Tag: decret

  • Băsescu a semnat numirea lui Andrei Gerea în funcţia de ministru al Economiei

     “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 16 octombrie a.c., Decretul pentru numirea domnului Andrei-Dominic Gerea în funcţia de ministru al Economiei”, informează Preşedinţia.

    Andrei Gerea, lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, a fost propus de PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, post rămas vacant după demisia lui Varujan Vosganian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu l-a numit pe Chiţoiu interimar la Economie

     Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat joi Decretul prin care se ia act de demisia lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

    De asemenea, şeful statului a semnat Decretul prin care este desemnat Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice, ca ministru interimar al Economiei.

    Premierul Victor Ponta i-a transmis, marţi, preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca ministrul Finanţelor Publice, vicepremierul Daniel Chiţoiu, să preia ca interimar conducerea Ministerului Economiei, urmând ca o nouă propunere pentru acest portofoliu să fie înaintată în maximum 45 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu a semnat decretul de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor

     Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor de către Ramona Mănescu urmează să aibă loc la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.

    Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, luni dimineaţă, propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, au declarat surse oficiale.

    Ramona Mănescu s-a aflat luni la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta.

    Ponta a declarat duminică agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa înăspreşte sancţiunile împotriva pedofiliei la Vatican

     În acest text, care introduce în legile Vaticanului şi delictul torturii, Papa include “întreaga categorie de infracţiuni împotriva minorilor, şi anume vânzarea, prostituţia, recrutarea şi violenţele sexuale împotriva acestora, pornografia infantilă, deţinerea de material pornografic cu copii şi acte sexuale cu minorii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt

     Papa Francisc a semnat un decret prin care Papa Ioan Paul al II-lea va fi sanctificat, informează CNN.

    Ioan Paul a fost Papă din 1978 până în 2005, la moartea sa.

    În 2011, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, în cadrul unei ceremonii la Vatican la care au participat peste un milion de oameni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu a promulgat legea care modifică Statutul cadrelor militare

     Informaţia privind semnarea de către şeful statului a decretului privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare este cuprinsă într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    Curtea Constituţională a decis, în 22 mai, cu unanimitate de voturi, că sunt constituţionale modificările la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aduse după ce actul normativ a fost trimis de preşedinte pentru reexaminare, respingând astfel sesizarea PDL.

    Judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizarea în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care senatorii PDL au reclamat depăşirea cadrului cererii de reexaminare formulată de şeful statului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu îi retrage lui Cătălin Voicu Ordinul “Virtutea Militară” acordat în 2002

     “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 9 mai a.c., decretul prin care se retrage Ordinul «Virtutea Militară» – în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, acordat prin Decretul nr. 981 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului CăCătălin Voicuavând în vedere Decizia Penală nr. 86 din 22 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României”, se arată întrun comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    În 22 aprilie, fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ROBERT CAZANCIUC, propus în funcţia de ministru al Justiţiei. Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror

     UPDATE: Preşedintele Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror

    “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 11 aprilie, Decretul prin care domnul Robert-Marius Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei, începând cu data de 15 aprilie 2013”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    Ponta: Voi propune numirea lui Cazanciuc după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură

    Premierul Victor Ponta a declarat la CSM că va propune numirea lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură a acestuia, Plenul CSM luând act de demisia lui din funcţia de procuror.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei. Preşedintele Băsescu a semnat numirea

     Preşedintele Băsescu a semnat, joi, decretul prin care se ia act de demisia Monei Pivniceru, ministrul Justiţiei, şi se constată încetarea funcţiei acesteia de membru al Guvernului, informează Preşedinţia.

    De asemenea, Băsescu a semnat şi decretul prin care se desemnează Victor Ponta, prim-ministru, ca ministru interimar al Justiţiei.

    Premierul Victor Ponta a anunţat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro