“Aparent a avut loc o explozie într-un autobuz, la Tel Aviv. Circumstanţele nu sunt încă clare”, a declarat pentru AFP Louba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliţiei.
Reporterul Al Jazeera Tom Ackerman a declarat că explozia a avut loc la mică distanţă de clădirea Ministerului Apărării din Israel.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Un purtător de cuvânt al premierului israelian Benjamin Netanyahu acuzase anterior mişcarea Hamas, care controlează Fâşia Gaza, că nu respectă armistiţiul provizoriu anunţat de Israel în timpul vizitei şefului Guvernului egiptean. Israelul începe mobilizarea rezerviştilor în cadrul operaţiunii militare împotriva Fâşiei Gaza “Procesul este în curs, armatat distribuie convocări pentru 16.000 de soldaţi în rezervă”, a precizat purtătoarea de cuvânt. Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a aprobat joi convocarea a până la 30.000 de rezervişti, ce ar putea fi mobilizaţi în orice moment.
Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, am fost printre cei
care au promovat modelul turcesc ca antidotul la “ben Ladenism”.
Ultima oara cand am fost in Turcia, in 2005, discutiile mele cu
oficialii de aici au fost despre eforturile acestei tari de a se
alatura Uniunii Europene. De aceea e surprinzator sa ma intorc azi
si sa gasesc guvernul islamist al Turciei concentrat, pare-se, nu
pe aderarea la Uniunea Europeana, ci mai degraba la Liga Araba – ba
nu, chiar mai bine la frontul de rezistenta anti-Israel constituit
din Hamas-Hezbollah-Iran.
Cum s-a ajuns aici?
Numai putin, Friedman. Asta este o exagerare grosolana, spun
oficialii turci. Aveti dreptate. Exagerez, dar nu chiar atat de
mult. O serie de viduri care au aparut in Turcia si imprejurul ei
in ultimii ani au determinat guvernul islamist de la Ankara –
condus de partidul Dreptate si Progres al premierului Recep Tayyip
Erdogan – sa se indeparteze de punctul sau de echilibru dintre
Orient si Occident. Acest lucru ar putea avea implicatii enorme.
Rolul de echilibru al Turciei a fost unul dintre cei mai importanti
si silentiosi stabilopozi ai politicii globale. Iti dai seama de
asta abia cand nu mai e. Vizita la Istanbul m-a convins ca avem
toate sansele sa-l pierdem daca toate acele viduri vor fi ocupate
de ceea ce nu trebuie.
Primul vid se datoreaza Uniunii Europene. Dupa un deceniu in care
le-a spus turcilor ca daca vor sa devina membri ai UE trebuie sa-si
reformeze legislatia, economia, drepturile minoritatilor si
relatiile dintre armata si civili – ceea ce guvernul Erdogan a
facut cu asiduitate – conducerea UE i-a spus acum Turciei: “Cum,
adica nu v-a zis nimeni? Noi suntem un club crestin aici. Nu primim
musulmani”. Respingerea de catre UE a Turciei, o imensa eroare, e
privita ca un factor-cheie in impingerea Turciei mai aproape de
Iran si de lumea araba.
Dar pe cand a inceput sa priveasca mai spre sud, Turcia a dat de un
nou vid – lumea arab-musulmana nu are un lider. Egiptul e in
deriva. Arabia Saudita motaie. Siria e prea mica. Iar Irakul e prea
fragil. Erdogan a descoperit ca adoptand o linie foarte dura
impotriva blocadei partiale instituite de Israel in Fasia Gaza,
controlata de Hamas – si sprijinind tacit flotila condusa de turci
sa sparga acea blocada, actiune in care opt turci au fost ucisi de
Israel – Turcia si-ar putea creste considerabil influenta pe
strazile si in pietele arabe.
Intr-adevar, Erdogan este astazi cel mai popular lider din lumea
araba. Din pacate nu pentru ca ar promova o sinteza de democratie,
modernitate si islamism, ci pentru ca el critica in gura mare
Israelul pentru ocupatie si lauda Hamasul in locul mai
responsabilei Autoritati Palestiniene din Cisiordania, care chiar
pune bazele unui stat palestinian.
Nu-i nimic rau sa critici abuzurile la adresa drepturilor omului pe
care Israelul le face in teritoriile ocupate. Esecul Israelului de
a-si pune in actiune creativitatea ca sa rezolve problema
palestiniana creeaza un alt vid periculos. Dar e foarte problematic
cand Erdogan ii descrie pe israelieni ca pe niste criminali si, in
acelasi timp, il primeste cu caldura la Ankara pe presedintele
sudanez Omar Hassan al-Bashir, pus sub acuzare de Curtea Penala
Internationala pentru crime de razboi si impotriva umanitatii
pentru rolul jucat in varsarea de sange din Darfur, si il
gazduieste cu politete pe presedintele iranian Mahmud Ahamdinejad,
al carui guvern a ucis si a bagat la inchisoare mii de iranieni
care cereau ca si voturile lor sa fie numarate. Erdogan si-a
justificat receptia oferita in onoarea lui Bashir spunand ca “nu e
posibil pentru un musulman sa comita un genocid”.
Dupa cum mi-a spus un analist de politica externa din Turcia: “Noi
nu mai mediem intre Orient si Occident. Am devenit purtatorii de
cuvant pentru cele mai virulente elemente ale Orientului”.
In fine, mai e un vid in interiorul Turciei. Partidele seculare de
opozitie au fost in deriva mare parte a ultimului deceniu, armata a
fost decimata de scandaluri cu interceptari telefonice, iar presa a
fost tot mai intimidata de autocenzura, ca reactie la presiunile
guvernamentale. In septembrie, guvernul Erdogan a impus o amenda
fiscala de 2,5 miliarde de dolari celui mai influent si mai critic
concern media – Dogan Holdings, ca sa-i mai atenueze criticile. In
acelasi timp, Erdogan si-a intetit vituperarile la adresa
Israelului in discursurile tinute pe plan intern – descriindu-i pe
israelieni drept criminali – ca sa-si consolideze sustinerea din
partea electoratului. In mod frecvent, el ii catalogheaza pe cei
care-l critica drept “contractorii Israelului” sau “avocatii Tel
Avivului”.
Trist. Erdogan e destept, carismatic si poate fi foarte pragmatic.
Nu e dictator. Mi-ar placea sa-l vad drept cel mai popular lider de
pe strazile arabe, dar nu prin a fi mai radical decat radicalii
arabi si tinand trena Hamas, ci prin a fi mai mult un avocat al
democratiei decat nedemocraticii lideri arabi si mediind echilibrat
intre palestinieni si israelieni. Insa Erdogan nu e asa, si asta e
o problema. Poate ca presedintele Barack Obama ar trebui sa-l
invite intr-un weekend la Camp David ca sa lamureasca lucrurile
inainte ca relatiile dintre SUA si Turcia sa ajunga acolo unde se
indreapta acum, spre prapastie.
Aceasta hotarare intervine in urma unor cereri repetate din
partea comunitatii internationale ca Tel Avivul sa slabeasca
blocada impusa de patru ani impotriva Fasiei Gaza.
Presiunile in acest sens au sporit dupa asaltul marinei israeliene,
de la 31 mai, impotriva unei flotile umanitare internationale ce
incerca sa sparga blocada, actiune in care au fost ucisi noua
civili turci, ceea ce a generat numeroase proteste in lume si a
deteriorat serios relatiile Israelului cu Turcia. Aproximativ 80%
din locuitorii Fasiei Gaza (1,5 milioane) depind de ajutoarele
internationale.
Sunt cinci actori cheie in ecuatia israelo-palestiniana. Doi
dintre ei – premierul palestinian Salam Fayyad si alianta dintre
Iran, Hamas si Hezbollah – au strategii clare. E drept, sunt
divergente, dar una dintre ele va determina viitorul relatiilor
israelo-palestiniene in anii care urmeaza. Momentul adevarului se
apropie. Sper sa castige Fayyad. Ar fi bine pentru Israel, America
si pentru arabii moderati. Dar cele trei parti au nevoie de propria
lor strategie ca sa se intample asa ceva.
Fayyad este cea mai interesanta dintre noile forte care au aparut
pe scena politica araba. Fost economist la Banca Mondiala, el
abordeaza o strategie diametral opusa celei a lui Yasser Arafat.
Arafat a mosit o pepiniera de violenta si conflicte politice;
planul lui era sa obtina recunoasterea internationala pentru un
stat palestinian si apoi sa-i construiasca institutiile. Fayyad
urmareste exact opusul, o lupta nonviolenta de constructie a unor
institutii necorupte si transparente si a unor unitati paramilitare
si de politie eficiente, pe care pana si armata israeliana le
lauda; iar apoi, dupa ce toate acestea vor fi functionale, sa
proclame un stat palestinian in Cisiordania pana in 2011.
Strategia lui Fayyad – si a sefului sau, presedintele Mahmud Abbas
– castiga tot mai mult teren si este in “conflict direct cu reteaua
de rezistenta: Iran, Hezbollah si Hamas”, apreciaza Gidi Grinstein,
presedintele Institutului Reut, unul dintre principalele institute
de cercetare politica din Israel.
Strategia Iranului, explica Grinstein, este simpla: sa distruga
Israelul printr-o combinatie de conflicte asimetrice – cum este
razboiul dus de Hezbollah din Libanul de sud si cel dus de Hamas
din Gaza; sa delegitimeze Israelul acuzandu-l de crime de razboi
cand se lupta cu Hamas si Hezbollah, care ataca de la adapostul
populatiei civile; sa duca intr-un registru religios conflictul,
transformandu-l intr-un conflict intre musulmani si evrei,
concentrat pe simboluri cum e Ierusalimul; in fine, sa atraga
Israelul intr-o “supraintindere imperiala”, adica sa pastreze
ocupatia evreiasca asupra celor 2,5 milioane de palestinieni din
Cisiordania, ceea ce – cred Iranul si acolitii sai – va duce la
“implozia Israelului”.
De aceea, fayyadismul – care vrea sa inlocuiasca ocupatia
israeliana din Cisiordania cu un stat palestinian independent –
este azi cea mai mare amenintare la adresa strategiei
Iranului.
Asa incat cel mai inteligent lucru pentru celelalte trei parti
amintite putin mai sus ar fi sa aiba o strategie clara de a
sprijini fayyadismul. Dar o au?
De cand Israelul a ocupat Cisiordania si populatia palestiniana de
aici in 1967, israelienii s-au confruntat cu o dilema. Vor un stat
evreiesc, un stat democratic si care sa cuprinda tot teritoriul
israelian, inclusiv Cisiordania? In aceasta lume sunt posibile doar
doua din trei: Israelul poate fi al evreilor si democratic, dar nu
daca pastreaza Cisiordania, pentru ca palestinienii de acolo si
arabii israelieni ii vor depasi in numar pe evrei in cele din urma.
Poate fi un stat evreiesc si sa pastreze si Cisiordania, dar atunci
nu mai poate fi democratic, pentru ca arabii vor fi majoritari.
Poate fi democratic si sa pastreze si Cisiordania, dar atunci nu
poate fi evreiesc.
Eu sunt sigur ca premierul israelian Benjamin Netanyahu intelege
acestea, si asa se face ca a acceptat principiul solutiei celor
doua state. Dar guvernul lui este un amestec imposibil dintre
moderatii din Partidul Muncii si ultrareligiosii si ideologii
nationalisti care cred ca Israelul nu are de ales doua din trei, ci
le poate avea pe toate trei daca ramane ferm pe pozitie.
Ca urmare, guvernul lui Netanyahu nu poate ignora Statele Unite si
pe Fayyad, dar nici nu poate face o miscare decisiva ca sa ajute.
Editorialistul Nahum Barnea de la cotidianul israelian Yediot
Ahronot l-a comparat pe Netanyahu cu “unul dintre acei soferi
batrani care incaleca doua benzi de mers de frica sa nu faca o
greseala, facandu-i pe cei din spate sa-i taloneze nebuneste si sa
produca accidente. Cand semnalizeaza stanga, de fapt vireaza
dreapta. Cand semnalizeaza dreapta, continua sa mearga
inainte”.
Cele mai multe dintre statele arabe pro-americane nu au nici
viziune, nici curaj, asa ca ramane in sarcina echipei Obama sa
promoveze fayyadismul, o idee mare, dar care are de infruntat o
provocare structurala majora. In 2006-2007, sistemul politic
palestinian s-a fragmentat intre Fasia Gaza controlata de Hamas si
Cisiordania controlata de formatiunea Fattah, condusa de Abbas si
Fayyad. Asa ca astazi, parlamentul palestinian s-ar putea sa nu
aiba unitatea sau legitimitatea sa gireze orice fel de intelegere
cu Israelul. Prin urmare, America trebuie sa vada cum sa puna in
acest context un stat palestinian in Cisiordania alaturi de Israel.
Va trebui sa se intample treptat, prima faza fiind infiintarea unui
stat palestinian cu “granite provizorii”, care sa grupeze mare
parte din Cisiordania, fara actualele asezari ale colonistilor
israelieni si amanand pentru faza a doua problemele refugiatilor,
Ierusalimul si frontierele definitive.
Presedintele Barack Obama a avut 100% dreptate sa traga de maneca
Israelul pentru extinderea coloniilor, care submineaza
oportunitatile disponibile in momentul de fata; pana acum, avem
de-a face cu o carenta a echipei de politica externa a lui Obama la
acest capitol. Daca ne vom certa cu Israelul sau, si mai bine, daca
vom colabora cu el, sa o facem prin prisma unei mari strategii
americane despre care noi credem ca poate duce la un Orient
Mijlociu mai stabil.
“Ucigasii au folosit un sedativ, succinilcolina, pentru a-l
paraliza inainte de a-l sufoca”, a anuntat intr-un comunicat
comandantul adjunct al politiei, generalul Khamis Mattar
al-Mazeina.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro