Tag: fabrici

  • De ce mai avem nevoie de ministere? Ministerul Agriculturii a aflat din ziare despre decizia Lactalis de închidere a două fabrici în România

    Răspunsul complet inadecvat al Ministerului Agriculturii: “Măsura naţionalizării aparţine perioadei comuniste. În economia de piaţă deciziile de ordin economic aparţin agenţilor economici“.

    În timp ce cele mai puternice ţări din Europa, Franţa, Italia sau Germania, văd naţionalizarea parţială – urmată, fireşte, de o reprivatizare – ca o soluţie de salvare a unor companii de importanţă strategică în timp de criză, autorităţile române o consideră o „măsură ce aparţine perioadei comuniste“, iar deciziile de ordin economic aparţin „agenţilor economici“, nu statului. În context istoric, judecata este bună, doar că Ministerul Agri­culturii nu are angajaţi din rândul istoricilor.

    Ministerul român al Agriculturii a răspuns în urma unei solicitări for­mu­late de ZF că „a aflat din mass-media“ că în Ro­mânia, Lactalis, gigantul fran­cez din industria de profil, care deţine 25% din piaţa locală, închide fabrici pentru a-şi consolida balanţa.

    La finalul săptămânii trecute, grupul francez Lactalis – unul dintre cei mai puternici jucători din industria mondială a laptelui, care controlează, din 2008, businessul LaDorna şi un sfert din producţia de lapte a României – a hotărât să închidă unităţile de producţie din Floreni, judeţul Vaslui şi Vatra Dornei, judeţul Suceava. Întrebaţi de ZF dacă statul ar putea naţionaliza – şi în ce condiţii –  fabricile pentru a le păstra în circuit, având în vedere importanţa industriei alimentare în economie, în situaţii extreme, ministerul de resort a răspuns: „Din informaţiile existente în spaţiul mass-media, reiese că în anul 2008 Lactalis a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa din România. (…) Cu privire la o eventuală naţionalizare a fa­bri­cilor închise, precizăm faptul că măsura a fost realizată în perioada anilor 1948-1950, când autorităţile comuniste ale vremii au trecut în pro­prie­tatea statului bunuri mobile şi imobile, fără com­pen­saţii ma­teriale sau morale“.

    Ei susţin că în astfel de situaţii statul are rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă şi de a supraveghea asupra funcţionării normale a acestuia, prin folosirea ca­drului legal, a unor instrumente financiare şi a pârghiilor economice.

    „În condiţiile economiei de piaţă, în care întreprinzătorii privaţi îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber, autonom şi raţional, corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale, cu resurse economice limitate, deciziile de ordin economic aparţin agenţilor economici şi în acest context, apreciem că măsura naţionalizării nu este aplicabilă“, spus reprezentanţii ministerului de resort.

    Totuşi, Germania, Franţa şi Italia, cele mai mari economii din zona euro, au folosit naţionalizarea ca o soluţie pentru a salva companii mari de la colaps în criza financiară şi economică trecută, dar şi în criza pandemiei de COVID-19. Spre exemplu, la finalul lunii martie, ministrul francez de finanţe a declarat că este pregătit să injecteze capital în companiile strategice şi chiar să le naţionalizeze dacă este necesar. De altfel, guvernul francez deţine direct sau indirect participaţii impor­tante la Renault şi PSA, grupul din spatele Citroen şi Peugeot.

    În Italia, guvernul şi-a intensificat eforturile de a ţine pe linia de plutire compania falimentară Alitalia, discutând posibilitatea acordării unui nou credit, de mai multe sute de milioane de euro, ca parte a unui plan de renaţionalizare a transportului aerian.

    Guvernul german negociază cu compania aeriană Lufthansa un program de salvare, în valoare de până la 10 miliarde de euro, după ce aceasta a fost lovită puternic de criza coronavirusului. În urma acestui demers, guvernul federal ar primi 25% din acţiunile Lufthansa plus drept de veto asupra politicii companiei private.

    Procesul de închidere a celor două fabrici ale Lactalis se va încheia la sfârşitul lunii august, iar „măsura concedierii colective presupune desfiinţarea a 158 de poziţii“, însă pe lângă acestea mulţi producători de lapte sau intermediari din lanţul de distribuţie vor rămâne fără loc de muncă.

    „Condiţiile în care statul poate face naţionalizarea unor puncte de lucru ale unei societăţi private, apreciem că acesta excede sferei de competenţă a Ministerului Agriculturii şi nu suntem în măsură să formulăm un punct de vedere“, afirmă reprezentanţii unui minister – al agriculturii – cu circa 14.000 de angajaţi.

    În România, grupul francez deţine în România companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Lactate Harghita şi Rarăul, cu afaceri cumulate la nivelul anului 2018 (ultimele date disponibile) de peste 1,2 miliarde de lei, iar businessul Dorna Lactate a fost pe profit în ultimii doi ani (2017 şi 2018), oficialii companiei explicând că au făcut închiderile pentru eficientizarea activităţii.

    La nivel global, Lactalis are 250 de spaţii de producţie în 50 de ţări, 80.000 de angajaţi în 94 de ţări şi o cifră de afaceri de 18,5 miliarde de euro, conform datelor de pe propriul site.

  • Iulian Anghel, ZF: În loc să vă bateţi cu pumnul în piept cu programe de dezvoltare Star Trek, mai bine puneaţi 5-10 miliarde de euro deoparte pentru naţionalizarea companiilor

    Era prin 2012. Ani încă de criză. Mittal, gigantul indian al metalurgiei care înghiţise un alt gigant, francez de data asta, Arcelor, voia să-şi mai scuture şi el zgura pierderilor şi s-a gândit să închidă, între altele, o mică oţelărie de la Florange, în estul Franţei, regiunea Moselle.

    Nu mai ştiu cât a trecut de la anunţ până ce preşedintele Franţei de atunci, Francois Hollande, l-a convocat la Elysee pe puternicul şef al Mittal, Lakshmi Mittal, şi i-a spus pur şi simplu: dacă închizi la Florange, naţionalizăm uzina şi, cu vremea, vei dispărea din Franţa. Acum desigur, campanie, necampanie electorală – fiecare judecă cum ştie. Păstrând proporţiile dintre economia Franţei şi cea a României (10/1), micile fabrici închise de gigantul francez Lactalis, la Floreni, judeţul Vaslui, şi Vatra Dornei, judeţul Suceava, sunt asemănătoare cu businessul Mittal de la Florange. Doar că intenţia Mittal de a închide mica oţelărie de la Florange s-a transformat în scandal naţional în Franţa, în vreme ce, în România, Ministerul Agriculturii spune că a aflat din ziare despre hotărârea grupului francez – care deţine 25% din industria de profil din România – de a închide fabrici locale, într-o ţară care, oricum, importă peste jumătate din necesarul intern de lapte şi produse derivate.

    Aici este o situaţie de neconceput şi ea pune la îndoială chiar rostul instituţiilor. Afli din ziare că se închid fabrici de procesare a laptelui, dar te baţi cu pumnul în piept că eşti a şaptea ţară ca dimensiune a terenurilor şi a păşunilor din Europa? La ce bun Ministerul Agriculturii atunci – ca să hrănească cele 15.000 de burţi goale ale angajaţilor ministerului? De când este chemat Ministerul Agriculturii să dea lecţii de istorie, când ministerul nu ştie prezentul ce-i curge printre degete?

    Auzi poveste-răspuns, la solicitarea ZF, de a lămuri lucrurile: „Din informaţiile existente în spaţiul mass-media, reiese că în anul 2008 Lactalis a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa din România. (…) Cu privire la o eventuală naţionalizare a fabricilor închise, precizăm faptul că măsura a fost realizată în perioada anilor 1948-1950, când autorităţile comuniste ale vremii au trecut în proprietatea statului bunuri mobile şi imobile, fără compensaţii materiale sau morale”.

    Adică Ministerul Agriculturii nu ştie că Lactalis închide fabrici, dar ştie cum a fost naţionalizarea în 1948-1950? Franţa, Germania, Italia naţionalizează parţial companiile în dificultate, pentru a le salva (desigur, măsură ce trebuie cântărită, criza trecută a fost exacerbată de refuzul guvernului american de a salva Lehman Brothers). De când a angajat Ministerul Agriculturii istorici şi nu agronomi?  Nu ar fi bine să-l numim Ministerul Istoriei şi să-l trimitem în istorie?

    La ce-ţi trebuie ţie, guvern, un program de 160 de pagini de investiţii pe hârtie, când tu nu ştii că o companie, care deţine un sfert din piaţa de profil, îşi închide fabricile? Şi nu e vorba aici de câteva sute de oameni lăsaţi fără job, ci de alte mii de furnizori locali care nu vor mai avea cui vinde laptele. În judeţe şi aşa bătute de Dumnezeu! Şi tu afli din ziare despre asta? Şi predai încă „mâna invizibilă a pieţei” a lui Adam Smith? Îţi convine să o predai, nu că ai avea de-a face cu piaţa liberă, ci că nu înţelegi în ce lume trăieşti.

    Lactalis închide fabrici în România. De ce nu le închide şi în Franţa? Disputele dintre fermierii francezi şi Lactalis, lungi, se lasă cu canistre de lapte vărsate pe străzile Parisului şi este nevoie de intervenţia guvernului, a Ministerului Agriculturii, care negociază o soluţie între părţi. În România, Ministerul Agriculturii nu ştie că principalul jucător din piaţă închide fabrici, dar predă lecţii de istorie despre naţionalizări.

    În loc ca guvernul să plictisească lumea cu programul de relansare de după a doua venire a lui Iisus Hristos, mai bine punea deoparte 10 miliarde de euro pentru salvarea companiilor de aici. Nu la mişto, ci pe bune. Pentru că Lactalis este doar începutul.

  • Unde-i strategia naţională, ca să nu mai importăm produse agricole? Industria alimentară a pierdut 30 de fabrici mari în ultimii 15 ani, iar 5.000 de locuri de muncă au fost şterse cu buretele

    România este un importator net de alimente, consumatorii mâncând anual lactate, mezeluri sau dulciuri din Germania, Polonia ori Italia în valoare de 4 mld. euro ♦ Deşi industria alimentară este un domeniu cheie pentru economie, având cea mai mare valoare adăugată, în România se închid an de an facilităţi de producţie, pe când investiţiile noi în domeniu pot fi numărate pe degete.

    Cel puţin 30 de mari fabrici din in­dus­tria alimentară au pus lacătul pe uşă în ultimii 15 ani, astfel fiind şterse cu buretele circa 5.000 de locuri de muncă. Chiar şi în ultimii ani marcaţi creşterea consumului şi de o evoluţie bună a economiei au avut loc astfel de închideri, cele mai multe fiind operate de companii multinaţionale care au venit local pre­luând businessuri româneşti, iar după ce şi-au stabilizat prezenţa în piaţă au operat în­chideri şi restructurări. Cel mai recent şi con­clu­dent exemplu este cel al gigantului francez Lactalis care în 12 ani a operat şase închideri de fabrici, ultimele două în acest an.

    „E o mică dramă ce se întâmplă în indus­tria alimentară din România. Putem lua exem­plul com­parativ al Poloniei şi României la mo­men­tul de aderare la UE al fiecăreia, în 2004 şi res­pectiv 2007. Ambele erau state agricole, România având focus pe producţia vegetală, iar Polonia pe zootehnie. Ce s-a întâmplat după aderare e că toa­te fondurile europene atra­se de Polonia au mers către industria alimentară, pe când în Ro­mâ­nia s-au orientat către producţie primară, res­pec­tiv cereale“, spune un executiv cu experienţă în domeniu. În acest context, Polonia are o ba­lan­ţă comer­cia­lă net favorabilă de 10 mld. euro, pe când în Ro­mânia există un deficit de 2,5 mld. euro, importurile de produse alimentare fiind de 2,6 mai mari decât exporturile.

    „E vorba de viziune. Polonia a investit în echipamente, a înzestrat fabrici, multe autohtone, nu multinaţionale. Cârnaţii mâncaţi astăzi de nemţi sunt produşi în Polonia, pe când noi exportăm oi şi cereale“, mai spune aceeaşi sursă.

    Industria alimentară este evaluată la circa 50 mld. lei (10 mld. euro), ea având potenţial să crească puternic, ba chiar se dubleze la 100 mld. lei (20 mld. euro), însă doar cu investiţii masive din partea actorilor economici. Analiştii spun că pandemia şi criza economică ar putea fi o şansă pentru ca fiecare ţară să îşi dezvolte producţia proprie de lactate, panificaţie, ulei, mezeluri sau zahăr, pentru a depinde cât mai puţin de importuri.

    „E necesară o organizare pe verticală a industriei alimentare, e nevoie ca materia primă să fie procesată local şi firmele româneşti să aducă valoare adăugată“, spune Jean Valvis, unul dintre cei mai puternici şi cunoscuţi antreprenori din industria alimentară din România. El a fondat brandurile LaDorna (lactate) şi Dorna (apă minerală), pe care apoi le-a vândut unor giganţi străini, respectiv grupului Lactalis şi către Coca-Cola. Acum el are în portofoliu marca de apă minerală Aqua Carpatica, precum şi producătorul de vinuri Domeniile Sâmbureşti.

  • De ce închide Lactalis fabricile din Moldova, pe profit în ultimii doi ani? „Măsura concedierii colective presupune desfiinţarea a 158 de poziţii“

    ♦ În 1998, Jean Valvis finaliza la Vatra Dornei investiţia în prima fabrică de lapte UHT construită în România de la zero, după Revoluţie ♦ În iulie 2020, grupul francez Lactalis, proprietar al fabricii din anul 2008, anunţă că închide fabrica pentru că „am ajuns la un punct în care investiţiile nu presupun doar tehnologizare, ci şi lucrări de construcţie importante (…). În acest caz ne-am confruntat atât cu costul investiţional foarte mare, cât şi cu lipsa terenului disponibil ». ♦ Prin închiderea fabricilor de la Floreni şi Vatra Dornei, ambele în judeţul Suceava, Lactalis renunţă şi la ultimele două unităţi de producţie preluate în 2008 în cea mai mare tranzacţie de la acea vreme din industria laptelui.

    Grupul francez Lactalis, unul dintre cei mai puternici jucă­tori din industria mon­dială a laptelui, care con­tro­lează din 2008 businessul LaDorna, a hotărât să închidă unităţile de producţie din Floreni, judeţul Vaslui şi Vatra Dornei, judeţul Suceava, pentru a eficientiza activitatea companiei.

    „Organizarea eficientă a activităţilor de producţie, continuarea procesului de producţie şi a investiţiilor în dezvoltarea portofoliului LaDorna sunt motivele care au stat la baza acestei decizii. (…) Analizând aceste cerinţe, am considerat că decizia actuală este cea mai bună soluţie ca să eficien­tizăm producţia şi să rămânem com­petitivi în industrie“, au spus repre­zentanţii companiei Dorna Lactate, afacere ce a înregistrat profit atât în 2017 (3,5 mil. lei), cât şi în 2018 (9,5 mil. lei), ultimii ani pentru care există date disponibile, potrivit mfinanţe.ro. Rezultatele financiare pe 2019 nu sunt publice în prezent.

    Grupul Lactalis include companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Lactate Harghita şi Rarăul, cu afaceri cumulate la nivelul anului 2018 (ultimele date disponibile) de peste 1,2 miliarde de lei, conform calculelor ZF pe baza datelor de la ministerul de Finanţe. Raportat la acest rezultat şi la o piaţă de 4,6-4,8 mld. lei anual, Lactalis deţine un sfert din cifra de afaceri din industria laptelui din România. Din cele mai mare zece companii din industria laptelui, Lactalis deţine trei: Albalact (liderul pieţei), Covalact şi Dorna Lactate, arată datele din Anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie.

    Oficialii grupului francez au menţionat că au încercat să eficientizeze producţia în ambele fabrici din România, însă au ajuns la un punct în care investiţiile nu presupuneau doar teh­nologizare, ci şi lucrări importante de construcţie şi era necesară şi extinderea capacităţii de depozitare pentru produsele finite. „În acest caz, ne-am confruntat atât cu costul investiţional foarte mare, cât şi cu lipsa terenului disponibil.“

    Procesul de închidere al celor două fabrici se va încheia la sfârşitul lunii august, iar „măsura concedierii colective presupune des­fiin­ţarea a 158 de locuri de muncă. Numărul exact al persoanelor ce urmează a fi concediate îl vom putea comunica numai după ce vom şti dacă există salariaţi interesaţi să-şi continue acti­vitatea în cadrul altor companii din cadrul Grupului Lactalis România », au spus reprezentanţii companiei. Întrebaţi de ZF unde vor fi mutaţi angajaţii, care este unitatea de procesare în care urmează să lucreze, re­pre­zentanţii grupului au spus că « în cadrul ce­lor­lalte companii româneşti din grupul Lactalis“.

    Lactalis a cumpărat în 2008 grupul LaDorna de la Jean Valvis, grup cu şase fabrici în România,  iar în 2013 a închis trei dintre ele şi a început să aducă o parte din produse din Polonia. Apoi, în 2018 a închis fabrica din localitatea Kogălniceanu, operată de firma Dorna SA, care avea 96 de salariaţi şi activitatea a fost mutată în unitatea de producţie a Albalact, companie ce face parte la rândul ei din grupul Lactalis.

    La Vatra Dornei şi în tot judeţul Suceava este cea mai bună şi cea mai multă materie primă pentru industria lactatelor. Practic, judeţul cu cea mai mare producţie de lapte, rămâne fără fabrici importante de lactate, spune o sursă din industrie care adaugă şi că nu este normal să vinzi brandul La Dorna produs în Alba, cum au menţionat reprezentanţii grupului într-un comunicat de presă că vor proceda.

    „Deoarece aveam deja un sistem de distribuţie pentru apă, iar zona Dornei avea o tradiţie în producţia de lactate, ne-a venit ideea să facem şi o fabrică de lactate UHT(n.red. – ultra high temperature, lapte pasteurizat la temperaturi înalte), fiind primii care au intrat pe acest segment în Romania“, spunea anterior Jean Valvis pentru ZF în proiectul 20 de ani de capitalism. Activitatea fabricii din Vatra Dornei a demarat în 1998.

    Practic, prin decizia de a închide cele două fabrici, Lactalis trimite la pământ şi ultimele două unităţi de producţie cumpărate în 2008 de la Jean Valvis, în cea mai mare tranzacţie semnată până atunci în industria laptelui din România. De atunci însă, francezii au preluat Albalact şi Covalact şi au construit prin achiziţii cel mai valoros portofoliu de branduri locale. Achiziţii urmate însă de închideri de unităţi de producţie pentru „eficientizarea activităţii“.

    Reprezentanţii Lactalis susţin că nu au hotărât dacă vor vinde sau dacă vor închiria spaţiile de procesare.

    Oficialii grupului au mai spus că decizia luată acum pentru România nu afectează în niciun fel activitatea de colectare a laptelui de la producătorii locali, grupul francez anunţând că va păstra contractele încheiate cu fermierii români parteneri şi va direcţiona laptele către celelalte fabrici. Grupul Lactalis colectează şi procesează anual 250 de milioane de litri de lapte.

     

  • Cum a ajuns o companie din Bistriţa să valoreze 70 de milioane de euro şi să atragă atenţia unor companii gigant precum Tesla şi Volkswagen

    Exemplul businessului românesc de 70 de milioane de euro RAAL din Bistriţa, care a atras inclusiv atenţia gigantului Tesla, ne face să ne întrebăm unde se află România în noua cursă spre transformarea într-un pol regional al producţiei.

    Industria trece prin schimbări, nu doar în context pandemic, iar efectele acestora se traduc deseori prin închideri de fabrici ale celor care nu reuşesc să se adapteze: pe piaţa locală, doar anul acesta au anunţat oprirea activităţii fabrica de pantaloni RHM Pants de exemplu, cu 200 de angajaţi, din localitatea Estelnic, judeţul Covasna, care aparţine producătorului german Dr. Bock Industries, dar şi  grupul german Ara Shoes, unul dintre cei mai mari producători locali de pantofi, cu aproximativ 1.000 de angajaţi, care a închis în aprilie a acestui an fabrica de la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.

    Totuşi, în timp ce multe afaceri sunt nevoite să îşi oprească activităţile, altele apasă acceleraţia pe nişe noi. „Atunci când am demarat proiectele de dezvoltare aferente domeniului automobilelor electrice şi hibride, am depus un efort considerabil să convingem jucătorii importanţi să colaboreze cu noi, în condiţiile în care capacităţile noastre de fabricaţie nu asigurau, la acea vreme, cerinţele necesare, precum spaţii de producţie, dotări, logistică. Demonstraserăm doar că putem realiza prototipuri şi serii mici de produse care asigurau cerinţele beneficiarilor”, a spus Clement Ivănescu, directorul de strategie al RAAL Bistriţa, într-un interviu acordat revistei Business MAGAZIN.

    Compania, axată pe producţia de sisteme de răcire pentru industria agricolă, auto, minieră şi de construcţii, cu afaceri de aproximativ 70 de milioane de euro în 2019 şi peste 2.250 de angajaţi, a investit în diversificarea portofoliului de produse şi a intrat pe piaţa componentelor pentru automobilele electrice şi hibride, ceea ce a atras atenţia celor de la Tesla şi Volkswagen.

    Compania a fost înfiinţată în 1991, prin desprinderea din compania I.U.T. Bistriţa. În prezent, aceasta operează două fabrici: una în Bistriţa, care dispune de trei secţii de producţie cu o suprafaţă totală de 12.500 de metri pătraţi, şi o alta la aproximativ 25 de kilometri depărtare, la Prundul Bîrgăului, care dispune de o suprafaţă de producţie de aproximativ 45.000 de metri pătraţi.
    RAAL Bistriţa ocupă poziţia cinci în top 20 al celor mai mari exportatori cu capital privat românesc în 2018, top realizat de ZF pe baza datelor de la INS.
    De aproximativ patru ani, compania exportă diferite componente pentru utilajele agricole şi tractoarele produse de John Deere, unul dintre cei mai mari producători de maşini grele din Statele Unite, pentru Same Deutz, unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de tractoare, maşini de recoltat, motoare diesel şi maşini agricole; utilaje de construcţii pentru companii precum Caterpillar – compania americană cu sediul în Illinois, care produce echipament pentru construcţii şi industria minieră şi motoare; Komatsu – o companie japoneză ce produce utilaje de construcţii, minerit şi militar.
    „RAAL exportă 99% din tot ceea ce produce. În ultimii patru ani am exportat diverse sisteme şi componente pentru aplicaţii industriale pentru companii precum Parker, ABB, Ingersoll sau Rand, instalaţii hidraulice pentru companii precum Bosch, pentru industria auto, pentru Continental, McLaren”, spune Clement Ivănescu, directorul de strategie al companiei, pentru Business MAGAZIN.
    În anul 1995, firma s-a privatizat prin metoda MEBO, acţionarii fiind salariaţii companiei în proporţie de 93%, restul titlurilor aflându-se în posesia SIF Banat-Crişana. În prezent, potrivit informaţiilor publicate pe platforma Confidas, administratorii companiei sunt Ilieş Paul Adrian, care mai deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, Ilieş Paul Lucian şi Pop Simion Pavel, care mai este şi membru în Consiliul de Administraţie.
    Cum pandemia a închis la nivel european jucători de toate rangurile – mari, medii sau mici – şi vânzările producătorului local RAAL au avut de suferit, înregistrând o scădere de circa 50%, spune Ivănescu. „În ultimele trei luni am resimţit faptul că mulţi dintre clienţii noştri au oprit temporar activitatea şi, în continuare, este de aşteptat ca pe lanţul comercial să se resimtă toate efectele negative cauzate de scăderea vânzărilor. În lunile martie – mai producţia companiei a ajuns la o valoare de 2,5 milioane de euro – 3 milioane de euro pe lună, cu mult sub media producţiei de circa 6 milioane de euro pe lună”, adaugă directorul de strategie al companiei. 
    Aceasta şi-a continuat investiţiile şi şi-a diversificat portofoliul de produse – adăugând pe listă fabricarea echipamentelor de răcire destinate autovehiculelor electrice, răcitoarelor pentru bateriile automobilelor electrice sau hibride şi echipamente electronice, care a atras după sine şi diversificarea portofoliului de clienţi.

    Acceleraţie spre inovatorii lumii

    Ca urmare a celor mai recente investiţii, a căror valoare nu a fost dezvăluită de reprezentanţii companiei, aceasta a pus în funcţiune o hală nouă dotată modern, în care produce schimbătoare de căldură pentru echipamentele electronice, pentru compania Continental, şi o altă hală în care a început deja să producă un tip de schimbătoare de căldură pentru baterii pentru compania Samsung. Clement Ivănescu spune că „în prezent, atât Continental, cât şi Samsung sunt convinşi că pot conta pe noi, dovadă fiind evoluţia comenzilor, dar mai ales a cererilor de ofertă pentru produsele noi. Începând cu trimestrul III al acestui an sunt posibile vânzări la clienţii noi cu care suntem în discuţii în prezent”.
    De asemenea, adaugă el, compania lucrează la prototipuri din domeniul răcitoarelor pentru baterii pentru companii precum Northvolt, Benteler, Panasonic, Borgwarner, Thor Motors, Enertech. Totodată s-au interesat de produsele lor şi Leclanche, Volkswagen, Porsche şi Tesla.  Astfel, reprezentanţii RAAL spun că începând cu lunile iunie – iulie, nivelul comenzilor va creşte, dar nu vor putea acoperi pierderile deja înregistrate, motiv pentru care pentru finalul acestui an oficialii estimează o scădere de aproximativ 18% a cifrei de afaceri.
     „Pentru anul 2020 estimăm afaceri de 57 de milioane de euro. În condiţiile actuale este dificil de prognozat care vor fi rezultatele financiare viitoare, dar, dacă avem în vedere experienţa dobândită la criza din 2009, contăm pe creşterea rapidă a comenzilor în viitorul apropiat, dată fiind flexibilitatea noastră pentru a introduce în fabricaţie produse noi destinate unor pieţe noi.“
    Ca orice companie cu istorie prezentă pe piaţă, RAAL a mai trecut printr-o criză, cea financiară. „La criza precedentă, de la o cifră de afaceri de 37 de milioane de euro înregistrată în  2008, ajunsesem la 17,5 milioane de euro în anul 2009, cu pierderi. Am atins o cifră de afaceri de 31 de milioane de euro în 2010 şi tot atunci am înregistrat şi profit, iar în 2011 am ajuns la aproape 38,5 milioane de euro. În 2009 finalizasem o investiţie nouă, hala de fabricaţie pentru sisteme de răcire pentru utilaje agricole şi de construcţii, iar în prezent se află în stadiu final de punere în funcţiune o hala nouă pentru răcitoare destinate maşinilor electrice”, a mai spus Clement Ivănescu.
    De asemenea, în cele două luni de stare de urgenţă compania nu şi-a oprit activitatea, însă circa 650 de angajaţi din cei peste 2.250 au fost în şomaj tehnic. „În lunile aprilie – mai, aproximativ 650 de angajaţi au fost în şomaj tehnic sau în regim de îngrijire a copiilor. Am încercat să monitorizăm evoluţia coronavirusului şi am implementat măsuri de protecţie şi prevenţie a răspândirii virusului.”
    Exemplul companiei RAAL nu este însă singular când vine vorba despre investiţii recente în tehnologii de producţie a autovehiculelor electrice: un altul poate fi reprezentat de producătorul de acumulatori auto Rombat Bistriţa, cu afaceri de 85,8 milioane de euro în 2018 – ultimul an pentru care există date publice disponibile – controlat de grupul sud-african Metair, care spre finalul anului 2019 a finalizat o investiţie de 12 milioane de euro într-o linie tehnologică de fabricare a celulelor Li-Ion. „Rombat va continua să producă baterii plumb acid, dar investeşte şi în baterii Li-Ion (…). Sperăm ca la începutul lunii februarie 2020, fabrica din Bucureşti să funcţioneze şi în felul acesta să facem pasul în fabricaţia de baterii Li-Ion. Acesta va fi doar începutul“, spunea Ioan Repede, directorul general al Rombat, într-un articol publicat în revista semestrială a companiei. De altfel, Rombat a preluat anul trecut circa 35% din acţiunile companiei româneşti Prime Motors Industry SRL Bucureşti, producător de baterii Li-Ion şi vehicule electrice.
    Rombat Bistriţa în colaborare cu compania Prime Motors Industry din Bucureşti au dezvoltat în urmă cu doi ani versiunea electrică a Daciei Logan, Rombat făcând astfel primii paşi în domeniul bateriilor pentru vehicule electrice şi stocarea energiei. Producătorul de baterii Prime Motors Industry din Bucureşti produce baterii cu o medie a puterii de 58 kWh – cât are, spre exemplu modelul ID.3 dezvoltat de Volkswagen – pentru aproximativ 3.500 de maşini electrice pe an. „Am discutat deja cu mai mulţi producători auto din Europa, însă cei mai mulţi încep în 2022-2023 producţia de serie”, spuneau reprezentanţii companiei.
    Compania a înregistrat afaceri de circa 517.000 euro în 2018 şi exportă peste tot în lume pentru aplicaţii industriale, energy storage şi automotive. „Am discutat deja cu mai mulţi producători auto din Europa, însă cei mai mulţi încep în 2022-2023 producţia de serie. Iar pentru a trece la producţia în serie trebuie să produci trei-patru ani pentru a fi omologat. În prezent avem o capacitate instalată de 200 MWh, putem produce un milion de celule“, a spus Adrian Polec, acţionar la Prime Motors Industry SRL Bucureşti.
    Şi giganţii internaţionali au luat în calcul accelerarea investiţiilor când vine vorba despre autovehiculele viitorului. Grupul german Dräxlmaier, care are în România aproximativ 15.000 de angajaţi şi care a suspendat activitatea fabricilor locale din Satu Mare, Piteşti, Timişoara, Hunedoara şi Braşov ca urmare a măsurilor implementate în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului şi în contextul reducerii activităţii clienţilor din piaţa auto, are planuri de dezvoltare pe termen lung, mai exact până în 2030, spun oficialii companiei la solicitarea ZF.
    Filiala locală a grupului Dräxlmaier, intrată pe piaţa locală în 1992, produce în fabricile din România cablaje electrice, componente electrice şi electronice, cablaje de înaltă tensiune, interioare (cockpit), console centrale şi panouri de uşi. De asemenea, germanii produc în fabricile locale sisteme electrice şi electronice, interioare de lux şi sisteme de bord pentru mărci premium din industria de profil, precum BMW, Jaguar, Mercedes-Benz sau Maserati.
    Potrivit informaţiilor acordate de reprezentaţii companiei anterior, Dräxlmaier avea în plan să investească într-o fabrică de baterii pentru maşini electrice la Timişoara, unde compania deţine deja un teren de 130.000 mp pentru care are un plan de dezvoltare pe o perioadă de 15 ani. Astfel, proiectul ar cuprinde cinci clădiri de producţie concentrate în jurul unei clădiri-nucleu – ce va cuprinde spaţii de birouri, sociale şi laboratoare de cercetare. „Prima parte va fi realizată în intervalul 2020-2021 şi include construcţia primei hale de producţie cu o suprafaţă de peste 10.000 mp, iar a doua etapă va fi contruită între 2022 şi 2030 şi constă în dezvoltarea clădirii nucleu şi alte spaţii de producţie ce se vor întinde pe o suprafaţă de 15.300 mp”, au explicat reprezentanţii companiei.

    Care sunt şansele României să devină din nou un hub de  producţie?
    Luând în calcul aceste exemple şi contextul pandemic, nu putem să nu ne întrebăm care sunt şansele României de a se transforma din nou într-un hub regional şi poate chiar global al producţiei. În domeniul aprovizionării de pildă, în contextul actualei pandemii, există şi o tendinţă de mutare a lanţurilor de aprovizionare dinspre China către Europa, care ar poate fi o veste bună pentru ţările est-europene, în special pentru România, pentru că ar putea veni cu investiţii străine noi, a observat Alexander Boersch, economistul-şef şi coordonatorul diviziei de cercetare din cadrul Deloitte Germania, în cadrul evenimentului Deloitte/ZF CFO Summit. „Am văzut multe discuţii despre lanţurile de aprovizonare. Sunt câteva trenduri în care lanţurile de aprovizionare ar putea să se mute dinspre China spre Europa, lucru care ar putea fi interesant pentru ţările din Europa de Est, în special pentru România. Această mutare ar putea veni cu investiţii substanţiale. Mă aştept ca multe investiţii să fie realizate în acest context. Nu neapărat anul acesta, dar poate anul viitor“, a spus Alexander Boersch, invitatul special al evenimentului.
    „Sunt două motive pentru care unii producători internaţionali ar putea decide relocalizarea producţiei în Europa: reducerea dependenţei de continentul asiatic (de exemplu, în industria farmaceutică, ingredientele vin în proporţie de 80% din China sau India) sau nevoia de a reconstitui proximitatea pe lanţul de producţie (în piata componentelor electronice, de exemplu). Pentru industria chimică şi farmaceutică vedem tendinţa de a asigura un soi de suveranitate sanitară, în timp ce pentru electronice, motivaţiile principale sunt proximitatea faţă de locul unde se asamblează produsul finit, deci faţă de client”, a răspuns Raluca Pârvu, business manager la BPI Group, companie de consultanţă în management şi resurse umane, întrebată de Business MAGAZIN care sunt şansele ca producţia asiatică să se relocheze în România. Ea este de părere că vor fi luate şi astfel de decizii, de relocare a producţiei, mai ales că unele guverne le încurajează „puternic şi promit sprijin financiar consistent” acestor companii.
     „Costul scăzut al producţiei fusese motivul pentru care multe industrii au ales Asia ca bază de producţie. În contextul postpandemic, nu se pune problema ca producătorii să accepte costurile de producţie europene (de două ori mai mari în medie) pentru că acest lucru se va regăsi implicit şi în costul final al produselor. Deci vor căuta soluţii să obţină costuri similare cu cele asiatice în Europa.”
     Însă unul dintre principalii factori care vor atrage producătorii internaţionali va fi automatizarea şi digitalizarea, atât la nivel public cât şi privat. „Dacă procesele automatizate vor fi eficiente ca şi cost, atunci noile investiţii se vor direcţiona şi către Europa. Dar asta implică mult mai puţin personal”, observă ea.
    Astfel, ea crede că „este puţin probabil ca industrii care folosesc intensiv mâna de lucru ieftină să vină în Europa, puţine sunt ţările cu cost competitiv din acest punct de vedere. Mai degrabă aşteptăm investiţii în centre de cercetare sau companii tehnologice, unde procesele de lucru au mare valoare adăugată”.
    În acest context, ea consideră că „România poate juca o carte importantă şi mai ales are nevoie să investească major în cercetare, în educaţie, pentru a putea forma specialişti şi, eventual, să le şi dea o pâine acasă, nu să-i exporte prin alte ţări”. Raluca Pârvu adaugă că pe termen scurt şansele României de a atrage noi investiţii sunt moderate: infrastructura nu s-a dezvoltat major, nu avem vizibilitate pe planuri consistente de investiţii publice, deficitul de forţă de muncă este încă de actualitate în ciuda acestui început de criză. „Şi mai ales România intră în competiţie cu multe alte ţări din regiune şi chiar cu ţările de origine ale marilor grupuri producătoare. Nu e de ignorat că în ultimii cinci ani România nu a beneficiat deloc de tendinţa de relocalizare industrială. Ba mai mult, ne aflăm printre ţările care au beneficiat masiv de pe urma offshoring-ului”, a continuat Pârvu.
    Ea mai spune că „pentru companiile producătoare va deveni important să găsească locul potrivit, nu doar locul cel mai ieftin – costuri mici de transport şi logistice, costuri cu forţa de muncă”.  În mod tradiţional, Transilvania a fost cel mai bun bazin ocupaţional pentru industrie, pentru că atât infrastructura cât şi personalul calificat erau disponibile. „Pentru noi investiţii sunt argumente importante în decizie şi nu sunt motive ca aceste argumente să se fi schimbat. Va mai conta şi peisajul politic de după alegeri, mai ales dacă la nivel local şi judeţean se vor găsi lideri capabili să înţeleagă cât de importante sunt locurile de muncă pentru comunitate”, a mai observat ea.
    Florin Godean, country manager în cadrul furnizorului de servicii de resurse umane Adecco România, este de părere că atuurile ţării constau în „experienţa ultimilor 20 de ani, timp în care a atras multe investiţii străine exact în domeniul industrial şi de producţie. Acest lucru a adus după sine pregătirea unor generaţii de blue collars (şi nu numai) care s-ar integra cu uşurinţă în fabricile noilor investitori. În acelaşi timp faptul că apar tot mai multe şcoli duale şi că infrastructura de transport se extinde sunt atuuri foarte importante pentru România”.
    El observă că în prezent, regiunile cu cel mai mare potenţial de atragere a investitorilor internaţionali sunt cele care au un capital uman disponibil şi bine pregătit. „Desigur, şi infrastructura de transport este importantă, dar aş pune accentul pe resurse umane disponibile care să deservească aceşti investitori, spre exemplu regiunile Bucureşti-Ilfov, Vest, Nord-Vest.”
    Principalele motive care ar sta la baza mutării producţiei din Asia în Europa ar fi chiar o înrăutăţire a pandemiei de Covid-19, care pe lângă faptul că ar aduce producţia din Asia în Europa, ar perturba lanţurile de producţie în Asia, astfel că „investitorii ar alege să aducă producţia mai aproape de consumatorii finali”, a mai spus Florin Godean.
     „Europa este un mare consumator de bunuri şi servicii, iar estul continentului poate prelua aceste investiţii. Mai ales pentru că ţările din est au dat dovada că pot gestiona cu succes pandemia de COVID-19 – Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, inclusiv România.”
    Totuşi, Florin Godean crede că momentan „este dificil să anticipăm o astfel de mişcare logistică. Mai ales că sunt mulţi factori care ne indică mişcări între ţările asiatice. La începutul lunii martie Apple, Google şi Microsoft luau în calcul mutarea unor centre de producţie din China în ţări din Asia de Sud-Est care au avut mai mult succes în gestionarea epidemiei Covid-19 – spre exemplu, Vietnam sauThailanda. Chiar şi aşa, este evident că România ar avea de câştigat dacă marii producători de bunuri ar muta producţia în ţară. Principalii câştigători ar fi angajaţii care au fost de curând disponibilizaţi şi sunt în căutarea unui loc de muncă şi, ulterior, statul şi toţi furnizorii locali de materii prime, bunuri intermediare şi servicii.”
    Cu atuuri sau fără, pentru a se asigura că producătorii cu renume internaţional nu vor ocoli piaţa locală, statul român ar trebui să acorde importanţă anumitor indicatori şi factori ce pot atrage sau respinge aceste potenţiale investiţii străine.
    „Măsurile acestea nu sunt diferite de cele pe care le auzeam postcriză, ele fiind stabilitate economică şi fiscală, facilităţi pentru investitorii străini, o forţă de muncă din ce în ce mai educată şi disponibilă, infrastructură de transport – o condiţie esenţială pentru industrie. Suplimentar, dacă ar exista resurse, s-ar impune un plan strategic cu finanţare pentru sectoarele susceptibile să relocalizeze afaceri în Europa”, a explicat Raluca Pârvu.
    De asemenea, Florin Godean consideră că „un punct bun de început ar fi reducerea impozitării pe muncă. Lucrul acesta ar reduce presiunea costurilor pentru angajatori, ar duce la creşterea salariilor şi ar încuraja românii să îşi caute un loc de muncă în ţară. Cu o forţă de muncă disponibilă şi un cadru de impozitare mai relaxat, România ar compensa pentru lipsa infrastructurii de transport, care încă se lasă aşteptată”. 


    Exporturi în context pandemic
    Peste 50% dintre respondenţii la un sondaj realizat de INS, care în martie 2019 deţineau 62% din exporturile României, au spus că, în martie curent, exporturile lor s-au redus ca urmare a pandemiei.
    32% dintre repondenţi (şefi de companii) au estimat pentru martie 2020 o scădere de până la 25% a exporturilor, 12% o scădere între 25% şi 50%, iar 7% au estimat o contracţie a exporturilor cu peste 50%. Pentru 10% dintre repondenţi exporturile au crescut, relevă sondajul.
    Potrivit sursei citate, cauzele principale ale reducerii exporturilor au fost problemele cu transportul (22,4% dintre repondenţi); reducerea capacităţii de producţie (16,6%); interdicţii temporare legale de export (16,5%); lipsa materiilor prime din import (14,1%) şi anularea de contracte (9,1%).

    Sursa foto: RAAL Bistriţa

  • Nou focar de coronavirus în România: zeci de angajaţi ai unei fabrici din Bucureşti au Covid-19

    20 de angajaţi ai fabricii de ciocolată Kandia au fost depistaţi cu coronavirus. O angajată a fost testată pozitiv cu Covid-19 miercurea trecută. Întreaga secţie a fost închisă.

    Un nou focar de coronavirus a izbucnit la fabrica de ciocolată Kandia din Capitală. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Sănătăţii, 20 de angajaţi ai fabricii au fost depistataţi cu Covid-19.

    Săptămâna trecută, compania a decis să fie testaţi toţi angajaţii, după ce pe data de 10 iunie, o angajată a fost diagnosticată cu coronavirus.

    Toţi angajaţii găsiţi infectaţi vor intra în carantină, iar secţia unde aceştia lucrau a fost închisă.

    DSP Bucureşti a anunţat că a fost informată vineri de Kandia Dulce cu privire la rezultatele testărilor efectuate la angajaţii societăţii.

    „Din cei 51 angajaţi testaţi penrtu depistarea infecţiei cu SARS COV 2, 20 au avut rezultate pozitive. DSPMB a iniţiat imediat, conform procedurilor, ancheta epidemiologică, aceasta fiind în acest moment în desfăşurare. Persoanele depistate pozitive cu infecţia SARS COV 2 urmează sa fie internate în spitalele desemnate Covid”, a transmis DSP Bucureşti.

  • În timp ce producătorii auto închid fabrici, un gigant anunţă deschiderea unei noi unităţi de producţie

    Bloomberg a scris recent că Tesla, producătorul de auotevehicule lansat de Elon Musk, intenţionează să îşi lanseze următoarea fabrică, Gigafabrica din Berlin,  până la mijlocul lui 2021. Acest lucru înseamnă că Tesla va avea unităţi de producţie răspândite pe trei continente (Europa, China şi SUA).

    Tesla consruieşte noi fabrici la un ritm de două ori mai rapid decât orice alt producător de maşini.

    Fabrica din Berlin s-ar deschide astfel pe fondul unei industrii auto germane care trece prin turbulenţe generate atât de COVID-19, cât şi de mutarea concentrării de pe businessul de bază, pe producţia de autovehiculele electrice.

    În 2019, Tesla a livrat 250.000 de autovehicule eletrice.

  • Mutări de criză: Gigantul Renault vrea să închidă definitiv trei fabrici. Francezii pregătesc un plan masiv de reducere a costurilor cu 2 miliarde euro

    Gigantul Renault ar putea închide o parte dintre facilităţile de producţie din Franţa, în cadrul unui plan masiv de reducere a costurilor cu 2 miliarde euro, pe care compania se pregăteşte să îl anunţe la finalul lunii, potrivit FT.

    Pe fondul vânzărilor care s-au prăbuşit şi a unor condiţii de piaţă deteriorate, grupul ia în considerare închiderea a trei fabrici din Franţa – două facilităţi de producţie mai mici pentru componente auto, precum şi fabrica din nordul ţării care produce modelul Alpine.

    Mai mult, Renault analizează şi situaţia unei fabrici mai mari din orăşelul Flins, care ar urma să rămână deschisă momentan, dar s-ar putea opri din a produce maşini în următorii ani. În cazul acesteia nu a fost luată încă o decizie.

    La facilitatea de producţie din orăşelul Flins, francezii au anunţat că încep producţia de măşti sanitare.

    Săptămânalul francez Le Canard Enchaine a scris primul despre aceste discuţii, care i-au fost confirmate de surse din interiorul companiei.

    Planul de reducere a costurilor cu 2 miliarde euro s-ar întinde pe o perioadă de trei ani şi era pregătit încă dinainte de pandemie, după ce profiturile Renault au fost aproape eliminate în 2019 – un an marcat de turbulenţe majore după arestarea fostului şef al grupului, Carlos Ghosn.

    Mai mult, Renault se pregăteşte să semneze cu băncile un acord de finanţare de 5 miliarde euro, garantat de guvernul francez.

    Industria auto a fost puternic afectată de actuala criză. Conform datelor de la banca centrală, industria auto din Franţa a produs doar la 8% din capacitatea totală luna trecută.

  • Cine mai angajează muncitori asiatici în timp de pandemie de COVID-19? În această perioadă a scăzut cererea pentru HoReCa şi segmentul industrial, dar a revenit pentru agricultură, fabrici, service-uri auto şi construcţii

    „Am observat de la începutul decretării stării de urgenţă o cerere scăzută a plasării forţei de muncă din Asia, însă în acest moment semnalele primite din piaţă sunt unele pozitive, care deja confirmă o revenire a volumului de cereri.“

    Până ca România să se confrunte cu pandemia de COVID-19, lipsa forţei de muncă de pe piaţa locală îi împingea pe antreprenorii locali să apeleze la muncitori asiatici. În prezent, când multe companii şi-au încheiat activitatea, iar numărul contractelor încetate, adică angajaţii care nu se mai întorc la muncă după încetarea stării de urgenţă, a ajuns la peste 325.000, cine mai apelează la muncitorii asiatici?

    „Dacă în prima lună (a stării de urgenţă – n. red.) cererea a scăzut notabil, de la jumătatea lunii aprilie am observat o creştere a interesului faţă de importul forţei de muncă din Asia. În aproape toate domeniile putem identifica cereri pentru personalul asiatic. Dacă în perioada aceasta a scăzut în principal cererea pe forţă de muncă pentru segmentul HoReCa şi cel industrial, solicitările au revenit pentru do­menii cum ar fi agricultura şi zootehnia, producţia din fabrici, service-uri auto, construcţii, am primit solicitări inclusiv pentru personal din zona SPA şi a saloanelor de înfru­museţare“, a spus pentru ZF Peisakh Yosef, general manager al agenţiei de plasare a forţei de muncă Work From Asia.

    Agenţia de plasare a forţei de muncă spune că în această perioadă încă procesează actele aferente contractelor semnate în perioada de dinaintea declanşării pandemiei, însă sunt multe aspecte ale activităţii sale care au fost afectate de această criză.

    „Sunt multe aspecte ale activităţii noastre care au fost impactate, pornind de la continuarea activităţii de birou de acasă, până la adaptarea la restricţiile de călătorie în vigoare şi termenele de eliberare a vizelor de muncă de către autorităţile române, mai exact Inspectoratul General pentru Imigrări şi ambasadele României din ţările respective”, a adăugat Peisakh Yosef.

    Cererile pentru muncitori asiatici au scăzut la începutul stării de urgenţă, însă acum volumul de cereri începe să crească.

    „În ceea ce priveşte impactul avut asupra activităţii noastre, am observat încă de la începutul decretării stării de urgenţă o cerere scăzută a plasării forţei de muncă din Asia, însă în acest moment semnalele primite din piaţă sunt unele pozitive care deja confirmă o revenire a volumului de cereri”, explică reprezentantul Work From Asia.  

    Reprezentantul agenţiei de plasare a forţei de muncă spune că, per ansamblu, anul 2020 este compromis.

    „Atât noi, cât şi alti antreprenori suntem de părere că anul 2020 este compromis. Experienţă noastră ne permite să observăm că sezonul de vară va fi sever afectat că o consecinţă a efectelor pandemiei, în special industia HoReCa, aşa că în acest moment, la o prima evaluare, nu credem că există posibilitatea procesării în timp util a actelor şi efectiv a plasării de personal calificat asiatic. Acest scenariu este valabil şi pentru domeniul construcţiilor civile, exceptând segmentul finisajelor interioare, deoarece procesul de recrutare durează 3-4 luni, aşa că aducerea în timp util a personalului din Asia va fi aproape imposibilă”, explică Peisakh Yosef.

    În ceea ce priveşte situaţia muncitorilor asiatici care se aflau în România când a început pandemia, ei au fost fie concediaţi, fie trimişi în şomaj tehnic.

    „Drepturile muncitorilor proveniţi din Asia sunt egale cu cele ale muncitorilor români, însă situaţia lor diferă în funcţie de caz. Sunt unele firme care pur şi simplu i-au concediat, fără un preaviz legal, în timp ce alţi muncitori asiatici se află acum în şomaj tehnic, urmând că soarta lor să fie decisă ulterior când vor putea şti cu exactitate dacă îşi vor relua activitatea şi vor avea un loc de muncă sau urmează să fie pur şi simplu disponibilizaţi”, spune Peisakh Yosef.

    Work From Asia este o agenţie de plasare a forţei de muncă, parte integrantă a companiei Isrom Group. Work From Asia asigură forţă de muncă din ţări precum Vietnam, Nepal, Sri Lanka, Indonezia, Pakistan, India şi Bangladesh şi pentru domenii precum: construcţii, agricultură şi zootehnie, confecţiile textile şi HoReCa.

    România a atras în prima jumătate anului 2019 peste 11.000 de cetăţeni din afara spaţiului european, care au venit în România să lucreze. Cei mai mulţi au venit din Vietnam (peste 2.000), dar şi din Republica Moldova, Sri Lanka, Nepal şi India, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). În 2018, numărul de avize de muncă eliberate de IGI a fost de puţin sub 11.000.  

    Pentru anul 2020 s-a fost stabilit un contingent de 30.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţă forţei de muncă din România, care este similar celui din anul 2019, când contingentul iniţial de 20.000 de lucrători a fost suplimentat cu 10.000.

  • De unde vin produsele de la Zara şi H&M

    Peste 500 de fabrici de îmbrăcăminte din Bangladesh, care aprovizionează mai multe branduri globale, şi-au reluat activitatea începând ieri, 27 aprilie, după o lună întreagă de restricţii menite să încetinească ritmul de noi infecţii cu coronavirus. Între timp, India plănuieşte să ridice restricţiile şi să reducă şocurile economice generate de pandemie, potrivit Reuters.

    Unele dintre cele mai mari branduri de îmbrăcăminte din lume, precum ZARA, H&M şi Gap Inc se aprovizionează din fabricile din Bangladesh, care le-au permis producătorilor să îşi reia activitatea din capitala Dhaka şi din oraşul port Chittagong.

    „Ne asigurăm că muncitorii poartă măşti, îşi spală mâinile la intrare, li se monitorizează temperatura şi păstrează distanţa”, a declarat Mohammad Hatem, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Produse Textile din Bangladesh.

    În Bangladesh există în prezent circa 4.000 de fabrici de îmbrăcăminte, în care lucrează 4,1 milioane de oameni. Estimările indică faptul că ţara poate pierde până la 6 miliarde de dolari din cauza măsurilor de carantină, lansate pe 26 martie.

    Competitorii, mai precis Vietnam, China şi Cambodgia, şi-au reluat deja activităţile, a spus Hatem.

    În India, o ţară cu o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, starea de carantină va fi ridicată pe 3 mai, premierul Narendra Modi urmând să poarte discuţii cu miniştrii celor 28 de state ale ţării pentru a decide ce restricţii vor fi menţinute.

    Modi a declarat că riscurile generate de virus sunt departe de a lua sfârşit, chiar dacă India a reuşit să salveze mii de vieţi datorită perioadei extinse de carantină.

    India a raportat 28.379 de cazuri cu coronavirus, înregistrând, după China, al doilea cel mai mare număr de infecţii din Asia. Până acum, au murit 886 de oameni, extrem de departe de cifrele raportate în Statele Unite, Italia şi Spania.

    Experţii din domeniul sănătăţii spun că India a efectuat mult prea puţine teste, iar virusul rămâne în parte marte ascuns. Totuşi, spitalele nu sunt suprasolicitate, întărind argumentul pentru ridicarea unor restricţii.

    Economia Indiei, care înregistra înainte de pandemie cea mai înceată creştere din ultimii ani, s-ar putea contracta în anul fiscal care a început în aprilie, fapt ce pune un număr mare de tineri în imposibilitatea găsirii unui loc de muncă, spun economiştii.