BusinessMagazin

Tag: frati

  • La 20 de ani, a pornit ca cizmar o mică afacere. Astăzi, compania valorează peste 14 miliarde de euro

    Totul a început în 1920, când Adi Dassler, un cizmar de doar 20 de ani, a început să producă propriii pantofi sport cu obiectivul de a oferi fiecărui atlet cea mai bună încălţăminte pentru disciplina sa. Patru ani mai târziu a intrat în afacere şi fratele său mai mare, Rudolf Dassler, iar împreună au creat Fabrica de Pantofi a Fraţilor Dassler (Gebruder Dassler Schuhfabrik) cu „sediul“ în spălătoria mamei lor. Deşi au întâlnit numeroase impedimente din cauza furnizării precare de energie electrică, fraţii Dassler au cunoscut rapid succesul şi, înainte de Al Doilea Război Mondial, au ajuns să vândă circa 200.000 de perechi de pantofi. La mijlocul anilor 1930, Dassler făcea 30 de perechi de pantofi diferiţi pentru 11 sporturi, având circa 100 de angajaţi. La Olimpiada de Vară din 1936, compania celor doi i-a asigurat ghetele atletului afro-american Jesse Owens, care urma să câştige patru medalii de aur. Evenimentul a adus recunoaştere companiei, aceasta urmând să primească cereri de pantofi sport din toată lumea.

    Ruptura dintre fraţi s-a produs în timpul războiului, când cei doi nu s-au pus de acord cu privire la strategia firmei. Rudolf şi-a deschis o nouă firmă –  Ruda – ulterior redenumită Puma, iar pe 18 august 1949 Adi Dassler a fondat Adidas AG.  Când au hotărât să se separe, în 1948, oraşul s-a divizat, locuitorii devenind loiali unuia sau celuilalt dintre principalii angajatori din urbe. În scurt timp, Adidas a devenit o afacere mai mare şi mai profitabilă decât Puma.

    O mare greşeală a lui Rudolf Dassler, de care fratele său a profitat din plin, a fost divergenţa avută cu antrenorul echipei de fotbal germane. Acest lucru a permis companiei concurente să sponsorizeze Germania la Cupa Mondială de fotbal din 1954, echipa câştigând finala împotriva Ungariei purtând ghete Adidas. Victoria a adus mărcii o publicitate imensă, Adi Dassler fiind prezent în toate ziarele. În paralel, antreprenorul s-a specializat pe nişa de înscălţăminte sportivă şi a încercat continuu să le îmbunătăţească; una dintre strategiile sale a fost să folosească nume mari din sport ca imagine pentru Adidas. Printre cei care au reprezentat brandul s-au numărat, de-a lungul timpului, Muhammad Ali, Max Schmeling, Sepp Herberger, Franz Beckenbauer etc. De asemenea, o piatră de temelie a politicii firmei a fost publicitatea agresivă – brandul este prezent la toate evenimentele sportive din lume – dar şi inovaţia constantă – fiind într-un permanent contact cu sportivii activi, Adidas a dezvoltat pantofi pentru aproape orice sport.

    Începând cu mijlocul anilor 1960, Adidas a început să producă şi îmbrăcăminte, iar zece ani mai târziu mingea de joc oficială la toate evenimentele sportive majore de fotbal a început să poarte numele brandului. După Cupa Mondială din 1974, când echipa câştigătoare a purtat echipament complet Adidas, firma a început să se dezvolte din ce în ce mai mult şi pe partea de îmbrăcăminte.

    Adolf Dassler a murit în 1978, la vârsta de 78 de ani, lăsând pe mâinile soţiei şi fiului său un brand cu renume mondial. În prezent, compania cu peste 25.000 de angajaţi în întreaga lume îşi desfăşoară activitatea în afara Germaniei, singura unitate ce funcţionează în ţara de origine a brandului fiind un centru de testare a prototipurilor.

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Un business care ”şi-a luat zborul”: Doi fraţi din Teleorman vând ouă de prepeliţă de 2,3 mil. lei în Kaufland şi Mega Image

    „Producem marcă privată magazin pentru Kaufland şi Mega Image. Am avut şi brand propriu, dar fiind un pro­dus de nişă, am renunţat la el pentru a putea realiza volu­me. Pe termen lung nu ştiu dacă este o strategie avan­tajoasă“, a spus fermierul Mihai Anghel, administra­torul com­paniei Ecofarm Prodserv.
     
    Fraţii Anghel cresc la Vităneşti, într-o hală de 1.500 de metri pătraţi, în jur de 60.000 de prepreliţe pe sezon, pre­ponderent pentru producţia de ouă, carnea de prepeliţă fiind considerată un produs „exotic“ în România.
     
    „Nu există o tradiţie în a consuma carne de prepeliţă. Românilor le place carnea mai grasă, cum ar fi carnea de porc. Carnea de prepeliţă este o carne slabă, dietetică“, a spus fermierul.
     

  • Filmul “Ammore a malavita”, marele câştigător la gala Oscarurilor italiene 2018

    Lungmetrajul “Ammore a malavita/ Love and Bullets”, de fraţii Manetti, un musical despre mafia italiană a cărui acţiune are loc în Napoli, a mai primit premiile pentru cel mai bun cântec (“Bang bang”), cea mai bună coloană sonoră (David va a Pivio şi Aldo De Scalzi), cele mai bune costume (Daniela Salernitano) şi cel mai bun rol secundar feminin (Claudia Gerini). Filmul era considerat favorit, cu 15 nominalizări.

    Într-o ediţie dedicată mişcărilor împotriva discriminării şi hărţuirii femeilor la locul de muncă au strălucit, de asemenea, pe scenă doi oaspeţi internaţionali, regizorul american Steven Spielberg, care a primit un premiu pentru întreaga carieră, şi actriţa americană Diane Keaton, recompensată cu un David di Donatello special.

    Spielberg, recompensat cu patru premii Oscar, a mulţumit pe scenă “legendarilor maeştri ai cinematografiei italiene care l-au inspirat pe parcursul vieţii”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: Ernst Werner von Siemens

    Născut în 1816 la Lenthe, în apropierea oraşului german Hanovra, Ernst Werner von Siemens a crescut într-o familie numeroasă, având 13 fraţi şi surori. După finalizarea studiilor primare, Siemens a vrut să se înscrie la Academia din Berlin, dar situaţia materială a părinţilor nu a permis acest lucru; prin urmare, el s-a încris la Academia Militară din Prusia, la secţie de artilerie şi inginerie. Siemens şi-a demonstrat încă din acei ani inventivitatea, dezvoltând minele subacvatice care aveau să fie folosite în timpul mai multor conflicte.

    Întorcându-se acasă, el a decis să se dedice perfecţionării unor tehnologii deja existente, devenind un nume cunoscut pentru rezultatele sale. În 1843, a vândut drepturile asupra primei sale invenţii; cu banii rezultaţi în urma tranzacţiei, Siemens a dezvoltat un telegraf care în loc de codul Morse folosea un ac pentru a semnaliza literele. Pe baza invenţiei, germanul a fondat o companie ce a devenit repede un reper la nivel internaţional.

    În 1848, compania construia deja primul telegraf pe distanţă mare din Europa, legând Berlinul de Frankfurt. Fratele mai tânăr al lui Werner, Carl Wilhelm Siemens, a deschis o reprezentanţă la Londra. În deceniul următor, organizaţia a câştigat mai multe contracte în Rusia şi a deschis o altă filială la Sankt Petersburg.

    Un moment important în istoria Siemens a fost finalizarea liniei telegrafice indo-europene, în 1867, ce lega Calcutta de Londra. Siemens este astăzi cel mai mare producător industrial din Europa, având patru divizii principale: industrie, energie, sănătate, infrastructură şi oraşe. Compania este cunoscută îndeosebi pentru produsele medicale pe care le dezvoltă. Pe lângă invenţiile legate de telegraf, Werner von Siemens este considerat unul dintre părinţii ingineriei electrice. El a construit primul lift electric din lume în 1880 şi este creditat cu dezvoltarea troleibuzului. Numele lui a fost folosit pentru a denumi unitatea de măsură a conductivităţii electrice, siemensul.

    Werner von Siemens a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii care au preluat, alături de unchiul lor, Carl, conducerea companiei după 1890. Familia von Siemens deţine şi astăzi 6% din acţiunile companiei Siemens, fiind cel mai mare acţionar.

  • Fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, la un pas să finalizeze cea mai nouă lovitură

    PIF Industrial  are ca obiect de activitate acordarea de consultanţă pentru afaceri şi management. Obiectul de activitate al Dedeman îl reprezintă comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă şi al celor pentru vopsit, în magazine specializate.
     
    Cemacon S.A. este producător de cărămizi, ţigle şi alte produse pentru construcţii din argilă arsă, iar Cemacon Real Estate se ocupă de cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
     
    Consiliul Concurenţei va evalua tranzacţie pentru a stabili compatibilitatea  cu un mediu concurenţial normal.
     

  • Una dintre cele mai profitabile investiţii din România. Trei fraţi din Cluj au luat o veche plantaţie şi a transformat-o într-o adevărată mină de aur

    Fraţii Dan, Ioana şi Diana Mitre din Cluj-Napoca au luat în arendă în 2010 o veche plantaţie pomicolă de 100 de hectare, care aparţinea unei foste interprinderi agricole de stat (IAS) din Cluj, pe care au transformat-o în proporţie de 55% într-o livadă superintensivă de cireş, prun şi măr, cu ajutorul fondurilor europene.
     
    Pe lângă fructe, în Ferma Steluţa, cei trei fraţii Mitre, Dan, Ioana şi Diana, mai produc şi legume, precum roşii, castraveţi şi ardei, dar şi flori, într-o seră care se întinde pe o suprafaţă de aproape un hectar. 
     

  • Povestea celor mai tineri miliardari ai lumii. Cei doi fraţi au peste 2 miliarde de dolari împreună

    John şi Patrick Collison s-au născut într-o zonă rurală a regiunii irlandeze Tipperary. Aveau amândoi o înclinaţie spre matematică şi ştiinţă încă din liceu, potrivit site-ului american inc.com. Tatăl lor era inginer electrician, iar mama, specialist în microbiologie. Patrick a primit drept cadou un computer, la o aniversare, şi a început să îl înveţe şi pe fratele său, John, să scrie cod. Au lucrat la câteva proiecte abstracte de programare, iar apoi şi-au propus să vadă dacă reuşesc să facă aceste lucruri şi cu aplicabilitate „în lumea reală”.

    Când John avea 16 ani, iar Patrick, 18, au observat că platforma de vânzare online Craigslist nu era foarte populară în Irlanda, iar eBay era oarecum ineficient. Au început astfel să construiască un sistem de tip marketplace cu impact mai mare la nivel local. Au lansat Auctomatic, descris de John publicaţiei americane Inc. drept „o experienţă de start-up comprimată, care a trecut de la lansare la achiziţie într-un singur an”. Start-up-ul lor a fost cumpărat de Live Current Media în 2008, în schimbul a 5 milioane de dolari.

    Fraţii au părăsit Irlanda pentru a studia pe Coasta de Est a Statelor Unite – John a studiat la Harvard, iar Patrick la MIT. În perioada studiilor, au început să lucreze la Stripe. John Collison spune că la început acest proiect nu le ocupa prea mult timp – lucrau pentru acesta serile sau nopţile în camere de studiu goale. Pe măsura trecerii timpului, au început însă să fie din ce în ce mai implicaţi; spre exemplu, au petrecut întreaga lună ianuarie lucrând la proiect şi au făcut câteva călătorii la San Francisco în această perioadă, în măsura în care programul de studiu le permitea acest lucru.

    Până la finalul verii, au decis să aloce tot timpul lor acestui proiect. „Stripe era rezultatul experienţelor noastre trecute. Una dintre acestea era Auctomatic – am construit produsul, dar partea dificilă era mereu obţinerea banilor utilizatorilor. Am simţit că aceasta este partea ineficientă a unui business de mici dimensiuni – cheltuiam resurse imense şi încasam puţin”, descrie John Collison experienţa sa antreprenorială de până la lansarea Stripe, în 2010. Cealaltă experienţă se leagă de vânzarea de aplicaţii iPhone prin intermediul Apple App Store, pas pe care îl descriu drept „fenomenal de uşor”: „Ni s-a părut uimitor că doi tineri la colegiu puteau să vândă aplicaţii oamenilor din întreaga lume. Şi am realizat că unul dintre lucrurile care ţineau webul pe loc era lipsa unei infrastructuri economice solide. Este uşor să vorbeşti cu oamenii online, dar nu este foarte uşor să faci tranzacţii. Asta ne-am propus să rezolvăm cu Stripe”, explică John.

    Una dintre provocările cu care s-au confruntat se leagă de statutul lor de imigranţi: John avea o viză, Patrick o carte verde, iar procesul prin care aplicau împreună pentru obţinerea unei vize dura câteva luni. Când venea vorba să facă angajări, îl deranja că, de fiecare dată când întâlneau oameni talentaţi care puteau aduce o contribuţie importantă, Stripe nu îi putea angaja din cauza vizei care le stătea în cale. Astfel, au angajat extrem de greu la început: într-un an, au avut patru angajaţi. „Este dificil să angajezi din postura unei companii foarte mici şi am vrut să ne asigurăm că găsim oameni cărora să le pese mult de ceea ce făcea Stripe. „Când am strâns finanţări, sentimentul predominant a fost: Grozav. Slavă Domnului că s-a terminat, acum ne întoarcem la muncă. Obţinerea fondurilor este un proces lung şi care poate să te distragă, iar până la final tot ce vrei să te faci este să te întorci la construirea produsului la care lucrezi.”

    În prezent, Stripe, permite companiilor şi persoanelor fizice să accepte mai uşor plăţi pe internet; compania procesează tranzacţii de miliarde de dolari anual în 25 de ţări diferite. Forbes le estimează averea la 2,2 miliarde de dolari sau 1,1 miliarde de dolari fiecare.
     

  • Grupul media Time Inc.,cumpărat de Meredith şi de fraţii Koch,într-o tranzacţie de 2,8 mld dolari

    Meredith a transmis că a decis achiziţionarea principalelor acţiuni ale grupului media Time Inc. la preţul de 18,50 dolari pe unitate, la 46% din nivelul înregistrat la bursă pe 15 noiembrie, înainte de a fi exprimat interesul pentru această tranzacţie. Contractul a fost aprobat de conducerile ambelor companii şi urmează să fie finalizat în primul trimestru al anului 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro