Tag: calatori

  • Povestea designerului vestimentar care a lăsat Parisul pentru Bucureşti

    “Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.

    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo.

    Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.

    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.

    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”

    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.

    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.

    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).„Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.

    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea. 

    Cum şi cât durează să pregăteşti o colecţie pentru Paris Fashion Week
    În colecţia de vară 2019 care a avut loc la Paris Fashion Week, Elena Perseil a prezentat aproape 40 de articole – mai ales rochii. Potrivit ei, durează aproximativ şase luni să pregăteşti o colecţie nouă fiindcă durează primirea materialelor comandate; coaserea lor propriu-zisă poate să se întindă pe parcursul a trei săptămâni – o lună. Conceperea aticolelor durează aproximativ şase luni.

  • SURPRIZE aniversare de la Ryanair. Unde puteţi călători cu 9,99 euro

    „În această iarnă, clienţii din Banat, dar şi oaspeţii, pot acum să aleagă din 2 rute către Bucureşti şi Milano Bergamo şi să se aştepte la noi îmbunătăţiri. Pentru a sărbători transportarea unui milion de clienţi care au călătorit de pe/către Aeroportul Internaţional Timişoara, scoatem la vânzare locuri din Timişoara la tarife de la 9,99€ pentru călătorii în perioada noiembrie – decembrie. Această ofertă este disponibilă penru rezervări până la miezul nopţii, Duminică, 14 octombrie”, a spus Denis Barabas, Deputy Manager CEE & Balkans, Ryanair.

    Mihai Şerban Cotabitiu a fost clientul 1,000,000 al Ryanair care a călătorit către Timişoara cu serviciul Ryanair din Milano Bergamo, parte a programului Iarna 2018 Timişoara, care mai include şi ruta internă către Bucureşti care se bucură de un grad mediu de încărcare de 99%. Cele două rute din Timişoara vor susţine peste 200 de locuri de muncă* şi vor aduce peste 350,000 de clienţi pe an pentru Aeroportul Internaţional Timişoara.

    “Parteneriatul pe care Aeroportul Internaţional Timişoara îl are cu compania Ryanair este unul solid. Locuitorii din regiunea de vest a României şi cei din zonele de frontieră din Serbia şi Ungaria pot zbura cu tarife mici spre Bucureşti şi Bergamo. Suntem bucuroşi că astăzi, după doi ani de operare pe Aeroportul Timişoara, sărbătorim împreună 1 milion de pasageri transportaţi. Le mulţumim partenerilor noştri pentru încredere şi sperăm ca în curând să deschidă noi rute spre alte destinaţii”, a spus Daniel Idolu, Directorul Aeroportului Internaţional Timişoara .

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Singurul oraş din România unde un bilet de autobuz este valabil 120 de minute pe toate liniile!

    Acestea pot fi folosite pe mai multe trasee, în tot acest interval de timp, cu condiţia ca utilizatorul să îşi încheie călătoria în cele 120 de minute.

    Timpul se calculează începând din momentul compostării (achiziţionării, în cazul biletelor online, procurate prin intermediul aplicaţiei 24pay) în primul mijloc de transport folosit. Nu este necesară o nouă compostare în intervalul de 120 de minute.

    Concret, biletele sunt valabile în perioada de timp dată, pe mai multe trasee, iar nu pentru călătorii din punctul A în punctul B. Dacă o persoană din mijlocul de transport nu a ajuns la ultima destinaţie pe care şi-a stabilit-o, dar valabilitatea biletului compostat/procurat online a expirat, aceasta este nevoită să utilizeze un titlu de călătorie nou.

    Setul de bilete nu este încadrat în categoria celor valabile 120 de minute, acestea putând fi folosite doar în mijlocul de transport în care au fost compostate.Biletele pentru elevi şi studenţi sunt cu preţ redus cu 50%, ca şi până acum.

    Titlurile de călătorie în valoare de 2 lei şi 4 lei, respectiv 1 şi 2 lei (pentru elevi şi studenţi) mai pot fi folosite până pe 30 septembrie 2018.

    Noul sistem de tarifare are scopul de a atrage un număr cât mai mare de călători frecvenţi cu mijloacele de transport în comun, în sensul în care aceştia să se obişnuiască să îşi procure în mod regulat abonament unic. Considerăm că, datorită modului în care a fost conceput sistemul tarifar, călătoriile ajung să coste, în realitate, mai puţin decât înainte. Aşadar, utilizatorii transportului public pot călători mai mult cu mai puţini bani.

    În acest fel, călătorii nu mai sunt nevoiţi să composteze câte un bilet în fiecare mijloc de transport în care urcă, ci pot utiliza acel titlu de călătorie şi pe alte trasee, întrucât acesta este valabil 120 de minute de la momentul validării. Principala condiţie, călătorii să nu depăşească intervalul dat. Până acum, preţul de 2 lei al biletului era calculat pentru fiecare călătorie în parte. Dacă o persoană dorea să facă două, trei transbordări, plătea 4 lei, respectiv 6 lei. Astfel, pot fi observate cu uşurinţă avantajele noului tip de bilet, care poate fi folosit, într-o zonă, 120 de minute, cu doar 2,5 lei.

    În ceea ce priveşte abonamentul unic, şi acesta oferă numeroase avantaje. De exemplu, un abonament în valoare de 80 de lei, pentru zona 1, poate fi folosit fără limită, pe toate traseele. Înainte de 1 iulie 2017, un abonament pe doar două linii avea un tarif de 87 de lei.

  • OutOfOffice – Andreea Micu, avocat, Asociat Crama Avincis: “Cel mai frumos sentiment de libertate” – VIDEO

    Reţelele sociale le folosesc în mod normal mai degrabă „pasiv“ (pentru a vedea noutăţile); postări am puţine, din lipsa timpului. Nici în vacanţe nu le folosesc mai des − vacanţele sunt momente pentru familie. În concediu, sunt nevoită să fiu conectată la activitatea de la birou şi de la cramă. Dezavantaj: nu e vacanţă 100%. Avantaj: când revin la serviciu, nu sunt la fel de încărcată, pentru că anumite taskuri au fost rezolvate de la distanţă.
    Nu aş merge niciodată în vacanţă în ţări periculoase, unde sănătatea şi siguranţa îmi pot fi puse în pericol, iar drepturile omului nu sunt respectate în mod adecvat. Pe termen mediu, nu m-aş duce nici în călătorii foarte lungi cu avionul, pentru că mi se pare obositor pentru cei doi copii (nu plec fără ei nicăieri).

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Cărţi de citit, cremă solară şi geacă de fâş (niciodată nu ştim ce surprize ne va face vremea!).

    Care este amintirea dvs. preferată dintr-o vacanţă de vară?
    De obicei, plaja şi înotul în mare – cel mai frumos sentiment de libertate.

  • Metrorex începe lucrările de modernizare la Magistrala 2, staţia Pipera. Cum vor circula trenurile

    Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

    La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulaţie între trenuri pe tronsoanele Berceni – Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute, respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu – Pipera – Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic şi de 16 minute în restul zilei”, precizează Metrorex.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două elicoptere şi şapte bărci: ce mai caută bogaţii lumii atunci când cumpără un iaht

    Noua generaţie a iahturilor de lux include acum facilităţi mult extinse, şi le permit miliardarilor cale le deţin călătorii aventuroase în jurul lumii fără să fie nevoie de opriri frecvente. 

    Ultimele modele de iahturi sunt dotate cu rezervoare de combustibil şi sunt construite din materiale capabile să străpungă gheaţa, permiţând echipajului să întreprindă expediţii chiar şi în oceanul Arctic, fără să facă rabat de la confort şi stil.

    De obicei, pentru a-ţi permite un astfel de moft, trebuie să ai venituri de peste 25 de milioane de euro. Anul trecut, la nivel mondial existau doar circa 200.000 de persoane se puteau lăuda că îşi pot achiziţiona un iaht de lux dotat cu astfel de facilităţi.  

    Reprezentanţi din industrie spun că în ultimii cinci ani au remarcat o creştere a numărului tinerilor miliardari interesaţi să achiziţioneze elicoptere şi submarine, activităţi aflate în contrast cu după-amiezele liniştite petrecute în Monaco, cu care aceştia erau obişnuiţi.

    “Proprietarii iahturilor nu îşi mai doresc doar să fie văzuţi în Saint-Tropez sau Portofino. Acum, vor să plece în călătorii în Antartica, să navigheze pe oceanul Arctic sau pe Amazon, sau să se plimbe pe coasta Africii”, a povestit Sir Ian Collett, director al companiei Ward & McKenzie Yacht Consultancy într-un interviu acordat ziarului The Times.

    Co-fondatorul Microsoft, Paul Allen, a fost cel care a dat startul noului trend odată cu achiziţionarea iahtului Octopus, dotat cu două elicoptere şi şapte bărci. Mogulul australian al cazinourilor, James Packer deţine, de asemenea, Arctic P., un vas pentru spargerea gheţii, pe care tatăl său l-a transformat într-o ambarcaţiune de lux în 1995.

  • Metrorex anunţă lucrări de modernizare în perioada 31 august – 3 septembrie pe Magistrala 2, Pipera

    „Metrorex informează publicul călător că pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a trenurilor, în perioada 31 august – 3 septembrie 2018, se vor efectua lucrări de modernizare şi înlocuire a aparatelor de cale (macaze). Personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor”, anunţă compania.

    Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai nou proiect al Primăriei Bucureşti. Ce trebuie să ştie toţi călătorii RATB

    Sistemul de informare costă peste 900.000 de lei.

    “Publicul călător va beneficia de aceste informaţii prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoane mobile, atât pentru sistemul de operare “Android”, cât şi pentru sistemul de operare “iOS”, acestea ocupând în prezent peste 99% din piaţa de profil. Această aplicaţie pentru telefoanele mobile va fi pusa la dispoziţia călătorilor, până la sfârşitul acestui an, cu titlu gratuit”, anunţă Primăria Municipiului Bucureşti pe Facebook.
     
  • De ce toate scaunele din avioane sunt albastre. Motivul la care nu te-ai fi gândit

    Unul dintre motivele principale ar fi acela că petele de murdărie se văd mult mai greu pe materialele albastre, iar companiile aeriene nu mai sunt nevoite să schimbe atât de des tapiţeriile sau scaunele, consemnează www.telegraph.co.uk.
     
    Cu toate acestea, se pare că există motive mult mai întemeiate, pentru care albastru a fost declarat favorit. Începând cu anii 70, diverse companii aeriene au constatat că rosşul pe care îl foloseau până atunci creştea nivelul de agitaţie şi agresivitate al călătorilor.
     
    Albastru, pe de altă parte, este asociat cu multe calităţi pozitive: “încredere, linişte, stare de calm şi reflectare”, scrie one.ro