Pentru a fluidiza şi controla mai bine fluxul de documente în cadrul firmei de logistică şi din dorinţa de a economisi hârtie, în cadrul Lagermax s-a conturat ideea unei arhive electronice, corelată direct cu platforma Lagermax de TMS şi WMS.
ELEMENTUL DE NOUTATE:
Arhiva electronică, corelată direct cu platforma Lagermax. Orice document intră în companie este acum etichetat cu un cod de bare, iar prin scanarea acestuia, cei din departamentul IT au reuşit să „lege” documentul de lotul de marfă sau cursa în urma căreia a fost generat.
EFECTELE INOVAŢIEI:
Timpul alocat de coordonatorii de trafic pentru facturare, transmiterea dovezilor de livrare, copierea documentelor a scăzut cu mai bine de 50%. „Impactul asupra cantităţii de hârtie folosită este extraordinar; dacă înainte foloseam lunar 75 de topuri de hârtie lunar doar în filiala din Arad, care a fost pilot pentru proiectul de scanare a documentelor, acum folosim 40 de topuri de hârtie lunar”, spune Rareş Măcinică, director general al Lagermax România.
Tot el spune că impactul asupra cantităţii de hârtie folosită putea să fie mult mai mare, dar din pricina birocraţiei şi a cerinţelor instituţiilor financiare de control, sunt foarte multe documente pe care firma este încă obligată să le păstreze şi să le transmită clienţilor din România pe suport de hârtie. Ca impact financiar, în filiala Lagermax Arad, costul cu hârtia a scăzut de la 800 de lei plus TVA la 420 de lei plus TVA, nefiind luate în calcul costul cu alte consumabile implicate în proces (copiatoare, toner).
DESCRIEREA INOVAŢIEI:
Rareş Măcinică spune că una din cele mai importante preocupări în lumea businessului, la nivel global, este inovarea. Într-o lume în continuă schimbare, într-o acută nevoie de a folosi resursele existente cât mai eficient, inovarea este obligatorie. „În cadrul Lagermax AED România suntem cu toţii conştienţi de aceste aspecte, iar mediul de lucru şi ierarhia simplificată în cadrul companiei dau posibilitatea oricărui angajat să-şi facă auzite ideile, pentru a le pune în practică împreună cu colegii.”
În opinia şefului Lagermax România, inovaţiile se nasc în urma anumitor nevoi, iar în cazul firmei de logistică, nevoile identificate au fost de a fluidiza şi controla mai bine fluxul de documente în cadrul companiei şi dorinţa de a economisi hârtie. Discutând cu toţi cei implicati în munca de zi cu zi, s-a conturat ideea unei arhive electronice, dar noutatea a constat în faptul că aceasta a fost gândită în aşa fel încât să fie corelată direct cu platforma Lagermax de TMS şi WMS.
„Avem astfel posibilitatea acum de a accesa informaţii şi documente într-un timp mult mai scurt, de a oferi clienţilor şi partenerilor acces direct la documentele de care au nevoie despre transporturile efectuate pentru aceştia.”
Odată cristalizată ideea, lucrurile au decurs foarte rapid, povesteşte Rareş Măcinică: prima foaie a fost scanată la o lună după decizie. Peste încă o lună, departamentul IT împreună cu cei care folosesc platforma TMS au pus la punct detaliile şi procedurile pentru ca orice document să fie salvat corect şi exact acolo unde trebuie.
Singura investiţie necesară a fost achiziţia unui scanner, care a costat 600 de euro. „Dacă luăm în considerare doar economiile cu hârtia, acest scanner va fi amortizat în aproximativ jumătate de an. Desigur, nu putem calcula exact costul şi profitul în urma acestei inovaţii, dar aşa cum spunea Napoleon Hill, «O idee bună nu are un preţ fix».”
Google lansează PhotoScan, o aplicaţie care permite scanarea fotografiilor imprimate, aceasta fiind disponibilă gratuit pentru Android şi iOS, potrivit unui comunicat transmis miercuri de compania Google.
„PhotoScan identifică marginile pozei imprimate, îndreaptă imaginea şi reduce reflecţiile generate de hârtia fotografică. Pozele scanate pot fi salvate în arhiva Google Photo, unde pot fi organizate, indexate, găsite şi salvate în cloud la calitate ridicată, gratuit”, se arată în comunicatul transmis.
Odată cu lansarea PhotoScan, Google actualizează şi instrumentele de editare a pozelor în Google Photos dezvoltând îmbunătăţirea automată prin selectarea opţiunii „auto”, aplicându-se, astfel, ajustări precum expunere sau saturaţie.
Mai mult, vor fi introduse 12 noi filtre predefinite (luminozitate, căldură sau saturaţie) prin care pot fi îmbunătăţite pozele, setările utilizând inteligenţa artificială pentru a îmbunătăţi conţinutul pozei.
De asemenea, va exista o funcţie avansată de editare pentru cele patru funcţii de bază ale Google Photos: Lumină, Culoare, Accent, Stil.
Google Photos va crea noi filme automate din fotografiile utilizatorilor. Actualizările vor fi făcute începând de miercuri pe Android, iOS şi web.
În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.
Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale elveţienilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.
Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.
Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit – pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”. „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.
De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.
Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.
Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.
Deşi tot mai multe afaceri se mută sau se nasc în online, acestea încă folosesc imprimarea pe hârtia tradiţională. Piaţa de printing locală este în creştere, iar Gabriel Pantelimon, general manager al Xerox România, explică de ce.
Criza a afectat toate industriile la nivel global, dar şi local şi a fost în special dură cu industria de printing, vânzările de echipamente în România scăzând chiar cu 65% în 2009, „scădere dramatică, ce nu se va mai recupera”, afirmă Gabriel Pantelimom. Hopul a fost trecut şi, ca multe alte industrii, piaţa de imprimare este în creştere de câţiva ani; doar segmentul de echipamente cu imprimare laser a ajuns anul trecut la o valoare de 67 de milioane de dolari. Şeful Xerox crede că piaţa nu o să mai ajungă niciodată la acel nivel (conform informaţiilor IDC, piaţa totală de echipamente de imprimat în 2008 era de 177 de milioane de dolari) şi din cauză că se folosesc tot mai mult documente digitale, dar şi pentru că anumite sectoare, precum cel public, nu au mai cumpărat echipamente. „Suntem într-o altă realitate (…) toate planurile şi comparaţiile trebuie să le raportăm de la 2009 încoace,” spune Pantelimon, care se află în companie începând cu 1997, mai întâi ca reprezentant de vânzări; a avansat pas cu pas şi, anterior numirii sale ca director general, a fost director de marketing şi vânzări al Xerox în Europa Centrală şi de Est, Israel şi Turcia. Compania are acum 240 de angajaţi, iar cifra de afaceri raportată pentru anul trecut a fost de peste 100 milioane de lei, cu profit de 9,3 milioane de lei, în creştere faţă de 2014. Cu o cotă de piaţă de 24% în valoare şi 14% în volum, Xerox este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel local pe segmentul serviciilor de management al documentelor şi al proceselor de business, având în ofertă soluţii, echipamente şi media de tipărire.
Pentru 2016, Gabriel Pantelimon se aşteaptă ca tendinţa de creştere a pieţei de imprimare să se menţină la cote similare cu ritmul din 2015; în prima jumătate a anului volumul vânzărilor a fost cu 7% mai mare, dar valoarea a fost cu 7% mai mică. „Se vând multe echipamente mai ieftine, în condiţiile în care preţurile de hardware şi consumabile s-au diminuat. În România se vând multe echipamente mici, multifuncţionale pentru A4, dar zona de producţie tipografică a mers greu anul acesta. Acolo vânzările sunt jos”, spune şeful filialei locale a Xerox. Evoluţia pieţei se reflectă destul de fidel şi în ritmul companiei, iar previziunule de creştere se leagă strâns de sectorului dinamic al IMM-urilor, ce reprezintă un motor de creştere. În plus, adaugă Pantelimon, trimestrul IV al anului fiscal nu a început, iar această perioadă „este foarte bună pentru industria noastră: în anii trecuţi a putut reprezenta chiar şi 40% din tot businessul anual”. În opinia lui, pentru Xerox prima jumatate a anului 2016 este „puţin mai bună, atât în termeni de cotă de piaţă şi unităţi, cât şi alţi indicatori, care arată mai bine. Direcţia este bună, ar trebui să încheiem într-o notă pozitivă”.
Xerox România se adresează atât companiilor, cât şi consumatorilor casnici, dar majoritatea vânzărilor se datorează componentei B2B (70-75%), iar dintre acestea aproape jumătate sunt întreprinderi mici şi mijlocii. „Segmentul de IMM-uri este foarte dinamic de patru-cinci ani de zile, se află în plină dezvoltare, şi în tendinţă cu economia românescă, apar tot mai multe start-up-uri care au nevoie de o infrastructură IT, de un aparat multifuncţional pentru printare, scanare”, afirmă reprezentantul Xerox. Cât despre cota de piaţă pe segmentul de consumator, şeful Xerox a spus că sunt mulţumiţi şi că nu este un punct pe care vor să marşeze în viitor.
Transformarea digitală, în plină desfăşurare, nu afectează doar viaţa indivizilor, ci şi pe cea a companiilor şi modul de lucru al acestora. Digitalizarea a afectat industria printului, dar şi pe cea a imprimării; cloudul, aplicaţiile de mesagerie şi managementul documentelor au schimbat misiunea celui care plimba o foaie de hârtie dintr-un birou în altul. Şeful Xerox România spune că industria de printing trece printr-o schimbare profundă, iar documentele digitale sunt din ce în ce mai prezente, în dauna celor pe suport de hârtie. Chiar şi aşa, în regiunea Europei de Est „încă folosim multă hârtie comparativ cu vestul Europei, dar mergem tot în direcţia digitalului. Poate pare paradoxal, dar cred că este un lucru bun. Tehnologia pe care o punem la dispoziţie pe produsele noastre îşi propune să îmbunătăţească productivitatea prin printare de pe mobile, trimiterea fişierelor direct în cloud sau protejarea sistemului printr-un antivirus direct pe maşină”, spune Gabriel Pantelimon. Tot el adaugă că un produs multifuncţional „a devenit o punte între cele două lumi (real şi digital) pentru managementul documentelor şi, dacă este nevoie, printezi şi un document”.
Aşadar, deopotrivă imprimarea pe hârtie, dar şi echipamentele sunt încă la mare căutare în Europa de Sud-Est; ba chiar vânzările au crescut în anii anterior şi cu două procente, iar compania de cercetare de piaţă IDC prevede o creştere anuală de 5% în următorii cinci ani pentru vânzările de hardware în regiune. Tendinţa este total inversată faţă de ce se întâmplă în occident, regiune pentru care IDC estimează o scădere de 2-3% aa vânzărilor de echipamente în următorii cinci ani. „La nivel global, industria de printing este în scădere. Din această cauză vedem deja consolidări în piaţă. Cel mai recent exemplu este HP, care a achiziţionat divizia de imprimare a Samsung. Vor mai urma consolidări, este un fenomen normal pe o piaţă în descreştere, unde concurenţa este acerbă”, este de părere Pantelimon.
Xerox este unul dintre cei mai importanţi jucători pe segmentul pe care este prezent (imprimare laser) şi are competitori pe HP, Canon şi Konica Minolta. Pentru tipografii şi centre de imprimare compania are în ofertă echipamente care au la baza şi tehnologia cu laser şi pe cea inkjet, iar pentru segmentul de birou, exclusiv echipamente laser. „Clienţii preferă din ce în ce mai mult laser şi tehnologia bazată pe toner decât pe cerneală, deşi vedem şi în zona de cerneală tendinţe de revigorare. Pe termen lung, tehnologia laser este în creştere în comparaţie cu tehnologia inkjet”, spune executivul, adăugând că în perioada de criză s-a printat foarte mult alb-negru, dar că acum printarea color câştigă teren.
Pe lângă vânzarea de hardware, pe zona de servicii compania are şi un program de finanţare a echipamentelor pentru clienţi; cei care doresc o infrastructură IT, de printing, nu sunt nevoiţi să cumpere echipamentele, ci le pot închiria. Astfel, clienţii semnează contracte pe 3-5 ani şi Xerox le asigură implementarea echipamentelor, chiar şi non-branduri Xerox, mentenanţa acestora şi resursa umană. „Datorită acestor tipuri de servicii am trecut cu bine peste perioada de criză, când vânzările de echipamente au scăzut foarte mult. Dacă nu erau contractele de servicii cu clienţii, era mult mai rău”, spune Pantelimon. Este evident că şi industria de imprimare se află într-o perioadă de schimbare, iar jucătorii care vor să-şi păstreze poziţia sau să crească trebuie să se adapteze.
După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.
Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.
Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.
Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.
Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.
Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.
Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.
În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“
După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.
Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.
Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.
Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.
Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.
Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.
Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.
În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“
După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.
Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.
Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.
Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.
Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.
Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.
Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.
În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“
Un oraş din China foloseşte bancnote în loc de cărbune la o centrală electrică locală, notează BBC.
Centrala din Luoyand, provincia Henan, arde bancnote vechi sau uzate pentru a produce energie. Reprezentanţii spun că o tonă de bancnote poate genera până la 600 Kwh de electricitate, iar reziduurile sunt mai puţin nocive decât în cazul cărbunelui.
Banca Populară din China, organul central de reglementare a circulaţiei banilor, şi-a dat acordul pentru această operaţiune, lăudând “această metodă eficientă de a produce energie”. “Folosind toate rezervele din provincie, centrala poate produce 1,32 milioane Kwh pe an, echivalentul arderii a 4.000 de tone de cărbune”, a precizat un oficial al băncii.
În mod uzual, bancnotele retrase de pe piaţă sunt reciclate pentru a realiza alte produse din hârtie.
Recep Erdogan, preşedintele Turciei, este unul dintre cei mai bogaţi şefi de stat din lume. El are o avere estimată la 150 de milioane de euro şi deţine trei palate.
Soţia sa este cunoscută pentru “sesiunile” excentrice de cumpărături şi pentru colecţiile de artă: în cadrul unei călătorii în Varşovia a cheltuit aproape 40.000 de euro pe câteva obiecte decorative.
În vreme ce un sfert din ţară trăieşte în sărăcie absolută şi aproape 2 milioane câştigă sub 5 euro pe zi, soţia lui Erdogan bea un sortiment de ceai care costă 1.500 de euro kilogramul. Baie din rezidenţa preşedintelui este acoperită cu un tapet de mătase care are un preţ de 2.500 de euro pe metrul pătrat.
Sursă foto: Daily Mail