesiune economică, deşi unii încă o prezic. Întrebarea este de ce experţii au evaluat atât de incorect economia din vremea pandemiei şi pe cea postpandemică – şi ce înseamnă acest lucru pentru politică şi perspectivele viitoare. În zona euro, erori mari a făcut chiar Banca Centrală Europeană, iar acest lucru a împiedicat-o să pornească din timp lupta cu inflaţia. Fed este cea care a dat tonul creşterilor de dobânzi. Este aşteptată să îl dea şi pe cel al scăderilor.

    Estimările economice continuă să vină, dar mulţi spun că mersul economiei este atât de greu de prezis de la pandemie încoace încât au încredere scăzută în previziuni. Chiar instituţiile de prognoză atenţionează că estimările lor trebuie servite cu o doză bună de prudenţă. Acum BCE se ghidează pentru a stabili direcţia politicii monetare mai degrabă pe datele economice lunare decât pe propriile  proiecţii. „Proiecţiile au fost jenant de greşite în întreaga comunitate de prognoză”, spune Torsten Slok de la managerul de active gigant Apollo Global Management. „Încă încercăm să ne dăm seama cum funcţionează această nouă economie.”

    Două mari probleme au făcut dificile prognozele după 2020. Prima a fost pandemia de Covid. Omenirea nu a mai experimentat o boală cu răspândire atât de mare şi rapidă de la gripa spaniolă din 1918 şi era greu de anticipat cum vor fi afectate comerţul şi comportamentul consumatorilor. A doua complicaţie a venit din politica fiscală. Administraţiile Trump şi Biden au reacţionat la şocul provocat de pandemie pompând 4.600 miliarde de dolari în economie pentru a o ajuta să-şi revină şi să crească. Preşedintele Biden a convins apoi Congresul să aprobe mai multe legi care permit finanţare pentru a încuraja investiţiile în infrastructură şi dezvoltarea energiei curate.

    Inflaţia a dat cele mai mari bătăi de cap. Modelele economice prepandemice sugerau că nu va avea o acensiune de durată atâta timp cât şomajul va fi ridicat. Avea sens: dacă o mulţime de consumatori ar fi şomeri sau ar obţine creşteri salariale anemice, ei s-ar retrage când companiile ar cere preţuri mai mari.

    Dar acele modele nu s-au bazat pe economiile pe care americanii le-au acumulat din ajutoarele pentru pandemie şi în lunile de stat acasă. Creşterile de preţuri au început să accelereze în martie 2021, deoarece cererea abundentă de produse precum maşinile uzate şi echipamentele de antrenament în acasă s-a ciocnit cu deficitul global de aprovizionare. Şomajul a fost de peste 6%, dar asta nu i-a oprit pe cumpărători.

    Administraţiile Trump şi Biden au reacţionat la şocul provocat de pandemie pompând 4.600 miliarde de dolari în economie pentru a o ajuta să-şi revină şi să crească. Preşedintele Biden a convins apoi Congresul să aprobe mai multe legi care permit finanţare pentru a încuraja investiţiile în infrastructură şi dezvoltarea energiei curate.

    Invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a exacerbat situaţia, ducând la creşterea preţului petrolului. Dar  în scurt timp piaţa muncii s-a vindecat şi salariile au început să crească rapid. Pe măsură ce inflaţia şi-a arătat puterea de a rezista, oficialii de la Fed au început să crească ratele dobânzilor pentru a tempera cererea – iar economiştii au început să prezică că aceste mutări vor împinge economia în recesiune.

    Şefii băncii centrale au ridicat ratele de dobândă cu o viteză nemaiîntâlnită din anii 1980, făcând mult mai scump accesul la un împrumut ipotecar sau unul auto. Fed nu a modificat niciodată ratele atât de brusc fără a provoca o scădere economică, au spus mulţi prognozatori.

    „Cred că a fost foarte seducător de făcut prognoze care se bazează pe aceste tipuri de observaţii”, a observat Jan Hatzius, economistul-şef al Goldman Sachs, care a prezis o răcire a creşterii economice mai uşoară. „Cred că asta subliniază cât de diferit a fost acest ciclu.”

    Nu numai că recesiunea nu s-a materializat până acum, dar creşterea a fost surprinzător de puternică. Consumatorii au continuat să cheltuiască bani pentru orice, de la bilete la concertele lui Taylor Swift până la produse şi servicii pentru îngrijirea câinilor. Economiştii au prezis în mod repetat că americanii se apropie de punctul de ruptură doar pentru a constata de tot atâtea ori că au greşit. O parte a problemei este lipsa de date precise în timp real despre economiile consumatorilor, a spus Karen Dynan, economist la Harvard.

    „De luni de zile ne tot spunem că oamenii din partea de jos a distribuţiei veniturilor şi-au cheltuit teancurile de bani din economii”, a povestit ea. „Dar nu ştim cu adevărat că aşa este.”

    În acelaşi timp, stimulentele fiscale au avut mai multă putere de a persista decât se aşteptau analiştii: guvernele statale şi locale continuă să împartă banii care le-au fost alocaţi cu luni sau ani în urmă. Şi consumatorii găsesc locuri de muncă mai multe şi mai bune, aşa că veniturile lor alimentează cererea.

    Economiştii se întreabă acum dacă inflaţia poate încetini suficient fără o încetinire a creşterii. O aterizare nedureroasă ar fi anormală din punct de vedere istoric, dar inflaţia a scăzut deja la 3,14% în decembrie, un nivel semnificativ mai jos faţă de vârful de aproximativ 9% atins în vara anului 2022. Indicatorul a mai făcut totuşi un pas în faţă, dar mic, în decembrie.

    De aceea, este prea devreme pentru ca banca centrală să stea  confortabil: inflaţia era de aproximativ 2% înainte de pandemie. Având în vedere încăpăţânarea preţurilor şi puterea de rezistenţă a economiei, este posibil ca ratele dobânzilor să rămână ridicate pentru ca inflaţia să  fie adusă pe deplin sub control. Pe Wall Street, acest scenariu are chiar şi un slogan: „Mai sus pentru mai mult timp”. Unii economişti chiar cred că vremurile cu dobânzi scăzute, cu inflaţie redusă, aşa cum a fost din 2009 până în 2020, s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată. Donald Kohn, fost vicepreşedinte al Fed, a declarat că deficitele guvernamentale mari şi tranziţia la energia verde ar putea menţine creşterea şi dobânzile mai ridicate prin susţinerea cererii de numerar împrumutat. „Bănuiesc că lucrurile nu se vor întoarce”, a spus Kohn. „Dar, Dumnezeule, aceasta este o distribuţie a rezultatelor.” El face, astfel, referire la teoria probabilităţii.

    Neil Dutta, economist la Renaissance Macro, a subliniat că America a avut un baby boom în anii 1980 şi la începutul anilor 1990. Aceşti oameni acum se căsătoresc, îşi cumpără case şi au la rândul lor copii. Consumul lor ar putea susţine creşterea economică şi costurile de împrumut. „Pentru mine, acesta este vechiul normal – anormală a fost acea perioadă”, a spus Dutta. Oficialii Fed, la rândul lor, încă prevăd o revenire la o economie care arată ca în 2019. Ei se aşteaptă ca dobânzile să coboare la 2,5% pe termen lung şi cred că inflaţia se va estompa, iar creşterea se va tempera anul viitor. Dacă în 2022 avansul PIB-ului a fost de 0,7%, anul trecut economia a accelerat considerabil în loc să intre în recesiune. Pentru 2024 mai toată lumea prevede o încetinire până undeva la limita  recesiunii, adică o aterizare nedureroasă, aşa cum au asigurat tot timpul că va fi oficialii băncii centrale. Aceasta face ca reducerile de dobânzi, aşteptate până nu cu mult timp în urmă să înceapă în martie, să pară mai îndepărtate. Întrebarea este, ce se întâmplă dacă economiştii greşesc? Economia ar putea încetini mai brusc decât se prognozează din cauza efectelor cumulate ale majorărilor de dobânzi. Sau inflaţia s-ar putea bloca, forţând Fed să ia în considerare rate ale dobânzilor mai mari decât a pariat oricine. Domnul Slok crede că aceasta este vremea modestiei.

    „Cred că nu ne-am dat încă seama cum funcţionează lucrurile”, a spus el.   

  • Povestea orfanului introvertit ce tocmai a devenit cel mai mare coşmar al lui Elon Musk şi al producătorului de maşini electrice Tesla

    Printr-o politică brutală de reducere a costurilor şi de autosuficienţă aproape totală, părintele şi preşedintele BYD a înfiinţat cel mai mare constructor de maşini electrice din lume.

    În vara anului trecut, Wang Chuanfu, părintele şi preşedintele BYD, declara că industria auto a intrat în faza de eliminări. Câteva luni mai târziu, compania sa îşi anunţa planurile de a-şi construi prima fabrică europeană în Ungaria, ţara din UE unde companiile chineze sunt primite cu braţele deschise, iar până la sfârşitul anului a întrecut Tesla şi s-a încoronat campion mondial al producătorilor de maşini electrice.

    Departe par vremurile când  miliardarul Elon Musk lua în râs ideea că BYD poate ajunge vreodată un concurent serios pentru gigantul american. Şi Wang Chuanfu este acum miliardar, dar trecutul său şi al creaţiei sale, BYD, este cu totul diferit faţă de cel al lui Musk, cel născut într-o familie bogată, şi al Tesla, o companie care a ţintit sus încă de la început. Legenda spune că Wang Chuanfu are origini dintre cele mai modeste. Părinţii, fermieri după unele poveşti, cu tatăl tâmplar, după altele, i-au murit din cauza sărăciei, bolii şi extenuării când era la liceu, iar el a putut continua studiile doar mulţumită sacrificiilor fratelui său mai mare şi ale soţiei acestuia.

    Cu încrederea în sine lipsă, taciturn şi introvertit, tânărul Wang şi-a găsit refugiu în dans şi în studiu pentru a ajunge în cele din urmă, sub ghidajul unui mentor, profesor şi cercetător specialist în chimie, metale şi baterii. A urmat această cale pentru a înfiinţa în 1995, la Shenzhen, la vârsta de 29 de ani, ajutat de fratele său Wang Chuanfang şi de vărul Lu Xiangyang, compania BYD ca producător de baterii electrice. Wang a căutat ca astfel să profite de o schimbare pe piaţă în care liderii de atunci, companiile japoneze, se reorientau spre tehnologii noi, inclusiv cea Li-ion. În patru luni, compania avea propria clădire de birouri şi o fabrică datorită unei injecţii de 300.000 de dolari din partea vărului, potrivit The Wall Street Journal. Shenzhen nu a fost ales întâmplător. Oraşul se transforma dintr-un sat somnoros de pescari într-un centru global de producţie industrială.

    Migraţia în masă din zonele rurale a oferit fabricilor oraşului forţa de muncă ieftină de care acestea aveau nevoie pentru a concura cu rivalii din Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan. Încă de la început, BYD a avut o strategie clară: copierea produselor de succes şi menţinerea costurilor cât mai jos posibil. Scopul a fost de a reproduce bateriile fabricate de Toyota, Sanyo şi Sony, dar să le facă mai ieftine decât cele ale producătorilor japonezi. În loc de utilaje scumpe, Wang a angajat o forţă de muncă uriaşă cu contracte pe termen scurt, ceea ce-i permitea să evite creşterile salariale, notează Financial Times. Până în 2002, BYD a ajuns să domine piaţa bateriilor reîncărcabile. Printre clienţii săi se numărau Motorola, Nokia, Sony Ericsson şi Samsung. Wang Chuanfu ajunsese deja pe lista Forbes a bogaţilor Chinei. În aceeaşi perioadă, antreprenorul a dezvăluit planuri pentru grupul său de a cumpăra de la stat un constructor de maşini intrat în faliment şi care a încercat să dezvolte o linie secundară de afaceri prin fabricarea de rachete. Logica lui Wang: să scoată din maşini motoarele cu ardere internă care consumă benzină şi să le înlocuiască cu baterii. Pentru acţionarii BYD care credeau că au investit într-un banal producător de baterii pentru telefoane mobile, strategia „părea încărcată cu ambiţie nebună”, potrivit unui analist. Dar şase ani mai târziu, Wang a dat lovitura când Warren Buffett a investit 232 de milioane de dolari în BYD. În prezent, Wang ar putea scoate astfel de investiţii din buzunarul său. Este în topul celor mai mari miliardari ai Chinei, cu o avere de peste 25 de miliarde de dolari. Părintele BYD se află în centrul unei concurenţe din ce în ce mai intense între China, SUA şi Europa privind accesul la resurse, controlul asupra lanţurilor de aprovizionare şi proprietatea asupra informaţiilor despre consumatori care vor modela viitorul industriei auto. Wang n-ar fi ajuns aici dacă nu s-ar fi aliniat cu atenţie ambiţiilor politice pe termen lung ale Beijingului sub preşedintele Xi Jinping şi n-ar putea continua fără să navigheze prin ceea ce este un mediu de afaceri extrem de politic şi imprevizibil în China. Însă Wang şi locotenenţii săi au spus unui grup de cercetători academicieni în 2018 că în primii ani ai BYD, când făcea baterii şi alte componente pentru Siemens, Nokia şi Motorola, compania a primit o lecţie importantă despre producţie. Problemele aparent minore, inofensive, ale componentelor mici, atunci când au fost multiplicate de un număr mare de furnizori, au avut un efect cumulativ: telefoanele nu funcţionau. Drept urmare, BYD a încercat să stăpânească tehnologii şi procese şi lanţuri de producţie, de la cele ale bateriilor sale finite până la minele de litiu şi nichel.

    Astăzi, integrarea pe verticală a BYD – controlul total al lanţului de aprovizionare, de la minerale la cipurile utilizate în vehicule – este considerată de directori şi analişti din industrie ca fiind de clasă mondială. Producătorii de automobile rivali au fost frânaţi câţiva ani de blocajele logistice şi de lipsa de piese importante. Între timp, BYD şi-a produs propriile cipuri auto şi a vândut baterii rivalilor, inclusiv Tesla. În 2008, când Charlie Munger şi-a convins partenerul de afaceri, pe Buffett, să investească milioane de dolari pentru o participaţie de 10% în compania chineză puţin cunoscută atunci, el a argumentat că în Wang aveau un amestec de Thomas Edison şi Jack Welch, fostul şef al General Electric. Berkshire a vândut de atunci un pachet de 2% pentru 890 de milioane de dolari.

    Pachetul de acţiuni rămas are o valoare de peste 2,3 miliarde de dolari. În timp ce Munger a fost impresionat de abilităţile inginereşti ale lui Wang, experţii atribuie succesul BYD în mare parte culturii nemiloase de reducere a costurilor. Antreprenorul a instituit „un control absolut şi agresiv al costurilor”, a explicat Christoph Weber de la grupul de software elveţian AutoForm. BYD şi-a dezvoltat propriile capacităţi interne. Contractarea altor companii pentru hardware sau servicii este ultima soluţie. Autosuficienţa este dusă până acolo încât compania fabrică automobilul aproape în totalitate cu resurse proprii, excepţie făcând „anvelopele şi parbrizul”, după cum a spus un director al BYD.  Accentul pus pe tăierea costurilor a susţinut nu doar integrarea pe verticală a grupului, ci şi inovarea în producţie. Spre exemplu, în primele zile ale BYD, Wang a achiziţionat un utilaj de ştanţare a panourilor de la Jeep din Beijing. Acest lucru a ajutat compania să creeze tehnologia „cell-to-body”, care îmbină celulele bateriei EV cu caroseria maşinii. Modelul de afaceri neiertător al lui Wang a condus la plângeri cu privire la tratamentul lucrătorilor.

    Prin împărţirea producţiei în „etape din ce în ce mai fine”, a spus Weber, muncitorii individuali îndeplinesc doar sarcini foarte restrânse. Aceasta înseamnă că există o tendinţă mai mare de a înlocui personalul cu muncitori mai ieftini. „Practic, ei tratează oamenii ca pe nişte roboţi”, crede el. Luată în râs de Musk, BYD a fost totuşi în ultimii ani pe radarul câtorva directori de producători auto. În 2021, şeful de atunci al Volkswagen, Herbert Diess, a declarat pentru Financial Times că grupul chinez este concurentul de care compania germană se teme cel mai mult. Cu toate acestea, ascensiunea recentă a BYD i-a surprins pe mulţi din industrie. Acest lucru se datorează în parte faptului că grupul chinez a accelerat în timpul pandemiei de Covid-19, când graniţele Chinei au fost închise. Însă companiile auto chinezeşti, inclusiv BYD, nu sunt prea bine cunoscute în afara pieţei lor de origine. „Modelul lor de afaceri depinde de subvenţiile de stat”, a spus Jorge Guajardo, fost ambasador al Mexicului în China şi acum partener la Dentons Global Advisors.

    Un mare test în acest sens ar fi planurile BYD de a construi prima sa fabrică europeană de automobile în Ungaria. „Subvenţiile de stat depind, de obicei, şi de a produce pe plan local. Pierzi toate aceste avantaje odată ce duci operaţiunea în afara Chinei”, a explicat Guajardo. Experţii subliniază, de asemenea, că Tesla rămâne un concurent formidabil pe o piaţă globală în creştere rapidă. Producătorul american de automobile a raportat vânzări în trimestrul al patrulea care au depăşit previziunile analiştilor şi un profit net de 7 miliarde de dolari pentru primele nouă luni ale anului trecut. Capitalizarea sa de piaţă se ridică la 754 de miliarde de dolari. În schimb, întrebarea pe care şi-o pun mulţi este dacă alţi producători de maşini electrice pot concura cu economiile la scară mare făcute de Tesla şi BYD. În China – cea mai mare piaţă auto din lume – BYD şi Tesla absorb 43% din vânzările de vehicule electrice. „Tesla nu trebuie să-şi facă prea multe griji”, a spus Michael Dunne, directorul firmei de consultanţă Dunne Insights. „Toţi ceilalţi care construiesc maşini ar trebui să fie cuprinşi de panică.”   

  • Povestea orfanului introvertit ce tocmai a devenit cel mai mare coşmar al lui Elon Musk şi al producătorului de maşini electrice Tesla

    Printr-o politică brutală de reducere a costurilor şi de autosuficienţă aproape totală, părintele şi preşedintele BYD a înfiinţat cel mai mare constructor de maşini electrice din lume.

    În vara anului trecut, Wang Chuanfu, părintele şi preşedintele BYD, declara că industria auto a intrat în faza de eliminări. Câteva luni mai târziu, compania sa îşi anunţa planurile de a-şi construi prima fabrică europeană în Ungaria, ţara din UE unde companiile chineze sunt primite cu braţele deschise, iar până la sfârşitul anului a întrecut Tesla şi s-a încoronat campion mondial al producătorilor de maşini electrice.

    Departe par vremurile când  miliardarul Elon Musk lua în râs ideea că BYD poate ajunge vreodată un concurent serios pentru gigantul american. Şi Wang Chuanfu este acum miliardar, dar trecutul său şi al creaţiei sale, BYD, este cu totul diferit faţă de cel al lui Musk, cel născut într-o familie bogată, şi al Tesla, o companie care a ţintit sus încă de la început. Legenda spune că Wang Chuanfu are origini dintre cele mai modeste. Părinţii, fermieri după unele poveşti, cu tatăl tâmplar, după altele, i-au murit din cauza sărăciei, bolii şi extenuării când era la liceu, iar el a putut continua studiile doar mulţumită sacrificiilor fratelui său mai mare şi ale soţiei acestuia.

    Cu încrederea în sine lipsă, taciturn şi introvertit, tânărul Wang şi-a găsit refugiu în dans şi în studiu pentru a ajunge în cele din urmă, sub ghidajul unui mentor, profesor şi cercetător specialist în chimie, metale şi baterii. A urmat această cale pentru a înfiinţa în 1995, la Shenzhen, la vârsta de 29 de ani, ajutat de fratele său Wang Chuanfang şi de vărul Lu Xiangyang, compania BYD ca producător de baterii electrice. Wang a căutat ca astfel să profite de o schimbare pe piaţă în care liderii de atunci, companiile japoneze, se reorientau spre tehnologii noi, inclusiv cea Li-ion. În patru luni, compania avea propria clădire de birouri şi o fabrică datorită unei injecţii de 300.000 de dolari din partea vărului, potrivit The Wall Street Journal. Shenzhen nu a fost ales întâmplător. Oraşul se transforma dintr-un sat somnoros de pescari într-un centru global de producţie industrială.

    Migraţia în masă din zonele rurale a oferit fabricilor oraşului forţa de muncă ieftină de care acestea aveau nevoie pentru a concura cu rivalii din Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan. Încă de la început, BYD a avut o strategie clară: copierea produselor de succes şi menţinerea costurilor cât mai jos posibil. Scopul a fost de a reproduce bateriile fabricate de Toyota, Sanyo şi Sony, dar să le facă mai ieftine decât cele ale producătorilor japonezi. În loc de utilaje scumpe, Wang a angajat o forţă de muncă uriaşă cu contracte pe termen scurt, ceea ce-i permitea să evite creşterile salariale, notează Financial Times. Până în 2002, BYD a ajuns să domine piaţa bateriilor reîncărcabile. Printre clienţii săi se numărau Motorola, Nokia, Sony Ericsson şi Samsung. Wang Chuanfu ajunsese deja pe lista Forbes a bogaţilor Chinei. În aceeaşi perioadă, antreprenorul a dezvăluit planuri pentru grupul său de a cumpăra de la stat un constructor de maşini intrat în faliment şi care a încercat să dezvolte o linie secundară de afaceri prin fabricarea de rachete. Logica lui Wang: să scoată din maşini motoarele cu ardere internă care consumă benzină şi să le înlocuiască cu baterii. Pentru acţionarii BYD care credeau că au investit într-un banal producător de baterii pentru telefoane mobile, strategia „părea încărcată cu ambiţie nebună”, potrivit unui analist. Dar şase ani mai târziu, Wang a dat lovitura când Warren Buffett a investit 232 de milioane de dolari în BYD. În prezent, Wang ar putea scoate astfel de investiţii din buzunarul său. Este în topul celor mai mari miliardari ai Chinei, cu o avere de peste 25 de miliarde de dolari. Părintele BYD se află în centrul unei concurenţe din ce în ce mai intense între China, SUA şi Europa privind accesul la resurse, controlul asupra lanţurilor de aprovizionare şi proprietatea asupra informaţiilor despre consumatori care vor modela viitorul industriei auto. Wang n-ar fi ajuns aici dacă nu s-ar fi aliniat cu atenţie ambiţiilor politice pe termen lung ale Beijingului sub preşedintele Xi Jinping şi n-ar putea continua fără să navigheze prin ceea ce este un mediu de afaceri extrem de politic şi imprevizibil în China. Însă Wang şi locotenenţii săi au spus unui grup de cercetători academicieni în 2018 că în primii ani ai BYD, când făcea baterii şi alte componente pentru Siemens, Nokia şi Motorola, compania a primit o lecţie importantă despre producţie. Problemele aparent minore, inofensive, ale componentelor mici, atunci când au fost multiplicate de un număr mare de furnizori, au avut un efect cumulativ: telefoanele nu funcţionau. Drept urmare, BYD a încercat să stăpânească tehnologii şi procese şi lanţuri de producţie, de la cele ale bateriilor sale finite până la minele de litiu şi nichel.

    Astăzi, integrarea pe verticală a BYD – controlul total al lanţului de aprovizionare, de la minerale la cipurile utilizate în vehicule – este considerată de directori şi analişti din industrie ca fiind de clasă mondială. Producătorii de automobile rivali au fost frânaţi câţiva ani de blocajele logistice şi de lipsa de piese importante. Între timp, BYD şi-a produs propriile cipuri auto şi a vândut baterii rivalilor, inclusiv Tesla. În 2008, când Charlie Munger şi-a convins partenerul de afaceri, pe Buffett, să investească milioane de dolari pentru o participaţie de 10% în compania chineză puţin cunoscută atunci, el a argumentat că în Wang aveau un amestec de Thomas Edison şi Jack Welch, fostul şef al General Electric. Berkshire a vândut de atunci un pachet de 2% pentru 890 de milioane de dolari.

    Pachetul de acţiuni rămas are o valoare de peste 2,3 miliarde de dolari. În timp ce Munger a fost impresionat de abilităţile inginereşti ale lui Wang, experţii atribuie succesul BYD în mare parte culturii nemiloase de reducere a costurilor. Antreprenorul a instituit „un control absolut şi agresiv al costurilor”, a explicat Christoph Weber de la grupul de software elveţian AutoForm. BYD şi-a dezvoltat propriile capacităţi interne. Contractarea altor companii pentru hardware sau servicii este ultima soluţie. Autosuficienţa este dusă până acolo încât compania fabrică automobilul aproape în totalitate cu resurse proprii, excepţie făcând „anvelopele şi parbrizul”, după cum a spus un director al BYD.  Accentul pus pe tăierea costurilor a susţinut nu doar integrarea pe verticală a grupului, ci şi inovarea în producţie. Spre exemplu, în primele zile ale BYD, Wang a achiziţionat un utilaj de ştanţare a panourilor de la Jeep din Beijing. Acest lucru a ajutat compania să creeze tehnologia „cell-to-body”, care îmbină celulele bateriei EV cu caroseria maşinii. Modelul de afaceri neiertător al lui Wang a condus la plângeri cu privire la tratamentul lucrătorilor.

    Prin împărţirea producţiei în „etape din ce în ce mai fine”, a spus Weber, muncitorii individuali îndeplinesc doar sarcini foarte restrânse. Aceasta înseamnă că există o tendinţă mai mare de a înlocui personalul cu muncitori mai ieftini. „Practic, ei tratează oamenii ca pe nişte roboţi”, crede el. Luată în râs de Musk, BYD a fost totuşi în ultimii ani pe radarul câtorva directori de producători auto. În 2021, şeful de atunci al Volkswagen, Herbert Diess, a declarat pentru Financial Times că grupul chinez este concurentul de care compania germană se teme cel mai mult. Cu toate acestea, ascensiunea recentă a BYD i-a surprins pe mulţi din industrie. Acest lucru se datorează în parte faptului că grupul chinez a accelerat în timpul pandemiei de Covid-19, când graniţele Chinei au fost închise. Însă companiile auto chinezeşti, inclusiv BYD, nu sunt prea bine cunoscute în afara pieţei lor de origine. „Modelul lor de afaceri depinde de subvenţiile de stat”, a spus Jorge Guajardo, fost ambasador al Mexicului în China şi acum partener la Dentons Global Advisors.

    Un mare test în acest sens ar fi planurile BYD de a construi prima sa fabrică europeană de automobile în Ungaria. „Subvenţiile de stat depind, de obicei, şi de a produce pe plan local. Pierzi toate aceste avantaje odată ce duci operaţiunea în afara Chinei”, a explicat Guajardo. Experţii subliniază, de asemenea, că Tesla rămâne un concurent formidabil pe o piaţă globală în creştere rapidă. Producătorul american de automobile a raportat vânzări în trimestrul al patrulea care au depăşit previziunile analiştilor şi un profit net de 7 miliarde de dolari pentru primele nouă luni ale anului trecut. Capitalizarea sa de piaţă se ridică la 754 de miliarde de dolari. În schimb, întrebarea pe care şi-o pun mulţi este dacă alţi producători de maşini electrice pot concura cu economiile la scară mare făcute de Tesla şi BYD. În China – cea mai mare piaţă auto din lume – BYD şi Tesla absorb 43% din vânzările de vehicule electrice. „Tesla nu trebuie să-şi facă prea multe griji”, a spus Michael Dunne, directorul firmei de consultanţă Dunne Insights. „Toţi ceilalţi care construiesc maşini ar trebui să fie cuprinşi de panică.”   

  • Cine sunt eroii care ajută ţara să funcţioneze în perioada în care soldaţii duc lupte grele împotriva armatei ruse, care distruge totul în cale

    Oksana, o femeie din estul Ucrainei, îşi mărturiseşte povestea dureroasă pentru The Economist de la adâncimea de 500 de metri, dintr-o mină din apropierea oraşului Ternivka. Pandemia i-a luat mama şi soţul, iar conflictele armate ulterioare i-au răpit tatăl şi fiul cel mare. Cu oraşul natal distrus şi familia aproape complet dispărută, Oksana s-a reinventat ca miner, găsind în munca subterană o modalitate de a bloca amintirile dureroase. Schimbările aduse de război au remodelat piaţa forţei de muncă din Ucraina, aducând femeile într-un rol tot mai evident şi important în economie.

    Oksana spune că şi-a pus viaţa pe pauză. Pandemia de Covid-19 i-a răpit mama şi pe soţul ei în urmă cu doi ani. Artileria rusă i-a ucis tatăl şi pe fiul cel mare în această primăvară. „M-am cufundat în munca mea”, povesteşte ea pentru The Economist undeva la adâncimea de 500 de metri, într-o mină de lângă Ternivka, un oraş din estul Ucrainei. Albul ochilor ei străluceşte în întunericul din jur. În vremurile când locuia în Bahmut, locul unora dintre cele mai crunte bătălii ale războiului, Oksana, în vârstă de 49 de ani, era profesoară de dans la un internat pentru copii săraci.

    Astăzi, cu fosta ei casă şi oraşul natal distruse, şcoala închisă şi rudele cele mai apropiate moarte, ea este miner într-o mină de cărbune. După ce ruşii şi-au pornit invazia în februarie 2022, Oksana s-a refugiat în Polonia, unde a lucrat la spălat vase şi ca bucătar la un restaurant. Dar îi era dor de Ucraina. Prietenii i-au spus că minele Ternivka caută muncitori, iar ea s-a înscris. Noul ei loc de muncă plăteşte mai bine decât majoritatea, crede Oksana, şi oferă o pensie bună. Munca o ajută, de asemenea, să-şi blocheze amintirile, explică ea în timp ce face o pauză de la trierea cărbunelui. „Vreau să uit totul.”

    Războiul a schimbat viaţa a nenumăraţi ucraineni, precum şi piaţa muncii din ţară. Aproximativ 4,8 milioane de oameni şi-au pierdut locul de muncă aproape peste noapte, când Rusia a atacat. Se estimează că şomajul a trecut peste 30% în primăvara lui 2022, acum retrăgându-se la 18%, totuşi cu mult peste nivelurile de dinainte de război. Potrivit unui sondaj, 17% dintre muncitorii ucraineni şi-au schimbat profesiile de la începutul războiului.

    Sute de mii au fost recrutaţi. Oficialii americani estimează că cel puţin 70.000 de soldaţi ucraineni au murit în război şi că încă 120.000 au fost răniţi. Pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi ucraineni sunt chemaţi în armată sau pentru serviciile de protecţie civilă, cererea de muncitori în sectoarele dominate în mod tradiţional de bărbaţi creşte.

    Aici intervin femeile din Ucraina. Războiul şi ocupaţia rusească au făcut imposibilă colectarea de date bune pentru statistică, dar există semne că femeile conduc din ce în ce mai mult economia ucraineană. Din cele 36.000 de companii mici şi mijlocii înregistrate în Ucraina până în acest an, 51% sunt conduse de femei, spune Iulia Sviridenko, ministrul economiei ţării. Un număr tot mai mare de femei încep să lucreze în industrie, construcţii şi minerit. „Vom vedea acest lucru la scară mai mare odată ce începem reconstrucţia”, explică ea.

    În următorii ani, Ucraina va avea nevoie de o armată de medici şi psihologi care să aibă grijă de veteranii săi de război, inclusiv de miile de bărbaţi, femei şi copii cu membrele amputate şi de soldaţi traumatizaţi. Mulţi dintre îngrijitori, dacă nu majoritatea, vor fi femei. Sectoarele de energie, transport şi apărare, aşteptate să joace un rol uriaş în economie după război, vor atrage, de asemenea, mai multe muncitoare.

    La complexul minier de lângă Ternivka, armata a recrutat 600 de oameni, aproximativ o zecime din forţa de muncă totală, spune directorul, Dmitro Zabielin. Pentru a compensa deficitul de angajaţi, aproximativ 300 de femei s-au alăturat colectivului redus. Mina a angajat femei înainte de război, dar niciuna nu lucra în subteran. Peste 100 dintre noii muncitori fac acum exact acest lucru. Oksana operează şi întreţine o bandă transportoare care aduce cărbunele la suprafaţă. Alte femei lucrează ca inspectori de siguranţă şi electricieni.

    Se aude că vor avea colege noi. Olena, al cărei soţ, fost miner, comandă un pluton lângă Lugansk, învaţă să conducă trenurile care leagă secţiuni ale minei. Anna, care a împlinit recent 18 ani, va avea grijă de lifturile-cuşti care îi transportă pe mineri între niveluri. Ternivka se află cu mult în spatele primelor linii ale frontului, dar zona a fost lovită de rachete de croazieră ruseşti. „Este foarte înfricoşător”, spune Anna. „Dar atât timp cât sunt în subteran, nu pot să aud exploziile.”

    Exploatarea cărbunelui este o muncă periculoasă, epuizantă. Războiul a făcut-o şi mai periculoasă. În timpul întreruperilor de electricitate cauzate de atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene iarna trecută, minerii de la Ternivka au trebuit să meargă până la 7 km, apoi să urce 680 de metri folosind scări de evacuare pentru a reveni la suprafaţă. Datorită noilor generatoare, minele pot menţine acum trenurile şi ascensoarele în funcţiune suficient de mult timp pentru a asigura o ieşire mai puţin chinuitoare.

    Ucraina are un drum de parcurs când vine vorba de egalitatea de gen. Rata de participare a femeilor la forţa de muncă era în scădere înainte de război. A scăzut de la 54% în 1990 la 48% în ajunul invaziei. Femeile sunt suprareprezentate în educaţie, muncile casnice şi turism, profesii în care salariile sunt de obicei mici. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi s-a redus de la 26% în urmă cu şapte ani la 18,6% în prezent, dar rămâne cu mult peste media UE (12,7% în 2021). Până în 2017, când a fost în cele din urmă abrogată, o lege care datează din epoca sovietică interzicea femeilor 450 de profesii, de la şofer de camion la sudor. În anul următor, Ucraina a acordat femeilor din forţele armate aceleaşi drepturi ca ale soldaţilor bărbaţi. Aproximativ 43.000 de femei servesc în prezent în forţele armate, dintre care 5.000 în funcţii de luptă.

    Stereotipurile persistă. „Femeile ar trebui să-şi urmărească ambiţiile în alte domenii”, apreciază domnul Zabielin, directorul minei, în biroul său. „O femeie este îngrijitoarea casei şi a familiei.” Dar el recunoaşte că mina probabil că nu va avea de ales decât să angajeze şi mai multe femei. Mulţi bărbaţi nu se vor întoarce niciodată de pe front, iar Ucraina va trebui să menţină o armată mare chiar şi după încheierea războiului. „Vecinul nostru”, spune el referindu-se la Rusia, „nu pleacă nicăieri.”

    Oksanei îi este dor de viaţa anterioară şi de vechea ei slujbă, dar nu are intenţia să o părăsească pe cea nouă. S-a obişnuit cu zgomotul, întunericul şi praful şi cu coborârea lungă în subteran, spune ea. „Nu mai este la fel de înfricoşător ca războiul.”

    Dar şi numărul de femei este limitat. Războiul a forţat să-şi caute adăpost în ţări străine aproape 6 milioane de ucraineni. Cea mai mare parte dintre ei sunt femei şi copii. 2,8 milioane sunt femei cu vârstă de muncă. Ucraina are şi va avea nevoie disperată de ele, scrie Bloomberg.

    Eşecul în a le convinge să se întoarcă ar costa Ucraina 10% din Produsul Intern Brut anual de dinainte de război, a calculat Alexander Isakov de la Bloomberg Economics.

    Este vorba de 20 de miliarde de dolari pe an în cel mai rău scenariu, o sumă care ar depăşi cu uşurinţă pachetul de ajutor propus de Uniunea Europeană, în care Ucraina ar primi 12,5 miliarde de euro pe an timp de patru ani.

    Guvernul are planuri ambiţioase de reconstrucţie postbelică în care dimensiunea economiei s-ar dubla până în 2032. Însă ministerul economiei spune că Ucraina are cu 4,5 milioane mai puţini muncitori şi antreprenori decât ar fi necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Kievul îşi propune să acopere deficitul cu un amestec de refugiaţi care se întorc – dintre care 60% au diplome – şi talent străin.

    Dar „doar oamenii fac PIB-ul unei economii”, a spus Oleg Gorohovski, directorul executiv al Monobank, un furnizor de servicii bancare pentru telefonie mobilă, în biroul său din Kiev. „Mă tem că mulţi oameni inteligenţi şi deştepţi, tineri, în special femeile, părăsesc Ucraina.”

    Femeile, spune el, au un impact disproporţionat asupra cererii consumatorilor, deoarece tind să fie principalii factori de decizie atunci când vine vorba de achiziţiile casnice. „Fără ele va fi foarte greu”, a adăugat el.

    Este probabil ca mulţi refugiaţi să se întoarcă. Cu toate acestea, există puţine garanţii cu privire la câţi, iar  a-i convinge să revină devine mai dificil cu cât războiul durează mai mult: a durat aproape un deceniu de la sfârşitul ultimului război al Europei, cel din Bosnia din anii 1990, pentru ca jumătate din cei 2 milioane de refugiaţi din timpul conflictului să se întoarcă acasă, potrivit UNHCR, agenţia ONU pentru refugiaţi.

    Potrivit calculelor lui Isakov, un rezultat similar pentru Ucraina, în care doar jumătate din toţi refugiaţii se întorc, ar costa economia 10 miliarde de dolari pe an. Adică 5% din PIB. Soţi, parteneri şi familii s-ar muta în străinătate pentru a se alătura acelor femei care decid să rămână în ţările care le-au fost gazdă.

    Războiul a schimbat viaţa a nenumăraţi ucraineni, precum şi piaţa muncii din ţară. Aproximativ 4,8 milioane de oameni şi-au pierdut locul de muncă aproape peste noapte, când Rusia a atacat. Se estimează că şomajul a trecut de 30% în primăvara lui 2022, acum retrăgându-se la 18%, totuşi cu mult peste nivelurile de dinainte de război.

    Potrivit unui sondaj, 17% dintre muncitorii ucraineni şi-au schimbat profesiA de la începutul războiului. Sute de mii au fost recrutaţi. Oficialii americani estimează că cel puţin 70.000 de soldaţi ucraineni au murit în război şi că încă 120.000 au fost răniţi. Pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi ucraineni sunt chemaţi în armată sau pentru serviciile de protecţie civilă, cererea de muncitori în sectoarele dominate în mod tradiţional de bărbaţi creşte.

  • Cum se face, pas cu pas, unul dintre cele mai cunoscute obiecte din lume, la care visează multe dintre femeile lumii

    Într-o după-amiază de toamnă, la atelierul de bijuterii al Tiffany din Manhattan puţin mai mult de zece bijutieri fasonează inele de logodnă din aur, în timp ce un mic aspirator instalat la fiecare dintre staţiile lor de lucru aspiră praful fin de metal preţios pentru a fi retopit şi refolosit. Este o muncă lentă, meticuloasă, în multe privinţe deloc diferită de procesul pe care îl urmau artizanii de acum sute de ani, scrie Bloomberg.

    Este un suport ca acela din trusele de traforaj pe care bijutierii prind nelele pentru a le şlefui. Suporturile bijutierilor mai experimentaţi sunt atât de uzate încât aproape că nu mai au forme. Dar la unii piesele din lemn sunt aproape noi, semn al statutului celor care le folosesc: ucenicii. Doi dintre creatorii de inele care lucrează în atelierul de bijuterii în această zi se numără printre cei opt cursanţi din programul de ucenicie de doi ani al Tiffany. LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton şi Tiffany au făcut echipă cu Fashion Institute of Technology şi Studio Jewelers din New York, o şcoală de meserii din Manhattan, pentru a le oferi ucenicilor pregătire teoretică şi tehnică. Ei dobândesc, de asemenea, experienţă practică de lucru alături de bijutieri experimentaţi de la Tiffany. La începutul acestui an, compania a lansat un alt program pentru încă şapte ucenici, care urmează cursuri la Rhode Island School of Design. Bijutierul plăteşte salariile cursanţilor în timp ce aceştia urmează programul şi, dacă reuşesc să stăpânească abilităţile, vor avea ocazia să rămână la Tiffany şi să creeze bijuterii de lux. „Învăţăm următoarea generaţie de meşteşugari cât de importante sunt detaliile”, spune Dana Naberezny, directoare de inovaţie pentru bijuterii la Tiffany şi şefa atelierului din Manhattan, în timp ce se plimbă printre bancurile de lucru şi atrage atenţia asupra unei expoziţii suspendate de unelte care aduc a ciocane. Printre ele este una folosită de bunicul unuia dintre bijutieri.

    Formarea următoarei generaţii de artizani de lux a devenit o misiune critică pentru compania părinte a Tiffany, LVMH, imperiul francez al luxului care deţine şi Louis Vuitton, Christian Dior şi alte 70 de mărci. Cea mai mare corporaţie de lux din lume se confruntă cu o penurie de muncitori care ameninţă să-i reducă producţia de genţi, pantofi şi bijuterii căutate, subliniind provocarea industriei mai mari de a echilibra cererea puternică de bunuri de lux, realizate manual, cu interesul mai slab pentru carieră într-o meserie.

    La fiecare staţie există un dreptunghi mic de lemn, cu o formă de V tăiată în mijloc, care este ataşat de masa de lucru chiar sub nivelul ochilor.

    LVMH prognozează că va ajunge la un deficit de 22.000 de lucrători până la sfârşitul anului 2025, o lipsă record. Aproximativ două treimi din aceste posturi ar trebui ocupate de agenţi de vânzări din magazinele de lux ale LVMH şi de angajaţii hotelurilor sale din întreaga lume. Treimea rămasă sunt meşteşugari şi designeri. Este o cifră mai mică, dar care, în multe privinţe, este mai importantă pentru companie. Cea mai mare parte a atracţiei celor mai râvnite articole de la LVMH – un inel de logodnă Tiffany, o poşetă din piele Loewe, un ceas Hublot sau un pulover Loro Piana – este dată de faptul că sunt cel puţin parţial lucrate manual. Măiestria justifică preţurile ridicate ale produselor şi este unul din argumentele de marketing ale companiei, care onorează moştenirea mărcilor sale, unele fondate în urmă cu mai bine de un secol. În ciuda unei încetiniri recente a ritmului vânzărilor la LVMH şi la alte mărci de lux, cererea de bunuri de lux este mult mai robustă decât era înainte de pandemie. Acest lucru se ciocneşte cu scăderea de zeci de ani a numărului de oameni care ştiu să sudeze şi să făurească bijuterii de lux, să coasă ca şi cum ar fi dintr-o bucată genţi de mână care costă mai mult decât chiria lunară medie sau să facă pantofi din piele de la zero. Cu fiecare generaţie, tot mai mulţi oameni aleg să lucreze în ceea ce este cunoscut ca economia cunoaşterii, în dauna meseriilor cu muncă manuală.

    LVMH încearcă să rezolve problema deficitului de meşteri prin intensificarea formării profesionale, cu scopul de a lansa carierele a mii de artizani în următorii ani. „Oamenii nu mai ştiu meserie”, spune Alexandre Boquel, din Paris, omul care conduce programul de ucenicie al LVMH cunoscut sub numele de Métiers d’Excellence. „Noi trebuie să-i găsim şi să-i instruim.”

    Scopul uceniciei, spune Boquel, este de a „perpetua savoir-faire-ul grupului”. Dacă el şi colegii săi nu reuşesc să creeze o sursă continuă de muncitori calificaţi pentru conglomerat, atunci nu vor putea fi „susţinute nivelurile actuale de creştere”, a adăugat el.

    Dificultatea de a găsi meşteri bine pregătiţi frânează deja ritmul de creştere la alte companii de lux. „Căutăm cu disperare să angajăm oameni”, spune Marco Angeloni, directorul executiv al producătorului de costume Raffaele Caruso.

     „A fost durerea mea de cap numărul unu în ultimul an.” Caruso are sediul în Parma, Italia, şi produce costume pentru bărbaţi care se pot vinde cu până la 5.000 euro fiecare pentru unele dintre cele mai importante mărci de lux din lume.  Costumele, pe care compania le vinde şi angro, sunt făcute manual şi acest lucru durează şi aproximativ nouă ore. Pandemia a exacerbat deficitul de muncitori, spune Angeloni, deoarece multe companii din Italia şi din alte părţi şi-au închis temporar sau şi-au redus producţia, trimiţând mulţi meşteri seniori anticipat la pensie şi forţând angajaţii juniori să intre în alte industrii. Fabricile mici, incapabile să supravieţuiască, s-au închis complet. În timpul pandemiei de Covid-19, „îmbrăcămintea formală părea condamnată – toată lumea credea că sacoul este mort”, spune Angeloni. Apoi cererea a crescut pe măsură ce pandemia s-a retras. Şi Caruso şi-a redus numărul de angajaţi în pandemie, iar după aceasta Angeloni nu şi-a putut externaliza o parte din producţia, aşa cum o făcea de obicei, deoarece prea multe fabrici mici au dispărut sau au fost cumpărate de marile mărci de lux dornice să-şi asigure propria sursă de producţie. „Când cererea a revenit, oamenii nu au fost atât de entuziasmaţi să se întoarcă la muncă pe cât ne aşteptam”, spune el. „Mulţi şi-au schimbat stilul de viaţă sau industria în care lucrează.” Angeloni a adăugat încă 45 de lucrători la personalul de 450 de oameni al Caruso de la începutul anului – inclusiv doi seniori pensionari cărora le-a cerut să se întoarcă la companie pentru a ajuta la pregătirea noilor veniţi – dar nu este îndeajuns. Dacă compania ar fi avut suficient personal, estimează Angeloni, vânzările ar fi putut creşte cu 70% anul acesta. În schimb, acestea vor creşte cu 30%. „Au fost pierdute oportunităţi”, spune el, „pentru noi şi pentru mărci.”

    Nicolas Girotto, CEO al companiei elveţiane de încălţăminte de lux Bally, spune că are în mod constant aproximativ cinci până la 10 posturi vacante pentru artizani. „Tendinţa pe termen lung pentru lux este o creştere constantă”, spune el.

    Deoarece angajările nu ţin pasul, Girotto spune că a schimbat tactica astfel încât fiecare dintre artizanii companiei sale să înveţe mai mulţi paşi din procesul de fabricare a pantofilor, în loc să se specializeze pe unul singur – o ruptură de tradiţie. Sunt necesari până la 250 de paşi separaţi pentru a crea pantofii de lux Bally. Aproximativ 20% din cei 100 de artizani din atelierul din Lugano, Elveţia, au fost instruiţi în mai multe sarcini. „Cu cât au mai multe abilităţi, cu atât mai bine pentru companie şi cu atât mai bine pentru ei înşişi”, spune Girotto. Strategia de ucenicie a LVMH – de a trezi interesul posibililor stagiari când aceştia sunt elevi şi extinderea programului pentru a include mai multe locuri de muncă şi mai multe zone geografice în timp – va fi urmărită îndeaproape de alţi executivi din industria de lux. Gigantul francez pregăteşte 700 de ucenici anul acesta, faţă de 180 în 2018, şi îşi propune să aibă şi mai mulţi anul viitor. O treime dintre noii ucenici ai LVMH se „recalifică”, adică învaţă noi abilităţi care sunt puţin legate de profesia în care au pornit la drum, cum ar fi transformarea în bijutier a unui  lider de produs în marketing. Înainte de pandemie, proporţia era de aproximativ 10%. Boquel atribuie saltul unei dorinţe care a apărut în Franţa şi în alte părţi în timpul pandemiei de a diminua influenţa pe care lumea digitală o are asupra vieţilor oamenilor. „Mulţi oameni din Franţa s-au gândit că trebuie să se întoarcă la ceva foarte tactil, să facă ceva cu propriile mâini”, spune el. „A fost surprinzător să văd câţi oameni de 40 şi 45 de ani ne contactau pentru a se forma într-o profesie de bijutier.” O parte din misiunea lui Boquel constă în a informa despre locurile de muncă disponibile la LVMH şi la cele 75 de mărci ale sale. El organizează ateliere la licee din Franţa şi SUA, de exemplu, pentru a prezenta tinerilor oportunităţile. „Oamenii nu cunosc nici 1% din aceste profesii”, spune Boquel. La LVMH îşi poţi face carieră în 280 de domenii, spune el. Poţi fi inclusiv caligraf pentru butoaiele de coniac Hennessy şi artizan la Berluti care sculptează matriţe pentru pantofi cu cuţitul într-un bloc de lemn de carpen. Aceşti artizani netezesc apoi matriţa cu o pilă, apoi cu şmirghel – un proces care, conform site-ului Berluti, subliniază „linia elegantă a pantofului”. O pereche de pantofi de marcă se vinde cu aproximativ 2.500 de dolari. Cea mai mare parte din grupul actual de cursanţi ai LVMH se află în Franţa, Italia şi Elveţia, iar compania se extinde în alte ţări, inclusiv în SUA, unde intenţionează să iniţieze mai multe programe de ucenicie pe lângă cele două de la Tiffany. În timp ce ucenicia este o modalitate tradiţională – şi încă obişnuită – de a forma lucrătorii în ţări precum Franţa, Germania şi Elveţia, ea este mult mai puţin răspândită în SUA, spune Robert Lerman, care a cercetat ucenicia timp de trei decenii în calitate de asociat la Urban Institute, un think tank din Washington. Franţa, sub preşedintele Emmanuel Macron, cheltuieşte miliarde în fiecare an pentru a extinde cu succes stagiile de ucenicie, dar SUA investesc doar aproximativ 300 de milioane de dolari anual, spune Lerman. Majoritatea cursurilor de ucenicie din SUA se concentrează pe formarea muncitorilor în construcţii, pe electricieni şi instalatori. Dacă iniţiativa LVMH are succes, „ar fi un exemplu grozav pentru alte firme din acea industrie”, spune el. „Este despre a învăţa prin practică. Nu poţi crea bijuterii doar stând într-o sală de clasă.” În Franţa este relativ simplu să începi un program de ucenicie în comparaţie cu SUA. Costul pregătirii ucenicilor este finanţat printr-o taxă de ucenicie aplicată companiilor, iar salariile stagiarilor sunt plătite de angajator. Şi există o mulţime de şcoli legate de industria modei, ceea ce face mai uşor pentru LVMH să înfiinţeze programe de formare şi să contacteze posibilii  ucenici. În SUA, însă, „a trebuit să construim ceva de la zero, inspirat de conceptul francez”, spune Boquel.  

  • O nouă problemă uriaşă afectează toate ţările lumii, indiferent că sunt bogate sau sărace. O singura ţară vecină cu România se pare că a găsit o soluţie

    În 2021, în Uniunea Europeană s-au născut 4,09 milioane de bebeluşi. În 2020, 4,07 milioane. Este o îmbunătăţire, dar sunt cele mai slabe cifre din ultimele şase decenii. Este evident că Europa are o mare problemă demografică – rămâne fără cea mai preţioasă bogăţie a vremurilor noastre, tinerii. Orice soluţie la această problemă este binevenită.

    Ungaria, încurajată de un succes discutabil al politicilor guvernamentale de îmbunătăţire a dinamicilor demografice, a organizat un summit internaţional pentru făcut copii. Dar atmosfera a fost dominată mai degrabă de paranoia decât de dorinţa de a rezolva o criză care poate duce la dispariţia unor naţiuni europene în doar câteva generaţii, scrie Politico. Iar aceasta aminteşte de unul din motivele pentru care criza se agravează. Unele guverne alocă mai multă energie unor politici distructive pentru societate decât unora constructive doar pentru voturi. Ce familie şi-ar mai dori copii într-o societate despre care politicienii spun că este sub asediu?

    Budapesta: parada copiilor pe triciclete a început puţin după ora 10 într-o dimineaţă răcoroasă şi înnorată de sâmbătă în faţa castelului Vajdahunyad din parcul central.

    Poteca nepavată din jurul construcţiei faux-gotic este presărată cu buticuri nou ridicate, amenajate pentru a vinde produse de patiserie sau pentru a oferi divertisment copiilor. Un huruit înfundat pluteşte peste podul care se întinde pe deasupra şanţului feudal al castelului, crescând  constant în intensitate până când un val de copii ce pedalează furioşi apare dintr-o dată la vedere cu părinţii alergând pe lângă ei.

    Parada a deschis cea de-a treia şi ultima zi a Summitului Demografic de la Budapesta – reuniunea bianuală a liderilor politici cu gândire de dreapta patronată de Viktor Orbán. Oamenii s-au adunat pentru a discuta despre scăderea populaţiei Europei şi reducerea natalităţii.

    Ungaria investeşte aproximativ 5% din PIB-ul său în politici de încurajare a întemeierii de familii, inclusiv scutiri de impozite şi împrumuturi cu dobândă scăzută pentru familiile cu copii şi tratament gratuit de fertilizare in vitro într-un sector naţionalizat.

    Însă festivalul familiei, animat de copii şi părinţi pictaţi pe feţe, de jocuri de carnaval şi de o grădină zoologică cu animale ce pot fi mângâiate, a contrastat puternic cu mentalitatea de naţiuni sub asediu care a pus stăpânire pe adunarea politicienilor şi a călăuzelor lumii conservatoare în cele două zile anterioare. „Trăim într-o eră în care tot ceea ce ne defineşte este atacat”, a spus premierul italian, Giorgia Meloni, care a rezumat spiritul summitului într-unul din discursurile de început. „În opinia noastră, demografia nu este doar încă o problemă principală a naţiunii noastre.

    Este problema de care depinde viitorul naţiunii noastre”, a declarat ea. Pe măsură ce alţi vorbitori au urcat pe scenă, lista duşmanilor familiei a căpătat o nuanţă distinctă de războaie culturale. Suspecţii au fost cei obişnuiţi: liberalismul, feminismul, marxismul, dar şi smartphone-urile şi educaţie sexuală. Mişcarea Wake a fost atacată violent de predicatorul australian Nick Vujicic, în timp ce prim-ministrul maghiar Orbán a criticat panica legată de schimbările climatice ca fiind motivul pentru care oamenii fac mai puţini copii.

    Şi au existat apeluri pentru unitatea familiei tradiţionale, cu parteneri căsătoriţi, de preferinţă de sexuri opuse. „Structura de încapsulare adecvată din jurul bebeluşului sunt părinţii uniţi şi legaţi, bărbat şi femeie”, a explicat psihologul şi polemistul canadian Jordan Peterson în timp ce se plimba pe scena din eleganta Sală a Renaşterii a Muzeului de Arte Frumoase din Budapesta. „Toate alternativele sunt mai rele… Persoanele singure, persoanele divorţate, homosexualii se abat de la asta”, a spus el.

    Andreas Kinneging, profesor de filosofie la Universitatea din Leiden, Olanda, a continuat în aceeaşi ordine de idei. „Sarcina noastră este să ne dăm seama care este rolul bărbaţilor şi care este rolul femeilor şi care rol corespunde cel mai bine naturii lor”, a spus Kinneging înainte de a sugera propriul său răspuns la întrebare unei moderatoare (adică unei femei cu o profesie) perplexe: „Unul dintre ei lucrează şi unul dintre ei are grijă de copii”. Ocazional, conferinţa s-a abătut şi pe un teritoriu mai important. James Heckman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a vorbit despre importanţa familiei în eliminarea decalajelor de educaţie şi avuţie, citând dovezi care arată că formarea părinţilor astfel încât să poată ajuta la educarea copiilor lor ar putea îmbunătăţi traiectoria socioeconomică a acestora din urmă.

    Dar astfel de episoade au fost puţine şi îndepărtate unul de altul. În lumea academică şi în cea a guvernelor există întrebări importante despre ce funcţionează şi ce nu pentru a încuraja creşterea copiilor. Sondajele arată că atât bărbaţii, cât şi femeile din Europa îşi doresc mai mulţi copii decât ajung de fapt să aibă. Scăderea rapidă a ratei natalităţii influenţează şi piramida populaţiei, lăsând în societate mai puţine persoane active, apte de muncă, în comparaţie cu pensionarii cu vârstă mai înaintată (raportul de dependenţă). Acest lucru poate cauza probleme cu plata pensiilor şi cu furnizarea de asistenţă medicală. Un muncitor va ajunge să susţină din salariul său mai mulţi pensionari, iar costurile cu sănătatea cresc.

    Este o problemă mai ales în ţări precum România şi Bulgaria, unde ratele scăzute ale natalităţii sunt agravate de un nivel ridicat al emigrării. „Ţara mea este printre cele mai îmbătrânite din lume. În ultimii 10 ani, am pierdut 850.000 dintre oamenii noştri, adică 12% din populaţia noastră”, a declarat preşedintele bulgar Rumen Radev la summit. Depopularea Bulgariei are un ritm comparabil cu cel al statelor devastate de război.

    Datele recente arată că ratele de fertilitate din Ungaria stagnează sau sunt chiar în scădere. Aceasta ar putea fi o alunecare temporară. Dar dacă tendinţa se va menţine, va împiedica atingerea obiectivului lui Orbán de a obţine 2,1 naşteri per femeie până în 2030, numărul magic necesar pentru a menţine populaţia stabilă fără imigraţie.

    Cel puţin pe hârtie, rezultatele Ungariei în creşterea ratei fertilităţii (numărul mediu de copii născuţi de o femeie) sunt impresionante şi ar putea servi drept lecţie pentru alţii. Ţara investeşte aproximativ 5% din PIB-ul său în politici de încurajare a întemeierii de familii, inclusiv scutiri de impozite şi împrumuturi cu dobândă scăzută pentru familiile cu copii şi tratament gratuit de fertilizare in vitro într-un sector naţionalizat. Din 2010, când Orbán a preluat puterea, rata de fertilitate din Ungaria a crescut cu aproximativ 25%, trecând de la cel mai scăzut nivel din UE la puţin peste media blocului de 1,5 naşteri per femeie. Totuşi, Ungaria, după acest criteriu, ocupă un loc modest în UE, unde campionii ratei fertilităţii sunt Franţa, Cehia şi România (1,81 naşteri per femeie în 2021, arată cifrele Eurostat).

    Dar rolul real al politicilor guvernului maghiar în producerea acestei schimbări este o întrebare deschisă. Ungaria a fost una dintre ţările UE cel mai puternic afectate de criza financiară, ceea ce poate să fi avut un rol în reducerea numărului naşterilor în perioada imediat înainte şi după preluarea puterii de către Orbán. În plus, ţările vecine au înregistrat recuperări similare, indicând ceea ce ar putea fi mai degrabă o tendinţă regională decât succesul eforturilor speciale din partea guvernului ungar.

    Datele recente arată că ratele de fertilitate din Ungaria stagnează sau sunt chiar în scădere. Aceasta ar putea fi o alunecare temporară. Dar dacă tendinţa se va menţine, va împiedica atingerea obiectivului lui Orbán de a obţine 2,1 naşteri per femeie până în 2030, numărul magic necesar pentru a menţine populaţia stabilă fără imigraţie.

    Politicile reale au fost subţiri pe teren la summitul de la Budapesta. În schimb, au existat nemulţumiri etnice şi de politică regională. Preşedintele Adunării Naţionale a Azerbaidjanului, Sahiba Gafarova, a adus în discuţie Nagorno-Karabah, teritoriu contestat prin violenţă cu Armenia vecină, acuzând Armenia că „vandalizează toate siturile istorice, culturale şi religioase ale Azerbaidjanului din aceste teritorii”. După mai puţin de o săptămână, Azerbaidjanul avea să lanseze o ofensivă militară în acea regiune şi ceea ce Armenia şi mulţi observatori consideră a fi epurare etnică. Željka Cvijanović, fost prim-ministru al Republicii Srpska – o regiune majoritară sârbă din Bosnia şi Herţegovina – a vorbit despre importanţa familiei tradiţionale şi a menţinerii ratei natalităţii (raportul dintre numărul de naşteri şi populaţia medie) ameninţate de globalişti şi liberalism. Ignatius Aphrem al II-lea, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Siria, a discutat despre situaţia creştinilor din ţara sa, despre care a spus că a fost agravată de sancţiunile internaţionale impuse regimului de la Damasc.

    Iar alegerea Corului de Copii Transcarpatin de a interpreta unul dintre multele interludii muzicale nu a fost o coincidenţă. Regiunea din vestul Ucrainei are o minoritate etnică maghiară semnificativă, iar guvernele celor două ţări sunt blocate într-o dispută diplomatică după ce limba ucraineană a devenit obligatorie în şcoli. Îmbrăcaţi în rochii albe brodate, copiii au cântat „Templom és iskola” (Biserica şi şcoala), o poezie despre limba maghiară, biserică şi şcoli a poetului de la începutul secolului al XX-lea Sándor Reményik. Pe scenă a urcat apoi preşedinta Ungariei, Katalin Novák, lăudând interpretarea corului în ciuda „circumstanţelor disperate în care trăiesc” copiii. „Nu ne vom da bătuţi”, a spus Novák, făcând ecou versetul lui Reményik.  În Budapesta City Park, la kilometri depărtare de fricile de derivă morală şi de declin al civilizaţiilor, preocupările oamenilor sunt mai prozaice.

    Istvan este un bărbat de 45 de ani cu aspect obosit, cu doi băieţi blonzi de trei ani pe triciclete. A venit la festivalul de ziua familiei împreună cu soţia. Întrebat cum este să-şi crească copiii în Ungaria, el spune „aşa şi aşa”, apoi, după o pauză: „Este dificil”.

    Ce i-ar face viaţa mai uşoară? “O slujbă mai bună. Mai mulţi bani. Cred că aceasta este problema în Ungaria.”   

  • Lior Bebera preia funcţia de general manager al Radisson Blu Hotel, Bucharest şi Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence

    Lior Bebera, cu o experienţă de 25 de ani în sectorul ospitalităţii, la nivel internaţional, a preluat conducerea Radisson Blu Hotel, Bucharest şi Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence, în rolul de General Manager. Poziţia a fost ocupată anterior de Sonja Dive-Dahl.

    El se întoarce în România, după ce a ocupat poziţia de Cluster General Manager, Malta, pentru Meliá Hotels International – în acest rol coordonând activitatea a patru hoteluri şi 12 outlet-uri de food & beverage, în fazele de deschidere şi premergătoare deschiderii, organizând şi stabilind structura şi operaţiunile Mercury Towers din St. Julian’s, Malta, o clădire rezidenţială turn, de lux, dezvoltată de Meliã, un brand hotelier din cadrul Meliã Hotels International.

    În perioada 2016-2019, Lior Bebera a fost directorul hotelului InterContinental, actualul Grand Hotel Bucharest.

    „Mă întorc în România cu entuziasm, privind acest moment ca pe o oportunitate de a juca un rol în evoluţia complexului Radisson Blu & Park Inn by Radisson. Obiectivul meu este de a poziţiona ambele hoteluri drept opţiuni principale pe piaţă. Este un privilegiu să mă alătur Radisson Hotel Group şi sunt cu adevărat încântat să colaborez cu o echipă locală extraordinară. Încep această călătorie cu entuziasm, alături de echipa din Bucureşti, şi sunt dornic să explorăm împreună noi oportunităţi şi să colaborăm pentru a poziţiona Bucureştiului pe harta marilor evenimente internaţionale”, spune Lior Bebera, General Manager Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson Hotel & Residence Bucharest.

  • Povestea noului Tinder şi a omului din spatele aplicaţiei de dating cu peste 17.000 de utilizatori, care a schimbat cu totul modul în care ne raportăm la relaţii

    Cu un parcurs profesional care a trecut prin băncile elveţiene Credit Suisse şi Pictet, cât şi prin construirea EMEA Capital, Cenk Gurz spune că a fost mereu în centrul creării de conexiuni valoroase pentru clienţi. De la industria finanţelor, a trecut, la începutul lui 2015, alături de alţi investitori, la industria sentimentelor, bazându-se pe acelaşi principiu. A fondat Btrfly, o aplicaţie de dating cu peste 17.000 de utilizatori şi parteneri premium acum, care a schimbat cu totul modul în care ne raportăm la relaţii, mizând în principal pe întâlnirile în aeroporturi. Anul acesta, noul „Tinder” a ajuns şi în România.

    „În viaţă totul ţine de sincronizare”, a scris Lisa Taddeo, autoare americană, în cartea Trei femei, care, după cum sugerează titlul, prezintă viaţa intimă a trei femei americane, având la bază aproape un deceniu de documentare jurnalistică. Descrisă într-un singur cuvânt, acesta ar fi dorinţă. Deseori, auzim oameni care spun „mi-aş dori”, iar, în rândul prietenelor mele care au jur de 30 de ani şi joburi în companii medii sau mari din Capitală, vine cu o completare: „Mi-aş dori o relaţie”. Unele cred în sincronizare şi speră să fie remarcate pe stradă, în parc, la teatru, la cinema sau la piscină, unele cred în puterea social media şi Facebook dating le vine în ajutor, iar altele şi-au descărcat aplicaţii de dating. Cea mai nouă apariţie la acest capitol în România este Btrfly. Care e povestea noii platforme?

    Cine este în spatele Btrfly?

    „Am avut şansa de a lucra pentru instituţii mari şi de a construi o pistă bună de vânzări. Atât la Credit Suisse, cât şi la Pictet creez întâlniri grozave pentru clienţi. Înainte de a începe Btrfly, am făcut parte dintr-o echipă care a construit EMEA Capital, un manager de active de dimensiune medie cu sediul în Londra. Cu toate acestea, Btrfly este cea mai mare realizare a mea cu cei 17.000 de utilizatori şi parteneri premium; împreună cu membrii echipei Btrfy am construit un nou model de afaceri”, spune Cenk Gurz, cofondator şi CEO al Btrfly, pe F6S, reţea de socializare similară cu platforma LinkedIn. La începutul acestui an, în luna aprilie, antreprenorul cu background financiar a preluat funcţia de director executiv la Bank J. Safra Sarasin, o bancă privată elveţiană cu o istorie ce datează din 1841, potrivit informaţiilor publicate de Gurz pe profilul său de LinkedIn.

    Aceasta are sediul în Basel şi face parte din grupul brazilian J. Safra. În 2013, Safra Group a achiziţionat Bank Sarasin & Co. Ltd şi a fuzionat-o cu filiala sa Bank Jacob Safra Elveţia, stabilind astfel prezenţa actuală a băncii în statul elveţian. Cenk Gurz a studiat la Universitatea McGill, una dintre cele mai cunoscute instituţii de învăţământ superior din Canada şi una dintre cele mai importante universităţi din lume, unde şi-a luat licenţă de comerţ şi în finanţe, în perioada 1997-2000. Apoi, în 2006 a devenit analist financiar autorizat de CFA Institute, iar un an mai târziu a fost autorizat în managementul riscului financiar de Global Association of Risk Professionals (GARP). „Btrfly is a digital airport lounge”, adică îşi propune să ofere experienţă de lounge de aeroport, iar persoanele care ajung acolo se cunosc prin intermediul aplicaţiei. „Salonul nostru nu are pereţi”, se arată pe site-ul Btrfly. Astfel, utilizatorii, în timp ce aşteaptă la aeroport, se pot conecta cu alţi călători, să facă networking şi să împărtăşască informaţii de călătorie sau să găsească parteneri de călătorie pentru cursa vieţii.

    Btrfly… în România

    Aplicaţia, pornită iniţial în Marea Britanie, s-a extins în Slovacia, Cehia, Ungaria şi România. Pe plan local, aplicaţia Btrfly a apărut la începutul acestui an, din luna februarie luând amploare pe TikTok. De altfel, ea a fost popularizată şi de cântăreaţa Amme, care a lansat recent piesa Zodiac. „Mai bine să ai fluturi în stomac, decât gândaci în urechi. Încearcă aplicaţia Btrfly”, este sloganul companiei, descriind că prin câteva clicuri dai de calea simplă şi originală de a cunoaşte oameni noi, fie că sunt aproape sau chiar departe fizic. Site-ul platformei Btrfly din România este operat de compania Btrfly S.E., cu sediul în Bratislava, capitala Slovaciei.

    Această companie îl are CEO pe Tomáš Krč, potrivit profilului său de LinkedIn. „Conectează-te cu ei online şi împărtăşeşte-ţi story-urile (după modelul celor de la Instagram – n. red.). Se va crea automat o simpatie reciprocă între voi, pe baza intereselor comune. Cu un abonament vei avea şi alte beneficii, vei putea afla cine ţi-a văzut profilul şi cine te place”, se arată pe site-ul Btrfly. Abonamentul costă circa 10 euro/săptămână. Generaţia Z, reprezentată de tineri care are au până în 25 de ani, spune că îi lipseşte viaţa sexuală, fiind afectată de mai multe cauze, precum costul vieţii sau lipsa job-urilor. Circa 65% dintre tineri sunt nemulţumiţi de viaţa intimă, potrivit unui studiu făcut de o aplicaţie de dating, acolo unde îşi caută jumătatea. „Îmi place foarte mult aplicaţia pentru că e simplu şi uşor de utilizat, designul super-modern şi pentru că astfel pot cunoaşte o mulţime de oameni interesanţi”, a scris Ion,
    28 de ani, o recenzie. „Activează aplicaţia într-un club, la un festival sau pe stradă. Oriunde te vei afla, este posibil ca următoarea ta întâlnire să fie acolo. Istoricul de 24 de ore te asigură că nu vei pierde acest contact niciodată.”, se arată pe site-ul Btrfly. Însă doi tineri susţin că nu au găsit fete din Mangalia, respectiv Brăila, pe această aplicaţie, acelea fiind zonele lor de interes.

    „O persoană se îndrăgosteşte în mai puţin de 4 minute”, astfel că aplicaţiile de dating, precum Tinder, Bumble, Hinge, Match, Happn ori Badoo, s-au înmulţit în urma cererii crescute din acest domeniu, Tinder fiind cel care a avut un succes uriaş. Bumble are însă o poveste interesantă în spate, fiind pornit de cofondatoarea Tinder şi cofondatorul platformei de întâlniri online Badoo, Andrei Andreev, şi fiind lansat în urma unei investiţii de 10 milioane de dolari, potrivit Business Insider.  

    Platforma Btrfly  (fluture – trad.) a fost lansată în 2015, cu un an mai târziu decât Bumble, în Londra, Marea Britanie, fiind dedicată, în principal celor care călătoareau cu avionul şi şi-ar fi putut găsi dragostea în terminalul de îmbarcare. Astfel, presa britanică a numit Btrfly „Tinder pentru aeroporturi”.

  • Care este medicamentul ce face ravagii în toată lumea. Este dorit şi cumpărat de tot mai multe persoane din întreaga lume şi îşi transformă compania care îl produce în cea mai valoroasă companie din Europa

    Un medicament pentru slăbit cu eficienţă demonstrată şi extrem de popular în SUA i-a adus producătorului farma Novo Nordisk miliarde de dolari şi l-a transformat în cea mai valoroasă companie europeană. Brusc, poziţia nu-i mai este sigură deoarece o serie de aprobări acordate de autoritatea americană de reglementare a medicamentelor a adus în competiţie Eli Lilly. Este o cursă nebună în care se întrec şi alţii pentru supremaţia pe o piaţă până acum doi ani doar de nişă, dar devenită între timp aproape de larg consum. Şi mulţi alţii vor intra cu produse noi. Va fi un război corporate între companiile farma care deja afectează alte sectoare. 

    Spre exemplu, popularitatea la care a ajuns semaglutida Wegovy lansată de Novo Nordisk în 2021 ca medicament contra obezităţii a adus faimă şi bani companiei daneze, care nu a reuşit să aducă producţia la nivelul cererii. Acest lucru a însemnat că utilizatorii s-au întreptat spre o altă semaglutidă a Novo Nordisk, Ozempic, folosită la tratarea unor tipuri de diabet dar cu efecte bune asupra obezităţii. În acest fel în SUA şi în alte ţări s-a creat o penurie de Ozempic care a degenerat în criză. Nebuniei scăderii în greutate fără prea mare efort i-au căzut victime diabeticii.  Însă pentru industrii întregi această tendinţă are potenţialul de a fi dăunătoare.

    Novo Nordisk a vândut doar în trimestrul trei Wegovy în valoare de 900 de milioane de dolari, din care 95% în SUA. Acestea sunt 900 de milioane de motive de îngrijorare pentru giganţi din industria alimentară precum Walmart şi Nestle, după cum scrie Fortune. Explozia cererii pentru medicamente de slăbit – Eli Lilly vinde pe această piaţă Mounjaro, lansat de ceva timp tot pentru tratarea diabetului – n-a putut fi ignorată de investitorii cu poftă de profit de pe burse. Astfel Novo Nordisk a reuşit să-l detroneze pe împăratul luxului, grupul francez LVMH, la capitalizare bursieră pe piaţa europeană. Eli Lilly accelerază puternic. Acţiunile uriaşului farma american au crescut cu peste 60% de la începutul anului, propulsate de competiţia de pe piaţa medicamentelor de slăbit, unde va avea o nouă intrare cu Zepbound, mai ieftin decât Wegovy – 1.059 de dolari doza pentru o lună, faţă de 1.349 de dolari pentru medicamentul de la Novo Nordisk, care este mult mai scump chiar şi decât Ozempic, deşi cele două produse au acelaşi ingredient activ. Capitalizarea bursieră a Eli Lilly a ajuns să treacă de 552 de miliarde de dolari, ceea ce face ca această companie să fie cea mai valoroasă din sectorul farma mondial. Novo Nordisk are o capitalizare de piaţă de 451 de miliarde de dolari, mai mare decât întreaga producţie economică a Danemarcei. Şi urcă ameţitor, nu în ultimul rând datorită preţurilor uriaşe pe care le cere, într-o aşa măsură încât ministerul danez al economiei a dublat prognoza de creştere economică pentru ţara sa la 1,2% în 2023, după cum arată o analiză a Labiotech.

    Este bine? Este de rău? Walmart şi Nestle sunt angajatori importanţi nu doar în SUA. Apoi, bursele grase şi prospere îngraşă şi economia.  Pe de altă parte, America, Marea Britanie şi chiar mai suplele state din Europa de Est se confruntă cu epidemii de obezitate la generaţii din ce în ce mai tinere, iar acest lucru, dacă nu este remediat, se va vedea în cheltuieli mai mari cu sănătatea şi în probleme de productivitate şi sociale.

    Din cauza cererii mari din SUA, Novo Nordisk a întârziat lansarea Wegovy pe piaţa britanică şi cea europeană, cu toate că medicamentul a fost pus la dispoziţia americanilor, la preţuri astronomice, în 2021. În funcţie de vânzări, compania este acum cel mai mare producător de pe piaţa medicamentelor pentru diabet şi obezitate, succesul cu Wegovy – precum şi cererea suplimentară pentru Ozempic – determinând valoarea acţiunilor companiei să urce cu peste 300% din 2018, câştigând 70%  doar în acest an.

    Un alt indiciu al erupţiei de pe piaţa medicamentelor pentru obezitate din acest moment sunt achiziţiile recente foarte mediatizate implicând companii specializate pe slăbit.

    Încă o dată, Novo Nordisk este puternic implicată în acest lucru, dar şi cel mai mare competitor al său, Eli Lilly. Eli Lilly a intrat în competiţie în iulie, când a semnat un acord de 1,92 miliarde de dolari pentru Versanis şi principalul său produs, bimagrumab. La momentul acordului, anticorpul monoclonal era deja testat cu rezutate promiţătoare într-un studiu avansat pe adulţi supraponderali sau obezi.

    Apoi, a fost rândul lui Novo Nordisk. La începutul lunii august, compania a anunţat că va achiziţiona dezvoltatorul de medicamente pentru obezitate Inversago Pharma într-o tranzacţie de 1,075 miliarde de dolari, care include activul de dezvoltare principal al Inversago, INV-202. INV-202 este conceput pentru a bloca în mod preferenţial proteina receptorului CB1 – care joacă un rol important în metabolismul şi reglarea apetitului – în ţesuturile periferice, cum ar fi ţesuturile adipoase, tractul gastrointestinal, precum şi rinichii, ficatul, pancreasul, muşchii şi plămânii.

    În scurt timp, Novo Nordisk a revenit pe piaţă, de data aceasta plătind 16 milioane de dolari pentru a cumpăra Embark Biotech şi principalul său activ care vizează obezitatea şi alte boli cardiometabolice. Acordul presupune şi intrarea într-o colaborare de trei ani de cercetare şi dezvoltare pentru a descoperi şi dezvolta noi produse farmaceutice pentru tratarea obezităţii şi a afecţiunilor conexe.

    Compania daneză Embark Biotech se află pe radarul Novo Nordisk de câţiva ani, deoarece ea s-a desprins din Centrul Fundaţiei Novo Nordisk pentru Cercetare Metabolică de Bază de la Universitatea din Copenhaga în 2017 şi a început să colaboreze cu Novo Nordisk în 2018. Acestea au fost principalele oferte de pe piaţa medicamentelor pentru obezitate de până acum, dar având în vedere că au fost făcute într-o perioadă de doar câteva luni, ar putea exista şi mai multe în viitorul apropiat deoarece cererea şi concurenţa continuă să crească.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Care este medicamentul cu care acest producător a devenit cea mai valoroasă companie europeană, ce ameninţă industrii şi aduce un război în piaţa farma

    Un medicament pentru slăbit cu eficienţă demonstrată şi extrem de popular în SUA i-a adus producătorului farma Novo Nordisk miliarde de dolari şi l-a transformat în cea mai valoroasă companie europeană. Brusc, poziţia nu-i mai este sigură deoarece o serie de aprobări acordate de autoritatea americană de reglementare a medicamentelor a adus în competiţie Eli Lilly. Este o cursă nebună în care se întrec şi alţii pentru supremaţia pe o piaţă până acum doi ani doar de nişă, dar devenită între timp aproape de larg consum. Şi mulţi alţii vor intra cu produse noi. Va fi un război corporate între companiile farma care deja afectează alte sectoare. 

    Spre exemplu, popularitatea la care a ajuns semaglutida Wegovy lansată de Novo Nordisk în 2021 ca medicament contra obezităţii a adus faimă şi bani companiei daneze, care nu a reuşit să aducă producţia la nivelul cererii. Acest lucru a însemnat că utilizatorii s-au întreptat spre o altă semaglutidă a Novo Nordisk, Ozempic, folosită la tratarea unor tipuri de diabet dar cu efecte bune asupra obezităţii. În acest fel în SUA şi în alte ţări s-a creat o penurie de Ozempic care a degenerat în criză. Nebuniei scăderii în greutate fără prea mare efort i-au căzut victime diabeticii.  Însă pentru industrii întregi această tendinţă are potenţialul de a fi dăunătoare.

    Novo Nordisk a vândut doar în trimestrul trei Wegovy în valoare de 900 de milioane de dolari, din care 95% în SUA. Acestea sunt 900 de milioane de motive de îngrijorare pentru giganţi din industria alimentară precum Walmart şi Nestle, după cum scrie Fortune. Explozia cererii pentru medicamente de slăbit – Eli Lilly vinde pe această piaţă Mounjaro, lansat de ceva timp tot pentru tratarea diabetului – n-a putut fi ignorată de investitorii cu poftă de profit de pe burse. Astfel Novo Nordisk a reuşit să-l detroneze pe împăratul luxului, grupul francez LVMH, la capitalizare bursieră pe piaţa europeană. Eli Lilly accelerază puternic. Acţiunile uriaşului farma american au crescut cu peste 60% de la începutul anului, propulsate de competiţia de pe piaţa medicamentelor de slăbit, unde va avea o nouă intrare cu Zepbound, mai ieftin decât Wegovy – 1.059 de dolari doza pentru o lună, faţă de 1.349 de dolari pentru medicamentul de la Novo Nordisk, care este mult mai scump chiar şi decât Ozempic, deşi cele două produse au acelaşi ingredient activ. Capitalizarea bursieră a Eli Lilly a ajuns să treacă de 552 de miliarde de dolari, ceea ce face ca această companie să fie cea mai valoroasă din sectorul farma mondial. Novo Nordisk are o capitalizare de piaţă de 451 de miliarde de dolari, mai mare decât întreaga producţie economică a Danemarcei. Şi urcă ameţitor, nu în ultimul rând datorită preţurilor uriaşe pe care le cere, într-o aşa măsură încât ministerul danez al economiei a dublat prognoza de creştere economică pentru ţara sa la 1,2% în 2023, după cum arată o analiză a Labiotech.

    Este bine? Este de rău? Walmart şi Nestle sunt angajatori importanţi nu doar în SUA. Apoi, bursele grase şi prospere îngraşă şi economia.  Pe de altă parte, America, Marea Britanie şi chiar mai suplele state din Europa de Est se confruntă cu epidemii de obezitate la generaţii din ce în ce mai tinere, iar acest lucru, dacă nu este remediat, se va vedea în cheltuieli mai mari cu sănătatea şi în probleme de productivitate şi sociale.

    Din cauza cererii mari din SUA, Novo Nordisk a întârziat lansarea Wegovy pe piaţa britanică şi cea europeană, cu toate că medicamentul a fost pus la dispoziţia americanilor, la preţuri astronomice, în 2021. În funcţie de vânzări, compania este acum cel mai mare producător de pe piaţa medicamentelor pentru diabet şi obezitate, succesul cu Wegovy – precum şi cererea suplimentară pentru Ozempic – determinând valoarea acţiunilor companiei să urce cu peste 300% din 2018, câştigând 70%  doar în acest an.

     

    Un alt indiciu al erupţiei de pe piaţa medicamentelor pentru obezitate din acest moment sunt achiziţiile recente foarte mediatizate implicând companii specializate pe slăbit.

    Încă o dată, Novo Nordisk este puternic implicată în acest lucru, dar şi cel mai mare competitor al său, Eli Lilly. Eli Lilly a intrat în competiţie în iulie, când a semnat un acord de 1,92 miliarde de dolari pentru Versanis şi principalul său produs, bimagrumab. La momentul acordului, anticorpul monoclonal era deja testat cu rezutate promiţătoare într-un studiu avansat pe adulţi supraponderali sau obezi. Apoi, a fost rândul lui Novo Nordisk. La începutul lunii august, compania a anunţat că va achiziţiona dezvoltatorul de medicamente pentru obezitate Inversago Pharma într-o tranzacţie de 1,075 miliarde de dolari, care include activul de dezvoltare principal al Inversago, INV-202. INV-202 este conceput pentru a bloca în mod preferenţial proteina receptorului CB1 – care joacă un rol important în metabolismul şi reglarea apetitului – în ţesuturile periferice, cum ar fi ţesuturile adipoase, tractul gastrointestinal, precum şi rinichii, ficatul, pancreasul, muşchii şi plămânii.

    În scurt timp, Novo Nordisk a revenit pe piaţă, de data aceasta plătind 16 milioane de dolari pentru a cumpăra Embark Biotech şi principalul său activ care vizează obezitatea şi alte boli cardiometabolice. Acordul presupune şi intrarea într-o colaborare de trei ani de cercetare şi dezvoltare pentru a descoperi şi dezvolta noi produse farmaceutice pentru tratarea obezităţii şi a afecţiunilor conexe. Compania daneză Embark Biotech se află pe radarul Novo Nordisk de câţiva ani, deoarece ea s-a desprins din Centrul Fundaţiei Novo Nordisk pentru Cercetare Metabolică de Bază de la Universitatea din Copenhaga în 2017 şi a început să colaboreze cu Novo Nordisk în 2018. Acestea au fost principalele oferte de pe piaţa medicamentelor pentru obezitate de până acum, dar având în vedere că au fost făcute într-o perioadă de doar câteva luni, ar putea exista şi mai multe în viitorul apropiat deoarece cererea şi concurenţa continuă să crească.

    Se estimează că piaţa medicamentelor pentru obezitate ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari până în 2035. Analistul Evan David Seigerman de la BMO Capital Markets prognozează că veniturile din medicamentele pentru obezitate ar putea ajunge la 70 de miliarde de dolari numai în SUA, notează Fortune.

    Într-o analiză recentă a  Morgan Stanley European Biopharmaceuticals se arată că „deşi constrângerile de aprovizionare au limitat creşterea vânzărilor pe termen scurt, piaţa globală a obezităţii ar putea ajunge de la 2,4 miliarde de dolari în 2022 la 77 de miliarde de dolari în 2030, în creştere faţă de estimarea noastră anterioară de 54 de miliarde de dolari.”

    Prin urmare, privind spre anul viitor, cererea de medicamente precum Ozempic şi Wegovy este de aşteptat să persiste. În plus, aceste medicamente par că vin cu oferte de nerefuzat. Ultimele cercetări au găsit că  semaglutida ajută la reducerea semnificativă a simptomelor legate de insuficienţa cardiacă şi limitările fizice la persoanele cu insuficienţă cardiacă. Apoi, alţi uriaşi consideră că lupta pentru piaţă este deschisă. AstraZeneca a intrat în competiţie în noiembrie printr-un parteneriat cu Eccogene din China. Acordul oferă companiei britanice drepturile globale, excluzând China, de a dezvolta şi comercializa medicamentul cu administrare orală pentru controlul obezităţii al Eccogene. AstraZeneca a cumpărat licenţa cu 185 de milioane de dolari şi a făcut pasul deoarece anul acesta a trebuit să oprească dezvoltarea a două medicamente contra obezităţii produse în laboratoarele proprii. Testele au arătat o ineficienţă prea mare.

    Pe măsură ce piaţa creşte, sunt şanse ca nu doar pacienţii să slăbească. Unii experţi cred că febra medicamentelor contra obezităţii ar putea avea implicaţii pe termen lung pentru sectoarele legate de alimentaţie deoarece consumatorii vor mânca mai puţin şi vor face alegeri mai sănătoase.

    După cum a spus Pamela Kaufman, specialist în tutun şi alimente ambalate la Morgan Stanley, industria alimentelor, a băuturilor şi restaurantelor ar putea înregistra o cerere mai scăzută, în special pentru alimente mai nesănătoase şi bogate în grăsimi, dulci şi sărate”.

    Acest lucru se va datora faptului că la persoanele care consumă astfel de medicamente s-a observat o diminuare a aportului de calorii cu 20% până la 30% zilnic, majoritatea scoţând din dietă alimente bogate în zahăr şi grăsimi, reducând şi consumul de dulciuri, băuturi dulci şi produse de patiserie.

    În afară de industria alimentară, aceste medicamente ar putea atrofia şi piaţa din sectorul farmaceutic. Companiile care se ocupă de medicamente legate de sforăit vor înregistra scăderi ale cererii deoarece pacienţii cu obezitate optează pentru Ozempic, Wegovy şi acum Zepbound. Reuters a remarcat că şi companiile care vând proteze de articulaţii ar putea, de asemenea, să-şi vadă vânzările slăbite. Walmart a observat deja o scădere a dimensiunii coşurilor cumpărătorilor, CEO-ul din SUA John Furner spunând că oamenii cumpără „puţin mai puţine calorii”. Alte companii încearcă să potolească temerile investitorilor cu privire la propria expunere la medicamente. CEO-ul de la Coca-Cola, James Quincey, a declarat pentru Squawk on the Street de la CNBC că compania sa se pregăteşte de ani de zile pentru un consumator american mai puţin îngăduitor prin dezvoltarea băuturilor cu conţinut scăzut de calorii precum Coke Zero. Quincey a sugerat că portofoliul companiei, din care 28% constă în băuturi cu conţinut scăzut de zahăr sau fără zahăr, a contribuit la protejarea afacerii de schimbarea apetitului. Între timp, producătorul de alimente Nestle a asigurat că a lucrat la produse complete din punct de vedere nutriţional şi speră că acestea vor completa dieta americană în schimbare.