Tag: decizii

  • Dacă ai aceste caracteristici, înseamnă că eşti o persoană puternică din punct de vedere mental

     Ştii să-ţi ţii emoţiile şi raţiunea în echilibru

    Dacă ştii să ţii un echilibru în cele două şi poţi vedea când emoţiile câştigă în faţa raţiunii în procesul de luare a deciziilor (şi iei măsuri), atunci eşti o persoană puternică şi echilibrată, scrie Top Buzz.

    Îţi petreci timpul în mod productiv

    Persoanele mai slabe pot avea mii de scuze să nu termine ceva, dar persoanele puternice se concentrează pe ceea ce doresc să obţină şi astfel evită să îşi piardă timpul în activităţi neproductive.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Situaţie DISPERATĂ în Polonia: Consiliul UE vrea să le suspende dreptul de vot. Urmează România?

    “În pofida eforturilor repetate din ultimii doi ani pentru implicarea autorităţilor poloneze într-un dialog constructiv în cadrul reglementărilor privind statul de drept, Comisia Europeană a concluzionat astăzi că există un risc clar privind încălcarea normelor statului de drept în Polonia. Reformele judiciare din Polonia au avut ca efect trecerea sistemului judiciar sub controlul politic al majorităţii parlamentare. În lipsa independenţei judiciare, apar serioase semne de întrebare privind aplicarea în mod eficient a legislaţiei europene, de la protejarea investiţiilor la recunoaşterea reciprocă a deciziilor în domenii diverse, de genul disputelor privind custodia asupra copiilor şi punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare”, a anunţat miercuri Executivul Uniunii Europene.

    “Prin urmare, Comisia Europeană propune Consiliului UE adoptarea unei decizii în virtutea Articolului 7(1) al Tratatului Uniunii Europene”, precizează instituţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt cei trei responsabili pentru modificările legile justiţiei?

    Uniunea Salvaţi România a publicat pe pagina de Facebook a partidului cine sunt cei trei responsabili PSD-ALDE-UDMR pentru modificările legilor justiţiei în Comisia specială. Prima lege a fost finalizată şi va fi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.

    “Nu este deloc surprinzător că această lege conţine modificările ce încalcă decizii ale Curţii Constituţionale, deşi scopul Comisiei speciale era punerea în acord a legii cu deciziile CCR! Paradoxul a devenit strategie politică de la preluarea puterii de către coaliţia PSD-ALDE-UDMR”, au scris reprezentanţii USR pe reţeaua de socializare

    Pe 15 noiembrie a inceput dezbaterea pe Legile justiţiei in Comisia specială condusă de fostul ministru Florin Iordache. Aceasta are drept scop punerea în acord a Codului Penal şi de Procedură Penală cu deciziile Curţii Constituţionale

    Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, i-a recomandat ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în întrevederea avută marţi la Bruxelles, să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt, a anunţat, miercuri, Tudorel Toader.

    Ministrul Justiţiei a anunţat că a discutat, punctual, în amănunt, cu prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, cele mai sensibile propuneri din proiectul de lege pentru modifcarea legilor justiţiei. Una dintre a vizat şi procedura de numire a procurorilor şefi de parchete.

    “O temă sensibilă care a fost discutată, aceea privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Avem MCV-ul, avem cele 12 recomandări. Faptul că sunt 12 nu înseamnă că există o ierarhie, că e prima, că e a 12-a, au egală măsură, aceeaşi importanţă şi cu aceeaşi obligaţie ne îndeplinim respectivele condiţionalităţi. Recomandarea numărul 1 spune că trebuie să găsim o modalitate transparentă, robustă de numire a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin consultarea Comisiei de la Veneţia. Ştiţi că am redactat la nivelul ministerului Justiţiei un draft de solicitare de aviz, care se află în momentul acesta la comisia specială, pentru modificarea codurilor, legilor justiţiei. Discuţia cu Timmermans, cu prim-vicepreşedintele, referitoare la avizul Comisiei de la Veneţia, are în vedere această primă recomandare, aviz privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt”, a declarat, miercuri, ministrul Justiţiei.

    Tudorel Toader a precizat că a fost discutat la Bruxelles şi statutul Inspecţiei Judiciare, respectiv cele trei variante posibile şi anume Inspecţia Judiciară să rămână la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Inspecţia Judiciară să treacă la Ministerul Justiţiei sau să devină o autoritate autonomă, cu statut distinct.
     

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Dragoş Petrescu, City Grill Restaurants

    Dragoş Petrescu ocupă poziţia a 13-a în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, ediţia 2017. El este de părere că în cazul unui lider, cea mai importantă calitate este să poată coagula lângă el manageri mai performanţi profesional decât chiar propria expertiză: „Să-i crească ca viitori lideri în acest proces şi să le câştige respectul şi adeziunea faţă de obiectivele lui”.

    Pe de altă parte, observă că un comportament care poate deraia un parcurs profesional ascendent este cel creat de ego – „Acel moment în care managerul se supraestimează şi doreşte să acumuleze mai mult decât să dăruiască, iar aici ne referim la întreaga paletă de aspecte: faimă – recunoaştere, cunoştinţe – know-how, capital – influenţă etc.” Petrescu a observat că greşeala pe care liderii din România o fac cel mai des constă în supraestimarea propriei persoane şi, implicit, în rabatul de la principiile etice de business.

    Dragoş Petrescu a pus bazele grupului City Grill Restaurants în 2004, iar de atunci a continuat să se dezvolte cu branduri proprii create de la zero sau cu mărci cu istorie preluate în administrare. Grupul City Grill este format din brandurile Trattoria Buongiorno, City Grill, două City Cafe, dar şi unităţi aflate în administrare (două berării Hanu’ Berarilor şi restaurantele Caru’ cu Bere şi Hanul lui Manuc).

     

  • Dan Diaconescu va fi eliberat din închisoare

    Tribunalul Ilfov a decis, miercuri, să admită solicitarea de eliberare a lui Dan Diaconescu, acesta urmând a părăsi penitenciarul Jilava în care se află încarcerat din martie 2015.

    Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV la data faptelor, Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, “recidivist postexecutoriu”, şi Ghezea Mitruş, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicaţiei “Atac la persoană”, au fost trimişi în judecată în octombrie 2010.

    Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii “Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Dorel Pârv, pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 de euro.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Denunţătorii ce au comis infracţiuni grave pot beneficia şi ei de reducerea pedepsei cu 50%

    Proiectul prevede că persoanele care au comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

    Articolul 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor excludea de la reducerea la jumătate a pedepsei pe autorii unor infracţiuni socotite grave, dar Decizia CCR nr. 67/2015 a statuat că excluderea este neconstituţională.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Denunţătorii ce au comis infracţiuni grave pot beneficia şi ei de reducerea pedepsei cu 50%

    Proiectul prevede că persoanele care au comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

    Articolul 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor excludea de la reducerea la jumătate a pedepsei pe autorii unor infracţiuni socotite grave, dar Decizia CCR nr. 67/2015 a statuat că excluderea este neconstituţională.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce şanse au România şi Bulgaria să facă parte din Schengen

    Ţvetanov, unul dintre liderii partidului de guvernământ GERB, a participat la conferinţa “Criza refugiaţilor şi dezvoltarea proceselor de migraţie”, relatează site-ul agenţiei Focus.

    “Evaluările experţilor în privinţa Bulgariei au arătat că ţara este pe deplin pregătită să adere la spaţiul Schengen. Bulgaria şi România au avut indicatori chiar mai buni decât unele state membre din cadrul grupului Schengen. În ciuda acestei nedreptăţi, Bulgaria va continua să îşi îndeplinească angajamentele şi să colaboreze cu partenerii săi europeni, întrucât suntem conştienţi de responsabilitatea de a fi o frontieră externă a UE”, a spus Ţvetan Ţvetanov.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Tot ce trebuie să ştii despre cauciucurile de iarnă. Noi sau la mâna a doua? De iarnă sau all season?

    1. Atenţie la momentul achiziţiei


    Furnizorii de cauciucuri de iarnă au tendinţa de a majora preţul anvelopelor odată cu apropierea sezonului. Aceleaşi cauciucuri de iarnă cumpărate în luna august vor fi semnificativ mai ieftine faţă de cazul în care sunt achiziţionate în cursul lunii octombrie, avertizează reprezentanţii service-urilor auto.

    “În cazul anvelopelor auto preţul reflectă, de cele mai multe ori, calitatea produsului. Producătorii consacraţi în fabricarea de cauciucuri iarnă investesc de mulţi ani în testarea produselor vândute, studiază comportamentul lor în diverse medii şi de la an la an îmbunătăţesc performanţele cauciucurilor. Sunt recomandaţi producătorii de anvelope de tradiţie”, susţine Cristian Muntean, directorul Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).

    El consideră că producătorii auto pot recomanda clienţilor folosirea unei mărci de anvelope, iar acest lucru nu este ilegal, dar de cele mai multe ori în spatele recomandării se ascund acorduri între producătorul auto şi furnizorul de anvelope, care au la bază un interes comun, de ordin economic. În opinia specialiştilor, un producător auto poate face referire doar asupra dimensiunilor cauciucurilor pentru o funcţionare optimă a autovehiculului construit de el.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Tudose, despre remaniere: Săptămâna asta voi lua decizii dure, dar necesare

    Mihai Tudose a contestat cifrele prezentate într-un sondaj comandat de către PSD referitor la încrederea de care se bucură miniştrii. ”Dacă nu ai mâncat nişte copii cruzi dimineaţă, nu ai cum să cazi în două săptămâni de la 48 la 20%. Mai mult, târgu-i mic, se află cine a comandat şi cum l-a comandat (sondajul – n.red.)”, a declarat premierul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro