Tag: cercetare

  • Procurorul care a acţionat în cazul Caracal, cercetat disciplinar

    „Inspectorii judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”, se arată în informarea Inspecţiei Judiciare.

    De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori a CSM propunerea de suspendare din funcţie a lui Popescu până la finalizarea procedurii disciplinare.

    Potrivit Inspecţiei Judiciare, procurorul de caz, sesizat cu infracţiunea de lipsire de libertate a unei minore şi având, ca atare, obligaţia de a lua toate măsurile, nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie, în imobilul lui Gheorghe Dincă, unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marea Britanie vrea să preia frâiele revoluţiei din industria auto: Statul britanic pariază 80 milioane lire sterline pe maşini electrice

    Guvernul britanic a anunţat un plan de investiţii de 80 milioane lire sterline (100 mil. dolari) pentru a dezvolta următoarea generaţie de maşini electrice şi, pe termen lung, o aeronavă hibrid, potrivit CNBC.

    Autorităţile britanice au anunţat că finanţarea ar ajuta la reducerea emisiilor de carbon din mai multe industrii, de la transport, construcţii şi până la energie.

    Sectorul industrial, alături de sectorul academic, vor conduce inovaţia prin dezvoltarea noilor tehnologii pe bază de energie electrică.

    Investiţia survine în cadrul unui program denumit Industrial Strategy Future of Mobility Grand Challenge. Ţintele acestui program sunt de a scăpa de combustibilul fosil la nivelul transportului feroviar din Marea Britanie până în 2040 şi atingerea unui obiectiv de zero emisii de carbon pe şoselele ţării până în 2040.

    „Conducerea revoluţiei electrice va întări capacitatea Marii Britanii de a oferi lumii următoarea generaţie de vehicule electrice, aeronave hibrid şi sisteme inteligente”, spune Mark Walport, executivul care conduce biroul britanic pentru Cercetare şi Inovare.

     

     

  • Cine este cel mai bine plătit bugetar din România

    Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, încasează pentru anul 2019 suma de 1,94 milioane lei pentru poziţia pe care o ocupă, potrivit Ordinului nr. 337 din 23 mai 2019.

    Astfel, Ing. Ovidiu Badea, cel pe care organigrama de pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării îl indică drept director general al institutului, câştigă unul dintre cele mai mari salarii din ţară.

    Potrivit CNBC, preşedintele american Donald Trump câştigă 400.000 de dolari pe an, adică 1,6 milioane de dolari pe an, adică mai puţin decât Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”.

    Totodată, potrivit documentului, directorul general al instituţiei câştigă de aproape şase ori mai mult decât toţi membri consiliului de administraţie. 

    Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Klaus Iohannis, acesta încasează un salariu de 133.879 lei pe an. Prin urmare, directorul Institutului „Marin Drăcea” câştigă de zece ori mai mult decât preşedintele României. 

  • Câţi români şi-au propus să economisească anul acesta

    De asemenea, conform aceleiaşi surse, în 2019, majoritatea românilor se aşteaptă să dea mai mult pe produsele alimentare (52%) şi pe utilităţi (53%), comparativ cu 2018.
     
    Cu toate că oamenii încep să conştientizeze importanţa prudenţei financiare, creşterea costului traiului zilnic este o barieră greu de trecut în comportamentul de economisire. „Zvonurile privind o posibilă altă criză economică la nivel mondial, dar şi instabilitatea cadrului legislativ şi economic de la noi din ţară îi fac pe români mai preocupaţi de posibilitatea de a avea ceva rezerve la care să apeleze în situaţiile în care se lovesc de dificultăţi financiare”, a declarat Andreea Vintilă, Senior Partner Mind the Gap.
     
  • Funcţii împărţite în PE: Vălean, noul preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie

    Europarlamentarul PNL Adina Vălean va fi preşedintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare si Energie în noul Parlament European. Liberalul Cristian Buşoi va fi vicepreşedintele Comisiei pentru Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară a legislativului de la Bruxelles. De asemenea, Daniel Buda va fi vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală iar Marian-Jean Marinescu va coordona Comisia pentru Transport şi Turism din cadrul aceluiaşi Parlament.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bloomberg: Angajaţi ai companiei Huawei au colaborat cu armata chineză în proiecte de cercetare

    În ultimii zece ani, angajaţi ai Huawei au colaborat cu membri ai diverselor structuri ale Armatei Populare de Eliberare în cel puţin zece proiecte de cercetare în domeniile inteligenţei artificiale şi sistemelor de telecomunicaţii. Printre proiecte se numără o acţiune a organismului de investigare din cadrul Comisiei Militare Centrale – consiliul de conducere al forţelor armate – de a identifica emoţii prin analizarea comentariilor video. De asemenea, a existat colaborare şi pentru o iniţiativă a Universităţii Naţionale chineze pentru Tehnologia Apărării de a găsi modalităţi pentru colectarea şi analizarea imaginilor obţinute prin sateliţi şi de localizare prin stabilirea coordonatelor geografice.

    “Aceste proiecte reprezintă doar unele dintre studiile anunţate public care arată modul în care personalul celei mai mari companii de tehnologie informaţională din China a colaborat cu Armata Populară de Eliberare în proiecte de cercetare din sfera potenţial militară şi de securitate”, notează agenţia Bloomberg. Informaţiile despre proiectele de colaborare dintre Huawei şi armata chineză au fost obţinute din publicaţii şi baze de date din domeniul cercetării.

    “Huawei nu are cunoştinţă despre angajaţi care publică proiecte de cercetare în mod individual. Huawei nu are colaborări în domeniul cercetării militare sau parteneriate cu instituţii ale Armatei Populare de Eliberare. Huawei doar dezvoltă şi produce echipamente de telecomunicaţii care sunt conforme cu standardele civile din întreaga lume, fără a fabrica produse în domeniul militar”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei chineze.

    Ministerul Apărării de la Beijing a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

    Administraţia Donald Trump a impus limite privind colaborarea Huawei cu firme americane şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri asupra siguranţei naţionale. Washingtonul denunţă presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiţer de telecomunicaţii în timpul stagiului militar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cercetător şi antreprenor, nu neapărat în această ordine

    Romulus Oprica a apărut în ediţia din 2018 a catalogului în postura de senior researcher şi managing partner al companiei de cercetare de piaţă Brandberry, poziţie pe care o ocupă şi în prezent.

    Cum aţi descrie evoluţia dvs. profesională după apariţia în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP în anul 2018?
    Au apărut noi oportunităţi, iar „confirmarea” primită prin includerea în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP a adus un plus în închiderea unor parteneriate. A fost o evoluţie pozitivă, cu oarecare schimbări de perspectivă şi chiar de activitate.
    Ce efect a avut asupra carierei dvs. apariţia în catalogul 100 Tineri manageri de top?
    Pe lângă efectul de „steroizi pentru ego”, apariţia în catalog a avut şi un impact mult mai pragmatic, deschizând calea unor noi parteneriate. Cu alte cuvinte, a avut un efect pozitiv.
    Care a fost, din punctul dvs. de vedere, cel mai important moment din businessul românesc din ultimii ani (cei de după apariţia în catalog)?
    A fost un an zbuciumat, cu aşteptări contradictorii referitoare la o posibilă criză economică care ar fi urmat să facă ravagii în businessul românesc. Cred că cel mai important lucru din ultima perioadă este faptul că, deşi această criză nu a apărut (cel puţin, nu încă), companiile şi-au făcut planuri de avarie şi sunt, cel puţin mental, mai pregătite să înfrunte o posibilă dereglare a pieţei.
    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?
    Sunt oameni foarte bine pregătiţi, cu un networking bine dezvoltat şi cu aşteptări despre viaţa personală şi timpul liber care pun presiune pe climatul din corporaţii.

  • Opinie – Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări informatice, Bitdefender: “Corporaţia hackerilor”

    Una dintre marile ameninţări cibernetice, ransomware-ul, a devenit în ultimii ani cea mai eficientă armă folosită de criminalii informatici, nu numai pentru a genera profituri proprii, dar şi pentru a produce daune materiale şi financiare victimei.
    Ransomware este o formă de atac cripto-viral în urma căruia victima e obligată să plătească recompensă atacatorilor pentru deblocarea datelor. În unele cazuri – de exemplu când ţinta este o organizaţie statală – atacul poate fi pur distructiv, cu scopul de a bloca procese tehnologice, activităţi de transport sau servicii financiare. În cea mai mare parte a existenţei sale, ransomware a fost folosit în atacuri care nu făceau vreo discriminare între victime, ţintind la un loc indivizi şi locuinţele lor, dar şi instituţii şi companii de toate mărimile. Treptat, operatorii de ransomware şi-au concentrat din ce în ce mai mult eforturile pe organizaţii ale căror date preţioase sporesc şansele de plată a recompensei.

    Hacker antreprenor, vând franciză
    Cea mai recentă evoluţie a fenomenului constă în folosirea ransomware-ului pe model de franciză. Ransomware-as-a-Service sau ransomware oferit ca serviciu permite până şi infractorilor amatori să „închirieze” un kit de infectare cu ransomware şi să lansase un atac. Vânzătorul pachetului îşi recrutează de regulă afiliaţii pe site-uri din Dark Web, unde cele două parţi negociază un comision pentru vânzător, dar şi pentru programatorii din spatele pachetului oferit spre vânzare.
    Avantajul acestei practici e că furnizorii de ransomware se pot dedica exclusiv dezvoltării respectivului ransomware, iar atacatorii nu sunt nevoiţi să deţină cunoştinţe tehnice avansate pentru a programa o astfel de ameninţare. Pentru toate părţile implicate, profiturile se generează uşor şi repetabil, ceea ce face modelul RaaS extrem de atractiv. În esenţă, RaaS este corespondentul criminalităţii organizate în plan cibernetic.

    Tehnici de atac în Ransomware-as-a-Service
    Operatorii de RaaS se folosesc de numeroase căi de acces pentru a se infiltra în infrastructurile victimei şi a lansa un atac. Poate cea mai populară metodă de infiltrare, atât pentru operatorii de ransomware, cât şi pentru orice alt tip de atac, rămâne metoda ingineriei sociale, unde victima este păcălită să participe la desfăşurarea atacului – de exemplu, să deschidă un fişier ataşat sau să dea clic pe un link.
    O altă unealtă des întâlnită este pachetul de exploituri. Afiliaţilor le este pus la dispoziţie un pachet cu componente modulare menite să exploateze vulnerabilităţi de sistem şi să faciliteze infecţia. Atacatorii oferă şi un pachet de instrucţiuni software menite să infecteze sistemul victimei prin exploatarea unor vulnerabilităţi în aplicaţii sau programe terţe, fie ele browsere, plugin-uri pentru browser sau clienţi de e-mail. Odată ajunşi în sistemul victimei, operatorii se pot folosi de privilegiile nou-dobândite să împrăştie ransomware pe toate sistemele dintr-o reţea internă, compromiţând astfel volume imense de date.
    Deoarece marea provocare a atacatorilor rămâne păcălirea soluţiilor de securitate, operatorii de ransomware modifică constant forma ameninţării informatice pe care o folosesc ca să reuşească pe cât posibil să evite detecţia.

    Cum ne ţinem departe de ransomware
    Dacă vorbim despre cea mai bună apărare faţă de atacurile de tip ransomware, atunci prevenţia stă în capul listei. Prevenţia nu înseamnă însă protecţie totală. Cea mai eficientă măsură pe care o putem lua împotriva unui atac ransomware este să facem backup regulat la datele importante şi irecuperabile din alte surse, fie că vorbim de poze de familie, fie că vorbim de proprietatea intelectuală a unei companii. Astfel, deşi datele de pe dispozitive pot fi la un moment dat criptate, copiile făcute în prealabil pot fi soluţia cea mai uşoară de a scăpa de plata recompensei. Există însă cazuri când atacatorii reuşesc să compromită inclusiv copiile de siguranţă ale documentelor, de aceea e important de reţinut ca backupul să fie salvat separat, într-un mediu fără conexiune la internet.
    Pe lângă practica de a menţine constant backupuri, specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender recomandă instalarea unei soluţii de securitate performante cu protecţie special concepută împotriva ransomware-ului. Cele mai bune soluţii în acest sens folosesc modele de inteligenţă artificială antrenate să observe comportamentul suspicios, surclasând în mod clar eficienţa soluţiilor tradiţionale bazate exclusiv pe folosirea de „semnături”. În mod ideal, protecţia împotriva ransomware-ului va conţine de asemenea şi un modul de remediere, care va readuce datele la forma iniţială chiar şi atunci când ransomware-ul a trecut nedetectat de celelalte tehnologii.
    În situaţia neplăcută a unei infectări cu ransomware, plata recompensei către atacator este cea mai proastă idee din trei motive: nu există vreo garanţie că atacatorul e o persoană de cuvânt şi va restitui accesul la date, victima îşi creează istoric de bun-platnic şi ar putea fi infectată şi pe viitor şi, cel mai dăunător, atacatorii vor folosi banii respectivi pentru arme şi mai puternice care să infecteze un număr tot mai mare de victime.

  • Ce se întâmplă când atacurile informatice paralizează ţări şi companii

    Infractorii cibernetici fac rareori diferenţa între victime. Oricine poate fi ţinta unui atac, de la un simplu utilizator de servicii, până la însuşi furnizorul acelor servicii. În ultimii ani, tendinţa criminalilor informatici este să se concentreze pe entităţi cu venituri mari. Campaniile ransomware, unde atacatorii criptează datele victimei ca apoi să ceară răscumpărare pentru deblocarea sistemelor criptate, au mers cu paşi rapizi către această direcţie în ultimii ani şi au pus tunurile pe infrastructuri critice de anvergură globală.

    În Uniunea Europeană, infrastructurile critice sunt definite ca fiind un element, sistem sau o parte componentă a acestuia, aflat pe teritoriul statelor membre, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor sociale vitale, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale sau economice a persoanelor. Exemplele includ centralele termo-electrice, reţelele de telecomunicaţii, de transport, uzine şi fabrici sau spitale. Fireşte, perturbarea sau distrugerea acestor infrastructuri poate avea un impact major în plan economic-social, atât la nivel local, cât şi naţional sau chiar continental. De aceea, securitatea infrastructurilor critice devine imperativă pentru orice stat. Din ce în ce mai des, scăpările sunt la ordinea zilei.

    Unul din cele mai devastatoare atacuri cibernetice din ultimii ani, epidemia WannaCry, a îngenuncheat NHS, sistemul naţional de sănătate al Marii Britanii. Tot WannaCry a oprit temporar producţia de autoturisme a grupului Dacia-Renault la uzina de la Mioveni, din judeţul Argeş. Următorul val ransomware câteva săptămâni mai târziu, GoldenEye, avea să îngheţe transporturile în Ucraina, dar şi operaţiunile companiei daneze de transport maritim Maersk. Pentru Maersk, pierderile suferite au fost de peste 300 de milioane de dolari. La nivel global, daunele totale ca urmare a numai acestor două atacuri au fost de ordinul miliardelor de dolari.

    Ajungem în 2018, când operatorii unui alt ransomware virulent, GandCrab, şi-au concentrat eforturile pe organizaţii profitabile, miza fiind de până la 700.000 de dolari pentru fiecare server, în schimbul decriptării datelor. Tot o infecţie de tip ransomware a fost folosită şi în cel mai recent atac asupra unei infrastructuri critice, paralizarea producătorului de aluminiu şi furnizorului de energie electrică Norsk Hydro din Norvegia. Infecţia a făcut ravagii şi a forţat managementul să închidă unele fabrici, iar unii muncitorii s-au întors la pix şi hârtie că să continue operaţiunile. Compania a refuzat să plătească răscumpărarea cerută de atacatori şi a estimat daune de 40 de milioane de dolari la numai câteva zile după atac.

    Lista atacurilor asupra infrastructurilor critice e lungă, însă majoritatea acestor incidente au un lucru în comun: pagube uriaşe rezultate din îngheţarea operaţiunilor, care se reflectă inclusiv în economia ţării. Specialiştii în securitate informatică se aşteaptă că aceste atacuri să crească în amploare în anii ce urmează deoarece infrastructurile critice la nivel global încă se bazează pe sisteme şi proceduri învechite.
    Culmea, studiile confirmă că şi cei implicaţi în securizarea infrastructurilor naţionale se aşteaptă, mai devreme sau mai târziu, la un atac iminent din partea infractorilor cibernetici. Un studiu Bitdefender efectuat de Censuswide arată că 69% din departamentele IT suferă de o lipsă acută de profesionişti. Cei cu sisteme învechite de detecţie, prevenire şi remediere a atacurilor spun adeseori că sunt luaţi prin surprindere şi nu reacţionează la timp.

    Atacatorii nu mizează însă doar pe spargerea sistemelor învechite. Aceleaşi studii arată că atacatorii contează şi pe lipsa de pregătire a angajaţilor să recunoască semnele unui atac – de exemplu atacurile de tip phishing care păcălesc victima să ofere date de acces la infrastructuri vitale.

    Conform Serviciului Român de Informaţii, măsurile de securitate în infrastructuri naţionale trebuie să vizeze atât domeniul organizaţional – politici de securitate interne care includ instruirea personalului, cât şi domeniul securităţii fizice şi informatice – cele care formează infrastructura propriu-zisă.

    Specialiştii de la Bitdefender recomandă dotarea infrastructurilor critice cu sisteme de securitate specializate, dar şi promovarea unei culturi de securitate la nivel organizaţional. Aceste sisteme trebuie să fie capabile să detecteze nu doar atacuri externe cu ameninţări informatice obişnuite, ci şi anomalii în traficul de date şi comportamentul riscant sau reaua intenţie din partea personalului.

    Dacă vorbim de consecinţe, doi din zece directori de securitate IT chestionaţi de Bitdefender spun că cele mai grave efecte unui atac asupra unei infrastructuri critice ar fi pierderea de vieţi omeneşti. Câtă vreme multe dintre infrastructurile critice pot fi atacate cu ameninţări informatice finanţate de actori statali, 21% dintre specialiştii în securitate IT din companii se tem inclusiv de conflicte armate sau cibernetice între ţări. De aceea, putem anticipa ferm că interesele şi tensiunile economico-politice dintre state vor duce la creşterea în amploare a atacurilor asupra infrastructurilor critice, deci la o nouă cursă a înarmării. De data asta cu arme cibernetice.