Tag: Iasi

  • Papa Francisc a recitat din Eminescu şi a salutat mulţimea în limba română, la Iaşi

    Papa Francisc şi-a început predica de pe scena din faţa Palatului Culturii din Iaşi salutând oamenii în limba română.

    „Dragi fraţi şi surori, bună seara!”, a spus Papa Francisc.

    În timpul discursului său, Suveranul Pontif a făcut apel la pace şi dragoste şi a recitat chiar versuri scrise de poetul Mihai Eminescu.

    „Tinerii înfloresc când se simt iubiţi. Toţi înflorim când ne simţim iubiţi pentru că iubirea prinde rădăcini şi ne cheamă să ne înfigem aceste rădăcini în viaţa celorlalţi. Aşa cum ne spun acele frumoase cuvinte ale poetului vostru naţional care dorea dulcii sale Românii <fii săi trăiască numai în frăţie, ca a nopţii stele>”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Mă gândesc să plec la căpşuni”. Profesor al Universităţii din Iaşi, protest după revenirea într-o funcţie de conducere a lui Tudorel Toader

    Asistent universitar la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, Andrei Stipiuc a postat pe Facebook un text în care îşi arată dezamăgirea cu privire la ceea ce se întâmplă în universitate.

    „Mă gândesc foarte serios să plec la căpşuni din vară (că bani înapoi am tot dat pe parcursul jdemiilor de ore de module pedagogice, masterate şi doctorat devotate aceleiaşi instituţii, pe autoiluminarea anuală autofinanţată, precum şi pe căruţa de lucruri aduse de acasă la clasă, pentru că lipsesc la ore lucruri esenţiale care cred că se găsesc în inventarul oricărei şcoli obişnuite. La Universitate, da?). Dacă nu facem grevă în vara asta, boicotând, de exemplu, procesul de admitere – mi se pare o idee – eu nu pot să mai lucrez pe brânci cu studenţii, cu noi lucruri aduse de acasă, în săli insalubre, neîncălzite şi care stau să se dărâme, în aceeaşi instituţie care organizează şi finanţează conferinţe cu tovarăşul rector, soţia şi partenera de călătorii de la CC. Şi multiplicaţi voi mai departe”, scrie cadrul didactic pe pagina de socializare.

    Acesta spune că nu e uşor să o ia de la început la 40 de ani, dar nici să rămână coleg cu oameni care, în opinia lui, nu au ce căuta la catedră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Festivalul dintre dealuri

    Festivalul din pădurea Dobrovăţ, care va ajunge la III-a ediţie, a atras anul trecut peste 100.000 de spectatori în patru zile. De data aceasta, organizatorii împart festivalul în două „puncte culminante”, unite printr-un intermezzo, ce îşi propune să anime timp de o săptămână oraşul celor şapte coline.
    „Noi nu vrem să fim cel mai mare festival, vrem să fim cel mai iubit”, spune Ovidiu Biber, unul dintre fondatorii Afterhills, înainte de cea de-a treia ediţie a festivalului născut în judeţul Iaşi. Cum şi-au propus să facă acest lucru? „Pe zona de mâncare, spre exemplu, vrem să atragem forţe locale, producători autentici, chiar ne gândeam şi la ceva din Republica Moldova; completarea vine apoi de la lanţurile de street food. Este simplu să dai un anunţ în piaţă şi să îţi vină imediat 60 de furnizori din lanţuri mari, dar omori autenticitatea. Cum ar fi în schimb să dai peste o doamnă care învârte într-un ceaun de colţunaş sau să mănânci un peşte preparat anume pe care nu îl poţi mânca decât în zona asta de ţară?”, povesteşte Biber.
    Anul trecut Afterhills a durat patru zile, însă acum organizatorii au ales o altă abordare: în perioada 23 august – 1 septembrie, festivalul va fi împărţit între două weekenduri  – unite printr-o punte pe care ei o numesc intermezzo. „Era firesc să facem asta. Sunt două puncte de vârf ale festivalurilor, cu baruri, scene, instalaţii, nimeni nu pleacă. Atunci s-a creat ideea de intermezzo luni-joi când festivalul va arăta ca un mare street food festival, în mijlocul pădurii, cu scene care vor activa într-un program special. Trebuie să arate ca o superatmosferă chill în mijlocul pădurii, ţinând cont că suntem la 20 km de Iaşi, înconjuraţi de 14.000 ha de pădure”, spune el.
    În ceea ce priveşte publicul festivalului, acesta se împarte în două categorii, potrivit organizatorilor. „Când vorbim de participanţii la festivaluri, ne-am dat seama că există o graniţă imaginară trasă de noi pe la 25 de ani spre 30 şi de fapt sunt două generaţii între care există un mic conflict din punct de vedere muzical şi al distracţiei. Ne-am dat seama că cei sub 25 de ani se comportă într-un fel cu gaşca lor, ascultă altfel de muzică. La noi publicul majoritar a fost până acum pe segmentul 25-34 ani”, explică fondatorul.
    Astfel, potrivit lor, cea mai bună variantă a fost să le ofere fiecărora weekendul lor. „În primul weekend este muzică pe stilul lor, trap, EDM şi instalaţii pe stilul lor. Al doilea weekend va fi chill, cu muzică live”, povesteşte el. Astfel, primul weekend va aduce pe scenă artişti precum Rita Ora, Don Diablo, Quintino şi Sam Feldt, în timp ce al doilea weekend vine cu artişti precum Morcheeba, Faithless şi Gareth Emery.
    Însă fiindcă profilarea grupurilor este dificilă, organizarea unui eveniment pe această structură a avut de beneficiat de pe urma soluţiilor venite odată cu big data, iar Biber povesteşte că un rol important l-au avut „IT-iştii noştri”. 
    „Cu echipa noastră de IT-işti plus o echipă externă am creat un motor de sortare în care am adus la un loc datele din Facebook, YouTube, Google Analytics, Spotify şi când scriem numele unui artist acolo vedem câte ascultări are în România, în Europa şi vedem în ce categorie se încadrează”, explică el.
    Pentru festivalul care a reunit anul trecut nume precum Hurts, Paul Van Dyk, Tricky, Tom Odell şi până la CTC, Subcarpaţi sau Dubioza Kolektiv, investiţia s-a ridicat la 2,5 milioane de euro, iar organizatorii spun că anul acesta vor aloca 3 milioane de euro organizării festivalului. Dacă anul trecut au atras 100.000 de vizitatori, organizatorii îşi propun să aducă dublul acestui număr în 2019.
    Terenul de circa 30 de hectare din pădurea Dobrovăţ pe care îl vor folosi organizatorii „este un teren luat în parteneriat cu primăria Dobrovăţ cu concesionare”. Afterhills are un angel investor în persoana omului de afaceri ieşean Bogdan Gheorghiu, finanţatorul francizei Fratelli şi proprietarul Newton Imobiliare, şi este organizat cu parteneri precum Orange şi BCR.
    Festivalul va fi la 20 km de ieşirea din oraş, dar organizatorii susţin că vor construi prima poartă de intrare în festival încă de la ieşirea din Iaşi, astfel încât oamenii să simtă că au intrat în Afterhills de când au ieşit din oraş. Acolo, la marginea oraşului, autocare şi autobuze care vor circula tot timpul vor fi puse la dispoziţia participanţilor.
    În ceea ce priveşte cazarea, Ovidiu Biber spune că anul acesta încearcă o soluţie de tip glamping, cu corturi pentru 2 şi 4 persoane. Glampingul reprezintă o soluţie de cazare care pune la un loc ideea de a dormi în cort cu confortul unei camere de hotel, pentru că vine cu paturi şi cu instalaţii tipice.
    „Am studiat ce înseamnă să faci un festival şi ne-am dat seama că trebuie să fie 100% în natură, să călătoreşti puţin până la locaţie şi neapărat să ai o superzonă de camping. Noi testăm acum conceptul de glamping pentru că vrem să determinăm şi oamenii care în mod normal nu stau la cort să stea acolo. Acum pregătim corturi 1 la 1 cu o cameră de hotel”, spune el.
    Mai rămâne problema vânzării festivalului, dincolo de early bird şi campanii de promovare. Biber spune că anul acesta speră să ajungă la break-even, cu o strategie nouă pe care au pus accent, atacând piaţa team buildingurilor.
    „Am creat echipe de vânzări dedicate pe fiecare weekend şi avem ambasadori de brand pe care îi motivăm să vândă oamenilor. A doua echipă pe care am făcut-o este cea care vinde corporate, pentru team buildinguri. Am testat anul trecut şi a funcţionat cu companiile din Iaşi. Compania Continental a optat pentru oferta noastră şi în prima zi de festival la ora 16.00 ne-am trezit cu 3.000 de oameni de la ei în poarta festivalului. Am făcut scenă pentru ei. Acum sunt mai multe companii care spun că vor”, explică fondatorul.
    Afterhills încearcă să profite de lipsa de soluţii cu care se confruntă corporaţiile atunci când organizează astfel de team buildinguri.
    „Ne-am dat seama că există o problemă cu team buildingurile. Cei care le organizează nu au unde să îi cazeze pe participanţi. Undeva la Cheile Grădiştei poţi duce 600 de pesoane, dar de acolo începi să îi împarţi în pensiuni şi hoteluri, ceea ce poate duce la nemulţumiri. Mai mult, compania cheltuie 80% din bugetul pe om pe cazare. Şi noi acum le oferim o variantă în care nu mai cheltuie atât de mult pe asta şi au mai mulţi bani pe care îi pun oamenilor pe brăţara de festival, încât ei să se ducă să îşi cumpere ce vor”, adaugă Biber.
    Echipa Afterhills este formată din circa 30 de oameni, care vor lucra cu circa 1.000 de voluntari pentru a pregăti festivalul. „În echipa noastră sunt cam 30 de oameni pe tot timpul anului şi pe măsură ce ne apropiem de festival creştem numeric. Echipa e un nucleu din marketing, legal, tehnic, constructori, arhitecţi, vânzări şi tot nucleul ăsta livrează Afterhills”, spune Biber. Peste 100 de artişti se vor reuni la finalul verii în inima Moldovei, iar fondatorul festivalului este de părere că poate pune brandul Afterhills şi pe alte evenimente începând de anul viitor.
    „Ne-am dat seama că putem face mai multe cu echipa pe care o avem şi suntem pregătiţi să venim şi cu alte proiecte. Probabil în aceeaşi locaţie. Alte festivaluri, alte categorii, putem face multe lucruri, cum ar fi să aducem filarmonica să cânte într-un mediu total neconvenţional”, adaugă Ovidiu Biber. 

  • Cum arată “Veneţia” României, satul de vacanţă care deţine cea mai mare piscină plutitoare din Europa – GALERIE FOTO

    Un loc cu totul inedit in Iasi, in care distractia si natura se combina armonios. Asa ar putea fi descris, in linii mari, cel mai nou spatiu de agrement din Iasi: Tiki Village.  Inspirati de culturile asiatice şi de locurile in care si-au petrecut vacantele dar si de pasiunea pentru calatorii si civilizatii indepartate, acţionarii au vrut sa aduca si in Iasi cate ceva din ceea ce au experimentat.

    Asa a luat nastere Tiki Village, un mic sat de vacanta amplasat pe plaja Venetia. Actionarii, impreuna cu Alex Costea, din Iasi, care a locuit foarte aproape de zona lacului Venetia, au ajuns la concluzia ca locurile de la noi nu sunt apreciate la adevarata lor valoare, au vazut potentialul din zona si ca se poate face si aici ceva diferit.

    Modelele dupa care s-au inspirat sunt plajele, cultura si parcurile natural din Thailanda, Cambodgia, Bali, Vietnam si Singapore. Nu au gonit dupa profit, ci au vrut sa creeze un loc frumos, din pasiune. Din acest motiv, actionarii au tratat modernizarea locului cu foarte mare seriozitate, tinand cont, in primul rand, de natura si de infrumusetarea ei.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Locul a fost igienizat, s-au plantat copaci, vegetatie si gazon, totul fiind realizat in colaborare cu Apele Romane. Foarte important este faptul ca acest proiect nu a presupus nici o defrisare. Unul dintre efectele actiunilor, cu care se mandresc, este imbogatirea faunei, in zona fiind prezente acum foarte multe pasari specifice deltei, anume rata salbatica, sitarul, starcul cenusiu, starcul pitic, lisita, gainusa de balta, pescarusul albastru.

    A urmat apoi conceperea designului unic. Toate materialele folosite sunt autentice, (lemn, stuf, nisip)100% naturale. Stuful este adus direct din Delta Dunarii, nisipul de la malul Marii Negre, Siretului si Prutului, iar totemurile sunt sculptate manual din trunchiuri de lemn masiv, de sculptori consacrati, ce au lucrat si in America de Sud. Conceptul se inspira din culturile insulelor din Indochina si Polynesia, incepand de la nume pana la regulamentul intern.

    Pentru cei curiosi, denumirea “Tiki” inseamna, in cultura amerindiana, “primul om”. Cei care doresc sa isi petreaca zilele de vara intr-un loc superb, complet diferit fata de ceea ce  exista in momentul actual in Iasi, sunt invitati la Tiki Village, pentru a se bucura de o plimbare relaxanta in mijlocul naturii si admirarea peisajului, pentru o balaceala la Tiki Beach sau pentru a savura o bautura racoritoare la Tiki Bar. Alte activitati includ plaja, piscina, kayak, hidrobicicleta, barca, placa, bar Hawaiian. 

    De precizat ca la Tiki Village exista singura piscina plutitoare din Romania si cea mai mare din Europa. Aceasta masoara 250 mp si a fost conceputa si construita in Thailanda si instalata pe lac de producatori.

    De precizat ca la Tiki Village exista atat piscine pentru adulti, cat si doua piscine pentru copii.  Intrarea este platita doar de persoanele care opteaza pentru piscina si sezlonguri, vizitatorii avand acces gratuit. Tiki Village se afla pe Strada Ciric, pe malul lacului Venetia. De asemenea, il puteti gasi pe Facebook cautand Tiki Village.

    Sursa www.bzi.ro

    Sursa foto www.bzi.ro

  • Bogdan Ghineţ şi Simion Lungu, doi antreprenori din Iaşi, au pariat 50.000 de euro pe un business cu scrijele de mere

     Aşa a pornit practic businessul Fructe Deshidratate, care produce „Scrijele de mere ca la bunica“. Scrijelele sunt bucăţi de măr deshidratat.
     
    „Având posibilitatea de a circula în toată ţara, am văzut şi foarte multe livezi/ferme etc, părăsite sau îngrijite foarte puţin, dar având producţie şi o calitate deosebită. Întrebând de curiozitate cum valorifică produsul final, am fost dezamăgit să văd că le exportau ca materie prima, materie ce apoi se întorcea sub diverse forme în România.
     
    Din păcate, majoritatea oamenilor din agricultură sunt preocupaţi doar de producţia brută, fără a acordă atenţie deosebită valorificării produ­sului la adevărata valoare“, povesteşte antreprenorul. Aşa a deci să înceapă activitatea de deshidratare a fructelor deoarece a observat că această nişă nu era exploatată. A ales mărul ca prim fruct pentru deshi­dra­tare şi l-a comer­cia­lizat sub denumirea de „Scrijele de mere ca la bunica“. Iniţial, pro­cesarea se făcea în cola­borare cu un pro­du­cător din Olt, în timp ce merele, case­ro­lele, etichetele ve­neau de la Iaşi.
     
  • Preşedintele Klaus Iohannis, la Iaşi: „Gaşca ce vrea să pună mâna pe România vă spune că votul vostru nu contează”

    „Daţi-mi voie să vă spun despre Iaşi. Am venit acum pe jos. Ştiu cum se face. Dar parcă nu bătea cu filmul pe care l-am văzut alaltăieri. Oameni foarte primitori. Oameni foarte calzi. Dacă toate ar fi aşa, ce bine ar fi. PSD de doi ani şi jumătate încearcă să îndoaie legile. Nu pentru voi. Numai pentru ei, ca să scape ei. Sunt unii care spun – domnule preşedinte hai lăsaţi poveştile. Sunt chesituni acolo la Bucureşti. Ce veniţi cu poveştile acestea. În realitate este altceva. Dacă pierdem independenţa justiţiei, atunci pierdem şi şansa pentru autostrăzi, pentru spitale, de a avea grădiniţe şi şcoli bune pentru copiii noştri. Atunci începem să pierdem bani şi dacă îi lăsăm pe ei să ne strice ţara, la urmă nu vor plăti ei. Vom plăti noi şi tu, şi tu, românii vor plăti. Din acest motiv vă spun – aşa nu se poate”, a afirmat Klaus Iohannis, la mitingul organizat de PNL, sâmbătă, la Iaşi.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Preşedintele României, Klaus Iohannis: „La noi, cei care conduc instituţional destinele o fac ca şi cum ar fi la meteo”

    „Mă bucur foarte mult că am putut să revin cu această ocazie aici în Târgul Ieşilor, unde am fost de multe ori şi dacă îmi permiteţi să spun că de fiecare dată mi-a plăcut. Vorbim despre educaţie. La noi, ştiţi bancul acela educaţie, agricultură şi meteo toată lumea se pricepe. Doar că la noi cei care conduc instituţional destinele o fac ca şi cum ar fi la meteo. Sunt bucuros că am ajuns aici cu oameni care ştiu ce vorbesc care chiar ştiu ce vorbim când rostim sintagma „România educată”, a afirmat Klaus Iohannis, la Forumul Educaţiei 2019, o dezbatere pe marginea proiectului „România Educată”, care a avut loc sâmbătă la Iaşi.

    Şeful statului a adăugat că PSD va primi un răspuns de la români, la referendumul pe justiţie din 26 mai, dată la care au loc şi alegerile europarlamentare.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Oraşul din oraş

    Prime Kapital şi-a propus să dezvolte un proiect tip „mixed use” (de folosinţă mixtă n. red) care va include 2.500 de apartamente, 160 de camere de hotel şi spaţii de conferinţe, 1.500 mp de clinică privată, 11.700 metri pătraţi de servicii şi retail, 1.500 mp de facilitaţi de fitness, 1.500 mp de gradiniţă privată, 3.500 mp loc de joacă pe acoperiş. 49% din suprafaţă va conţine spaţii verzi, locuri recreative şi zone pietonale, iar infrastructura proiectului va beneficia şi de o reţea de parcări subterane cu puncte de acces multiple. Per total, proiectul se va întinde pe o suprafaţă de 11 hectare şi va fi obiectul unei investiţii de 200 de milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor companiei, aceasta este şi cea mai mare investiţie imobiliară din zona Moldovei, ce urmează a fi realizată pe fosta fabrică din industria textilă Teba, urmaşa întreprinderii de mătase Victoria Iaşi. Prime Kapital a finalizat în septembrie achiziţia platformei fabricii de textile Teba Industries, de 10 hectare. Reprezentanţii dezvoltatorului susţin că reconversia unui fost sit industrial va crea o nouă comunitate urbană, diminuând presiunea existentă pe centrul oraşului.

    Construcţia proiectului se va realiza în patru faze, prima fază urmând să înceapă în trimestrul al treilea al anului 2020, iar termenul de livrare pentru aceasta fiind în trimestrul al treilea al anului 2021; începând de atunci se vor finaliza restul fazelor la fiecare 12 luni până în 2024.

    „Am ales modelul acesta de dezvoltare în faze după ce am văzut că în alte proiecte funcţionează foarte bine. Chiriaşii au un plan pe următorii cinci ani, dar nu angajează imediat. Fazarea aceasta de proiecte le dă ocazia să îşi extindă organic businessul în aceeaşi zonă, cu cel mai redus impact distructiv asupra afacerii lor. De asemenea, corelaţia rezidenţial cu birouri ajută foarte mult chiriaşii să atragă angajaţii”, consideră Mihail Vasilescu, partener la Prime Kapital şi unul dintre fondatorii companiei. El a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, cu o licenţă în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi un master în Managementul si Finanţarea Proiectelor, iar înainte de Prime Kapital, a lucrat ca senior corporate relationship manager la Bancpost şi a condus Departamentul de Proiecte Financiare din cadrul Băncii Româneşti, poziţie din care a gestionat numeroase finanţări de proiecte imobiliare. În anul 2008, a părăsit sectorul bancar pentru a înfiinţa o companie independentă de fuziuni şi achiziţii şi consiliere financiară, pe care a condus-o până în anul 2015. În ianuarie 2016 s-a alăturat prietenilor săi, cofondatori şi foşti manageri ai celui mai mare fond de investiţii pe piaţa imobiliară din regiune, pentru a crea Prime Kapital, dezvoltator, investitor şi operator imobiliar axat pe Europa Centrală şi de Est. În rândul fondatorilor Prime Kapital se numără şi Martin Slabbert, fost şef al NEPI în România.

    Prime Kapital are o experienţă de 10 ani pe piaţa locală şi are aici o echipă integrată de peste 200 de oameni. „Am livrat 40 de proiecte de dezvoltare şi reamenajări. Prime Kapital este o afacere românească, iar principiile cheie ale companiei se leagă de o dezvoltare sustenabilă pentru comunităţi locale. Este foarte greu să schimbi piaţa imobiliară”, descrie Maggie Kitshoff, managing director al residential & office developments în cadrul Prime Kapital, proiectele de pe piaţa locală ale companiei pe care o reprezintă. Printre acestea se numără proiectele rezidenţiale din Bucureşti Avalon Estates şi Marmura Residence în Bucureşti.

    Potrivit ei, Silk District este un proiect adaptat nevoilor generaţiilor tinere, care sunt în pas cu trendurile internaţionale. Proiectul are la bază concepte şi tehnologii de dezvoltare verzi, acestea fiind integrate încă din faza incipientă.

    „Proiectele de tip Silk District sunt foarte greu de realizat. În primul rând necesită foarte mult capital şi cunoştinţe adecvate. Prin urmare, numărul celor care pot să realizeze astfel de proiecte, nu doar în România, este foarte limitat”, adaugă Mihail Vasilescu. „Oraşele din România suferă de pe urma modelului de dezvoltare folosit în perioada comunistă, sunt foste platforme industriale, uneori active, alteori inactive amplasate în zone centrale, înconjurate de cartiere, care astăzi oferă un standard scăzut, dar care în acelaşi timp beneficiază de o infrastructură de transport public foarte bine dezvoltată. Conversia unor astfel de locuri aduce beneficii foarte mari pe termen scurt şi pe termen lung comunitaţii respective. Permite oraşelor să îşi folosească resursele existente şi reduce presiunea pe infrastructura urbană din centrul oraşului”, spune el.
    Decizia de a intra pe piaţa din Iaşi cu un proiect de asemenea dimensiuni se datorează unor studii recente care plasau oraşul pe locul doi din România după Capitală din punctul de vedere al dimensiunii populaţiei. În Iaşi, compania este deja prezentă prin Mall Moldova, centrul comercial superregional pe care îl extind în prezent la o suprafaţă închiriabilă de peste 100.000 de metri pătraţi. Potrivit ZF, Iaşiul este al doilea oraş ca mărime din România, cu 371.000 de locuitori, iar în judeţ sunt 930.000 de locuitori.

    „Judeţul Iaşi are aproape 1 milion de locuitori, iar oraşul va continua să crească; în urma estimărilor, aproximativ 20%-25% din populaţia din România va ajunge să locuiască în Iaşi. Oraşul are o fundaţie academică mare – fiind prezente aici 6 universităţi, 42 facultăţi şi 60.000 de studenţi. De asemenea, are un aeroport internaţional cu un potenţial de creştere a traficului – în 2017 a înregistrat o creştere a traficului de 20%”, a descris Maggie Kitchoff potenţialul oraşului.

  • Situaţie revoltătoare la o creşă din Iaşi: Copii de 2-3 ani, jigniţi şi învăţaţi să înjure de educatoare. Limbaj greu de imaginat

    Familia unui copil din Iaşi i-a pus băiatului un dispozitiv de înregistrare pe haină şi când părinţii au auzit cum vorbesc educatoarele cu cei mici la creşă au mers la avocat şi intenţionează să depună plângere penală.

    „Îţi miroase a s..ă, a oleacă de s..ă îţi miroase de acuma. Cam devreme”, se aude o educatoare care ceartă o fetiţă pentru că e neastâmpărată.

    Pe înregistrare se aude şi cum este certat un băieţel pentru că a făcut pe el. I se spune că e „porc”, „nespălat” şi „pute ca un dihor”.

    „De ce nu faci c..a la baie şi faci pe tine? Porcule! Eşti porc, nu tigru cum spune mama ta. Porc eşti că te c..i pe tine. Miroase că eşti nespălat. A dihor miroase”, îi spune îngrijitoarea copilului.

    Copiii sunt învăţaţi să înjure şi sunt ameninţaţi dacă nu sunt cuminţi

    „În p… mă-tii, ia spune şi tu, spune”, îl învaţă femeia care ar trebui să aibă grijă de copil şi să îl educe, apoi se aud două voci adulte care râd pe seama „învăţăturii” oferite. „Te omor”, se aude o altă voce adultă adresându-se unui copil care e neastâmpărat.

    Copilul care a avut dispozitiv de înregistrare pe haină a fost luat de la creşă şi merge la psiholog. Avocatul familiei, Ciprian Mitoşeriu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că părinţii vor depune plângere penală, deoarece ceea ce li se întâmplă copiilor la creşă îi poate afecta pe viaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai aşteptată autostradă devine în curând realitate: Dăncilă a alocat 1,2 miliarde de euro

    „Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE şi dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură aşteptate de mulţi ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiţii în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamţ – Iaşi, vital pentru regiunea Moldovei. 

    Valoarea totală a investiţiei este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investiţiilor în această regiune, dar şi sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză Bucureşti-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de vineri a Guvernului.